„Beyond reasonable doubt”

images

 

 

 

 

 

 

 

Asa cum bănuiti, sunt in admiratia celor care au redactat codurile penale. Evident, consultanta straină i-a ajutat foarte mult. Cu toate astea mi-am pus unele intrebări. Spre exemplu, in legătura cu formula „suspiciuni rezonabile”. Cum a aterizat formula in cauză in codurile românesti, inlocuind varaianta „indicii temeinice”?

Probabil dintr-o greseală de interpretare. Cei care au văzut filme americane despre procese  au tradus – bănuiesc – „doubt” prin românescul „suspiciune”. De fapt, doubt, in această formulă – „beyond reasonable doubt” se traduce prin „dincolo de orice INDOIALA”, nu prin dincolo de orice SUSPICIUNE. „Doubt” inseamnă in aceste cazuri, lipsă de certitudine, ne-incredere.

Si, oricum, această expresie nu are nicio legătură cu deciziile de arestare de către procurori, ci vizează situatia unui inculpat in fata juratilor.

Suspiciunea presupune o componentă subiectivă, un sentiment că cineva ar fi putut săvârsi o anumită infractiune. „Indiciile” obligă la stabilirea unor aspecte obiective, evitând riscul unor posibile decizii sicanatorii.

Mă intreb de ce nu a fost preluată formularea din art.5 al Conventiei europene a drepturilor omului (in varianta românească) si anume „MOTIVE VEROSIMILE” sau „MOTIVE TEMEINICE”.

„ARTICOLUL 5

Dreptul la libertate şi la siguranţă

1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :

  1. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ;
  2. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege ;
  3. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există MOTIVE VEROSIMILE de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia „.

Este adevărat că varianta franceză a Conventiei vorbeste de „ratiuni plauzibile” si „motive rezonabile”, in timp ce varianta engleză mentionează „suspiciune rezonabilă”. A fost aleasă varianta provenită din dreptul anglo-saxon, nu cea din dreptul european. Iată, insă, că, in aceste conditii, apar diverse dispute in legătură cu aplicarea prevederilor din noul cod de procedură penală.

***

Pentru că urmează zilele de week-end, vă propun o lectură exceptională – discursul profesorului Viorel Ros, avocat in Baroul Bucuresti, recent ales presedinte al Comisiei de arbitraj, discurs tinut cu ocazia recentului Congres al avocatilor (text preluat de pe site-ul Juridice.ro):

„Cu ani în urmă, când eram încă judecător la început de carieră, mă onora cu prietenia lui un avocat dintre aceia care își justificau prin știință, ținută, respect de sine și de ceilalți, prin lucrările lor (pledoarii, note scrise, articole, studii, cărți de o limpezime, originalitate și profunzime impresionante), prin puterea cuvântului lor, titlul cu care li se adresau nu doar confrații săi, ci și judecătorii, acela de „maestru”! Un om care impunea prin prestanță și prin atitudine, prin seriozitate și dedicație. Numele lui: DORU COSMA!

Ne întorceam într-o zi de iarnă, împreună, de la o cercetare la fața locului, iar prin fața Sălii Dalles m-a surprins cu o afirmație în fața căreia am întrebat atunci mirat: „Domnule Cosma, doar nu credeți că este mai importantă activitatea avocatului decât aceea a judecătorului?!” Mi-a răspuns cu vocea lui baritonală, inconfundabilă, gravă, serioasă, hotărâtă: „Ba bineînțeles, domnule prezident!”

Mi-am zis atunci, mândru și eu de ce făceam, dar respectându-l cât și cum se cuvenea pe interlocutorul meu (mult, îl salutam de departe spre a preveni să o facă el primul, mi s-ar fi părut nepotrivit să fiu salutat eu întâi de domnia sa, dar și de alții la fel ca el), că fiecare are dreptul să creadă că este cel mai important om de pe Pământ și că într-un fel așa și trebuie să fie! Că pe mine mărimea și importanța lui, așa cum și le vedea, nu mă fac mai mic, după cum, ceea ce cred eu despre munca mea de atunci, aceea de judecător, nu îl poate face pe domnia sa să scadă în proprii săi ochi! Suntem, în fond, fiecare dintre noi atâta cât vrem și putem să fim!

De o vreme văd lucrurile din altă parte a barei și din altă robă. Și dintr-o lume din care lipsește Doru Cosma! Lipsesc Paul Vlachide, Constantin Vișinescu, Constantin Parascu, Lazăr Arjoca, Flavius Teodosiu, Ion Pora. O lume din care s-au retras și nu mai pledează Tilică Gal, Mircea Popescu, Constantin Amzuță (care ne mânca sufletul cu Codul de procedură în față, dar căruia i-aș fi încredințat oricând un proces al meu, dacă aș fi avut). O lume de scoborâtori din Delavrancea, Teodoreanu, Micesu, Danielopol, Dongoroz… și să mă ierte neamintiții care se cuveneau a fi amintiți! Avocați pe care îi ascultam vrăjit din scaunul de judecător, cu respect pentru ceea ce ei făceau, știau, erau, spuneau! Așa cum o făcea și președinta mea, doamna Gabriela Gaspar (și de la care am învățat arta judecății și faptul că judecătorul trebuie să judece fără ură și să fie cumpătat în toate deciziile sale) și toți care slujeam, alături de avocați și nu adversari cu ei, în templul zeiței Themis[1]! Oameni care se angajaseră să apere onoarea, averea și libertatea concetățenilor lor și o făceau într-un fel fără de fel! Și care cereau cu încredere în judecători să hotărască asupra onoarei, averii și libertății semenilor lor.

Astăzi știu că, de la contactul cu justițiabilul și problema lui (care este cea mai gravă dintre toate problemele lumii pentru el!) și până când pui concluzii în fața judecătorilor, cel mai greu și mai important este să fii avocat. Apoi, cel mai greu este să fii judecător și să spui dreptul! Cum cred că roba ne-a fost dată și nouă avocaților ca să ne apropie de judecători și de avocații statului, iar nu ca să ne facă vrășmași! Să pună, fie și numai formal, semnul egalității între acuzare și apărare! Să arate celor judecați că apărarea și acuzarea sunt la fel de importante în orice proces.

Era o vreme în care a vorbi cu avocații despre o problemă de drept, a vorbi cu ei dacă îi întâlneai în Sala Pașilor Pierduți, a merge împreună la o aniversare, a te întâlni la o petrecere, erau lucruri ce nu aveau nimic nefiresc! Era o vreme în care relația judecător-avocat era una de respect reciproc și necondiționat! Era o relație normală! Sau trăiam eu într-o lume ideală!? Nu cred! Cu nu foarte mulți ani în urmă o distinsă judecătoare m-a provocat la o discuție despre mărci, spunându-mi că nu înțelege un anume lucru. Mi-am dat cu părerea pe problema discutată. După două-trei săptămâni mi-a spus că a simțit nevoia să vorbească despre problema aceea pentru că avea un dosar în pronunțare și că în urma discuției s-a convins că judecată îi era corectă și că omul pe care îl judeca în recurs trebuia achitat! Se poate deci și în zilele noastre! Iar acela care nu crede că știe tot și are puterea de a întreba este judecător adevărat!

M-am întrebat adesea ce s-a întâmplat și cum de această relație între avocați și judecători sau între judecători și avocați are azi nu doar accente stridente, ci aproape permanent conflictuale! Cine, unde și de ce greșește?

Afirmația făcută de un invitat la Congres în sensul că avocatura are azi „conotații negative din cauza mediatizării unor cazuri” îmi pare de o gravitate extremă! Nu știu dacă afirmația făcută reprezintă punctul de vedere oficial al celui mai înalt magistrat al țării. Condamn apărările făcute de către avocați la televizor! Dar nici acuzațiile nu pot fi formulate la televizor! Condamn atacurile la adresa unor judecători sau procurori! Dar condamn și ieșirile lor publice, deși ei, mult mai mult decât noi, sunt obligați de lege să tacă! Îmi pare, parafrazând pe doamna Daniela Panioglu, că în țara noastră sunt mai mulți Nero pregătiți să dea foc cetății cu legea transformată în torță, decât cei care vor să cerceteze drept și cu legea în mână, să judece cu dreaptă măsură, să ajute la aflarea adevărului, la facerea dreptății, la liniștea cetății.

Amintesc însă că, pe președintele în exercițiu, avocații sunt aceia care l-au apărat în fața unei acuzații nedrepte și că avocații au oferit judecătorilor argumentele soluției care l-au salvat de la o infamă condamnare (a nu se înțelege că vorbesc de o condamnare penală, iar avocații și magistrații știu ce spun!). Că i s-a făcut dreptate cu ajutorul avocaților! Poate că fără ajutorul lor soluția ar fi fost aceeași! Sau poate nu! Dar pentru că a fost victimă a unei acuzații nedrepte, pentru că știe ce este nedreptatea și mai ales pentru că este președintele tuturor (vrea oare să fie, ori este ca predecesorul domniei sale?!), ar fi trebuit să aibă un cuvânt și pentru cel nedrept acuzat, nu doar pentru cel care a generat nedreptatea!

Apropos de nedreptate! Le spuneam colegilor mei în ziua pronunțării soluției de achitare atât de mediatizate că vom vedea curând un recurs în casație (în sfârșit!) admis! Pentru că va fi al Parchetului! Dar nu mi-am putut imagina că s-ar putea formula o contestație în anulare pentru motivul pentru care s-a formulat! Și că judecătorii care au pronunțat hotărârea de achitare ar putea fi supuși la ceea ce sunt supuși! De aceea, noi toți, purtătorii de robe (judecători, procurori, avocați), dar și aleșii și alegătorii, reclamanții și pârâții, acuzatorii și acuzații, avem azi obligația de a face zid în jurul acestor oameni. De a-i apăra! Pentru că dacă lor li se va întâmpla ceva pentru că au pronunțat acea hotărâre, oricui i se va putea întâmpla același lucru, iar speranța noastră, care era convingere justificată pentru un biet morar a cărui moară o voia împăratul său, că există judecători și la București iar nu doar la Berlin, se va nărui cu totul și pentru totdeauna!

Pot să înțeleg emoția și subiectivismul victimei care a formulat o plângere! Dar judecătorul trebuie să fie deasupra emoțiilor muritorilor de rând! Îi datorăm respect profund judecătorului pentru ceea ce face și pentru ceea ce este în viața profesională și îl onorăm și după ce se retrage din profesie pentru că este deasupra noastră. Și trebuie să fie mereu, în toate împrejurările, astfel. E dreptul nostru să-i cerem să fie astfel pentru că i-am dat puterea de a ne judeca și l-am învestit cu încrederea noastră! E obligația lui să fie astfel pentru a răspunde încrederii ce i-am acordat!

