Relatiile româno-americane la Fundatia Titulescu

FullSizeRender 2

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 14 iunie 2015 s-au împlinit 135 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Statele Unite ale Americii.

Cu această ocazie, Fundația Europeană Titulescu organizează miercuri, 24 iunie a.c., începând cu ora 16.30, lansarea volumelor 5, 6 și 7 din seria ”România – Supraviețuire și afirmare prin diplomație în anii Războiului Rece”, coordonată de ambasadorul Nicolae ECOBESCU. Tema acestei serii de trei volume – ”Trei decenii de relații româno-americane (1955 – 1985).

Alături de coordonatorul volumelor, vor lua cuvântul  ambasadorul Sergiu CELAC, ambasadorul Constantin VLAD, prof.univ.dr. Ion CALAFETEANU și prof.univ.dr. (g-ral) Mihail E. IONESCU, director al Institutului pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară.

Mă bucur să pot modera dezbaterea prilejuită de această lansare. Cele trei volume contin sute de documente inedite – preluate din arhivele românesti si americane – din perioada  Războiului Rece.

Vă asteptăm.

36 de gânduri despre “Relatiile româno-americane la Fundatia Titulescu

  1. Aflu despre Mircea Cărtărescu că, indirect, după 35 de ani, recunoaște că într-un poem din volumul său de debut a introdus un text care nu-i aparținea, fără ghilimele și fără să ne avertizeze că este un citat; lucrul este cu atât mai spectaculos, dacă ținem seama și de rearanjarea în pagină, în versuri și făcând corp comun cu restul poemului, a unui citat extras din proză. Când scandalul a izbucnit, tânărul , pe atunci , Mircea Cărtărescu , s-a simțit dator să explice, în România literară din 12 februarie 1981, că ”este doar un procedeu literar”, subliniind, oarecum tangențial, că societatea românească, mai rudimentară, nu înțelege probabil aceste ”efecte ”și finețuri, și, în explicația din România literară, ne trimite la James Joyce, ca să ne băgăm mințile-n cap. Apoi, suav, cu un soi de naivitate înduioșătoare, afirmă că ponderea citatului, care de fapt nu e citat, ci este o copiere mot-a-mot, dar prelucrată din punct de vedere al formei , în amplul poem ”Căderea”, este una minoră (!!!), poemul având , totuși 30 de pagini! .
    Aș fi tentată să-l cred pe Mircea Cărtărescu… poate că așa a crezut el, la vârsta aceea, că nu se poate numi plagiat ceva ce copiezi cuvânt cu cuvânt dintr-o altă operă, în proză, așezi frumos în chip de vers alb în tava de teflon a paginii de carte , te semnezi dedesubt, bagi la cuptor, și bang! când scoți plăcinta aburindă , Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor vine ca smântâna bătută cu ou de deasupra . Adică îți încununează genialul aluat.

    Numai că, la nivelul acestei găști de intelectuali de marcă, ”sindromul Pleșu”,adică al lipsei de caracter, a devenit, cred, epidemie.

    Astăzi, la republicarea cărții de debut, Mircea Cărtărescu pune ghilimelele legitime și nu numai la pasajul cu scandalul , ci și la alte mici ”colaje” și ”procedee artistice”, deci, implicit, acceptă realitatea crudă că nu le avea la el ( ghilimelele) acum 35 de ani, deși ar fi fost obligatorii…

    Și-acum, să privim puseul de ”sindrom Pleșu”, ca o erupție de vărsat-de-vânt generalizată pe trupul adolescentino-crepuscular al veșnicului aspirant la Nobel, citez:

    „Însă, când dincolo de povestea cu ICR-ul, se aude că va veni la Salon” (Salonul de carte de la Paris, 2013 n.n.)…” şi prim-ministrul Victor Ponta, cred că nu doar eu, ci nimeni dintre scriitorii cu demnitate n-ar mai trebui să vină. Căci culpa morală a acestui OM CARE ȘI-A COPIAT COPIAT LUCRAREA DE DOCTORAT DE LA ALȚII va păta iremediabil faţa culturii româneşti”.

    Cum numești dumneata, Mircea Cărtărescu, acest tip de tupeu?

    Poezia, domnule, e un domeniu cu mult mai sensibil decât domeniul teoriei instituțiilor juridice, asupra căruia, fiind total ignorant, nu ești chemat să te pronunți; poezia lucrează cu lumi profund interioare, cărora le dă chip, chiar dacă dumitale îți vin ideile într-o lume a dracului de concretă, mai ales în stația de autobuz ( asta nici nu trebuia s-o spui, transpare oricum din tot ce scrii).

    De aceea, plagiatul în cazul unui poet este nu numai imoral, ci este chiar de neînțeles…e un nonsens. Ca și cum mi-aș imagina că există o latrină în mijlocul Grădinii Edenului, sub măr…

  2. Scuze, reiau fiindca ma doare al dracului de tare (la portofleac) ….
    Dvoastra ati scris impertinenta ministrului austriac, in declaratia sa despre alocatiile pentru copiii românilor aflati legal la muncă in Austria, dovedeste o mentalitate de a considera România un hinterland. Nu acesta a fost sensul realizării marilor privatizări cu firme austriece. Am considerat că in spatiul economic dintre Vest si Est, România, Austria si o Ungarie ne-revizionistă ar putea crea o fortă regională.
    Pai da. Am creat o frota regionala – Osterichu’ Redivivus.
    Asa ca din Ziarul Financiar de luni

    Aceasta este cea mai şocantă mă­su­ră propusă până acum de vreun gu­vern occidental la adresa cetăţenilor români, în condiţiile în care austriecii au ajuns să de­ţină în România tot petrolul şi jumă­tate din rezervele de gaz (prin OMV Pe­trom), 25% din sistemul bancar (prin BCR şi Raiffeisen), 25% din piaţa de asi­gurări (prin Uniqa şi Vienna Insu­rance Group la Omniasig/Asirom) şi să ocupe 70% din piaţa de prelucrare a lem­nului brut prin Egger şi Schweihoffer. În plus, austriecii cumpără pe bandă rulantă mii de hectare de teren agricol în România, profitând de preţurile de doar 3.000 -4.000 euro hectarul, de 10 ori mai mici decât în Austria. Austriecii domină sau au poziţii puternice în multe alte sectoare din economia românească pre­cum industria zahărului prin Agrana, pro­ducţia de cărămizi prin Wienerberger sau construcţii prin Strabag.

