Elitele politice românesti

DSCN0711

DSCN0727

afis1

Miercuri, la Fundatie, a avut loc o dezbatere in legătură cu soarta elitei politice românesti după Război. Dezbaterea, la care au participat prof. Ioan Scurtu, dr. Liviu Tăranu, dr. Constantin Corneanu si Liviu Plesa, a avut ca punct de plecare cartea dr. Liviu Nitu, „Elita politică istorică, 1945-1955”.

Evident, s-a discutat despre redesenarea, după al doilea război mondial, a sferelor de influentă in zona noastră, despre reglări de conturi in plan politic si despre eliminarea clasei politice interbelice. Evident, ocupatia sovietică avea nevoie de o nouă „elită” conducătoare in tara noastră, in acea perioadă.

Se repetă oare istoria? Dispare „elita” de tranzitie din România, in noua organizare a lumii? Sunt intrebări la care vom gasi, peste ani, răspunsul.

45 de gânduri despre “Elitele politice românesti

  1. Stimate Domnule Profesor,
    V-am fost student la cursul de DIP in prima promotie SNSPA ( am fost coleg cu actualul ambassador al Romaniei la NATO). V-am apreciat si va apreciez in continuare si am suferit pentru edreptatile la care ati fost supus.
    Nu am fost si nu sunt fan PSD, dar am apreciat ca in perioada in care ati fost PM, v-ati inconjurat de specialist veritabili.
    Pentru mine este incredibil cum actualul PSD poate numi in functia de secretar al comisiei SIE un individ, nascut in 1975, car s-a apucat de studii in 2001 (pana atunci a fost mecanic, sofer, etc. la un srl) si pana in 2005 a facut 3 facultati, un masterat si este doctorand. Astea sunt elitele politice despre care vorbim?
    Cu doesebit respect,
    Radu Popescu

    Apreciază

  2. A vorbi despre „elite” cand avem in vedere clasa politica actuala pare-a fi de-a dreptul fantezist.
    Cam in aceeasi ordine de idei: PSD a renuntat la autostrada Ploiesti – Brasov. Acum cica nu au bani. Sau, mai exact, nu au bani decat pentru studii de fezabilitate, si acelea valabile doar pentru perioada cand nu se construieste ceva. Ca sa nu apara probleme…

    Apreciază

  3. Melchisedec Ştefănescu despre diadema imperială primită de Alexandru cel Bun
    Motto: „Moldavia se face cunoscută, şi împăratul Bizanţiei trimite domnitorului ei hlamidă şi coroană ca unui autocrator.” (în Scrisoarea XIX din iunie 1845, scrisă de Costache Negruzzi)
    Episodul istoric amintit sumar de scrisoarea lui Costache Negruzzi este prezentat extins de către Ioan Eliade Rădulescu în cartea Echilibrul între antiteze. Aceasta arată că are o importanţă deosebită în cadrul Ideologiei naţionalismului românesc. Tema este prezentată şi de episcopul ortodox român Melchisedec Ștefănescu (1823 – 1892) cu tot atâta relevanţă, ceea ce dovedeşte că acuzaţiile de anti-românism aduse de adversarii lui din epocă erau fără de fundament. Reamintim şi faptul că teologul Melchisedec Ştefănescu are de asemenea o pledoarie extraordinară pentru spiritul democratic în cadrul Bisericii Ortodoxe Române : “Precum se vede din interpretarea canonului al VIII-lea al Sinodului de Laodiceia, cei mai înţelepţi şi mai evlavioşi lumeni se cuvine să aleagă împreună cu episcopii şi cu preoţii.” Această idee este incorporată şi în propaganda pe care o face pentru Unirea din 1859 în catedrala Huşilor. Vom încerca, folosind ca punct de plecare textul scris de episcopul și istoricul Melchisedec, să aflăm identitatea acelui „împărat al Bizanţiei”. Sursa românească originară a informaţiei se află la Alexandru Hâjdău. Deci patru mari cărturari români îi subliniază dintru început valoarea ideologică. Imensă, poate încă mai mult, pentru vremurile de acum! Trebuie folosită ca punct de sprijin pentru o pârghie de protecţie a suveranităţii în această urâtă epocă unde naţiunea noastră este ameninţată din multiple direcţii. Profesorul Alexandru Hâjdău, directorul Şcolii Superioare din Hotin, le spunea elevilor la examenul din 25 iulie 1837 : „Prinţul Alexandru cel Bun, primind diadema împărătească de la împăratul grec Andronic Paleologul, a întemeiat în Suceava o şcoală juridică dupa modelul celei din Constantinopol”. Este vorba despre Andronic al V-lea Paleologul (1400–1407), co-împărat alături de tatăl său, Ioan al VII-lea Paleologul, începând cu anul 1403 şi până la moartea sa. Dar grupurile de consiliere ale celor doi co-împăraţi erau diferite. Prima oară am citit despre acestea într-un manual de istorie gimnazial editat în perioada interbelică. Fiind luată şi o decizie („trimite domnitorului hlamidă şi coroană”) înseamnă că acel consiliu ce îl sprijinea pe copilul basileu era totodată grup de reflecţie (think tank). Informaţia arată că punctul de vedere al marelui nostru cărturar N. Ș. Tanaşoca („Înverșunarea cu care bizantinii se obstinează să vadă în români o etnie barbară, străină de Imperiu și numai tolerată, nu-și are egal decât în literatura maghiară despre românii din Transilvania”) nu este decât parţial întemeiat.

    Apreciază

  4. Eu cred ca raspunsul la intrebari exista deja .

    Daca ocupatia sovietica a macelarit elita interbelica , ocupatia americana macelareste toata elita politica si economica postrevolutionara si impune la conducerea tarii tot felul de sarlatani , impostori si tradatori de tara ( Iohannis , Basescu , Ponta , Blaga , MRU , Boc , Kovesi , Macovei , … ).
    S-a schimbat doar stapanul ! In 1989 ne-am transformat din colonie sovietica in colonie americana .
    Romania si-a pierdut complet suveranitatea si se comporta aidoma unei colonii de mana a 3-a !

    Ma uit la prestatia prim ministrilor din Ungaria si Grecia si vad niste politicieni tineri extrem de curajosi , de patrioti si care apara cu indarjire interesul propriilor tari !

    Apoi ma uit la d-ul Victor Ponta si vad un ins jalnic , fricos , alunecos , oportunist , parsiv si dispus la orice compromis . Inconjurat de indivizi si mai jalnici ( Gabi Oprea , Daniel Constantin , … ) . Generatia Oajdea …

    Apreciază

  5. Lăsaţi-mă să vorbesc !

    Dupa mai bine de 17 ani in magistratura simt ca am dreptul sa deschid gura. Simt ca am dreptul sa spun ca nu imi convine ceva in sistemul pe care sunt chemata zilnic sa il servesc, simt ca am dreptul sa fiu revoltata cand altii din acelasi sistem au mai multe drepturi decat mine sau alti colegi si mai putina, mult mai putina, obligatie de rezerva.

    Simt ca am dreptul sa cer unui Consiliu Superior al Magistraturii sa imi pastreze macar dreptul la libera exprimare, constienta fiind de limitele dreptului de exprimare acordate unui magistrat (sa nu spun recunoscute, pentru ca aceste limite au devenit atat de vulnerabile incat am ajuns sa ne intrebam de zeci de ori inainte sa deschidem gura, chiar daca ne revolta si ne subestimeaza inteligenta atatea lucruri).