Atacurile împotriva judecătorilor care au pronunțat hotărârea au însă o singură rațiune, dar aceasta ar fi trebuit să rămână departe de justiție. Am întrebat odată pe domnul Emil Boc (la vremea aceea doar parlamentar), în prezența regretatului profesor Ion Deleanu, cum de a putut face o interpelare a ministrului justiției, fără să știe nimic despre judecătorul la care, în chip nedrept, se referea interpelarea. Mi-a răspuns stupefiant că „așa este în politică” și că problema lui politică este ministrul interpelat (al justiției), iar nu judecătorul! Adică jocul politic poate avea orice victimă dacă interesul politic este atins! Azi însă, expunerea judecătorilor care au pronunțat decizia de achitare este mult mai perversă și expune unui grav pericol întregul corp al judecătorilor, iar nu doar pe cei doi.

Putem să nu fim de acord cu hotărârea lor de achitare, doar că și dezacordul trebuie să se manifeste civilizat! Deși nu înțeleg de ce hotărârile de condamnare nu pot fi comentate în spațiul public, iar cele de achitare trebuie blamate! Amintesc însă că există un serial de televiziune la noi în care hotărârile de condamnare sunt comentate de către acuzatori! Asta e drept?

Pentru aceia care nu sunt de acord cu deciziile de achitare există soluția simplă a modificării Codului de procedură penală: abrogați articolele 396 alin. (5) și 16 alin. (1) lit. a)-d). După reacțiile la propunerile de modificare (prea puține, prea de suprafață) a codurilor penale, s-ar putea să avem surprize.

Atunci când atacurile vin însă din partea unui judecător, membru al CSM, cu misiunea de a-i apăra pe judecători de toate nedreptățile din vorbele noastre, adică de a le apăra reputația (că până la proba contrarie, sunt judecători și au dreptul la reputație neîntinată), lucrurile îmi par de o gravitate extremă. Este adevărat că, așa cum ne spune Curtea Constituțională prin Decizia nr. 196/2013, articolul 55 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, această misiune este imprecisă și neclar formulată, dar lipsa de previzibilitate de care vorbește aceeași Curte, în aceeași decizie, spre a declara neconstituțional textul, nu cred că dă dreptul alesului de a fi curând previzibil în forul care reprezintă garantul independenței justiției. Mi-e teamă că domnul judecător și-a „condamnat” deja colegii și că o nouă procedură de revocare ar trebui să fie degrabă inițiată. Din păcate, nu este posibilă pentru că Parlamentul nu s-a conformat art. 147 din Constituție și nu a pus nici până la această dată textul declarat neconstituțional în anul 2013 în acord cu Legea fundamentală, astfel că astăzi nici nu mai este posibilă revocarea domniei sale, oricât și-ar dori acest lucru alegătorii săi. Zeița Themis are, precum se vede, copii vitregi și în Parlament!

Noi, avocații nu avem de partea noastră decât arma cuvântului! Puterea noastră este doar în cuvintele noastre! Această putere este astăzi în pericol! Se spune (Alina Ionescu zice asta, dar nu foarte convinsă că ar fi și adevărat) că Napoleon Bonaparte ar fi afirmat că atâta timp cât are o spadă la îndemână ar putea tăia limba oricărui avocat care s-ar servi de ea împotriva guvernului! Dar în Sala Pașilor Pierduți a Palatului de Justiție din capitala Franței există un monument ridicat în onoarea unui avocat care s-a distins apărându-și semenii și salvându-i pe mulți. Merită văzută statuia și merită ascultată istoria ei spusă de un judecător francez. Pentru că este superbă. O să aflați, dacă o să vreți, și de ce în grupul statuar una dintre femei este în fundul gol!

În opoziție cu noi, acuzarea are de partea ei o putere năucitoare! O putere de care abuzează nu de puține ori! Are cătușele, poliția, informațiile. Are „specialiștii” care execută orbește dispozițiile care servesc acuzării. Știu tot ce vorbim! Știu și ce nu știm noi că am făcut! Știu și ce gândim ori cârtim!

Mi-e teamă de răul din noi, de răul care ne vine din interiorul profesiei noastre. Și de adâncimea acestui rău. Vă propun o temă de cercetare! Nu știu foarte bine cui trebuie să o adresez! Ea nu privește doar pe avocații din București! Cu siguranță, îi privește pe toți avocații. Aș spune, întemeindu-mi afirmația pe lecturile privind starea avocaturii în Franța, că și pe alte meleaguri se întâmplă ceva rău cu avocatura!

Tema de cercetare pe care v-o propun este un studiu serios asupra stării avocaturii în România! Ea nu poate exclude, nu poate fi separată, desigur, de starea justiției! Un studiu care să ne spună unde suntem și de ce am ajuns unde am ajuns. Și ce trebuie făcut!

Mi-e teamă că noi, avocații, am stat prea mult și am răbdat prea mult. Cred că trebuie să ieșim din starea de pasivitate în relația noastră cu justiția! Că trebuie să reacționăm ori de câte ori constatăm că un atentat la adresa avocaților se produce! Că nu trebuie, ca în numele bunei cuviințe ori a speranței că tăcând vom câștiga bunăvoința greșiților noștri, să tăcem în fața nedreptăților. Pentru că dacă vom tăcea la nesfârșit, vom fi părtași la prăbușirea noastră.

Noi nu am reacționat în niciun fel la atentatul la adresa DREPTĂȚII, a JUSTIȚIEI înseși, atunci când un înalt ofițer SRI a anunțat că JUSTIȚIA din România este sub vizorul permanent al serviciului de informații! Un fapt de o gravitate fără de egal și care ne așează mai degrabă în rândul țărilor conduse militar decât al celor democratice! Felicit pe judecătorii care au făcut-o. Și dacă sunt și avocați care au făcut-o, lor le cer iertare că nu am știință să o fi făcut!

Democratică am spus?! E o greșeală! O țară în care Parlamentul și Guvernul nu există, pentru că sunt paralizate de spaima Parchetului, nu poate fi democratică! O țară în care președintele nu observă această stare și nu-și îndeplinește rolul de mediator nu poate fi numită democratică! O țară în care nimeni nu mai ia nicio decizie, pentru că îi este teamă că ar putea fi acuzat de abuz în serviciu, nu poate fi democratică! O țară în care tăcem de spaimă nu poate fi democratică! O țară în care delațiunea este legiferată și a dobândit rang de virtute nu poate fi democratică! O țară în care rechizitoriile se bazează aproape în exclusivitate pe interceptări nu poate fi democratică! O țară în care nu se administrează probele în apărare cerute de inculpați nu poate fi democratică!

O țară în care între funcțiile procesului penal nu se află și funcția de apărare nu poate fi democratică! Și am întrebat în Congres, cu obidă: cum ați putut accepta așa ceva, Domnule Ministru?! Și adaug acum, cu și mai multă obidă: cum ați putut accepta așa ceva, domnilor senatori și deputați?! Unii dintre dumneavoastră, avocați fiind, cum de nu ați observat?! Că nu-mi imaginez că ați fi putut fi de acord cu așa ceva! V-ați făcut părtași la un rău pe care începeți să-l simțiți! Un vânt rece suflă azi în ceafa tuturor politicienilor, iar zăngănitul cătușelor se aude pretutindeni! Nu contează că sunteți vinovat ori nevinovat! Contează că poate cineva susține că are suspiciuni rezonabile că ați făcut o faptă (grava faptă de a cârti, de exemplu, pentru că nu mi se pare că e departe ziua în care și delictul de opinie va fi o faptă gravă) ca să fiți încătușat!

Și pentru că a venit vorba de „rezonabilitate”: în care țară din lume se poate întâmpla ca oamenii să fie condamnați de către judecătorii aceleiași instanțe (cea mai înaltă în ierarhia stabilită de lege, pentru că, altfel, în lumea civilizată, toți judecătorii, indiferent de instanța în care lucrează, se bucură de prețuirea și de respectul cel mai înalt) cu votul a trei din opt judecători, ori să fie achitați cu votul a trei din opt judecători! Și judecătorii acelei instanțe să nu observe acest lucru, să nu sesizeze anomalia, să nu țipe că așa ceva nu se poate întâmpla într-o lume normală! De ce nu vă uitați mai des oare la „12 oameni furioși”! Este o admirabilă lecție despre cum se poate preveni răul!

Dar Parlamentul, parlamentarii pe care i-am trimis să facă legi în numele nostru, cum de nu au observat această anomalie?! Cum pot rămâne indiferenți la astfel de întâmplări? Știți ceva de Legea Mirinda, domnilor parlamentari? Știți că a fost suficient ca o greșeală să se fi produs, pentru ca în SUA o lege să se schimbe și că, de atunci, oricine are dreptul la tăcere când este acuzat? Încercați să vă exercitați acest drept în România! Și veți afla că este socotit o sfidare la adresa anchetatorilor!

Iar pentru cei care formați pe viitorii acuzatori publici și pe viitorii judecători, nu credeți că ar avea de învățat și din experiența lui „cum nu se face? cum nu trebuie făcut? cum nu trebuie să te comporți?”. Și dacă vi se pare că viața transformată în film nu este adevărată și nu poate fi dată ca exemplu și nu poate fi obiect de studiu (dacă gândiți așa, vă înșelați, cu siguranță!), dați auditorilor să citească cererile de recuzare și cele de strămutare! S-ar putea ca după lectura unora dintre acestea, unii să spună asemenea lui Michelangelo că „dacă s-ar putea muri de rușine, nu aș mai fi în viață”!

Și tot de rezonabilitate vorbind: care este unitatea de măsură a acesteia? Muribunda justiție de la Strasbourg ne vorbește de observatorul obiectiv care ar fi în stare să o măsoare! Nu vreau să spun lucruri de nespus din eleganță pentru cei care cred că acolo se face cu adevărat dreptate! Dar Justiția din capitala Alsaciei este mult mai iluzorie decât justițiile tuturor statelor CEDO. Observatorul atent, chemat să decidă la noi ce este și dacă este rezonabil, ar trebui să trăiască pe Marte, să coboare, să judece și să se întoarcă apoi printre marțieni, cum spune profesorul Viorel Ciobanu! Pe malul Dâmboviței este exclus să mai găsim un observator suficient de obiectiv! Televiziunile noastre au grijă să ne facă pe toți parțiali! Adică de o parte sau alta a baricadei! Cei care vor să stea deoparte sunt dușmanii și ai unora și ai altora. Iar cei de la Strasbourg nu ar înțelege ce-i cu noi! În viața lor tihnită și cumpătată or putea fi obiectivi și observatori! În nebunia în care trăim noi, toți ar fi descumpăniți!

