Despre refugiati si posibile solutii

images

 

 

 

 

 

Câteva comentarii preliminarii:

  1. Chestiunea refugiatilor nu poate fi inteleasă decât in contextul, mai larg, al reimpărtirii sferelor de influentă, după căderea comunismului – Iugoslavia, fosta Europă de Est, Iran, Irak, tarile arabe, tarile maghrebiene, Asia de sud-est.
  2. Statul este configurat, in esentă, prin trei elemente fundamentale: teritoriu, populatie, guvern.
  3. Nu sunt vizate schimbări teritoriale (cu exceptia aplicării principiului autodeterminării popoarelor – interpretat, uneori, in formule partizane).
  4. De aceea, conceptele la modă, in ultimii 25 de ani, au fost drepturile omului si drepturile minoritătilor, legate de problematica populatiei.
  5. Reglementările internationale referitoare la refugiati, imigranti, azilanti au evoluat foarte mult iar Spatiul Shengen, Acordul de la Dublin, protejarea frontierelor externe ale UE trebuiau să ofere un filtru pentru a fi acceptati in Europa doar cei cu „valoare adăugată” mai mare. La fel ca si sistemul de imigrare si de vize din SUA sau Canada.
  6. Cei care care au sprijinit valul masiv de refugiati spre Europa au dat peste cap intregul sistem clasic de protectie. Probabil ca in felul acesta s-a schimbat agenda publica internationala si va fi afectata solidaritatea europeana. Este clar ca barcile din Nordul Africii nu vor ajunge si pe coastele SUA.
  7. Problema refugiatilor nu va putea fi dezinventată. Ea va avea nevoie de solutii.
  8. Disputa intre stanga si dreapta europeană se concentreaza in formula solidaritate vs securitate – cu un grad mai mare de demagogie din partea stângii. Evident, unele tări vor incerca să preia din cosul cu fructe doar pe cele mai valorase. Si analiza demografica va juca un rol important.
  9. Traian Băsescu se felicita că România a ratat in 2011 singurul obiectiv important al său de politică externă – intrarea in Spatiul Shengen. Incă o dată, tara noastră nu se găseste, acum, la o masă comună, acolo unde se vor lua decizii. Sigur, Băsescu vrea să se răzbune pentru esecul său dar România nu trebuie să plătească pentru frustrările sale.
  10.  România nu trebuie să fie afectată major de aceste valuri de imigrare. Dar ea nu poate să se izoleze, in acest context. Fără să am toate informatiile, cred că ar trebui luate decizii in trepte. Prima ar putea fi alinierea la pozitiile tarilor din Grupul Visegrad – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia, care refuză cotele de alocare. In felul acesta si puterea de negociere in momentele viitoare va fi mai mare.

47 de gânduri despre “Despre refugiati si posibile solutii

  1. Buna ziua Dl.Adrian Nastase,

    V-as ruga daca ati putea sa-mi explicati putin situatia din Siria, mie imi este cel putin neclar ce se intampla cu regimul Assad si cum de aceasta instabilitate din tara de origine a celor mai multi refugiati nu se stabilizeaza sub nicio forma, de ani de zile. Urmaresc media internationala foarte des insa nu reusesc sa inteleg pe deplin problemele din regiunea respectiva.

    Din cate observ, sunt state f bogate in jurul Siriei care par a avea granitele inchise ptr. acesti refugiati (EAU, Bahrein, Dubai, Iran, Irak, Kuweit). Deasemenea, nu am citit / auzit nimic din partea US in sprijinul acestor oameni…in schimb bombardamente din partea lor au fost, chiar dese.

    Ce nu mai inteleg iarasi, cum se face ca ISIS este o amenintare comuna la nivel international ptr. orice stat , mai ales marile puteri si cu toate astea sunt absolut de neinvins ? Chiar nu se poate face nimic ptr. a stopa aceasta grupare, US, Rusia, Nato au strategii mai putin inteligente decat aceasta grupare ?

    Multumesc,

    A.I.

    Apreciază

  2. Este inca un moment in care am putea juca mai inteligent relatia noastra cu institutiile europene, am gasi nise de acces in cercul decidentilor, mai ales ca este vorba si de viitorul nostru. Altii se aliaza si fac strategii comune (gen Visegrad), noi nu existam. Nu suntem in stare sa avem un punct de vedere unitar – presedintie, guvern, parlament, societate civila etc. Nu ne raliem niciunui vecin care se opune diktatului „Europei”.
    Nicio institutie publica nu a prezentat o strategie coerenta fata de aceasta problema. Mai convingator e Basescu la TV. Da nu de la Basescu asteptam noi reactii ferme, concludente, in apararea interesului national (ca tot se face referire zilnic la aceasta sintagma, golita de continut de generali de mucava).
    In general, suntem incapabili sa spunem NU Europei atunci cand ne sunt afectate direct interesele. Sau macar DA, DAR…
    Prevad ca ne vor fi alocate cote cu afghani analfabeti, pakistanezi care vor doar sa se roage, kurzi cu dorinta de actiune radicala etc. Si noi o sa tacem, ca… deh!, interesele Europei (deci, si ale noastre, nu?…!) trebuie privite constructiv.

    Apreciază

  3. In modesta mea opinie trebuie introdusa si alte doua elemente semnificative, fragilitatea actualei constructi a UE, care se evidentiaza la orice decizie, cat de cat semnificativa. Cea de a doua este organic dependenta de prima dar specifica. Absenta unei politici comune de aparare/securitate a UE.

    Ma gandesc la un tip, usor modificat de „exoduri” naturale/artificiale/mixte, care sa genereze ,,firesc,, modificari de mare amploare, includ aici si actiuni armate atipice.

    Cred ca pachetul de provocari prezente si in viitorul apropiat este complex, inedit, etc. Nu ma refer numai la Europa.

    Apreciază

  4. @Alexandru ISPAS
    Este vorba despre deschiderea „coridorului levantin” despre care vorbea deja optimist generalul israelian Moshe Dayan. El promitea că va deschide „coridorul levantin” pînă la frontiera cu Turcia. N-a fost să fie ! Din fericire, adaug. Assad aparţine minorităţii alevite care deţine controlul asupra „coridorului levantin” de pe litoralul sirian. Tema e vastă, dar intră în tematica F.E.T.! Punctul de plecare ? Tezele istoricului belgian Henri Pirenne, fondatoare pentru şcoala Analelor de economie şi istorie, sub semnul căreia se desfăşoară şi activitatea ştiinţifică de la F.E.T.