    Simt ca acest drept este si al meu si al altor sute de magistrati din sistem, nu doar al unora care sunt numiti de drept in Consiliul Superior al Magistraturii sau al unora care, desi revocati de sute de colegi din tara, isi permit inca sa vorbeasca in numele nostru, de la inaltimea unei demnitati pe care noi nu le-am mai acordat-o. Ei nu mai sunt acolo reprezentantii nostri, ci ai Curtii Constitutionale a Romaniei, a carei decizie o respect de jure, insa nicio lege din lume nu ma obliga sa o accept si de facto.

    http://www.luju.ro/opinii/editorial/lasati-ma-sa-vorbesc

    Apreciază

  6. @Oscar Wilde al nost’ spunea pe alt fir : +Trăiască frăția și prietenia între popoare!+ Adică „Trăiască politica Devşirmé”? Cam aşa sună! Pentru că, de facto, majoritatea sîrbilor şi a bulgarilor provin din români. Fără să mai vorbim despre valahii turcizaţi din Bosnia şi Anatolia ! Aşa a dispărut principatul Romanija. Pe baza +frăției și prieteniei între popoare!+

    Apreciază

  7. @centru spunea pe alt fir : +Nicolae Ceauşescu, ”geniul Carpaţilor”+ Sintagma asta nu-i de producţie internă, autohtonă, românească. Cred că este producţie politicianistă franceză. Este implicită aici şi o recunoaştere sinceră a meritelor politice ale lui Nicolae Ceauşescu. El a folosit partidul PCR şi congresele sale pentru a impune inteligent în România Cezarismul plebiscitar. La fel ca marca politicii generalului de Gaulle. Pe care Mitterand îl deprecia. Dar preşedintele Nicolae Ceauşescu a fost vizitat de preşedintele de Gaulle. De aici a rezultat şi conivenţa între Mitterand şi Kohl pentru a distruge în 1989 România ! Ameninţările încă nu s-au terminat.

    Apreciază

  8. Care elite ? In afara de Dl Ion Iliescu si de Dvs Domnule Nastase nu prea am avut parte de oameni de caracter din pacate. Parerea mea subiectiva este ca ar trebui definit mai bine noul sens al cuvantului „elita”, la ce se refera aceasta mai exact in societatea actuala ?

    Apreciază

  9. Spiridus
    iunie 18, 2015 la 8:20 pm

    Cum pot vorbi despre elite unii dintre noi care amesteca lucrurile fara pic de discernamant, dovedind un evident deficit de instructie si informare ?
    1. Nu este vorba de autostrada Ploiesti-Brasov, ci, Comarnic-Brasov;
    2. PSD nu poate construi si nici nu poate renunta (la) autostrazi, aceasta fiind o prerogativa a guvernului, nu a unui partid politic;
    3. Niciun politician roman din aceasta tara normal la cap, investit intr-un demnitate executiva direct legata de domeniul transporturilor, nu renunta la un obiectiv presupus strategic, daca are solutiile, parghiile si finantarea corespunzatoare la indemana;
    Problema autostrazii Comarnic-Brasov este dificil de rezolvat, deoarece institutiile financiare internationale au refuzat, in mod repetat, sa acorde sprijinul necesar consortiului de firme care si-a asumat costul constructiei acestei autostrazi. Aceasta arata ca nu se considera autostrada in cauza un proiect viabil dpdv economic.
    Daca ar fi fost o problema simpla, constructia ar fi demarat inca de acum 10 ani.
    Statul roman nu poate sustine un proiect atat de costisitor din surse bugetare proprii in conditiile in care Comisia Europeana nu accepta includerea acestui obiectiv in masterplanul retelei de transport rutier cu finantare europana, considerand ca alte tronsoane sunt prioritare conform studiilor de trafic conexat cu restul Europei.
    Comarnic-Brasov ar fi o autostrada eminamente de weekend, mare consumatoare de resurse financiare datorita terenului dificil, nu un segment rutier cu impact semnificativ in economie.

    Apreciază

  10. Vad ca nu putem renunta cu niciun chip la gandirea colectivist-comunista. Adica daca unii indivizi dintr-un colectiv sunt rai, tot colectivul e rau. Aceasta gandire a trimis la moarte milioane de oameni in evul mediu, in fascism, in comunism, in orice fel de totalitarism.
    Unii (cam multi, e drept) parlamentari sunt lenesi. Noi deducem ca tot Parlamentul e lenes.
    Unii oameni politici sunt egoisti si ticalosi. Concluzia noastra e ca toata „clasa politica” trebuie inlocuita.
    Asa se face ca nu mai laudam pe nimeni, criticam pe toata lumea. Suntem, cum am mai spus, un cor de bocitoare.
    Acum vad ca sarim in sus cand vine vorba de elita politica de dupa 1989. „Care elita?” tipam noi. Totusi, cineva spune ca aici s-ar incadra Iliescu si Nastase. Hai sa vorbim deocamdata despre soarta lor. Intre timp, poate mai completam lista.
    Recunosc ca singura persoana care pare sa fi inteles problema este Adrian B: „Daca ocupatia sovietica a macelarit elita interbelica , ocupatia americana macelareste toata elita politica si economica postrevolutionara .” Ce-i corect e corect!

    Apreciază

  11. Cornu
    iunie 19, 2015 la 7:05 am

    Inteleg ca ,,elita” politica postrevolutionara a fost compusa doar din domnii Ion Iliescu si Adrian Nastase.
    Dar (din fericire-in cazul domnului Iliescu si din pacate in cazul domnului Nastase), ambii politicieni nu mai pot influenta semnificativ viitorul politic al acestei tari populate de generatia lui feisbuc.
    Deci ? Ce facem ? Dati niste nume, stimabili colegi (inclusiv papistul inversunat Adrian B.), sa vedem daca aveti solutii.
    Altfel, vorba lui papasha , o la….im doar ca sa ne aflam in treaba si sa ne usuram de excesul de umori.
    (Z)
    ps
    Adevarata elita este Traian Basescu, pe care, zeci de jurnalisti si comentatori incearca obstinant sa-l bage la zdup, dar fara nici cele mai mici succesuri.
    Te pui cu atasatul ?
    (Z)
    Adevarul este ca, Ion Iliescu si Traian Basescu sunt oamenii cei mai importanti din ultimii 25 de ani:
    -primul a macelarit economia (industria si agricultura) si bancile de stat (evident prin interpusi invizibili prin palaria de om sarac si cinstit), iar al al doilea a dinamitat statul roman, placandu-i de mic artificiile si mai tarziu incendiile de nave, sau chiar de tara.
    Dar toate s-au facut sub obladuirea si cu sustinerea poporului roman, asa cum bine subliniaza, in mod repetat, doamna Cris.
    Acum, poporul roman asteapta sa vina pe calul alb printul salvator care se va apuca de construit. Deocamdata a venit Yohannis, dornic sa-si puna pionii la treaba: Blaga, Predoiu, Orban, Chiliman, Gorghiu, Boagiu, Nicolaescu, Vosganian, Videanu, etc.
    Sa nu spuna cineva ca cei susnumiti nu sunt elita, din moment ce, chiar si dupa sustinerea evidenta de care beneficiaza din partea neamtului, acesta din urma tot nu scade sub 75% cota de incredere.
    Deci sa conchidem cu definitia elitei politice:
    Elita politica inseamna acel grup ordinar de politicieni votati si sustinuti de o majoritate simpla a cetatenilor.
    Daca nu va place definitia, atunci sa renuntam la vot si sa dam definitiv tara pe mana lui Danilet, Haineala, Stanciu, Kovesi &Co, Morar si (nu in ultimul rand) Atasat, dupa ce, in prealabil, promovam o Constitutie din care sa fie eliminata institutia numita Parlament.