Se pare, totuși, că există astfel de „observatori” și la noi! Și că îi putem identifica prin sălile de ședință unde stau uneori la vedere și sunt cunoscuți până și de femeile de serviciu care s-au obișnuit cu ei și unde ar trebui, în semn de respect, să-i salutăm cuviincios cu formula „Să trăiți!”. Că asta se deduce din interviul înaltului oficial!

Repet: trebuie să fim însă conștienți de faptul că în noi se află cele mai multe cauze ale stării actuale a avocaturii! Am uneori impresia că purtătorii de robă nu fac roba doar pe care o poartă de râs, ci fac și un rău imens celor pe care îi „apără”! Și că ar trebui nu doar să nu fie lăsați să îmbrace roba, dar nici să dea sfaturi justițiabililor, ori celor care au nevoie de alte servicii avocațiale!

Noi suntem vinovați că nu reacționăm în fața nedreptății sau a abuzului ori de câte ori vedem, auzim, constatăm că se întâmplă! Încercați odată în sala de ședință să vă solidarizați cu victima unui abuz. Repetați gestul de fiecare dată când se întâmplă! Ieșiți din pasivitatea vinovată! Dar nu vă solidarizați cu neștiutorul! Cu cel care face roba de râs! Nu acceptați ca un nepregătit să facă profesia de râs! Profesia asta este a profesioniștilor, nu a nepregătiților!

Ca să știm unde suntem cred că trebuie să facem cercetarea de care vă vorbeam. Și să propune apoi soluții! Măsuri radicale! Chiar cu riscul de a deveni impopulari! Pe termen lung vom avea de câștigat!

Palatul de Justiție din București a fost dat în folosință la 15 octombrie 1895! Atunci, cheia Palatului a fost înmânată președintelui Înaltei Curți de către Regele Carol I.

Și pentru că sunt azi suma a ceea ce am făcut în viață, pentru că iubesc și respect justiția și pe judecători, pentru că eu cred că avocații sunt parte a justiției și nu anexele neînsemnate ale acesteia, pentru că Palatul de Justiție din București este și al avocaților nu doar al judecătorilor, pentru că trebuie să întindem mâna cu respect și pentru cei care, asumându-și riscul de a deveni impopulari, vor să se îndrepte nedreptățile, adică procurorilor, vă invit pe toți să organizăm împreună, dacă vreți și ca pas de conciliere între profesii, 120 de ani în Palatul de Justiție.

Am făcut-o în anul 1995 ca președinte al Tribunalului București! Îi pot ajuta pe toți cei care ar vrea să o facă! Sigur, pentru asta trebuie să mai crezi în justiție! Iar eu cred! Cum cred în puterea ei de a fi bună și dreaptă!

Plecând din justiție, nu am putut rămâne departe de ea! De aceea sunt arbitru și sunt mândru să conduc, chiar în vremuri grele ca acestea, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României!

Vă rog să vă întoarceți fața spre arbitraj cu încredere! Vă asigur că aveți de ce!

Avem, de un an, reguli de procedură dintre cele mai bune! Le vrem și mai bune! Și oricât s-ar supăra unii pe termenul folosit de mine și oricât de mult țin la cel pe care cuvântul îl supără, eu le vreau și mai flexibile decât sunt. Vreau ca natura contractuală a arbitrajului să devină și mai pronunțată!

Căutăm soluții pentru a judeca în arbitraj și litigiile în care sunt angajați cei care au dificultăți de plată a taxelor.

Vreau să facem arbitrajul mai atrăgător și prin taxele arbitrale!

Vreau să-i extindem sfera! Să soluționăm în arbitraj toate litigiile care sunt arbitrabile!

Vrem soluții pentru a face arbitrajul mai atractiv!

Vreau ca arbitrii să reprezinte cel mai select corp de juriști!

Vreau ca instituția noastră permanentă de arbitraj să fie cunoscută și respectată pretutindeni! Vreau ca litigii dintre entități române și străine să se judece la București.

Arbitrajul nu poate există însă dacă avocații nu îl vor! Oricât ne-am imagina că oamenii de afaceri sunt cei care vor o alternativă la justiția statală, adevărul este că avocații sunt cauza existenței arbitrajului! Noi, arbitrii, instituțiile permanente de arbitraj, suntem din dorința lor!

Veniți spre noi! Alegeți alternativa unei judecăți mai rapide, mai puțin formaliste, într-o atmosferă mai caldă, mai cordială, justiției statale.

Colegiul de Conducere al Curții vă roagă, prin mine, să formulați și să trimiteți propunerile dumneavoastră pentru a face arbitrajul atrăgător, eficient, performant!

PS 1. Când am vorbit despre tema de cercetare nu știam că figurează în programul candidaților la alegeri.
PS 2. Îi felicit pe cei care au câștigat alegerile. Dar și pe cei care au pierdut. Candidaturile lor și proiectele lor îi obligă și mai mult pe aleși.

[1] Celor care nu știu ori au uitat, trebuie să le spun/reamintesc că fiica Cerului (Uranus) și Pământului (Gaia), Themis, a fost aleasă de grecii antici ca simbol al ordinii divine, a legilor și a obiceiurilor, adică zeița dreptății, pentru că l-a rugat pe Zeus, care, mâniat, a stârnit potopul, să-l oprească, spre a salva omenirea! Nu poate fi, prin urmare, de mirare, că într-o biserică din Italia, Justiția este înfățișată sub chipul unei femei care ține în brațe Pământul cu toate necazurile și durerile lui!

Prof. univ. dr. Viorel Roș
Președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României

 

40 de gânduri despre “„Beyond reasonable doubt”

  1. Sociotipul cultural yuccie (un agregat format de la termenii Young Urban Creative) este un personaj ce se prezintă ca un amestec de hipster, bobo şi yuppie. Cuvântul cheie pentru definirea lor este creativitatea. Sunt nişte rebeli cinstiţi. Respectă principiile ecologice şi nu se implică pentru a-şi câştiga existenţa în activităţile finanţate prin impozitarea altora. http://www.liberation.fr/societe/2015/06/10/les-hispters-c-est-fini-voici-les-yuccies_1326624

    Apreciază

  2. In arestul preventiv esti vizitat de ofiterul de informatii, semnezi daca esti slab ce ti se da si apoi esti liber sau patesti ca si Tender. Amestecul SRI in justitie nu numai ca anuleaza dreptul la aparare si al unui proces corect, lucru de altfel ilegal dar da nastere si la o multime de abuzuri. Adica nu este neaparat dramatic ca un corupt sa ajunga ilegal dincolo dar ce ne facem cu cei corecti – avem in vedere cazul dvs., domnule A. Nastase sau cazul domnului Severin. Se stie ca Hrebenciuc s-a denuntat singur in urma unor presiuni facute asupra familiei. In ce fel de lume traim? V-au linsat mediat pentru a va inlocui cu Boc si apoi cu MRU, cel ocupat cu fundatia Gojdu, l-au inlocuit pe Adrian Severin cu Eba si cu Macovei, la justitie aspirantul la fotoliul de premier a facut doua coduri de doua parale si a fost platit cu vreo 80 mii euro, peste tot au aparut fel de fel de speculanti iar oameni de afaceri corecti au fost marginalizati si persecutati. Bulgakov spunea ca haosul nu-i pe strazi ci in capetele oamenilor. Cum scapam de haosul din mintile noastre?

    Apreciază

  3. Motiunea si cresterea: Despre loialitatea electorala a majoritatii parlamentare

    Motto: „Mi-i doresc la guvernare!” (Klaus Iohannis despre PNL)

    Cand scriu aceste randuri, imi arunc din cand in cand ochii peste fluxurile de stiri ale agentiilor de presa. In Parlament a inceput sedinta de dezbatere a motiunii de cenzura, care va fi urmata de votare. Premierul Ponta a declarat ca are emotii. Cred insa ca cel mai mare rating al emotiilor il are populatia. Sa fie limpede, un guvern care are performante economico-sociale si se bucura de increderea populara nu este unul de doborat de catre o motiune a opozitiei. O motiune de cenzura este constitutionala, un drept al opozitiei, dar devine o absurditate cand este impotriva cresterii, al unei Romanii a lucrului bine facut, pentru a parafraza sloganul de campanie al lui Klaus Iohannis, cosustinator al motiunii.

    Ce ar putea insemna, oare, riscul trecerii unei motiuni impotriva cresterii economice? O limita sau o fortare a codificarii? Cum am putea denumi o rasturnare a unei situatii care merge bine Romaniei? O lovitura situationala, de rea credinta, de opozitie sau de stat, constitutionala? Pana cand se vor gasi raspunsuri si solutii, un fapt este in afara de orice indoiala, PNL tine mortis sa vina la guvernare, chiar daca va costa Romania un salt inapoi. Problema nu va fi daca o criza politica de o asemenea factura si in asemenea circumstante ne va arunca in urma, ci cat de mult, inapoi la criza pe care ne-au lasat-o comunistii in 1989, sau la criza pe care am mostenit-o in 2012 de la Basescu si PDL?

    Pentru a nu o lua de la capat, precum Sisif, exista o singura cale, cea a loialitatii electorale a majoritatii parlamentare, in care cred si sper. Desi aritmetica este clara si nu ar trebui sa existe suprize, nimeni nu stie ce se afla in constiintele politice ale parlamentarilor, ce va iesi din magma fierbinte a voturilor din finalul motiunii. Cred ca toti romanii s-ar bucura enorm ca voturile sa fie pentru crestere, nu pentru cadere, ca parlamentarii sa-si reconfirme responsabilitatea, angajamentele si mandatele electorale. Probabil ca liberalii se vor ingalbeni si mai tare, poate chiar inverzi prin asalturi antidemocratie, dar majoritatea este regula de aur a democratiei. Daca tot o vor tine cu guvernarea anticipata, calea care le-ar mai ramane ar fi electorala. Cu riscurile asumate, fireste. Fapte bune!