    Apreciază

  5. Soluția este simplă. UE trebuie să înceapă imediat discuțiile cu Rusia și cu Iranul pentru demararea unei campanii terestre împotriva SI și nu doar să suporte consecințele politicii externe americane.

    Din punctul meu de vedere eliminarea cauzei afluxului de imigranți este soluția la criza refugiaților. Adică eliminarea SI. În prezent americanii le vânează liderii, că doar refugiații nu se duc cu bărcile în america. Ce le pasă? Când a fost vorba de țărișoara lor s-au dus peste talibani cu cățel, cu purcel și cu Uncle Sam.

    Dar diplomația europeană se mișcă în reluare. Săptămâna trecută liderii opoziției siriene moderate s-au aflat la Moscova pentru negocierea unui compromis cu Assad. Șeicii din Golf au avut o întrevedere cu Putin lunea trecută, oficialii iranieni au fost zilele trecute la Moscova, SUA au intensificat dialogul cu Rusia pentru găsirea unui compromis, UE are altă agendă – integrarea refugiaților.

    Se pare că le-a dat Israelul de treabă europenilor, ca să nu mai aibă Franța, Suedia, etc. preocupări legate de drepturile palestinienilor.

    Eu nu știu ce a așteptat UE până acum și de ce nu a grăbit găsirea unui compromis – politic, militar – în Siria și Irak? Semnale au fost clare că se va întâmpla asta. Acum Europa se află într-o situație delicată: are de integrat câteva milioane de oameni traumatizați de război, de altă religie, de altă cultură, dar și cu conștiința că distrugerea țărilor lor a fost generată de interesele americanilor și europenilor în Orientul Mijlociu.

    Angela Merkel declara astăzi : „Ceea ce trăim astăzi este ceva ce va continua să ne preocupe în anii ce vor urma, să ne schimbe, şi dorim ca schimbarea să fie una pozitivă şi credem că vom putea reuşi acest lucru”. Sigur așa va fi!

    Apreciază

  6. @ luminita arhire

    Nu sunt habotnic si pot intelege situatia unui divort .
    Insa un individ care-si paraseste nevasta si copilul de 1 an ca sa se casatoreasca cu fata sefului , un individ care se incuscreste cu toti securistii din partid ( George Maior – nas ; Gabi Oprea – cumatru ; Ioan Rus – fin , Sebi Ghita – rupator de turta , etc.) ne cam arata profilul moral al acestuia . Ce planuri avea acesta , ce caracter , cat de disperat si cat de ahtiat dupa putere era .
    Nici fata frumoasa de care pomeniti nu era mai breaza . Iesea dintr-o relatie cu descoperitul Robert Tuciurescu
    Pot sa inteleg chiar si filozofia dumneavoastra de viata ( imoralitatea 🙂 ) pe care v-o fundamentati prin textele lui Boris Vian sau , cine stie , ale lui guru Bivolaru . Este si acesta un stil de viata …

    Apreciază

  7. Nu sunt Mafalda dar cred ca in perioada urmatoare , POLITIA POLITICA DNA condusa de Basescu / Blaga / Macovei / Iohannis si binom va incerca sa ELIMINE din viata politica ( sa-i aresteze ) ultimii adversari politici ai PDL :

    1. Calin Popescu Tariceanu
    2. Corneliu Vadim Tudor
    3. Crin Antonescu
    4. Ion Iliescu
    etc.

    Apreciază

  8. @Adrian B. septembrie 7, 2015 la 4:28 pm

    Sunteţi doar un caz trist …atât…

    Lipsit de umor, încrâncenat, îmbălsămat într-o realitate urâtă, victimă a propriilor obsesii şi antipatii, dornic să fiţi apreciat – poate admirat -, uimit că nu se-ntâmplă, deşi vă străduiţi să fiţi prolific, păreţi credul şi superficial ( recitiţi postarea despre arestarea lui SO şi citiţi, că a apărut deja, referatul DNA cu privire la aceasta, destul de clar, din păcate, pentru SO), sunteţi adesea condus de umori şi nu de raţiune, incapabil să faceţi diferenţa între una dintre cele mai frumoase fantezii de dragoste din istoria universală a literaturii, aparţinându-i lui Boris Vian, şi bolboroseala erotică ineptă, plină, când de truisme, când de contradicţii, din predicile lui Gabriel Bivolaru, îi dispreţuiţi pe cei care au opinii contrare şi vă este uşor să faceţi asta, pentru că nu aveţi nici răbdarea, nici înţelepciunea de a vă pune măcar întrebarea de ce oare ei cred altfel, afirmaţi sec că este “imoralitate” întâmplarea omenească atât de comună, mărturisiţi că sunteţi cam lipsit de curaj şi de aceea vă ascundeţi sub pseudonim (@Adrian B. iunie 14, 2013 la 2:01 am: „… Este foarte usor sa fii curajos din spatele unui nickname sau sub umbrela anonimitatii ! Aceasta remarca mi se adreseaza inclusiv mie ! Pentru ca , desi il dispretuiesc pe Traian Basescu , nu cred ca as fi avut curajul lui Mircea Badea…”) şi, fiind astfel tupilat , nimeni nu vă cunoaşte „profilul moral”… sunteţi, aşadar, o instanţă etică valabilă sau măcar credibilă?

    P.S.1.N-am nici o problemă cu pseudonimele; motivele folosirii acestora sunt diferite, în funcţie de utilizator. Numai că dumneavoastră sunteţi singurul la care am găsit mărturisirea că utilizarea “nickname”-ul este din lipsă de curaj, iar nu pentru că vi se pare mai simpatic sau mai reprezentativ aşa…

    P.S.2: Referirile la Codul fiscal sunt, în bună parte, corecte, dar a trebuit să-l citesc pe @ Alwyne Broeckaert -septembrie 6, 2015 la 10:28 am, pentru ca să vă dau dreptate, deoarece el e mai puţin efervescent şi indignat în exprimare, şi foloseşte cu înţeleaptă parcimonie ascuţitele semne de exclamare.

    Apreciază

  9. RESPECT Calin Popescu Tariceanu !

    Tăriceanu, observații-cheie în cazul Oprescu

    Anca Murgoci / 07 sep 2015 / 14:28

    Călin Popescu-Tăriceanu observă o serie de „nepotriviri” în acțiunile DNA referitoare la Sorin Oprescu.