    Apreciază

  12. Silvia

    Stimata colega, apreciez informatiile (poate prea multe) de natura geopolitica, parca extrase de la cursurile intensive – cu durata de sase luni – ale Colegiului National de Aparare (absolvit cu magna cum laude de eminentele cenusii/blonde feminine ale neamului romanesc – Elena Udrea si Alina Gorghiu).
    Dvs puneti pe piedestalui importantei maxime cuvintele continute in sintagma ,,Ordine in gandire”.
    Cum vreti dvs, dar eu va spun ca cei mai ordonati in gandire politicieni si oameni de stat au fost exact aceia care si-au planificat actiunile prin intermediul tablei de sah si calculului matematico-strategic : Cezar, Alexandru cel Mare, Napoleon Bonaparte, Hitler (si mai ales acolitii sai – Josef Mengele, Joseph Goebbels, Heinrich Himmler, Heinrich Muller), Iosif Vissarionovich Stalin si ,,securea din mana sa” Lavrenti Beria, etc.
    In antiteza, oameni cunoscuti pentru preocuparile lor filosofice, culturale si stiintifice (Platon, Socrate, Aristotel, Elvis Presley, L.V. Beethoven, Albert Einstein, Stephen Hawking, etc) au fost marcati toata viata de cautari, retractari, reveniri, indoieli, ajungand pana la urma la concluzia ca totul este relativ. Dar ceva au avut totusi in comun: moralitatea.
    Interesant de remarcat ar fi ca, in anumite contexte istorice, oameni aparent ireconciliabili, au fost de aceiasi parte a baricadei, pana au trecut, cum se spune, ,,hopul”: Ulrich Friedrich Wilhelm Joachim von Ribbentrop si Vyacheslav Mikhailovich Molotov, sau triada Franklin Delano Roosevelt – Sir Winston Leonard Spencer-Churchill – Iosif Vissarionovich Stalin.
    Am folosit intentionat numele complete, nu pentru a face bascalia ieftina, cu specific romanesc, gen ,,Victor Viorel Ponta”, sau ,,Udrea Elena Gabriela”, ci, pentru a sublinia nivelul ridicat de IQ al celor nominalizati, dotati cu o mare putere de calcul matematic, talent sahistic si analiza la rece. Din fericire, doar acest ,,la rece” a permis omenirii sa supravietuiasca razboiului prelungit tinut la frigiderul precautiei de ,,ordinea in gandire” (Z)
    Totusi, eu as pune mai presus alte doua cuvinte: moralitate si responsabilitate.
    Nu cred ca este bine cand esti prea ordonat in gandire si crezi ca il poti suplini pe Dumnezeu apasand doar un buton, sau, amenintand ca o faci dar nefacand-o de fapt niciodata. Pana la urma, s-ar putea ca mana sa-ti tremure, ca oameni suntem, nu-i asa ? (Z)

    Apreciază

  13. Ce intelegem ( si intelegeti, dle Nastase) prin „elite politice”? Cei mai mari mincinosi publici ai romanilor? Atunci nu ne plangem, avem o elita. Cei mai buni cunoscatori ai politicii? Atunci nu stiu daca putem vorbi inca de formarea unei elite.

    Apreciază

  14. Evident un pamflet si fara legatura cu ce se intampla astazi in Romania.
    Legat de Pauker si grupul sau = nu cred ca a fost impus de Moscova, mai degraba a avut un avantaj intern fata de Dej datorita unor asemanari culturale cu elitele sovietice. Atunci cind s-a devedit ineficienta, a fost indepartata distret. Proces a fost incheiat de catre N. Ceausescu, faptul pentru care este blamat si astazi de fel de fel de romani care au emigrat prin anii 80 in US. Putini mai stiu ca in ’68 regiunile au fost inlocuite cu judete si ca a avut loc o epurare/revolutie cu caracter national la nivelul intregii societati iar prin emigrarea unora au fost eliminate si o serie de tensiuni din societate.

    Apreciază

  15. …Dupa cateva zile in care am vizitat cateva tari (vest) europene, am trecut la ,,revista presei”, recte, am citit comentariile gazdei si ale colegilor mei (sau spicuit, dupa caz), din care poti afla mult mai multa informatie veridica decat o poti face proptindu-ti ochii ca la melc in sticla inselatoare a televizorului autohton.

    Apropo de televizor, as remarca o diferenta colosala intre mizeriile la nivel de retardati deversate de televiziunile romanesti si dezbaterea , in genere, civilizata, de la televiziunile vestului.

    ….Citind si rasfoind, am dat de comentariul colegei Adriana N din data
    de iunie 11, 2015 la 4:06 pm (pe firul dedicat derbedeului de labeunuteve).
    O voce singulara cu care sunt perfect de acord, in ceea ce priveste asazisa Diaspora.
    Am vazut cu ochii mei: O adunatura de golani, cersetori si prostituate care misuna peste tot. De exemplu, am cautat o oaza de liniste in parcul Borghese (undeva pe Viale Dei Pupazzi)…imediat m-a asaltat o ceata de cersetori cu/de cetatenie romana (din pacate) dotat fiecare cu cate un pahar de unica folosinta in mana.
    Cand i-am spus unuia: ,,Lasa-ma te rog in pace, vrem liniste, respecati-ne intimitatea”, a sarit in sus: ,, Ba, tu asa vorbesti cu mine ? Vrei o maciuca in cap ? ” (Da, avea un fel de baston in care se sprijinea teatral, dar pe care il rotea in mana cu multa vioiciune, stand perfect pe ambele picioare).
    Adevarul nu este niciodata roz bombon…este pur si simplu ,,adevar”.
    Dar , din pacate, noua romanilor nu ne plac adevarurile…de aceea sar in sus ,,unchesei” in slip precum bizonu’ sau papasha, atunci cand respectabilul Ioan Rus spune pur si simplu un adevar.
    Da, avem si romani de valoare, i-am intalnit pe cativa. Mi-au spus (unii dintre ei) ca nu au avut timp sa mearga la vot si nici nu si-au dorit asta…au treaba acolo unde lucreaza si de unde le pleaca taxele catre statul care i-a gazduit.
    Stiu, inclusiv din relatari locale (si) de existenta unor romance violate multiplu, care avorteaza multiplu, dar care raman pe loc, in continuare.
    Sunt tot mai convins ca cete de derbedei au fost folosite pentru a crea diversiune la ANUMITE sectii de votare, ce urmau a fi BINE mediatizate in tara. Vreau sa cred ca SRI nu este implicat si ca derbedeul Rares Bogdan nu este ofiter sub acoperire.
    Dupa parerea mea, Banciu este MIC COPIL fatza de derbedeul Rares Bogdan.

    Oricum, felicitari domnule Ioan Rus, pentru curaj.

    Daca vom continua sa ascundem adevarurile sub pres si sa cerem ipocrit si neconstitutional asanumitul ,,vot electronic” pentru orice cocalar care taie frunza la caini pe Tamisa, Tibru, sau Sena, sau orice stergatoare de funduri nobiliare zbarcite (care isi lasa copilul/nepotul acasa pentru asta), inseamna ca ne pierdem de-a dreptul mintile.
    Din fericire (pentru ei insisi) avem doi-trei colegi care nu au nimic de pierdut.
    😉
    ps
    IN MOD NORMAL, ROMANII CARE NU ISI ANUNTA INTENTIA, NU AU DOMICILIUL STABIL IN STRAINATATE SI NU AU CONTRACT DE MUNCA IN TARA DE DESTINATIE, SA VOTEZE IN ROMANIA !
    DACA totusi vor sa voteze la sectiile din strainatate, sa depuna documente la consulate si ambasade, cu minimum trei luni inainte, din care sa rezulte ca:
    1. Doresc sa voteze;
    2. Au domiciul stabil in strainatate (act proprietate sau contract de inchiriere legalizat);
    3. Detin contract de munca legal in strainatate;

    Apreciază

  16. Era perfect normal sa iasa asa …….vezi clipul la gura lu’ manolache !
    Eu am reactionat instantaneu la declaratia vitei grobiene ( ruda cu ponta ) , ce rusine pt. PSD ( pe vita asta sa-l puneti vidangeur cu polonicu’ , fara pauza de masa , ca servrste masa la locul de munca )
    Ma mir totusi ca pe marele ganditor de la Cluuuuj , ala care n-a castigat in viata lui vreo alegere , nici macar la scara de bloc , alt grobian , tot ruda cu ponta , nu l-au terfelit asa cum trebuia pt. ticalosia din ragaiala cu golanii si curvele lui de-acasa , ioi , ioi , cred c-am gresit !

    http://www.dcnews.ro/drago-patraru-s-a-dezlan-uit-la-tv-ma-anormalule_478175.html

    Apreciază

  17. Elitele politice românești.

    Ceaușescu, al cărui patriotism nu pot să-l contest dar sunt obligat să spun că era rudimentar, vorbea cu încântare de intelectualitatea tehnică ca fiind măsura omului nou.

