Dezbatere, la FET: „Iran’s New Deal”

Atentie: Prezentările si dezbaterile vor avea loc in ENGLEZA!

 

Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice
Debate on
Iran’s New Deal
Guest speakers:
H.E. Hamid MOAYYER, ambassador of the Islamic Republic of Iran
Monica MATEI, director, Ministry of foreign affairs
Host: Adrian NĂSTASE, Chairman of Titulescu European Foundation

Casa Titulescu, April 29, 2015, 4 p.m.

11 gânduri despre “Dezbatere, la FET: „Iran’s New Deal”

  1. @Titus Filipaş

    Termenul de „Cedarea Basarabiei” nu îmi aparţine : este termenul folosit în documente (desigur, teritoriile a fost cedate în urma unui Diktat ).

    Orice şcolar ştie că cel de-al Doilea Război Mondial a început odată cu invadarea Poloniei de către Germania la 1 septembrie 1939. A urmat împărţirea ţării între Germania şi URSS pe 28 septembrie 1940. Însă dezmembrarea Poloniei, la fel ca şi cedarea Basarabiei, a Bucovinei, a Ardealului de Nord şi a Cadrilaterului de către noi ( 1940 ), au fost urmarea împărţirii sferelor de influenţă între al III-lea Reich ( Ungaria şi Bulgaria erau aliaţii Germaniei în cadrul Axei ) şi URSS pe baza a ceea ce se numeşte în mod obişnuit Pactul Ribbentrop-Molotov (oficial Pactul germano-sovietic de neagresiune ), semnat la Kremlin la 23 august 1939. Cu alte cuvinte, Pactul germano-sovietic împreună cu Pactul de Fier între Germania şi Italia fascistă, semnat cu câteva luni înainte la 22 mai 1939, au sta la baza izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

  2. Atenţie la CANCER

    VA ROG SA ALOCATI 5 MINUTE PENTRU A CITI URMATOARELE INFORMATII, SI SA LE TRIMITETI MAI DEPARTE
    TUTUROR CELOR APROPIATI VOUA
    DUPA CE ANI DE ZILE A SPUS PACIENTILOR CA CHIMIOTERAPIA ESTE SINGURA CALE PENTRU A INCERCA (CUVANTUL CHEIE E A INCERCA !) SA SE ELIMINE CANCERUL, JOHN HOPKINS (NOTA Andrei- Celebra Universitate americană) S-A HOTARAT SA PREZINTE SI CALEA ALTERNATIVA DE TRATAMENT A MALADIEI.

    1.
    Cu totii avem celule canceroase in corp.
    Aceste celule nu apar, insa, la testele standard daca nu sunt in numar de miliarde.
    Cand doctorii spun bolnavilor ca nu mai exista celule canceroase in corpul lor dupa tratamentele efectuate, inseamna doar ca testele sunt incapabile sa le masoare deoarece nu mai sunt in numar detectabil.

    2.
    Celulele canceroase apar in corp de 6 pana la 10 ori in timpul vietii unui om.

    3.
    Cand sistemul nostru imunitar este puternic, celulele canceroase sunt distruse si astfel este impiedicata multiplicarea lor si formarea de tumori.

    4.
    Cand este diagnosticat cancerul, inseamna ca persoana respectiva are deficiente nutritionale multiple. Aceste deficiente pot sa apara din cauze genetice, a noxelor din mediul inconjurator, a alimentatiei si stilului de viata gresite..

    5.
    Pentru a preintampina deficitele nutritionale multiple , este necesara schimbarea dietei si administrarea de suplimente nutritive, ceea ce va duce la intarirea sistemului imunitar.

    6.
    Chimioterapia presupune „otravirea” celulelor canceroase cu rata mare de crestere, dar astfel sunt distruse si celulele sanatoase cu crestere rapida din maduva spinarii, tractul gastro-intestinal,etc, iar organe importante ,cum ar fi ficatul, rinichii, inima sau plamanii pot fi iremediabil afectate.

