Incheierea primului curs la FET

IAB_6316                 IAB_6318                   IAB_6326

Ieri, s-a incheiat primul curs organizat de Fundatie, pe teme de politică externă. Au participat 28 de tineri – studenti, doctoranzi, tineri functionari din diferite ministere. Fiecare dintre participanti a făcut o scurtă apreciere asupra cursului iar, la sfârsit, am vizionat impreună un film documentar despre viata si activitatea lui Nicolae Titulescu. M-a impresionat faptul că doi dintre cursanti au făcut naveta de la Galati, de trei ori pe sătămână, pentru a participa la curs. Semnificativ mi s-a părut si faptul că sase dintre cursanti s-au hotărât să participe si la cursul următor, cel care va incepe in 6 mai.

24 de gânduri despre “Incheierea primului curs la FET

  1. Partidele de stânga nu-și au locul în capitalism? Păi să le numărăm, coane Fănică, să le numărăm!

    1. Elveția – Din 1959, la conducere alternează 4 partide, printre care PSD.
    2. Islanda – Alianța Social Democrată a fost și este printre primele trei partide.
    3. Danemarca – Din 2011, primul ministru e social democrat.
    4. Norvegia – Două partide mari, Partidul Muncii (la conducere între 2005 – 2013) și Partidul Conservator.
    5. Canada – Noul Partid Democrat (de stânga) e printre cele mai importante trei partide.
    6. Finlanda – Din 1906, partidele dominante sunt PSD, Partidul Național și Partidul de Centru.
    7. Olanda – Partidul Muncii este de un secol printre primele două partide. Din 2012 e la guvernare.
    8. Suedia – PSD a format guvernul din 1932, cu excepția a 4 cicluri electorale.
    9. Noua Zeelandă – Din 1930, alegerile sunt dominate de Partidul Muncii și Partidul Național.
    10. Australia – Guvernul e format, de zeci de ani, de două partide majore: Partidul Muncii și Partidul Liberal.

    De ce am ales tocmai aceste 10 țări? Pentru că ele sunt cele mai fericite 10 țări din lume, conform ultimului clasament, din acest an.

  2. George Ban
    ,,Cum putem spune că o ideologie de stânga nu are loc în capitalism? ”

    Exact, nu este vorba de partide ci de ideologie.
    Eu am spus doar ca ,,marja de manevra” in capitalism este extrem de stramta, prin urmare, ideologia trebuie sa fie pe masura, adica foarte hotarata.
    (Z)
    ps
    In Germania, partidele coexista foarte bine, pragmatismul german nu se dezminte. (Z)
    Doar nu-ti imaginezi ca exista doua guverne paralele (in Germania n.m.) fiecare cu adresabilitatea lui : unul destinat oamenilor de afaceri si celalalt, salariatilor (?!) Pentru salariati, exista sindicate.

  3. @ Centru

    Evenimentele la care vă referiţi sunt total nerelevante în momentul de faţă. Anexarea republicilor baltice, a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord se făcea în contextul premergător celui de-al Doilea Război Mondial. Tot atunci, România a mai cedat teritorii (Ardealul de Nord şi Cadrilaterul ) în faţa ameninţărilor unor actuali aliaţi, Ungaria şi Bulgaria, sprijinite de Germania – partenerul nostru strategic de astăzi, dar ai cărei etnici de la noi au luptat în majoritate covârşitoare în Waffen SS, inclusiv împotriva României.

    De la acele evenimente au trecut 70 de ani de pace în Europa, netulburată decât de intervenţia NATO în Yugoslavia.

    În plus, pentru a ajunge în România, Rusia ar trebui să ocupe mai întâi Ukraina ; ori armata rusă nu a intervenit – cel puţin, oficial – nici măcar când această ţară şi-a bombardat proprii cetăţeni de etnie rusă – fapt unic în Europa ! În al doilea rând, România este membră NATO care din pact defensiv a devenit, ocazional, şi ofensiv.

    Intervenţia pe care o preziceţi Dvs ar putea provoca un al treilea razboi mondial. Să ne păstrăm simţul măsurii ! România nu reprezintă scopul politicii mondiale, iar frica iraţională nu este un bun sfătuitor !

  4. Centru
    ,,Rusia poate ataca Romania , daca Putin simte ca Obama este ezitant si slab , sub pretextul instalarii sistemului anti-aerian din Olt .”

    E prea din calea afara de gogonata, prietene, deci mai simt obligat sa intervin.
    Rezulta, daca ar fi asa, doar doua variante de ,,politica externa” pentru Romania:
    1. Sa faca lobby pentru senatorul republican John McCain, daca va candida pentru Casa Alba;
    sau
    2. Romania sa atace prima Rusia (cu ale ei MIG 21 Lancer), in speranta ca America va interveni, ca nemtii la Cotul Donului;
    (Z)

  5. Politică şi capitalism : Ministrul economiei din Franţa (domnul Emmanuel Macron) propune refacerea industriei franceze luând ca bază “noua democraţie acţionarială”. Deci nu capitalismul antreprenorial, inovaţia şi întreprinderea. Din câte înţeleg eu, “noua democraţie acţionarială” prevede împărţirea privilegiată a profitului întreprinderii la cei bogaţi şi puţini. Deşi inovaţia produsului de succes este propusă cu cel puţin trei nivele mai jos decât nivelul CEO (preşedinte director general) http://www.lemonde.fr/economie/article/2015/04/24/emmanuel-macron-veut-retrouver-l-esprit-industriel-du-capitalisme_4621914_3234.html