    Apreciază

  4. Cum s-ar zice somnul ratiunii juridice naste Danileti

    Si in fine marea gaselnita a tuturor cretinoidalilor multimasteranzai si multidoctorati Dar pentru a aresta o persoana in conditiile Codului de procedura penala, este suficient sa am niste suspiciuni ca s-a comis o fapta si apoi sa mai am niste indicii ca respectiva persoana incearca sa aduca atingere desfasurarii normale a procesului.(din gandirea lu Vasilica Judecatoru’)

    Ca mai zicea in contributors una Claudia Postelnicescu Eu știu că Senatul și Camera Deputaților au corp de juriști prin departamente, cărora le pot cere câteva studii de drept comparat de prin alte sisteme juridice. afla, de exemplu că „suspiciunea rezonabilă” este standardul juridic în sistemul juridic penal american și, de-a dreptul șocant!, este standardul legal în statele UE și în Convenția Europeană a Drepturilor Omuluii Cum mdama este avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului , absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK , mi-am zis ca totusi prea le zice cu foc.
    Asa ca ma cautata versiunea franceza a Convenției Europene a Drepturilor Omului si iata ce am gasit

    Article 5 – Droit à la liberté et à la sûreté

    1. Toute personne a droit à la liberté et à la sûreté. Nul ne peut être privé de sa liberté, sauf dans les cas suivants et selon les voies légales:
    a. s’il est détenu régulièrement après condamnation par un tribunal compétent;
    b. s’il a fait l’objet d’une arrestation ou d’une détention régulières pour insoumission à une ordonnance rendue, conformément à la loi, par un tribunal ou en vue de garantir l’exécution d’une obligation prescrite par la loi;
    c. s’il a été arrêté et détenu en vue d’être conduit devant l’autorité judiciaire compétente, lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci/b>;
    d. s’il s’agit de la détention régulière d’un mineur, décidée pour son éducation surveillée ou de sa détention régulière, afin de le traduire devant l’autorité compétente;
    e. s’il s’agit de la détention régulière d’une personne susceptible de propager une maladie contagieuse, d’un aliéné, d’un alcoolique, d’un toxicomane ou d’un vagabond;
    f. s’il s’agit de l’arrestation ou de la détention régulières d’une personne pour l’empêcher de pénétrer irrégulièrement dans le territoire, ou contre laquelle une procédure d’expulsion ou d’extradition est en cours.
    2. Toute personne arrêtée doit être informée, dans le plus court délai et dans une langue qu’elle comprend, des raisons de son arrestation et de toute accusation portée contre elle.
    3. Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe 1.c du présent article, doit être aussitôt traduite devant un juge ou un autre magistrat habilité par la loi à exercer des fonctions judiciaires et a le droit d’être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l’intéressé à l’audience.
    4. Toute personne privée de sa liberté par arrestation ou détention a le droit d’introduire un recours devant un tribunal, afin qu’il statue à bref délai sur la légalité de sa détention et ordonne sa libération si la détention est illégale.
    5. Toute personne victime d’une arrestation ou d’une détention dans des conditions contraires aux dispositions de cet article a droit à réparation.

    Boun .. lorsqu’il y a des raisons plausibles de soupçonner qu’il a commis une infraction ou qu’il y a des motifs raisonnables de croire à la nécessité de l’empêcher de commettre une infraction ou de s’enfuir après l’accomplissement de celle-ci.
    Scuze dar „raisons plausibles de soupçonner” (motive plauzibile de a suspecta/sa suscpectezi) nu prea ar fi „suspiciunea rezonabilă” a magistratilor nostri ci mai degraba „indicii temeinice” .
    Hai sa caut si ce o fi aia „suspiciunea rezonabilă” la doamna ma-sa acasa

    Reasonable suspicion is a legal standard of proof in United States law that is less than probable cause, the legal standard for arrests and warrants, but more than an „inchoate and unparticularized suspicion or ‘hunch’”;[1] it must be based on „specific and articulable facts”, „taken together with rational inferences from those facts”,[2] and the suspicion must be associated with the specific individual.[3] If police additionally have reasonable suspicion that a person so detained is armed and dangerous, they may „frisk” the person for weapons, but not for contraband like drugs. Reasonable suspicion is evaluated using the „reasonable person” or „reasonable officer” standard,[4] in which said person in the same circumstances could reasonably suspect a person has been, is, or is about to be engaged in criminal activity; it depends upon the totality of circumstances, and can result from a combination of particular facts, even if each is individually innocuous.

    Ma rog nu stiu tiganeste insa mi se pare ca si asta se apropie mai mult de rigoarea Codului Dongoroz. Nu e „am o banuiala si te salt” ci trebuie sa am si niste motive sa am o banuiala. Ca mai gasim si

    Precedent

    In Terry v. Ohio, the U.S. Supreme Court ruled that a person can be stopped and briefly detained by a police officer based on a reasonable suspicion of involvement in a punishable crime. If the officer has reasonable suspicion, the officer may perform a search of the person’s outer garments for weapons. Such a detention does not violate the Fourth Amendment prohibition on unreasonable searches and seizure, though it must be brief. Reasonable suspicion does not provide grounds for arrest; however, an arrest can be made if facts discovered during the detention provide probable cause that the suspect has committed a crime.

    In Hiibel v. Sixth Judicial District Court of Nevada the Court further established that a state may require, by law, that a person identify himself or herself to an officer during a stop;[5] some states (e.g., Colorado[6]) require that a person detained provide additional information.

    Deci „Reasonable suspicion” este cu tontu’ si cu toatu altceva si la dna mapsa acasa are o aplocare riguroasa nu pe baza de „mi se pare si te bag 6 luni!”

    Dar avem ceva si in franceza:

    En droit pénal français, la garde à vue est définie par l’article 62-2 du code de procédure pénale comme étant :

    « une mesure de contrainte décidée par un officier de police judiciaire, sous le contrôle de l’autorité judiciaire1, par laquelle une personne à l’encontre de laquelle il existe une ou plusieurs raisons plausibles de soupçonner qu’elle a commis ou tenté de commettre un crime ou un délit puni d’une peine d’emprisonnement est maintenue à la disposition des enquêteurs.

    Cette mesure doit constituer l’unique moyen de parvenir à l’un au moins des objectifs suivants :

    1° Permettre l’exécution des investigations impliquant la présence ou la participation de la personne ;

    2° Garantir la présentation de la personne devant le procureur de la République afin que ce magistrat puisse apprécier la suite à donner à l’enquête ;

    3° Empêcher que la personne ne modifie les preuves ou indices matériels ;

    4° Empêcher que la personne ne fasse pression sur les témoins ou les victimes ainsi que sur leur famille ou leurs proches ;

    5° Empêcher que la personne ne se concerte avec d’autres personnes susceptibles d’être ses coauteurs ou complices ;

    6° Garantir la mise en œuvre des mesures destinées à faire cesser le crime ou le délit. »

    Plus simplement, la garde à vue est le maintien à disposition, sous contrainte, d’une personne soupçonnée d’avoir commis ou tenté de commettre un crime ou un délit, par les forces de police, de gendarmerie ou des douanesNote 1,2 dans le cadre d’une enquête judiciaire. Elle doit avoir pour but la recherche de la vérité, et la protection de l’enquête mais peut aussi servir à « apaiser le trouble social en montrant que les pouvoirs publics s’informent sur l’infraction qui vient d’être commise »3.

    C’est une mesure privative de liberté, d’une durée strictement limitée qui reste sous le contrôle permanent de l’autorité judiciaire1,4. Le fait de s’y soustraire constitue une évasion, réprimée en tant que telle par le Code pénal5.

    La garde à vue est régie notamment par les dispositions des articles 63 et suivants, 77, 154, 706-88 et 803-2 et suivants du Code de procédure pénale. Le régime de la garde à vue a été grandement modifié par la loi sur la présomption d’innocence du 15 juin 2000 et dernièrement, par la loi du 14 avril 2011 relative à la garde à vue modifiée par le décret du 13 avril 2012.

    Wiki de unde altundeva ?!

    De un se vede ca studiile si bursele de afara nu sunt bune. Cel putin in materie de drept – prostalaiiii nostri care vorbesc despre „greseala intentionata” traduc servil fara sa invete ce dracu este in spatele lui „reasonable suspicion” si apoi baga in legi tot asa dupa ureche si in final alti „magistrai” aplica legea precum lautarul ala cu
    „Cine mi-a-mpuscat maimuta
    Usuce-i-se manusita
    Uf uf maimutza mea
    Ce mult ma iubea!!!”

    si ajungem la aberatia ca cum “Instanta a stabilit in mod definitiv ca persoana care a fost chemata in judecata, trimisa in judecata de catre procurori a comis o fapta, repet a comis o fapta, insa nu este vinovata de aceasta fapta pentru a fi trasa la raspundere pentru infractiunea de santaj. In viziunea judecatorilor din completul de apel, fapta respectiva nu constituie infractiunea de santaj, dar s-a comis ceva, pentru ca acesta a fost de fapt si motivul arestarii respectivei persoane. Au fost judecatori care au procedat la arestarea ei, la mentinerea in arest pe timp de 6 luni.. Adica te achita pentru ce nu te-au retinut si te retin otr ce nu te judeca!!!!!

    Apreciază

  5. FELICITARI!
    Cine nu stie carte si e de BUNA CREDINTA, sa puna mana pe carte!
    Pigmeii, ageamii, rau-voitorii, atotstiutorii, politicianistii de la seral sa ia VACANTA MARE!!!

    Apreciază

  6. Domnul profesor a avut un discurs onest si care semnaleaza importanta acestor probleme pentru Romania. Totusi, e regretabil ca oamenii, asemeni domniei sale, sunt tot mai putini.

