Nu stiu dacă un poney roz cu svastica pe fund poate ajuta la prezentarea, sub aspect cultural, a identitătii nationale românesti, in lume. Poate că, in mod gresit, am gândit că un muzeu al celor mai valoroase costume populare poate juca mai bine acest rol. De aceea, m-am bucurat să o conving pe distinsa doamnă Marghiolita Constantinescu Rogojan, cea mai mare colectionară de costume populare, să doneze statului, in 2004, pretioasa sa colectie, de aproximativ 1000 de piese, stransă, de-a lungul unei vieti, cu pasiune si eforturi financiare. Era vorba, intre altele, de:
– 210 costume populare pentru misiunile diplomatice românesti din străinătate;
– 250+ 58 costume, 10 covoare 85 de accesorii pentru Muzeul Costumelor populare, pe care l-am creat in interiorul Palatului Parlamentului.
De asemenea, dna Rogojan a mai donat Camerei Deputatilor, la rugămintea mea, sute de obiecte de patrimoniu – costume, icoane, obiecte de ceramica, instrumente muzicale.
După 2004, in spatiile rezervate pentru muzeu, in Palatul Parlamentului, au fost mutati insă functionari de la Oficiul pentru spălarea banilor iar obiectele donate zac in cutii, aruncate in diferite locuri, fără să existe raspunsuri din partea Ministerului Culturii, Camerei Deputatilor sau MAE, in legătură cu soarta acestor obiecte.
Lucrurile au si o latură cinică – Camera Deputatilor a votat recent ca ziua de 16 mai să fie declarată Zi a costumului popular national! In conditiile in care un muzeu, extraordinar, de costume populare, adăpostit in clădirea Parlamentului a fost „dezafectat”. Imi este greu să comentez. Sfatul meu pentru mostenitorul dnei Rogojan (Dna Rogojan s-a stins din viată, intre timp) este ca, in măsura in care intr-un interval de o lună nu primeste un raspuns serios din partea institutiilor vizate, să ceară anularea donatiei.
Puteti citi, mai jos alocutiunea mea, din 24 noiembrie 2004, la inaugurarea Muzeului Costumelor Populare din România:
„Doamnelor si domnilor,
Stimate doamnă Marghiolita Constantinescu Rogojan,
Domnule ministru,
Domnilor ambasadori,
Dragi prieteni.
Sunt fericit så particip la deschiderea acestui noi muzeu. Discutåm foarte mult despre viitor, ne aruncåm într-o lume virtualå, uitând cå putem så construim în prezent si cå putem så låsåm pentru cei care vor veni după noi semnele trecerii noastre prin lume. Sunt atâtea lucruri extraordinare care exprimå identitatea româneascå, atâtea lucruri extraordinare care înseamnå traditie si participarea noastrå la diversitatea europeanå, dacå vom sti, în primul rând, noi însine, så le pretuim! Acest muzeu este doar una dintre expresiile profunde ale respectului nostru pentru ceea ce are valoros, ceea ce are pretios natiunea românå.
Când se vor mai face vreodatå, dacå se vor mai face astfel de costume? Cine va mai avea timp, între 2 talk show-uri si o emisiune „Iartå-må” sau ceva de genul telenovelelor, så se aplece ore întregi asupra råzboiului de tesut, sau pentru a face aceastå muncå migåloaså de tesåturå cu fir de argint. Pårerea mea de råu ar fi fost så fi låsat så treacå pe lângå noi o sanså unicå. Pentru cå rolul Guvernului nu este neapårat de a face el anumite lucruri, ci, în primul rând, de a permite ca altii så punå în valoare munca lor. Avem bucuria så expunem aici o colectie extraordinarå a doamnei Rogojan; stiam de ani de zile câte ceva despre aceastå colectie, ne-am mai întâlnit si anul trecut, când s-a fåcut o donatie, de asemeni superbå, pentru Camera Deputa¡ilor, ne-am întâlnit si la Guvern, atunci când ambasadele noastre au beneficiat de un numår de astfel de costume tocmai pentru a aråta celor cu care ne întâlnim în alte tåri, cât de importantå este traditia si cultura româneascå. ai atunci, m-am gândit la acest muzeu. Vreau så-i multumesc în mod deosebit domnului Petre Badea, colegilor såi, pentru felul extraordinar de rapid în care au reusit så finalizeze lucrårile aici. Vreau så le multumesc si celor care s-au ocupat de organizarea propriu-ziså a acestui muzeu. Sunt foarte bucuros cå am reusit så scoatem aceste costume din låzile unde, inevitabil, urmau så stea, riscând ca, în timp, ele så se risipeascå, så se degradeze, fårå o atentå pretuire si îngrijire din partea muzeografilor. Am realizat aceste lucruri împreunå cu doamna Jeni Florescu, cåreia îi multumesc, încå o datå, cu domnul ministru Råzvan Theodorescu, unul dintre cei mai dinamici ministri si un om cu care nu mi-au trebuit mai mult de 2 fraze pentru stabili complicitåti în acest plan al construirii de muzee. Sunt încå multe lucruri de fåcut. Vå dau un singur exemplu: în România existå, în momentul de fa¡å, zeci de mii de icoane care se degradeazå în spatii, din nefericire, nepotrivite pentru påstrarea lor, multe având nevoie de restaurare. Initial am dorit så facem aici, în acest spatiu, un muzeu al icoanelor românesti, dar era nevoie de activitåti de pregåtire mult mai îndelungate datoritå actiunilor necesare de restaurare, ele fiind în proprietatea Bisericii. Ele urmau så fie restaurate si expuse un timp, dupå care, reintroduse în circuitul muzeal în diferite locuri în tarå. Proiectul acesta råmâne de rezolvat în viitor. Un alt proiect este cel al unei pinacoteci a Bucurestilor. Spatiul existå, este vizavi: este vorba de 2 etaje care nu sunt finalizate, precum si de lucråri care, în momentul de fatå, stau în spatii de depozitare, nu întotdeauna foarte potrivite; deci s-ar putea dezvolta acest muzeu de care Bucurestiul are nevoie. Pot så vå dau multe alte exemple; såptåmâna viitoare vom deschide la Posada un Muzeu cinegetic. De fapt îl vom relansa într-o formulå nouå, mult schimbatå. Toate aceste lucruri sunt, într-un fel, o parte a unui exercitiu de guvernare care a încercat, pe de o parte, så revigoreze economia si, pe aceastå bazå, så suplineascå unele lipsuri în domeniul activitåtilor culturale si, mai ales, så nu piardå momentele în care aceste proiecte ar fi putut så fie realizate. Uneori trecem peste momentele deosebite, le pierdem, asa cum s-a întâmplat, la un moment, dat cu operele lui Brâncusi, ale lui Brauner, contemporanii nestiind så gåseascå momentul de întâlnire fast cu cei care puteau, în timp, så însemne mai mult pentru prezenta lor atât în sufletele românilor, dar ¿i în constiin¡a europeanå.