  6. Adio Euro! Grecia bate o nouă monedă garantată de Rusia.

    Guvernul elen a înțeles că, în afară de o capitulare necondiționată, o supunere abjectă în fața diktatelor europene, nu vor găsi terenul unui acord cu Eurogrupul și BCE. Faptul că a fost de acord cu privatizarea portului Pireu, pentru a nu atinge interesele Chinei, arată că guvernul Greciei nu mai așteaptă mare lucru de la UE și se pregătește sa conteze tot mai mult pe Rusia și China.
    Guvernul grec a decis să-și onoreze obligațiile față de FMI. Este de înțeles. Nu poți întoarce spatele Eurogrupului și FMI-ului. O încetare a plăților către FMI ar avea multe consecințe importante asupra Greciei, cu atât mai mult cu cât Grecia ar rămâne fără finanțare europeană și ar fi obligată să iasă din zona euro. Decizia de a plăti datoria la FMI lasă să se întrevada o posibilă ruptură în interiorul guvernului elen.
    Între timp, guvernul vrea să plaseze întreaga responsabilitate pe umerii Eurogrupului și ai UE, din rațiuni politice și de moralitate politică. Afirmând în campania electorală că nu dorește părăsirea zonei euro, guvernul trebuie să acționeze în așa fel încât să fie forțat să iasă din zona euro. De aceea nu trebuie să ne așteptăm la gesturi de ruptură din partea Greciei, ci la o fermitate în privința unor principii: nici gând să renunțe la promisiunile electorale și la programul în baza căruia a fost ales. Guvernul vrea însă ca ruptura să fie decisă de instituțiile europene, astfel încât visul european să fie cât mai puțin afectat. Moartea ideii europene, cel puțin a formei sale celei mai integratoare, va avea cu siguranță consecințe. Dacă responsabilitatea pentru aceasta va fi asumată de Bruxelles si Frankfurt, aceasta ar da și mai multă legitimitate guvernului grec.
    Aici apare posibilitatea creării unei monede noi care să circule în paralel cu euro, pentru a permite guvernului elen să-și plătească datoriile, să relanseze finanțarea și investițiile. Un asemenea scenariu nu are echivalent, iar aceasta nu pentru că nu ar exista sisteme cu două monede. Însă aceste sisteme au fost foarte instabile (una dintre monede o va învinge pe cealaltă) și nu există precedente în care o monedă supranaționala este învinsă de o monedă națională nou creată, cu excepția ruperii unei țări (Austro-Ungaria, URSS). În acest caz dubla circulație nu durează decât câteva săptămâni. Dacă guvernul grec va decide, în fața strangulării financiare la care este supus, să emită o moneda nouă, vor apărea două probleme:
    – Care va fi stabilitatea acestei monede?
    – Care va fi paritatea cu euro?
    Stabilitatea acestei noi monede ar putea fi garantată de un fond de stabilizare, el însuși creat printr-un împrumut pe o durată limitată (de maximum doi ani). Rusia a și spus, prin vocea ministrului de Externe, că ia în calcul posibilitatea unui asemenea împrumut. Aceasta este însă o modalitate ”fină” de ieșire din zona euro. Dacă această monedă este stabilă, ea se va impune în fața euro, cu o devalorizare de 20-30%. Această depreciere ar trebui să ducă la o balanță comercială excedentară în interval de 6 luni – un an, sporind șansele rambursării împrumutului. Condițiile stabilizării unei noi monede elene par unele bune. Fondul de stabilizare ar putea fi oferit de Rusia. Excedentul comnercial ar putea fi sporit prin renunțarea la contra-sancțiunile impuse de Rusia Greciei, ca stat UE. De ridicarea acestor sancțiuni ruse ar putea beneficia în primă fază Grecia și Ungaria. Grecia ar trebui să înceteze plata datoriilor denominate in euro, iar acest lucru va ridica probleme țărilor euro și BCE.
    O asemenea soluție ar implica o schimbare care depășește cazul singular al Greciei. În timpul pregătirilor pentru vizita sa la Moscova de pe 8 aprilie, Alexis Tsipras a spus că ”sancțiunile împotriva Rusiei nu duc nicăieri”. Această declarație a dezavuat politica Bruxelles-ului, în special în ce privește Ucraina. Iată de ce se îngrijorează Comisia Europeană. Atena ar putea să decidă să apere poziția Rusiei în cadrul UE, iar UE ar deveni agresivă la adresa Greciei. Nu este în interesul nimănui ca Grecia să părăsească UE. Guvernul elen știe bine că poate fi mult mai de ajutor Moscovei dacă rămâne în cadrul UE, contestând și paralizând sistematic toate deciziile. De partea cealaltă, un stat poate fi ”expulzat” teoretic din UE, însă pentru aceasta este nevoie de unanimitate. Or, este limpede că vor xista mereu una sau două țări membre care vor refuza să voteze, temându-se că ar putea fi următoarele pe lista expulzărilor.
    Acest refuz de a merge mai departe pe linia confruntării cu Rusia este împărtășit în Grecia chiar și de forțele politice care nu sunt la guvernare și el ar putea duce la o poziție similară și în alte state: Cipru, Slovacia, Ungaria. Însă miza este una și mai mare. Este limpede că un conflict între zona euro si Grecia este inevitabil, iar acest conflict va duce a ieșirea Greciei din zona euro. Vizita lui Alexis Tsipras la Moscova, precum și relatiile strânse pe care guvernul vrea să le stabilească cu China și statele BRICS în general, reprezintă un moment istoric. Este momentul reculului instituțiilor europene în fața avansării, timide, prudente dar cât se poate de reale, a unor țări emergente precum Rusia și China.
    Teama de o asemenea schimbare a raporturilor de forțe începe să apară astăzi în mințile ușor încețoșate ale liderilor europeni. Care sunt posibilitățile? Ei ar trebui să accepte măcar o parte din ceea ce cere Syriza, însă au și spus că așa ceva ar însemna condamnarea implicită a politicilor de austeritate, pentru că Spania și Portugalia vor decide să reia revendicările Greciei. Există astfel riscul ca politica stabilită de Germania în beneficiul Germaniei să se dovedească un eșec. Guvernul german este conștient de asta și de aceea a creat un ”front al fermității” asupra acestor chestiuni. Însă o poziție intransigentă față de Grecia incumbă riscul prăbușirii întregii construcții politice la care liderii europeni lucrează de 15 ani. Expresia ”marea schimbare” pare una corectă. Rămâne de văzut cum se vor adapta guvernanții francezi la noua situație.”
    Sursa: napocanews.ro

  7. Independenta Justitiei naste monstri ….

    Cred ca toti ati auzit cum in Transilvania au fost „restituite” proprietatile optamtilor. Care proprietati fusesera despagubite in anii 30 cu mult aur si acord international.
    Anii astia insa niste instante din Romania au ignorat nsite tratate de pace, tratate internationale, legi romanesti de pe vremea lui Ferdinand Intregitorul si au „restituit” ce nu avea cum sa fie restituit. Restituit sub pretextul reparari abuzurilor comuniste …
    Asa cum si Formu Democratic German a lu’ presu’ Ionanescu a fots considerat urmas legal al Grupului Etnic German si a fost reimproproeetarot cu posesiinile unei organizatii naziste declarata criminala …

    Dar asta nu este tot …
    Intampator am dat peste un bucata bunutza. Afacerea S.C. UZINEXPORT S.A. contra ROMANIEI.
    Pe scurt e cam asa.. UZINEXPORT care era intreprindere socialista de stat a construit o fabrica de ciment (cimenterie) si egiptenii ne-au ramas datori.
    La inceputul anilor 90 Ministerul de Finante a vandut unora (terti in juridica) o parte a creantelor – se pare ca la un pret mai mic decat cel stipulat in contractu cu egiptenii..
    In 1997 UZINEXPORT a fost privatizata. Printre acționarii companiei se numără Citibank România, Uzin-International, fondul Broadhurst Investments, East Capital Balkan Fund, SIF Oltenia, precum și Matache Nicolaide[4]. Nicolaide este și președinte-director general al Uzinexport și are o avere estimată la 30-40 milioane de euro în anul 2008 (WIKI)

    Dupa care „petenta” Uzinexport s-a simtit „lezata” de vanzarea unei parti din creantele egiptene si a dat Statu in judecata cerand „despagubiri” Ministerului Finanțelor. Prin două hotărâri din 31 mai 1999 și 1 februarie 2000, Tribunalul București a admis acțiunea și a obligat Ministerul să-i plătească daune în valoare totală de circa 20 milioane dolari (USD). În urma apelului de către Ministerul, cele două hotărâri au fost confirmate prin hotărârea definitivă din 26 noiembrie 1999 și 23 iunie 2000 Curtea de Apel București.
    La 4 august 2003, Ministerul varsa suma stabilită prin hotărârea din 31 mai 1999. Suma stabilită prin hotărârea din 1 februarie 2000 a fost plătită în două tranșe, la 13 august 2003 și 02 iunie 2004.
    Bla bla bla.