    Apreciază

  7. Maria Diana Popescu : +Charles de… Transilvania / Globalizarea păcătoasă a dat peste cap normalitatea în care trăiau oamenii României. Batalioane de şarlatani-„diplomaţi” au venit în Ţara noastră să cumpere pe mai nimic pămînturi, bogăţii ale solului şi subsolului. Cea mai mediatizată manipulare asupra căreia trebuie să fim cu multă băgare de seamă este aciuarea tot mai acaparatoare pe teritoriul Transilvaniei noastre a prinţului Charles. Monarhia britanică continuă să bîntuie suveranitatea altor state, însă după dispariţia reginei Elisabeta a II-a, sigur, Australia va fi prima ţară care va dori să devină Republică. Aşa săraci cum au ajuns în postdecembrism, jigniţi de englezi cum că ar fi necivilizaţi, românii ar greşi nebuneşte să cadă pe spate de extaz sau să sărute dreapta unui prinţ străin, ca slugi preaplecate pentru cîteva pence. Charles a găsit loc de refugiu într-o Ţară încăpută pe mîna unor politicieni de conjunctură, uşor de dus cu preşul. Ardealul e pămînt românesc şi aşa va rămîne în veci! Nu vom accepta ca România să fie din nou ciopîrţită. La ce-i trebuie prinţului o duzină de cocioabe? De locuit nu poate locui în mai multe deodată şi nici pe lumea ailaltă nu le poate lua. Ca să nu mai poftească la condiţiile bio din casele vechi româneşti, îi sugerez lui Charles să-şi înlocuiască saltelele luxoase, acţionate de telecomandă, cu nişte paturi de scînduri şi saltele ecologice de paie. Nu v-aţi întrebat ce face prinţul cînd vine în Ardeal? Ascultaţi cu atenţie şi spuneţi tuturor: atunci cînd e plictisit de zbenguiala cu Dracula prin codrii noştri, Charles scrie cronici literare la cărţile lui Mircea Cărtărescu, cel care cu mare talent literar s-a exprimat ţigăneşte pe seama reginei Angliei! Prezenţa tot mai insinuantă a lui Charles în Transilvania noastră, vrută şi de alţii, e un semn explicit pentru cei care au minte să-l priceapă. Să nu uităm că Charles este rudă cu ex-regele Mihai! Ungaria face presiuni uriaşe la forurile U.E. şi la toate marile cancelarii occidentale, Kossovo vrea şi ea independenţa, iar preşedintele nostru dansează după melodia sugerată. În martie 2015, Parlamentul European a adoptat un raport în care cere din nou României şi altor patru state „refractare” din blocul comunitar – Grecia, Slovacia, Cipru şi Spania – să recunoască independenţa fostei provincii sîrbe. Să nu permitem ca următorul pas să fie Transilvania noastră! Atunci, de ce n-am cere şi noi înapoi de la Ucraina: Basarabia – pînă jos, cu judeţele de la gurile Dunării, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa?! Încetaţi cu propaganda pentru acest prinţ străin! După cum se trag sforile la Bruxelles, „dragostea” lui pentru Ardeal are un scop prestabilit: „săracul” de el, vrea să fie principe al Transilvaniei. Să nu uităm că acest prinţ bătrîn şi neliniştit este autorul sintagmei „Ţinutul secuiesc”, care a inflamat destule spirite. Nu există un ţinut secuiesc, iar guvernanţii români, dacă vor să nu fie alungaţi cu pietre, trebuie să nu accepte niciodată preacurvia unui tîrg de dezintegrare a României, sub invocatul pretext viclean al autonomiei! La ultimul nostru recensămînt, fabulosul număr al secuilor din România a fost… 150. Aşadar, care ţinut şi al căror secui? Prinţului îi surîde aurul de la Roşia Montană şi poate feudalizarea şi să nu care cumva să credeţi că va avea milă şi înţelegere faţă de poporul român, cum nu a avut milă nici de prinţesa Daiana! Prinţul e îndrăgostit de Transilvania, nu de România. Acolo sînt resurse naturale de toate felurile, de o bogăţie inestimabilă, pajişti cu flori, pămînt roditor, irigare naturală, resurse de apă potabilă și o imensă bogăţie de ape minerale! România e ca o femeie frumoasă, cuminte şi bogată, dar, măritată cu forţa, a încăput pe mîna unui schizofrenic care o răpune în bătaie şi o supune la tot felul de umilinţe. Prinţul Marii Britanii să nu uite un lucru: frumuseţile şi bogăţiile locului nostru, tezaurul solului şi subsolului, codrii seculari prin care se plimbă ca vodă prin lobodă, sprijinit în toiag, sînt ale Patriei Române şi nu pot fi cumpărate angro, cu doi sfanţi. Niciodată regilor nu li s-a părut odioasă ideea de a aduna bogăţii pe spinarea mulţimilor care trudesc. Însă, cît ai noştri vor dormi în front sau li se va cere a se preface că dorm, prinţul Marii Britanii devine rentabil intereselor sale, nicidecum ale României. În concluzie, cu profilul său de Moş Crăciun binevoitor şi nevinovat a aterizat pe tărîmuri româneşti cu interese şi scopuri precise, fără nicio legătură cu viaţa, problemele şi năzuinţele oamenilor locului, fiind susţinut propagandistic de „frații” maghiari să împînzească Transilvania, „pas cu pas” cu proprietăţile cumpărate. Acum rămâne strict problema noastră, a românilor, dacă vom accepta un asemenea implant colonizator, un om care se dă de ceasul morţii, invocînd iubirea pentru Transilvania, pe care o visează ca nouă perlă a coroanei.+ SURSA http://www.art-emis.ro/editoriale/2967-charles-are-fantezii-erotice-cu-transilvania-noastra.html

    Apreciază

  8. Aiureli , vrajeli , detalii , interpretari savante , conspiratii !!!

    Problema este NUMAI si NUMAI IN pARLAMENT ( cu „p” mic , din cauza ca marea majoritate a parlamentarilor sunt niste mari zerouri fripturiste , agramati , manjiti , prosti de se rupe banca de sub ei , mici gainari si ciubucari , sau hoti cu greutate , ajunsi acolo trimisi de poporul luminat , prin VOT UNINOMINAL ! )

    Au fost majoritati de peste 70% si nu s-a facut nimic , nu s-a rezolvat nimic , nu s-a vindecat nimic din cancerul care roade Tara !

    Tot ce e bolnav in Tara asta , se putea vindeca cu doctorul Parlament , dar nu s-a vrut , nici din-auntru si nici din afara , si culmea culmilor este ca democratica alternanta la guvernare se face numai pe baza de CIOLAN , la repezeala si de mantuiala , „ca nu se stie cat rezistam” !

    Restul , niste aiureli si vrajeli de ametit prostii , cu baietii din binoame , trinoame , metronoame si xilofoane , ccr-uri , dna-uri , cna-uri , csm-uri care „se amesteca” si „se baga” in treburile altora .

    Bravo la baietii astia , daca ” se poate ” , de ce NU ?
    Vidul asta existent trebuia sa-l ocupe cineva si de ce NU de catre ei , daca majoritatea parlamentarilor vegeteaza neuronic „0” , de pe bancile lor rupte !

    Mi-e pur si simplu frica sa ma gandesc la %-ul din populatia noastra luminata care nu stie cine-i reprezinta in pARLAMENT , sau unde sa se duca sa-i sparga geamurile de la biroul din ” ciorconscriptia ielectorala ” , cand boul nu-si face treaba in a-i reprezenta pe ei acolo !

    Din pacate , ne gasim intr-un cerc vicios , cum e electoratu’ , asa e si alesu’.
    Saracu’ Brucan , s-anselat cu 100 de ani .

    Apreciază

  9. Suspiciuni rezonabile ?

    Există o idee sau un rudiment de idee care trece în acest moment prin circonvoluţiunile creierului fiecărui membru al opoziţiei ( şi al slugilor lor ) : Victor Ponta trebuie să dispară de pe scena politică, exact cum a fost înlăturat Adrian Năstase. De aici, comparaţiile aproape zilnice între cei doi premieri, de aici noroiul cu care sunt împroşcaţi amândoi. Pentru a fi anihilat, lui Ponta i se repetă înscenarea care i s-a făcut lui A. Năstase : mai întâi campania mass-media – „linşaj mediatic” cum bine remarca Mikael Tincu – apoi proces/procese şi – noutate – în aşteptarea condamnării/condamnărilor, SUSPENDAREA, după cum declara cu seninătate L. Orban.

    Oare ce a mai rămas din democraţie atunci când justiţia – presupusă neutră, factor de echilibru în statul de drept – face politică ? Mai nimic, aşa că Parlamentului României îi revine îndatorirea de a găsi o soluţie pentru această problemă gravă. Repede şi definitiv. Altminteri, riscăm să ne trezim iar într-o dictatură, eventual cu binecuvântarea Occidentului. Că doar şi N. Ceauşescu era admirat ( şi decorat ) în Vest.

    Apreciază

  10. Despre rolul procurorilor sau judecatorilor s-ar putea scrie cel putin tot atat de multe pagini ca despre al avocatilor, dar nu cred ca este normala supraordonarea vreunuia dintre roluri, fara riscul de a strica balanta numita justitie. Se poate veni cu un car de exemple in care un avocat dichisit in ale vorbariei sofismelor a scos basma curata criminali, escroci sau alti infractori, de toate nuantele codului penal. Sau, invers, procurori care au infundat nevinovati in puscarii sau mai rau, unde exista pedeapsa cu moartea. Cand se incearca asa ceva este limpede ca se apasa pe unul din talerele cantarului, numita supraordonare fiind unul dintre detaliile in care se ascunde diavolul. Nu cred ca este nevoie sa reiau istoricul despre „revolutiile” procurorilor sau judecatorilor. In fapt, justitia este o masinarie in care fiecare rotita are rolul sau. Desigur, este importanta calitatea „rotitelor”, dar este important si „mediul” in care functioneaza „masinaria”, fara posibilitatea unor influente, de genul celor magnetice, care fac ca busola sa indice gresit si sa ne insele orientarea. Cu alte cuvinte, este vorba de doua lucruri diferite si la fel de importante, de sistemul justitiei si de mediul in care functioneaza justitia. Noi vorbim mult, in ultimul timp, de independenta justitiei, pe care fie o relativizam, fie o confundam cu imunitatea, dupa cum ne convine. Va trebui in cele din urma sa ne hotaram daca independenta justitiei are aceeasi valoare pentru toate puterile statului, asa cum cel putin teoretic o reclama doctrina separatiei si egalitatii puterilor statului. La fel cu imunitatea, care se considera politicianeste ca justitia ar avea-o si sistemic si individual, dar despre care se vocifereaza ca celelalte doua puteri ale statului nu ar avea-o. Va fi nevoie, in consecinta, de modificari constitutionale si legislative, care sa echilibreze si sa fiabilizeze masinaria justitei, dar si a statului. Printre altele, este o nevoie acuta de o lege a raspunderii magistratilor. Si o ultima chestiune, presedintele Senatului a spus o vorba mare, la care subscriu, ca hotararile politice ale parlamentului „nu se interpreteaza”. Nu pare sa fi ajuns la multe urechi, oricum, nu la cele care trebuie…

    Apreciază

  11. @ blogi,

    iar o amestecasi: hitler s-a inspirat din opera mea, nu eu dintr-a lui, pai ce credeai?

    Albinutele alea muncitoare or da ele bine in politica comunista, muncesc harnice cu spor, dar nu pt ele ci pt trantori si pt matca ce, doar ea are parte de sex….iar mierea tot saliva de insecta ramane!

    Acum intelegi de ce esti prostit cu familia de albine? Daca o simpla albinuta ar putea opta… s-ar face trantor sau s-ar vrea matca, nu?

    Dar spune-mi, te-ai uitat azi la dezbaterea motiunii? Sa vezi chestie, bineinteles ca in toate studiourile erau echipele uzuale de zgomot care comentau ca morile stricate… cand vorbea unul de la putere se transmitea si sonorul salii, cand vorbea unul din opozitie se acoperea prin vocea unuia din studio… Asa s-a cenzurat transmisia, dupa interesele postului respectiv!

    Insa eu nu pricep de ce! Varanul nu le iese mai devreme, nici ceilalti, cercetarile continua imperturbabile, premierul a scapat prin non-combat dar este vlaguit, imaginea guvernarii este la nivelul solului iar victoria este efemera, ca orice victorie… Deci, daca exista atata obedienta, oare am putea afla si noi motivul ei real?

