8.000.000 de accesări

FullSizeRender 2                     FullSizeRender 8

Dragi prieteni, numărul accesărilor pe blogul nostru a depăsit 8.000.000. Numărul comentariilor este de aproape 200.000. Numărul postărilor mele a ajuns la peste 3600. Am adăugat si o situatie statistică referitoare doar la ultima „ierarhie” a comentariilor pe blog. Vă multumesc foarte mult că mă insotiti pe acest drum.

65 de gânduri despre “8.000.000 de accesări

  1. @ Papasha,

    fiindca vad ca ai lipsit blogul cu supararea matale vis-a-vis de aceasta postare, primeste te rog consideratia mea, alaturi de precizarea ca vitele de din toamna trecuta au fost boii de dinainte care au votat cu viteii care stau si se uita acum la asaltul tancurilor asupra optiunilor cetatenilor tarii, si mai ales la scuipatul din freza pe care presedintele tarii il arunca prin propunerea nu, a unui candidat oarecare total decredibilizat, ci a ditamai obiectului final al momentului 2012, si mai ales al celui mai umilitor atentat asupra drepturilor si obligatiilor constitutionale ale cetatenilor, si ma refer la Referendum, atunci cand cetatenii din diaspora s-au asezat frumos la coada si si-au manifestat, sub presiunea provocatorilor de la coada, dreptul cetatenesc, in liniste.

    ps. … si prostii care i-au votat si pe cei pentru care acum se pare ca singura bucurie care le-a mai ramas este sa-l vada si pe Victor sau Daciana suferind, repet fara sa-si gaseasca vrei vina, responsabilitate sau regret pentru situatia tampita in care ne gasim.

  2. ;
    Nu stii cine este colegul blogideologic ? Se cunoaste ca ai nimerit ca musca-n lapte pe acest blog. Cred ca ai confundat usa cu geamul de la baie, precum pedelistii in parlament (dupa alegerile din 2012 n.r.). Stii, prin urmare, (si) drumul de iesire.

  3. @ Zev,

    unul dintre comentatorii nominalizati de tine la capitolul calitate a comentariilor, sincer nici nu mi-am pus problema ca nu ai sti cine sunt.

    Cat despre semnul de punctuatie imi este indiferent, alege-l pe care il vrei, eu mi-as fi exprimat revolta fata de lipsa voastra de revolta, fata de adevaratele motive de revolta ale cetatenilor, intr-un moment de maxima importanta pentru noi, acum cand se pune problema separarii apelor, pardon statelor, daca mai era vreun dubiu pentru cineva.

    M-as fi asteptat sa aud ca va pasa, de exemplu, in aceiasi masura de modalitatile de imbunatatire a sistemului electoral pentru toti cetatenii tarii fie din tara fie din afara ei.

    De anul trecut aud la nesfarsit aceiasi sfidare la adresa cetatenilor tarii din interiorul ei, mergandu-se pana acolo la a-l transforma in subiect de santaj politic la adresa competitorilor sau post de perdea de fum atunci cand se impune.

    Nu am auzit in schimb niciodata, dar niciodata, si nu de la reprezentantii opozitiei care o fi aia, de la care poti sau nu poti sa ai asteptari, ci de la marii deontologi aparatori ai democratiei si statului de drept, sau de la excelentele voastre de pe aici, despre adevarata mascarada a acestei probleme.

    Haideti sa ne gandim, daca-i vorba despre imbunatatire sistem electoral sau despre respectarea drepturilor cetatenilor, atunci haideti sa le imbunatatim si sa le respectam pentru toti cetatenii tarii, si nu numai pentru categoria care ne aduce noua procente.

    Daca ar fi avut cineva rabdarea sa citeasca expunerea de motive a introducerii votului prin corespondenta ar fi inteles, ca minciuna ii cat un munte de interes.

    Inca din primele randuri ale expunerii de motive gasesti dovada maxima a ipocriziei si superficialitatii ratiunii proiectului de lege.

    Pai daca vrem schimbare atunci sa fie pentru toata lumea, nu numai pentru cei care ne aduc voturi.