    Ati observat abuzul ?
    Ministerul de Finante care daca nu era propretaru de drept era macar mandataru propretarului de drept adica Statul Roman a vandut niste cestii egiptenilor. Ca Statu era proprertaru lu’ Uzinexport si putea face ce dorea!
    Insa dupa privatizare noii propretari se considera „lezati”
    Daca nu ati inteles.. e ca si cum dupa ce ai vandut o casa si noul propretar vine si te da in judedata fiindca ca cu 4 ani inainte ai vandut magazia de lemne si 120 mp din terenu casei…
    Voi ati accepta asta?

    Da la noi Statu sta ca vaca si Justitia e codoasa extrem de activa (tine victima violului ssa fie si;uita „asa conasule da-i ce merita!”)
    Asa ca aiai au avut sentinte favorabile.
    Apoi au mai cerut ceva maruntis Adica dupa ce au batut si violat victima cer rest 25 de bani si scuze (de la victima!)
    Asa ca Curtea Dreptului Omului Porc declara ca cum platica ne numim si ca trebe sa le dam porcilor 94 933 euroi. Pen’ ca am vandut ceva ininate de a privatiza?!
    Sau ptr ca instantele noastre „independente” ne aia pe toate orifiicile ca desi sunt supra platite tot corupte raman?!! (Vezi anexa 1. Sau sursa : http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/Pages/search.aspx#{%22fulltext%22:[%22Roumanie%22],%22sort%22:[%22kpdate%20Descending%22],%22documentcollectionid2%22:[%22JUDGMENTS%22],%22itemid%22:[%22001-153309%22]})

    Dar asta nu este tot .. ca mai este una si mai buna :
    Năvodari, obligată de CEDO să devină groapa de gunoi a Europei http://www.romanialibera.ro/actualitate/proiecte-locale/navodari–obligata-de-cedo-sa-devina-groapa-de-gunoi-a-europei-375966 sau
    CEDO obligă Primăria Năvodari să amplaseze o bombă chimică lângă malul mării http://epochtimes-romania.com/news/cedo-obliga-primaria-navodari-sa-amplaseze-o-bomba-chimica-langa-malul-marii–232777
    Sursele sper ca vi se par suficent de „anticomuniste”.
    Pe scurtisism : Niste macaronari au obtinut prin mijlocae cel putin dolosive dreptul sa faca un depozit de gunoi la Navodari. Depozitul de gunoi ar fi plasat la 1,5 km de oraş, ar avea 95 de metri înălţime si ar fi desfăşurat pe aproximativ 30 hectare si ar urma să primeasca deşeuri provenite din mai multe sectoare de activitate: produse chimice din hidrometalurgia neferoasă, despre deşeuri din industria fotografică sau deşeuri din procesele termice ori din procesele organice, Ca sa fie si mai bine în zona în care urmează să se facă groapa pentru deşeurile chimice există nişte izvoare puternice care ajung în Marea Neagră. Conform proiectului, aici vor fi aduse, zilnic, 6.000 tone de deșeuri care să fie depozitate pe o suprafață de 29,5 hectare. (Bacanie Libertina)
    Primarul care a semnat asta unu Tudorel Calapod a fost condamnat, în 2014, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, după ce ar fi acordat ilegal certificatul de urbanism pentru construirea acestui depozit de deşeuri. Magistraţii Tribunalului Constanţa au hotărât desfiinţarea certificatului de urbanism nr 718 din 20 decembrie 2007 , înregistrat la Primăria Năvodari, eliberat către SC Ecological Center SA Năvodari, referitor la construirea depozitului de deşeuri. (Bacania) Procurorii au constatat că Tudorel Calapod a emis certificatul de urbanism care atesta în mod nereal un drept de proprietate (inexistent în cauză), necesar pentru obţinerea autorizaţiei de mediu. Pe de altă parte, nu a cerut avizul de la Autoritatea Aeronautică Română, şi nici Planul de Urbanism Zonal, aşa încât nu s-a cunoscut adevărata dimensiune a depozitului de deşeuri.
    Deci magarie in toata regula penala.
    Insa la data de 12 august 2009, tribunalul Constanta a apucat sa zice nu stiu ce (ca o ora am cautat degeaba .. ) asa ca macaronarii au apelat la CEDO. Care CEDO a zis ca
    9. Curtea a constatat în mod frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 al Convenției și articolului 1 din Protocolul nr 1 în cauze care au ridicat probleme similare cu cele din prezenta cererile (a se vedea de exemplu Fundația Căminul pentru Elevi ai Bisericii Reformate și Stanomirescu, citate mai sus, § 78, și toate referințele de aici).

    10. jurisprudența respectivă se bazează pe principiul că dreptul la o instanță protejat de articolul 6 ar fi iluzoriu dacă sistemul juridic intern unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă, obligatorie judiciar – crearea unui stabilit dreptul la plată sau de a avea anumite acțiunile întreprinse în favoarea reclamantului, care ar trebui să fie considerată ca un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul 1 – să rămână inoperantă în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea, printre multe altele, Burdov împotriva Rusiei (nr. . 2), nr. 33509/04, §§ 65 și 87, CEDO 2009).

    11. După ce a examinat toate materialele prezentate ei, Curtea nu a constatat niciun fapt sau argument capabil să o convingă să ajungă la o concluzie diferită cu privire la admisibilitatea și fondul cauzele de față.

    Prin urmare, ținând seama de complexitatea aplicare, părților comportamentul și natura premiilor, Curtea constată că autoritățile nu au desfășurat toate eforturile necesare pentru a executa pe deplin și în timp util hotărârile în favoarea reclamanților.

    12. Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 din Protocolul nr 1 în toate aplicațiile.
    asa ca intrucat paratoarea SC CENTER ECOLOGICE SA din cererea 4593/11 introdusa la 18/08/2011 avea de partea ei Decizia din 12 august 2009, Tribunalul Județean Constanța (finală la 28 ianuarie 2010) asteptand executarea de 4 ani și 8 luni. CEDO (al Porcului) a zis ca POLUARE SA SE FACA!!! si
    primaria Navodari a primit urmatoarele :
    “Prin hotărârea sa din 17 martie 2015, CEDO a constatat că autorităţile naţionale nu au depus suficiente eforturi pentru a asigura executarea deplină şi într-un termen rezonabil a titlului executoriu convocat de reclamantă. Pentru aceste motive, CEDO a obligat statul român să asigure executarea, prin cele mai adecvate mijloace, a sentinţei civile nr. 759/12.08.2009 a Tribunalului Constanţa, confirmată prin decizia nr. 63/CA/28.01.2010 a Curţii de Apel Constanţa, în termen de trei luni de la data pronunţării hotărârii“
    de la MAE. (Bacania)
    (Pentru CEDO in cauza vezi Anexa 2 si/sau
    http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-152875)

    Acu sa nu ne miram ca dupa ce macaronaroi vor construi depozitul de gunoaie acelasi CEDO ne va condamna ptr poluarea Mari Negre si ne va obliga sa despagubim pe hotelierii de la Navodari, Mamaia si mai gios.