    Despre asa-zisul meu antiromanism vanturat obsesiv de tine, draga blogi te anunt ca tu nu esti Banciu si nici eu Nastase, asta o regret, insa este exclus sa ma enervezi… ma distrezi asa cum ma distrau odinioara alti colegi de pe blog, la fel de intransigenti, de partinici, de nostalgici… Au disparut cu timpul, unii de pe aici altii de tot, dar eu tot ii regret…

    Iar referitor la Europa Libera, te asigur ca postul asta se prindea mai bine la voi decat in Bucuresti, aici era bruiat de trei statii amplasate in jurul capitalei, deci mai degraba v-ati inspirat voi oltenii din spusele postului pt revolutie, decat noi bucurestenii… Bucuresteni ma rog, nici un sfert din populatia capitalei nu este originara, dar n-are importanta…

    Apropo! Vezi ca zilele astea se implinesc nu stiu cati ani de la tezele din iunie, 11-13 iunie… Ar trebui sa-mi multumesti acum, ca ti-am amintit…
    Ee? Spune tu daca n-a fost minunat… Ce vremuri, domle!
    La toamna iti voi reaminti Congresul XIIII, p-asta l-au scris gresit…

    Apreciază

  12. Articolul acesta merita mai multe comentarii. Discutam, intr-un fel, de intelesul cuvintelor in intelegerea curenta. Fara indoiala ca, in sensurile dictionarelor, ” suspiciune rezonabila” ar trebui sa fie cam acelasi lucru cu „indicii temeinice”. Dupa dictionar, rezon inseamna indreptatire, justificare, cauza, motiv, temei. Insa, ciudat, cuvantul rezonabil a capatat intelesuri legate de acceptabilitate: normal, potrivit, acceptabil, cumpanit, cumpatat, cuminte. Adica, suspiciune rezonabila, ar insemna banuiala acceptabila, normala, potrivita ca intensitate. Iar practic aceasta diferentiere se regaseste nu doar in soarta oamenilor, ci si in sens. „indiciul temeinic” este o notiune cu pozitivitate: este identificat macar un element sigur care duce la concluzia ca banuitul ar putea influenta ancheta si judecata. „suspiciunea rezonabila” inseamna ca o banuiala acceptabila din punct de vedere al anchetatorului duce la arestarea preventiva, nu e nevoie de nici un element , proba,…Sigur ca trebuie sa favorizam expresia „indicii temeinice”, ca o expresie cerand justitiei sa investigheze, sa fie activa si nu doar sa suspicioneze.
    Ideea introdusa mediatic si aproape (in sens de partial) introdusa penal, de a nu pune in discutie actiunile, procesele, deciziile justitiei, mi se pare nu numai o restrangere periculoasa a dreptului la opinie si a libertatii de exprimare, fiind cu claritate neconstitutionala, insa contribuie la distrugerea ordinii in statul democratic. De ce? Deoarece institutia justitiei, activitatea ei, este finantata de cetateni. Iar cei care finanteaza o institutie au un drept firesc de a discuta, critica, functionarea institutiei respective, actiunile si rezultatele ei, fara ca institutia respectiva ori o alta, publica ori privata, sa poata restrange drepturile si libertatile;pot sa comentez, ca si cetatean, in mod liber, desfasurarea unui proces din moment ce eu finantez activitatea, tot ca si cetatean – si am dreptul sa imi spun parerea despre orice persoana din justitie catre care se duc banii cetatenilor. In particular, am dreptul nu sa cer, ci sa pretind demisia Liviei Stanciu fiindca eu si cei asemeni mie o platim pe Livia Stanciu.
    Tindem cateodata, din ce in ce mai des, din nefericire, sa confuzam cele doua sisteme mari de justitie, bazate pe doua culturi diferite. Avem cultura anglo-saxona, care conduce la ideea de comitete si care are un sistem de justitie in care institutia reprezinta comunitatea (juratii sunt un comitet reprezentant al comuntatii) si un altul cel roman, un alt sistem, in care persoanele din justitie sunt delegati ai cezarului si impart dreptatea acestuia. In sistemul anglo-saxon, are mai putina importanta daca un cetatean este sau nu vinovat, cat daca reprezentantii comunitatii in care traieste il gasesc sau nu vinovat. In sistemul bazat pe cultura romana, justitia cezarului face abstractie de opinia (si decizia) comunitatii. Imixtiunea unei sau unor ambasade in justitia romana a condus la amestecarea influentelor culturale, fiind introduse, mediatic, un fel de verdicte ale comunitatii; fiecare cetatean devine un soi de jurat care se simte dator sa se pronunte, insa bazat doar pe putinul oferit de o media dirijata. Va trebui, probabil, sa ne decidem: ori ramanem la sistemul nostru de justitie, insa il curatam de influente din afara si redam cetatenilor dreptul de a judeca si comenta activitatea celor pe care ii platesc, ori schimbam principiul pe acela comunitar, cu comitete si reprezentanti comunitari care formeaza juriul. Caz insa, in care ar trebui sa apara si acei cetateni denumiti judecatori de pace.

    Apreciază

  13. @ bliodeologic

    mai omule , eu nu stiu ce varsta ai , dar , ori esti foarte tanar
    SI NU STII ce-a zis Brucan prin 90 sau 91 ( „pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani „) , ori esti asa de batran si de ramolit ca sa NU-TI MAI AMINTESTI ce-a zis .

    In ambele cazuri , ai o scuza de la natura .

    Am zis „saracu Brucan ” , ca-i oale si ulcele , in rest , sa-l iubeasca familia lui acolo , nu eu !

    Apreciază

  14. Capitole de Ar’metică / După matematicianul Lewis Carroll (vezi cartea “Alice în Ţara Minunilor”), cele patru capitole mari din Ar’metică sunt Încăpăţânarea, Distracţia, Urâţirea şi Bătaia de Joc.

    Apreciază

  15. Printre miile de fraze „distopice”, Titus Filipaș ne zice și:
    „Cred că România a fost distrusă de Iluminaţii din Bucureşti care şi-au făcut cultura ascultând Europa Liberă.”
    Ei, asta-i acuma, doar n-o avea pretenția să-l și mângâiem pe creștet, cum vor cei din diaspora!

    Apreciază

  16. În timp ce toate flaşnetele interne şi externe îi dau înainte, impasibile, cu „statul de drept”, cu „împiedicarea justiţiei să lucreze”şi „nimeni nu este mai presus de lege”, lumea justiţiei româneşti fierbe ca o ciorbă deasă, cu clocote mari, şi, cum nimeni nu se gândeşte să reducă măcar puţin flacăra de sub oală, stropeşte zugrăveala albă a pereţilor…Peste petele astea, ştim cu toţii că nu vom mai putea reface albul strălucitor; trebuie răzuit întâi în carnea tencuielii şi abia apoi putem utiliza trafaletul.

    Simultan cu preocupările călduţe ale CSM-ului, care pare a nu sesiza cum drapajul zeiţei cu ochii legaţi se destramă într-o sfâşiere zgomotoasă , lăsând la vedere carnea scofâlcită şi palidă, nici că prin cârpa rărită din dreptul ochilor i se vede privirea sticloasă , de fiară înfometată şi nici că balanţa a suferit o tulburătoare pierdere de echilibru în ultimii ani, spaţiul public este asaltat de mesaje de revoltă venind de la cei mai respectaţi magistraţi sau avocaţi ai timpului.

    Adică, aceia care n-au bătut laba cu sistemul.

    Au fost întâi AMR şi doamna Gabriela Baltag, cerând ferm demisia „monumentului de moralitate”, Livia Stanciu , devenită o vulnerabilitate a Justiţiei din România.

    Cu demersul AMR s-a solidarizat şi UNJR.

    Apoi UNJR a cerut preşedintelui să se implice în demascarea SRI ca jucător strecurat în culisele actului de justiţie şi să stopeze imixiunea camuflată a acestuia.

    MEDEL(Magistrats Européens pour la Démocratie et les Libertés) acuză presiunea pusă asupra judecătorilor de către acelaşi etern şi fascinant SRI.
    La proteste se alătură şi APR , adică şi o parte a procurorilor.

    Profesorul avocat Corneliu Liviu Popescu scrie către confraţi o scrisoare deschisă care arată mai mult ca o rană deschisă; textul scrisorii se încheie aşa: ” Vreau să fiu şi să rămân om. Vreau să fim şi să rămânem oameni. Vreau să pot spera că şi (ne)oamenii pot (re)deveni oameni.” Tema scrisorii este abuzul în justiţie.

    Doi avocaţi, Jean Luc Dascotte si Phillipe Fitzpatrick Onimus, din Baroul Luxembourg, nu ştiu ce demersuri internaţionale să mai facă după ce au avut neşansa să ia contact nemijlocit cu barbaria aşa-zisei justiţii pur româneşti. Iată ce a spus unul dintre ei, chiar în faţa onoratei instanţe: „Rar mi-a fost dat să vad atâtea violări ale Convenţiei cât am văzut azi în acest proces… Poate aţi uitat consecinţele umane ale deciziilor dumneavoastră. Nu suntem într-un joc de televiziune… Am contactat mai multe organizaţii internaţionale pentru a redacta un raport referitor la desfăsurarea acestui proces”

    Astăzi AMR, UNJR şi APR cer ambasadelor să participe la şedinţa CSM în care va fi dezbătut amestecul SRI în actul de justiţie.

    Doamna judecător Adina Daria LUPEA-AGHINITA publică un editorial cu titlul „Lăsaţi-mă să vorbesc! ”; textul are ca ţintă CSM-ul şi legea tăcerii aruncată pe anumite subiecte sensibile, precum şi evantaiul de sancţiuni pe care le poate declanşa gândirea şi exprimarea liberă a unui judecător. Articolul vorbeşte explicit despre CENZURĂ.

    Preşedintele Senatului ia o poziţie atât de tranşantă faţă de Livia Stanciu, încât mă aştept ca azi-mâine „partenerul de nădejde ” al doamnei, care mai are în sacoşă atâţia „unchieşei” câţi sunt necesari, să-i fabrice un dosar pentru că vreun prieten i-a sponsorizat lui Tăriceanu o plimbare cu motocicleta, în anul de graţie 1990!

    Şi, acum câteva zile, articolul profesorului Viorel Roş…

    Toate aceste poziţii nu au venit în ani, ci doar în câteva zile şi au un înspăimântător numitor comun: vorbesc despre DEZUMANIZAREA şi PERVERTIREA justiţiei, adică a unui segment din societate care se ocupă, din păcate, exclusiv de ALŢI OAMENI…care nu lucrează cu utilaje şi aparate, ci cu vieţi …

    Toate semnalează apariţia unei rase superioare, formată dintr-un tip bizar de arieni care condamnă CORUPŢIA în timp ce s-au lăsat conştient CORUPŢI de infernala putere ce li s-a dat.

    Apreciază

  17. Nu am cunostinte de drept, dar mi se pare important sa discutam despre spiritul legii. Ori spiritul ei in Romania s-a distantat cred de ceea ce ar trebui sa insemne Justitia, asa cum observa foarte bine domnul citat aici, specialist de altfel in domeniu.