    7.
    Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, in acelasi timp arde, cicatrizeaza si distruge celule, tesuturi si organe sanatoase

    8.
    Chimioterapia si radioterapia vor reduce, la inceput, dimensiunea tumorilor.
    Folosirea indelungata a acestor tratamente nu va duce, insa, la distrugerea definitiva a lor.

    9.
    Cand in corp se acumuleaza prea multe „deseuri” toxice rezultate in urma chimio- si radio-terapiei, sistemul imunitar este fie compromis, fie distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor infectii banale si a complicatiilor lor.

    10.
    Chimioterapia si terapia cu radiatii pot favoriza mutatii genetice in celulele canceroase care le fac foarte rezistente la tratament, si greu de distrus. Interventiile chirurgicale pot determina diseminarea ( imprastierea ) celulelor canceroase la alte organe (metastaze )…

    11.
    O metoda foarte buna de lupta impotriva celulelor canceroase este de a le infometa, adica a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica.

    CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTA CU:
    a.
    ZAHAR
    Eliminand din alimentatie zaharul, se elimina astfel una din cele mai importante surse de hrana a celulelor canceroase .Inlocuitorii de zahar, indulcitorii sintetici cum ar fi zaharina sau alte produse ( Nutrasweet, Equal, Spoonful, etc ) au ca baza aspartamul ( E 951), o substanta chimica daunatoare. Un inlocuitor natural al zaharului ar fi mierea de albine si melasa, dar in cantitati moderate. Sarea de bucatarie contine adaosuri chimice pentru a avea culoarea alba.. Alternativa ar fi sarea de mare ..

    b.
    LAPTELE SI PRODUSELE LACTATE
    Laptele favorizeaza productia de mucus in corp, in special la nivelul tractului gastro – intestinal.
    Cancerul este hranit de acest mucus.
    Renuntand la lapte si produsele derivate si consumand lapte de soia neindulcit, celulele canceroase „mor” de foame …….

    c.
    PH ACID
    Celulele canceroase „infloresc” in mediu acid . O alimentatie preponderent carnivora induce un pH acid in corp, si ar fi mai bine sa se consume peste si pasare in cantitati mici, decat carne de vita sau
    porc.
    Carnea mai poate contine substante administrate animalelor: antibiotice, hormoni de crestere si paraziti, ce dauneaza in special persoanelor cu cancer

    d.
    O dieta bazata 80 % pe legume proaspete consumate ca atare sau sub forma de suc, grau integral, seminte, nuci si fructe, măcriş, gâu încolţit,- schimba pH-ul corpului in alcalin. 20 % din alimentatie poate fi din alimente gatite, inclusiv fasole boabe . Sucurile proaspete din legume asigura necesarul de enzime digestive, usor absorbabile, care ajung la nivel celular in 15 minute de la consumare si care hranesc si favorizeaza cresterea de celule sanatoase.
    Este bine sa se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi
    Enzimele sunt distruse la 40 grade Celsius.

    e.
    Evitati cafeaua, ceaiul si ciocolata ce pot contine cantitati mari de cofeina.
    Ceaiul verde este o alternativa foarte buna, avand si proprietati anti-canceroase.
    Cea mai buna bautura este APA-purificata sau filtrata pentru a fi astfel eliminate toxinele sau metalele grele ..
    Apa distilata este acida, deci evitati-o !

    12.
    Proteinele din carne sunt dificil de digerat si necesita o cantitate mare de enzime digestive.
    Carnea nedigerata ramane in interiorul intestinului, intra in putrefactie si se creste astfel cantitatea de reziduuri toxice din corp.

    13.
    Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine …
    Renuntarea la carne sau reducerea ei in alimentatie duce la eliberarea de cantitati din ce in ce mai mari de enzime; acestea ataca proteinele din peretele celular si permit astfel celulelor specializate sa distruga aceste celule canceroase .

