Ca de obicei, eu sunt de vină. Era vara lui 2008. Presedintele de atunci a cerut Parlamentului să se intrunească in sesiune extraordinară pentru a decide inceperea urmăririi penale in cazul meu. Ceea ce parlamentul a făcut. Adică s-a intrunit. Dar nu a fost obtinută majoritatea cerută. Atunci, reprezentantii grupului PD au făcut o sesizare la Curtea Constitutională pentru a schimba regulile, astfel incât decizia să poată fi luată mai usor. Ceea ce Curtea a făcut. Ca urmare, a fost modificat articolul 155 din Regulamentul Camerei. Pe această bază, s-a mai votat incă o dată dar, din nou, cererea in privinta mea a fost respinsă. E adevărat, deputatii au uitat să modifice si textul corespunzător din Legea statutului parlamentarilor (de altfel acest lucru nu se putea face decât in sedintă comună). Iată insă că, după 7 ani, o solutie concepută pentru mine are efecte si in alte cazuri.
Oricum, cred că este util să adaug un capitol despre Răspunderea ministerială”, dintr-un studiu mai amplu, pe care l-am publicat anul trecut:
” Răspunderea ministerială
În ceea ce privește răspunderea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor, textul Constituției prevede că în afara răspunderii politice în fața Parlamentului, „Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție” (art.109 alin.2).
Aceleași prevederi există și în Legea nr.115/1999 privind răspunderea ministerială. Astfel, potrivit art.11 din această lege, „membrii Guvernului răspund penal pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor de la data depunerii jurământului și până la încetarea funcției, în condițiile prevăzute de Constituție”. Iar, potrivit art.12 din aceeași lege, „Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor”.
În ceea ce privește cazurile de răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Guvernului „pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor”, acestea sunt reglementate în art.8 din Legea nr.115/1999.68
Procedura privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului este reglementată în regulamentele celor două Camere.
Astfel, în Regulamentul Camerei, se preciza: „Art. 139. – Dezbaterea cererii se efectuează pe baza raportului întocmit fie de o comisie permanentă ca urmare a unei anchete desfăşurate în condiţiile art. 68 din prezentul regulament, fie de o comisie specială de anchetă constituită în acest scop. Dacă ministrul are şi calitatea de deputat, cererea se trimite spre examinare Comisiei juridice, de disciplină si imunităţi, care va elabora un raport pe care îl înaintează Camerei. Rapoartele prevăzute la alin. 1 se înscriu cu prioritate în proiectul ordinii de zi. Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputatilor.
Art. 140. – În cazul în care Camera Deputaţilor decide să ceară urmărirea penală, preşedintele Camerei va adresa ministrului justiţiei o cerere pentru începerea urmăririi penale, potrivit legii. De asemenea, el va înştiinţa pe Preşedintele României pentru eventuala suspendare din funcţie a membrului Guvernului a cărui urmărire penală a fost cerută.”
În 7 iulie 2008 (deci în vacanța parlamentară) un grup de 52 de deputați PD au atacat la Curtea Constituțională textul art.155, alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților. Obiectul sesizării îl constituiau dispozițiile art.155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr.8 din 24 februarie 1994, republicată în 2006, care avea – reamintesc – următorul cuprins: „(3) Cererea se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților”.
În motivarea sesizării se arăta că art. 155 alin. (3) din regulament, care prevedea că cererea privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților, contravine dispozițiilor constituționale ale art. 76 alin. (2), potrivit cărora „(2) Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorității membrilor prezenţi din fiecare Cameră”, şi ale art. 16 alin. (1) care stabilesc că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
În opinia președintelui Camerei Deputaților, transmisă Curții, se arăta însă că solicitarea urmăririi penale a unui membru al Guvernului de către o Cameră legislativă reprezintă o acțiune politică de o foarte mare importanță și care presupune o motivare bine întemeiată. Or, „Camera Deputaților nu este o autoritate judiciară care să administreze și să interpreteze probe de natură diversă, se impune de la sine alegerea unei proceduri care să prevină arbitrariul și să suplinească lipsa unei specializări judiciare a membrilor acesteia”, și, „de aceea, decizia Camerei Deputaților de a solicita o asemenea procedură impune întrunirea acordului majorității calificate a membrilor săi, care să împiedice subiectivismul şi interesul partizan ale unui număr mic de parlamentari, inerent şi explicabil pe scena oricărei confruntări politice”. Aşa fiind, „cererea de urmărire formulată de Camera Deputaţilor poate fi socotită, pe bună dreptate, un act politic mai degrabă decât unul juridic”. Era invocată și Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 prin care s-a statuat „că cele două Camere ale Parlamentului, cât și Preşedintele României au libertatea de a stabili modul de exercitare „a dreptului de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, fără o altă reglementare exterioară şi aplicând direct Legea fundamentală”.