    Se pare insa ca o parte semnificativa din ce inseamna puterea in Romania, incepind cu Presedintele, se fac ca nu exista probleme in Justitie, si deci, nu ar fi nevoie nici de reforma, nici de schimbarea culturii actuale, care pare mai mult legata de perioada stalinist-revansarda, cu arome mafiote si politice, decit de Justitia din Occident. Acest tip de conservatorism e legat de coservarea unor persoane in anumite borcane pe diverse pozitii in rafturile puterii. Nu e legat de a conserva ce e bun. Ori domnul Iohanis spune ca e liberal, si nu pare a fi, cel putin asa pare din atitudinile domniei sale fata de necesitatea evidenta de a schimba lucrurile care nu merg bine. De la ceilalti sefi ai Justitie nu ma astept la mai mult.

    Aflam ca doamna Kovesi ar avea nevoie de mai multe resurse pentru a nu mai angrena SRI. Sigur, este o dependenta care poate crea presiuni din patea ofertantului. Nimeni nu da nimic degeaba, mai ales cind poate profita de lipsurile celuilalt. Perfect uman si perfect institutional. Dar nu asta e esenta problemelor din Justitie, lipsa banilor. Problema e ca s-a dat liber la dosare, si presiunile din interiorul sistemului pentru a le rezolva, duc la neglijente procedurale, si la dosare intocmite neregulamentar. Nu insist, sunt oameni mai destepti ca mine care pot explica mai bine.

    Apreciază

  18. Nu e bine, Natiune, nu e bine… Dupa ce a depasit cu chiu cu vai sindromul blondei supreme, iata ca fara nici un ragaz Natiunea se arunca in cealalta extrema. Si nu oricum ci din nou prin reprezentantii sai alesi sau numiti la cel mai inalt nivel. Aici se incadreaza atat incercarea Alinucai liberale(rosie la fatza si la bluzita, crescuta undeva la tara, o tara aflata la marginea Europei civilizate) de a face orice pentru a-i asigura guvernul partidului sau lui KJ, ca si incercarea Codrutei procuroare(ceva mai bine crescuta, fapt ce a si ajutat-o sa practice un sport de performanta in trecut) de a-i livra acestuia argumente juridice (discutabile) pentru a-l putea demite pe premier. Acesta insa s-a luptat cu mult curaj, a marcat multe puncte si a castigat(desi s-a ranit la genunchi si va trebui sa se opereze), KJ trebuind sa se multumeasca cu punctele acumulate in trecut la proba cu aruncarea voiniceasca a paltonului. Cat despre Crin(care aflat in trecere pe la Palat a ramas sa voteze motiunea de cenzura), acesta a resimtit intamplarile ultimelor zile ca pe o durere in cot, probabil la fel cum a resimtit si intamplarile din ultimii doi ani in care i-a dezamagit pe cei care i-au acordat increderea.

    Apreciază

  19. Cred ca se confunda ideea de parchet/instanta militara cu ideea de parchet/instanta civila si rolul serviciilor si al militarilor in general intr-o societate. Fara a minimaliza rolul acestora nu trebuie sa se uite ca o societate normala este alcatuita din civili, normata de codul civil si uneori de cel penal si evident conflictele sunt arbitrate de catre instantele civile, unde serviciile nu au ce cauta, in afara cazurilor de inalta tradare. Lipsa abilitatilor de comunicare si intelegere, lipsa unei minim efort de cooperare pe baze normale si civile impinge societate intr-o distopie cu efecte economice si culturale negative. Cum poate sa inteleaga un birocrat militar rolul si logica unei intreprinzator (a se vedea afacerea Suz) sau cum poate sa inteleaga un om cu sapa pe unul cu mapa? De ce am ajuns aici nu putem afla decat daca intelegem ce fractiune a Securitatii a inviat prin Basescu si acum incerca sa ne face pe toti dupa chipul si asemanarea sa. Sa speram ca acesta energie malefica, la fel de toxica ca si bolsevismul secolului trecut se va consuma fara sa devoreze tot ce are mai bun natiunea romana. Oricum sortii sunt altfel decat in anii 40 si de data asta bolsevismul vine din alta parte.

    Apreciază

  20. Stimaţi telespectatori pasionaţi de politică, dragi comentatori,

    Dacă va imaginaţi că aţi înţeles ceva din ceea ce s-a întâmplat vineri, într-o totală lehamite politică, este timpul să înţelegeţi că vă înşelaţi lamentabil: n-aţi văzut ceea ce aţi văzut! Deoarece, după episodul palpitant şi dramatic al Moţiunii de cenzură din Parlamentul României, domnişoara Alina Gorghiu a spus că a fost O VICTORIE ! şi eu o cred pe dânsa, pentru că este co-preş´ la PNL , şi, probabil, ştie ceva ce noi, ceilalţi, nu ştim …

    Pe de altă parte,cum vine asta Moţiune de cenzură liberală fără discursul lui Crin Antonescu? Saramură de peşte fără peşte…Sau nu? Bine, acum nu putem zice că noii liberali nu s-au străduit să nu se observe gaura lăsată de Crin la capitolul discursuri antologice: l-au înlocuit cu Vasile Blaga ! adică, nu-i aşa? cu un orator de forţă, un titan al expunerii libere, o emblemă vie a elocinţei! Probabil că dacă n-ar fi scris la gazetă că a lipsit Antonescu de la secţiunea discursuri, cetăţenii, seduşi de epocala expunere a lui Blaga , nici n-ar fi observat…

    Crin n-a putut vorbi la tribună, pentru că îl doare-n cot; domnia-sa caută tratament adecvat pentru articulaţii -n-o să credeţi!- tocmai la Ponta Victor Viorel. Ei bine, dacă nici la zicerile astea antonesciene colegii lui de partid nu s-au prins că-i ia la mişto, atunci nu mai sunt mari speranţe pentru ei să iasă din ridicol, adică din băltiţa puturoasă şi verzuie pe margini, plină de mormoloci în ascensiune, despre care ne tot spun că este o piscină olimpică!

    Totul este perfect gândit la liberali şi strategia lor mă şochează prin inteligenţă:

    La capitolul „COMUNICARE” au făcut-o şefă pe Adriana Săftoiu, adică pe fosta „debarasoare” a lui Băsescu Traian.

    Prim-ministru l-au propus pe Predoiu, adică fostul ştergător de picioare al lui Băsescu Traian.

    Dacă nu le iese Predoiu din motive vagi penale, au o mutare trăsnet: MRU! adică sluga veşnic asudată a lui Băsescu Traian; de câte ori mă gândesc la MRU, îmi vine să cred că el este insul care l-a cărat în spate, de-a lungul şi de-a latul Biruinţei, pe regele-căpitan, până s-a reparat liftul…

    Guvernul din umbră al liberalilor este un PDL redivivus , cu coroniţă „verde-nrourată” .

    Şi pentru că la fiecare Moţiune trebuie să se remarce şi-un Gâgâ, să nu uităm, prieteni, că există pe lume şi Andreea Paul, citez: „Motiunea vrem sa fie un fel de bisturiu chirurgical”.

    Dragă Andreea, ca să vezi fatalitate, bisturiul chiar ESTE chirurgical, nu trebuie să-l faci, dragă, mai chirurgical decât este ; aşadar, pe viitor, nu încerca să-ţi tai unghiile cu bisturiul –e destul de riscant! De obicei, oamenii nu prea au degete care să le prisosească!

    Apreciază

  21. Dacă tot puneți în discuție justiția zilelor noastre, trebuie să mărturisesc nedumerirea ce mă bântuie, încă din anul 2012 – DE CE NU S-A UTILIZAT EXACT TIPICUL M.MACOVEI PENTRU ADOPTAREA, PRIN ASUMAREA RĂSPUNDERII, A CODURILOR ELABORATE DE ECHIPA STĂNOIU, CE AVEAU AVIZUL U.E., CU ABROGAREA CODURILOR CE AU PUS ȚARA SUB TUTELA PROCURORILOR ?!
    Adică a fost posibil ca printr-o unică lege să se facă modificări pe domenii la grămadă, nu numai pe justiție, dar revenirea numai pe justiție n-ar fi fost acceptată!?!
    Sigur că un răspuns ar putea fi „căutat” și în zvonul, nedezmințit de G.Oprea (suntem în negocieri!), că NU va fi înlocuit Cazanciuc de la Ministerul Justiției, pentru că, atât ministerul, cât și persoana vor trece la UNPR.
    Mai am o nedumerire – de ce parlamentarii români, aleși pe lista PSD pentru P.E., nu pun în discuție faptul că PPE PRACTICĂ CORUPȚIA PENTRU A OBȚINE FOLOASE NECUVENITE?
    După coruperea PD, devenit PDL, la plângerea disperată a austriecilor („România bagă Austria în faliment”), a fost chemat băsescu, care, deși nu avea nici o atribuție, a acceptat ca România să facă un împrumut de 19,5 mild. euro. Tot băsescu a fost cel ce a acceptat ca, pe cap de locuitor, României să i se rezerve dreptul de a primii cea mai mică sumă, față de cât au avut repartizate toate țările din Europa de est. Reciprocitatea s-a dovedit la suspendarea din 2012, când băsescu a fost ajutat să se mențină la putere.
    Coruperea și a PNL se manifestă deja prin tupeul unor ambasadori, din state conduse de partide membre a PPE, adică Germania, Marea Britanie și Olanda, care au făcut și fac presiuni jegoase asupra Parlamentului!
    Am convingerea că acest sprijin, inclusiv pentru derapajele președințiale, va fi „plătit” cât de curând!
    Cât ne va costa?

    Apreciază

  22. Dan Culcer : A nu alege sau a risca alegând / +Chiar dacă extremismul și violența politică au fost și sunt un pericol real, a pune în cârca unei mișcări politice naționaliste (legionarii, adică) o responsabilitate a vârfurilor ei sau a unor exaltați, pentru violențe detestabile și condamnabile penal și individual, responsabilitate colectivă care se extinde excesiv asupra tuturor membrilor ei trecuți, prezenți și viitori, nu este juridic și moral corect și acceptabil. Cei care încearcă demult asta sunt adesea fii sau nepoții celor care au instaurat dictatura comunistă bazată pe o armată de ocupație. Adică niște trădători de țară care au pretenția să judece apărătorii unei țări. Fiindcă, chiar dacă o alianță cu Germania hitleristă a fost funestă independenței României în război, alianța cu Rusia bolșevică a fost chiar funestă în vreme de pace (sau Război Rece). Iar comuniștii din vîrful piramidei au fost deci trădători de țară, adică vînzători. Dacă se află între ciocan și nicovală sau între ciumă și holeră, nici persoanele, nici comunitățile, nu pot alege decât riscând.+ SURSA Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 6/13/2015 01:19:00 p.m.