    14.
    Unele suplimente nutritive ajuta la intarirea sistemului imunitar, cum ar fi: IP6 (inozitolul sau vitamina B9, continut de taratele de grau, seminte, nuci), Essiac (ESSIAC este o formula din plante ce a fost utilizata din anul 1922 de o sora medicala din Canada numita Rene Caisse pentru a ajuta pacienti cu afectiuni grave.
    Cele opt plante din reteta originala din ESSIAC sunt: ciuline sfant, radacina de brusture, laminaria, trifoi rosu, ulm cu coaja neteda, radacina de revent turcesc, nasturel, macris ), antioxidanti, vitamine, minerale, etc., toate stimuland imunitatea sa lupte si sa distruga celulele canceroase.
    Alte suplimente cum ar fi vitamina E produc apoptoza sau moartea programata a
    celulelor, metoda naturala a corpului de a scapa de celulele bolnave, nedorite si inutile.

    15.
    Cancerul este o boala a mintii, corpului si spiritului.. ..
    Gandirea pozitiva si o fire activa ajuta pe cel care lupta cu cancerul sa supravietuiasca.
    Furia, neiertarea si amaraciunea „construiesc” un mediu stresant si acid in corp.
    Trebuie sa invatam sa avem un spirit iubitor si iertator, sa ne relaxam si sa ne bucuram de viata !

    16.
    Celulele canceroase nu se pot dezvolta in prezenta oxigenului.
    Facand exercitii fizice zilnice si de respiratie, oxigenul ajunge adanc, la nivel celular.
    Terapia cu oxigen este foarte importanta pentru distrugerea celulelor canceroase

    ATENTIE
    1. Nu introduceti recipienti de plastic in cuptorul cu microunde.
    2. Nu congelati apa
    3. Nu puneti in microunde recipiente cu capace de plastic ….

    Dioxina este o substanta ce provoaca cancer in special la sani.
    Este extrem de toxica pentru celulele corpului.
    Dioxina este eliberata din plasticul sticlelor cu apa introduse la congelator.
    Recent, Dr. Edward Fujimoto, manager al programului de sanatate din cadrul Castle Hospital, a vorbit, in cadrul unei emisiuni TV, despre pericolele care pandesc sanatatea
    A vorbit despre dioxina si raul pe care il poate face…
    Sa nu se incalzeasca mancarea la cuptorul cu microunde in vase de plastic…..
    Este vorba, mai ales, de mancarea ce contine grasime.
    A recomandat, in schimb, folosirea de vase de sticla sau ceramica pentru a incalzi mancarea.
    Se obtin aceleasi rezultate, dar fara dioxina.
    Acesta este un material ce ar trebui trimis tuturor
    celor care sunt importanti in viata voastra.

  3. Dragă doamnă Tatiana Niculescu ( și Brad, ca să nu uităm că-l aveți în familie , dobândit prin căsătorie, of course, pe Mirel Brad , iubitorul de Macovei și spaima loviturilor de stat date în Parlamentul României )…

    În primul rând că sunteți mai vocală de când nu mai purtați cuvinte decât erați înainte, pe când purtați. Înțeleg că vă plictisiți de moarte deoarece nu aveți televizor ; nu costă mult, rugați-l pe Mirel să vă cumpere.

    Deoarece, stimată doamnă care vă considerați scriitoare, poetă sau ceva (în acest sens, ați produs și un splendid poem despre perdele și covoare, ceea ce mi-a zdrobit inima, deoarece nu există material poetic mai subtil decât perdeaua, pernuța fantezie, covorul și cantina) la dumneavoastră se cunoaște ”strașnic”( asta ca să folosesc un cuvânt care vă place) că ați parcurs toată scara involuției până la FB.