În urma dezbaterilor, Curtea a decis însă, cu majoritate, că sesizarea era întemeiată și, ca atare, textul respectiv era neconstituțional. În argumentația agreată de majoritatea CCR, se invocă o decizie din Regulamentul Camerei care preciza la art.129, alin.3 „Legile ordinare și hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți, în condițiile existenței cvorumului legal”. Nu vreau să cred că judecătorii respectivi nu au putut să facă diferența între „hotărârile luate în procesul legiferării” și hotărârile referitoare la persoane (imunitate parlamentară, răspundere ministerială).
Este interesant și faptul că prin OUG nr.3 din 27 ianuarie 2005, fostul ministru al justiției în guvernul Tăriceanu, a modificat Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Scopul esențial era acela ca „foștilor miniștri” (deci miniștrilor din guvernul PSD) să nu li se mai aplice Legea 115/1999 și astfel să fie evitată aprobarea Parlamentului pentru începerea urmăririi penale în cazul lor.
Iată deci că, în prima lună de guvernare, guvernul Tăriceanu avea „obiectivele de reformă” clar stabilite iar a treia OUG a noului guvern îi viza pe membrii fostului guvern.
Această Ordonanță contravenea Deciziei anterioare a Curții Constituționale, nr.93 din 16 iunie 1999, referitoare la responsabilitatea ministerială. CCR fusese sesizată de un grup de 83 de senatori care, între altele considerau că dispozițiile art.20 alin. (2) ale Legii 115/1999 („Punerea sub urmărire penală a foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiunile săvârșite în exercițiul funcției lor, se face potrivit normelor de procedură din prezenta lege”) contraveneau prevederilor art.16 alin. (1) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii.
Astfel, „imunitatea guvernamentală reglementată prin această dispoziție este mai extinsă decât imunitatea parlamentară, întrucât aceasta din urmă se aplică numai în timpul exercițiului mandatului parlamentar, pe când imunitatea guvernamentală, potrivit textului menționat, se aplică și foștilor membri ai Guvernului. În acest mod s-a instituit un privilegiu interzis de dispozițiile art.16 alin. (1) din Constituție”.
Cu alte cuvinte, legea era discriminatorie, sub acest aspect, nu față de cetățeni, ci față de foștii senatori!!! Atacarea Legii, sub aspectul aplicării ei și „foștilor miniștri” a fost făcută de un grup de 62 de deputați ai PDSR!
Curtea a precizat însă, în mod corect, că „imunitatea este o instituție constituțională de protecție a mandatului de senator sau de deputat, pe când, în privința mandatului de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit imunitatea, ci o altă măsură de protecție, și anume condiționarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției”.
În aceste condiții, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea privind responsabilitatea ministerială instituie o măsură de protecție a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanții constituționale de ordin procedural, menite să ocrotească interesul public, și anume realizarea actului de guvernare prin exercițiul mandatului. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului, așa încât este evident că, în privința infracțiunilor comise în exercițiul funcției, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea acelorași norme procedurale.
Această reglementare nu încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Textul constituțional se referă la un drept fundamental cetățenesc, în timp ce procedura legală examinată reglementează punerea în mișcare a acțiunii penale, în vederea cercetării unei infracțiuni săvârșite de un fost membru al Guvernului în timpul exercițiului mandatului.
Deci, „acțiunea penală se pune în mișcare împotriva sa pentru faptele comise în calitate de înalt funcționar public, iar nu în calitatea sa de simplu cetățean. De aceea. Curtea constată că principiul egalității în drepturi a cetățenilor, prevăzut la art. 16 din Constituție, nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridică a cărei neconstituționalitate se susține”.
Mai concret, în Decizia sa nr.665 din 5 iulie 2007, Curtea Constituțională a avut pe rol „soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, excepție ridicată de Adrian Năstase în Dosarul nr. 1583/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală”.77
În urma dezbaterilor, CCR a decis, cu majoritate, că modificările din 2005, la legea responsabilității ministeriale, sunt neconstituționale. Unul dintre argumente a fost legat de necesitatea aplicării dreptului la un proces echitabil, drept prevăzut în Constituție, la art. 21, alin. 3.
Foarte interesantă a fost și Decizia Curții Constituționale nr. 270 din 10 martie 2008 referitoare la conflictul de natură constituțională între autoritățile publice (Președintele României, Ministerul Justiției, Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul României, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii) referitoare la suprapunerea parțială între responsabilitatea ministerială și imunitatea parlamentară.
În esență, după decizia CCR care stabilea că și foștilor miniștri li se aplică Legea responsabilității ministeriale, s-a pus problema cine să dea aprobarea necesară (dacă este cazul) pentru începerea urmăririi penale.