    În total, firmele austriece au desfă­şurat afaceri în România de circa 18 miliarde de euro în 2014 şi au obţinut profituri de 2 miliarde de euro.

    Adica au avut un profit de 12% din cifra de afaceri. Mischteaux!!! Si din astia cati bani au ajuns in Osterichu des Frau ihren Mutter.. asa ca sa se bucure Diavolul (care se bucura ori de cate ori saracu ajuta bogatu’)

    Toate aceste afaceri şi investiţii nu ar fi fost posibile fără libera circulaţie a capi­talului garantată de aderarea Româ­ni­ei la Uniunea Europeană, care însă pre­vede şi libera circulaţie a forţei de muncă. Însă în condiţiile în care cetăţenilor români li se va refuza un drept garantat pentru cetăţenii austrieci şi se pune problema „Austria pentru austrieci“, pasul doi după alocaţii diferenţiate pen­tru copii ar putea fi salarizarea diferen­ţiată pentru cetăţenii români în Austria, la nivelul salariului minim din România, de 200 de euro pe lună, faţă de 1.200 de euro în Austria.

    Mai tin minte c aam avut o perioada in care romanii nu erau primiti ca deh asa e cu Prinzipurile europene .. e tr Fuhreri si Herrenfloci nu ptr Unter…

    Deşi este o ţară de doar 8 milioa­ne de locuitori şi fără resurse de pe­trol şi gaze, Austria a reuşit refa­ce­rea eco­no­mică a fostului imperiu habs­burgic prin preluarea, deseori la preţuri modice, profitând de conivenţa unor lideri care şi-au trădat interesele ţării lor, a unor active economice esenţiale din ţări precum România, Cehia, Unga­ria, Slovenia sau Slovacia.

    Nu stiu cat a fost tradare cat .. mai rau .. Ca acu un an m-am trezit facut „legionar” ptr ca sustineam ce sustinea Vindtila Bratianu „Prin Noi Insine”

    Oricum in numele „solidaritatii europene” , a „egalitaii” si a altot prosteli din astea numa declarate am ajuns sa ingrasam din traista noastra gastele altira… Mai prosti decat noi …. poa daca cautam prin grajduri si saivane …
    Ca le dam si cehilor si pe gura si pe simetrica , le infundam certifcate verzi si in urechi si avem pe aici tot soiul de „experti” care ne zic ca nu dam destul …

    La sfârşitul lunii decembrie 2014 firmele austriece aveau investiţii în Ro­mâ­nia de 9,2 mld. euro, în Cehia de 10 mld. euro, în Polonia de 4,2 mld. euro, în Ungaria de 5,8 mld. euro, iar în Slo­va­cia de 5 mld. euro, conform datelor de la Banca Austriei. În total, stocul inves­ti­ţiilor străine în afara Austriei era la sfâr­şitul lui decembrie 2014 de 183 miliarde de euro, un nivel semnificativ faţă de un PIB de doar 310 miliarde de euro.

    De pe urma acestor investiţii, Austria a repatriat dividende de 28 mld. euro în 2014. Din România, Austria a repatriat dividende 836 mil. euro în 2014, din Polonia 621 mil. euro, iar din Cehia 1,8 mld. euro.

    Marile companii şi bănci austriece aflate în România s-au aflat constant în topul repatrierilor de dividende publicat de Banca Naţională a României, cu sute de milioane de euro profituri repatriate.

    Spre exemplu BCR a fost în top 10 re­patrieri de dividende în 2004, 2005, 2007, 2008 şi 2009, Raiffeisen în 2009, 2010 şi 2012, iar OMV Petrom, cea mai mare afacere austriacă în România, a fost în top în 2007, 2008, 2011, 2012 şi 2013. În aprilie 2015, Raiffeisen Bank România a aprobat dividende în valoare de 150 mil. euro aferente anului 2014.

    Ah! Ce se bucura Nelegiuirea Sa Lucifer!

    Asa ca sa nu ne miram :

    Poziţia Austriei faţă de cetăţenii ro­mâni este însă cu atât mai surprin­ză­toare având în vedere prezenţa foarte pu­ternică în România a fir­melor aus­triece care finanţează de fapt bugetul statului austriac.

    Eu zic ca este o pozitie f rationala fata de unii care au dat dovada (si dau!) de atata iresponsabiliitate (mai rau decat ala caruia ii manaca gastele din traista!)
    Ei bine sluga proasta si-a (re)gasit stapanul afurisit!!!! Si cu ochii dati peste cap sluga poasrta basneste despre mitica KaKanie si MittelORRORpoca uitand de versurile lui Goga
    Spurcată pajură de pradă,
    Te-ai pus stăpână peste noi,
    Din grele vremi demult s-alege
    Pe urma ta același sfat:
    Că-n cuibul tău fără de lege
    Miroase-a moarte ș-a păcat.