    Se zice că, între radio și cinematograf, omul a pierdut câteva mii de neuroni; între cinematograf și televizor, câteva milioane ; iar între televizor și Facebook , neuronii care-i mai rămăseseră… Așa că, mi s-a părut foarte inspirat să porniți pe FB o campanie militară împotriva televizorului.

    În schimb, de pe FB veți strânge, așa cum vă doriți ,” o strașnică societate civilă” . Deoarece ea, societatea, chiar acolo se află și așteaptă , virginală, să întindeți mâna și s-o culegeți, gata pârguită. Lucian Mândruță s-ar potrivi la strășnicia dumneavoastră- să nu-l ocoliți .

    Și încă un amănunt , doamnă … vedeți că nu jucați ”la mai mare”(e doar o expresie, nu o luați mot-a-mot), adică , dacă Adrian Năstase a descoperit două Românii și a și scris despre ele , nu merge cu ”ba eu am găsit trei Românii – te-am bătut !”

    Uneori sunt uluită de inconsistența și de suficiența afișată a acestor intelectuali triști, care citesc publicului din ”opera ” lui Iohannis și se grăbesc să ”pună” pe FB evenimentul , fără să înțeleagă că alăturarea cuvintelor Iohannis și operă sună ca și cum ai pune un excavator să cânte în Rigoletto.

  4. In the mean time…..
    Iata ce se petrece pe „taramul libertatii si democratiei…..”

    Police & National Guard Enforce Citywide Curfew in Baltimore

    http://sputniknews.com/us/20150429/1021500356.html

    Despite the enforcement of the 10 pm curfew, hundreds remained outside amidst a heavy police presence.

    On Monday night, nearly 235 individuals were arrested and at least 20 officers were injured as protests honoring the memory of Freddie Gray turned violent. Police vehicles were lit on fire, several businesses were looted, and Maryland Governor Larry Hogan declared a state of emergency.

    As the curfew approached, a line of police officers flanked by armored vehicles encouraged crowds to disperse quietly.
    These pleas were echoed by local organizers.

    500 soldiers of the Maryland National Guard were deployed on Tuesday morning in preparation of potential conflict. Over the course of the day, that number climbed to nearly 2,000 soldiers. Over 1,000 police officers, from Maryland as well as neighboring states, were also prepared.

