Joi, voi lansa o nouă carte

IMG_1893

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Joi, 21 mai, la Târgul de carte de la Romexpo, la ora 14, voi lansa o nouă carte, „Presa de la A la N”, continând, intre altele, o stenogramă a unei discutii pe care am purtat-o, in 2003, cu mai multi directori de publicatii si jurnalisti – Octavian Paler, Valentin Păunescu, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Marius Tucă, Sabina Fati, Horia Alexandrescu, Lucian Mândrută, Valeria Dorneanu, Liviu Mihaiu.

Vor fi alături de mine, pentru a comenta acest volum, Vasile Dâncu, Marius Tucă si Horia Alexandrescu.

Vă astept cu plăcere.

20 de gânduri despre “Joi, voi lansa o nouă carte

  1. Adrian B.
    Bacsisul este impozitat in majoritatea tarilor occidentale. Dar contravaloarea bacsisului ar fi trebuit inclusa in bonul fiscal principal. Asa este in Italia, de exemplu, unde te si servesc impecabil, astfel incat nu ai ce comenta si platesti. Ce dai in plus peste plus, e problema ta si a celui care te serveste. (Z)
    In alta ordine de idei ai auzit de verbul ,,a falfai” ? Probabil ca acest verb s-ar aplica atunci cand, prin absurd, Victor Ponta ar citi elucubratii veninoase in genul celor pe care acest blog le suporta cu stoicism.
    De ce ……… lui Victor Ponta ? Foarte simplu:
    1. Veniturile la buget au crescut semnificativ (in urma masurilor luate de guvern si ANAF in special);
    2. Guvernul si-a putut permite sa implementeze masuri reparatorii cu caracter social si totdata sa relaxeze povara fiscala pe angajator (prin diminuarea CAS);
    3. Va reduce, prin aplicarea unui Cod Fiscal (apreciat de majoritatea analistilor avizati si de mediul de afaceri din zona procesatorilor autohtoni), TVA-ul;
    5. Prognoza de inflatie a fost reajustata in jos de catre BNR;
    6. Economia si PIB-ul au crescut peste cele mai optimiste asteptari;

    Se pare ca domnia ta traieste intr-o realitate paralela…sau esti mult prea departe de tara, din toate punctele de vedere. (Z)
    Ai putintica rabdare, vor veni alegerile si vei vota cu cine vor muschii tai…ai o gramada de optiuni, intre care, Traian Basescu-liderul de facto al Opozitiei, sau, de ce nu, Laura Codrutza – daca se decide sa intre efectiv in politica. Poate fi mai rau decat cu Victor Ponta (desi, daca ar fi sa luam ca reper oricare din comentariile tale, nu se poate mai rau)…dar daca ne va fi mai bine ? Eu spun sa luam in serios toate variantele. (Z)

    Apreciază

  2. Mult, succes!
    Am o curiozitate aproape bolnavicioasa sa aflu cum veti considera o presa care v-a tocat cat a putut timp de un deceniu (si jumatate!).

    Apreciază

  3. Dacă ne uitam atent la liderii PSD, întruniţi azi-dimineaţă să discute despre viitorul lui Liviu Dragnea, păreau toţi ieşiţi de sub un duş rece-rece , generator al unei înviorări intempestive şi al unei îmbujorări în obraji, care le stătea destul de bine şi se asorta cu fondul roşu al ambientului.

    Aşa că social-democratul generic şi de frunte nu s-a mai comportat ca armăsarul bătrân dus cuminte de căpăstru la abator, cu intenţia generoasă şi explicită de a fi transformat în salam de Sibiu. Am constatat cu satisfacţie că presupusa gloabă înghiţise ceva jăratic de dimineaţă, pe stomacul gol, cât să fornăie şi să dea din copite, şi nu se mai identifica lesne cu ciobănaşul blând care-şi caută loc de-ngropăciune şi-şi programează tilincuţe la urechi pentru lumea de dincolo, deşi a primit toate informaţiile întocmai şi la timp de la sursa „Mioriţa”şi n-ar avea nici un motiv aparent să-şi dorească despărţirea de viaţă.