    „Aș putea să mă transform în detectiv amator și să găsesc tot felul de nepotriviri în derularea acțiunilor DNA care au dus la arestarea preventivă a primarului Oprescu: flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de doi ani dosare penale pe numele lui Oprescu pentru ce a așteptat atât, dacă Oprescu a luat mită un milion de euro în mai multe tranșe, așa cum declară un denunțător aflat în cercetare penală?

    De ce a așteptat DNA atâta vreme? Cum de fostul președinte și camarila sa nu prea sunt deranjați de DNA și își fac planuri să revină la putere?”, afirmă Tăriceanu.

    În opinia sa, partidele politice au obligația să soluționeze urgent problemele Justiției pentru refacerea echilibrului dintre puterile statului, pentru controlul reciproc al acestora și pentru stabilitatea democratică a țării fiindcă este „inadmisibil” ca sistemul democratic parlamentar să fie înlocuit de „unele instituții de forță ale statului”.

    De asemenea, președintele Senatului adaugă faptul că lupta anticorupție trebuie continuată, însă „nu e admisibil ca stabilitatea în funcții înalte și reputația politicienilor să atârne de declarațiile vreunui denunțător aflat, eventual, în penitenciar și care ar spune orice ca să mai scape din pedeapsă”, scrie Agerpres.

    VEZI ȘI: Momente dificile pentru Sorin Oprescu. Medicii au intervenit rapid
    – See more at: http://www.dcnews.ro/tariceanu-observa-ii-cheie-in-cazul-oprescu_483907.html#sthash.0VGObDVJ.dpuf

    Apreciază

  10. Geoerge Halarescu

    Europa plateste tribut autismului liderilor sai, controlati (si manipulati) de establishmentul american si evreiesc.
    Cum sa negociezi cu Rusia cand tu, UE, ai impus sanctiuni economice impotriva Rusiei, dupa ce, tot tu, ai sprijinit haosul fascistoid de la Kiev ?
    Iata, aceste sanctiuni se intorc impotriva agricultorilor europeni pregatiti pentru mari demonstratii si proteste la Paris, datorita scaderii preturilor la lapte si la alte produse agricole urmare a contra-sanctiunilor Moscovei.
    Spuneti ca ,,eliminarea cauzei afluxului de imigranți este soluția la criza refugiaților. Adică eliminarea SI.”
    Total fals. SI este efectul, nu cauza. Implicarea militara a UE impotriva efectului, ar fi o imensa greseala in contextul imfiltrarii de emigranti dubiosi ascunsi sub pulpana statutului de refugiat de razboi. UE trebuie sa actioneaze altfel decat au facut-o americanii – incendiatorii stabilitatii in intreaga lume. UE trebuie sa ridice sanctiunile la adresa Moscovei si sa negocieze alaturi de aceasta cu partile semnificative implicate in conflictele interne din lumea araba.
    ps
    UE si ,,campania terestra”, baba si mitraliera.
    (Z)

    Apreciază

  11. Presedintele a spus cateva lucruri interesante care denota ca poate fi si un demnitar responsabil.
    Se pare ca cele doua Palate converg in ceea ce priveste strategia pe tema imigratiei, sustinand, ambele, teoria ,,cotelor voluntare”. Este bine cand oamenii investiti in functii inalte isi vad de treaba, dincolo de animozitati si de inversunarea contestatarilor ambelor parti.
    De asemeni, si-a exprimat multumirea fata de noul cod fiscal, un mare pas inainte catre o fiscalitate moderna in Romania. Sper ca Victor Ponta sa se tina de cuvat si in contextul evolutiei economice extrem de incurajatoare sa devanseze aplicarea anumitor masuri de relaxare fiscala stabilite pentru ianuarie 2017. In primul rand, mai intereseaza scaderea impozitului pe dividende. Taxa pe stalp si supra-acciza nu mai au o relevanta deosebita avand in vedere ca pretul benzinei este mai mic decat inainte de aplicarea supra-accizei.
    Este bine sa invatam de la evrei si sa privim cu prioritate continutul paharului, nu numai spatiul gol din pahar. Doar asa vom progresa. Altfel , vom macani si latra la bec, asa cum face un distins coleg de pe blog, incapabil sa accepte, fara sa jigneasca, ca o femeie il poate contrazice. Iar cand se nimereste ca respectiva femeie sa-i fie cu mult superioara dpdv intelectual, lingvistic si semantic, torentul vetust de spume cocalare se dezlantuie improscat.
    ,,Barbatul” modern, ce mai… 😉
    ps
    Ghinionul PSD este ca se agata inca in ,,carligul” ruginit reprezentat de Ion Iliescu prin veriga slaba Liviu Dragnea. Ceilalti s-au ascuns si imprastiat ca potarnichile dupa devastatoarea arestare a lui Sorin Oprescu. ,,Carligul” nu va rezista nici el mult timp. Are, totusi, o varsta.

    Apreciază

  12. In fine, se vede dezbaterea mai larga despre refugiati si in Romania. Dl. Iohannis a avut o interventie publica de bun simt. Sunt de acord cu pozitia logica: cote voluntare, putem gazdui 1785. Dar, sunt sigur ca vor fi intrebari de genul: daca Romaniei i se cere sa gazduiasca mai multi, cine finanteaza si pe cit timp? Arabia Saudita, Kuweit? Apropo, tarile astea de ce nu primesc pe fratii lor arabi sa traiasca la ei in tara, si prefera doar sa ii finanteze (sunt in top 10 la finantarea sirienilor)? Ceva nu e in regula cu tarile astea bogate arabe, chiar daca invoca faptul ca nu sunt semnatare a conventiilor internationale despre refugiati. Americanii nu ar trebui sa ii ia puti la ntrebari, sau cartile sunt deja facute?

    In orice caz, chestia asta cu refugiatii si cit de repede i-au primit Vesticii imi aduce aminte cu multa tristeze de cum i-au tratat pe romani si pe tigani. Cita jeleala cu romanii si tiganii, si iata, cind e vorba de sirieni, ii primesc nemtii si francezii cu bratele deschise. Sigur, sirienii au fugit de un razboi, dar si tiganii si romanii fugeau de saracie, si de foame in tara lor.