De aceea, acest muzeu reprezintå un mesaj pentru viitor, un mesaj pentru colectionari, acestia fiind oameni care au pus suflet pentru a strânge anumite lucruri, lucruri pe care nu le pretuiesc în bani. Pretul lor constå în eforturile si pasiunea de a pune împreunå piese care, poate, nu întotdeauna au aceeasi valoare în sine, importantå fiind, înså, valoarea pasiunii si a consumului de timp sau de efort.
De aceea, încå o datå, fac un apel la colectionarii din România, la cei care pot så ajute la aceastå consolidare a identitå¡ii culturale românesti, prin includerea lor în spatiul muzeal deschis tuturor românilor. Acest loc va deveni, sunt convins, nu neapårat un loc de pelerinaj, aceasta fiind o formulå exageratå, dar cei care vor veni så viziteze aceastå clådire, si sunt din ce în ce mai mul¡i, vor vedea, inevitabil, cå România se manifestå nu doar prin opere gigantice din marmurå, ci, mai ales, prin aceastå subtilå combina¡ie de culori si de neasemuitå frumusete a lucrului de mânå.
De aceea, încå o datå, vreau så multumesc doamnei Marghiolita Rogojanu pentru generozitatea sa, sperând så se bucure asa cum må bucur si eu pentru cå, separându-se de aceste
lucråri, de fapt, dânsa câstigå sufletele a 22 de milioane de români. Este un schimb avantajos si cred cå pentru câteva sute de astfel de costume minunate obtine, în schimb, ceea ce i se cuvine: respectul si dragostea noastrå. Vå multumesc tuturor. ”
PS Am adăugat o fotografie a cărtii lui G.T.Niculescu Varone, „Costumele nationale din România intregită”, publicată, in 1937, la Bucuresti, cuprinzând 125 de fotografii ale unor valoroase costume populare.
Asa ne manifestam noi, altii sunt mandrii de originea lor noi in schimb aruncam cu noroi in tot!
“Fiecare neam are o linie a lui de propăşire şi strălucire, care face cu putinţă un maximum de manifestare pentru fiecare generaţie, o continuare a sforţărilor şi o îmbogăţire a culturii naţionale neîncetat de-a-lungul veacurilor. Cei care nesocotesc această linie se îndepărtează de istorie şi îşi împing propria lor naţie spre decădere” spunea Dimitrie Gusti. Nicolae Filimon, Petre Ispirescu, şi G. Călinescu demonstrează că ei nu s -au îndepărtat de istorie. Numai în aceste condiţii, opera lor a imprimat un impuls pentru propăşirea naţiei. Iar la 1939, Dimitrie Gusti a fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris! Reamintesc că după Restauraţie, Academiile create în paradigma thermidoriană prin spiritul Ideologilor atei au fost salvate de către Chateaubriand, romanticul om de litere intervenind pe lângă regalitatea franceză decizională. Onoarea conferită lui Dimitrie Gusti este totodată şi o recunoaştere indirectă, însă chiar de la una din surse!, a rolului jucat de Ideologia primară pentru cultura română.
Mihaela Erika Petculescu
mai 14, 2015 la 3:21 pm
Va citez:
“Să reflectăm doar la ce ne doream înainte de 89 şi la ce ne dorim acum : parcă nici nu există un numitor comun, nu vi se pare ?”
Atat inainte, cat si dupa 89, eu imi doream si imi doresc sa fiu liber. Deci EXISTA un numitor comun. As fi foarte curios sa aflu ce va doreati Dvs inainte de 89. Si ce va doriti acum.
Altfel, “cu toata dragostea”, discursul Dvs seamana foarte mult cu cel al lui Fragmentarium Politic. Analizeaza foarte serios probleme romanesti meschine, pe care le confunda cu probleme mondiale. Daca ma insel, va rog sa ma scuzati!
Reblogged this on operatiunispeciale.