Președintele României s-a oferit, cu generozitate, să dea aceste aprobări, în toate cazurile. De fapt, le-a și dat pentru patru foști miniștri și un fost prim-ministru. Le-a dat însă greșit, deoarece unii dintre ei erau parlamentari.
După dezbateri ample, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlament – Camera Deputaților și Senat -, pe de altă parte, în legătură cu procedura de urmat în cazul cererilor referitoare la urmărirea penală a membrilor și foștilor membri ai Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor și care, la data sesizării, au și calitatea de deputat sau senator.
Conform deciziei Curții, în aplicarea dispozițiilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituție, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va trebui să sesizeze Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor și a foștilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor și care, la data sesizării, au și calitatea de deputat sau de senator și va sesiza Președintele României pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului și a foștilor membri ai Guvernului, care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator.
Curtea a reluat argumentația din Decizia sa, nr. 93 din 16 iunie 1999, și a reținut că, în privința mandatului de membru al Guvernului, Constituția nu a instituit imunitatea guvernamentală, ci o altă măsură de protecție, și anume condiționarea dreptului de a cere urmărirea lui penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției. Dispozițiile art. 109 alin. (2) din Legea fundamentală instituie o măsură de protecție a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanții constituționale de ordin procedural, menită să ocrotească interesul public, și anume realizarea actului de guvernare prin exercițiul mandatului. Această măsură de ocrotire a interesului public subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului, așa încât este evident că, în privința infracțiunilor comise în exercițiul funcției, punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului trebuie să se realizeze cu respectarea acelorași norme procedurale.
În ceea ce privește imunitatea parlamentară – ca „imunitate de procedură” aceasta reprezintă, în opinia CCR, „un mijloc de protecție împotriva unor măsuri abuzive, determinate uneori de motive politice”. Curtea a constatat că, în urma revizuirii Constituției, imunitatea parlamentară are un conținut mai restrâns, așa cum se deduce din art.72 alin. (2) din Constituție. Astfel, deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați decât cu încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.
Chestiunea aceasta ramâne destul de delicată. Unii oameni politici, în continuare, nu fac diferența între instituția imunității parlamentare și cea a responsabilității ministeriale. Spre exemplu, în cazul fostului ministru Vosganian, care era, în același timp, și senator, când au comentat decizia Senatului în termenii art.72 și nu în termenii art.109, alin.2 și 3 (răspunderea membrilor guvernului). La fel s-a întâmplat în cazul ministrului Chițoiu. În cazul lor, aprobarea Camerei era necesară – ținând seama că erau miniștri (foști miniștri) – pentru începerea urmăririi penale.
În cazul parlamentarilor, până în 2003, aprobarea era necesară pentru trimiterea în judecată (urmărirea penală putea să înceapă și să se desfășoare) iar, din 2003, și urmărirea penală și trimiterea în judecată se pot desfășura fără restricții, în schimb parlamentarii nu pot fi reținuți sau arestați înainte de condamnarea lor, fără aprobarea Camerei din care fac parte.
Aș vrea să mai fac o observație. Ridicarea imunității parlamentare reprezintă precondiția pentru punerea în aplicare a solicitării parchetului (reținere, arestare, percheziție sau, așa cum era mai înainte, trimiterea în judecată). De aceea, în regulamentele Camerelor se solicita ca cererea trimisă pentru ridicarea imunității să precizeze care dintre aceste măsuri este solicitată… (n.b. pentru o lectură mai rapidă, am eliminat notele de subsol)”