    Apreciază

  13. Nu pricep cum de un medic reputat si totodata un politician experimentat si redutabil, precum Sorin Oprescu, se doveste atat de vulnerabil la denunturi.
    Nu inteleg, de asemeni,d e ce detine euro in cash, in loc se lucreze eminamente cu card si virament bancar, pentru orice.
    Daca este adevarat ca a facut un imprumut, ar fi trebuit sa existe un contract legalizat la notar si unul sau mai multe ordine de plata. Eu asa as fi procedat. Un imprumut care sa apara si in declaratia sa de avere.
    Pur si simplu nu cred ca un om inteligent poate sa cada in capcanele afaceristilor verosi talonati de procurori si securisti fara scrupule.
    Da, te intalnesti cu afaceristi, este normal in orice tara, deoarece acestia executa lucrarile finantate de stat, dar numai in cadrul audientelor oficiale, cu martori, documente si inregistrari audio-video. Ce e asa greu, mai primarilor ?
    Si chiar asa, ce echipa si-a ales Oprescu ? Chiar nu a stiut nimic despre invartelile si malversatiunile celor din jur ? Sau nu-i putea controla ? Atunci, trebuia sa-si dea demult demisia.
    Urat oras Bucuresti…prin fauna dezgustatoare care il populeaza si il suge de resurse.

    Apreciază

  14. Ar fi foarte grav daca PDL ar avea ca ultimi adversari DOAR pe
    1. Calin Popescu Tariceanu
    2. Corneliu Vadim Tudor
    3. Crin Antonescu
    4. Ion Iliescu

    Avand in vedere ca _Crin doarme non stop , Vadim Tudor vorbeste singur pe strada, iar Ion Ilescu isi scrie testamentul (nu numai cel politic), nu ne-ar ramane, daca ar fi asa, decat sa tragem heblul si sa mergem laolalta cu emigrantii la Bruxelles. In fond, si Romania pare o zona devastata de razboi, fie el si politico-mediatic. 😉
    Sau, sa-l re-aducem in fata pe Traian Basescu, care, poate fi acuzat de orice, dar nu de lipsa de barbatie. Un Traian Basescu in fruntea PSD, n-ar fi, poate, cea mai proasta solutie posibila. In fond, toti provin din trunchiul comun al FSN (tutelat de blandul si bunul Ion Iliescu) si cu totii au trecut prin Internationala Socialista, nu-i asa ? Ce o tot dam cotita ? Asta e adevarul gol golutz. La urma urmei, Dragnea a fost de 1 decembrie la Cotroceni, ba chiar a si zambit candid si docil pe sub mustata la glumele nesarate ale matrozului. Poate si Dragnea se gandeste la ce ma gandesc eu, cine stie ? (Z)

    Apreciază

  15. @ Blogideologic
    Plecand de la “umanismul” lui Ivan Turbinca, l-am opus recent pe acesta, alaturi de Mesterul Manole si Miorita…., lui Faust, caruia “nu-i prea placea Mediterana”…Viziunea era preluata dintr-o extensie a lui Ovidiu Pecican a unui “tablou” a lui Vasile Gogea.
    Aflu de la dvs. ca Henri Pirenne a institutionalizat istoric Mediterana, oarecum diferit de Fernard Braudel iar despre acad. Alexandru Dutu, un integrator, inclusiv prin Fundatia Europeana Titulescu, se poate spune ( Wikipedia ) :
    “ Pentru Alexandru Duțu, tranziția postcomunistă a României oferă tocmai șansa regăsirii sensurilor comunității politice printr-un efort de recuperare a Tradiției demult abandonate, atât în dimensiunea sa politică, cât și în cea religioasă. Restabilirea raportului dintre spațiul public și cel privat, reconstituirea solidarităților organice în completarea celor organizate, regăsirea sensurilor și rosturilor comunității politice sunt tot atâtea mize ale tranziției. Această regăsire de sine a comunității românești ar fi permis, după Alexandru Duțu, ca integrarea României în proiectul de construcție europeană să fie nu doar utilă economic, ci și fertilă pe plan politic și cultural pentru întregul proiect european.”
    Peste “umanismul” lui Ivan Turbinca & co vs. Faust, fata de “tabloul” initial, credeam ca trebuie sa-i fie asociata si “piosenia” lui Dracula, daca tot e sa “strangem” miturile fondatoare ale Romaniei in spatii relevante….

    “ Calatoria continua “ ( Sloganul fara hartie igienica a lui Victor Rebengic, intr-un context “structural”, atunci la fonduri…., acum cu extensii majore, pana si la…refugiati….)….

    Apreciază

  16. @adrian b. Nu doresc sa permanentizez un dialog,doar punctual doresc sa comentez „lista lui b.” De acolo, mi se pare actual, adica valid, doar numele lui Tariceanu, care ar putea fi vanat din mai multe motive politice. CVT e dus si, de la o vreme, se si ingroapa singur. Crin Antonescu e si el pe duca, sunt convins ca „legea Antonescu” i-a facut mult rau si am putea organiza o campanie cetateneasca deschisa pentru scoaterea sa din parlament. Ion Iliescu este in retragere, mai apare uneori iar viata politica pesedista nu mai tine, de fapt, cont de el. Poate doar o razbunare sa mai fie un motiv de a nu-l lasa sa imbatraneasca linistit.

    Apreciază

  17. ZeV

    pao ce sa faci faca juna degeneratie a lu Victorelu sta precum vaca?!

    Ins aideea ta cu Base in frcntea PSD e cum sa iti zic .. ceva cam ca Heidrich presedeinte in Israel .