DIMITRIE GUSTI: +Consideraţii asupra unui sistem de sociologie, etică şi politică / Domnilor Colegi, Împlinesc astăzi o veche dorinţă şi un act de deferenţă colegială faţă de D-Voastre, înfăţişându-vă câteva din concepţiile ştiinţifice care sunt rezultatul multori ani de cercetări şi meditaţie şi al unei îndelungate experienţe personale. Întâmplarea a făcut totodată ca şi cercurile ştiinţifice din străinătate să ia mai demult cunoştinţă de ele. Încă din anul 1935, răspunzând unor invitaţii mai vechi, am înfăţişat, cele ce voi desvolta azi înaintea D-Voastre, în câteva prelegeri ţinute la Sorbona şi la Facultatea de Drept din Paris, precum şi la Universităţile din Berlin, din München şi din Leipzig. Interesul cercetătorilor străini pentru aceste străduinţe s-a manifestat prin hotărârea luată de Institutul Internaţional de Sociologie ca al XIV-lea Congres Internaţional de Sociologie să aibă loc în Capitala noastră, sub preşedinţia mea. Dar, domnilor Colegi, comunicările mele urmăresc nu numai a vă aduce la cunoştinţă formularea rezultatelor unei experimentări ştiinţifice îndelungate, ci, daţi-mi voie să adaog această mărturisire, a face, în acelaşi timp, să apară cât mai clară şi convingătoare, pentru a înlătura orice nelămurire care ar putea să existe, fiind vorba de probleme care-mi sunt prea scumpe pentru a nu le dori cunoscute după valoarea lor. Îmi sunt scumpe deoarece ele exprimă şi delimitează etapele unei evoluţii ştiinţifice. De la data când mi-am prezentat, în 1904, profesorului Wilhelm Wundt, teza de doctorat asupra egoismului şi altruismului, înlocuind aceşti termeni prin motivarea sociologică a voinţei practice; din anul 1910, când am publicat prima schiţă a sistemului meu de ştiinţe sociale, până la 1925, când am inaugurat cu Seminarul de Sociologie de la Universitatea din Bucureşti prima cercetare de monografie sociologică pe teren, şi în sfârşit până la 1939, când am avut privilegiul să prezint Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris, cu prilejul alegerii ca membru corespondent, o privire sintetică asupra activităţii mele ştiinţifice şi culturale de până acum, am parcurs patru mari etape, păstrând însă mereu acelaşi drum, care mi s-a părut din ce în ce mai drept, mai luminos şi mai plin de făgăduinţe. Un sistem de gândire socială pentru a fi viabil, ca instrument de cunoaştere şi de cercetare nouă, nu trebue să aibă numai ambiţia unei construcţii arhitectonice perfecte şi a unei logice imuabile, ca un produs desăvârşit al dialecticei speculative, creatoare de „palate de idei“. El trebuie să reprezinte înainte de toate o expresie clară şi adecvată a sforţărilor ştiinţifice personale. Anecdota povestită de Walter Scott, prin care obişnuia să răspundă celor cari criticau romanele sale istorice, nu este lipsită de preţioase sugestii nici pentru sistemele de gândire. Un sculptor, care aducea cele mai distrugătoare critici statuii ecvestre a lui Marcu Aureliu din Roma, în special calului, care ar fi fost, după el, plin de defecte anatomice, sculptând el însuşi un cal, de cea mai desăvârşită conformaţie anatomică, nu s-a putut opri să exclame cu amărăciune, comparând cele două statui: „şi totuşi calul acesta, deşi imperfect, este viu, în timp ce al meu, cu toată perfecţiunea lui, este lipsit de viaţă!”. Sistemul ştiinţelor sociale, pe care-l înfăţişez, nu încearcă numai să unifice cunoştinţe şi probleme, creând astfel o cunoştinţă şi o problemă nouă, ci confruntă şi verifică toate rezultatele obţinute, în cercetări la teren, pentru a le da un temeiu experimental. De 15 ani o echipă de tineri, formaţi în şcoala Seminarului de Sociologie al Universităţii din Bucureşti, foloseşte acest sistem drept plan în cercetările satelor româneşti. De aceea, el n-are nimic din rigiditatea şi dogmatismul construcţiilor speculative, care fug de orice confruntare în proba reală, el fiind un sistem trăit, fără preferinţe doctrinale, tot atât de departe de teorii fără fapte cât şi de fapte fără teorii şi având ca lozincă: „Aici gândul se trăieşte şi viaţa se gândeşte”. A expune un sistem, al cărui merit constă în rigoarea demonstraţiei experimentale, prin câteva consideraţii rezumative, este a risca neînţelegeri, pe care tocmai urmărim a le înlătura. Ne vom strădui atunci să desfăşurăm în această oră de sinteză ce presupune mulţi ani de analiză, după expresia aşa de fericită a lui Fustel de Coulanges, liniile mari ale concepţiei noastre despre realitatea şi acţiunea socială.Viaţa socială, societatea sau, mai precis, realitatea socială, sunt termeni generali. Realitatea socială nu este o entitate metafizică, nici o formă sau o categorie raţională de cunoaştere, ci pur şi simplu faptul concret al vieţii laolaltă a oamenilor, aşa cum o întâlnim în experienţa curentă. Privită existenţial, realitatea socială apare ca o îmbinare de nenumărate mănunchiuri de oameni, de nenumărate unităţi sociale, foarte variate şi împrăştiate pe întreg globul. Aşa sunt familiile, satele și oraşele, bisericile şi sectele, breslele şi tagmele, atelierele, şcolile, gospodăriile şi întreprinderile, care, la rândul lor, sunt îmbinate felurit în unităţile mai cuprinzătoare ale neamurilor, statelor, imperiilor. Diversitatea unităţilor se măreşte prin faptul că fiecare din genurile de unităţi, familia ca şi satul sau oraşul, bisericile, statele şi imperiile, prezintă cele mai variate tipuri, după loc, timp, rasă şi mentalitatea celor care le alcătuesc. Nu mai departe decât la noi, câtă deosebire între familia bănăţeană, care a adoptat sistemul copilului unic, şi între familia patriarhală moldoveană, olteană, munteană sau a coloniştilor din Dobrogea Veche, cu copii numeroşi, trecând de şase, sau între aceste două tipuri de familie și familia intelectualului bucureştean, lipsită, de