    După revoluție:
    Primo tempo, s-au afirmat cei care puneau mărturie că Ceaușescu a făcut transfuzii cu sânge de nou născuți (un dobitoc, parcă unul Ștefănescu(?!) Nu știa boul că transfuzia este traumatizantă și chiar cu riscuri majore, dar omul dorea să fie pe plac noului public format de gusturile americanilor pentru vampiri

    Secundo tempo, au dat din coate toți care scuipau pe ce a făcut România în anii antemergători lui 1990. O nebună de ziaristă , nu pot să-i spun altfel, a vrut să îngroape cu pământ Palatul Parlamentului și să recreeze dealul Uranus.

    Probabil, mai mult ca sigur, România are și oameni normali și valoroși dar sunt trași la fund de pletora de ziariști și intelectuali ” rasați”
    Vă reamintesc că mai mult de 5 ani DNA (PNA) s-a ocupat numai de termopanele și afișele lui Adrian Năstase, în timp ce pădurile, uzinele, plantațiile pomicole etc se duceau unde le trebuiau nemernicilor zilei.

    Apreciază

  18. Cornu – n-au fost rai nici Ioan Mircea Pascu , Gheorghe Tinca , Nicolae Vacaroiu , Bogdan Aurescu , Calin Popescu Tariceanu , Mircea Cosea , Florin Georgescu …
    PS – salve de artilerie ale MediaFax si TVR saluta abandonarea autostrazii Brasov Comarnic in forma de proiect public – privat .
    Am spune ca se saluta intrarea primelor patrule romanesti de cavalerie in Budapesta in 1919 .
    Ce sa facem , vinovatul e cel care a vrut sa munceasca , guvernul Ponta .
    Si inca Ponta arata ca este responsabil , refuzand o nebunie de santier in stanca in Bucegi la un pret final de 7 miliarde de euro , asa cum proiectul spunea .
    Guvernul Boc si Basescu , care s-au multumit sa inceapa Arad Timisoara in 2009 , la 4 ani dupa ce au abandonat si sabotat autostrada Transilvania , nu si-au batut capul cu muntii , nu au gresit pentru ca nu au muncit .
    Cine nu munceste nu greseste , spunea I.V. Stalin .
    Sa ne fie invatatura de minte – Romania nu are in ochii multinationalelor si marilor banci atractivitatea Frantei , a Marii Britanii sau a principatului Monaco – niciodata nu vom avea proiecte ” public-privat ” asa cum Franta isi permite sa aiba pentru TGV -urile ei .
    Daca vrem ceva trebuie sa ne bazam mai intai pe noi .
    Chinezii care ne vor construi in ” parteneriat public-privat ” autostrada Craiova – Pitesti ?
    Sa fim seriosi .
    Inainte de a ne dispersa in zece proiecte , fara sa terminam nici unul , sa terminam ce am inceput si sa ne concentram pe ce este definit ca va fi construit , cu exproprieri – constructor desemnat .

    Apreciază

  19. Destul de curios ca nimeni nu comenteaza prezumtivul caz al domnului Andrei Chiliman, un veteran al PNL si un descendent al unei familii nobiliare cu radacini care se pierd in negura timpului, un politician peste masura de bogat, aparent, fara nevoia inavutirii prin politica.
    Andrei Chiliman parea a fi insasi definitia elitei politice, mai ales, ca are la activ realizari notabile in calitate de primar al unui sector de referinta al capitalei Romaniei.
    Si totusi…ce s-o fi intamplat ?
    Pana la urma, vrem sa alegem politicieni saraci (precum Ion Iliescu), sau bogati (precum Andrei Chiliman) ? Grea dilema…..va trebui sa gasim, probabil, politicieni si bogati si saraci, si batrani si tineri in acelasi timp…adica, extraterestri. (Z)
    In alta ordine de idei, nu inteleg pana unde vor sa mearga jurnalistii in jos, pe scara IQ, in zona imbecilitatii ireversibile ?
    Ascultam pe un post de televiziune ca ,,Andrei Chiliman apare in dosarul cumnatului lui Victor Ponta”. Cum adica ? Conexiunea era facuta (evident, in imaginatia jurnalistului) prin afaceristul denuntator Boeru, castigator al unui contract de consultanta cu SC Hidro Prahova SA si care si-a folosit banii pentru mita destinata obtinerii de contracte in Sectorul 1 al domnului Chiliman.
    In acelasi timp, Iulian Hertanu este co-asociat intr-o firma preluata anterior de la alt privat, care este acuzata de deturnare de fonduri europene deoarece nu a finalizat si realizat corespunzator o lucrare in Comarnic. Hertanu nu este acuzat propriuzis de coruptie si nici de licitatie trucata. Eu as numi-o mai mult neglijenta, ignoranta, sau chiar prostie, el neparticipand in mod direct la actiunile intreprinse de asociatul sau. dar girandu-l implicit prin prezenta sa in actionariatul firmei.
    Pai cum vine asta, mai jurnalistilor ? Care este legatura ? De unde pana unde este vorba de acelasi dosar ? Daca de exemplu eu privesc intr-o noapte, la luna, in acelasi timp cu un alt semen aflat la 100 de km distanta, inseamna ca eu si semenul suntem parti ale aceluiasi ,,dosar”, avand ca liant, ,,luna” ? Este acelasi lucru cu vechea poveste a ,,legaturii prin Pascani”. (Z)
    Cred ca imi mai fac rost de o plecare din aceasta tara chinuita de o presa retardata, macar vreo doua saptamani, sa-mi spal creierul, in sensul bun al cuvantului.
    (Z)

    Apreciază

  20. @ blogi,

    deci nu numai Marea Britanie a complotat, ci si Franta si Germania… plus vecinii, nu? Ei da, acum se explica misterul lui ’89…

    Adevarul e ca le luasem, in dezvoltarea noastra impetuoasa, atat furnizorii cat si pietele, iar in ultimul timp, incepusem sa le atragem si elitele intelectuale… Le luasem seva, esenta lor… In plus ajunsesem sa definitivam o forma de societate perfecta in care toti aveau egal de toate…

    Blogi, tu involuezi? I-ai luat locul stegarului dac?

    Tu ai o singura problema, dar din pacate asta ti-a pus capac: tu nu crezi in prostia umana! Mai frate, prostia guverneaza toate faptele omenirii, dintotdeauna! Pana si marile inventii au la baza cate o mica prostie…Te rog ia-o in considerare, si abia apoi acuza-i pe altii de halul in care am ajuns noi…

    Atacuri exista dintotdeauna si la toate nivelele, pana si in clasa intai! Sigur te-ai certat cu vreun coleg pt un creion… Dar asta nu te-a oprit sa ajungi profesor universitar mai tarziu, nu? Atunci de ce crezi tu ca Romania a abandonat scoala? Pai vezi? PROSTIA UMANA!

    Dar ce spun eu? Priveste la tv cateva minute si te lamuresti…trebuie sa crezi ce vor ei, sa cumperi ce-ti arata ei si, daca se poate, sa votezi cum spun ei… Cu asa tratament nu te vindeci niciodata, ci devii tot mai retard… Si asta-i boala generala, universala!