Sabina Fati: +Hoții de cărți sau cum a ajuns Vosganian pe lista candidaților pentru Nobel / Senatorul Varujan Vosganian și-a propus încă din 2005 să găsească o modalitate prin care să mărească prețul cărților cu o sumă fixă, iar această sumă să fie virată în buzunarele Uniunii Scriitorilor, unde tocmai fusese ales vicepreședinte. Vosganian nu s-a gândit să facă rost de bani pentru scriitori de la exportatorii de arme, de la importatorii de whisky sau de la vânzătorii de mașini de lux, ci de la cititori. Cine vrea să cumpere o carte să plătească și timbrul care ar trebui să apară pe copertă, la fel ca la țigări. Ai un viciu, n-ai decât să plătești pentru el. De ce ar fi cărțile diferite? Încă din 1994, această Uniune a Scriitorilor, care îi include mai ales pe cei formați înainte de 1989, trebuie să primească prin lege 2% din prețul fiecărei cărți care se vinde în România. În schimb, celelalte organizații ale scriitorilor autohtoni au refuzat să fie părtașe la acest sistem, prin care banii cititorilor ajung în pușculița Uniunii Scriitorilor și de acolo sunt administrați de Varujan Vosganian, contra unui salariu generos. Ideea din 2005 a senatorului Vosganian este luată acum în discuție foarte serios, cu perspectiva de a deveni lege. În acest fel s-ar renunța la taxa de 2 la sută pe fiecare carte vândută și s-ar pune o sumă fixă de 1 leu pentru toate cărțile editate, indiferent dacă acestea zac în depozite sau vor fi date la topit pentru că nu le cumpără nimeni. Susținătorii proiectului vor să experimenteze rezistența editurilor, care la rândul lor vor trebui să modifice prețurile în defavoarea cititorilor (pentru o carte de 30 de lei, taxa de 2% înseamnă 60 de bani, în vreme ce, potrivit noii legi, toate cărțile, indiferent de preț, vor avea în plus un timbru de 1 leu). Nu e clar de ce Parlamentul trebuie să găsească finanțatori pentru această organizație. Doar pentru că Uniunea Scriitorilor îl are în conducere pe senatorul Vosganian sau fiindcă există nostalgia ajutorului din perioada comunistă? A încercat Parlamentul României să găsească bani prin lege pentru fundațiile copiilor care suferă de boala Lobstein sau de sindromul Down? Pentru aceste ONG-uri nu face nimeni lobby. Uniunea Scriitorilor are mai puțini membri decât o fundație care strânge fonduri pentru copiii bolnavi de cancer, dar este mai importantă pentru că gestionează geniile literare. Și pentru că un senator fără scrupule, dar plin de mir face jocuri în favoarea ei. Oare Uniunea Scriitorilor l-a pus pe lista candidaților la Nobel în schimbul acestor eforturi de a alimenta cu bani bugetul unei instituții vetuste? Și Uniunea omoloagă din Armenia, care încă funcționează după tiparele sovietice, l-a propus, fiindcă Varujan Vosganian nu este doar un romancier talentat, ci și un lobby-ist de valoare. Un om care are toate calitățile și care lucrează de dimineața până seara, fără a da semne de oboseală, pentru a lua salarii de la Parlament, de la Institutul Național de Cercetări Economice, de la Uniunea Scriitorilor și de la Uniunea Armenilor. Poate dacă Varujan Vosganian & colegii ar fi avut mai mult timp, s-ar fi gândit să pună o taxă pe jocurile de noroc pentru a-și finanța Uniunea, fiindcă numai anul trecut piața cazinourilor și pariurilor a depășit un miliard de euro. E adevărat însă că bătălia cu această branșă ar fi fost mult mai dificilă decât cea cu editorii și cititorii. Parlamentul, care nu vrea să-l dea pe Vosganian pe mâna justiției, nu se uită ce se întâmplă în lume. Nu înțelege că, peste tot pe vechiul continent, statele încearcă să protejeze cărțile și presa scrisă, le scutește de TVA, le oferă subvenții și le ajută să nu moară. În România e invers, iar oamenii care vin la putere așază rând pe rând câte o piatră de moară peste civilizația tiparului autohton. Ei nu fură cărți pentru a le citi (ca în romanul lui Markus Zusak „Hoțul de cărți“), ci vor să ne fure nouă cărțile pentru a nu mai citi nici noi.+ SURSA http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/hotii-de-carti-sau-cum-a-ajuns-vosganian-pe-lista-candidatilor-pentru-nobel-368879
Maria Diana Popescu : + Un sfert de veac de crasă nesimţire politică şi un tablou suprarealist, extrem de dureros şi de ofensator: hoţii şi şpăgi de miliarde, nepotism, evaziune, corupţie care face istorie şi căruţe de bani puşi la adăpostul băncilor străine; salarii lor nesimţite, de zeci şi zeci de mii de euro pe lună, într-o economie abia pîlpîind, de care trag toţi veneticii cu dinţii printr-o criză financiară, anume inventată ca să poată fura în voie, cînd poporul e ţinut în sărăcie, exploatat şi înhămat la sute de taxe din salarii de Guineea! Derbedeii care s-au prefăcut a conduce Ţara au violat constant şi bestial Constituţia şi legile ei, au încasat enorme salarii ilicite şi nemeritate, ca să aibă de