cele mai multe ori, cu totul de urmaşi! Câtă deosebire, mai departe, în atâtea privinţe, între situaţia femeii din familia europeană, cea americană şi cea asiatică sau africană! Sau câtă bogăţie de tipuri, când privim miile de sate româneşti; unele, cele din Maramureş, din Bihor, din Făgăraş şi din Argeş sunt vechi; altele, cele din şes şi lunci sunt noi, din veacul al XVIII-lea, ca satele de Olteni din Banat sau satele de „Ungureni“ din Muntenia; noi, din veacul al XIX-lea, ca satele de Munteni sau Cojani din Ialomiţa, ca satele de Brăileni şi de Mocani din Dobrogea, ca satele de Codreni din Soroca şi Lunca Siretului; noi, din veacul al XX-lea, ca satele de colonişti Macedoneni din Cadrilater sau de colonişti Moţi din Banat. Satele vechi, la rândul lor, sunt unele de foşti clăcaşi, vecini, iobagi, altele de foşti moşneni, răzeşi, grăniceri, mazili; mixte, de foşti clăcaşi şi moşneni, vecini şi răzeşi, mazili, dvoreni şi „ţărani“. Privite după ocupaţia lor de azi, o parte din sate sunt exclusiv agri cole, altele pastoral-agricole, cu variate ocupaţii anexe: negustorie, lemnărie, olărie, etc., cu locuitori cari se împrăştie sezonier în toate părţile, pentru munci agricole şi forestiere, sau lucrează în întreprinderi industriale, la oraş. Exemplele s-ar putea înmulţi la nesfârşit. Din toate acestea se desprinde concluzia, că de vreme ce realitatea socială nu este omogenă, ci alcătuită din complexe, numeroase şi variate forme de unităţi sociale, cercetătorul care se consacră studiului ei trebuie să evite generalizările şi deducţiile pripite. Constatările valabile în cazul unui tip de unitate socială pot prea bine să nu fie aplicabile în întregime unităţilor sociale de alt tip. Rostul clasificărilor întreprinse în studiul unităţilor sociale este tocmai cel de a fixa şi de a indica prin tipuri unităţile sociale pentru care sunt valabile anumite constatări. F
aptele acestea determină în chip necesar şi caracterul sociologiei ca ştiinţă. Fiind studiul realităţii sociale, ea nu are ca obiect societatea, una singură şi aceeaşi în toate timpurile şi în toate locurile, ci unităţile sociale concrete, singurele forme în care trăieşte societatea. Când spunem ştiinţa realităţii sociale înţelegem, deci, ştiinţa unităţilor sociale în formele numeroase şi variate în care se găsesc ele răspândite pe pământ. Acesta a fost motivul, care ne-a determinat să fixăm ca temă fundamentală de discuţie a celui de-al XIV-lea Congres Internaţional de Sociologie, care l-am amintit, satul şi oraşul. Discuţia ştiinţifică asupra acestor două unităţi sociale tipice ale vieţii sociale omeneşti, implică o atitudine programatică faţă de problema fundamentală a sociologiei, aceea a realităţii sociale, ca unităţi sociale.+ Publicat de către Blogger Dan Culcer la » Asymetria — Antiacvarium , 5/13/2015 03:52:00 p.m.
George Ban
Da, trebuie sa recunosc ca d-na MEP are si domnia sa o parte de dreptate, recte, exista o diferenta intre gradul de libertate de dinainte de 89 si cel de dupa : acum, avem voie sa iesim, ziua, in ,,curtea inchisorii”, bineinteles, supravegheati atent de gardieni si camere video sofisticate. Cu cat gandim mai mult si mai…liber, cu atat suntem mai focusati/focalizati.
😉
Astazi costumele populare arata altfel.
Credeti ca mai merita statul roman sa i se doneze ceva?
Privesc la spectacolul politic cu DNA in rolul principal. Nu cred ca va mai dura mult. Secundul a fost terminat. Probabil ca primul va fi ultimul care va stinge lumina. Din plan secund, un lup se pregateste sa intre intr-o noua poveste, cu scufite rosii si portocalii. Mircea si Monica deja si-au pregatit cosuletele in care spera sa culeaga ciresele de iunie. Pe undeva prin apropiere trebuie sa fie si vanatorul. Fara un pact de coabitare, sfarsitul alearga inapoi. Este cat se poate de limpede, niciun guvern nu poate rezista opozitiei DNA. George Ban, scuze cu salutari!
d-na Petculesu…Depinde ce intelegeti dv. prin libertate.
libertatea nu inseamna sa batjocorim tot ce a fost inainte.
poate nu puteti cuantifica cata migala,rabdare si munca este sa creezi un costum popular.
aR TRABUI SA NE MANDRIM CU STRABUNII NOSTRII AU AVUT COLOANA VERTEBRALA
Monologul liderului de la Casa Alba prin care a dat liderilor din Golf asigurari de securitate privind tarile lor si entuziasmul cu care acestia il asculta si il privesc imi reactualizeaza memoria unei imagini media pe stil vechi (ante-22). http://www.agerpres.ro/externe/2015/05/15/obama-le-a-dat-liderilor-arabi-din-golf-noi-asigurari-in-legatura-cu-securitatea-tarilor-lor-07-00-06
Este o rusine ce s-a intamplat.
Anul trecut am încercat să-l văd.
Văzusem, ducându-mă la niște ședințe PNL care se țineau în Parlament, afișul de popularizarea muzeului, și mi-am rezervat o dimineață de duminică pentru el.
Spre dezamăgirea mea, o doamnă de la ușă a spus că muzeul tocmai se închisese pentru transferarea lui la Muzeul Țăranului Român. Apoi însă, am tot amânat vizita. Aflu acum că nu s-a transferat deloc.
Și pentru ASTA v-am apreciat: pentru că ați pus arta pe același plan cu economia, nu la coada listei.
Totul face parte din politica foarte bine condusa de a ne uita originile si identitatea nationala. In multe publicatii, pe multe posturi tv si in mediul on line se duce aceasta politica de deznationalizare, de a ne fi rusine ca suntem romani: suntem cei mai hoti, cei mai murdari, criminali etc si asa au fost si stramosii nostri. De aici pana la a nu ne mai pasa de valorile noastre, de pamantul mostenit de la parinti, de bogatiile naturale sau spirituale este un mic pas. La aceasta situatie grava a contribuit si lipsa educatiei din cei 25 de ani de „democratie” (cititi haos). Suntem la cheremul marilor puteri, din toate punctele de vedere: politic, economic, chiar si social.