    Concluzia e ca globalizarea e singura solutie, noi toti devenind prea prosti… Sa gandeasca unul singur pt toti, si gata! Chiar daca va gandi prost, noi nu ne vom mai prinde…

    Abia cand vom reincepe sa mancam cu mana se vor alarma… sigur, in primul rand fabricantii de tacamuri…

    Lucrurile se desfasoara haotic, din cand in cand se cocoata cate unul si sta ce sta apoi cade mai mult sau mai putin lamentabil… asta-i tot! O fi roman viata lui, dar n-are legatura cu omenirea, asa a fost intotdeauna! Exista o functie de nivelare ce aplatizeaza automat varfurile, fie nu sunt intelesi, fie nu sunt urmati, fie sunt distrusi sau nu rezista… Nimeni n-a fentat functia asta, cu exceptia catorva monarhi care si-au petrecut domnia lasand lucrurile sa curga natural, dar daca n-au cazut ei au facut-o urmasii lor, fara-ndoiala, caci societatea se emancipeaza in mod natural… Pana la urma, bananele trebuie sa se imparta egal tuturor, altminteri apar crizele…iar astea se rezolva impartind egal macar merele…

    Daca observi, tot cele 10 porunci guverneaza omenirea, in esenta… Cine incalca vreuna plateste mai devreme sau mai tarziu, sub forme pe care nu le decelam imediat…

    Apreciază

  21. Există, totuşi, o mică problemă cu amendamentul Jackson, pe care o voi discuta cu ambasadorul dumneavoastră şi cred că poate fi rezolvată destul de simplu. Va trebui, cred, să se acorde o anumită consideraţie faţă de amendamentul Jackson pentru a evita orice dificultăţi care ar putea apare mai târziu. Personal, nu ridic această problemă; nici nu cred că este bine pentru că ar reprezenta un amestec. De altfel, la Dumneavoastră nici nu se pune problema ca în cazul Uniunii Sovietice. Noi considerăm orice gest din partea României ca fiind acoperitor în sensul acestui amendament.

    http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/stenograma-ceausescu-kissinger-document-257236.html/

    Apreciază

  22. Noile ” elite ” ale Romaniei …

    http://www.gandul.info/politica/ghinion-klaus-iohannis-raspunzand-la-intrebarea-daca-un-profesor-isi-permite-sa-si-cumpere-sase-case-13393572

    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Ioan+Rus+despre+romanii+din+diaspora+Au+poate+1+500+de+euro+sala

    http://www.realitatea.net/finul-lui-ponta-marius-manolache-nu-putem-pune-egalitate-intre-un-demnitar-i-un-om-normal_1723718.html

    http://www.gandul.info/financiar/vicepresedintele-cec-bank-despre-onestitatea-celor-pe-care-ii-finantam-in-roma-antica-falitii-erau-ucisi-si-taiati-in-atatea-bucati-cati-creditori-aveau-14474160

    Se pare ca noilor ” elite ” le este tot mai greu sa pastreze aparentele ! Sa jignesti si sa desconsideri in halul asta niste oameni obisnuiti din pozitia ta de inalt functionar public mi se pare cel putin degradant . Sa vii cu aere de superioritate si sa dai lectii de viata si de morala unui popor ingenunchiat de saracie mi se pare jenant si lipsit de decenta .

    Apreciază

  23. Din Jurnalul lui Constantin Argetoianu (1937):

    Psihoza Gărzii de Fier se întinde vertiginos și cuprinde până și straturile sociale până acum refractare la mișcare. Până și coconetul bucureștean atât de puțin accesibil impulsurilor sufletești, devine gardist.
    Soția mea lua deunăzi ceaiul la Eliza Brătianu și iată trei coconițe intrând la vestala democrației cu cuvintele „suntem gardiste”. Coana Eliza – să leșine.

    Ieri am dejunat la Nadia Duca și mare mi-a fost mirarea să aud din gura unui ministru în funcție: „dar TOATĂ LUMEA e gardistă”. În casa asasinatului I. G. Duca evocarea Gărzii mi-a cam tulburat digestia. Poate vom ajunge s-o vedem și pe Nadia înscrisă în Gardă…

    Nu e vorba, sunt și sceptici care nu se lasă prinși. Așa de pildă, o cocoană mai în vârstă îmi spunea: „Ei, dragă, așa merg lucrurile de la război încoace. Mai întâi toți au strigat Averescu! Averescu!, apoi Țărăniștii! Țărăniștii!, apoi Carol! Carol!, acum Garda! Garda! O să treacă și asta…”

    Însă popularitatea Gărzii e negativă. Mai toți cei ce o simpatizează o fac din ură și scârbă pentru regimul de prostie și șperțărie pe care nimeni nu-l mai poate suferi.

    ( Nota mea: iată că votul negativ are tradiție în România…)

    Apreciază

  24. Da! Da! Politicienii sunt toți incorecți și necistiți.
    Mai mult: bugetarii sunt toți incorecți și necinstiți.
    Dar mai avem o speranță: rețelele de „socializare”, apartamentele doldora de familii române sunt pline de inși corecți și cinstiți care se indignează fără încetare, pe toate căile, de incorectitudinea și necinstea celor incorecți și necinstiți.
    Și, cum cei de pe rețele și din apartamente sunt mult, mult mai mulți decât cei dintâi, avem resurse umane suficiente pentru înlocuirea nenorociților incorecți și necinstiți.
    În locul unui primar acuzat, suspendat, terminat, se vor prezenta zeci de mii de indignați onești,
    și așa mai departe…

    Apreciază

  25. ZeV
    Bine ați revenit!
    Ce să mai comentăm ÎNCĂ un caz „prezumtiv” (Chiliman)? Ar însemna să facem jocul SRI și DNA, care lansează subiecte și dirijează discuțiile cu informații „scăpate”. Ignorarea totală cred că ar fi o soluție mai bună. Mai ales că sunt sigur că mișcarea cu Chiliman pregătește terenul pentru un nou bombardament anti-PSD.

    Apreciază

  26. Despre elite vorbim? Păi, să vorbim atunci…

    Pentru sensul figurat , DEX-ul ne traduce ELITA ca fiind ”floarea”, „fruntea”, „crema”, „spuma” unei societăți ; tot ceea ce are societatea aceea mai admirabil .

    Dacă însă faci dulceață din gogonele, nu te poți aștepta, cred, ca de deasupra fierturii să aduni spumă de căpșuni …

    Avem elite în toate domeniile, pe o parte dintre acestea am să încerc să le și ilustrez cu propriile lor cuvinte. Așadar:

    ELITA DE LA CCR:
    „…Asta e măreția dreptului, toate legile lasă loc de intrepretare. Mâine o să aveți răspunsul referitor la referendum”… „46 nu este 50. Nu noi am stabilit asta, ci BEC”….„ Toţi nemulţumiţii de decizie ne dau în judecată sau fac plângere la procuratură. Pe noi ne citează de fiecare dată, dar nu ne prezentăm, pentru că nu este prezenţa obligatorie şi nu păţim nimic”… ( Augustin Zegrean-Președinte CCR, veșnic nepieptănat, veșnic trezit din somn )

    ELITA LA CSM :
    „…Asigur pe toţi oamenii de bună credinţă că în exercitarea funcţiei sunt judecător, iar în pat nu scot legitimaţia, ci sunt doar bărbatul soţiei MELE… Apropo: am discutat cu ea și nu e de acord să îmi rad mustața, așa cum tot cere Badea, căci aș părea totuși cam prea tânăr și cică dacă el nu mă place așa cum sunt, să își caute un alt partener căruia să îi acorde atenție…”( Cristi Danileț- membru CSM ,debarasor când trebuie, turist cu vocație pentru zone exotice )