unde îi mitui şi plăti pe cei care i-au ajutat să ajungă în funcţii. „Eu vreau să schimb totul!”, scrie Klaus Iohannis în cartea sa „Pas cu pas”. Totul, însemnînd, probabil, în viziunea unui scriitor neofit, nu doar politica, ci şi traiul românilor şi toate feţele care şi-au făcut sfertul de veac de teroare şi nesimţire la cîrma fără timonă a Ţării. Dacă vreţi cu adevărat să vă exercitaţi dreptul la schimbare, începeţi cu latura socială şi etică, domnule preşedinte. Daţi-i afară pe toţi duşmanii Patriei Române! Creaţi locuri de muncă, măriţi umilitoarele salarii şi pensii ale românilor, eradicaţi sărăcia, eliminaţi ilegala taxă radio-tv, încasată de trei-patru ori cetăţeanului, electrificaţi satele şi gospodăriile României, care încă mai orbăcăie în întuneric, daţi-i afară din Ţară pe bancherii care sfidează naţiunea română, bancherii-cămătari care au abuzat în mod revoltător milioane de români, stîrpiţi reţelele de crimă economică, daţi afară din Ţară exploatatorii, corupţii, gangsterii, deviaţii-sexual care nu se adaptează credinţei milenare a poporului şi conceptelor sănătoase de viaţă ale românilor, daţi afară afacerile murdare ale corporaţiilor americane şi redaţi suveranitatea României! Faceţi ceva odată pentru poporul acesta adus de spate, împovărat de exploatare, şi sărăcie. Eliminaţi cele mai multe şi mai mari taxe din U.E. plătite de bietul român! Am avut numai preşedinţi care au făcut umbră Ţării chiar şi atunci cînd nu era soare! Nu vă rupeţi de realitatea românească! Nu e nici moral şi nici normal să vă aduceţi aminte brusc de popor şi vă îndrăgostiţi de virtuţile ştampilei din mîna lui doar în campaniile electorale! Opriţi distrugerea noastră ca naţiune, opriţi vînzările de terenuri agricole străinilor, vînzările de păduri, vînzările de Neam şi Ţară! Opriţi fărîmiţarea Ţării şi trimiterea ei în războaiele economice ale altor state! Stopaţi cu fermitate enclavizarea Ţării, constituirea unui avorton, a unui stat străin în statul român, gen Ţinutul Secuiesc în inima României de două ori milenară! Ocupaţi-vă de cetăţenii României! Viaţa lor, salariile, pensiile şi nivelul de trai sînt prioritare! Nu mai trageţi de timp cu „cestiuni” neînsemnate! Românii nu mai suportă şi nu mai acceptă în continuare la masa naţională adunătura de impostori şi puşcăriabili, care s-au îmbogăţit mişeleşte de-a lungul sfertului de veac de nesimţire capitalistă! E ca şi cum ar lăsa cheile de la casa Ţării unor hoţi şi criminali notorii! De ce păstraţi tăcerea în scandalul Udrea-Serviciile secrete, domnule Preşedinte? Vi s-a ordonat cumva, de undeva, de peste ocean? Faceţi dumneavoastră primul pas spre crearea de noi locuri de muncă, spre eradicarea sărăciei! Nu în anii care vin! Nu la anu’ şi la mulţi ani, ci acum! Vreau să văd un şantier care construieşte locuinţe din fondul de stat pentru generaţia tînără, nu moluri, nu faimoase şi sfidătoare sedii de bănci, bordeluri şi super-marcheturi! Vreau să văd un sistem de sănătate modern şi gratuit! Vreau să văd puse în mişcare politici fiscale avantajoase românului mediu. Sînteţi sau nu în stare de astfel de transformări, domnule Preşedinte, priceput la promisiuni şi testări pe feisbuc? De-a lungul sfertului de veac am avut preşedinţi, guverne, centre de poliţie politică, centre de şantaj şi de tîrg cu agenţii străine, căpuşate de duşmani ai Ţării, care au implementat poruncile externe, menite să distrugă românismul şi valorile sale tradiţionale. Tot la porunca acestora Biserica Ortodoxă Română a fost şi este tot timpul atacată şi trimisă în derizoriu. Se doreşte cu tot dinadinsul şi se încearcă şi acum îndepărtarea românilor de credinţa lor milenară. Să ne amintim că pe toată perioada recentei campaniei prezidenţiale, prin intermediul agenţilor acoperiţi din presă (ziarişti care nu fac nici o para chioară, dar sunt remuneraţi regeşte pentru a împrăştia falsuri, atacuri şi mizerii) au fost scrise la comandă cele mai aprig-defăimătoare articole la adresa Ortodoxiei, lovind cu sete în slujitorii ei, lovind trupul milenar al Bisericii Ortodoxe Române, lovind mişeleşte în credinţa sfîntă a neamului românesc, tocmai pentru a da cîştig de cauză în alegerile prezidenţiale candidatului-fantomă, lui Klaus Ioahnnis, aparţinător Bisericii Lutherane. De un sfert de veac poporul a fost dezbinat în două tabere care se urăsc: iliescieni şi antiliescieni, băsişti şi antibăsişti, iohanişti şi antiiohanişti. Divide et impera! Concordia