    Caty despre devastarea Romaniei … este destul de nimerita compartia ta.
    3 milioane de emigranti. In ww2 pipulatyia Romaniei s-a redus cu mai putin(ma refer la anu 1946). UnuCornel Ban sustine ca dupa 1990 economia romneasca s-a contractat cu 40%. Cica nici razboiul …

    Apreciază

  18. Totusi dl Nastase ne-a oferit un subiect pentru a-l comenta si nu pentru a ne invarti in lurul lui. Cred ca, mai intai, trebuie inlaturata o confuzie de termeni mediatici care, am eu senzatia, pare o confuzie cam deliberata; si anume amestecarea, in relatari si discutii, a termenului de refugiat cu acela de imigrant. Invadatorilor asiatici de acum ai Europei li se zice, in media si chiar in politica romaneasca, ba refugiati ba imigranti. Ori, refugiat inseamna un adapostit temporar din calea unor nenorociri – pana ce acestea trec – in timp ce imigrant inseamna altceva. Comportamentul asiaticilor de a prefera sau a respinge tari europene arata ca ei se considera imigranti, adica aspira la o impamantenire. Si, asa cum am scris acum cateva zile, imi mentin opinia ca aceste persoane nu trebuie primite in Romania. Cel putin pana nu este clar statutul lor. Pentru ca este una sa acorzi unor loviti de soarta, o ciorba si un pat, eventual contra cost, din moment ce au avut mii de dolari pentru a-ti bate in usa, pentru trei ori sase luni de zile – si este cu totul altceva sa il primesti cu drepturi ca ale tale si obligatii ca ale lui si cu riscul ca peste o generatie sa ti se suie urmasii lor in carca. Din nefericire, practica noastra arata ca romanii devin slugile imigrantilor, care se instapanesc peste ei le dicteaza pana si istoria, comportamentul, drepturile si libertatile. Ei bine, atunci cand vom gasi si puterea si vointa de a-i imbraca pe urmasii stalinistilor in rubastile paduchioase ale parintilor lor si cand, prin amabilitatea ambasadei ruse, ii vom trimite cu tancuri T-34 , eventual inchiriate, la Moscova, ei bine, atunci voi crede ca avem capacitatea de a gestiona o problema de imigrare. Pana atunci, credinta mea este ca, peste o generatie, vom adauga alte ratoieli si pretentii ratoielilor si pretentiilor la care suntem supusi acum.
    Ma bucura obiectivitatea dlui Nastase.
    Traian Basescu se comporta in nota sa obisnuita, adica uitandu-si istoria, ca si pe a altora, totodata. Parca nu el se arata furibund pentru ratarea Schengen-ului, nu el acuza opozitia (!) pentru asta si nu el indemna la intemnitarea adversarilor politici invocand acest scop. Un individ de care demult mi s-a facut scarba si cu care societatea romaneasca se poarta ca si cu imiograntii, adica i se inslugareste; nimeni nu-i aminteste, public, acestui individ ce zicea mai antarti.

    Apreciază

  19. Luminita Arhire

    Cum va puteti imagina ca individul pre numele sau Adrian B. (b de la….) poate ,,să faca diferenţa între una dintre cele mai frumoase fantezii de dragoste din istoria universală a literaturii, aparţinându-i lui Boris Vian si…..”, din moment ce este in mod evident impotent cronic ?
    Va poate spune asta orice absolvent de Psihologie , daca-i citeste macar doua trei productii inepte de pe acest blog.

    Apreciază

  20. @ luminita arhire

    Stimata doamna , m-ati zugravit de parca as fi un monstru … Probabil ca unei fiinte perfecte , asa ca dumneavoastra , ii este foarte usor sa vada greselile si defectele celorlalti .
    Imi spuneti ca par CREDUL SI SUPERFICIAL pentru ca nu cred ce scrie in referatul DNA referitor la Sorin Oprescu ? Ca in mintea d-voastra , Sorin Oprescu este deja vinovat .
    Pai stimata doamna , daca d-voastra puneti botul la ce scrie in acel referat inseamna ca atunci chiar sunteti irecuperabila . Si nu inteleg de ce mai sunteti revoltata pe ce i s-a intamplat d-nei Rarinca .
    Iar in loc sa-mi monitorizati mie postarile ( cu nesimtire ! ) mai bine ati monitoriza abuzurile politiei politice a lui Basescu si Iohannis ( DNA ) . Poate ca sunt sute de oameni care au fost arestati si umiliti de acesti securisti .

    Deasemenea , imi preluati o postare din 2013 ( !!! ) in care am afirmat ca unii sunt curajosi sub umbrela anonimatului , inclusiv eu , si ca Mircea Badea si-a asumat un risc urias . Si apoi trageti concluzia ca sunt lipsit de curaj .
    Eu nu am postat cu numele meu adevarat din multe alte ratiuni decat frica . Ratiuni legate de job , de familie , nu doresc publicitate , etc. Oricum , cine doreste sa afle identitatea celor care posteaza o poate face foarte usor prin identificarea IP-ului . Dar daca doriti sa ma cunoasteti , sa-mi masurati curajul , sa ne spunem in privat ce credem unul despre celalalt , eu sunt dispus sa vin la o intalnire cu dumneavoastra . Oricând si oriunde . Imi mentin si pozitia legata de Mircea Badea pe care-l consider un om extrem de curajos si unul din pionii luptei impotriva regimului basescu .

    Cred ca va este foarte greu sa-mi dati dreptate avand mintile intunecate de ura si uitandu-va la Victor Ponta ca la o icoana .
    Daca d-voastra nu ati inteles rolul DNA-ului in aceasta tara , eu chiar nu ma astept sa intelegeti Codul Fiscal si aberatiile pe care le contine acesta .

    As astepta de la dumneavostra un pic mai multa obiectivitate si sa incetati cu reflexele acelea securiste de a-mi monitoriza postarile ( unele vechi de ani de zile ! ) . E pacat de timpul d-voastra si nu sta bine unei ” doamne ” …

    Apreciază

  21. Tariceanu s-a cam grabit cu ale sale consideratiuni reproduse de un alt grabit super-belicos, mai sus:
    ,,flagrantul nu a fost flagrant, aparatul de bruiere a telefoanelor nu a fost găsit, dacă DNA a întocmit de doi ani dosare penale pe numele lui Oprescu pentru ce a așteptat atât, dacă Oprescu a luat mită un milion de euro în mai multe tranșe, așa cum declară un denunțător aflat în cercetare penală?”

    Si Tariceanu si multi dintre romani, prea se uita la televizor, unde se minte ca-n codru, luandandu-se drept adevarate intoxicatiile pe ,,surse”.
    Iata ca astazi, Kovesi lamureste sutuatia:
    NU a fost vorba de flagrant, ideea flagrantului a aparut exclusiv in presa (tabloida n_mea).
    Asa ca, Taricene, ai putintica rabdare, asa cum ne transmite si Sorin Oprescu.
    Deocamdata, eu o felicit, punctual, pe Laura Codruta Kovesi. Daca ar stopa si ,,scaparile” din surse judiciare catre securistii din presa, o mai felicit odata.