    ELITA LA CURTEA DE APEL:
    ”…Nu de puţine ori, când SUNTEM ÎN PREZENȚA unor societăţi offshore sau când sub acelaşi paravan al holdingului observăm existenţa mai multor structuri în care circulă fondurile, cu diverse explicaţii asupra cărora o persoană audiată fiind nu poate oferi EXPLICAȚII DE NATURĂ să convingă magistratul că acele tranzacţii au existat în realitatea faptică, SUNTEM ÎN PREZENȚA unui INDICIU DE NATURĂ a contura concluzia că SUNTEM ÎN PREZENȚA infracţiunii de spălare a banilor…” (Camelia Bogdan-judecătoare esențială, cu rochie foate șic, și de loc scumpă, remarcată la Ambasada Americană)

    ELITA LA ÎCCJ
    „Modalitatea în care a fost prezentată arestarea pe bază de suspiciuni rezonabile… Vom discuta în Comisia Juridică, dar e total eronat şi nereal. Legea spune: măsura arestării preventive se dispune doar în situaţia în care magistratul judecător constată că EXISTĂ PROBE DIN CARE REZULTĂ SUSPICIUNEA REZONABILĂ ”( Livia Stanciu, președinte ÎCCJ și partener de nădejde)

    ELITA LA MINISTERUL CULTURII
    „…«Luceafărul» mi-a plăcut întotdeauna. Pentru mine, «Luceafărul» reprezintă cel mai important aspect, cea mai importantă operă pe care poetul naţional a scris-o. …Sigur că vă pot recita, chiar prima strofă, ultima strofă, cea de-a 63-a strofă, dar chiar credeţi că ministrul Culturii trebuie să apuce să recite aşa pe holurile Parlamentului poezii? După ce închideţi camerele vă garantez că vă recit o poezie”… „Nu ştiu tot «Luceafărul», îl ştiam odată în tinereţe. Vă aduc aminte că am o anumită pregătire, nu ştiu dacă îl mai ştiu pe tot, dar îl ştiam da capo al fine” ( Gigel Știrbu, brav ministru al culturii, pentru câteva zile, cred)

    ELITA PRESEI
    ”…Apoi, acest Dumnezeu e atotputernic. A putea orice este un concept profund antidemocratic. Statul de drept şi democraţia se bazează pe ideea că nicio persoană, nicio instituţie, nici măcar poporul nu trebuie să deţină puterea absolută. Şi totuşi, copilului i se injectează ideea omnipotenţei…
    Nu întâmplător, credincioşii habotnici sunt, de cele mai multe ori, şi nostalgici sau fani ai dictaturii… Practicarea religiei presupune crearea unui sistem moral paralel cu justiţia”…( ei bine , citatul nu e Scaraoțchi, cum s-ar putea crede, e din Cristian Tudor Popescu, jurnalistul suprem , eminența acră)

    ELITA FILOZOFIEI ȘI A ALTOR FARAFASTÂCURI
    „…Săptămâna trecută, Traian Băsescu și-a confirmat reputația de tactician politic redutabil, capabil să răstoarne brusc în avantajul său o situație defavorabilă și să apară, pentru un moment cel puțin, învingător asupra unor adversari derutați și divizați.Nu putem ști sigur dacă, așa cum a declarat el, planul schimbării lui Emil Boc cu Mihai Răzvan Ungureanu va fi fost conceput încă din decembrie, adică dinaintea protestelor de stradă. Dar chiar presupunând că planul a fost măcar definitivat mai târziu, el a fost strălucit și a fost executat perfect. E adevărat, a beneficiat de un secret total și de complicitatea fidelului Emil Boc…”( Andrei Cornea, filozof fierbinte, îndrumător al maselor ignorante; în timpul liber, vizionar )

    ELITA ELITELOR
    „Puturoșenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească își urmează cursul pînă la erupția terțiară, subrepticie, tropăind vesel într-un trup inconștient, pînă ce mintea va fi în sfârșit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.”…”Cu o educație pur românească nu poți face nimic.” (H.R. Patapievici,adică elita la scară planetară, scriitor , filozof, eseist, jurnalist, sinecurist, îngrijitor al culturii românești, născut cu ajutorul neprețuit al spirochetei tropăitoare descrise mai sus)

    ELITA PROFESORILOR DE LICEU
    ”…Voi efectua o serie de vizite în țară, chiar în următoarele zile ce urmează după validarea rezultatelor din primul tur. Voi merge în câteva județe: Brăila, Galați, Deva, HUNEDOARA”( Klaus Werner Iohannis, profesor cu noroc , cu șase case, și mulți pași, nu se știe încotro)

    ELITA ABSOLUTĂ –SAVANTUL DE RENUME MONDIAL
    „…Datoriile ministerului ESTE de zero lei”…”Văd, văd, văd că aveți tendința să tratați cu foarte mare spirit de glumă și înțelegere propriile dumneavoastră INEXACTITUDINI care duc la decizii foarte grave și să fiți extrem de exigent cu certitudinile întemeiate ale altora”…( Daniel Funeriu, savant, despre care se bănuiește că și-ar fi luat chiar și Bacalaureatul ) .

    Privind la cele de mai sus, cam ce fel de ELITĂ POLITICĂ ar putea să se nască simultan cu celelalte?

    Așa cum am spus, de pe dulceața de gogonele numai spumă de gogonele poți să aduni.

    Apreciază

  27. Contributorul @Donkeypapuas spunea pe un fir mai vechi : +Despre Ceauşescu se spune ceva (în cartea lui Roland Dumas, n.n.)? Despre refuzul lui de a ajuta în mod „internaţionalist”, printr-un sprijin financiar consistent, campania electorală a lui Mitterand? Despre „afacerea Hernu” şi penetrarea instituţiilor de apărare franceze? De fapt, câtă bază ar putea avea francezii că Dumas însuşi n-ar fi fost „agăţat” puţin de rusnaci? Informaţia nu îmi aparţine. Am aflat-o şi eu în ultimul volum despre viaţa lui Ceauşescu, scris de Lavinia Betea & Co. Ungurii, cehii cotizaseră cu un milion dolari, al nostru a dat şi el obolul: cam vreo 80.000 de dolari.+
    Doamna Lavinia Betea are o informare excepţională. Este prima persoană care atribuie dictatorului Nicolae Ceauşescu greşelile şi erorile naţional-ţărăniştilor ardeleni în ceea ce priveşte cunoaşterea foarte superficială a Ideologiei naţionalismului românesc, acela format în paradigma thermidoriană. Unii rîd constant pe blog la insistenţa mea pe temă. Dar ei uită că vietnamezii i-au bătut groaznic pe americani numai şi numai pentru că generalul Võ Nguyên Giáp (1911 –2013) era un expert real în paradigma thermidoriană precum şi în Ideologia primară a lui Antoine Destutt de Tracy pe care o studiase începând cu anul 1938. Nicolae Ceauşescu a fost învins groaznic de Canalia internaţională în anul 1989 numai şi numai pentru că dictatorul român nu prea cunoştea Ideologia primară. Cum nu o ştiau bine (sau chiar deloc!) nici Iuliu Maniu şi nici Corneliu Coposu.

    Apreciază

  28. @ LA,

    sa fim obiectivi totusi, ai uitat si alte elite absolute ce au introdus in limbajul curent expresii de neuitat si care au condus tara: mai animalule, ai dracu’ jurnalisti, tiganca imputita, cretini, fa doino, golani si curve, iar mai recent, datornici taiati in bucati de creditori… Sigur, numaratul oualelor era o simpla invitatie colegiala… fapt concretizat dealtfel pana la capat…

    Si in arta, ma rog, intr-un serial romanesc, am retinut expresia: ai dracu’ lesbianisti!… il tot difuzeaza astia pe HBO, dar nu te sfatuiesc… Arta insa are totusi circumstante, fara jargon si sex, nu se vinde…

    Problema e alta, deoarece astia sunt totusi neocomunisti de tranzitie si nu poti avea mari pretentii de la ei: iti dai seama cum vor fi elitele noastre de peste cateva zeci de ani?