  3. Ghitisor, diminutivul este din simpatie, trec peste eruptiile de andropauza, le pot intelege, dar intelectualiceste lucrurile stau diferit. Nu o sa-ti vina sa crezi, dar “loviturile de stat constitutionale” nu sunt o licenta proprie, chiar au fost consemnate de istorie. Cand am auzit prima data expresia, e mult de atunci, era ceva legat de Turcia, am dat fuga la profesorul meu de drept constitutional sa-l intreb. Mi-a dat un raspuns relativ ideologic, erau si altii de fata, despre sistemul politic in capitalism, dar in particular mi-a explicat ca si schimbarea constitutiei democratice pe care au facut-o comunistii dupa ce au venit la putere a fost tot o lovitura de stat constitutionala, care incheia ciclul loviturilor cu sprijin extern si al regimului colonial, binecunoscute. In Romania, expresia a fost redescoperita de PDL, in 2012, dar a folosit-o total gresit, si tot cu sprijin extern, impotriva democratiei (referendumului). In Ungaria, Viktor Orban a fost acuzat chiar de doua lovituri de stat constitutionale, prin schimbarile pe care le-a adus la Constitutie, catalogate de establishmentul euroatlantic ca nedemocratice, motiv pentru care premierul si liderul Fidesz a fost numit “dictator”. Ideea este ca un astfel de fenomen este posibil prin specularea politicianista a imperfectiunilor, interpretarilor, excesului de zel in litera, dar nu si in spirit sau modificarilor constitutionale. Insa standardul democratic nu este suficient pentru a le distinge, avand in vedere ca este mereu dublu (dar si ca uneori pot fi restrangeri intemeiate), cel mai sigur mod de a o face este aprecierea in raport de impactul asupra interesului national, care este unic si inconfundabil, aici nu mai incap interpretari. Cand rontaitorii de PIB, ca sa dau un exemplu, vor sa o faca pe seama PIB-urilor altora, pe gratis sau ca taxa de protectie, e limpede ca interesul national este grav afectat. Nu am folosit-o gratuit, ci pentru a avertiza asupra posibilitatii de a rasturna guvernul pe o cale judiciara “preventiva”. Daca ai vrut insa sa ma supui la un test de personalitate, la itemul “orgoliu”, sper sa te fi convins ca am o toleranta mare la frustrare, desi stiu sa folosesc si cealalta moneda. Pe de alta parte, recursul la initiale ofera anonimitate, deci protectie de imagine. Insa, da, e vremea visinatei, ar fi mai bine in doi (este o invitatie, ca sa nu-mi aud, din nou, vorbe).

  4. Gabriela Firea incearca o disculpare, dar nu reuseste decat o afundare: „Strategia Națională de Apărare nu este decât un document programatic”, o minimalizare inacceptabila a ideii de programatic, pentru ca, referindu-se la transferul de atributii de la guvern catre presedinte, sa conchida: „de la intentie pana la fapta este cale lunga”. Nu discut realitatea sau posibilitatea transferului de putere, dar intreb, retoric, fireste, care este rolul unui document programatic, nu tocmai pentru a jalona actiunile, faptele?

  5. Dvs vorbiti aproape cu mandrie de relatii romano-americane, in timp ce asistam neputinciosi la o lovitura de stat in plina desfasurare, impotriva Guvernului si Parlamentului Romaniei ?

  6. si ce a castgat Romania in cei 135 de ani de colaborare? ei intra cu tancurile in Romania si nu au nici o problema si noua ne trebuie viza(dupa care umblam sase luni) sa vizitam pe dracu acasa la el! asta se numeste colaborare reciproca sau colaborare fortata!?

  7. Stirea ca Ungureanu a fost uns din nou sef la SIE cred ca se potriveste ca o manusa cu topica prezenta. Este o insulta grava la adresa demnitatii Romaniei sa resapezi un tradator dovedit al interesului national – iata ca teutonul de lemn stie sa citeasca partitura; acum ca si-au luat tara inapoi, cu cateva decenii, tineti-va bine cum rinocerii vor baga tara in gard de-a binelea. Vin vremuri tare bacoviene…

  8. Constituţionalistul american Bruce Ackerman despre viitorul Europei, ce s-ar afla acum într-o “profundă criză culturală” http://www.lemonde.fr/idees/article/2015/06/23/greece-is-not-the-worst-crisis-of-the-european-union_4659958_3232.html Sînt sceptic că evaluarea americană este corectă. E suficient să-l priveşti pe Mark Zuckerberg (considerat a fi “cel mai mare specialist al comunicării” din zilele noastre!) şi la insistenţa lui perpetuă pentru viza H-1B ca “mijloc de salvare” a economiei USA !

  9. Off – topic:trei zile de violente continue la Erevan! Cetatenii protesteaza impotriva …majorarii tarifului la energie electrica (in minunata uniune vamala condusa de urss, bastionul pacii e)! Auziti, bai, romanilor? Astazi la pranz au iesit in strada si actorii si oamenii din show business.

    https://youtu.be/tqIMijLrSx8
    http://www.euronews.com/2015/06/23/armenian-energy-protests-turn-ugly-with-dozens-of-arrests/

    Aicea, popor de masochisti, cand v-au taiat Basescu si ceata veniturile si v-au risipit banii din taxe si impozite, ati zis ca mama ce conducatori grozavi!Si ii doriti la loc, dupa nici o legislatura!

    Armenii, asta popor, nu romanii!
    Vosganiene, iesi in strada la lupta impotriva majorarii costului energiei! Da-ne un exemplu!

  10. Fragmentzel

    prima data Ghita este deja diminutiv …
    secundo – Fragmentarium ste si blogul; dnei Zoe Petre,. Si asa ca sa va desobesc esti Fragmentzel …

    Tertium – care profesor? Sau numele lui este secret ?! Boc cumva?!

    Cat despre lovituri de stat … scuze pot sa dau doctorat (ce imi lipsesc sunt catvea divizii …) Dar te asigur ca daca nu ti-ai tine gura …. nu mi-ar pasa de constitutie.. Fiindca art 2 al proclametiei ar fi „Constitutia se suspenda si se introduce legea martiala” Crez ca musiu profu nu ti-a esplicat da cand este lege martiala ai dreptu sa alegi intre a te executa si a fi executat. A da.. aplaudatu si urlatu traisca dictatoru sunt permise numa la ordin. Daca nu ai ordin … nashpa.

    Oricum este descaluificant ca sa pret5unzi ca imi dai replica prin nu;sh ce ungher …

  11. Felicitări celor care au lucrat la ediția de documente!

    Ce-o fi fost în capul grecilor când au votat la greu un partid care avea în program înlăturarea austerității?
    Un popor înglodat în datorii uriașe speră s-o ducă bine doar fiindcă guvernul și prim-ministrul neîncrăvățit proletar se sumețesc la Bruxelles și aiurea, în genul:
    Eu sunt bărbat, ies când vreau de sub pat?