    Apreciază

  23. „Justiţia independentă” primeşte o lovitură şi dinspre Opoziţie

    Pavelescu: „Uncheşelu şi Livia Stanciu compromit actul de justiţie: afară!”

    A trecut aproape neobservată declaraţia avocatului Aurelian Pavelescu, preşedintele PNŢCD, care demonstrează că solicitarea DNA de a începe urmărirea penală împotriva lui Victor Ponta nu are acoperire legală. Pavelescu invocă o decizie a ÎCCJ despre numirile de natură politică.

    Declaraţia lui Aurelian Pavelescu a fost publicată acum cîteva zile pe Facebook şi constituie cea mai aplicată abordare a subiectului care a aruncat în aer viaţa politică de la noi, fiind pe punctul de a determina demisia Primului ministru Victor Ponta. Bun cunoscător al procedurilor judiciare, Pavelescu nu menajează pe nici unul dintre cei care s-au pronunţat pe tema „conflictului de interese” de care este acuzat Victor Ponta.

    Această opinie avizată este cu atît mai credibilă, cu cît vine din partea unui politician despre care se poate spune orice, numai că ar fi un apropiat al Premierului – nu! Din acest motiv, redăm integral declaraţia lui Aurelian Pavelescu:

    „Procurorul Uncheşelu şi Livia Stanciu compromit actul de justiţie: afară!

    Procurorul Uncheşelu, adus la DNA din cel mai de jos rang al ierarhiei parchetelor (un parchet de pe lîngă o judecătorie), este cauza principală a imensului scandal privind demiterea guvernului. S-au repezit să reacţioneze Preşedintele României, Klaus Iohannis, Preşedinţii PNL, Gorghiu şi Blaga, Preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, Consiliul Superior al Magistraturii, iar Parlamentul, angajînd o procedură constituţională, a dat votul prin care a refuzat să solicite urmărirea penală a Primului-ministru, Victor Ponta. Au venit şi ambasadele să indice cum e cu democraţia şi statul de drept. Iar PSD a acuzat că e vorba despre lovitură de stat.
    Pe inţelesul tuturor, cum stau lucrurile în drept. Adevărul juridic e mai presus de orice, mai presus de interesele partidelor şi ale unor instituţii care au fost implicate în jocul politic, în afara legii.
    Adevarul este ca NU poate fi formulata o acuzaţie de conflict de interese în cazul numirii unei persoane în funcţia de ministru de către premier, indiferent de persoane şi de partide. Este dincolo de dubiu, iar ICCJ s-a şi pronunţat în acest sens, irevocabil, că numirea este de natură politică şi se realizează prin proceduri politice legale şi constituţionale specifice. Adică, spre exemplu, un prim-ministru poate numi în funcţia de ministru chiar un frate, o soră, un unchi, un fost partener de afaceri, dacă sunt îndeplinite procedurile constituţionale, dacă Parlamentul în comisii şi, apoi, prin vot, a hotărît aşa.
    Dar Uncheşelu spune că NU. Pe ce se bazează? Nu ne spune. Că aşa vrea el, că el este justiţia, că el este legea însăşi. Că aşa interpretează el. Iar cine se opune e trădător de ţară. Ce vorbeşti, d-le? Eu cred că Uncheşelu, fără nicio experienţă profesională, e slab pregătit şi ar trebui dat afara din magistratură. Şi, dacă este aşa, Klaus Iohannis, Gorghiu, Blaga, îl citez şi pe Ludovic Orban (care, deşi de bună-credinţă, nu ştie absolut deloc drept, căzînd în penibil) etc., ce susţin ei? M-aş fi aşteptat ca, după votul din Parlament, scandalul să se încheie, pentru că procedura constituţională s-a închis. Dar, nu şi nu. Ce-i mai grav, Klaus Iohannis atacă Parlamentul, comportîndu-se ca un fel de şef mistic al legislativului. Iar, ca să se închida cercul, lîngă Uncheşelu apare Livia Stanciu, fost procuror comunist, bănuită că şi-a exercitat influenţa să distrugă un om nevinovat – cazul Rarinca. Zice Stanciu că parlamentul încalcă legea: care lege, bre? Ori nu ştiţi Constituţia? Nu s-a pronunţat Parlamentul în temeiul unui text legal (constituţional)? Toţi aceşti infiltraţi în magistratură, care fac jocuri politice sub protecţia robei murdare, să plece! Ei sunt cel mai mare pericol la adresa democraţiei. Încă ceva. Dacă un politician a comentat/contestat o hotărîre judecătorească definitivă, CSM a sărit ca ars, că e atac la justiţie. Dar cînd CSM atacă un vot al Parlamentului, are dreptul?! Justiţia a fost, fără îndoială, confiscată şi compromisă de politruci!”

    Unora poate că nu le place de Pavelescu, însă, în acest text, trebuie remarcată obiectivitatea şi profesionalismul avocatului, care pune mai presus de interesele şi jocurile politice Adevărul juridic, lucru ce se întîmplă foarte rar în spaţiul nostru public, în care fiecare îşi apără preferinţele politice sau manifestă un partizanat evident.

    Prima chestiune invocată de Pavelescu este aceea că dacă Parlamentul a dat un vot, respectînd procedura constituţională, nici Preşedintele, nici liderii politici, nici CSM sau preşedinta ÎCCJ şi nici măcar ambasadele diverselor state nu au dreptul să invoce încălcarea democraţiei sau a statului de drept!
    Pavelescu atrage atenţia că, în privinţa „conflictului de interese” legat de numirea în funcţii politice, ÎCCJ s-a pronunţat deja irevocabil, arătînd că „numirea este de natură politică şi se realizează prin proceduri politice legale şi constituţionale specifice”. Exemplul dat este unul spectaculos, care i-ar putea enerva pe mulţi adepţi ai populismului, însă, dacă există această Hotărîre, Pavelescu are dreptate: „un prim-ministru poate numi în funcţia de ministru chiar un frate, o soră, un unchi, un fost partener de afaceri, dacă sunt îndeplinite procedurile constituţionale, dacă Parlamentul în comisii şi, apoi, prin vot, a hotărît aşa”!

    Cu procurorul Jean Uncheşelu, adus recent de la Craiova, Aurelia Pavelescu este foarte dur, acuzîndu-l că dovedeşte un nejustificat exces de zel: „Eu cred că Uncheşelu, fără nicio experienţă profesională, e slab pregătit şi ar trebui dat afara din magistratură”!
    Nu scapă de acuzaţiile lui Pavelescu nici şefa ÎCCJ, Livia Stanciu, care, la rîndul ei, a acuzat Parlamentul că încalcă legea: „Care lege, bre? Ori nu ştiţi Constituţia? Nu s-a pronunţat Parlamentul în temeiul unui text legal (constituţional)”? Avocatul nu uită să amintească cititorilor că Livia Stanciu este cea care „şi-a exercitat influenţa să distrugă un om nevinovat – cazul Rarinca”.
    În finalul declaraţiei sale, Aurelian Pavelescu trage un puternic semnal de alarmă: „Toţi aceşti infiltraţi în magistratură, care fac jocuri politice sub protecţia robei murdare, să plece!”, concluzia fiind una categorică: „Justiţia a fost, fără îndoială, confiscată şi compromisă de politruci!”

    După cum se poate observa, Aurelian Pavelescu abordează acest subiect strict din postura de avocat, nesfiindu-se să-şi acuze chiar şi colegii din Opoziţie. Ştim că, în majoritatea cazurilor, atunci cînd cineva „îndrăzneşte” să arate cu degetul spre Justiţie, este pus imediat la zid şi, de cele mai multe ori, trimis în faţa „Inspecţiei judiciare”! Cu atît mai mare este meritul lui Aurelian Pavelescu de a demasca excesul de zel, necunoaşterea legilor şi chiar jocul de interese în care sînt angrenaţi unii magistraţi, inclusiv cei care conduc instituţiile din justiţie

    Apreciază

  24. Dupa ce-a fost primita in casa de Bogdan Olteanu si apoi de Mihai Voicu , d-ra Alina Gorghiu este refuzata ferm de un kinder ( cu surprize 🙂 ) : ” Nu deschid la hoti ! ”

    Apreciază

  25. Cred ca e momentul oportun ca oamenii politici sa inceapa sa dezbata calitativ despre schimbarea sistemului de taxare unica a veniturilor cetatenilor. Romania are nevoie de un buget mai mare, atit pentru aparare-securitate, cit si pentru infrastructura, educatie, sanatate e.t.c. Profiturile businesurilor pot fi decuplate deocamdata de la discutie, daca nu se doreste schimbarea taxei unice pe profit. Ma gindesc totusi ca, daca veniturile la buget vor creste dupa instalarea unui mod progresiv de taxare a veniturilor cetatenilor, se va putea chiar discuta despre scaderea taxei unice pe profit a companiilor.

    Problema pentru PSD e daca se vor multumi cu cele citeva masuri pe care le-au luat ca scaderea TVA, marirea alocatiilor si masurile reparatorii dupa guvernarea anti-nationala a lui Basescu&Boc, sau daca vor avea viziune politica si vor dezbate tema. Sigur, problema e si daca PNLPDL va juca iarasi carta scandalului in interesul lor politic, sau daca vor intelege importanta subiectului pentru cetateni si Romania, si vor participa constructiv la dezbaterea asta.

    Nu cred ca Romania trebuie sa copieze vreun model existent, ci sa se analizeze segmentele de venituri principale, si sa introduca atitea trepte cite sunt necesare. Idea de stinga este ca cei sub limita de saracie sa fie scutiti la taxe, dar sa trimita formularele de taxe la stat. Pentru familiile cu venituri mici, sa fie introduse metode de deducere de la taxare, astfel incit aceste familii sa ramina cu suficiente venituri nete, dupa taxare. Pentru familiile din segmentul „clasa medie” trebuie sa aiba un nivel de taxare care in final sa fie avantajos financiar, cuplat cu masuri de deductie de la taxare pe diverse categorii (sume platite pentru servicii de gradinita, pentru tabere, pentru materiale scolare, abonamente pentru transport public, sume platite pentru servicii medicale neacoperite de planul public e.t.c.). Iar petru cei cu venituri peste medie sau mult peste medii, vad niste cote de taxare care sa nu fie punitive, si care in acelasi timp sa le permita sa aloce fonduri in investitii si creere de locuri de munca. Deci, sa isi transfere bogatia in interesul societatii.

    Apreciază

  26. Cine stabilește ce e rezonabil și ce nu?

    Pe de altă parte, în ultimii ani se traduce total aiurea din alte limbi. Am auzit următoarele traduceri fanteziste din engleză:
    – germs=germeni
    – a decent wage=salariu decent
    sau din franceză:
    – cousine germaine=vară germană
    – on mange du canard=se mănâncă canar

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s