    Apreciază

  22. @ Dezideriu Dudaş
    Există şi o traducere românească a poemului Faust realizată de către filosoful şi poetul Lucian Blaga. Este păcat, absolut înspăimântător chiar, că patricianul saxon Klaus Iohannis este complet hotărât să-l excludă prin forţa legii pe cărturarul sibian Lucian Blaga din cultura română!

    Apreciază

  23. Constantin Nita loveste din nou !

    Fostul cofetar Constantin Nita despre impozitul forfecar 🙂 , acel impozit prietenos cu mediul de afaceri , impozitul care reduce birocratia si controalele , impozitul care te fereste de deochi si vindeca impotenta .
    Acest ” expert ” din echipa lui Ponta este acelasi care a introdus impozitul forfetar in 2009 ( impreuna cu un alt expert – Gheorghe Pogea) si care a dus la închiderea a peste 160 000 de SRL-uri in cca. 4 luni .
    Cica , cei care comercializeaza vopsele de par si ghiuluri vor fi scutiti de acest impozit …

    http://www.dcnews.ro/impozitul-prietenos-uitat-de-codul-fiscal-in-aten-ia-oamenilor-de-afaceri_483990.html

    Despre impozitul forfetar

    În ultima perioadă, tot mai mulţi oameni de afaceri discută despre introducerea impozitului forfetar. Fără falsă modestie, am fost primul în România care a încercat să introducă acest tip de impozit, pe activitate, considerat a fi un element de creştere economică.

    Acest lucru se întâmpla în anul 2009 şi, pentru cei care doresc să verifice, le recomand programul de guvernare PSD -PDL. Atunci însă nu s-a acceptat introducerea acestui impozit pe tip de activitate, ci s-a introdus un tip de impozit pe cifra de afaceri a tuturor companiilor. De aici au venit toate nemulţumirile oamenilor de afaceri iar, eu am primit porţia de critică aferentă, deşi ideea mea a fost alta şi în programul de guvernare măsura era conform propunerii mele.

    Iată că a revenit în discuţie acest tip de impozit şi cred că trebuie să ne aplecăm asupra lui cu toată seriozitatea. Sunt pentru introducerea acestui tip de impozit in turism şi alimentaţie publică, servicii, activităţi liberale precum: avocatură, arhitectură, notariat etc. Acest tip de impozit dă posibilitatea statului să încaseze mai mulţi bani la buget, să reducă birocraţia, să reducă intensitatea controalelor, să avem un mediu mult mai prietenos cu antreprenorii etc.

    Există un dezavantaj, şi anume administrarea acestui tip de impozit, care va creea multe probleme sistemului dar, odată introdus, acesta va aduce mai multe avantaje decât dezavantaje. Important este să se stabilească tipurile de activitate la care se aplică acest impozit şi cuantumul acestuia pe fiecare tip de activitate.

    Era bine dacă se lua în considerare acet tip de impozit odată cu legiferarea noului Cod fiscal, dar niciodată nu este prea târziu.

    – See more at: http://www.dcnews.ro/impozitul-prietenos-uitat-de-codul-fiscal-in-aten-ia-oamenilor-de-afaceri_483990.html#sthash.IbF5D2de.dpuf

    Apreciază

  24. Am citit declaratia premierului Luxemburgului despre cum vede el „solidaritatea” internationala. El spune ca atit SUA, cit si Rusia, ambele parte a acestui conflict intr-un fel sau altul, sunt responsabile de acest proces migrationist. In concluzie, SUA, Rusia si toate celelalte state implicate in conflictul din Siria ar trebui sa ia refugiati sirieni. Daca mai exista, ONU cred ca e institutia care sa ceara acest lucru.

    Apreciază

  25. Una din solutiile la problema refugiatilor ar fi ca d-ul Iohannis sa-si puna la bataie cele 6 case pe care le are in proprietate .
    La o medie de 4 camere/casa si cazati cate 6 in camera ( cam asa stau romanii in Italia , Spania , Anglia …) ar rezulta 6x4x6 = 144 refugiati . Cu ce-ar mai incapea prin debarale si prin camerele tehnice s-ar face vreo 150 de refugiati .

    Dupa aceea sa-i preia buldogul Vasile Blaga care sa-i caute de produse accizabile , valuta si guma de mestecat inclusiv prin metoda tusheului , foarte apreciata de cetatenii arabi .

    Apoi sa vina generalul de popota Gabi Oprea sa le faca o norma de hrana din aia cum stie numai el : cu fasole batuta , conserve , paste fainoase si ceai cu bromura .

    Iar zilnic sa-i viziteze femeile komisar Monika Makovei si Cruduta Kolvesi si sa-i rupa cu bataia in anchete si interogatorii , cu piciorul pe grumaz si cu veioza-n ochi , legati cu catuse de calorifer , sa vada care e terorist ori ba .

    Apreciază

  26. Ceea ce este ingrijorator in povestea cu Sorin Oprescu este multimea povestilor, carora le putem zice fara grija, diversiuni sau dezinformari. Ori din cate stiu, procuratura nu are, prin lege (sau nu ar trebui sa aiba) un departament specializat in dezinformare. Avem, mai intai, povestea flagrantului (care nu a fost flagrant). Avem, mai al doilea, povestea echipamentului de bruiaj (cumparati?) gsm. Avem, mai al treilea, povestea asa-zisului dialog de pe holul DNA, iar al patrulea povestea intamplarii care ar fi declansat prinderea lui Oprescu. Al cincilea, povestea numarului de denuntatori are a devenit, din doi, sapte, iar al saselea decizia lui Oprescu de a recunoaste ceea ce i se imputa contra lasarii in pace a fiului sau. Povesti lansate in multime prin aceeasi retea media care il sustinea si justifica, cu mult tupeu pe Traian Basescu si care mai face asta si azi. Puterea acestora de a rosti adevarul este conform exemplului unei televiziuni, care il acuza pe premierul Ponta de prigonire, cand, de fapt, ei nu isi platesc taxele si impozitele datorate statului. Aceasta avalansa de creatii literare ma duc la trei concluzii: prima ca, de fapt, procuratura nu are dovezile pe care le clameaza si ca urmeaza sa le obtina de abia de acum; a doua, ca, intr- adevar, exista partea politica a povestii, in care mascarirea lui Sorin Oprescu, demolarea procentelor sale de popularitate este nu doar esentiala ci si treapta in urcarea unor personaje care altfel nu ar trece de cinci procente electorale; a treia, ca s-ar putea ca procurorii sa fi incercat sa il santajeze pe Sorin Oprescu cu arestarea si intemnitarea fiului sau. Toate cele de mai sus nu inseamna ca afirm o nevinovatie a lui Sorin Oprescu.