  12. Iohannis , Kovesi , Hellvig , MRU . Daca se mai gasesc trei locuri si pentru László Tokes , Vasile Blaga si Monica Macovei , putem spune ca Romania este condusa integral de straini , tradatori si cozi de topor .

    Mi-e clar ca lumina zilei ca miza acestor numiri rusinoase este aruncarea coloniei Romania intr-un conflict cu Rusia . Suntem perfecti pentru acest rol de victime : saraci , saraci cu duhul , agresivi . Numai buni de bagat la ” inaintare ” . Sa testam 🙂 capabilitatile militare ale Rusiei , sa murim pentru Chevron , pentru OMV , pentru Kronospan , pentru Carrefour , pentru RMGC , etc.

    Sa-i fie rusine d-lui Ponta ca a generat aceasta situatie ! Este o RUSINE de politician si de om ! Un om prea mic pentru vremuri atat de mari …

  13. Relațiile României cu SUA fac parte dintre figurile impuse fără de care nu ești primit la campionatul de patinaj artistic.

  14. @ ZeV, de pe firul trecut…

    Tu ai dreptate, stim ca nationalismul politizat si fundamentalismul religios potenteaza terorismul, numai ca s-a gasit leacul: se asteapta vreo 20 de ani, adica sa treaca o generatie, iar teroristii obosesc si se automarginalizeaza, ajung pleava deoarece s-au tinut de prostii in loc de vreun servici…

    Este exact reteta din anii ’60 a anihilarii miscarii hippy, aia cu flower-power si cu LSD… adeptii de atunci sunt acum niste epave singuratice… iar cei ce au invatat si au muncit au acum familii, descendenti si ceva de lasat mostenire lor si tarii… pana la urma lumea a inteles sensul vietii…

    Deci sa fim linistiti, terorismul e doar o moda prin care reminiscente anacronice incearca sa intoarca evolutia obiectiva a societatii… Dovada e ca oameni bogati finanteaza nebunia asta, asa cum s-a si demonstrat… Nu poti conserva structurari anacronice la infinit, la un moment dat costa mai mult decat valoreaza, apoi se mai uzeaza si moral, deci vor fi abandonate…

  15. Ungureanu la SIE ?
    Domnul este un incapabil .
    Mai grav decat numirea acestui trist personaj la SIE – avem 6 luni de cand s-au numit constructorii autostrazii Campia Turzii Targu Mures si inca nu s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor ?
    E vorba de un santier finantat 85 % de UE , cu fonduri pe exercitiul 2007-2013 si 2014 -2020 , ce se asteapta pentru inceputul lucrarilor ?
    Trebuie calculati cel putin doi ani , la ritmul romanesc de lucru , intre momentul in care primele masini intra pe teren la terminare , de ce nu se activeaza odata santierul ?
    Nu ca as indrazni sa ne comparam cu Egiptul , dar ei au terminat un al doilea Canal de Suez intr-un an , il vor inaugura in curand – canal facut doar de firme egiptene – poate generalul Sissi si ministrii sai sunt mai eficace decat ai nostri , poate , cine stie …

  16. Ah, era sa uit – UDMR readuce oarecare certitudine in modul cum voteaza partidele numirea lui MRU/frumoasa anagrama. Viata copiaza arta.

  17. Hmm…,,Cărtile merită citite”, spuneti dvs….foarte corect, dar pe de alta parte, asta se cheama sadomasochism. 😉
    Sa gasim acolo romani care au stiu sa negocieze demn si aplicat in interesul Romaniei ? Unde sunt acesti romani ? Unde au fost ei intre 1990 si 2004 ?
    De ce ati fortat aderarea la structuri ale globalizarii, fara sa evaluati in profunzime consecintele ? V-a santajat cineva si nu stim noi ? Spuneti-ne tot adevarul, ca oricum nu mai conteaza…urmeaza decenii de umilinta pentru aceasta tara, din moment ce s-a ajuns in situatia penibila in care un procuror amarat de provincie invalideaza implicit, prin ordonanta, un mandat de parlamentar ales, fara ca nimeni din Occidentul democratic sa reactioneze.
    Iata care este rezultatul ,,competentei” negociatorilor postrevolutionari, domnule Adrian Nastase: Romania isi demoleaza nonsalant institutiile legitim alese, sub atenta obladuire a ambasadelor straine.
    Mai mult, Romania se vrea singura tinta pentru rachetele rusesti, in loc sa negocieze in mod direct in numele stabilitatii regionale. Ar fi de ras, daca nu ar fi de plans.
    Mai e ceva de adaugat ? Poate o faceti dvs, eu nu mai am ce, pe aceasta tema. Mai mult, incep sa simt tot mai putin romaneste si sa-mi fie aproape totul indiferent, cu exceptia sanatatii familiei mele….chiar daca domnul blogideologic face eforturi demne de toata lauda sa ne convinga ca exista o ideologie solida romaneasca si un viitor pentru aceasta tara. In acest moment, nu cred ca (mai) exista. Sper ca evenimentele viitoare sa ma contrazica.

  18. A , pardon , mi-a scapat .
    Domnul Iohannis face ce vrea pentru ca dl Ponta vroia ” liniste ” in Turcia .
    Uite ca dl Iohannis nu-l deranjeaza si numeste sefi la SIE dintre oamenii vechii garzi PDL-iste din ianuarie 2012 .
    Domnul Ponta a delegat , usor , fara dificultate , functiile sale altora , pentru operatia de la genunchi .
    Si Tariceanu vazuse o clinica de la Merignac pentru acelasi lucru , in 2006 -2007 dar nu cred ca-si delegase multe atributii altora .
    Si eu astept ca prostul ordinul inceperii lucrarilor la Campia Turzii Targu Mures dar nici sa vrem , nu are cine sa-l dea , nu avem ministru la transporturi – noului ii vor trebui doua luni sa inteleaga pe ce lume traieste – iar dl Oprea descopera postul de prim ministru .
    Eficenta si inteligenta romaneasca .
    De la noi , din popor .

