Vremea vulpilor

IMG_2894

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In ultimile seri, m-am intalnit, prin gradina, cu mai multe vulpi. Avusesera loc cateva „atentate” asupra gainilor. Ieri, mai tarziu, in timp ce dadeam mancare la animale, o vulpe a venit la vreo patru metri de mine si ma privea. Nu am stiut daca voia sa fie imblanzita sau astepta sa plec pentru ca ii incurcam drumul la gaini. De dimineata, am gasit-o in cursa pe care o pregatisem. Si mi-am adus aminte de dialogul ei cu Micul Print:

“ ― Cine eşti tu ? zise Micul Prinţ. Eşti tare frumoasă…

― Sunt o vulpe – zise vulpea.
― Vino să te joci cu mine – o pofti Micul Prinţ. Sunt atât de trist…
― Nu pot să mă joc cu tine – zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
― A ! Iartă-mă – rosti Micul Prinţ. […] Ce înseamnă « a îmblânzi » ?
― E un lucru care prea e dat uitării – zise vulpea. Înseamnă « a-ţi crea legături »…
― A-ţi crea legături?
― Desigur – zise vulpea. Tu nu eşti încă pentru mine decât un băieţaş aidoma cu o sută de mii de alţi băieţaşi. Iar eu nu am nevoie de tine. Şi nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi.
Dar dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume…
― Încep să înţeleg – zise Micul Prinţ. E undeva o floare… mi se pare că m-a îmblânzit… […]
― Dacă tu mă îmblânzeşti, viaţa mi se va însenina. Voi cunoaşte sunetul unor paşi deosebit de-ai tuturora. Paşii altora mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema din vizuină, ca o melodie. Şi-apoi, priveşte ! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu ? Eu nu mănânc pâine. Mie grâul nu mi-e de folos. Lanurile de grâu mie nu-mi aduc aminte de nimic. Şi asta-i trist ! Tu ai însă părul de culoarea aurului. Va fi, de aceea, minunat, când tu mă vei fi îmblânzit ! Grâul auriu, şi el îmi va aminti de tine. Şi-mi va fi nespus de dragă murmurarea vântului prin grâu… […]
Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim – zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători de prieteni. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă !
― Ce trebuie să fac ? zise Micul Prinţ.
― Trebuie să ai foarte multă răbdare – răspunse vulpea. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine, uite-aşa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvânt. Graiul e izvor de neînţelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine…
A doua zi, Micul Prinţ veni din nou.
― Mult mai frumos era dacă veneai şi astăzi la aceeaşi oră – zise vulpea. Dacă tu, de pildă, vii la ora patru după-amiaza, eu încă de la ora trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, şi mai fericită mă voi simţi. La ora patru, mă vor cuprinde un frământ şi o nelinişte : voi descoperi cât preţuieşte fericirea ! Dar dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi şti la care ceas să-mi împodobesc sufletul. Ne trebuie rituri.
― Ce-i acela rit ? zise Micul Prinţ.
― E şi el ceva cu totul dat uitării – zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile. […]
Astfel, Micul Prinţ îmblânzi vulpea. Iar când ora despărţirii fu aproape :
― Vai ! zise vulpea… Am să plâng…
― Din vina ta – zise Micul Prinţ – eu nicidecum nu-ţi voiam răul, ci tu ai vrut să te-mblânzesc…
― Aşa e – zise vulpea.
― Dar ai să plângi ! zise Micul Prinţ.
― Aşa e – zise vulpea.
― Atunci nu dobândeşti nimic din asta !
― Ba dobândesc – zise vulpea – datorită culorii grâului. […]
― Rămâi cu bine – zise Micul Prinţ.
― Te du cu bine – zise vulpea. Iată care-i taina mea. E foarte simplă : limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor.
― Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor – spuse după ea Micul Prinţ, ca să ţină minte.
― Numai timpul petrecut cu floarea ta face ca ea să fie atât de preţioasă.
― Numai timpul cheltuit cu floarea mea… spune Micul Prinţ, ca să ţină minte.
― Oamenii au dat uitării adevărul acesta – zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător de floarea ta.
― Eu sunt răspunzător de floarea mea…, spuse Micul Prinţ, ca să ţină minte.”