    Fiindca se pare ca este un modus operandi : un porc de caine manjeste un judecator „independent”,. Care fiind „independent” vrea sa „pedepseasca” poporul roman vinovat de „comunism” . Cestia cam cade pe muche ca adtria amana la calendele grecesti. Cand trece sufiecnt timp porcu’ de caine mnege la CEDO si se plange de „intarziere”. Si CEDO analizaeaza doar plangerea – intarzoerea!! Restu .. adica magaria? Nu se egzista!!!
    Si la toate se adauga niste advocati „isterici” pro”capilisto” ce sunt bine platiti da care pierd in linie (nu se prezinta) sau macar niste juristconsulti care iar nu se prezinta .. plus droaie de primari, viceprimari,. directori care stau ca vaca sub taur .. totu in sos de „anticomunism” adica propretatea de stat trebe sa devina particolera si cine o fura este merituos (mai ales daca face parte din gasca recepte!)

    E si ca cum sa va dzicu voua .. asta este DOAR INCEPUTU!
    Urmeaza Rosia Montana .. si dracu mai stie ce..
    Plus urmeaza sa despagubim si pe unii acre eu emigrat din Romania…
    Milarde si milarde ..

    Asda ca nu stou cine a castigat in dec 89 insa POPORUL ROMAN A PIERDUT!

  8. Acum 41 de ani a tot aprilie … vreme frunoasa, copcai inflocirti si niste capitaneos „fascisto” de prin Lisabona s-au trezit cantand :

  9. Si cam toata lumea a inceput sa cumpere garoafe rosii

    desi se pare ca totusi cantecul zilei a fost

    este timpul sa ne zicem la revedere!! dedicat lui Caetano)

  10. @Mihaela Petculescu –
    Putin continua politica imperialista , ostila fata de vecini , dispretuitoare fata de Adevar , a lui Stalin si Tarilor moscoviti .
    Sa nu facem diversiune cu sasii si svabii – Waffen SS , nu tine . Intre taranul sas din Rupea , care creeaza securitate si bogatie intr-o zona cu un sol ingrat si un climat rece , svabul din Timisoara multitalentat , si Hitler nu e nic o legatura … Déjà prietenii dv i-au incarcat pe sasii si svabii de la noi in ianuarie 1945 , in plin razboi , in vagoane pentru animale , copii , batrani inclusiv , din satele si orasele in care erau de peste opt sute de ani , cetateni romani , la lucru in tabere de munca in Siberia .
    Stiti bine ca micutii de la Moscova au rachete si submarine cu rachete , nu au nevoie ca regimentele de la Ulianovsk , acum ocupate in Estul Ucrainei , sa fie in fata frontierei romanesti terestre .
    Iar de la tarmul Crimeii piticii pot usor , mai ales daca politicienii de la Paris finantati cu imprumuturi rusesti zic ” da ” – adica Fillon si Marine Le Pen – Mistralelor , ajunge la tarmul dobrogean sau la Bucuresti , cu elicoptere …

  11. Expert CIA: Americanii se pregătesc pentru al TREILEA Război Mondial !

    Se pare că nu mai au altă alternativă….

