Doctorul Bradisteanu

20150302-182130.jpg

Am aflat astăzi ca doctorul Bradisteanu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru ca m-ar fi „favorizat” in calitate de pacient-infractor. Mi-e greu sa comentez o astfel de decizie a ICCJ. Sigur ca am înțeles ratiunea ei. De aceea, l-am sunat – după trei ani – pe Serban Bradisteanu si mi-am cerut scuze. Am vrut apoi sa merg in Hyde Park, in Colțul celor care vorbesc fara sa-i asculte cineva. M-am răzgândit si am fost la Victoria si Albert Museum, de unde va trimit o fotografie, cu o replica a Columnei lui Traian, împreuna cu întrebarea când se va realiza o Columna a lui Traian Basescu, cu victimele lui din cei zece ani care au trecut?!

49 de gânduri despre “Doctorul Bradisteanu

  1. Mai bine, dvs nu puteti vorbi fara sa va asculte cineva. Mai aveti obiceiul nordic de a vorbi unui copac de pe langa Cornu. Doriti sa il nemuriti pe Basescu? Daca da, atunci de ce nu va alaturati propunerii mele legata de numele gropii de gunoi a capitalei?

  2. nu merita nici macar o asemenea columna , nu merita nimic , merita uitarea definitiv si absolut , desi de cele mai multe ori uitarea ne duce spre repetarea greselilor

  3. Nu cred ca vom vedea vreodata ca Basescu sa fie judecat si inchis pt tot raul care l-a facut. Cred ca sunteti la curent cu faptul ca acum incearca sa-si mareasca partidul. De curand cei din PMP au afirmat ca Basescu va fi cel mai bun premier care l-a tara vreodata !!! Va rog sa ma credeti ca am ramas ca la dentist. La cate se intampla in aceasta tara,nu ma mai mira nimic. Eu m-am resemnat. Ieri,dl Pieleanu a citit ultimul sondaj . Ar fi frumos sa-l vedeti, daca aveti posibilitate.In final ,va doresc sa aveti un concediu placut,cu zile frumoase si insorite. Ene Luiza

  4. Sigur ca este revoltatoare o asemenea decizie, fara sa se tina seama ca dl.Bradisteanu era medic si chiar avea datoria sa ajute pe oricine dar, ce sa vezi, sa-l nu-l fi ajutat pe „pacientul francez cu numele Nastase” caci era suparator acest lucru pentru Marele Infractor… Desigur, nimic nu ramane neplatit si va avea cat de curand un perete, caci o „columba” cum zicea o „cunoscatoare in ale istoriei”, ar fi totusi prea mult. V-am mai scris eu, ca nu eram o simpatizanta, ba chiar va nesufeream cateodata insa, iata, ca acest Basescu m-a ajutat sa vad mai bine care este graul si care neghina, adica chiar sa-mi deveniti foarte agreabil. Eu caut un stalp al infamiei unde doresc sa-i vad pe toti acesti mafioti farisei, in frunte cu „seful lor, cu profesorul”, ce nu mi-as fi inchipuit ca acel chip de amarastean prezentat cu mare dibacie ne va da peste cap atat „pa persoana fizica”, cat si ca tara ! S-auzim de bine si de foarte bine.

  5. http://www.realitatea.net/serban-bradi-teanu-condamnat-la-1-an-de-inchisoare-cu-suspendare-pentru-favorizarea-lui-nastase_1643509.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

    Sa dea Dumnezeu ca jigodiile care l-au condamnat pe dr.Bradisteanu , sa ajunga vinetzi pe masa lui de operatie , cand este el in concediu in Australia si Noua Zeelanda , si spitalul inchis pt. renovare generala .

    Ponta , fiti-ar coabitarea a dracu ‘ ca vad ca nu se mai termina o data cu jigodia si slugile lui cu care ai semnat tu pactu’ de kkat !
    Unde-i bai piticule dreptatea aia pana la capat ?
    USL-ul traieste !!!!!!!!
    Pe de-o parte imi pare bine , ca slugile javrei o sa-ti faca felul si tie si lu’ guitza al tau ,acush-acush !