    Apreciază

  27. nastase

    Da, ati folosit cea mai simpla metoda de ,,editare”.
    Nu-i bai, important este ca sunteti prezent pe blog.
    (Z)
    ..Poate ca, in viitor, veti ,,edita” si expresiile altor colegi presarate abundent cu clasicisme rustic-neaose.
    (Z)

    Apreciază

  28. Năvala cu pricina e, după părerea mea, rezultatul tâmpeniilor făcute de SUA în Orientul Apropiat.
    Americanii au ținut morțiș să cultive democrația de tip occidental la niște popoare total diferite de cele occidentale din toate punctele de vedere.
    Dictatorii precum Saddam erau inși școliți în Europa și SUA, știau nivelul și concepțiile de viață ale popoarelor lor, știau cum să-și țină supușii în frâu, de bine de rău mergeau turismul, agricultura, manufactura ș.a.
    După darea lor jos, s-a creat un haos în care s-au dus dracului și bruma de economie, și ordinea socială.
    Triburile, căci aceste popoare sunt formate dintr-un fel de triburi, au început să se căsăpească între ele din motive religioase, etnice, de cum se leagă turbanul sau cum trebuie să fie îmbrăcate femeile…
    Drept urmare, boboru a luat-o în sus, aflând el că la Germania și la Anglia e de mâncare.
    Acum americanii văd grozăvia la televizor, iar europenii o trag.
    Las că nici cu europenii occidentali nu mi-e rușine, fiindcă le-au cântat și ei în strună americanilor.

    Apreciază

  29. Aterizând eu pe plaiurile mioritice, aflu (căci în vacanță nu ascult decât știrile țărișoarei în care mă aflu) de grozăvia cu Oprescu.
    Îmi spune cineva chiar în prima zi, pe nedezmeticite, că primarele a fost prins în „flagrant” (corect: delict flagrant, deci flagrant e toată ziua și chiar și noaptea adjectiv, nu substantiv).
    Mai la vale, aflu că „frangrantu” nu fu chiar frangrant, și că s-ar fi găsit doar niște bani într-o casă a lui Oprescu, care, chipurile, ar proveni din mită.
    Toată media noastră e pe model Radio Erevan?

    Dragă domnule Oprescu, n-ai învățat în iști ani că nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită?

    Apreciază

  30. ” T-REX ” – un sirian si un afgan nu va spune niciodata ca a fugit de ” foame ” din tara lui .
    Tu , roman , european , latin si crestin , dintr- tara considerata granarul Europei , o spui fara sa clipesti – ” romanii si tiganii ” ( multumim pentru asociere , eleganta ) au fugit pentru a scapa de ” foame ” .
    Jenant .
    Un milion de polonezi s-au stabilit in Marea Britanie intr-un singur an , 2005 .
    Unul nu va spune ca a fugit de ” foame ” .
    Ce vrei , mandrie ca a romanului , mai rar .

    Apreciază

  31. @ blogideologic
    Redau o “Nota de subsol” a lui Lucian Blaga ( de pe blogul “Punctul nevralgic “ ) de la traducerea lui Faust :
    “ Tot ce e frumos și nobil e strivit de înclinația mulțimii spre lâncezeală. E mai „confortabil” să te miști pe căi bătute, decât să înveți să gândești altfel decât predecesorii tăi, să combați prejudecăți și clișee convenționale. Acestei tendințe generale a mulțimii i se adaugă tendința care sălășluiește în fiecare individ, o mulțumire de sine dăunătoare, care oprește mersul înainte al omenirii, omul socotindu-se fericit „când râme în gunoi găsește”. Noul inspiră frică și, ca atare, pământenii se cramponează de „binele” învechit, evitând astfel „mai binele” viitorului. “

    As adauga ca in numele “mai binelui” s-a stricat pana si vechiul bun iar noul pare medieval…..

    P.S. I.Iliescu si E.Constantinescu “l-au aparat” pe Lucian Blaga ? Ca T.Basescu pare a fi Blaga insusi….E drept, Vasile si nu Lucian. Sper ca atunci cand ajung la Destutt de Tracy si la Kuciuk Kainargi, sa ma insel mai putin….La Alexandru Dutu n-a fost sa fie ! Mi-a ramas un rest faustic…. ( poate va fi mai putin inspaimantatoare situatia in care un presedinte roman nu va mai folosi primul nivel de autoritate al statului roman la dispozitia castelor razboinice, salvatoare de neam si tara….)

    Apreciază

  32. @Dezideriu Dudas
    Despre Alexandru Duţu, în Wikipedia: “Pentru Alexandru Duţu, tranziția postcomunistă a României oferă tocmai șansa regăsirii sensurilor comunității politice printr-un efort de recuperare a Tradiției demult abandonate, atât în dimensiunea sa politică, cât și în cea religioasă. Restabilirea raportului dintre spațiul public și cel privat, reconstituirea solidarităților organice în completarea celor organizate, regăsirea sensurilor și rosturilor comunității politice sunt tot atâtea mize ale tranziției. Această regăsire de sine a comunității românești ar fi permis, după Alexandru Duțu, ca integrarea României în proiectul de construcție europeană să fie nu doar utilă economic, ci și fertilă pe plan politic și cultural pentru întregul proiect european.”
    Wiki spune doar juma’ de Adevăr. Aparţinând grupului cultural ortodox Rugul Aprins, Alexandru Duţu a lucrat toată vremea în Tradiţie. Şi apoi, academicianul vine cu texte în care ne reaminteşte nouă, românilor, despre Ideologia primară. Ca student, am fost arestat de securitate şi anchetat de securitate pe Calea Plevnei pentru că subliniam foarte mult printre studenţi (apropiaţi de Valentin Ceauşescu) importanţa unui asemenea text. Bine, arestarea mea a fost o „făcătură”. După 1989, generalul Kostyal spunea cum se aranjează asemenea „făcătură”. De unde ştia generalul Kostyal atât de bine ? Nicolae Ceauşescu şi fiii lui erau supravegheaţi de organizaţia belakunistă a lui Kostyal aflată în legătură permanentă cu Moskova. Dar iată că după 1989, Kostyal vine cu pretenţia nemaipomenită că el ar fi fost anti-comunist !