    Referitor la diaspora, stiti care este un alt motiv de revolta sufleteasca a mea, ipocrizia si falsa grija a acestor indivizi care urla in gura mare pt apararea drepturilor celor din afara, cand de fapt, nu este vorba decat despre o anume categorie, nucleul dur de naparci tradatoare exilat, stabilit in afara ei, care de 25 de ani incoace fac tot posibilul sa umple tara de frustrarea si marea lor de ura, si mai ales care nu au inteles nici atunci si nici acum ca nu poti sa faci opozitie cu toate loazele si progeniturile indivizilor a caror impostura au sustinut-o, cu mica diferenta fata de garnitura seniorilor politicii de la inceput de ’90.

    In niciun caz, nu ii doare burta pe stimabilii de cetatenii needucati care sunt plecati temporar, si ma refer la cei cu munca necalificata, sau de tinerii cetateni plecati la studii a caror naivitate le-o folosesc vad cu nesimtire de atata vreme, fara sa se sature si voi sa va spuneti gata.

    .In prima categorie, nu prea exista interes pentru alegeri, iar in a doua sunt convinsa ca daca ar exista buna credinta ar vota indiferent de conditii.

    Si ti-as mai fi raspuns draga Zev, indiferent, daca ti-ar placea sau nu comentariile mele, tot din revolta, fata de lipsa voastra de revolta, vis-a-vis de articolele lustruitorilor de posterioare, revoltati de actiunea lui Ghita de a cumpara voturi din Moldova pentru Victor Viorel, a nu se intelege ca girez astfel de actiuni, uitand pare, total, ca si voi de exemplu, de voturile cumparate pentru Traian Basescu in campania din 2009.

  4. @ ZeV:

    Da! La ASTA m-am referit. N-aș fi crezut că sunt printre cei care postează multe comentarii.
    În privința calității, departe, foarte departe de mine gândul că aș fi în primul pluton. O spun fără falsă modestie.
    De câte ori am avut prilejul am afirmat că îmi spun niște păreri formate în urma receptării unor informații despre care nu știu cât de corecte sunt.
    Dacă vreți să știți, găsesc că în multe cazuri sunteți mai informat ca mine în privința situației interne. Eu mă risipesc în câteva televiziuni străine.

  5. @
    blogideologic, si, nu am scris pentru a enerva sau provoca pe cineva ci pentru a atrage atentia asupra singurelor „motive de revolta” ale voastre, si ale elitei noastre fie ea ante sau post decembriste, motive care nu sunt altele de 25 de ani, decat.. care este mai destept, mai frumos, mai patriot, mai academician, mai pro american, sau pro rus, mai de stanga sau mai de dreapta, timp in care nulitatile au preluat puterea, timp in care cetateni ai tarii au fost abuzati, timp in care copiilor le-a fost stearsa, anulata memoria colectiva care nu este altvceva decat sufletul unui popor, al unei identitati, timp in care ne-am subtiat randurile, ne-am saracit si speranta, timp in care am ajuns aici, in momentul in care se separa apele, iar pe noi ne-a gasit acest timp al naibii de separati, si asta indiferent de toate garantiile si provocarile garantiilor altora, care la randul lor sunt in aceiasi situatie.

    Cinstim cu gura, simbolurile nationale, le cerem cetatenilor in virtutea dreptului nostru de a cere, sa pretuiasca Drapelul national, in schimb ne ignoram Indatorirea suprema de a ne respecta toti cetatenii si nu numai pe aceia care credem noi ca ne-ar fi adus procentele castigatoare.

    Am retrait cu mahnire, momentul in care o forta politica, aceiasi forta politica, care a validat, a legitimat dupa alegerile din 2009, construirea celui mai delegitimat guvern cu putinta, si al celui mai ilegitim, presedinte ales de dupa, decembrie 1989, si asta chipurile, de dragul interesului national, neantelegand ca acesta nu se reduce la un om, fie el credibil sau necredibil, sau al unor institutii aparate cu tancul, fie el si la cerere, si cu rapoartele, impotriva majoritatii cetatenilor unui stat pretins independent si suveran, si culmea care mai si contin atat de multe inadvertente, neclaritati si incoerenta.

    ps. ce nu intelegi, cred eu, refuzi sa intelegi, blogideologic, ca dupa 1774, si alte momente cu infinita importanta decat acela, a existat anul de gratie 1989, si mai ales au existat niste intelegeri pe care unii le-au incalcat, sincer, imi este indiferent cine, cert este ca sunt un cetatean al unui stat care a primit o sansa uriasa de a se regasi pe sine insasi, de a regasi idealurile si crezurile celor care au crezut cu adevarat ca noi ne meritam un loc, de merit, sansa pe care, cel mai probabil, si-a irosit-o, daca stai si auzi cu atentie ce se intampla in jurul tau. spre deosebire de voi, eu nu mimez, eu chiar spun ce gandesc, nu ceea ce credeti voi ca ar gandi altcineva.