68 de gânduri despre “Vremea vulpilor

  1. @ Ghiţă Bizonu

    Aveţi perfectă dreptate : cu toţii ne tragem din Homo Sapiens şi, atât timp cât oamenii au fost interesaţi doar de satisfacerea nevoilor biologice, diferenţele dintre ei au rămas minore. Lucrurile s-au schimbat însă când au început să abstractizeze şi să conceptualizeze, de aceea „culturile” se disting între ele încă din preistorie. În Antichitate, apar deja civilizaţii cu personalităţi proprii, ceea ce nu excludea împrumutul, asimilarea şi sincretismul. Chiar şi evreii au preluat elemente cananeene, filistine, egiptene, babiloniene, persane, chiar şi elenistice : de ex., cea mai veche versiune a Bibliei ( care stă la baza doctrinei creştine ) este Septuaginta, redactată în greceşte pentru evreii din Alexandria la îndemnul regelui Ptolemeu II Philadelphus ( 283-246 î.e.n. ), în timp ce cele mai vechi manuscrise ale Bibliei ebraice datează abia din secolul IX e.n. ! Însă atunci când romanii, în urma expansiunii în bazinul oriental al Mării Mediterane, au intrat în contact direct cu evreii ( 63 î.e.n. – cucerirea Ierusalimului de către Pompei ), iudaismul era deja o religie aparte, monoteistă, aniconică şi codificată, total potrivnică politeismului şi păgânilor, interzicând chiar contactul fizic cu aceştia din urmă datorită necurăţeniei rituale ( Actele Apostolilor, 10:28 ) Cu alte cuvinte, contaminarea religioasă şi/ori lingvistică ( sacer = sacru = ales ) devenise imposibilă !

    Sper că aceste detalii vor încheia o discuţie ce nu prezintă importanţă pentru ceilalţi cititori.

    Totuşi, ca să ne întoarcem de unde am plecat, de la isteria anti-semită provocată de promulgarea legii anti-legionare, vreau să insist că asemenea manifestări de primitivism mental şi social ne pun într-o situaţie de inferioritate jalnică faţă de comunitatea internaţională. Ori, România face eforturi să fie acceptată ca membru cu drepturi egale al acestei comunităţi !

    Apreciază

  2. @ Blogideologic

    V-aş sfătui să citiţi şi alte materiale decât cele belakuniste. Lectura – când este făcută fără idei preconcepute – lărgeşte orizontul cunoaşterii şi, în general, ajută la eliminarea obsesiilor, frustrărilor şi complexelor.