Oare ne vom deschide vreodata ochii?
Cu tristete,
Doina Nicoleta Batrin
@ George Ban
Da batrane , numitorul nostru comun inainte de 89 era libertatea !
Azi avem un surogat de libertate si nici cu asta nu stim ce sa facem .
Am ales pana-m cules !
Vai de steaua noastra de colonizati incalecati de cinstea , curatenia , egalitatea in fata legii , clamate cu surle si trambite de ipocrita democratie , in schimbul resurselor minerale , energetice si de inteligenta , niciuna exportata fiind necreind un cent de plus valoare !
Azi mai e cum mai e , dar cand s-0r termina resursele ce ne facem cu democratia ?
Cu ce-0 mai platim ?
Istoricii pot sa ne confirme cu exemple multe si categorice ca soarta coloniilor este foarte trista cu resursele secatuite .
Intrebi de obiective , ei bine , obiectivul meu este ca macar acum cand suntem in grupa mare ( UE, NATO ) sa-i FORTAM PE NENOROCITII NOSTRI DE POLITICIENI ( daca nu vor sau daca nu pot , sa dam cu ei de pamant ) sa ne reprezinte in fata lumii ca EGALI CU TOTI AIA DIN GRUPA MARE , cu aceleasi drepturi si indatoriri si nu ca pe niste handicapati de slugi si presuri ce suntem ale GRUPULUI DE ELITA .
Cu tristete despre un muzeu al Referendumului ……..
Nu imi este mie tare drag de dragnea asta , la origine un fost pupator de cooor bashinist , dar de „liberalii istorici”, care in 2012 votau cot la cot cu el ( USL – remember ? ) pt. expedierea la haznaua istoriei a flatulatului sulfuros , imi vine sa vomit pur si simplu , mai ales astazi , cand ii vad cum se bucura de condamnarea lui !
Ce curve !
Cine controlează portalul (care se pretinde a fi românesc ! ) de religie ortodoxă http://www.crestinortodox.ro ? Este de un misticism dezechilibrant, chiar jignitor, pentru un spirit latin de român. Iar în articolul http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-stefan-decani-regele-serbiei-135996.html , teologul (?) Teodor Danalache pur şi simplu îl ridică în slăvile cerului pe regele sîrb Ştefan Uroş al III-lea, cunoscut pentru persecutarea etnică sistematică a românilor !
Dragă Crin Antonescu,
Poate că ai aflat deja (şi dacă nu ai aflat , îţi aduc eu la cunoştinţă acum) că Liviu Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului. Cu suspendare, dar condamnat… Mă întreb dacă ai cumva vreun cuvânt de spus despre această întâmplare…adică, m-ar interesa doar ce crezi TU despre asta .Mi-e total indiferentă opinia duduii Gorghiu, înlocuitoarea ta atât de glorioasă la conducerea acestui PNL obez, sinistru şi imoral. Nu mă mişcă, de asemenea, aşa-zisa „corectitudine politică” a colegilor tăi, cei ce o vor scălda, în modul cel mai abject, cu statul de drept şi cu „noi nu comentăm deciziile Justiţiei”.
Nu, mizeria unsuroasă a acualului PNL, ifosele lui de domnişoară bătrână, căreia îi pute propriul trecut amoros numai pentru faptul că a reuşit să-şi tragă un mariaj mai convenabil, cu un soţ nesuferit şi tâlhar, dar care a acceptat să primească numele nevestei în Cartea de identitate, nu mă privesc.
Doar ceea ce crezi tu mă interesează. Deoarece pe tine nu te condamnă nimeni pentru înflăcărarea cu care le spuneai oamenilor strânşi să te admire că TREBUIE să existe în România măcar 9 000 000 de oameni oneşti, sătui de regimul Băsescu, determinaţi în acţiunea lor, care să-şi recapete, spunînd „DA” pentru demiterea unui preşedinte mârşav, demnitatea terfelită timp de aproape două mandate…Tu, Crin, ai fost, la vremea aceea, mai eficient decât sistemul informatic pentru care Dragnea este condamnat astăzi. Tu vorbeai despre onoare, corectitudine, onestitate. Şi, vorbind despre toate astea , ai convins o grămadă de cetăţeni… Numai că ţie nu-ţi prezintă Înalta Curte nota de plată pentru SMS-ul primit de mine din partea PNL-ului, sosit de pe telefonul unei rude apropiate ţie, iar nu de la blamabilul PSD, îndemnându-mă înflăcărat să-mi mişc fizicul până la secţia de votare.
În locul tău m-aş sufoca de indignare, de nedreptate, de grozăvia abuzului.
În fapt, ştii, UN SINGUR INCULPAT din murdăria asta de dosar, a fost condamnat cu executare, condamnare slăbuţă, un an şi şase luni, plus un spor de patru luni.Şi au fost 74 de inculpaţi, în afară de Liviu Dragnea…
Vezi tu, Crin, a fost o perioadă când ieşirea elegantă din politică era o soluţie rezonabilă, apreciată de public şi privită ca un gest de onoare, cel care recurgea la această soluţie de retragere cu torţe având asigurat măcar beneficiul unei amintiri frumoase în memoria cetăţeanului.
Dar tu să nu te îmbeţi cu apă rece, dragul meu, la tine nu se aplică…
Marian Nicolae
,,Politicianul adevarat trebuie sa stie de care parte a baricadei se gaseste, de partea Stangii, sau a Dreptei….”