  19. Olog, olog, dar nu si orb: Victor Ponta vede apropierea pericolului, dar si cine ar putea sa il indeparteze. DNA este o creatie americana, o chestiune cunoscuta si asumata public. Prin urmare, nimeni nu poate pune la indoiala influenta americanilor, fapt destul de vizibil si prin drumurile batute intre DNA si Ambasada. De pe patul de spital din Turcia, Victor Ponta, cu interimari in Kiseleff si la Victoria, stie acest lucru, simte ca se apropie momentul cand chemarea lui la DNA nu va mai putea fi evitata. Opozitia il asteapta cu infrigurare, circula deja un cuvant de ordine sa fie prin apropiere la inceputul lui iulie, cand parlamentarii ar putea fi chemati din vacanta, pentru acest subiect. Reactiile politico-militare si geopolitice post-interimare ale lui Ponta ar putea fi puse in legatura cu cautarea unei iesiri din locul stramt in care a ajuns si care ameninta sa devina si mai stramt. Am in vedere dispozitia pe care a transmis-o in PSD, de a vota Strategia de Aparare, ceea ce s-a si intamplat, un document pe placul americanilor, dar cu prevederi controversate, argumentabile mai degraba constitutional decat politic sau politicianist, cat si neavizarea de catre ministerul de externe, cel putin o ciudatenie, avand in vedere traditia europeana a unei politici externe si de aparare comune. Controversele ar fi fost usor inlaturate, daca s-ar fi dat un ragaz, chiar si cel mai scurt posibil, de revizuire si de gasire a consensului, dar se pare ca au contat conjunctura si imperativul, totul sa se intample acum, nicio clipa mai tarziu. In al doilea rand, am in vedere ingrosarea atitudinii sefului guvernului roman de vector al intereselor americane in Romania, poate prea la concurenta sau chiar deasupra cu cele nationale. Dupa ce Consiliul de Securitate al Rusiei (echivalentul CSAT) a avertizat ca Romania va deveni automat tinta potentiala pentru Rusia prin gazduirea elementelor scutului anti-racheta, Ponta a scris pe Twitter: „Resping categoric ameninţările şi criticile formulate de diverşi oficiali ai Federaţiei Ruse! Nu ne intimidează şi nu ne schimbă strategia!”. O afirmatie la fel de invalida ca si autorul, care nu mai are temporar calitati oficiale, dar si ca tactica, nu devii provocator si nu te iei in coarne cu cine nu-ti da mana. Cel putin astfel de critici circula prin medii de specialitate, think tank-uri si ong-uri. Nu este vorba de a ne schimba strategia, ci de diplomatie, o logica a provocarii nu este productiva, o politica externa de cultivare a increderii face mai mult decat incordarea. Daca, din pozitia ingrata in care se afla, Victor Ponta mizeaza pe influenta si sprijinul americanilor, este de asteptat sa sustina nominalizarea lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE, anuntata de catre presedintele Klaus Iohannis. MRU este un colaborator de succes al diplomatiei, politicii si serviciilor de informatii americane, dar si un apropiat al Fundatiei Soros, acest ultim fapt fiind criticat si vazut ca o vulnerabilitate de catre unii parlamentari PSD. Ilie Sarbu, liderul senatorilor social-democrati, s-a grabit si a anuntat ca PSD nu-l va vota pe MRU la SIE. Ramane de vazut daca va fi un conflict intre ginere si socru si cuvantul cui il va respecta PSD. Urmeaza, probabil luni, un BPN al PSD si o reuniune a coalitiei pentru discutarea nominalizarii lui MRU. Sa asteptam turnesolul.

  20. Nemernicul ăsta care a înstrăinat Moştenirea Gojdu şi Codex Aureus ar trebui să stea la puşcărie, . Dacă şi de data asta ni se caţără străinii în cap ne merităm soarta !

    Hai să-i demonstrăm acestui parşiv alogen exact ceea ce le cerea el unor dobitoci adunaţi în turmă la Cluj ‘n 2012 :
    – NU ! România n-are nevoie de asemenea lepre şi că democraţia se învaţă în stradă, aşa cum singur sugera „viteazul” dispus să lupte până la unu, ca după amiaza să fie liber.
    Nu de un alogen, un hoţ şi un poponar are nevoie România.
    Locul lui este la puşcărie alături de Băsescu şi şleahta lor de trădători de neam şi ţară ! :mrgreen:

    Ajunge cu bătaia asta de joc !
    România ajunsă înjositor şi obraznic ( cam ca atunci când ţi-ar pune cineva un ….moţat la masa prezidiului şi toţi ar trebui să asculte de el , că doar are acceptul americanilor , de fapt a celor ce-i conduc (şi) pe ei 🙄 la mâna alogenilor : Johannis, Helwig, MRU şi câţi or mai fi în umbră .. mrgreen: :

    „A persecuta naţionalitatea noastră nu însemnează însă a o stinge, ci numai a ne vexa şi a ne învenina împotriva persecutorilor. Ş-apoi ni se pare că nici un neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul. Singure ţările româneşti sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice d-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut. Nu se va găsi o ţară în care să nu se fi încercat de a face prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori de altă limbă; hugenoţii în Franţa, maurii în Spania, polonii faţă cu rutenii, ungurii cu românii — toţi au încercat a câştiga pentru cercul lor de idei populaţiile conlocuitoare şi aceasta prin presiune, cu de-a sila; românul priveşte c-un stoicism neschimbat biserica catolică, atât de veche în Moldova, şi nu i-a venit în minte să silească pe catolici de a deveni orientali; lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în cultul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii, toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vro biserică sau vro şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Nici una.
    Ni se pare deci că pe pământurile noastre strămoşeşti, pe care nimene nu le stăpâneşte jure belli, am avea dreptul să cerem să ni se respecte limba şi biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor. (…)”
    Autor: Mihai Eminescu, CURIERUL DE IAŞI, noiembrie 1876

  21. La şase luni de la preluarea mandatului şi de la luatul ţării “în răspăr” de către un număr considerabil de cetăţeni furioşi pe ăia care le dau înapoi ceea ce li s-a luat cu japca într-o guvernare anterioară, guvernare dezgustătoare pe care şi-o doresc, totuşi, cu orice preţ reinstaurată, Klaus Iohannis a efectuat câteva concedii, a inspectat nişte case de vacanţă, a pus armata de furnici să-i redecoreze Vila LAC 3 şi să scoată din cotloane mirosul de … mă, rog, mirosul de Sconcsul Puturel, după cum îl arată şi numele pe fostul preşedinte… dar, mai ales, şi-a expus la maximum nevasta cu fumuri de Primă Doamnă Planetară.