    Ar trebui ca tot net-ul sa se manifeste si sa protesteze , ca dupa un verdict de achitare se vine cu asa o mizerie !

    Romani , stati linistiti , se fura Tara , hotii-s liberi si zburda prin paradisuri fiscale , cu tot felul de asociati disparuti si sinucisi , ca JUSTITIA INDEPENDENTA a javrei ordinare l-a prins , dovedit si condamnat pe criminalul cel mai periculos , inamicul public nr.1 .

    Ponta , HALAL JUSTITIE PANA LA CAPAT , sa-ti fie rusine !

  6. a fost un gest srumos ca va-ti cerut scuze ca om cu caracter unui altui om cu caracter, cu toate astea nu aveati de ce sa va cereti scuze, cum nici domnul Badisteanu nu avea de ce sa fie condamnat. Domnul Traian Basescu nu ar trebui sa fie uitat prea repede, pentru ca va apare un alt ,,Traian”si nu cred ca este de dorit.Daca nu-mi doresc o columna macar ar trebui consemnate

    faptele lui pe undeva.

  7. mult respect pt Dv.. si pentru domnul doctor reactia dv inseamna ca nu suntet ca astea care s-au ascuns sub masa cand au fost condamnati prieteni lor de exm. Monica Iacob Ritzi…nu chiar seamna situatia dar ,,,multa sanatate

  8. Lui Basescu si gasca lui le doresc sa nu mai aiba nevoie de doctor ci doar de popă si in nici un caz de asa un monument istoric cum este Columna lui Traian ci doar un monument funebru ca si ei

  9. Văd că natura capitalismului se schimbă chiar sub ochii noştri. Nu ştiu dacă am înţeles eu bine, dar aici http://www.nytimes.com/2015/03/02/opinion/paul-krugman-walmarts-visible-hand.html?hp&action=click&pgtype=Homepage&module=c-column-top-span-region&region=c-column-top-span-region&WT.nav=c-column-top-span-region&_r=0 domnul Paul Krugman anunţă o competiţie între dever şi productivitate. Însă dincoace http://www.lemonde.fr/idees/article/2015/03/02/internet-ou-l-inversion-du-capitalisme_4585982_3232.html , se statuează limpede că Internetul inversează natura capitalismului.

  10. http://www.romanialibera.ro/opinii/interviuri/interviu-cu-ambasadorul-nicholas-dean–emisarul-special-al-statelor-unite-pentru-holocaust-369307 Doamna Sabina Fati ne prezintă un interviu cu ambasadorul American Nicholas Dean. Redau o fază în care jurnalista îmi pare a fi chiar provocatoare, în vreme ce ambasadorul răspunde mai curând prevenitor : +Naționalismul ia amploare în state precum Ungaria sau Grecia, în același timp în Ucraina există un conflict care se bazează pe cele două mari comunități, filo-rusă și ucraineană. Credeți că aceste probleme pot fi contagioase și pot ajunge în România? N.D.- Din perspectivă americană, ne referim mai degrabă la patriotism, care este definit ca ceva pozitiv. Nu sunt sigur că “naționalism” este bine folosit în aceste situații. Ceea ce se întâmplă în Ungaria sau Grecia sunt chestiuni specifice, care țin de natura acestor țări. Nu cred că putem vorbi despre naționalism oriunde. Statele Unite consideră că drumul democratic este cel mai bun, de aceea susținem democrația.+ Cartea centrală a ideologiei naţionalismului românesc este Echilibrul între antiteze, de Ioan Eliade Rădulescu. Ultima ei apariţie a fost înregistrată înaintea primului război mondial ! Cred că este absolut necesară o ediţie nouă, susţinută de un competent aparat critic. Însă nu o ediţie supervizată de către mereu prezentul şi foarte activul “ideolog anti-comunist” Volodea Tismăneanu-Tismineţki.