COMENTEZ:
Vedeti ? Si dvs sunteti victima a manipularii si dezbinarii…STANGA si DREAPTA nu trebuie sa fie separate prin baricade. Dimpotriva, ar trebui sa interfereze permanent, cu obiectivul principal, BINELE PUBLIC. Acesta, binele, nu are culoare politica.
Acest lucru se va petrece doar atunci cand vom avea politicieni cu adevarat preocupati de ideologie….acum, ideologia este doar un pretext facil pentru a justifica apartenena la caste de tip castru roman.
Unii naivi, cum ar fi domnul blogi, inca mai cred in povesti nemuritoare…domnul Fragmentarium e ceva mai realist….de fapt, chiar a devenit realist, pornind de la un recent comentariu al domniei sale….
(Z)
serbanfl scrie interesant:
,,nu totdeauna o femee urâtă e și sensibilă … sau virtuoasă! …”
Dupa parerea mea, prima parte este (partial) corecta, dar este corecta si formula :
,,o femeie poate fi sensibila, doar daca nu se crede cea mai frumoasa”
(Z)
Cat despre a doua parte a sintagmei, as schimba-o cam asa ,,o femeie urata si-ar dori, uneori, sa nu fie virtuoasa”
😉
Fraza de mai jos spune multe despre oamenii care au ajuns la putere dupa 2004 , despre viziunea si intentiile lor , de anvergura acestor indivizi . Statul politienesc si exponentii lui n-au nevoie de cultura si de muzee . Au nevoie de procurori , de catuse , de teroare .
” După 2004, in spatiile rezervate pentru muzeu, in Palatul Parlamentului, au fost mutati insă functionari de la Oficiul pentru spălarea banilor iar obiectele donate zac in cutii, aruncate in diferite locuri, fără să existe raspunsuri din partea Ministerului Culturii, Camerei Deputatilor sau MAE, in legătură cu soarta acestor obiecte. ”
Cultura este apanajul oamenilor superiori .
P.S. Cum ar fi spus bunica mea : ” dupa 2004 ni s-a terminat norocul „
Dragos Patraru despre securiciul pomanagiu Robert Tuciurescu 🙂
http://www.patraru.ro/2015/05/15/ce-nu-intelege-robert-turcescu/
@Luminiţa Arhire
A scăldat-o şi Crin Antonescu. Nu e în ţară, nu cunoaşte dosarul, speră….- cam aşa ceva a declarat la telefon. Şi cam despre ce onoare ar mai putea fi vorba după afilierea „marelui partid de dreeapta” la PPE?! Ieşirea din politică a lui Crin Antonescu e tot mai puţin onorabilă. Au circulat ceva zvonuri urâte când cu marea trădare cărora nu le-am dat atunci credit. Acum însă…Îmi doresc să nu mă mai gândesc la asta, să pun într-o paranteză şi să uit, să-mi amintesc numai de Crin Antonescu de pe vremea când USL se înălţa în forţă pe cerul politicii româneşti. Nu prea pot şi nu-i de mirare
ZeV
mai 15, 2015 la 4:13 pm
Este vorba, așa cum am și menționat, de un citat (mult mai cuprinzător!) din N.Breban, în contextul altei teme de discuție.
Este vizibil că ești nevorbit și cauți să relaționezi. Mă declar incompatibil cu genul dumitale de a discuta – deci te invit să te renunți a citi postările mele.
Să ști că nu-i nici o rușine să mergi să-ți cauți de sănătate. Succes!
Românii şi-au distrus singuri ţara în decembrie 1989 pentru că au ascultat prea mult timp lecţiile defetismului naţional predicate de la amvonul postului de radio Europa liberă.
Păcat, mare păcat! Îngroparea unei națiuni se-ncepe, în primul rând, cred de la structura economică, urmează cea socială, relațională, ca, în final să se purceadă la ștergerea pe cât este posibil la tot ceea ce este național: de la folclor la, cultură, istorie, determinare. Și cum cu partea economică s-a cam terminat, cum cu politica externă în cei zece ani de conducere ,,,„marinărească” s-au cam văzut efectele, de ce n-am trece și la ștergerea sentimentului de națiune, național, popular…Discoteca din sat, așa-zisul „bar” mult frecventat în detrimentul horei noastre strămoșești, poate că tocmai acestă menire au avut: trecerea rapidă și subtilă la altă …„dimensiune” moral-educativă a românului nostru cuminte și răbdător. Guvernele care s-au succedat după ’90 prea puțin s-au interesat de structura pur autentică, românească a țării, a poporului, a obiceiurilor. Dar ce să mai vorbesc de anii 2004-2014?!. NU ne-a intrat nimeni „în casă” și nici vizite n-am făcut, (un embargou subtil din punct de vedere al relațiilor, al politicii externe!), care au lăsat o amprentă NEGATIVĂ asupra României, a românilor. Mi-amintesc de vizitele multor turiști străini la „Muzeul Țăranului Român”, aici în Brașov, la Muzeul Primei Școli Românești, unde un profesor inimos, acum preot Vasile Olteanu, o ctitorește și o face cunoscută așa cum se cuvine străinilor. În ultimul timp, parcă accidental îi mai trec pragul, vizite care altădată erau mult-așteptate și mediatizate așa cum se cuvine, se tot răresc acum, interese pur românești mult, mult diminuate, ridicarea la nivel de „cultură națională” a unor surogate de peste graniță mult, mult îmbibate în non-valoare, încearcă, iată să „modeleze” așa-zisul „român nou”. Dați fraților înapoi românilor ceea ce ați furat fără pic de milă: folclor, etnografie, istorie, cultură. Restul este…vânt. În care parcă, prea mult a fost lăsată România.