    Supraexpunerea cucoanei a condus, aşadar, la ceea ce vedeţi mai jos:

    „Era o scenă haioasă la un moment dat, când toată lumea se uita la fesele dânsei. Băloşiţi, frate, dacă aşa aţi ajuns, să băloşiţi după o primă doamnă de 50 de ani, înseamnă că i-a ieşit. Până la urmă, orice femeie poate fi admirată în momentul în care nu are parametri de indecenţă, expuneri ale coapselor, sânilor”.

    Deci, să ne-nţelegem…nu este un text despre vreo Madonnă descărnată şi cu vocea topită demult într-o simfonie de falsete îndrăzneţe, atârnând de braţul unui june de circa 23 de primăveri agitate, ci este o apreciere a unuia dintre “stilişti”( categorie de cetăţeni la care doamna Carmen se închină mai des decât la icoane) despre , nu-i aşa? PRIMA DOAMNĂ A ROMÂNIEI!

    Nu mi s-a părut că Herr Klaus ar fi contrariat de odele absolut jenante ale unei prese imbecile, care fac dintr-o femeie de vâsta a treia un sex –simbol întârziat , descriindu-i pe spaţii ample picioarele, ridicându-i în slăvi genunchii divini, decolteul, fundul şi tunsoarea, încercând să ne vâre pe gât, deloc dezinteresat, această imagine, aşa cum au făcut şi cu efigia neantului, cea plictisindu-se azi, între două vacanţe şi-o strategie trasă de păr, la Cotroceni.

    Pur şi simplu simt cum gonflerea fără margini a nimicului îmi lasă tot mai puţin aer de respirat cu fiecare zi care trece.

    Uneori , am sentimentul că inspir şi expir cu capul vârât într-o pungă de plastic strânsă colier pe gât, de care nu mă pot elibera, pentru că mâinile nu mă mai ascultă, iar cei din jur nu văd nimic , ci pălăvrăgesc zglobiu şi imperturbabil, în continuare, despre vreme .

  22. “Pentru cine vrea, în puţin timp şi din nemica se fac multe şi mari.” (Bogdan Petriceicu Haşdeu)

  23. Ne-am luat Tara inapoi din gura mamii lor de nenorociti !

    http://www.dcnews.ro/vasile-blaga-nominalizarea-lui-ungureanu-la-sie-foarte-foarte-buna_478580.html

    Eu credeam ca Serban Nicolae , e om sanatos la cap , dar constat cu durere ca-i si asta dus cu caputzu’ rau de tot , crezand povestea de kkat a unguentului libidinos .

    http://www.dcnews.ro/mru-luat-prin-surprindere-de-propunerea-lui-iohannis-pentru-sie-dezvaluirea-lui-erban-nicolae-exclusiv_478599.html

    Ponta pe faras , guitza la bulau , PSD-ul meu e dezorientat total .pt. ca s-ancrezut in tot felul de tradatori traseisti , pnl-ul de puscariasi nu sulfa in front , iar mutu herr tacutu’ , cu comisarii lui , incaleca bine pe gatul Coloniei si-i vor da drumu’ cand o fi sleita de tot ce-a mai ramas !

    Diasporistii aia suparati ca n-au votat , cum va place vitelor ce-ati ales ,bai animalelor ?

    Oameni buni , miroase rau de tot a mare kkat !

  24. Aşadar, o schiţă de portret a noii achiziţii iohanesiene :

    Mihai Răzvan Ungureanu, în vârstă de 43 de ani şi care se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iaşi, a fost membru supleant al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, fireşte, înainte de 1989. A absolvit Facultatea de istorie-filosofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în 1992. Apoi s-a înscris pentru masterat la Oxford, la Centrul de studii evreieşti şi de ebraică (Centre for Jewish and Hebrew Studies). După ce a absolvit aceste cursuri în 1993, anul următor s-a înscris la doctorat tot la Facultatea de istorie a Universității din Iaşi.

    Mihai Răzvan Ungureanu a fost membru al conducerii Fundaţiei Soros în România. Deasemenea, acesta a fost întotdeauna un apropiat al statului evreu – în timpul unei vizite în Israel, în calitatea de ministru de externe, a fost întâmpinat cu cuvintele „Bine ai venit, prietene!” de omologul său din acea vreme, Silvan Shalom. Acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa „românului”, „un expert în iudaism şi un prieten al Israelului”. Mihai Răzvan Ungureanu a primit de două ori premiul „Felix Posen” în 1997 şi în 1998, acordat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel.

    O parte din studiile–activităţile de la începutul carierei sale au fost finanţate de un celebru infractor internaţional, evreul Mark Rich, unul dintre sateliţii „magnaţilor” evrei ai lumii şi ai diverselor servicii secrete israeliene, coiniţiator, în România anilor 90, a mai multor lovituri de hoţie financiară, cea mai mare fiind dată – împreună cu Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu şi cu mai mulţi dintre cei care ar trebui să fie judecaţi pentru înaltă trădare: ROŞIA MONTANA.

    O altă parte de studii i–a fost finanţată de Dinu Patriciu.

