La Cornu

FullSizeRender copy 3

Am incercat, in ultimile zile, la Cornu, sa „uit” de politica. Am lucrat in gradina, am strans zmeura, am reparat  si am curatat in diverse cotloane, am schimbat rotile la o remorca, am distilat, inca o data, niste tuica cu miros neplacut (pusesem gresit o garnitura, din cauciuc, la cazan). Printre picaturi m-am gandit la referendumul din Grecia si la scandalul care va urma pe motiv ca diaspora lor nu are voie sa voteze decat daca se intorc in tara. Probabil ca vor urma proteste puternice de la ambasadele straine din Atena. Intr-una din seri, am urmarit trei pui de vulpe jucandu-se in apropierea gardului nostru. Nu intelegeam de ce latra cainii, seara. E clar ca exista o vizuina in apropiere, pe vale. Cand intru, obosit, in casa, ascult muzica – astazi, Mahler – si pun, impreuna cu Dana, cate un film. Constat insa, cu tristete,  ca romanii gandesc si actioneaza, tot mai mult, individual, condusi de instinctul de supravietuire.

54 de gânduri despre “La Cornu

  1. @Cris spune : +Românii nu sunt popor, ci locuitori ai unei țări. Ei nu se unesc, nu se solidarizează decât rareori în istorie și pentru foarte scurtă vreme. În rest, dezbinarea, invidia, ura, individualismul, cârcoteala, ingratitudinea (poți să le faci oricât de mult bine, ei sunt ingrați) sunt starea lor naturală.+
    „Starea lor naturală” (referindu-se la Evul Mediu) era supranumită de un istoric francez (discuţii auzite în cancelaria Liceului Comercial din Craiova) „viesparul valah”. Pe acest fond ingrat Canalia internaţională a putut organiza „revoluţia română” care l-a ucis pe „Tiran”. Domnia sa –Bunul Dumnezeu să-l odihnească!- făcuse enorm de mult bine pentru ţară ! Dar n-avea grijă, scăpăm noi, Românii, şi din această Catastrofă Naţională!

    Apreciază

  2. @ cine veți fi fiind, nu contează,

    Probabil că sunteți o persoană interesantă și inteligentă, cu toate acestea, nu reușiți să vă dați seama de ce nu ați reușit să intrați cu lumea în dialog. Clubul acesta e larg deschis, dar ați intrat lăudându-vă prea mult, arătând cu degetul în stânga și în dreapta, dând cu piatra prea mult. Acum vă supărați că nimeni nu vrea să ia lumină de la ilustra dumneavoastră persoană. Chiar mă întreb, zeiță cum sunteți, ce căutați printre… oameni?

    În ceea ce privește ego-ul meu, am coaja prea tare. Nu-mi vine să cred ce urmează să spun, dar voi spune, că am învățat ceva (nici că am avut unde să mă ascund) de la Adriana Bahmuțeanu: să ai mereu la îndemână un plici.

    Apreciază

  3. Domnule prim nistru, am nevoie de un sfat intr-o problema foarte sensibila. E vorba despre un schimb la nastere dupa care a urmat un scandal de o ora pentru numerele de identificare. Problema e ca am venit blond ca un suedez intr-o familie ai bruneta si s-a lasat cu multe scantei . Daca nu e schimb la nastere ma fac de ras si o sa arat ca ultimul fraier. Daca e schimb ma omoara ,,rubedeniile” pentru averi pentru ca tatal meu i-a lasat un teren in centru cu o magazie de chirpici de 70 de ani. Nu stiu ce sa fac si imi e frica sa nu ma fac de ras sau sa nu ma omoare rubedeniile. Imi cer scuze pentru ce am scris aici dar nu mai pot cu echipa de psihopati pe cap. Sunt epuizat.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s