Portalul anti-românesc http://www.crestinortodox.ro nu mai pridideşte în glorificarea familiei regale sîrbeşti Nemania ! Dar se pune şi problema vorbitorilor de Limba Română în Kosovo. Istoricul Arthur Evans (care i-a întâlnit) folosea pentru caracterizarea lor sintagma “the old indigenous stock”. Călătorul şi arheologul britanic Arthur Evans constata pe la anul 1870, şi mărturisea aceasta public într-o corespondenţă pentru Pall Mall Gazette, că în vechea localitate romană Pescium (dar Ptolemeu o numea, încă mai demult, Siparantum în Geografia sa!) din Kosovo, copiii mai vorbeau româneşte. Iar garda lui personală formată din arnăuţi albanezi se înţelegea cu ei vorbind pe româneşte! Mărturia lui Arthur Evans aruncă un mare semn de întrebare asupra documentaţiei sârbeşti care afirmă peremptoriu că Ştefan Nemania ar fi primit un drept de stăpânire la Pescium, cu tot hinterlandul său, din partea împăratului de la Nova Roma. Cronicile bizantine mai consemnează atunci şi faptul că apa mării se înroşise de sângele purtat de apa rîurilor ! Nu-i greu să ghicim de aici că un mare genocid a fost comis la acea vreme împotriva populaţiei autohtone româneşti. Actualmente Pescium a primit sârbescul nume Peci, ori albanezul nume Peja, ori turcescul nume Ipek. Să amintesc şi faptul că în zona Erzurum din Anatolia (ori Asia Minor) se află de asemenea o localitate cu numele Ipek. Ceea ce nu-i de mirare, pentru că “rum” din componenţa numelui Erzurum înseamnă roman, iară “Erz” înseamnă Pământ. Astfel, turcescul nume Erzurum (denumirea datează însă de la cucerirea arabă şi constituie în sine un descriptor geografic de foarte mare veracitate a situaţiei demografice constatate de arabi acolo!) se traduce corect prin Pământul romanilor. Fanarioţii “noştri” (opresorii noştri ar trebui să zic într-un mod corect, chiar “politiceşte corect”!) ştiau în general ce fel de statut lingvistic descriptor avea cuvântul “rum” şi din cauza aceasta ei s-au străduit intens ca să elimine, chiar prin toate mijloacele cele mai moderne de înşelare a opiniei publice occidentale (vezi publicitatea plătită de către fanarioţii “noştri” în periodicul Mercure de France!), cuvântul “rumân”. Aşa cum scria Ioan Eliade Rădulescu în manualul esenţial de ideologie naţionalistă românească purtând titlul Echilibrul între antiteze, abia la anul 1821, prin revoluţia naţională a lui Tudor Vladimirescu (unica revoluţie naţională absolut autentică întâmplată vreodată în istoria noastră!), cuvântul “rumân” îşi recăpăta statutul său originar de nobleţe, iar înşişi urmaşii fanarioţilor îl adoptau! Mărturia aceasta este dezvoltată de asemenea literar de către G. Călinescu în romanul Scrinul negru. Oraşul Pescium din Kosovo este situat la intrarea în canionul Rugova (dar nu ştiu ce nume latinesc purta clisura aceasta pe vremuri mai favorabile nouă!). Cumanii (fugind atunci, fără îndoială, din calea mongolilor care ne-au eliberat pe noi de sub jugul cumano-bulgar al Asăneştilor) ocupă oraşul Pescium cu tot hinterlandul său între anii 1276 şi 1292. Ştefan Duşan stabileşte sediul bisericii ortodoxe sârbeşti la Pescium din Kosovo –având ocupaţie sârbească mereu extrem de fragilă de-a lungul vremurilor, toată lumea constată aceasta, dar abia acum!-, în anul 1346. Pescium a fost capturat de către Otomani la anul 1455, sub stăpânirea cărora va rămâne o jumătate de mileniu. Atunci el şi-a schimbat numele în Ipek.
Cred ca, in procesul care i-a adus condamnarea, Dragnea nu este victima propriilor fapte, ci este victima a ceea ce am putea numi, cu oarecare toleranta, un fel de ratiune de stat. Justitia a dat-o scaldata stiind ca, daca il achita pe Dragnea, atunci in viitorul apropiat ar fi trebuit sa le condamne pe Kovesi si Macovei, pe Basescu si sa faca de rusine ambasadele SUA si Germaniei iar in plus sa sifoneze si prestigiul personal al lui Merkel, care fusese atunci apucata de o isterie de a trebuit sa-i trimita romanii mesaje email sa se potolesca. Pentru ca toate acestea sa nu se intample, Dragnea a primit o condamnare cu suspendare, cea mai usoara pedeapsa care in Romania poate fi aplicata unui nevinovat. Nu imi curg lacrimi pentru Dragnea. In primul rand, pentru ca s-a dus sa se milogeasca la Basescu, care si-a batut public joc de el si, in al doilea rand pentru ca – asa cum spun la moartea unor oameni care au fost bogati si puternici – cat a trait a trait bine. Dealtfel cred ca nu sunt singurul, cred ca vreo cativa colegi de partid saliveaza deja, la gandul promovarii.
Trecand dincolo de tragedia personala a lui Dragnea, care isi vede curmata cariera politica tanar inca fiind – si ce ne vom face noi fara mustacioara sa pe micile ecrane – dar prognozez ca va fi lasat in pace, in schimb, sa rontaie in liniste ceea ce a agonisit – si nu e putin lucru sa poti canta in baie i-auzi mandra pitigoiul, constat ca asasinarea politica a acestuia a fost posibila datorita unei chestiuni semnalate pe blogul dlui Nastase de multi ani de zile: lipsa de actualitate a listelor electorale. Ca si cetatean, mi-am facut datoria de a semnala, Ca si cetatean, dl Nastase si-a facut datoria de a ma ajuta, prin publicare, sa fac amintesc aceasta chestiune, pe care mai toti incearca sa o ignore. Ca si cetateni, politicienii nu si-au facut datoria.