    Mihai Răzvan Ungureanu este iniţiat în iudeofrancmasonerie şi în alte diferite tehnici ezoterico–oculte, care sunt, în realitate, tehnici sataniste, îndreptate împotriva lui Hristos, şi deci, împotriva neamului şi poporului românilor.

    În multe împrejurări şi-a afirmat admiraţia şi filiaţia faţă de unul dintre cele mai sinistre personaje din întreaga noastră istorie: Ana Pauker (după numele ei adevărat, Rabhinson). De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu nu este un caz aparte; foarte mulţi, dacă nu toţi tinerii politicieni sunt fie nepoţi, fie fii de personaje care s-au evidenţiat în lupta împotriva lui Hristos şi a neamului românesc şi aparţin fie comunităţii evreieşti, fie minorităţii ţigăneşti, fie celei maghiare. Nu este o tehnică de a arunca vina pe străini – este chiar realitatea, care poate fi verificată, relativ uşor. Pot fi date foarte multe exemple, cu care ne gândim că am putea face un raport al orbului de sine stătător – ceea ce ne şi propunem să facem.

    Mai departe câteva ultime şi foarte selective date: prin acordul dintre guvernele României şi Ungariei (din octombrie 2005), conceput de Mihai Răzvan Ungureanu, o parte din averea Fundaţiei Emanuil Gojdu, rămasă în Ungaria, a fost trasferată ilegal statului ungar; în ciuda opoziţiei Bisericii Ortodoxe Române, executoare testamentară, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Fără să îşi facă prea multe probleme, Ungaria a vândut Curţile Gojdu din Budapesta unei firme off–shore din Cipru, al cărei proprietar este o companie israeliană, „Autoker Holding Rt”.

    La vizita în Rusia, ca ministru de externe, (ca de altfel în foarte multe alte împrejurări, când a avut iniţiative – personale? – de neînţeles, decât prin apartenenţa la lojă şi la servicii secrete străine) Mihai Răzvan Ungureanu a transmis Patriarhului Alexei al II-lea, din partea Patriarhului Teoctist un mesaj – care nu a fost niciodată emis, într-adevăr de către Patriarhul Teoctist. Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a fost consternată în faţa unei astfel de „iniţiative” – de fapt, executare a unui ordin venit pe calea lojei iudeofrancmasonice şi, probabil transmis prin servicii secrete străine – care era de drept, nimic altceva decât o intruziune abuzivă în relaţiile externe ale Bisericii.

    Ca ministru de externe al României, a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Lavrov, un tratat, pentru care în orice alt loc din lume ar fi fost executat la întoarcerea în ţară: „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia, privind inventarierea relaţiilor bilaterale”, prin care, de fapt şi de drept, România renunţă, de bună voie, prin trădarea lui Mihai Răzvan Ungureanu, faţă de poporul român (îndeplinindu-şi astfel datoria faţă de duşmanii românilor – şefii săi de la lojă), la o mare parte din teritoriul Ţării, cel ocupat de Rusia (Basarabia); totodată a renunţat definitiv, în numele României, tot prin înaltă trădare, la Tezaurul României (http://axa.info.ro/anul-iii/axa-35/item/312-cel-mai-mare-jaf-din-istoria-moderna) sechestrat la Moscova de Lenin, în 1918 şi „uitat/pierdut” de sovietici/ruşi.

    În mai 2006, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat public că cetăţenii din Republica Moldova vorbesc „o variantă a limbii române”, un fel de „light Romanian”. Sunt, după cum spuneam mai sus, doar câteva date – credem suficiente, pentru a clarifica profilul de personaj al lui Mihai Răzvan Ungureanu.

  25. Se îngroaşă gluma :
    :”Parlamentul va demonstra, curînd, dacă românii mai pot accepta mizeria de democrație șchioapă, cu toate tarele ei, cu minciunile ei și cu atîtea așteptări înșelate, cu deformarea aproape grotescă a actului de justiție, cu abandonarea veselă a suveranității sau se pot socoti dezlegați de orice obligație față de o clasă politică și față de aparatul ei administrativ, care nu numai că nu-i mai reprezintă, dar se comportă ostil față de propria națiune – adevăratul și singurul lor stăpîn – trădînd pe față în favoarea unor interese străine, într-un context internațional foarte tulbure.

    România poate fi antrenată într-un război dement și e necesar ca statul român să nu pună indivizi extrem de dubioși în funcții cheie, indiferent cît bat din picior americanii (nulandezi sau mai normali), nemții (merkeliți sau mai pro-ruși) sau oricare alt stăpîn străin dintre cei în fața cărora onorații noștri politicieni fac pe ei. Aceste poziții extrem de sensibile trebuie ocupate de oameni asupra cărora să nu planeze nicio o umbră de îndoială cu privire la loialitatea față de statul român și atît.

    Cu MRU interfață, cine garantează că informații vitale pentru luarea unor decizii la fel de vitale nu vor fi filtrate interesat sau măsluite ? Cine garantează că nu vor fi inițiate acțiuni clandestine fără aprobarea structurilor de securitate națională legitime ? Cu atît mai mult cînd avem de a face cu o persoană ale cărei acțiuni anterioare poartă toate semnele că ar fi favorizat, inadmisibil, un stat inamic României ?

    O paranteză: cum naiba un filoungur dovedit e bun pe metereze în fața Rusiei, cînd aceiași vorbeți ne toacă nervii cu alianța ungaro-rusă ? Paranteză pentru un amuzament amar.

    Chiar am ajuns ca ultima tîrfă pocită în bătaie de către străinii care ne jefuiesc sistematic și, acum, ne pot arunca, fără nicio străbatere (apud conu’ Badea), într-un infern ?”