    Profitând de condamnarea cu suspendare de la vârful PSD-ului, duduia Gorghiu zice că , de fapt, nu pentru impulsionarea electoratului ci pentru neregulile din campanie (?!!!) a fost condamnat Dragnea. Mai crede că, în 2012, pe când doreau să-l dea jos din şa pe Băsescu, nu ştiau că, de fapt, stăteau alături de „un om la fel de perfid” , recte Ponta Victor , cu Viorel în coadă.

    Păi bine, madam, liberalii sunt chiar cei mai naivi, ca să nu zic chiar cuvântul care-mi vine în minte, oameni de pe pământ? Deci, voi v-aţi înşelat grav când l-aţi susţinut pe „toxicul” Băsescu , şi, ca să vă dregeţi din mahmureală, v-aţi aliat cu „perfidul Ponta” iar acum constataţi că şi încuscrirea cu PDL-ul e nocivă ? Şi, de zece anişori buni, în ciuda combinagelii din care aţi obţinut tot ce v-aţi dorit, ţinându-vă de nas, cum zice Atanasiu, numai voi singuri sunteţi tot nevinovaţi şi puri, ca nişte flori de lămâiţă?

    Eşti uimitor de impertinentă, dragă Alina!

    Apreciază

  4. Ţara lor, taxe letale

    de Adrian Mihălţianu

    Zici că ţi-ai luat ţara înapoi? Păi dacă tot ţi-ai luat-o, e timpul să plăteşti. Iei ceva, plăteşti, nimic nu e gratis în viaţă, cum spunea Arsenie Boca. Sau Papacioc, nu mai ştiu. De exemplu, dacă eşti român, e cazul să plăteşti cu vârf şi îndesat onoarea de a te fi născut în ţara asta, care a dat lumii atâţia poeţi geniali şi somităţi fără de care globul pământesc ar fi încetat să se învârtă. Iar dacă ai ales şi să rămâi în ţara asta, e cazul să bagi mâna în buzunar, pentru că a trăi în România costă.

    Dar de ce costă? De ce atâtea taxe, care înjumătăţesc orice venit făcut în mod legal? Pentru că ţara în care trăieşti tu nu e, de fapt, ţara ta. Tu eşti un minoritar. Un prost. Un fraier. Un bun de plată. Ţara asta este de fapt ţara lor. Cum adică a lor, cine sunt ei? Ei sunt cei care trăiesc din taxele tale. Taxele tale finanţează tot, iar fără banii tăi, ei n-ar putea trăi. Nu, nu te uita la amărâţii care iau câteva sute de lei în fiecare lună ca ajutor de stat pentru a sta acasă, ei sunt ţinuţi într-o stare continuă de sărăcie pentru ca apoi să voteze cu cei care le aruncă mărunţişul – dacă ar fi pe picioarele proprii, ar fi taxaţi şi ei, la sânge, cât să nu se poată elibera din strânsoarea drăgăstoasă a statului.

    Uită-te, în schimb, la cei care reuşesc să facă milioane de euro dintr-un pocnet de degete. Cei cu patru-cinci-şase clase şi patru-cinci-şase case obţinute cinstit, din meditaţii şi moşteniri de la diverse mătuşi care au binevoit să moară la timpul potrivit. Sunt cei care se află de decenii în fruntea consiliilor locale şi judeţene, şi care ştiu foarte bine ce să facă cu taxele tale – unde să le deturneze, cum să-şi plătească servicii personale din ele, cum să le toace pe jardiniere de lux şi alei din dale care se sparg după două luni, pe drumuri care trebuie întreţinute mereu şi mereu pentru că sunt prost executate, ba, mai nou, şi pe renovări istorice făcute de mântuială, cu firme alese pe sprânceană. Inspectori, vameşi şi judecători care-şi fac vile din salariile mici de la stat, primari, şefi de consilii judeţene şi poliţişti care reuşesc în fiecare lună minunea de a trăi regeşte pe bani puţini. Deasupra lor, adevăraţii băieţi deştepţi, cei care învârt marile proiecte ale ţării, alea pe care nu le-ai văzut decât în clipurile de la televizor.