  11. IccJ este formata , majoritar de judecatori ‘cu nasu-n suflet” Degeaba nasul a iesit ” la pensie” El vegheaza pana la rezolvarea tuturor celor ce au indraznit sa-l arate cu degetul – prin fapte sau demascari!- Problema este ca omul acesta ce nu si-a facut decat meseria, trebuie sa plateasca ptr. ca Base nu a avut satisfactia sa-l vada pe Nastase cu catusele la mana sau si mai bine , nu l-a lasat sa -l vada mort ! Oarba Justitia sau mai bine zis , chioara , caci e condusa ( din umbra) de chiorul cel mai mare ia facut hataru ” conducatorului iubit!

  12. recomandare de lectura : Ritualurile cultului Cargo la https://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/

    „În timpul celui de-al doilea război mondial, sălbaticii din insulele Pacificului au observat că oameni cu căști, butonând cutii (radiouri), făceau să apară păsări uriașe din care cădeau provizii, mâncare, medicamente și arme. ” ……..
    „Sălbaticii” noștri … Acum așteptăm ca restul sălbaticilor să se plictisească așteptând sosirea Anti-corupției și să-și halească șeful drept ofrandă”.

  13. Blogi

    se statuează limpede că Internetul inversează natura capitalismului. da si daca conectizi tigrii al interntye devin automat ierbivori, da?!

  14. Va salut si…buna dimineata domnule Nastase ! este a doua oara cand va scriu pe blog pt ca nu ma pot abtine !!!! prima oara se intampla in urma cu ceva timp in perioada craciunului cand eram foarte indignat de ceea ce se intamplase cu dvs… ceva din interior imi spunea ca daca nu scriu ceea ce simt ..nu ma pot numi om……acum…timpul a trecut …raul…a trecut….desigur ca a lasat posibil ceva urme ..in definitiv este normal..firesc ..suntem oameni…insa nimic nu trebuie sa retina sa fiti mult ..mai activ …desigur cat vi se permite ..in atare conjuncura….insa nici o clipa sa nu lasati impresia ca lupta dvs cu….atatia…este pierduta !! imi pareti un om impacat cu sine…un om..care sta retras deoparte…un om…care nu mai doreste sa continuie….un om satul…de toate si tot. Tin sa va reamintesc ca dvs sunteti in istoria tarii noastre un MARE om de stat…un om…care a reprezentat tara aceasta mare cinste !! tocmai de aceea nu trebuie sa capitulati…iar comentariu dvs vizavi de condamnarea domnului doctor…in opinia mea…tocmai asta arata… un sentiment de blazare….
    si nu este bine…nu este drept !!! noua…nu o Columna a lui Traian Basescu..ne trebuie….ne trebuie una a sistemului…iar Traian Basescu sa fie pus sus…in varful ei…precum …un mot….pt a fi privit de lume…iar lumea sa intrebe….cum naiba…a ajuns ala…sus…? chiar asa….cum a ajuns Traian Basescu sus….in 2004 ??? chiar si pt raspunsul acestei intrebari trebuie sa mergeti inainte…pt a nu da satisfactie jigodiilor !!! cu RESPECT !

  15. Am auzit prima oara de dr. Bradisteanu in anii studentiei mele , la Timisoara . Era considerat cel mai bun cardiolog de la Institutul Inimii din Timisoara . Ulterior , s-a mutat la Bucuresti unde a avut , bineinteles , o cariera stralucita ! Probabil , cel mai reputat chirurg cardiolog din Romania …

    Si ca orice om de valoare din Romania a fost batjocorit si tarat prin tribunale ani la rand , ca victima colaterala ! Plutonul de executie , acelasi : Basescu , Kovesi , Macovei , Livia Stanciu , Matei , etc. Aceleasi slugi sinistre ale lui Basescu care i-au facut jocurile ani la rândul …
    Nu m-as mira ca intr-o zi , acesti indivizi sa-i condamne si pe PF Daniel , Hagi sau Nadia Coamaneci sub acuzatii la fel de penibile ca acelea ale dr. Bradisteanu !