    Apreciază

  3. @ Petrache
    Bună carte ! Cu personaje fascinante ! Care influenţează şi istoria noastră. Tot după cum şi istoria noastră influenţează istoria americană.Să privim cronologic ce se întâmpla în America şi în Romania Orientală în cel de al optulea deceniu din Epoca Luminilor. Anul 1773 : the Tea Party din oraşul portuar Boston. Anul 1774 : legislaţia englezească pentru stabilizarea situaţiei din coloniile sale nord-americane. În Romania Orientală avem la anul 1774 pacea de la Kuciuc Kainargi, determinată major de Britania care sprijinea Rusia. Însă atenţia acordată de Britania acestei probleme est-europene permitea rebelilor din coloniile americane să acumuleze arme şi muniţie. Repet circumstanţele favorizante, ei fiind scăpaţi în anul 1774 de ochiul britanic iscoditor pe teren ! Anul 1775 : începerea Revoluţiei Americane înarmate. Dar victoria ei va fi asigurată numai cu o cantitate uriaşă de bani din Trezorerie şi prin îndatorarea imensă a Franţei absolutiste. Acest sprijin francez pentru Revoluţia Americană va provoca amplificarea exponenţială a datoriei suverane a Franţei ! De aici va decurge falimentul suveran al Franţei. Acest faliment suveran a fost factorul declanşator pentru Revoluţia Franceză din anul 1789. Lion Feuchtwanger (1884-1958), scriitor stipendiat generos de dictatorul sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, se va inspira din acest episod al istoriei în romanul „Arme pentru America” (‘Waffen für Amerika’). Tradus şi pe româneşte sub titlul „Vulpile în vie”. Personajele principale fiind Benjamin Franklin (prieten personal cu Vergennes*), şi baroneasa de Helvètius care patronează în salonul ei din Auteuil fondarea Ideologiei primare precum şi a Lojei „Cele nouă fiice ale Memoriei” (Les Neuf Soeurs), un atelier intelectual de perfecţionare amintit şi de Iancu Văcărescu.
    *Bastilia nu era o instituţie care dezonora Franţa şi oamenii ei. Dimpotrivă. Să amintim că Marmontel (1723-1799), intelectualiceşte mediocru faţă de geniile care trăiau în Epoca Luminilor !, îşi va câştiga titlurile de „honnête homme” şi „secrétaire perpétuel” al Academiei franceze după ce va petrece doar câteva nopţi închis la Bastille. Căderea Bastiliei, o Bastilie care valida meritocraţia uneori dubioasă, era văzută în lumina vesperală din quatorze Juillet 1789 drept eveniment epocal numai de către masoni. Fiind înscrisă de mai mulţi ani în proiectul „contelui” Cagliostro, escrocul specializat în Cabala. Pentru cabalişti, a face intenţionat răul în lume este un act prin care lumea învaţă -desigur, observând prin contrast- ce este Binele, şi astfel lumea poate fi îndreptată ! Marele protector şi prieten al masonului Cagliostro era contele Charles Gravier de Vergennes (1717-1787) care exercita funcţia de cancelar. Cagliostro putea influenţa deciziile regelui Franţei, deşi numai indirect, prin mijlocirea lui Vergennes. Astfel, împotriva sfatului foarte înţelept al lui Turgot în « chestiunea anericană », Louis XVI hotărăşte să toace nesăbuit finanţele Franţei în lupta perseverentă pentru Independenţa Americii ! Sigur, dovezi directe pentru conivenţa dintre proiectul Voltaire anti-Romania Orientală şi proiectul « Arme pentru America » al lui Cagliostro nu au rămas.

    Apreciază

  4. Iesirea din confuzie: Spre mijlocul stangii. PSRO si ideea de putere sociala

    Toate statisticile, sondajele si ratingurile de tara, cel mai recent este al Agentiei Fitch, de sambata, confirma directia pozitiva si stabila a economiei in guvernarea Ponta. Daca maine, in urma intrigilor care colcaie la drepta, premierul si-ar da demisia sau stanga social-democrata ar iesi de la guvernare, istoria le va pastra cea mai favorabila imagine economica, post-criza. O astfel de imagine, trebuie sa recunoastem, ar fi, in premiera, neconventionala fata de cele care insotesc plecarile de la Palatul Victoria. Insa cu adevarat nelinistitoare ar fi, venirea unora in graba, fara program si fara alegeri. Vor fi ei capabili sa mentina directia?

    De ce nu a putut Victor Ponta sa ridice si social Romania? De ce si-a atras atata impotrivire pentru a nu-si porni guvernul pe calea catre o Romanie sociala? Pentru ca Ponta a dus PSD prea mult spre dreapta, transformandu-l intr-un partid de margine. Consecinta, sesizata din pacate cu intarziere, a fost ca Ponta si PSD au creat obisnuinta de a fi perceputi ca integrati in “normalitatea” excesiva a dreptei, in anormalitatea politicii de perpetuare a austeritatii pentru munca si a relaxarii pentru capital. Tocmai stagnarea de peste zece ani in aceasta nedreptate a tesut si perceptia de falsa normalitate a sistemului de dreapta. Acum, cand vor sa revina, nu mai este posibil, este nevoie de un timp de de-setare si de re-setare. Cei care vor sa se intoarca o pot face doar cu un alt vehicul politic.

    Nu discut cauzele politice, optiunile stangii sunt limitate intr-o uniune si intr-o tara dominate de sisteme de dreapta, chiar si la guvernare, atata timp cat capul sistemului este de dreapta. Reiterez ideea ca a fost o tactica politica, motivata de raportul de forte. Pun insa in discutie cauzele ideologice, care, dupa parerea mea, au dus la pierderea din identitatea, din conceptul si din vocalitatea discursului de stanga. Vocea ideologica a PSD nu s-a mai auzit, ceea ce a facut ca lumea sa se obisnuiasca cu cea a dreptei, si afara si inauntru, mai mult, sa-i confunde stereotipurile contradictorii cu normalitatea.