    Nivelul jafului din taxele tale este atât de mare, încât la buget ajung prea puţini bani. De când cu DNA-ul, mare parte din banii ăştia care erau sifonaţi din buzunarul tău au devenit excedent: ne e prea frică să mai facem ceva cu ei, iar interesul nostru nu este acela de a-i investi cum se cuvine, în proiecte acordate legal, în licitaţii nemăsluite, în infrastructură gândită pentru tine şi pentru voi toţi, iar nu pentru buzunarele noastre. De când cu jihadul ANAF-ului, s-au strâns chiar şi mai mulţi bani, de nu mai ştim ce să facem cu ei.

    Dar să nu crezi că doar sus-puşii te fură, nu. Te fură în grup, ori de câte ori eşti nevoit să scoţi bani din buzunar pentru o adeverinţă inutilă, dar necesară ca unchiul sau nepoata cuiva să aibă un post călduţ la administraţia publică. Te fură ori de câte ori plăteşti degeaba un timbru fiscal, doar pentru ca un inspector să aibă ce controla. Te fură atunci când munceşti, te fură atunci când te duci în vacanţă, te fură când dormi şi te fură când te trezeşti. Te fură când stai pe întuneric pentru că a mai cedat un transformator înlocuit pe hârtie, te fură când ţi s-a oprit apa pentru că ţeava raportată ca fiind înlocuită cu una nouă n-a intrat de fapt niciodată în pământ, te fură când treci bariera de la Feteşti şi te fură când îţi plăteşti amenzile, doar pentru ca Fiscul să-ţi mai ceară banii o dată peste câteva luni, pentru că nu le-ai adus dovada în triplu exemplar, ca să meargă câte unul la mătuşa, la nepoata şi la fratele celui care a inventat posturile dintr-o simplă mişcare de pix.

    Vezi gropi în asfalt, care-ţi distrug maşina? Ăia sunt banii tăi, fraiere, care au fost luaţi pur şi simplu din asflatul ăla şi băgaţi la ei în buzunar. Stai în trafic şi-ţi numeri zilele pierdute? Ăia sunt banii şi anii tăi, furaţi din proiectele de modernizare a infrastructurii care nu s-au mai făcut pentru că „nu sunt bani” ca să fie făcute la preţul triplu la care se gândiseră ei. Trebuie să cumperi manuale? Trebuie să dai şpagă la medic? Trebuie să vii cu medicamente de-acasă? Trebuie să strângi din dinţi când vezi pensia de mizerie a părinţilor şi bunicilor tăi care au muncit o viaţă-ntreagă? Trebuie să jonglezi cu jdemii de caiete, documente, registre şi hârtii care să dovedească un singur lucru, şi anume că ţi-ai plătit toate taxele inventate şi parainventate, doar ca să fii lăsat în pace să trăieşti? Fii fericit: toţi banii ăştia, repet, peste jumătate din veniturile tale, sunt luaţi cu japca de ei şi pentru ei, nu pentru tine, fraiere.

    Ei? Cum, care ei? Ei, de la prim-miniştrii care s-au perindat în ultimii 25 de ani, la miniştrii penali, la parlamentarii analfabeţi, la secretarii si subsecretarii, la secretarele şi pestesecretarele, la blondele lor intrate şi ieşite din puşcărie, la tezele lor de doctorat plătite en-gros direct la umilii profesori universitari, la birourile pline de funcţionari care plimbă hârtii de la unii la alţii, umflate pe rând de toate guvernările ţării ăsteia, indiferent de culoarea politică, la toţi şefii şi şefuţii din toate departamentele acestui imens aparat de stat cu milioane de guri şi dublu milioane de mâini, toate grăbite să-ţi ia banii ca să existe şi să-şi ducă viaţa în continuare la acelaşi nivel la care s-au obişnuit. Banii tăi, taxele tale.