generală a poporului după lovitura de stat din ’89, cînd românii erau uniţi de aspiraţii identice, a fost desfiinţată. S.U.A. nu se pot odihni din cauza noastră, România devenind un posibil cîmp de luptă, iar Preşedintele Iohannis salută cu entuziasm deciziile pe care străinii le iau în numele nostru, fără să consulte poporul printr-un plebiscit! Românii nu vor război cu niciun stat. Ucraina să-şi rezolve singură problemele cu S.U.A., nu e treaba noastră! Treaba noastră este să ne recuperăm românii aflaţi în teritorii smulse din Ţara-Mamă în urma Pactului Hitler-Stalin din august 1939. Ucraina ar face bine să ne dea înapoi teritoriile neamului nostru din străbuni. Neutralitatea ca poziţie ar produce iritaţie stăpînilor lumii, sărutăm dreapta lor, de aceea preşedintele salută cu supuşenie toate deciziile venite din afară. Altfel, am păţi-o ca Franţa. Să ne amintim că Hollande a decis să livreze arme Rusiei, întorcînd în acest fel spatele Statelor Unite, iar în luna decembrie a lui 2014, Hollande îi transmitea lui Obama că ar fi cazul să nu-şi mai bage nasul în politica europeană, iar după cîteva săptămani Franţa era zguduită de un atentat terorist! Motivul caricaturilor existînd deja le-a fost simplu să arunce vina pe terorişti musulmani, cînd de fapt americanii nu erau străini de gloanţele de la Charlie Hedbo. Pentru ce să lupte tinerii noştri, la o adică, Doamne fereşte? Pentru a satisface mofturile şi sforăriile magnaţilor americani? Viaţa lor valorează infinit mai mult decît Ucraina şi SUA la un loc… Imperiul american şi-a adus în România trupe de ocupaţie, iar noi nu dorim cu niciun chip să fim băgaţi de autorităţile idioate în războiul unor interese economice meschine. Pe harta N.A.T.O, România a devenit un punct strategic de folos marilor puteri, prin înfiinţarea unui comandament de comandă şi control cu 5.000 de soldaţi, instruiţi să intervină rapid. Recenta decizie a N.A.T.O. de a înfiinţa centre de comandă suplimentare în şase ţări europene (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia si România) reprezintă o reală presiune la adresa Moscovei. Un scenariu vechi, de fapt. „Deschiderea unor centre militare suplimentare la graniţele Rusiei, nu este altceva decît o încercare de a exercita presiune asupra Rusiei”, au declarat oficialităţile ruse, iar „riposta Moscovei va fi una adecvată”, zicea, eufemistic, dar diplomatic, bătînd şaua, Ţarul Putin. După cum am observat de-a lungul istoriei, într-un conflict, americani
i au fost primii care şi-au luat tălpăşiţa. Aşa ne-au lăsat de izbelişte şi în 1945. Provocînd Rusia prin declaraţii hazardate, Preşedintele Iohannis o caută cu lumînarea. La fel şi N.A.T.O. Este cunoscut faptul că Rusia îi poate distruge, dar Putin dă dovadă de tact şi înţelepciune şi nu a răspuns în mod armat sancţiunilor impuse, excluzînd deocamdată ideea unei riposte militare, periculoasă pentru întreaga Europă. SUA este furnizorul permanent şi constant al violenţei şi războiului pe planetă. Pînă şi Michelle Obama ia apărarea violenţei şi crimelor de război, susţinînd controversatul film „American Sniper”, povestea unui lunetist american în Irak, de fapt, un criminal, care ucide cu sînge rece, şi pe care Michelle Obama îl consideră un erou al luptei pentru democraţie, deşi nu este decît un pion al invaziei americane în Irak, iar subiectul filmului face apologia violentă a războiului din Irak. + SURSA http://www.art-emis.ro/editoriale/2766.html
În mintea mea, credeam că tocmai a apus epoca „cherchez la femme” și am intrat definitiv și irevocabil în era „follow the money”, pe care o consider epoca premergătoare sfârșitului. Să vezi și să nu crezi, domnul Băsescu, în mod absolut neașteptat pentru mine, a îmbinat aceste principii din vremuri diferite în modul cel mai util posibil și deosebit de plăcut, în același timp.
Acum sunt luminată, vă jur, am înțeles totul! Degetul din nas și zâmbetul sfidător îi sunt adresate lui. Pe lângă supărarea WC-lui turcesc fără ușă și a sutienului confiscat, are plăcerea puterii, când știe că e singura care îl poate înfunda cu adevărat. Acum doamna Udrea îl are pe Traian în vârful stiloului. Nu știu dacă îi dă drumul, dar știu precis că se preface măcar, că îi tremură mâna.
@Zev, cred că vă dau dreptate ( nu despre succesul ei): a înțeles că nici el n-a cunoscut-o cu adevărat, altfel nu i-ar fi atât de frică. Se pare că „cherchez la femme” e mereu de actualitate. Incredibil.
