A murit primarul Vasile Dascălu

Unknown-2

 

 

 

 

 

A murit primarul Vasile Dascălu. După o lungă suferintă. Era primar la Balta Doamnei, in Prahova, de 28 de ani. L-am cunoscut bine. Comuna Balta Doamnei făcea parte din colegiul meu, de la Mizil. Era un om extraordinar. Serios, gospodar, vorbea putin. Când mergeam in colegiu, mă opream, inevitabil, mai intâi, la primărie, la el, pentru o cafea. Era intotdeauna acolo. Si sâmbăta si duminica. In ultimii ani vorbeam, din când in când la telefon. Mai ales de sărbători.

„Contează foarte mult felul de a fi al unui om care conduce o comunitate. Pentru a fi primar nu trebuie neapărat să rezolvi toate problemele, trebuie să fii în primul rând om, un bun psiholog, să intuieşti problemele oamenilor şi să nu promiţi dacă ştii că nu eşti în stare să îţi respecţi promisiunea, pentru că pe om îl poţi păcăli o dată, dar a doua oară nu mai merge. Nu i-am dus niciodată pe oameni în eroare şi ei ştiu asta. Voi candida şi voi sta aici atâta timp cât lumea mă va mai dori”, spunea  Vasile Dascălu la alegerile din 2008.

Inmormântarea va avea loc astăzi, la Ploiesti. Dumnezeu să-l odihnească!

13 gânduri despre “A murit primarul Vasile Dascălu

  1. Campaniile prezidenţiale americane încep ca nişte germeni de întreprinderi care se dezvoltă în companii de succes. Cele mai cunoscute exemple în acest sens sunt campaniile preşedintelui George W. Bush. http://www.nytimes.com/2015/06/07/upshot/why-a-presidential-campaign-is-the-ultimate-start-up.html?hpw&rref=upshot&action=click&pgtype=Homepage&module=well-region&region=bottom-well&WT.nav=bottom-well&abt=0002&abg=0

    Apreciază

  2. Victoria unei greseli: Condamnarea fiziologica a comunismului

    Aflat in Romania pentru o suita de conferinte, Vladimir Tismaneanu pare sa-si fi slabit prezenta din online in favoarea celei din teren. Cel putin pentru o vreme. Probabil ca cea care l-a urnit din fieful de la Maryland este „batalia pentru spatiul public”, de care a vorbit in cel mai recent articol de pe Contributors. Sau poate ca alti coadepti realpolitik i-au dat azimutul, in acelasi scop. In sfarsit, nu cine pentru cine sau cine pentru ce este cel mai important lucru, ci ca cel mai nimerit pentru comunicarea directa, indelung si eficient exersata de catre comunisti, este cineva care a studiat anatomia comunismului.

    Atent, in mod firesc, la mesajele si nuantele politice colaterale scopului declarat, mi s-a parut edificatoare, pentru nintelegerile si greselile care au insotit condamnarea comunismului romanesc, contrazicerea de la distanta a cronicarei de la Cotroceni Adriana Saftoiu, care l-a acuzat pe fostul presedinte Traian Basescu de lipsa de interes fata de condamnarea comunismului. Acuzatia „nu corespunde adevarului”, „Traian Basescu a fost direct si total implicat in demersul de condamnare a comunismului”, a sustinut Tismaneanu, la Universitatea de Vest din Timisoara.

    Despre declaratia in sine, nimic de zis, corecta politic si de asteptat din partea celui care a coordonat comisia prezidentiala de condamnare a comunismului, romanesc, trebuie sa adaugam de fiecare data, desi nu am sa inteleg niciodata de ce, comparativ, este discriminat cu un proces politic, pe care nu il resping, ab initio, ci doar vreau sa il inteleg, in profundis. Insinuarea sau suspectarea unui sindrom Munchausen in aceasta contrazicere este incorecta, adevarata problema tine de un fel de glosolilie politica, prin care cei doi fosti consilieri prezidentiali vorbesc in limbi despre acelasi fenomen.

    Fiziologul anticomunismului a tintit intotdeauna o condamnare fiziologica a comunismului, a persoanelor, a adversarilor, o abordare represiva, cu nimic diferita de cea comunista sau de cea mcchartyista, de pilda, dar si resentimentara, care nu ofera, este lucru stiut si dovedit, nicio garantie de obiectivitate sau, in termeni juridici, de dreptate. O astfel de condamnare a unor oameni-instrumente sau a unor idioti-utili ar fi oferit o arma politica de vanatoare de vrajitoare, lichidatorista in cel mai pur sens fizic, dar si inumana, prin tintiri, individuale sau in masa, pe baze de liste, de delatiuni mai mult sau mai putin interesate sau de indicii asa-zise rezonabile, practic o masinarie de tocat carne politica.

    O condamnare a comunismului ar fi trebuit sa vizeze ideile, ideologia, un concept nedisimulat la un ideolog al anticomunismului precum cronicara de la Cotroceni. Condamnarea ideologica nu l-a interesat pe fostul presedinte, ci aspectul fiziologic, cum sa scape de adversarii politici, liste cu nume si prenume, vanatoarea politica. Cand i s-a propus condamnarea fiziologica, a batut palma, ca intr-o afacere. O condamnare ideologica ar fi dus, inevitabil, catre papusari, catre „accidente” biografice sau istorice ale ascensiunii comunismului, de nedorit in multe privinte. Pe de alta parte, o condamnare generala, cum s-a intamplat, este ca si cum nu s-ar fi condamnat nimic, ca si in capitalism, cate tari comuniste atatea tipuri de comunism. Ce comunism a fost condamnat, cel iudaic, cel crestin, cel ateist, cel alogeno-cominternist, cel national…?

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20209985-vladimir-tismaneanu-contrazice-adriana-saftoiu-traian-basescu-fost-direct-total-implicat-demersul-condamnare-crimelor-comunismului.htm

    Apreciază

  3. Gura pacatosului adevar graieste … Deasemenea , d-ul Ponta ne-a transmis ca o ducem bine !!! 🙂

    http://www.dcnews.ro/victor-ponta-convins-ca-ar-fi-fost-mult-mai-popular-ca-procuror-decat-ca-politician_477053.html

    Iar pacaliciul asta sinistru de Iohannis o arde de la alfa la omega : ba prin vacante ba pe la sri . Individul asta mi se pare extrem de opac . Nu stii ce gandeste ( sau daca gandeste ! ) , cum actioneaza si in slujba cu-i este ( numai a nemtilor ?) . Daca Basescu era un prostan si un ticalos agresiv , Iohannis mi se pare unul tacut si mult mai periculos …

    http://www.dcnews.ro/klaus-iohannis-la-inaugurarea-noului-sediu-al-centrului-national-cyberint-de-la-sri_477044.html

    Stanciu si Kovesi la BRUTARIE !!!!!!!!!!!

    Apreciază

  4. Am fost coleg cu el la un curs de mediere.Cand am absovit cursul mi-a spus ca ma asteapta oricand la Balta Doamnei.Din pacate timpul nu mi-a permis sa il vizitez si sa sa raman toata viata cu acest regret in suflet.Era un om extraordinar.Dumnezeu sa il odihnesca!!

    Apreciază

  5. Fără îndoială că succesul „revoluţiei române” a condus la o amplificare paroxistică a defetismului românesc, nu doar la pierderea industriilor româneşti.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s