    Ma tot gandesc la faptul ca noi suntem totusi o generatie tare norocoasa, n-am apucat razboiul, sau nu inca, ne-am luat vacanta odata cu revolutia si nu vom mai apuca acele vremuri…

    Apreciază

  29. Luminița Arhire

    sarut mana ! O sa te „fur” ! Cestia cu belita.
    Insa in ce il priveste pe CTP … ei bine , citatul nu e Scaraoțchi, imi adcu aminmte de un titlu de carte : Diavolul meschin.

    Apreciază

  30. @All: Domnilor,cu scuzele de rigoare, se pare ca nu ati inteles continutul postarii d-lui Nastase. In lipsa de elite romanesti contemporane, subiectul dezbaterii a fost soarta elitelor antebelice in epoca muncitoreasca.
    sa fiti iubiti
    marcus

    Apreciază

  31. Domnule Chiliman,
    Ați văzut ce se pățește dacă te dedici comunității, dacă te zbați să faci rost de fonduri pentru ca „parohia” ta (sectorul 1) să fie mai curată, mai uscată, mai frumoasă și mai prosperă?
    Ați văzut ce se pățește dacă te dai de ceasul morții pentru ca imobilele din parohie să fie termoizolate doar pe banii primăriei, să se facă lucrările pe-afară dar și finisările în apartamente, ca să moară de ciudă cei din sectoarele în care finisările interioare după montarea termopanelor au căzut, cum e normal, în seama proprietarilor apartamentelor?
    Ei, să vă-nvățați minte de-acum încolo și să nu uitați:
    Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

    Mai bine nu candidați ca să nu câștigați, stăteați la televizor cu o pungă de floricele și-i criticați pe alții.

    Apreciază

  32. Oamenii lui Quintus incep sa intre la inchisoare; cateodata, justitia pare a mai nimeri pe cine trebuie. Se vede ca scoala comunista din biroul PCR din IPA nu este suficienta, daca pretuirea de sine depaseste limitele.
    Presimt ca pana voi bea sampania pusa deoparte acum aproape doua decenii nu mai este mult.

    Apreciază

  33. @ Zev, buna ziua, un detaliu foarte important…

    1.Nici chiar” daca domnul Nastase mi-ar fi apreciat selectia ca fiind una demna de gandirea celor doua dive ale politicii romanesti(in momentele proaste termenul folosit este cocota) te asigur ca nu ar fi fost suficient pentru a-mi acoperi revolta interioara produsa de afirmatia domniei tale legata de inutilitatea discursului la care am trimitere, si asta numai daca facem o comparatie cu exemplificarile dvs, fara sa anulez sau sa contesct valoarea contributiei celor enumerati de d-ta.
    2.Daca ideile continute numai in acel discurs ar fi bine cunoscute si aprofundate de catre „responsabilii cu ordinea lumii prezente, atunci fara indoiala ca umanitatea nu ar mai cunoaste momente atat de sensibile si de tensionate, si evident nu s-ar mai ajunge in situatia ca „baietilor cu barbatia transpirata sa le tremure mana pe un buton.
    Discurs cu valoare inestimabila pentru umanitate daca avem in vedere valoarea ideilor continute.
    Te rog sa citesti textul integral al acestui discurs(cu mintea si cu inima), si apoi, mai vorbim, pana una alta, nu inteleg de ce discursurile lui Nicolae Titulescu nu sunt subiecte obligatorii, macar ca examinare pentru absolventii institutiei la care faceti trimitere, pentru care eu, fara sa o fi absolvit deoarece nu intrunesc niciuna „dintre calitatile detinute de catre distinsele la care ati facut trimitere, in special, am avut ceva contributii modeste la imbogatirea bibliotecii, daca ma gandesc la cele cateva, sa le spunem, modest, referate, la care am contribuit, in calitate de, anonim. 3. Diferenta majora dintre noi, daca tot insistati, este ca eu chiar am citit cartile la care am facut trimitere.

    4. Dar, apreciez in mod deosebit totusi folosirea cuvantului, coleg, si va multumesc pt asta. Da, i-as spune domnului Nastase, un cuvant are o valoare inestimabila in relatiile interumane, si da, mi-am reevaluat pozitia fata de puterea unui cuvant in politica.
    Chiar si in politica, un cuvant spune totul, este deosebit de important, insa acesta este ” a servi”, si nu a conduce, stapani, controla asa cum gresit este inteles si mai ales impus.

    Apreciază

  34. @ si Zev, am zis pe undeva pe-aici ca am urme de vanitate, nu ca mi-ar lipsi total.

    Daca tot m-ai provocat, atunci suporta usturimea afirmatiei. Termenul de comparatie implica o conditie de baza, nu poti sa compari elemente ale unor categorii diferite. Poti de exemplu, sa te revolti fata de iritarea divei galbene fata de asemanarea cu cealalta. I-as spune, ai dreptate, draguta, nu semeni, cu Elena Udrea, sunt elemente definitorii importante care nu pot fi ignorate: 1. Traian Basescu nu a reusit sa o impuna pana la urma la conducerea unui partid;2. Manifestarile de tupeu, ignoranta, cinism la Elena Udrea par ceva firesc, natural, credibil, la Alina in schimb aluneca spre penibil, mai rau, daca avem in vedere dovezi certe ale datelor si informatiilor cunoscute, atitudinea ei deja incepe sa irite mai rau decat in primul caz, care se poarta precum vorbeste, vorbeste de cum arata;3. Elena Udrea a intrat in politica cu ajutorul cunoscutilor sotului, Alina Gorghiu prin intermediul cunoscutilor taticului si ale manifestarilor adolescentine de a-si ocupa timpul cu ceva(asta o fi asemanare sau diferenta?);4. Incercarea de a candida la primaria capitalei o va situa sub nivelul perceptiei cetatenilor fata de candidatura celeilalte, i-as recomanda, sectorul 5.
    Impunerea ei fortata intr-un timp atat de scurt in ditamai cotloanele cele mai importante ale treburilor tarii, asemeni situatiei celeilalte nu face decat sa atraga o si mai mare inversunare publica, bonus, capitalizandu-l si pe al acesteia, si asta, nu fiindca electoratul din Romania ar fi misogin, sau ar face discriminare, de gen, simplu, ci doar din cauza evidentei, evidentelor, care umilesc, ba dimpotriva, discrimineaza, prostii sunt altii intotdeauna.

    Si daca intamplator, se perinda vreun gorghist pe-aici, ar trebui sa ia seama sa nu faca greseala majora a celeilalte , care nu a inteles probabil nici macar acum, ca nu din cauza faptului ca este frumoasa, desteapta, si femeie, at. partizanilor petitiei presedintelui de-acum, a acumulat un ditamai procentul de dezgust, si respingere, si mai mult de a elimina total sansa unui politician de sex feminin, ci simplu, ca acolo unde nu e, nu poti sa aduni, si basca, si sa impui, prin vesnicul percept, las’ ca-s prosti, nu de alta dar e pacat ca mai are vreme.

    Si apropo de sintagma gorghism, sau iohannism, asemanatoare cu cea de carlism, ceausism, basism, s.a.m.d, utilizata de cand lumea de aceleasi persoane, si transformata se pare intr-o virtute, bag seama, daca avem in vedere de cine-a utilizat-o si cu cata mandrie, haideti sa facem o mica reparatie.

    basism si altele nu inseamna decat pupin…, lustruit posterioare, slugarnicie, lipsa de demnitate, s.a.m.d imagineaza-ti sa auzi oameni de la care ai avea ceva asteptari ca isi declara apartenenta fata de o asemenea categorie, nu poti sa te intrebi, Doamne mai avem vreo sansa?