    Plăteşte, fraiere, plăteşte şi ultimul bănuţ. Avem grijă să-ţi arătăm că eşti evazionist, că doar dacă tu furi 10 lei şi celălalt fură alţi 10 lei din toate taxele astea de care avem noi nevoie să hrănim sutele de mii de posturi de stat care nu produc nimic, de unde să mai luăm banii? Ce, ai nevoie de ăia 10 lei ca să subzişti? Haidade, nu zău, serios? Cum, să dăm afară 30-40% din toate posturile inventate în ultimii 10 ani şi atunci ar scădea şi taxele iar tu n-ai mai fi sufocat de ele, ci le-ai plăti cum se cuvine? Cum, să investim mai mult în educaţie şi sănătate, în detrimentul birocraţilor al căror singur scop e de a-ţi număra ţie banii? Cum, să stimulăm antreprenorii, IMM-urile, micile afaceri familiale care scot oamenii din şomaj şi-i fac să fie productivi, realmente productivi, preluând astfel şi mare parte din cei pe care i-am da afară de la stat? Păi cine te crezi, fraiere, cu cine crezi că stai de vorbă? Noi suntem votaţi mereu de aceşti oameni ale căror posturi tot noi le-am inventat, tu du-te şi adu banii!

    Data viitoare gândeşte-te mai atent: te-ai născut şi ai crescut în România, fii patriot. Plăteşte-ţi taxele până la ultimul leuţ, fraiere, doar aşa se va propăşi funcţionărimea care ţine ţara asta pe umeri. Cum care umeri? Umerii ăia cu grade multe, desigur.

    Iar când vei crăpa sub toate taxele astea, adu-ţi aminte de campania noastră de publicitate. Să nu zici că n-ai fost prevenit, fraiere: noi trăim din taxe letale. Ai priceput gluma? Hăhăhăhăhăhă. Poanta eşti chiar tu, fraiere.

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/tara-lor-taxe-letale-14223952

    Apreciază

  5. George Ban
    mai 18, 2015 la 6:09 am

    Era si mai bine asa cum am spus initial, adica, PSD sa se retraga de la guvernare IMEDIAT dupa pierderea alegerilor prezidentiale, sau, cel putin, Victor Ponta si stafful sau de campanie sa demisioneze din functiile detinute in partid. Acum, nu exista decat varianta de a continua, mai ales ca starea economiei ofera destule argumente pro, iar biata opozitie abia daca se mai poate tine cu mana de nas. (Z)
    Nu mi se pare normal sa vad iarasi si iarasi figura enervant de imperturbabila a lui Liviu Dragnea care sa da acum mare vicitima politica.
    Cum de n-au prevazut ca va fi o condamnare, cand era la mintea copiilor o atare anticipatiune ? Cine isi mai imagineaza in Romania de azi ca DNA investeste atata energie si atatia bani, sub obladuirea ambasadelor, iar judecatorii sa-si riste cariera achitand un inculpat cu mare notorietate publica ? (Z)
    Daca Dragnea isi asuma esecul si demisiona in noiembrie-decembrie 2014, poate ca acum ar fi fost un cetatean fara cazier judiciar. Dar el, nu si nu, tot motz in frunte. Iaca nah belea…..sa nu fie mai rau la recursul procurorilor. (Z)

    Apreciază

  6. @ ZeV, un partid ce a dat un premier de stanga reduce povara fiscala pe angajati, nu pe angajatori…

    Restul considerentelor se bazeaza pe cifre INS calculate prieteneste, deci eu zic ca si tine, sa avem rabdare pana aflam cu cat ne-a indatorat la diverse banci guvernarea asta, si daca n-a facut-o PSD merita votat iar, dar daca a facut-o… Intelegi, mie unuia imi e greu sa cred ca intre atatea minciuni mai e loc si de adevar…

    Apreciază

  7. @ zev

    Partial de acord cu prima parte referitoare la bacsis . E o discutie mai lunga pe care n-am timp acum s-o dezvolt .

    Pe scurt , când esti un incompetent/incapabil si n-ai solutii ca sa maresti baza impozabila si sa cresti economia atunci recurgi la masuri ridicole de genul impozitului pe bacsis , etc.
    Oricat ar fi masurile de penibile , tot se vor gasi 2-3 cetateni sa le aplaude !