    La puțin timp după atacurile de la 11 septembrie, CIA a lansat Proiectul Profecy. Scopul lui a fost de a detecta amenințări la adresa Statelor Unite din partea teroriștilor, a țărilor ostile și a martorilor care urmăresc econonomia americană.
    Potrivit unui material analitic publicat de capital.ro, la 7 august 2006, sistemele Profecy au primit semnale în privința unui iminent atac terorist. Trei zile mai târziu la Londra, un plan de aruncare în aer a 10 aeronave de pasageri a fost stopat, iar 24 de extremiști pakistanezi au fost arestați. În 2007, Profecy a prevăzut o prăbușire rapidă a pieței imobiliare din SUA, precum și a burselor americane. Oficiali ai comunității de informații americane au avertizat Trezoreria, care a ignorat avertismentele. Ce a urmat, a fost cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune.
    Din nefericire, arhitectul proiectului CIA Profecy, Jim Rickards, avertizează acum publicul că America este pe cale să sufere o prăbuşire în valoare de 100 de trilioane de dolari. Intr-un interviu, el dezvăluie de ce acest scenariu este inevitabil.
    „La început, CIA nu a avut experţi pe piaţa de capital, iar perspectiva globalizării, această piaţă a devenit parte a bătăliei. În aceste condiţii, CIA a recrutat mai multe persoane, inclusiv pe mine, pentru a aduce expertiza de pe Wall Street la Agenţie. În ceea ce priveşte Proiectul Profecy, folosind semnalele preţurilor pentru a analiza acţiunile participanţilor din piaţă, dacă acestea sunt de natură teroristă sau sunt mişcări strategice ale Statelor Unite, le aduci in lumină, aduni informaţia, destructurezi complotul şi astfel salvezi vieţi”, spune Jim Rickards.
    Expertul CIA sprijină acum Pentagonul şi Agenţia să se pregătească pentru posibile ameninţări în domeniul financiar. Pentru că în zilele noastre există o teamă teribilă faţă de ceea ce Jim Rickards a numit „un Pearl Harbour financiar”.
    „Există acum mai multe ameninţări pentru guvernul Statelor Unite. US Treasury şi Fed au grijă de dolar, Pentagonul şi Ccomunitatea de Informaţii au grijă de ameninţări. Dar ce se întâmplă când chiar dolarul este ameninţarea? Din 2008, Fed a introdus pe piaţă 3,1 trilioane de dolari. Avem datorii de 17,5 trilioane de dolari. Avem 127 de trilioane de dolari pasive nefinanţate. Comunitatea de informaţii se teme acum ca datoria distruge creşterea economică. La sfârşitul boom-ului de după cel de-al Doilea Război mondial, din anii 50-60, fiecare dolar datorie a produs 2,41 dolari în creștere economică. În anii 70 până la începutul anilor 80, un dolar a produs mult mai puțin, avem o cădere până la 0,41 dolari. În prezent, un dolar produce 0,03 dolari. În curând va fi negativ. Acesta este semnalul potrivit căruia sistemul complex este pe cale să se prăbușească.”
    Rickards a avertizat că SUA nu mai are bani şi este pe cale să se prăbuşească într-o Mare Depresiune care va dura 25 de ani, iar piaţa acţiunilor poate cădea cu până la 70%.
    „Când am folosit expresia „o depresiune care va dura 25 de ani sună extrem, dar din punct de vedere istoric nu este. SUA este în depresiune astăzi. Aparent, nu sunt probleme, dar la o privire mai atentă vedem de ce se teme comunitatea de informaţii: rata şomajului în America este acum de 23%. Eram într-o întâlnire la Trezorerie şi am spus că Treasury şi Fed sunt cele mai mari ameninţări la adresa securităţii naţionale, nu Al-Qaeda sau alte pericole, ci chiar aici, în această clădire, acest grup de oameni. Voi distrugeţi dolarul şi este o chestiune de timp până când se va prăbuşi. Am vorbit şi în faţa Senatului despre acest lucru. Am avertizat Senatul. Fed nu ştie ce face. Fed poate să tipărească oricâţi bani, nu are nicio importanţă, Fed se străduieşte din răsputeri să salveze situaţia.
    Poţi să ai câţi bani vrei, dar dacă omul nu se împrumută, nu cumpără nimic, economia se prăbuşeşte, chiar dacă sunt bani. Iată de ce se teme comunitatea de informaţii: velocitatea prăbuşirii banilor este imposibil de oprit. Există multe similitudini între ceea ce se întâmplă acum şi ceea ce s-a petrecut în anii premergători Marii Depresiuni din 1929”, spune Jim Rickards.
    Expertul CIA spune că specialiştii urmăresc şi alţi indici şi indicatori, cum ar fi Indicele „mizeriei”. „În acest caz iei rata şomajului, iei rata inflaţiei, le pui alaturi şi rezultă ceea ce îngrijorează comunitatea de informații și anume faptul că indicele mizeriei poate duce la un instabilitate socială şi apoi la un colaps social”.
    „În prezent, Fed e în insolvenţă”, spune analistul american, „iar acest lucru provoacă îngrijorare”. Un guvernator al Fed a şi recunoscut în mod discret această stare de lucruri.
    „Ce ştie publicul american? Că sistemul bancar din Statele Unite are datorii de peste 60 de trilioane de dolari. Acum datoria bancară creşte de 30 de ori mai repede decât economia americană. Acest lucru face ca sistenul bancar american să fie în pericol de a face implozie. Este extrem de instabil”, spune Jim Rickards.
    Şi piaţa de capital americană este pe buza prăpastiei. Înainte de Marea Depresiune din 1929, capitalizarea pieţei acţiunilor se afla la o cotă de 87% ca procentaj raportat la PIB, iar află acum la o cotă de 203%, după ce înainte de criză se cifra la 183%.
    În ceea ce priveşte piaţa titlurilor de Trezorerie, aceasta este pe cale să se prăbuşească. Referitor la piaţa derivatelor, colapsul acesteia va duce la o Depresiune globală.
    Jim Rickards spune că că întreaga comunitate de informaţii a Statelor Unite priveşte cu atenţie la proprietarii străini ai datoriilor Guvernului american.
    O altă amenințare la adresa securităţii Statelor Unite o reprezintă prăbuşirea petrodolarului, adică a petrolului cumpărat sau vândut în moneda americană.
    „Petrolul poate să nu fie cotat în dolari, poate fi cotat în euro, yen japonez, franc elveţian, poate fi cotat în multe monede naţionale”, spune expertul CIA. „Dar tot petrolul din lume este cotat în dolari. Jocul la care se expun în prezent Arabia Sadită şi Iranul în calitatea lor de actori regionali în zona Golfului va fi hotărâtor pentru stabilirea şi securitatea petrodolarului.
    Comunitatea de informaţii din Statele Unite este îngrijorată, de asemenea, pentru că piaţa locuinţelor din China este peste 4 ori mai instabilă decât cea care a fost în SUA înainte de criză. Aşa încât, atunci când cea de-a doua economie a lumii are probleme de acest gen, există posibilitatea unui colaps generalizat la nivel mondial.
    În privinţa presupusului plan al Fondului Monetar Internaţional de a înlocui dolarul, Jim Rickards spune că există un plan vechi de 10 ani de a înlocui dolarul. Potrivit expertului CIA, dolarul a fost deja înlocuit cu o monedă de rezervă.
    Sursa: Ziarul National

  12. Mesajul adevărat al lui Klaus pentru UDMR : „Există multe chestiuni rămase nerezolvate, deziderate ale minorităților naționale privind respectarea efectivă a drepturilor conferite de lege, dar și nevoia de garanții mai bune pentru protejarea și promovarea identitatii lor naționale. Dialogul și construcția pas cu pas împreună cu liderii politici ai majorității reprezintă singura soluție viabila. Doar așa putem evita calculele electoraliste sau discursurile pline de stereotipuri, cum se întâmplă adesea atunci când se discută în spațiul public despre autonomie. Subiectele sensibile în relațiile dintre majoritate și minoritate pot fi abordate doar pe calea dialogului, chiar dacă eforturile necesare par uneori enorme și distanța dintre cele două părți insurmontabilă. Atât respectarea sau extinderea drepturilor minorităților, cât și decizii majore precum conturul regiunilor pot fi obținute și consolidate doar deschizând și menținând canale de comunicare cu toate partidele politice care au un cuvânt de spus în politica românească.” SURSA http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/presedintele-iohannis–mesaje-contradictorii-pentru-maghiarii-din-romania-375917?c=q2561

  13. BUY-ologia
    COMERCIANŢII DE BOLI FABRICATE: “buy-ologia”, știinţa manipulării consumatorilor. Cu 30 de ani în urmă, părea o glumă. În pragul pensionării, Henry Gadsden, managerul colosului farmaceutic Merck, se confesa revistei Fortune, arătându-şi dezamăgirea că uriaşul potenţial de producţie al firmei sale este destinat exclusiv bolnavilor. El visase ca Merck să devină un fel de Wrigley şi, după modelul marelui producător de gumă de mestecat, să vândă la toată lumea, inclusiv oamenilor sănătoşi. Trei decenii mai târziu, visul răposatului Gadsden a devenit realitate. Strategiile de marketing ale marilor firme farmaceutice ţintesc din ce în ce mai agresiv spre oamenii sănătoşi !!!!
    Suişurile şi coborâşurile vieţii devin tulburări mentale; slăbiciuni sau stări mai proaste sunt transformate în afecţiuni înfricoşătoare şi din ce în ce mai mulţi oameni normali ajung bolnavi peste noapte.
    În cartea sa „Vânzarea bolii. Cum ne transformă companiile farmaceutice pe toți în pacienți” (Selling Sickness. How Drug Companies Are Turning Us All Into Patients, 2005), Alain Cassels, cercetător în politica medicamentelor la Universitatea Victoria din Canada, şi Ray Moynihan, jurnalist specializat în sănătate, fac o radiografie necruţătoare a strategiilor de marketing cinice, atunci
    când nu sunt pur şi simplu criminale, ale producătorilor de medicamente. Cei doi dezvăluie cum, prin campanii de promovare concertate, industria farmaceutică mondială, cu o cifră de vânzări de cca 500 miliarde dolari anual, exploatează perfid temerile cele mai profunde ale omului: şubrezire fizică, boală, moarte. Campaniile publicitare îi transformă pe cei grijulii cu sănătatea lor în panicaţi. Probleme minore sunt descrise ca tulburări extrem de grave, care necesită îngrijiri grabnice. Astfel, timiditatea se transformă în „anxietate socială”, iar tensiunea de dinaintea ciclului menstrual devine „tulburare disforică premenstruală”. Epicentrul acestui tip de comerţ este SUA. Americanii reprezintă 5% din populaţia lumii, dar primesc 50% din medicamentele prescrise pe glob. Cheltuielile populaţiei cu sănătatea s-au dublat în ultimii 6 ani, deoarece preţurile la medicamente cresc dramatic, dar și pentru că doctorii prescriu din ce în ce mai mult.