    Am tinut sa fac aceasta completare si pentru ai raspunde unui alt prieten de-aici de pe blog, care nici mai mult, nici mai putin m-a facut basista, si m-a durut, si stii de ce Zev, imi poti atribui nenumarate defecte, dar nu asta, si mai mult, am avut de foarte multe ori senzatia ca mai degraba il intruchipez pe Basescu, spre insatisfactia mea, care imi doresc sa am macar un minim procent din cunostintele detinute de posesorul blogului.
    In legatura cu Alina, in schimb poate sa fie sigura de o asemanare, cu aceia pe care-i critica, respectiv, Sova, si Victor Viorel care a mai si fost legitimat de cateva milioane de voturi spre deosebire de ea, si cu cat insista asupa impunerii diferentei intre ei, nu face decat atraga atentia asupra asemanarii. Ganduri selectate din perceptia mentalului colectiv.
    cu sinceritate,

    Apreciază

  35. Si mai am o precizare de facut, sper sa iti aduci aminte ca te-am mai mitraliat o data, candva aici pe blog, intr-o situatie asemanatoare de provocare.
    O precizare legata de, afirmatia de apartenenta la, basism.

    Nu stiu daca ai observat, Zev, dar legile fizicii nu functioneaza intotdeauna in relatiile interumane, si mai ales, in viata noastra de zi cu zi.

    De pilda, asemanarea si respingerea dintre oameni. Cei care se aseamana, se aduna, antipatiile sunt reciproce, si altele, nimic mai fals, oamenii in general respinge la celalalt, ceea ce nu are, sau poate ce si-ar dori, sau poate ce nu si-ar dori, sau isi construiesc echipele, si se aduna, in raport cu afinitatile personale, respectiv, cu lipsurile celuilalt pentru a domina, pentru a se legitima.

    Nu ma deranjeaza aceste manifestari ale regnului animal, in general, in situatii cotidiene, dar ma deranjeaza enorm aceste manifestari in politica, in activitatea care doare cel mai mult societatea.

    Si ma deranjeaza cel mai mult, atunci cand oamenii pe care ii alegi, nu reusesc sa treaca peste aceste percepte, orgolii vanitati, iar diferentele, nu le definesc si accepta ca si, completare.

    Am fi completi ca oameni daca am accepta ca niciunul dintre noi nu suntem perfecti, in schimb ne putem accepta, atunci cand de capacitatea noastra de a decide depinde si nu viitorul nostru personal, ci al atator suflete, ale unei intregi tari.

    Cum nu m-am spovedit nici la Pasti, nici acum in acest sfant post, poti sa consideri asta ca o despovarare a sufletului, imagineaza-ti totusi ce sansa ar fi avut Romania in 2004, daca am fi avut o echipa formata direct, dintre Traian Basescu si Adrian Nastase, daca ar fi reusit sa treaca peste orgoliile personale in favoarea, intregului.
    Sunt convinsa ca aceasta afirmatie ar putea starni revolta, repulsie, dar stii ce, daca oamenii ar intelege ca prieten este acela care te critica si nu te linguseste multe s-ar schimba in aceasta lume.

    Apreciază

  36. @ Zev, ar fi reusit sa faca asta, daca ar fi fost hotarat sa accepte rezultatul alegerilor, sunt convinsa ca nu am fi asistat, la momentele acelea penibile in care penibilul a triumfat pana la urma si a si candidat, si nu a acceptat, ca nu a pierdut fiindca l-a invins violeta, ci, nepotrivitul, si ipocrizia oamenilor care nu au avut verticalitatea, ca si in cazul, Mru, de exemplu, sa le spuna, mai oameni buni, nu sunteti potriviti pentru asta, tara v-ar fi recunoascatoare daca ati ocupa alte responsabilitati.

    Am tinut sa fac si aceasta precizare Zev, ca o replica la afirmatia domnului Nastase, legata de criza elitelor post-decembriste, si ca o avertizare fata de cei care il demobilizeaza pe Victor Ponta, neasumandu-si responsabilitatea. Pierderea alegerilor prezidentiale pentru Victor Ponta consider ca fost o sansa uriasa pentru el, si apoi, pentru noi.

    Legata de prima afirmatie, fiindca esecul si obstacolele ar trebui sa fie singurele prietene ale omului, de modul in care stii sa le gestionezi depind multe, fac diferenta intre oameni, te ajuta sa te desavarsesti, iar in cazul nostru, ca tara, daca ar fi castigat in contextul subiectelor abordate agresiv de opozitie, total defavorabile tarii, ar fi fost un presedinte total delegitimat, asa cum poate ca a ajuns si acum, pentru tara pana la urma faci multe compromisuri, daca esti hotarat. Daca nu merge inainte inseamna ca pierderea a fost ceea ce trebuia sa se intample.

    Nu poti sa faci un act de virtute, de glorie cu o victorie obtinuta cu ajutorul cetatenilor din afara tarii, care au ales sa traiasca intr-o alta tara.

    Cat despre subiectul lor preferat, si abordat si de Mircea Badea, este o minciuna totala, tara nu a evitat criza in acea perioada cu banii celor din diaspora ci cu imprumutul de la fmi contractat si platit inzecit tot de noi. Multi din banii trimisi in tara de catre cei care lucreaza legal sau nelegal ajung pana la urma tot pe piata neaga, a evaziunii, si in niciun, caz la pensii sau sanatate.

    Apreciază

  37. @Zev,
    nu am o problema cu a-mi asuma afirmatiile, nu stiu daca ai sesizat dar am revenit cu numele, minciuna nu este amica cu mine, desi imi place sa intru in polemica cu ea, si culmea, o si las mereu sa castige. In cazul in care nu ai inteles tocmai ti-am dat definitia minciunii, de sine.

    Pana la urma toti avem un destin anume separat, dar un acelasi drum, spre judecata de apoi, acolo unde iar iti reamintesc, de prezumtia de nevinovatie, beneficiaza doar cei care nu cunosc Legea, spre deosebire de varianta noastra lumeasca.

    daca cumva te intrebi cei cu povestea vlastarului, ei bine am incercat sa surprind la modul cel mai sintetic si simplist, banal posibil, drama prapaditului de Om care nu reuseste sa inteleaga ca obstacolele esecul si impreuna sunt cam singura cale spre desavarsire si mantuire. Evident fiecare insa poate sa interpreteze cat mai personal posibil, asta este avantajul scrierilor cititorilor domnului Nastase.

    cu deosebit respect,

    ps. si mai ales sa nu inteleaga ce sansa minunata, magistrala capata politicienii atunci cand au ocazia sa decida viitorul unei natiuni, totul este sa fii un pic sincer cu tine, poti sau nu poti, vrei sau nu vrei sa iti asumi aceasta inalta onoare si responsabilitate, sau ca cei care isi asuma responsabilitatea selectiilor, numirii, sa aiba verticalitatea sa-l indrepte cu buna credinta pe fiecare acolo unde ii este locul, pe fetele frumoase si destepte prin cotloane de secretare, pe baietii bine pregatiti dar fara nicio valenta spre politica spre functii tehnocrate, executive, pe cei slabi, total nepotriviti dar cu tupeu si apetenta pentru impletit, smotruit, sau desfranare spre circul ambulant, spectacol de revista sau afaceri personale, nu din orgoliu, nu din a demonstra ceva, nu pentru a gasi marioneta perfecta, sau provocatori de circ astfel incat obscuritatea sa conduca Romania, lista poate continua, oricum cel mai sigur mod, este acela de a accepta ca timpul trece nu suntem vesnici si nu suntem unici, dar avem sansa sa fim promotorii vesniciei unei natii.

    Apreciază

  38. @ Luminița Arhire:

    Ye, ye, ye!
    Ce frumos! M-am distrat în după-amiaza asta mohorâtă de…iunie.
    Aveți umor, condei, idei, carte, claritate, logică, dar și memorie ori o arhivă sistematizată.
    Aferim!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s