  5. Dan Culcer: +Un caz de acromegalie. Excelenței sale i-a crescut nasul pe care l-a luat la purtare. Consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Barna Pal Zsigmond se crede amabasadorul Statelor Unite. Numai acesta a avut până acum obrăznicia de reprezentan al unei mari puteri imperiale, de a se amesteca fără ștaif în chestiuni care nu-l privesc. Protestele se adesează pe linie oficială, prin intermediul Ministerului de Externe. Diplomataul ungur ar trebui trimis la o reciclare. Dan Culcer / Sursa informației de mai jos: http://www.mediafax.ro/politic/consulul-general-al-ungariei-din-miercurea-ciuc-protesteaza-fata-de-amenda-aplicata-filialei-pcm-13718767 Consulul general al Ungariei la Miercurea Ciuc, Barna Pal Zsigmond, a trimis o notă de protest Prefecturii judeţului Covasna, faţă de amenda aplicată filialei judeţene a Partidului Civic Maghiar (PCM) pentru intonarea imnului ungar. „Limitarea dreptului la exprimarea identităţii naţionale este inacceptabilă”, a comunicat Barna Pal Zsigmond. „Această măsură de sancţionare intră în contradicţie cu drepturile omului şi cu valorile fundamentale ale Uniunii Europene”, a argumentat oficialul ungar. Filiala PCM Covasna a fost amendată de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică din iunie, de la Sfântu Gheorghe, prefectul Marius Popica spunând că amenda era pregătită şi a fost dată întrucât PCM „persistă în acţiuni care ies din limita legalităţii”. Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor şi comemorării Tratatului de la Trianon. Însă, potrivit site-ului maghiar maszol.ro, prefectul Marius Popica ar fi declarat că amenda a fost aplicată pentru refuzul de intonare a imnului României la un eveniment public, după ce fusese cântat cel al Ungariei. Preşedintele PCM, Biro Zsolt, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă organizată la Sfântu Gheorghe, că gestul prefectului reprezintă o „provocare” la adresa comunităţii maghiare şi că legea prevede în acest caz o amendă cuprinsă între 2.500 şi 5.000 de lei. „Prefectul a aplicat amenda maximă, ceea ce, credem noi, denotă rea-credinţă, rea-voinţă din partea lui. Imnul acesta este un cântec bisericesc, este un psalm, un cântec sfânt al nostru, este imnul maghiarilor, nu numai al Ungariei, şi, dacă în România vorbim de stat de drept şi vorbim de democraţie, atunci cred că trebuie să ridicăm glasul în această privinţă, nu putem crea un precedent pentru că ar fi unul foarte periculos şi trebuie să facem tot posibilul ca legislaţia să fie schimbată. Normal ar fi ca într-o ţară europeană să putem intona toate imnurile ţărilor membre”, a afirmat Biro Zsolt. El a adăugat că reprezentanţii formaţiunii vor contesta amenda. „Din 1989 încoace, au trecut 25 de ani de la Revoluţia de la Timişoara şi, de atunci, la fiecare manifestare a comunităţii maghiare a fost intonat acest imn, iar prefectul s-a gândit acum să se lege de acest lucru. Eu consider că este un gest politic şi putem vorbi de o provocare împotriva comunităţii maghiare. Prefectul, când a preluat funcţia, a avut o declaraţie, a spus că va face totul pentru o convieţuire paşnică în judeţul Covasna, dar, cu asemenea provocări, eu nu cred că o să ajungem la o convieţuire paşnică”, a spus Biro. Sancţiunea a fost aplicată în temeiul HG 1157/2001 privind Normele de arborare a drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, care prevede la capitolul II, articolul 16, că „imnul naţional al altor state se intonează numai cu prilejul vizitelor, festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter internaţional, împreună cu imnul naţional al României, înaintea acestuia”. Prefectul judeţului Covasna, Marius Popica, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că reprezentanţii instituţiei aveau pregătită documentaţia încă de la evenimentul din iunie, dar au decis să concretizeze sancţiunea pentru că PCM a continuat acţiunile care „ies din lege”. „Am pregătit amenda încă din iunie şi am decis să o şi aplicăm pentru că văd că PCM persistă în acţiuni care ies din limita legalităţii (PCM a organizat un miting pro-autonomie la Sfântu Gheorghe în 29 noiembrie – n.r.). Toată lumea poate organiza ce vrea şi când vrea, dar trebuie să răspundă pentru acţiunile care au loc. Am tot tolerat şi iată unde am ajuns, că primarul din Târgu Secuiesc nici nu trimite o coroană de Ziua Naţională, nu pune steaguri, iar câţiva cetăţeni arborează steaguri de doliu de 1 Decembrie. Evenimentul organizat de PCM în iunie a fost ilegal, legea spune foarte clar cum şi unde se poate cânta imnul unei ţări, eu nu am nimic cu imnul Ungariei, îl respect, dar de acum aplicăm toleranţă zero la orice activitate ieşită din lege”, a declarat prefectul Marius Popica. – Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 4/28/2015 07:42:00 p.m.+

  6. @Mihaela Erika Petculescu
    Mai este scrisoarea faimoasă/infamă (cum alegeţi să priviţi lucrurile!) din 2 august 1939 adresată de fizicianul Albert Einstein preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt pentru iniţierea construcţiei bombei atomice (de acolo începe distrugerea lumii). În fine, insistenţa dumneavoastră pe folosirea termenului „Cedarea Basarabiei” vă degradează. Orice român autentic spune limpede : „Raptul Basarabiei”!