  6. @ Zev

    ce sa-i faci mai draga, cu totii gresim, am crezut ca am gasit locul potrivit, crez care dureaza de aproape 20 de ani.

    In privinta iesirii, sa nu iti faci griji niciodata in privinta unui om care isi cunoste lungul nasului la fel de bine, precum lungimea nasului si grosimea obrazului celorlalti.

  7. @
    si, Zev draga, legat de supararea ta ca nu as sti cine este blogideologic, iti raspund simplu, nu imi pasa.

    Stiu cine sunt Isus Hristos si Eminescu, Goethe, Camus, Adi Minune sau Pacala.

    Si mai stiu si ce diferenta magistrala este intre acestia, anume ca atat Isus cat si Eminescu au grait, au scris si au fost intelesi atat de fanii lui Goethe cat si de cei ai Adi minune sau Pacala.

    Sper ca se subantelege ca nu exista nicio diferenta intre Goethe sau Adi Minune fiecare s-au facut intelesi doar pt o anumita categorie, eruditii intre ei.

    Le-as raspunde astfel si eruditilor Sever Cotoi si unei curtezane masculine, suparati nevoie mare de faptul ca un anume general s-a dus in ianuarie sa-si arate pretuirea fata de Eminescu.

    Iubesc adevarul grait, fie el spus de Lenin(invatati, invatati, invatati..), de Kennedy(nu intreba ce poate face tara pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru ea, sau de cel rostit de catre Luther King jr in discursul I have a dream, asta in cazul in care s-ar hazarda cineva sa ma categoriseasca intr-o anume parte.

    Putin imi pasa de ce-a spus Chivu Stoica, sau de planurile lui Putin si de garantiile lui Obama, un singur adevar conteaza mine, m-am bucurat de schimbarile din 1989, o sansa uriasa pentru noi am inteles de multa vreme, irosita cel mai probabil, si am fost si eu in Piata Universitatii unde am invatat Tatal nostru, iar acesta este cel mai mare castig, pe care nu intentionez sa-l irosesc de dragul nimanui.

    cu deosebita afectiune, silvia

    ps. s-ar m-ai putea reduce cele spuse mai sus si la cateva versuri, potrivite, ale unui erudit, to in ale cunosterii superficiale a vietii: ” Azi am vazut un vultur pe palat,/ Tinea in gheare-un craniu de-mparat,/Si intreba:”De ce n-aud trompete? Si tobele, acum, de ce nu bat?”

    extrapolate, si pentru chipurile de lut, care se vor zei, „ai clipa doar”…sa poti sa inveti sa fii Om.

  8. @ …. spune : „un singur adevar conteaza mine, m-am bucurat de schimbarile din 1989, o sansa uriasa pentru noi am inteles de multa vreme, irosita cel mai probabil, si am fost si eu in Piata Universitatii unde am invatat Tatal nostru, iar acesta este cel mai mare castig, pe care nu intentionez sa-l irosesc de dragul nimanui.”
    Abia acum aflu despre sincretismul religios existent în „fenomenul Piaţa Universităţii”! Cred că mizerie spirituală mai mare decât aceasta „nu se există”. Se ştie, în biserica catolică viaţa spirituală a laicului credincios este centrată pe ascultarea slujbei liturgice. În biserica ortodoxă- răsăriteană adică -, viaţa spirituală a laicului credincios este centrată pe rugăciunea individuală şi pe contemplare, sau theoria în limba greacă veche. Înţelegerea termenului theoria necesită o perspectivă gnosiologică. În general putem caracteriza gnoza (gnosis) drept fenomenul psihic al intuirii adevărului spiritual. Un spaţiu dialogic interior construit exclusiv prin gnoză este greu de comunicat, din acest motiv gnoza trebuie considerată cunoaştere ezoterică.

Lasă un răspuns