    Apreciază

  33. @ blogideologic

    Mi-am facut un fisier “IDEOLOGIA PRIMARA” si voi insista….. Cu “Kuciuk Kanairgi” a venit Marx, dupa cum veti vedea mai jos, intr-o compilatie a doua comentarii anterioare ( “Intre Dracula si Dumnezeu “ ). Aici cred ca va trebui sa insist mai mult….Interesanta “scaparea” din Wikipedia ref. la Alexandru Dutu….Noica se ruga la Dumnezeu pentru “fratele Alexandru” iar acesta, dupa ce a dus comunismul peste limite ( limitele drepturilor omului… ), a devenit anticomunist ( fara de care, “ statul de drept”, nu s-ar putea imagina…ati auzit vreodata de “stat de stang” ? ) ….

    INTRE DRACULA SI DUMNEZEU….

    Cand i-am contrapus, si eu, contextual, pe Ivan Turbinca, Mesterul Manole si Miorita lui Faust ( multumesc d-lor Vasile Gogea si Ovidiu Pecican pentru viziune ), ma gandeam ca extensia salvatoare pentru Romania ar fi mitul lui Dracula ( aici “salvatoare” merge…./ dealtfel ce nu ar merge cu Dracula…). Redau in acest sens, in comentariul de mai jos, o opinie autorizata, a lui Marx ( prin Noica ), pentru a intelege si noi romanii, ceva, din mitul lui Dracula, in context SUA- UE.

    Ideea lui Noica preluata din opera lui Marx cu referire la Europa, SUA si…revolutia socialista, EMISA IN TIMP CE ERA LA INCHISOARE !!!

    La pct. 1 transcriu ideea din dictionarul despre Noica a lui Marius si Florica Diaconu, idee pe care am mai scris-o pe acest blog . La pct 2 este ideea originala din cartea lui Noica, “Rugati-va pentru fratele Alexandru”. Diferenta cred ca este decisiva. Nu primeaza revolutia socialista, ci criza Europei ( in contextul mai amplu al ideii, “Noica-Marx” face referire si la “razboiul Crimeii “ ) si pozitia concurenta a SUA fata de ea :

    1. “ Daca in Europa nu va avea loc o revolutie socialista, atunci America va exploata vechiul sistem pe seama Europei”

    2. “ N-a fost asa, sau a fost asa, nu-mi mai pasa acum, asa cum ma aflu intre gratii. Dar ma intreb inca o data, in fata emotiei intelectuale pe care mi-o trezeste in cate o clipa opera acestuia : oare nu sarut cu adevarat mana care ma loveste ? Dar nu, hotarat ca nu ma intereseaza decat ceva, cu totul neasteptat pentru mine, profetul din Marx, profetul ca filozof rasturnat si monoteistul din el, omul unei singure idei, care vede cu ea departe in concretul istoriei si care a putut spune unui Tchekhov, pare-se ( v. articolul “Herr Vogt” ) : “ La urma urmei nu are nici-o importanta daca aceasta Europa jalnica ar pieri – ceea ce, dealtfel, se va si intampla in curand, daca nu va avea loc o revolutie sociala – si daca atunci America va exploata vechiul sistem pe seama Europei “

    PS Merita de reiterat ideea lui Marx, in contextul “luptei pe viata si pe moarte” legata de TTIP – Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, aflat acum in negociere intre SUA si UE. Cred ca “viata” este “tehnica” iar “moartea” e “contextul”…., daca e sa readucem in memorie celebra butada a lui Curzio Malaparte ( “ Nu conteaza contextul, ci tehnica “ ), fascist in viata si comunist inainte de moarte….Pacat ca n-a apucat sa se vada si cu Stalin ( cum o facuse cu Hiter si Mussolini ) ca nu cred c-am mai fi asteptat pana-n anii ’90 ai secolului trecut….Si nici nu mai umblam cu cioara vopsita apoi….Cioara de la unii, vopseaua de la ceilalti….

    Apreciază

  34. Io am găsit soluția la problema refugiaților:
    Sunt o mulțime de europeni miloși care-i vor pe refugiați în Europa; și pe cei care au venit, și pe cei care încă vin, și pe cei care vor veni.
    Dacă fiecare european milos și generos ar lua la el un refugiat năpăstuit, s-ar rezolva problema.
    Sunt zeci de milioane de europeni generoși, pot veni zeci de milioane de refugiați.

    Apreciază

  35. @Dezideriu Dudaş
    Baroneasa de Helvètius patronează în salonul ei din Auteuil fondarea Ideologiei primare precum şi a Lojei „Cele nouă fiice ale Memoriei” (Les Neuf Soeurs), un atelier intelectual de perfecţionare amintit şi de Iancu Văcărescu. Fără vreo legătură cauzală, în afara ideologiei de influenţă primară pusă ulterior în opera scrisă, amintim că scriitorul francez Marcel Proust se va naşte în anul 1871 la Auteuil, devenit între timp un cartier al oraşului Paris. Marea operă a lui Marcel Proust, À la recherche du temps perdu, va fi influenţată de căutările metafizice despre timp ale Ideologilor primari, în primul rând eclecticul Maine de Biran care dezvoltă cel mai bine ideile enunţate de Antoine Destutt de Tracy. Releul ideilor până la Proust (a cărui proză este încărcată de psihologie senzualistă!) a fost opera filosofului Henri Bergson, rudă prin alianţă cu Marcel Proust. Cineastul rus Andrei Tarkovski mărturisea că a fost puternic influenţat de filosofia lui Henri Bergson în filmul Solaris. On the road al lui Jack Kerouac este influenţat de romanul À la recherche du temps perdu. Am dat atâtea detalii numai pentru a dovedi că există un „curent principal” în cultură.

    Apreciază

  36. Ad.1

    Uscatul e de vină, cu suprafaţa-i mică,
    De nu l-ar apuca un dârdâit, de frică.
    E vremea să-l forăm până la miez, cu sapa,
    Ca marile puteri , pe rând, “să tragă apa”…
    Raportul uscat-apă s-ar inversa : miracol
    …………………………………………….
    Chinezii vând sub preţ bilete la spectacol.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s