    Toti am priceput ce a vrut sa spuna Klaus Iohannis, duminica, cand a afirmat ca “Trebuie să fim vigilenți și să prevenim acțiunile și inițiativele radicale, utopice și extremiste, inclusiv de pe scena politică”. Este limpede ca lumina zilei ca vigilenta si prudenta pe care le clameaza capul dreptei urmaresc incremenirea in sistem a Romaniei. Un sistem care are ca referinta sistemul de dreapta, injust si anacronic, conceput de catre ideologia liberala occidentala, care se vrea singulara si eterna. Pentru cei care au uitat, distrugerea diversitatii ideologiilor inseamna distrugerea pluralismului intereselor. Unipolaristii, suprematistii, exceptionalistii sau alesii, cum se autodefinesc noii cosmopoliti, ne sucesc mintile cu un nou istorism, democratia liberala, cu o noua utopie, dominatia in numele libertatii, o contradictie in termeni distrugatoare.

    Totalitarismul incepe cand si unde dispar diferenta si alegerea in materie de ideologie. Acesta este rezultatul inevitabil al unei monoideologii la scara nationala sau globala. Daca nu se va reforma si democratiza, nici liberalismul nu va fi scutit de acest risc. Cuvantul liberal suna ademenitor, cum a sunat, probabil, si comun, dar ruperea partii de intreg are drept urmare distrugerea intregului. Asa cum fetisizarea proprietatii in comun a distrus proprietatea individuala, si absolutizarea libertatii individuale distruge libertatea comunitara. Ultraliberalismul este supranational, proslaveste libertatea individului, dar o distruge pe a natiunilor. Orice partid national trebuie sa stie acest lucru.

    Ca pozitionarea lui Iohannis si a PNL in sistemul de dreapta este ca in interiorul unei societati asediate nu ar trebui sa ne mire, este sindromul de cramponare sau de acaparare de care sufera exclusivismul liberalismului occidental, importat la noi de catre Basescu si PDL. Mai nedumiritor ar fi ca semnatarul in exercitiu al fostului pact de coabitare a ajuns sa fie considerat ca facand parte din status quo-ul ideologic, al principiilor si institutiilor de dreapta. A devenit insa clar ca pactele isi mananca copiii, ca si revolutiile. Ati auzit-o pe copresedintele PNL Alina Gorghiu, vineri, dupa demisia Guvernului Tsipras, jubiland si fulgerand, ca “Lecția grecească e aceea că populismul poate prăbuși o țară; Ponta acționează după această rețetă”?

    Desi PNL/PDL nu a putut raspunde la cele 10 intrebari ale lui Victor Ponta, pe tema respingerii legilor fiscalitatii si salarizarii, promovate de catre Guvern, si desi premierul pare sa fi revenit pe val, dupa amanarea reexaminarii de catre Parlament a Codului Fiscal, este prea tarziu pentru un alt final sau un alt orizont. Polarizarea coalitiei de catre un procent in plus sau in minus la noul TVA, rizibil ca fapt insa nu si ca mesaj, si retragerea socrului premierului de la sefia grupului parlamentar al PSD din Senat si din partid sunt semnale extrem de puternice. Se tot vorbeste de demisie, de demisii. Cunoscand vulnerabilitati si stari de spirit, cred ca numai o demisie de protest ar putea avea magnitudinea schimbarii. Nu a unui final, ci a unei perspective.

    Ce ar trebui sa faca stanga? Evident, sa se regaseasca, sa se reaplece asupra ei insasi, sa se reechilibreze. Pozitia din vecinatatea centrului esichierului politic, de centru-stanga, cum ne programeaza manipularea conceptuala, nu este una de echilibru stabil. Cred ca este suficient sa ne uitam la prezentul tern, conformist, de cumetrie capitalista pe care ni-l ofera PSD pentru a intelege ce inseamna o pozitie de margine, impreuna cu toate riscurile de denaturare si dezechilibrare ideologica pe care le incumba pentru stanga.