  7. Dan Culcer : +Revista 22 și susținerea iresponsabilă a iredentismului maghiar / În ediţia scrisă a Revistei 22 din București, s-a publicat, la 14.04.2015, o notă intitulată “Adevăr istoric contra mitologie naţională”, autor Dini G. Jónas (nu am găsit pe Internet nici o informație privitoare la autor). [Şi zice Dini G. Jónas că] “Unul dintre miturile cele mai înrădăcinate ale românilor, ridicat până şi la nivel de sărbătoare naţională, este cel al Unirii de la 1 decembrie 1918. Aceasta ar fi fost un act entuziast al întregului popor ardelean. Care este însă adevărul istoric? Ni-l spune chiar reputatul istoric român, domnul profesor Lucian Boia, în cartea sa Primul război mondial, apărută anul trecut la Editura Humanitas. Cu obiectivitate și moderaţie, eminentul istoric arată cum un grup de intelectuali români, întruniţi la Alba Iulia, au decis unirea, fără să ţină seama de celelalte naţionalităţi ardelene. Care ar fi fost însă dorinţa lor reală? Probabil, influenţaţi de cultura maghiară, care înregistrase în ultimii ani progrese repezi printre ei, ar fi preferat să rămână în graniţele Ungariei, cu o largă autonomie, la egalitate cu celelalte naționalităţi conlocuitoare (sârbi, croaţi, slovaci etc.). De altfel, aceşti intelectuali nu reprezentau, conform obiectivului recensământ maghiar din 1910, decât aproximativ o treime din populaţia oraşelor. Ceilalţi români, care trăiau la ţară, nici nu se gândeau la unire. Autorul stabileşte apoi o serie de adevăruri istorice. El arată cum imperialistul Brătianu a cerut, pentru a intra în război, teritoriul până la Tisa. Apoi, cum catastrofala armată română a intrat repede (probabil în câteva zile) în derută, în contrast cu puternica armată austro-ungară, în care multiplele nationalităţi au arătat atâta entuziasm. În sfârşit, cum injustul Tratat de la Trianon a răpit Ungariei şirul de trei oraşe din apropiere de frontieră, ca, de exemplu, cel denumit de localnici Sătmar, în maghiară Szatmar (nu denumirea oficială românească actuală de Satu Mare). Ce importanţă avea că zona înconjurătoare era pur românească, dacă oraşul principal era majoritar maghiar. Lucrarea domnului Boia ar trebui cât mai repede tradusă în limbile de circulaţie internaţională, ca şi în maghiară.” Dini G. Jónas8 aprilie 2015
    Am trimis redacției următorul comentariu, spre publicare : “Rugăm redacția revistei să producă o notă privitoare la activitatea științifică, deci privitoare la competență minimală, a semnatarului acestei opinii, Dini G.Jónas. Că să putem aprecia argumentele lui Jónas, trebuie să știm puțină istorie, să le încadrăm acolo unde își au locul, în ideologia revanșardă a iredentismului maghiar care are un repertoriu bine structurat din 1919. Argumentul orașului locuit de maghiari și înconjurat de sate românești este însă contra-productiv, de vreme ce demonstrează contrariul, prezența majorității demografice românești în numele căreia s-a făcut Unirea. Redacția ar trebui să caute un redactor competent pentru a evita publicarea unor astfel de opinii orientate sau pentru a le putea comenta echilibrat. Lucian Boia va fi tradus în maghiară și susținut de presă maghiară tocmai fiindcă tot cântă în struna acestui iredentism. Că Lucian Boia scrie ce scrie, cu argumente istorice alese ca să demonstreze tezele preconcepute ale revizionismului istoric practicat de el, asta se poate discuta în cadrul presei de specialitate mai bine decât prin astfel de note de pripas. Publicat de către Blogger la Dan Culcer Jurnalul unui vulcanolog , 4/26/2015 01:38:00 p.m.+

Lasă un răspuns