    Americanul Vince Parry este un guru al acestui tip de marketing.
    Într-un articol intitulat uluitor „Arta de a cataloga starea de sănătate”, apărut în Medical Marketing & Media, Londra, 2003, Parry explică metodele prin care firmele sale favorizează crearea tulburărilor medicale:
    – reevaluarea stării de sănătate;
    – redefinirea unor boli cunoscute de mult şi rebotezarea lor;
    – crearea unor disfuncţii din nimic
    (preferatele lui Parry sunt disfuncţia erectilă, deficitul de atenţie la adulţi şi sindromul disforic premenstrual). Cu o sinceritate dezarmantă, Vince Parry descrie modul în care companiile farmaceutice definesc condiţiile pentru crearea pieţei pentru produse precum Viagra sau Prozac. Sub patronajul firmelor de marketing, experţi medicali şi guru precum Parry se aşează la aceeaşi masă pentru a descoperi „idei noi despre boli şi stări de sănătate”. Totul e ca acestea să li se prezinte potenţialilor clienţi într-o manieră nouă, inedită. Un raport al Business Insights destinat conducătorilor de multinaţionale din sectorul farmaceutic este şi mai clar: Capacitatea de „a crea pieţe pentru boli noi” se traduce în cifre de vânzare de miliarde de dolari. Una dintre strategiile cele
    mai performante, potrivit raportului, este aceea de a schimba modul în care oamenii privesc afecţiunile banale. Ei trebuie convinşi că probleme acceptate până acum ca „un uşor disconfort” necesită intervenţia medicului. Acelaşi raport are şi o concluzie optimistă pentru viitorul industriei farmaceutice: „Anii ce vor veni vor fi martorii creării de boli năşite de firme”!!!!!!!
    Evident că e greu să trasezi o linie între omul sănătos şi omul bolnav. Dar la fel de evident este că, cu cât se extinde aria de definire a unei patologii, cu atât ea va atinge mai mulţi bolnavi potenţiali și vor creşte vânzările de medicamente. Deseori, spun Cassels şi Moynihan, experţii medicali care redactează protocoalele de tratament sunt în acelaşi timp plătiţi de industria farmaceutică. Iar industria prosperă dacă protocoalele le favorizează vânzările. Potrivit acestor experţi, 90% dintre americani suferă de hipertensiune arterială; aproape jumătate dintre americance suferă de disfuncţia botezată FSD (disfuncţie sexuală feminină); iar 40 de milioane de americani ar trebui urmăriţi atent din cauza nivelului ridicat al colesterolului. Bineînţeles, toate aceste boli sunt vindecabile doar cu medicamente, metodele de prevenţie fiind trecute în plan secundar.
    Racolarea medicilor agenţi publicitari
    Medicul generalist Des Spencer povesteşte în British Medical Journal din iulie 2008 cum a fost contactat pentru a participa la o specializare care ar fi trebuit să facă din el un expert într-o boală născocită de imaginaţia industriei farmaceutice. Universitatea la care preda i-a transmis lui Spence oferta unei firme în care se scria: „Căutăm lideri de opinie a căror muncă va trebui să influenţeze gestionarea şi terapia viitoare a disfuncţiei sexuale feminine prin dorință hipoactivă”.
    Firmele care au o boală de inventat pentru a crea o piaţă pentru un anumit medicament racolează medici pe care îi folosesc într-o schemă de marketing cu scopuri prestabilite, în care slujitorii lui Hipocrate n-au niciun fel de libertate de mişcare. Totul, evident, în schimbul unor avantaje financiare, dar şi al prestigiului și notorietăţii pe care o asemenea campanie o aduce.
    „Dar partea cea mai neplăcută în această poveste, continuă Spencer, este lipsa oricărei legitimităţi medicale a disfuncţiei sexuale feminine prin dorinţă hipoactivă. Industria trebuie să transforme această disfuncţie bănuită în boală gravă. Iar pentru asta, e important să existe o acoperire mediatică, mărturii ale
    celebrităţilor, dar mai ales sacrosancţi experţi medicali care legitimează totul. ‘Experţii’ estimează că 40% dintre femei suferă de această boală. De fapt, este vorba doar de o manipulare cinică. Urmările pe care le produce acest tip de activitate farmaceutică vă otrăvesc viaţa prin mesajul pe care-l vehiculează. O slăbiciune a dv. este automat simptom de boală”, conchide Spencer.
    Epidemia de marketing
    În bestseller-ul Die Krankheitserfinder (Inventatorii de boli), Jorg Blech, biochimist german stabilit în America şi corespondent pentru Der Spiegel, New Scientist şi The Guardian, explică în ce mod industria farmaceutică în colaborare cu experţii de marketing a impus scăderea arbitrară a nivelului normal al colesterolului, pentru ca indivizi perfect sănătoşi să devină peste noapte bolnavi; explică cum, de vreo două decenii, femeile aflate la menopauză sunt terorizate cu spectrul osteoporozei pentru a favoriza vânzările la medicamentele care ar preveni fracturile; explică tehnicile de manipulare a opiniei publice pentru a crea o piaţă a pilulelor care tratează impotenţa.
    Între 1984 şi 1987, DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder – Manualul bolilor mentale), care este biblia psihiatrilor americani, a introdus în ediția a 4-a 77 de noi boli mentale, scrie Jean-Claude St-Onge în cartea „Reversul pilulei”, publicată la Montreal în 2004. Pentru a introduce aceste boli, a trebuit schimbată definiţia bolnavului. Oricine simte la un moment dat o stare de rău devine automat bolnav. Şi, bineînţeles, comentează ironic St-Onge, pentru fiecare boală există un medicament. Iată câteva exemple de boli noi:
    – timiditatea este reciclată sub numele de „anxietate socială”;
    – regurgitarea naturală la bebeluşi devine „reflux esofagian patologic”;
    – îmbătrânirea firească se transformă în „insuficienţă circulatorie cerebrală”;
    – până şi stresul de la loterie este definit ca „traumatismul
    biletului necâştigător”.
    În aprilie 2004, o anchetă bine documentată şi aprofundată realizată de Lisa Cosgrove, cercetător la Universitatea din Massachusetts, Boston, şi publicată în prestigioasa revistă Psychotherapy and Psychosomatics, a demonstrat că mai bine de jumătate dintre psihiatrii care au lucrat la redactarea DSM 4 au fost plătiţi de firmele care fabrică exact medicamentele care tratează aşa-zisele boli noi
    introduse în manual.
    Impresia de depresie
    Numărul persoanelor depresive de pe mapamond a crescut de şapte ori din 1970 până în 1996, relevă profesorul canadian Jean-Claude St-Onge. În Statele Unite, numărul de consultaţii în urma cărora s-au prescris antidepresive s-a dublat între 1980 şi 1989. O tendinţă similară s-a înregistrat în tot Occidentul. Numărul femeilor care iau antidepresive este triplu faţă de cel al bărbaţilor, iar milioane de copii americani le iau cu regularitate. Cu toate că antidepresivele nu sunt indicate în tratamentul depresiilor uşoare la adulţi, ele sunt prescrise masiv.
    Două sunt motivele pentru care medicii o fac totuşi:
    1. În 1990, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a pus la punct un program de formare rapidă, cu durata de o jumătate de zi, care să permită medicilor să pună rapid un diagnostic, pornind de la ghidurile clinice. Permisiunea acordată astfel medicilor generalişti de a trata depresia a dus la multiplicarea de câteva ori a vânzărilor de
    antidepresive.
    2. Societăţile farmaceutice au culpabilizat medicii, acuzându-i în mod repetat că rata crescândă a sinuciderilor este vina lor, pentru că nu prescriu suficiente antidepresive. Lobiştii au lansat chiar ideea că 60-70% dintre sinucideri sunt cauzate de depresii netratate. Potrivit lui St-Onge, mai ales femeile sunt vizate de eforturile de medicalizare a vieţii. Altădată, ele mergeau la medic când erau
    gravide, acum îl consultă în chestiuni de contracepţie şi menopauză. De altfel, se vorbeşte deja şi de „perimenopauză” (perioada de dinainte de instalarea menopauzei şi până la instalarea ei propriu-zisă), o nouă afecţiune ce se încearcă a fi popularizată. Ca urmare, femeile devin consumatoare de pastile pe perioade mari de timp.
    Cherchez la femme malade! [Căutați femeia bolnavă!]
    Hormonoterapia substitutivă este un pas uriaş în medicalizarea vieţii
    femeii. Cu toate că 75% dintre femei nu manifestă niciun simptom
    deranjant când ajung la menopauză, producătorii farmaceutici şi
    experţii lor de marketing apelează la frica lor de îmbătrânire pentru
    a-şi vinde produsele. Şi asta, în ciuda deselor efecte secundare ale
    tratamentului: dureri de cap, greţuri, infecţii genito-urinare,
    varice, sensibilitate mamară etc. Cu atât mai mult, cu cât comunitatea
    medicală nu a ajuns la un consens privind eficienţa hormonoterapiei
    substitutive, mulţi avertizând asupra utilizării iresponsabile a
    tratamentului.
    Osteoporoza, procesul normal de scădere a densităţii osoase odată cu
    vârsta, face şi ea din femeia de vârsta a doua o ţintă de marketing.
    Dar probabil cel mai josnic tertip al firmelor farmaceutice este deja
    pomenita disfuncţie sexuală la femei (DSF). Peste 40% dintre femeile
    între 18 şi 59 de ani ar suferi de ea. De unde această cifră? St-Onge
    ne lămureşte: un studiu făcut în SUA cerea unui număr de 1.500 de
    femei să răspundă cu da sau nu la 7 întrebări. Dacă răspundeau cu da
    fie şi numai la una din întrebări, erau catalogate ca suferind de DSF.
    Printre ele, se numărau cele care declarau că timp de mai mult de două luni în ultimul an nu au simţit dorinţă sexuală, au simţit anxietate faţă de propria performanţă sexuală sau au avut probleme de lubrifiere. (Journal of the American Medical Association, 1991).
    Farmacoterapia fricii
    Cea mai eficientă strategie de marketing pentru „vânzarea bolilor”
    este frica. Pentru a vinde femeilor la menopauză hormonul de
    substituţie s-a mizat pe frica de criza cardiacă. Pentru a vinde
    părinţilor ideea că cea mai mică depresie necesită un tratament greu
    şi îndelungat, s-a mizat pe teama de sinucidere a tinerilor. Pentru a
    vinde medicamente anticolesterol, s-a mizat pe teama morţii premature. Şi asta în pofida faptului că medicamentele promovate furibund produc efecte inverse celor scontate !!!!!!!
    În noul limbaj de marketing se vorbește deja de „farmacoterapia fricii”. Medicul Martin Winkler constată în postfața lucrării „Inventatorii de boli” de Jorg Blech: „Dacă altădată puteam spera să găsim un tratament pentru fiecare boală, astăzi negustorii de sănătate par să vrea a găsi o boală pentru fiecare medicament fabricat. Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, lobby-urile industriei farmaceutice au modificat încet, încet limitele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială etc.) pentru a crește astfel numărul pacienţilor susceptibili a fi trataţi. Căci a-i face pe nişte oameni perfect sănătoşi să creadă că trebuie să se îngrijească pe viaţă
    reprezintă pentru fabricanţi o veritabilă rentă viageră”.