    Astfel de indivizi l-au torturat si aruncat in temnita si pe parintele Arsenie Boca . Niste kovesi si macovei ai acelor timpuri ! Un sfant a carui singura vina a fost ca se ruga in chilia lui …

    Supararea dumneavoastra este si supararea a milioane de romani care vad si inteleg ce se intampla cu aceasta tara , care realizeaza ce ticalosi au ajuns sa o conduca !

    Cat priveste Columna lui Basescu 🙂 eu cred ca aceasta trebuia construita in decembrie 2012 de d-nii Ponta si Antonescu . Astazi este prea tarziu …

    Din pacate pentru aceasta tara , d-ul Ponta a preferat sa-si bata joc de cei care l-au votat si a semnat a 2-a zi dupa alegeri , vestitul pact de coabitare cu ticalosul ! A uitat repede pentru ce l-au ales 72% din electori . A fost mai important pentru dansul sa-si faca sotia europarlamentar , sa-si puna rudele in posturi banoase , sa-si atace prin interpusi colegul de coalitie ( Romania TV pe Crin Antonescu ) si sa se afunde in mizeria basista !
    Mai mult decat atat , d-ul Ponta nu numai ca nu ne-a scapat de statul politienesc si de acei basishti odiosi ci i-a relegitimat , i-a readus la conducere ( Kovesi , Bica , Valcov , etc. ) si a consolidat statul politienesc cu noi si noi structuri ! O gandire tipica de om al sistemului , de procuror !
    D-ul Ponta se comporta astazi exact ca un basist ; este copia la indigo a lui Blaga , MRU sau Basescu !
    Ar fi o NAIVITATE sa ne asteptam de la d-ul Ponta sa ne scape de acei monstrii …

    Singurul lucru pe care-l poate face d-ul Ponta este sa mai inventeze vreun impozit sau taxa , sa-si mai angajeze vreo ruda in administratie si sa mai creeze vreo institutie de control . Acestea sunt coordonatele in care se misca acest individ …

    Un om prea mic pentru vremuri asa de mari !

  16. […] De aceea principalul lucru pe care Vestul trebuie sa-l faca este, dupa parerea mea, sa vada pe cine din FSB se poate baza, pentru a duce la indeplinire planul de mai sus.  Aici este nevoie de o miscare mult mai ampla, si de constientizare a maselor largi de cetateni asupra a ceea ce inseamna regimul Putin. Dar este nevoie de o forta politica care sa dezradacineze comunismul in Rusia. Definitiv. Or, lucrul asta se poate face printr-o reforma in Justitie si in serviciile secrete. […]

  17. Era total neindicat a vorbi la telefon cu doctorul Bradisteanu pina la aparitia solutiei juridice,sau avea loc influentarea justitiei ? De remarcat silueta lui Bradisteanu, sau semetia lui ? In orice caz fiecare trebuie sa fie rasplatit dupa fapta facuta. Cu mult calm sa asteptam cit de curind pe Basescu, dosarele lui vor exploda la momentul consolidarii PMP = primeste mapa plina !
    „You are not down till you hit the bottom”

  18. Fragmentarium

    Domnule, va inteleg predispozitia spre a epata doct cu orice pret, dar faceti, va rog, asta in limitele coerentei.
    Nu puteti scrie in acelasi timp:

    1. ,,Consiliul National ofera posibilitatea unei motiuni de cenzura, cat si pe cea a unei alegeri de presedinte al Consiliului dintr-o linie relativ discontinua, chiar de dizidenta. Ma gandesc la persoane care au fost excluse de catre o persoana sau la persoane care s-au distantat critic de exercitiul de leadership in curs.