@adanic
februarie 25, 2015 la 7:13 pm
Democrația este atât de complicată, încât eu, cu cât citesc mai mult, cu atât mă văd mai neștiutoare. Încercați să citiți tot textul pe care l-a postat domnul Năstase despre imunitatea parlamentară, cu atenție și răbdare, și veți înțelege, sunt convinsă, cum stau lucrurile. Cred că e de săptămâna trecută. Sau de două săptămâni în urmă?.. O să găsiți, dacă vă interesează.
@adanic
februarie 25, 2015 la 3:18 pm
Sunt uimită, după ce mai văd un comentariu al dumneavoastră, că vă imaginați că o țară se poate guverna numai cu bunătate și bune intenții.
N-o să vă pun placa mea din nou.
Cu augmentarea funcţionării celulelor gliale –rol de intensificare a conexiunilor sinaptice- pentru animale, intrăm parcă într-un scenariu SF imaginat de Clifford Donald Simak http://internetactu.blog.lemonde.fr/2015/01/31/faut-il-augmenter-les-animaux/
Doamna Petculescu…doamna Petculescu… n-am fost explicită, așa-i? Și atunci dumneavoastră ați înțeles cu REVOLUȚIA și cu VIDUL POLITIC și cu ( aoleu!) RĂZBOIUL – BUCURIA NEBUNILOR ( citat incorect, dar v-a atras deja atenția altcineva asupra acestui aspect) …și cu alte nenorociri, că mai putem întinde elasticul , cu HAOSUL SOCIAL , de exemplu, sau cu ANARHIA…
Sau, puteam să mă exprim și eu mai deslușit, în micile mele revolte…Ia să vedem, de pildă: Codruța si Coldea –DEMISIA! Livia Stanciu și Ionuț Matei –DEMISIA! Ioana Bogdan și Camelia Bogdan-DEMISIA! Iulian Dragomir și Horia Georgescu –DEMISIA ! Hăineală și Dănileț- DEMISIA! Daniel Morar și Augustin Zegrean-DEMISIA ! Lucian Papici și …(sunt convinsă că lista este mai lungă , tocmai de aceea o las deschisă…)DEMISIA!
Credeți că se dărâmă STATUL ROMÂN dacă nu mai citiți despre ăștia în presă sau dacă nu-i mai admirați cum se îmbujorează de emoție, pe când se laudă cât sunt ei de imparțiali, pe la diverse bilanțuri, și ce drepte ca niște lumânări lucrează justițiile și integritățile pământului ?
Iar cu PARLAMENTUL, îmi permiteți să vă spun că ați plusat absolut intenționat, că știați dumneavoastră că nu despre PARLAMENT- bun sau rău, cum e el și cum sunt și cei care l-au ales…- vorbeam eu…
D-le Nastase.
Nu stiu de ce un ministru care-si face treaba cu buna credinta ar avea nevoie de un filtru. Fenomenul acesta de coruptie extinsa la toate nivelele din institutiile publice se datoreaza in mare masura celor ce conduc aceste institutii. Nu avem autostrazi desi s-au cheltuit f multi bani. Nu avem infrastructura feroviara, nu mai avem flota, s-au vandut la fier vechi fabrici si uzine. Oare ministrii acestor domenii nu au nici-o vina ? Am lucrat in ministerul transporturilor din 1974. Am trecut prin multe, am vazut multe. Stiu din interior cum lucreaza acesti ministrii si cei imediat sub ei. De ce sa aiba filtru ? De asa ceva are nevoie cineva care se vrea ocrotit impotriva legii. Daca un ministru i-si face treaba in mod responsabil si transparent in consens cu oamenii de specialitate si cu multa experienta, atunci nu va avea nevoie nici-o data de filtru. Ar avea constiinta impacata ca si-a facut traba bine si nimeni nu ar avea ce sa-i reproseze. Fraza aceasta “oricât de ciudat pare, nu toti cetătenii sunt ministri“, nu ma surprinde. E ca atunci cand a-ti spus in parlament “sa vina sa-mi numere ouale”. D-le prim ministru, desi va apreciez ca aveti f multe cunostinte, in multe domenii, aveti un stil de va exprima care tinda sa-l faca pe cel caruia va adresati sa creada ca sunteti gata sa-l puneti la pamant cu o vorba de duh. NU TOTI CETATENII SUNT MINISTRII. Oare ministrii nu sunt si ei cetateni ai acestei tari ?. Oare nu toti suntem egali in fata legii ? Exista o vorba “legea este ca o bariera, cateii trec pe dedesubt, lei trec pe deasupra iar boii dau caul in ea”. Vreti sa-mi sugerati ca ministrii sunt lei ? Daca nu le convine functia de ministri, sa se dea la o parte. Sunt destule persoane responsabile, capabile, oneste care pot face treaba unui ministru fara sa le fie frica de lege. Pot discerne intre ce e bine sa faca si ce nu e bine. Distrugerea industriei, invatamantului, sanatatii,exodului de forta de munca autohtona a cules de ciuperci si la munci degradante, nu se datoreaza cetateanului de rand ci in principal celor ce i-au condus. Asta e clar ca lumina zile. Intrebati omul de pe strada cine este vinovat de situatia grea din Romania. Vad ca pe mine nu ma credeti. Eu am pornit ca inginer dintr-o statie de cale ferata, mai précis dintr-un triaj si am ajuns in functii de conducere in min transporturilor. Am vazut si am simtit pe pielea mea erorile grave ale unor ministrii. Va reamintesc numai unul, destramarea Departamentului de Cai ferate in 4 societati, marfa, calatori, infrastructura si o societate financiara. Calea ferata era considerate a 2-a armata. A trebuit sa vina niste neghiobi sa sparga aceasta unitate crezand ca astfel le astupa gura grevistilor care cereau salarii mai mari pentru ca nivelul lor de trai scadea pe zi ce trece. Au mers pe principiul “dezbina si stapaneste”. V-as spune mai multe dar din consideratie pentru multele Dv cunostinte, ma opresc. Mai spun totusi un lucru. De multe ori un om de la tara vede mai bine decat un ministru.