    In alta ordine de idei , aveti dreptate ! Sunt convins ca d-lui Ponta i se falfaie de cetatenii acestei tari , de intreprinzatorii romani , de toate minciunile pe care le-a spus romanilor , etc. Este omul sistemului , serveste sistemul si probabil stie ca nu va fi dat jos prea curând .

    Cat priveste cele 6 ” realizari ” ale d-lui Ponta ma pufneste rasul 🙂 . Ori sunteti chiar d-ul Ponta ( sau vreun aplaudac fanatic ) ori nu intelegeti in ce lume traiti ! Asta ca sa fiu decent …
    In afara de pct. 1 ( adevarat ) toate celelalte realizari sunt doar in mintea d-voastra si a altor activisti de partid PSD .

    Toate acele cresteri de venituri la buget ( din cauza controalelor , a abuzurilor si a terorii ) isi vor arata efectele perverse peste cateva luni . Multi intreprinzatori vor prefera sa-si inchida afacerile decat sa lucreze intr-un mediu ostil , intr-un climat de teroare sau sa fie victimele abuzurilor unui stat militienesc gandit de doi lobotomizati ca Basescu si Ponta . La urma urmei , este o chestie de psihologie si chiar de autoaparare .

    Diminuarea CAS-ului a fost ” compensata ” prin cresterea salariului minim ; si care poate duce la o crestere a somajului . Paradoxal .

    Codul Fiscal este o mizerie totala , cuprinde tot felul de masuri aberante si daca va ramane in forma initiala va duce la închiderea a sute de mii de firme . Darius Valcov mi se pare infinit mai serios decat acest cod fiscal .

    Codul Fiscal a fost apreciat doar de unii mercenari media , de activistii de partid ai PSD-ului si de unii ca dumneata care habar n-au ce inseamna economia de piata sau nu sunt afectati .

    Pentru glumele alea cu inflatia si cu PIB-ul ia legatura cu cel mai vesel vecin din bloc . O sa-ti spuna zeci de bancuri cu ele . Daca nu , du-te la Fabrica de Minciuni ( Directia de Statistica ) din orasul tau si o sa-ti spuna ei cum sta treaba 🙂

    Citind prostiile pe care le scrieti si vazand îndârjirea cu care-l aparati pe d-ul Ponta ( chiar daca greseste ! ) imi dau seama ca in tara asta orice aberatii ai spune si orice abuzuri ai face tot vei gasi oameni care sa te aplaude . Unii contracost , altii ca atata ii duce capul . Asa a fost si cu Basescu in primii lui ani de domnie . Romanii isi iubesc calaii !

    In aceasta discutie nu este vorba de Victor Ponta ! Este vorba despre un individ care a ajuns la putere in 2012 cu un mesaj si cu un program si care dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta i-a tradat pe toti , i-a mintit si a facut exact pe dos de cum a spus ! O dezamagire de politician si de PM , întocmai ca si predecesorii sai : Basescu , Boc si MRU .
    Intamplator acest domn este Victor Ponta pe care si eu l-am votat !

    Daca cumva vi se pare ca eu as fi basist sau PNL-ist va inselati ! Cititi-mi postarile din ultimii ani . Tot ce vreau sa spun este ca Victor Ponta nu-i cu nimic mai breaz decat Basescu , Boc , Blaga , MRU , Kovesi si alti penibili care au marcat negativ aceasta tara .
    Stiu si faptul ca urmatorii care vor veni dupa Ponta vor fi si mai rai !

    Eu personal , chiar nu mai intrevad nicio speranta pentru tara asta . Romania a ajuns pe mana strainilor care ne conduc prin interpusi , prin tot felul de securisti ingusti la minte ( Basescu , MRU , Ponta , Kovesi , Iohannis , etc. )

    Cine nu se incoloneaza devine automat dusmanul patriei si victima a campaniilor anticoruptie , spion rus , etc.

    P.S. Am urmarit aseara emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3 in care d-ul Gâdea a pus o intrebare retorica : De ce nu sunt bani de salarii pentru profesori si medici ?