    SI

    2. As mai adauga ca functia de presedinte al Consiliului National ar beneficia cel mai mult de o gandire politica integrativa, cea mai prezenta, in opinia mea, in esantionul fostilor premieri sau fostilor candidati la presedintie. Nu as gasi ceva nepotrivit, de pilda, in posibilitatea ca in aceasta pozitie sa fie ales actualul sef al partidului, cu efectele de antrenare corespunzatoare, in planul reformei interne.”

    Mai analizati, va rog.

  19. Madama „justiţie independentă” vrea un sediu nou, am auzit. Felinarului roşu i se va găsi un nou amplasament şi cam atât. Celor zece ani li se cuvine o cronică a bordelului numit „statul de drept”.

  20. Cred ca niciodata nu se va realiza nicio coloana sau statuie,lmea ar avea pe ce scuipa..Acest bandit a reusit sa va izoleze pe toti opozantii si sa va termine pe rând.Nu e târziu de ripostat,aceste fapte nu se pot nici ierta nici uita.Pacat ca politicieni valorosi au fost inlaturati si au suferit din cauza acestui bandit.

  21. Acest *Sher Khan* trebuie oprit …..că-i pornit să facă doar rău….( n-am nimic cu cel ce v-a făcut rău )…..dar n-a făcut până acum ceva pentru oameni….d-le Năstase, eu vă stimez pentru sufletul bun pe care-l aveți….și cred c-am spus destul…..

  22. Sper să înceapă construcția columnei pe care eu aș numi-o columna victimelor descreieraților Băsescu și Macovei, a victimelor Justiției injuste, a madamei cu ochii legați doar când trebuie să vadă probele din dosar.

    Un medic e condamnat pentru că a refuzat o urgență, altul – pentru că a PRIMIT o urgență.
    Un medic e condamnat pentru că a tratat pacientul grav bolnav, dar i-a spus la telefon familiei pacientului că acesta e mai bine.
    Un medic e condamnat pentru că n-a trimis pacientul cu venele deschise, la Poliție unde sângerândul trebuia să se predea.

    Judecătorii cu ochelari de cal, care au devenit niște roboți ce aplică un șablon cu răspunsuri corecte peste testul-grilă ca la examenul de sală pentru permisul auto, și uită că ei sunt niște oameni care judecă alți oameni, sunt călăi, nu împărțitori ai dreptății.

    Poate măcar unul dintre acești călăi se va sinucide cu succes după câțiva ani de remușcări, și va lăsa pe masă o scrisoare cu scuze…

  23. În ultimul deceniu (băşist), în România s-au sinucis în medie câte patru mii de oameni. Aşadar, patru zeci de mii. Cam cât populaţia reşiţei de acum 30-35 de ani…

  24. […] “Am aflat astăzi ca doctorul Bradisteanu a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru ca m-ar fi “favorizat” in calitate de pacient-infractor. Mi-e greu sa comentez o astfel de decizie a ICCJ. Sigur ca am înțeles ratiunea ei. De aceea, l-am sunat – după trei ani – pe Serban Bradisteanu si mi-am cerut scuze. Am vrut apoi sa merg in Hyde Park, in Colțul celor care vorbesc fara sa-i asculte cineva. M-am răzgândit si am fost la Victoria si Albert Museum, de unde va trimit o fotografie, cu o replica a Columnei lui Traian, împreuna cu întrebarea când se va realiza o Columna a lui Traian Basescu, cu victimele lui din cei zece ani care au trecut?!”, a scris Nastase pe blogul personal. […]

  25. Nu stiu ce sa spun acum…dar va spun ce gandeam aseara:
    Daca as fi, prin reducere la absurd, doctoral Branisteanu, as demisiona de peste tot si as declara ca ,,infractor” ,,dovedit” fiind (de justitia ,,endependenta”), nu pot sa-mi desfasor activitatea pe teritoriul Romaniei. In plus, mi-as dori ca intreaga elita medicala romaneasca sa se solidarizeze cu renumitul cardiolog.
    Se imbolnaveste (de inima…rea) vreun procuror si/sau judecator ? Sa-i fie de bine…si sa mearga la Viena. Daca mai ajunge viu pana acolo.