    Repozitionarea ideologica la mijlocul stangii este una eminamente de echilibru si de stanga, de antiderapare spre marginile exceselor sau concesiilor. Distantarea este atat de radicalismul de stanga al Syrizei grecesti, si trebuie sa avem in vedere ca in Romania sunt sensibilitati postcomuniste care nu exista in Grecia, cat si de concubinajul de establishment al PSD-ului romanesc. Pentru a face un joc de cuvinte, cunoscand ca exista trei faze prin care ideologiile se raporteaza unele la altele, de deosebire (minima), de opozitie (medie) si de conflict (maxima), o pozitie ideologica de mijloc a stangii inseamna a-i transforma pozitia in opozitie.

    Sintetizand, o ideologie de mijloc a stangii lupta pentru transformarea Romaniei si intr-o putere sociala. Fireste, pe baza puterii economice, care trebuie insa sa aiba ca finalitate puterea sociala. Ideea de putere sociala a fost facuta cunoscuta in aceste zile de catre Mircea Geoana, presedintele Partidului Social Romanesc (PSRO), care a dat si cele mai bune motivatii pentru relaxarea fiscala si cresterile salariale. Cand a crescut TVA de la 19% la 24%, nimeni nu a vorbit de gradualism, a fost prin soc, intr-o perioada de crestere economica trebuie sa se revina la situatia ante-factum, iar aportul salariile este abia la o treime din PIB, fata de o medie europeana de aproape de 50%, a explicat senatorul Geoana.

    Desigur, exista un intreg panel de idei care asteapta sa fie afirmate sau corectate de pe o pozitie de mijloc a stangii: statul de drept ca stat al dreptatii, sustinerea capitalului autohton, exploatarea resurselor nationale, refacerea economiei nationale, azimuturile cooperarii internationale, relatiile cu creditorii occidentali etc. Important este ca s-au facut auzite o noua voce si o noua abordare.

    Apreciază

  5. http://www.dcnews.ro/prima-declara-ie-clara-din-psd-ce-func-ie-vizeaza-ilie-sarbu_483058.html

    Chiar nu le este RUSINE d-lor Ponta si Sarbu sa-si paseze functii ( platite regeste ! ) in felul acesta ? Ce-l recomanda pe acest individ pentru aceasta functie ? Dansul este popa , nu are studii de specialitate , nu a lucrat in domeniu … Nu este destul ca trebuie sa-i suportam pe Ponta , pe nevasta-sa , pe varu-sau , pe nasu-sau , pe finu-sau , etc. Vine si nesimtitul asta sa se autopropuna pentru ditamai Curtea de Conturi !!! Care intamplator , este condusa de un economist reputat si fost prim-ministru …

    Apreciază

  6. @Radu Humor

    Sunteti in eroare.
    Rusii au trait o buna vreme sub ocupatie mongola. Initial au fost angajati argati la mongoli urmanda ca ulterior sa le preia unele dintre obiceiuri.
    USA nu au fost cucerite inca.

    Deci, vedeti? E cam ditzavercea.
    Imi cer scuze pentru soc!

    Apreciază

  7. Un om tacut supranumit Sfinxul

    Sfinxul era Ion (Ionel) Ion Constantin Bratianu, fiul lui Ion Constantin Bratianu amandoi presedinti ai Partidului Liberal (ca se zicea ca ei erau dinastia neconstitutionala!) , prim ministrii samd.

    Ionel era celebru ca „omul care nu vorbeste” . Cam ciudat fiindca era un interlocutor foarte placut, cu verb viu, bun orator. Si mare causeur in saloane, cum intra cucoanele se strangeau ciorchine in jurul lui dornice sa il asculte, sa il intrebe cam despre toate.

    Si totusi el era „sfinxul”, omul „care nu vorbeste” , omul care nu se stia ce va face. …

    Maine se implinesc 99 de ani de cand Romania a intrat in Primul Razboi Mondial sau de vreti Razboiul pentru Intregirea Neamului. Si dupa cum se stie in 1914 si 1915 si buna parte din 1916 Romania a fost neutra… Insa neutralitatea era atacata si de politicieni romani – unii doreau sa se merga pe mana „centralilor” altii – mult mai numerosi – pe a Antantei. Certuri, articole de ziar, discursuri si intruniri din ce in ce mai inflamate. Premier, din ianuarie 1914, era Ionel … si tacerea sa enerva din ce in ce mai multi fruntasi liberali – mai ales ca beligerantii faceau mari presiuni „Acum sau niciodata! Hotarati-va-ti!!”..