    Raspunsul d-lui Bogdan Chiriac a fost magistral : Pentru ca in tara asta , in ultimii 10 ani , toate resursele au fost indreptate inspre institutiile de represiune si pentru ca oamenii de afaceri autohtoni sunt decimati !

    Ce fel de tara e aia in care procurorii , judecatorii , politistii si anaf-ul au salarii de 8-10 ori mai mari decat medicii si profesorii ?

    Apreciază

  8. Acestea sunt semne ale disperarii …

    http://www.romaniatv.net/jandarmi-mobilizati-la-icoana-lui-arsenie-boca-din-vaslui-care-lacrimeaza_220875.html

    http://www.dcnews.ro/incredibil-aproape-100-000-de-oameni-au-mers-la-mormantul-lui-arsenie-boca-in-vacan-a-de-1-mai_474581.html

    Ar putea d-ul Ponta sa inventeze un impozit si pentru acestia … Taxa de pelerin sau whatever . Sa ne explice dansul cum ca pelerinajele astea sunt de fapt in scop turistic , alea , alea , sa-i dea o forma faina si pac .

    Totusi , dintre toti idiotii astia care ne conduc , mai apare si cate un om destupat la minte si cu suflet .

    http://www.dcnews.ro/pe-tera-constan-a-tinerii-ispiti-i-sa-se-mute-la-ara-teren-pentru-casa-gratis-i-mobila-pentru-o-camera_475725.html

    Apreciază

  9. ZeV,

    Eu nu am vorbit doar de retragerea de la guvernare, ci de retragerea din Parlament. Eu văd doua avantaje: 1. Arestarea de membri PSD nu ar mai avea niciun haz și Codruța ar muri de ne…muncită. 2. Ar fi o placere sa vezi cât de multa „iubire” va fi atunci în „noul” PNL. Peste 4 ani, sau chiar mai devreme, PSD va trebui sa adune mormane de cadavre…
    Evident că îmi dau seama ca propunerea este nerealista, dar asta ar merita DNA, Joianis, CCR și Ambasada.

    Apreciază

  10. Adrian B.
    Victor Ponta a tradat obiectivele si electoratul USL ?
    Cine din fosta alianta sustine si acum legitimitatea demersului de demitere a lui Traian Basescu ? Crin Antonescu ? Ludivic Orban ? Alina Gorghiu ?
    Nu cred ca este prea greu de identificat raspunsul corect, chiar si de catre d-ta.
    In plus, initiativele de a promova Codul Silvic si , cel mai recent, o hotarare (sau un proiect de lege), care sa interzica temporar exportul de lemn brut, cui apartin ?
    Stimate coleg…mie personal prezenta lui Ponta in calitatea de premier, nu-mi aduce avantaje notabile de niciun fel. Dar incerc sa privesc, cu calm, mai departe de limitele, orgoliile, ifosele si ambitzurile mele efemere si cu miros de desertaciune. Eu consemnez si retin fapte relevante. Si mai ales, nu uit istoria relativ recenta.
    Iata, colegul Centru tot incearca sa explice, cu date si argumente de o mare acurateze, ca se face ceea ce trebuie in domeniul infrastructurii rutiere. Din pacate, media romaneasca are alte preocupari. Chiar ma intreb deseori: de ce jurnalistii nu-si asuma responsabilitati, venind direct in fata electoratului pentru a-i obtine votul, din moment ce sunt intruchipari ale perfectiunii in toate domeniile vietii social-politice a timpurilor noastre ?
    Mi-as dori, in momentele mele de machiavelism, un regim condus doar de jurnalisti si procurori.
    Din nefericire, nu vom avea aceasta ,,sansa”, deoarece, tot Basescu ne va conduce, mult timp de acum incolo. La aceasta evolutie (sau involutie), contribuie decisiv si insi construiti dupa chipul, calapodul si asemanarea dumitale.