  26. Domnule Adrian B…. cand vine vorba de domnul Ponta , parca iti pierzi mintile…spui numai prostioare ilogice. Ti-am mai spus…pastreaza-ti calmul, daca nu vrei sa te faci de ras intr-un spatiu public.
    Parca ai fi stimabilul Vsile…pe care nu-l inteleg de ce s-a suparat si nu mai posteaza. (Z)
    Nu domnul Ponta si-a pus sotia europarlamentar. Aceasta a fost aleasa de cetatenii Romaniei INAINTE de alegerile parlamentare si semnarea acelui pact incriminat (de dvs) de coabitare. Daciana Sarbu este, in alta ordine de idei, o doamna distinsa, independenta, competenta si cu extrem de mult bun simt. Avem cateva exemple exact contrare, aflate in atentia publica chiar in aceste zile. (Z)
    Cel care a tradat in mod suspect a fost Crin Antonescu, cel caruia i s-a promis si a obtinut un post caldutz in zona populara a Parlamentului European pentru Adina Valean. Desi a fost aleasa in calitate de politician liberal membru ALDE.
    ps
    Adrian B….om fi noi prosti, dar mai avem, din cand in cand, si momente de luciditate si…readucere aminte. (Z)

  27. Dar oare va fi loc pentru toti romanii pe acea Columna a lui Traian Basescu……???

    Nu mai bine reeditam o alta Coloana a Infinitului pe care sa gravam in piatra TOATE suferintele poporului roman impreuna cu calaii sai…?

  28. Rușine, pentru ceea ce numim Justiție ! Un medic care a salvat mii de vieți e condamnat pentru că s-a nimerit la un moment dat în mijlocul luptei dintre un om fără de lege, Băsescu, și adversarii săi. Dacă Adrian Năstase nu era implicat, cu siguranță, n-am fi asistat la această rușinoasă sentință. Rușine !

  29. Chiar asa ,ce om , ce medic. pentru ca va ingrijit pe dumneavoastra a patit ce a patit. Una din valorile nostre medicale.

  30. justitiarii acestia invata si un pic de logica, un pic de morala, sau sunt niste masini de memorat legi pe care le aplica fara sa le compileze?!

  31. Ma intreb daca, din simetrie logica, un presedinte poate demite un judecator/fie el/ea dela marea curte, pentru abateri abjecte dela respectarea juramantului profesional depus de acestia la inalta dregatorie. Sa asteptam termenii naturali de expirare a unora inseamna sa pui sare peste rana continuu unei natii sleite de atata apasare a statului de drepti. Prea mult masochism aduce mai degraba a prostie.

  32. un pic de inot contra curentului. dupa ora 13 exista in orice spital medic de garda. exista insa si medici dispusi sa vina de acasa pentru anumiti pacienti- cutuma frecventa in Romania (uneori ratiunea fiind financiara), practica interzisa (sau macar descurajata) in sistemele medicale ceva mai avansate. daca din greseala un om oarecare se lovea la gat fara sectionarea arterei carotide nu ar fi fost internat intr-o sectie CCV si Dl Dr B. nu ar fi venit pentru aceasta de acasa. si, evident, medicul de garda „in charge” nu s-ar fi dat, elegant, la o parte, pentru a face loc maestrului. oricine a avut tangenta cu lumea medicala de aici si de afara cred ca imi poate da dreptate.Dl dr B. s-a implicat peste gradul usual de implicare in astfel de situatii, si, da, Dna Justitie a vrut sa-i transmita un mesaj. In lumea medicala mesajul a fost receptionat loud and clear. Se va vedea asta probabil la expertiza Dnei Ritzi.