    E .. si pe 26 august 1916 Ionel il roaga pe frat-su Vintila care era Ministru de Razboi (oare ce am zice azi?!) ca sa invite ministrii la el (Vintila adica) acasa …

    Se insereaza. Ministrii unu cate unul se aduna la Vintila … se discuta aprins „noi cat mai stam neutri?!” Mai tarziu apare – nu mai tin bine minte unu foarte excitat – tocmai tinuse un discurs fulminat la o adunare care cerea intrarea imediata in razboi de partea Antantei.

    Si cam pe la 22 apare in fine si Ionel Bratianu:

    Si toti „sar” pe el ..

    Ionel cere sa fie lasat sa vorbeasca:

    – In 4 ore intram in razboi! Imediat mergeti la ministere si dati dispozitiile necesare!!! Restul lamuririlor mai tarziu, ACUM plecati domnilor! Plecati!!

    Iote d’aia Ionel era SFINXUL….

    Apreciază

  8. @Mihaela Erika Petculescu spune :
    +Totuşi, ca să ne întoarcem de unde am plecat, de la isteria anti-semită provocată de promulgarea legii anti-legionare, vreau să insist că asemenea manifestări de primitivism mental şi social ne pun într-o situaţie de inferioritate jalnică faţă de comunitatea internaţională. Ori, România face eforturi să fie acceptată ca membru cu drepturi egale al acestei comunităţi !+
    De ce îmi jigneşti ţara ? Apoi, văd că mai nou, ai început să pui şi diagnostice medicale. Ce faci tu este derapaj de la discurs, @Erika !

    Apreciază

  9. @Mihaela Erika Petculescu
    Orice gând despre fericire se bazează pe un dualism ascuns. Sinuciderea dezvăluie absenţa gândurilor despre fericire. Românii observaseră, ori auziseră –eu ştiu lucrurile acestea de pe vremea lui Ceauşescu, dar poate constatarea-i mai veche, însă n-am lecturi în acest sens, totuşi nu exclud din start ideea – că rata sinuciderilor în Ungaria este mai mare decât în România. Dar nu legasem faptul acesta de existenţa unei deosebiri ideologice fundamentale între cele două ţări. În primul rând, Ungaria nu are o ideologie de nation-building modernă. Pentru români, adoptarea epistemei de modernitate odată cu achiziţia paradigmei thermidoriene aducea şi această metodologie europeană de nation-building. Observaţia a fost făcută prima dată de către ideologul naţional-liberal Dan Amedeu Lăzărescu. Ungurii se singularizează prin credinţa lor absolută în ideologia suveranismului maghiar construit sub semnul apocrifului ossianic din Chronicon Pictum. Cartea centrală a ideologiei naţionalismului românesc este Echilibrul între antiteze, lucrare scrisă de Ioan Eliade Rădulescu. Împrumutul de Ideologie primară (Ideologia lui Destutt de Tracy) înseamnă şi adoptarea dualismului cartezian “trupşisuflet” (Mind and Body). Or, asta înseamnă un bun temei filosofic pentru gândul la fericire! Am mai zis eu că, de facto, Nicolae Ceauşescu era un urmăritor consecvent al belakunismului, nu al ideologiei naţionalismului românesc. Revoluţia culturală ghidată de ESTETICA belakunistului George Lukaş consemna acel moment nenorocit de tranziţie. Care era totodată şi anunţul unei hotărâri de sinucidere naţională prin renunţarea la dualismul cartezian “trupşisuflet”! Pentru că Politica Bombei Nucleare – cu un dosar temeinic fabricat de germani şi prezentat la Malta – a fost un act de sinucidere naţională.

    Apreciază

  10. Nostalgia nu-i considerată doar o stare de anxietate a individului, ci un pericol public care trebuie stârpit imediat, pentru că ameninţă starea de stabilitate politică a sistemului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s