    Apreciază

  11. Colegul si prietenul 🙂 nostru Georgica Ban vine cu o propunere mai fantezista :

    George Ban
    mai 18, 2015 la 6:09 am

    Ce-ar fi dacă?…

    Ce-ar fi dacă PSD ar ieși pentru 4 ani din politică? Mai clar, dacă nu ar participa la următoarele alegeri… Eu așa aș face.
    ………………………………………………………………………………………………

    Eu vin cu o propunere mai realista . Ce-ar fi sa plece d-ul Ponta vreo 4 ani din fruntea PSD-ului si sa lase locul unui coleg mai pregatit si mai rational decat dansul .
    PSD-ul a fost considerat întotdeauna partidul cu cele mai pregatite cadre si cei mai profesionisti oameni .
    In acest partid sunt oameni deosebiti care ar putea conduce mult mai bine acest partid si aceasta tara : Alexandru Athanasiu , Adrian Severin , Ecaterina Andronescu , Corina Cretu , Serban Nicolae , etc.

    Iar d-ul Ponta sa mearga si sa faca ce stie el cel mai bine : sa fie procuror , copilot , sa vanda hamburgeri la McDonald in Paris , sa ofere consultanta juridica la Turceni , sa coabiteze cu toti ordinarii , sa-si minta familia si apropiatii , etc. Adica , sa traiasca un pic in lumea reala .

    Apreciază

  12. Felicitări! (a câta oară?…). Poate o să merg și eu…

    Așa cum d-l Năstase și alții plătesc taxe pentru orice venit încasat (iată! pentru cărțile vândute), toți ceilalți trebuie să plătescă taxe, dacă vrem să devenim un popor civilizat.
    Dacă vrem să rămânem niște otomani înapoiați, nu dăm taxe și să-i aplaudăm pe cei care nu dau sau dau doar câteva firifrici!

    Firmă de termoizolarea construcțiilor:
    Trei muncitori angajați cu carnet de muncă pe care e trecut salariul minim (deci taxe pentru salariul minim), iar în mână – de trei ori mai mult; zece muncitori la negru.
    Vine Inspectoratul Teritorial al Muncii: se dă alarma pe șantier, cei trei muncitori rămân pe schele, ceilalți zece fug pe acoperiș.
    Firma iese bine la control.
    Nu vorbesc din auzite.

    Am atâtea exemple, încât îmi e imposibil să apreciez acest popor. O spun cu părere de rău.

    Apreciază

  13. @ CRI_

    Acest cheloo pe care ni-l recomandați nu e curvarul scârbos (electoratul) care a avut 100 de femei și vrea să se însoare cu o virgină (statul)?
    N-am ascultat și nu ascult guriștii, dar din titlu înțeleg că o ștoarfă masculină care a avut relații cu 100 de femei se plânge că e nevoită să să însoare cu o tipă (statul, de!) care a avut și ea 100 de bărbați.
    Inadmisibil pentru ștoarfa masculină de mahala…

    Fiți realist/ă! Electoratul (chel sau Cooper) e o târfă care vrea să se căsătorească cu o imaculată, dar nicio imaculată nu vrea o târfă masculină, așa că cheloo trebuie să se însoțească cu una de teapa lui.