  33. @Virgil
    În sfârşit m-am lămurit cum stăm cu „favorizarea infractorului”, însă nu chiar întru totul, pentru că din ce am înţeles eu dr Brădişteanu nu a încălcat nicio lege sau regulament valid în sistemul românesc, ci doar să zicem o cutumă de aiurea, fie ea îndreptăţită sau nu (să zicem că da). Rămân ca atare cu un mare semn de întrebare: justiţia n-ar trebui să-şi întemeieze deciziile pe legi valide? Se pare că nu. Probabil că lumea medicală a înţeles „loud and clear” că expertiza ei trebuie să se subordoneze părerilor madamei Kovesi, cu orice risc.După cum am înţeles eu de foarte multă vreme „justiţia independentă” nu e slujitoarea legii, ci stăpâna ei abuzivă.

  34. Foarte interesant ca, in aceasta poveste, apar tot soiul de denumiri mai mult sau mai putin comerciale (dna Justitie, Traian Basescu,…) si doar Criticos isi aduce aminte ca a existat o instigatoare clara si anume Monica Macovei (care ar vrea ea sa aiba metric 10 la piulita); sa nu uitam ca stimabila incerca sa echivaleze tentativa de sinucidere a dlui Nastase cu infractiunea de obstructionare a justitiei (!). Ia vedeti prin internet ce afurisea „keep walking” , atunci, despre domnul doctor. Condamnarea dlui Bradisteanu are, cred, pur si simplu semnificatia ca exista judecatori carora nu le convine nici azi sa fie luati la ochi de Monica Macovei. Si reiau ca scriam si atunci, nu dati nici macar un pahar cu apa unui proscris, fiindca veti fi spanzurati, ca in Evul Mediu.

  35. @criticos
    F corect ce spuneti in mare masura
    probabil ca justitia (cel putin instantele superioare) e slujitoarea legii dar si izvor de drept (prin jurisprudenta). sau cel putin asa inteleg eu (ca un profan).
    Uneori justitia transmite si mesaje in societate. unul cred ca a fost cu Dl Bradisteanu.
    Un alt mesaj l-am vazut la cei doi Dan (ca la judo…)- Voiculescu si Daconescu- mesajul ar suna cam asa- faci recurs, iei pedeapsa mai mere (ca sa fie clar mesajul, acesta a fost exemplificat plenar la dl voiculescu- 5 ani la fond, 10 la apel). probabil ca avocatii au priceput, pare ca inculpatii mai greu.
    In fine un alt mesaj este pt „grupurile infractionale organizate”- daca va dati repede in gat unii pe altii, cine zice primul de celalalt scapa de brutarie.
    Uneori „Justitia” e teribil de parsiva in inteligenta ei…

  36. Ar fi o jignire pentru această naţie includerea pe o columnă a personajului în cauză (nu merită să-i pronunţ numele). În realitate ce a însemnat el în istoria acestui popor: vrajbă generală (nu cred că mai este nevoie să menţionez, în oponenţă, categoriile sociale, profesiile, vârstele etc.).

  37. AM FOST FOARTE TRISTA CÂND AM AFLAT CA ATI FOST ARESTAT MI-AM ZIS ;-NU SE POATE ASA CEVA .ACEST OM A FĂCUT CEVA PENTRU ACEASTA TARA CE SE ÎNTÂMPLA ?
    PRIVESC CATE INEGALITATE A FĂCUT BĂSESCU SI LUI NU I SE ÎNTÂMPLA NIMIC . ACEST BĂSESCU A FĂCUT MULT RĂU DUMNEAVOASTRĂ SI NOUA . DE CE NU VA IMPLICAT CA ACESTA SA AJUNGĂ LA ÎNCHISOARE .NU AVEȚI PRIETENI CARE SA FACĂ ASTA .?
    .

Dă-i un răspuns lui viorelAnulează răspunsul