Ce cred? Cred ca Dragnea, daca va face apel, atunci s-ar putea nu doar sa isi vada pedeapsa transformata in una cu executare, ci si aparitia unor alte dosare. Si mai cred ca sentinta de astazi va permite unor politicieni si propagandisti sa afirme fara retineri ca rezultatul referendumului din 2012 a fost viciat de voturi false; ei, nu 2,5 milioane, dar suficiente pentru ca justitia sa-l condamne pe responsabil. Ceea ce unii au si urmarit, de fapt.
Ce sa-i faci dom profesor?!
Neamuri proaste prost scolite ce „gandesc” doar cu portofelul.
Idioti octodocti care crez ca daca au afcut – promii din familiile lor – mai mult decat 7-8 c;se is de acu lunminile neamului si ei stiu mai bine… ca au cetit articole scrise de Licheleanu, de Pata, de Plesu, de Tismaneanui et caeteri ejusdem farinae digni patibuli esse. Ca daca stau si ma gandesc bine nici „estetu” Plesu mare „istoric al artei” nu le-a explicat astora ca unu’ Matisse are o serie de „bluze romanesti” (adica ii). Ca invarinata feminian costumul popular romanesc este o marturie a unei vechi culturi , chiar foarte vechi uracand probabil in epoca in care dorienii mai locuiau inca in zona lui Okeanos Potamos (tatal tuturor fluviilor) adica Donaris ..
Si destul de idioti ca sa nu priceapa ca acel muzeu situat „strategic” langa Senat si Camera Deputatilor ar fi fost numa bun ca sa isi plimbe invitatii din alte parlamente in timo cer la o adica discutaui despre late cestii (adica cam as a”bine musiu ba asta de acord ca nu am Vresaiillu nici uzinele de la Inglostadt da totusi am ceva cultura veche .. sunt european ca si mata daca nu ceva mai vechi”)
A si ca scriam de Plesu … acu cativa ani a fost o idiotie ca sa alegm obectu’ care ne reprezinta cel mai bine ca popor. Dupa cate tin minte Plesu m prea ocupat s afie presu pe care calca Presu Portuar, nu a directionat publicu. ca deh de zicea ceva de Mastiise se supra Nutzu’ ca el nu le are cu tablourile (cel mult cu carpeta cu rapirea din serai).
Ghita Bizonu’,
interesante comentariile anexate!
Nu este o noutate pentru nimeni ca administratia romaneasca este REA , OSTIILA cetateanului si interesului public , la toate nivelurile :
– de la politistul de frontiera care , spre deosebire de colegul lui de la Mako sau Munchen , nu te saluta si daca te priveste , te priveste pentru ca esti in colimator ( mutra ta , vocea ta nu-i plac )
– la functionara de la Renel incantata ca poate zbiera si poate tine in picioare 4 ore pensionari veniti sa achite factura
– la membrii CJ Cluj care trimit in Bulgaria o investitie green-field in fabricarea de piese auto la Ruse
– la consulii nostri la Milano sau Barcelona care isi primesc conationalii carora le datoreaza postul ca pe niste vite
– la administratia Clujului ( d-l Boc ! ) care lasa in ruina de patru ani , in plin centru turistic si langa Universitate , o superba cladire Art Nouveau prezenta in ghidurile Michelin , Lonely Planet si Rough Guide to Romania – hotelul Continental , fost New York – il ” vandusera ” unui milionar local de carton , cu bani de carton
– la cei de la Transporturi si CNADR care au taraganat cat au putut in 2012 -2013 atribuirea autostrazii Lugoj Deva – 18 luni pierdute
– la , in fine , functionarii nepasatori care lasa aceasta colectie de costume populare in cutii de carton , in dispret absolut fata de persoana care le-a donat ( in mentalitatea romaneasca cel care ofera gratuit , dezinteresat , fara sa fie vazut este un nebun de legat , un individ demn de tot dispretul )
Aceasta administratie are mentalitatea celor care o compun , mentalitatea unui popor rural , care nu are in trecutul sau civilizatia si cultura popoarelor Europei Centrale si de Vest ci un trecut format din opinca , mamaliga , umilinta , analfabetism , urmasii populatiei rurale romanesti exploatate de toti , de la popa ortodox care nu da nimic dar cere , cere ( in calatoria cu Orient Expresul in 1885 ziaristul francez Edmond About vorbeste de rapacitatea si incultura clerului ortodox in Regatul lui Carol I ) , exploatate de grofii unguri si arendasi , exploatate de comunisti …
[…] într-un mod categoric această reversibilitate! Cu plăcere, şi amicilor mei de pe blogul http://www.adriannastase.ro/2015/05/15/cu-tristete-despre-un-fost-muzeu-al-costumului-popular/ Titus […]
Imi exprim simpatia pentru demonstratia de astazi de la Chisinau. Sunt cu sufletul si cu inima alaturi de demonstrantii pe care militia incearca sa-i opreasca din drumul catre Capitala Republicii Moldova! Am convingerea ca si dl Nastase aproba aceasta manifestatie la implinirea a 203 ani de la raptul Basarabiei, insa, din cauza unei justitii romane pe care o cred incorecta, nu se poate exprima public.
serbanfl
mai 15, 2015 la 7:06 pm
Sanatate inseamna sa fim permanent gravi si incruntati ?
Fie cum spui d-ta si sa fii sanatos.
Noaptea Muzeelor 16-17 mai 2015: Muzeul Banatului Montan Reșița
printre altele, – expoziție portul popular din Timiș și Caraș-Severin ( exponate vechi de secole… )
https://www.facebook.com/nicoleta.surdei/media_set?set=a.375598185983877.1073741964.100006010963400&type=1&pnref=story
Fără tradiţie nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul nu pot crea nimic fără tradiţie. – Vasile Pârvan în Datoria vieţii noastre (1920)
cărți poștale vechi – ” Salutări din România ”
https://www.facebook.com/nicoleta.surdei/posts/375626095981086?pnref=story
https://youtu.be/A_N8cPXCSB8