    Apreciază

  14. Adrian B.
    In ce conditii ar trebui, eventual, sa plece Victor Ponta din fruntea partidului ?
    Ce facem daca colegii din partid ai domnului Ponta il vor sustine in continuare, in unanimitate ? In statutul PSD, din cate stiu, nu exista prevazut un drept de veto acordat preferential domnilor Adrian B., Ghita Bizonu’ si Papasha care sa infirme decizia celorlalti lideri/reprezentanti ai partidului. (Z)
    Pana la urma, aveti posibilitatea sustinerii domnului Mircea Geoana in demersul domniei sale de a da o sansa stangii autentice. Iar domnul Geoana are nevoie ca de aer de ,,noi” cadre de nadejde , recte, ,,tineri” (cel putin in spirit si cuget).
    (Z)
    Sau, de ce nu, sa mizati pe Traian Basescu, un politician de viitor, avand in vedere ca presa nu se poate dispensa de domnia lui. Basescu este necesar mediei, ca aerul de respirat. (Z)
    PS
    Si eu am propus-o pe doamna Corina Cretu (un om exceptional) in calitatea de presedinte al PSD, iar Ponta sa ramana premier (imediat dupa alegerile prezidentiale – ca varianta alternativa la retragerea completa a PSD de la guvernare).
    De fapt, Victor Viorel si-a dorit de la bun inceput sa ramana doar cu atributiunea de premier, conform angajamentelor luate in calitate de co-presedinte al USL, iar Victor a ramas consecvent pana in ultimul moment. Candidatul domnului Ponta la prezidentiale a fost in permanenta Crin Antonescu (chiar si un timp inertial dupa parasirea USL de catre liberali), dar PSD a decis altfel, constatand ca nu poate fi urnit din loc un ,,mort” politic (Antonescu Crin n.r.) si totodata cedand presiunii liderilor locali care isi doreau toata puterea in Romania si nu ar fi agreat un candidat precum Calin Popescu Tariceanu.
    Apropo de Adrian Severin si Ecaterina Andronescu….sa fim seriosi domnule Adrian B. Nu comentez gradul lor de competenta (relevat cu brio in activitatile publice si profesionale desfasurate de-a lungul timpul) dar sunteti in eroare si intr-o zona de intensa naivitate daca ignorati ,,parametrul” DNA. Ne place sau nu, puterea, in Romania, nu apartine politicienilor in acest moment, ci, ambasadelor. Iar ambasadele, care reprezinta interesele marelui capital eminamente de dreapta, nu vor, pe moment, o stanga puternica in Romania, oricat de competenta ar fi ea. Pana la urma, cetatenii Romaniei au capacitatea si legitimitatea de a decide. Dar, din pacate, romanii sunt dezbinati, timorati si …turmentati (in sens politico-caragialesc).
    Ati vazut pe cineva iesind in strada pentru a apara votul celor 7,4 milioane de romani, mai ales acum, in contextul in care acest vot a primit un blam din partea judecatorilor (fosti procurori) care l-au condamnat in mod abuziv pe Liviu Dragnea ? Era perfect previzibil, dar asta este o alta problema, care nu face obiectul acestui comentariu.
    Nu, stimate coleg..oamenii sustin DNA si vor sange pe pereti si catuse, exact ca in timpul Revolutiei franceze. Cetatenii Romaniei anului de gratie 2015, nu numai ca nu dezaproba abuzurile procurorilor, ba chiar le incurajeaza, pe fondul disputelor insurmontabile care au fragilizat Parlamentul Romaniei.
    Asta e democratia, chiar daca nu ne place intodeauna. Practic, DNA este partidul politic cu cea mai mare sustinere.
    In acest context tulbure si ostil stangii, singurul lider care poate pastra un echilibru in partid si o sansa pentru PSD la viitoarele alegeri, este Victor Ponta-in principal in calitatea sa actuala de prim ministru, mai ales ca economia chiar a inregistrat un plus semnificativ, mult peste media Uniunii Europene.
    Nu este de neglijat, dupa parerea mea, iar a ignora realitatea in fundamentele ei, este o mare dovada de inconstienta, sau, poate, de reavointa, din partea unora ca d-ta.
    De asemeni, trebuie luat in calcul ca singurul care a ramas consecvent fata de votantii de la Referendum, recte, alegatorii din toamna lui 2012, a ramas Victor Ponta (caruia i se alatura cu devotament principial Calin Popescu Tariceanu si alti cativa liberali autentici).
    Cel care a tradat increderea alegatorilor, inclusiv familia politica, pentru interese obscure – straine de interesul national, nu a fost, oricum, PSD.
    Sincer, nu va inteleg, pentru ca tot ce propuneti voi, nu ajuta nici partidul si nici stanga romaneasca. Dimpotriva, le ingroapa. Daca asta vreti, macar recunoasteti public, sa nu ne mai pierdem timpul acordandu-va o atentie disproportionata. Sunteti intr-o formidabila eroare de perceptie, sau…nici nu vreau sa ma gandesc, putand fi subiectiv in climatul zvonisticii referitoare la ,,acoperiti”. (Z)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s