  14. Tot pentru Mihaela Petculescu – eu inteleg ca reflectati versiunea oficiala rusa dupa care razboiul incepe la 22 iunie 1941 , dar agresiunile sovietice din anii 1939 – 1940 nu sunt ” antemergatoare razboiului mondial ” ci fac parte din al doilea razboi mondial !
    1 ) Atacarea Poloniei pe la spate , la 17 octombrie 1939 , impartirea acestei tari cu nemtii , macelarirea murdara a zeci de mii de prizonieri polonezi pe criteriul apartenentei de clasa
    2 ) Atacarea Finlandei in decembrie 1939 , razbiul sovieto-finlandez
    3 ) anexarea Letoniei , Estoniei si Lituaniei
    4 ) agresarea Romaniei si ocuparea unui sfert din teritoriul ei
    Toate aceste actiuni fac parte din al doilea razboi mondial !
    Nu sunt ” premergatoare ” razboiului mondial .
    URSS a fost un stat agresor !

  15. Deoarece este sfârșit de săptămână, așadar am o fereastră de timp liber, m-am gândit să nu-l risipesc, ci să mă documentez asupra statului de drept de pe alte meleaguri, cu democrații consacrate. Așa că am ales un episod antediluvian din COLUMBO, pentru a studia în paralel cum este la ei față de cum este la noi.

    Iată ce-am văzut și ce concluzii am tras:

    1.Un domn criminal ( deoarece, trebuie să spun pentru cei mai tineri și care nu știu, toți criminalii din serialul COLUMBO sunt domni rafinați și foarte inteligenți sau doamne rasate, îmbrăcate trăsnet și cu mintea brici), incomodat de tenacitatea agasantă a aparent zăpăcitului locotenent de poliție, roagă un prieten să-l ajute . Prietenul spune ”nici o grijă, am cunoștințe printre superiorii lui , consideră problema ca și rezolvată”. Hait! trafic de influență, până seara bonomul amic este reținut de DNA , iar a doua zi primește sigur arest preventiv de la ONORATA INSTANȚĂ. Dacă a apucat să vorbească și cu superiorii lui Colombo, îi umflă pe toți. Fără 4-5 ani de închisoare nu scapă.