  26. Gabriel Oprea dixit :

    Merg total cu Victor Ponta . Il sustin pe MRU la SIE si pe presedintele Iohannis 🙂 Victor Ponta are incredere in mine 🙂 🙂 🙂 . Imi doresc sa intaresc justitia si sa creasca bunastarea 🙂 .
    Avem o armata de profesionisti si vom fi aparati de NATO 🙂 . Avem si 3 proiecte : votul de la 16 ani 🙂 , înrolarea voluntara contra bani 🙂 si taxarea marilor averi 🙂 . Vreau sa aduc stabilitate , seriozitate . Vreau sa lucrez bine si cu Ponta si cu Iohannis . Romanii vor stabilitate . Suntem in primele trei economii din Europa 🙂 . Vrem sa cumparam din banii adunati inca o escadrila de avioane expirate 🙂 . Victor Ponta trebuie sa-si rezolve 🙂 problemele in justitie .

    Aplauze .

    Rasete .

    Victor Ponta chiar merita sa se duca la fund cu toti jegosii astia pe care ni i-a bagat pe gat si cu care si-a innodat coada : Gabi Oprea , George Maior , Ioan Rus , Ilie Sarbu , Liviu Dragnea , etc

    Victor Ponta este principalul vinovat pentru toate mizeriile care se intampla in tara asta si pentru acest stat politienesc absurd .

  27. ION SI GHEORGHE LA BURSA
    – Mă Ioane, eu tot văd la TV şi ascult la radio de bursă. Ce e aia bursă?
    – Păi, mă Gheo, e cam greu de explicat dar, uite îţi dau un exemplu. Tu îţi cumperi o găină care îţi face nişte ouă. Din ouăle alea ies alte găini care şi alea fac ouă. Şi din ouăle alea ies alte găini care şi ele fac ouă. Şi tot aşe până la un moment dat tu ai câteva sute de capete de găini. No, şi-atunci numa că vine o apă mare şi învolburată şi îţi ia toate găinile şi le îneacă. Ş-apăi atunci tu imediat te gândeşti… mama mă-sii de afacere, raţe trebuia să cumpăr!
    P.S.
    După Helwig şi Johannis… MRUşine ?!
    Să nu păţim ca ăia cu găinile 😉

  28. Deci, dacă înțeleg eu bine, ”INTERESUL NAȚIONAL ” îl desemnează, de fapt, pe MRU la cârma SIE. Păi, ”INTERESUL NAȚIONAL”, cu 4 stele pe epolet, zice că-i bun Ungureanu, că așa s-a gândit președintele… da′ nu-i numai binecunoscuta inteligență a președintelui la mijloc, e și CONTEXTU′ INTERNAȚIONAL și e și GÂNDIREA STRATEGICĂ !

    Așa că, noi să stăm liniștiți, are cine să reflecteze , îmbufnat, cum e tot timpul , la viitorul patriei noastre!

    Unii fac cu ochiul și șoptesc : ”…ei, americanii îl vor…” Zău? Și pe Săftoiu Elvis tot americanii l-au dorit? Că parcă era o propunere mai ”de casă”, venită de la Suflețel, din anticameră …N-am știut că americanii îi apreciază pe cei mai proști, dar chiar cei mai proști, dintre lingăii de președinți…Unul a recunoscut cum fac interceptări preacuvioșii din parohia lui, fără a avea dreptul să le facă iar celălalt a zis că știe el , din EXPERIENȚA PROPRIE, că STS ar putea să pună umărul la câștigarea unor alegeri, dacă ar veni cazul…curat vătafi de spioni, curat INTELLIGENCE!

    Prăbușirea grămadă a României sub conducerea înțeleaptă a lui Klaus, cel costumat de stiliștii Primei Doamne, posesorul de palton însuflețit, scriitorul de epopei autobiografice la fiecare șase luni de mandat , devoratorul de FB, iubitorul de Diaspore, dar numai până când le taie prietenii lui austrieci alocațiile pentru copii, că de-acolo el nu se mai bagă, ei bine, prăbușirea în sine , implozia brumei de democrație a acestei triste Românii, se desfășoară în nepăsarea generală și-n căscatul la rupere de fălci al cetățeanului, care-l ține pe nenea ăsta la 65% încredere, deși a avut suficient timp să constate ce prost făcut e lucrul bine făcut!

    Ce americani…la câtă minte are președintele nostru și la câtă literatură a scris, scenariul, fără prea mulți acoperiți americani, arată cam așa:

    PASUL 1 ( un noroc cu totul neașteptat ) : Ponta și-a rupt ligamentul și și-a traumatizat meniscul ( sau invers) , așa că zace printre cadâne în halate albe, ascultând tânguitoarea CAFÉ ANATOLIA și ronțăind la rahat cu fistic și nuci.

    PASUL 2: Klaus deschide sertarul în care ținea numele extrem de tainic al viitorului mahăr al SIE, atât de tainic cât îi stă bine unui șef de spioni… până ieri nu prea avea șanse…

    PASUL 3: Cum CAFÉ-ul ANATOLIA al premierului se prelungește și trebuie desemnat ca interimar INTERESUL NAȚIONAL, Klaus lansează de dimineață zvonul că el nu-l prea vrea pe INTERES în rol de Prim Ministru, cât să-i tremure și ăluia un pic izmana.

    PASUL 4: Îl cheamă pe INTERESUL NAȚIONAL la Cotroceni, și fac un schimb cordial de mesaje: te fac Prim Ministru, da′ nu mă combate, stimabile, la MRU . Palmă bătută. Treabă nemțească.

    PASUL 5: MRU, transpirat ca de obicei, o spune pe aia cu …”mă simt profund onorat…” , sintagmă pe care o utilizează și ”Cocalarul Zmardoi ”de la Milano , bucuros că este invitat la Măruță în emisiune… Deoarece sentimentele înălțătoare sunt universale, este evident că și limbajul pentru a le exprima este comun.

    PASUL FINAL : Eu zic ca în GUVERNUL LUI, Klaus să-l numească direct pe Emil Boc premier, ca să n-o mai scăldăm atâta… oricum populația a votat ”schimbarea”, are încredere 65% într-un Președinte despre care nu știe nimic , cu excepția centimetrilor pătrați de genunchi superbi scăpați de sub fusta Primei Sale Doamne, așa că nu cred să se prindă că-i ceva ciudat cu ” schimbarea” asta.

Lasă un răspuns