    2.Dacă nu-i umflă și s-a hazardat superiorul să-l scoată din ”caz” pe Columbo, e abuz în serviciu ; 5-6 ani lejer , dacă mai coroborăm și cu alte fapte, hai că ajungem și la 7-8 ani . Dacă mai e și grup infracțional (amicul cel de treabă, amanta lui care-i verișoara superiorului direct și superiorul superiorului direct, cel care a luat decizia finală ) ”batem” la 10 ani.

    3.Oricum , amicul criminalului, dar care habar n-are că ăla-i criminal, ci îl crede un om de treabă hărțuit de un locotenent sâcâitor ca o durere de măsea, măcar pentru ”complicitate morală la abuz în serviciu ” tot va fi reținut deîndată de DNA, mai ales că, din fericire, nu are nici o imunitate , deci nu poate fi obstrucționat mersul justiției printr-un vot în Senat (deoarece și la ei se numește tot Senat) și n-o să se supere iar bosumflatul președinte Iohannis pe Facebook.

    4.Columbo, mai spre sfârșitul episodului, îl presează pe domnul criminal , spunându-i că o terță persoană( doamnă) știe despre el niște lucruri pe care le-ar putea face cunoscute publicului, și va fi vai și-amar de reputația criminalului. Dacă domnul criminal are tehnică de ascultare la purtător, sigur-sigur îl ridică pe Columbo, de pe stradă, pentru șantaj . Cel puțin 4 ani și recuperarea prejudiciului, prin punerea în vânzare a garsonierei familiei Columbo, c-așa a găsit scris pe bilețel Camelia Bogdan,de la Curtea de Apel, îmbujorată de emoție și îmbrăcată cu o rochie foarte șic și deloc scumpă.

    5.EPILOG: până seara , o arestează și pe consoarta locotenentului Columbo, deoarece este ”soția soțului ei” și imposibil să nu știe de acțiunea infracțională a inculpatului. Doar nevestele –nu-i așa?- știu întotdeauna mai mult decât declară.

  16. @ santinela

    Sa inteleg ca din 1 iulie a.c. va ploua cu carnati datorita reducerii TVA-ului ? Sunteti simpatic …

    Pe vremea lui Piticu era o ghicitoare :

    Ce creste si nu se vede ? Cica , nivelul de trai …

    Dupa 1 iulie a.c. o sa apara alta ghicitoare :

    Ce scade si nu se vede ? Cica , TVA-ul …

    Fara a fi Mafalda pot sa va spun de pe acum ca majoritatea stirilor de la tv in prima saptamana din iulie a.c. vor fi despre cum NU AU SCAZUT PRETURILE la alimente desi a scazut TVA-ul !!!
    Si bineinteles , d-ul Ponta va asmuti toate organele de control pe comercianti si-i va acuza de toate relele din lume . Deformatie profesionala …

    Greseala d-voastra este ca ganditi la fel ca si d-ul Ponta ! Si nu ati aflat pana acum ca preturile nu se formeaza prin masuri administrative , ca reducerea TVA-ului nu se va reflecta in totalitate in preturi , ca nu poti sa ai preturi mici daca tu nu ai o economie , ca de la 1 iulie va creste si pretul unor utilitati ( gaz , etc ) , ca totusi traim in Romania , etc.
    Pe piata libera formarea preturilor este strans legata de evolutia productiei de marfuri si de actiunea legii valorii si a cererii si ofertei . Mai precis trebuie sa ai o economie competitiva , o productie corespunzatoare si un exces de oferta . In acest caz , fortele pietei vor deplasa nivelul preturilor in jos spre un nou punct de echilibru . Si invers , daca exista penurie de bunuri , preturile vor creste .

    Sunteti la fel de simpatic ca si George Ban care se lasa manipulat cu top-ul acela al tarilor fericite !!! Mi-i si inchipui pe canadieni , norvegieni si suedezi ce fericiti sunt ca au 8 luni de iarna pe an , ce fericiti sunt canadienii ca au 10 zile de concediu /an si ca jumătate sunt numai emigranti , etc.

  17. Un proverb basasabean : “Viermele, când a trecut din hrean în morcov, a murit.” Este o ilustrare a stoicismului basarabean.

  18. @ Mihaela Petculescu
    Aş înclina să vă dau dreptate, dar mă opresc două lucruri. 1. Vă amintiţi de Jocul ielelor? Acţiunea se petrece cu foarte puţin, foarte puţin timp înaintea izbucnirii primei conflagraţii mondiale. La Bucureşti nimeni nu credea că un astfel de eveniment ar fi posibil şi toţi aveau argumente cum nu se poate mai raţionale. Şi asta reflectă fără îndoială experienţa trăită de autor, combatant şi el în acest război. „. O experienţă personală, de pe la mijlocul lui august 1968. Într-o dispută cu alţi tineri de vârsta mea, le-am demonstrat cu argumente serioase de ce o invazie în Cehoslovacia nu e cu putinţă. Nu cred că a trecut o săptămână de la această discuţie şi, pe când eram la Curtea de Argeş pentru rezolvarea unor probleme de familie, mergând pe o frumoasă şi tihnită stradă în căutarea unei adrese, am remarcat cu un strop de uimire că prin toate ferestrele deschise se auzea un discurs oficial: În însorita zi de vară strada era complet pustie şi niciun zgomot nu bruia discursul. Când în sfârşit am găsit nr. căutat, în casa primitoare a rudelor mele în sfârşit am aflat: invazia avusese loc.

  19. PS Realitatea e o chestiune extraordinar de complexă, starea prezentului permite evoluţii diferite şi doar retrospectiv lucrurile par aşezate „cu sunet de soartă”

  20. @Luminita Arhire – Columbo este un serial politist cult .
    Un serial de colectie .
    Am primul episod , ” Murder by book ” , anii 1965 – 1967 , o splendoare – culorile Kodak ale anilor 60 , peisaje superbe in vile de munte langa lacuri , Columbo spunandu-i criminalului langa vila lui ” am doua saptamani de vacanta si vroiam sa inchiriez o vila langa lac , langa dv . Ce simpatic ar fi sa fim vecini ” .
    Peter Falk si scenaristii californieni sunt de antologie .
    Finete , modestie , auto-umilire , intrebari brici , high – society californiana , plimbari prin toate mediile , de la casele de editura la familiile judecatorilor de la Curtea Suprema si de la producatori de vin de elita la fabricantii de cosmetice etc o SUA a anilor 60 – 70 care nu poate sa nu motiveze pe orice om inteligent sa se depaseasca si sa spere la un viitor mai bun …

Lasă un răspuns