adanic,
e adevarat, toti ministrii sunt cetăteni dar reciproca nu este valabilă: nu toti cetătenii sunt ministri. „Egali in fata legii”. Sigur, dar există o lege specială doar pentru ministri -Legea 115. Toti ministrii sunt egali in fata acelei legi. Există legi pentru pensionari, pentru femei, pentru profesori etc…
Ps.
Un ministru ca Radu Stroe care intrebat fiind despre accidentul aviatic din muntii apuseni, spune „i-mi pare rau ca sa-ntamplat in mandatul meu”, mai are nevoie de filtru ? Daca nu se merge pe principiul „raspundere si control” ca actiune, vom avea mereu esecuri in conducerea institutiilor de stat.
Dragilor , este deja al doilea incident armat dintre Klaus Iohannis și paltonul său, într-un interval de numai două săptămâni; eu cred că se impun niște măsuri, pentru ca lucrurile să nu capete dezvoltări neprevăzute . O soluție ar fi, de exemplu, să i se pună la dispoziție președintelui, care afișează pentru palton o dragoste bolnăvicioasă, cu năbădăi – ba îl trosnește, ba nu poate trăi fără el…-un palton de rezervă pentru descărcările accidentale.
Mi se pare firesc. Președintele nostru este o imagine, construită jumătate pe pagina lui dragă de pe Facebook ( texte ample, bazate, despre conținutul cărora nu știe absolut nimic) și jumătate cu ajutorul bilețelelor pe care le extrage cu gingășie de la membrii echipei când, fatalitate, cineva anunță : ”…președintele Iohannis va rosti o alocuțiune!” ( pe acestea este silit să le citească, deci, teoretic, află chiar și el care este părerea lui despre tema alocuțiunii).
Or, iarna , imaginea președintelui nostru este cu năbădăiosul palton; așa se și explică legătura de suflet cu acesta.
Numai de un lucru mă tem: nu carecumva, la vară, aflat în tradiționalul concediu din Miami Beach, venind de la plajă, să se supere grav pe SPP-iștii moleșiți de căldură care nu i-au deschis portiera la timp și să-și arunce, bosumflat și patetic, slipul prezidențial, pe capotă!
Adrian nastase
Marea problema deriva din noile Coduri care permit delatiunea pe scara larga si incrimineaza abuzul in serviciu, in sfera caruia, poate intra orice, la libera interpretare a procurorului. Chiar si o expertiza poate fi contestata de procurori, daca asa le dicteaza…constiinta. De aceea se poate ajunge la abuzul invers, asica, la imixtiunea procurorului in activitatea executivului.
Printre altele, in discursul public, Ponta a amintit si de ,,decizia de oportunitate” care trebuie sa ramana strict prerogativa executivului si a Parlamentului.
Ca fapt amuzant, subliniez ca unul dintre promotorii noilor Coduri a fost…Alina Bica, prietena Elenei Udrea.
Ma gandeam si eu la proverbul cu ,,cine sapa groapa altuia…”
(Z)
Luminita Arhire
Eu propun ca, la vara, domnul Klaus sa-si faca concediul la Costinesti. In golful francezului, inca ti se permite accesul in costumul lui Adam.
Daca se supara, gaseste el (sper) cu ce sa loveasca capota.
😉
adanic
Ati cazut singur in capcana, incercand sa argumentati redundant un punct de vedere nerealist si complet nedemocratic.
Mai bine ati fi renuntat la ,,ps”. (Z)
Dvs nu gresiti niciodata , de regula, neintentionat ? Ati spus intotdeauna doar ceea ce trebuie ?
Dupa ,,logica” dvs, domnul Stroe ar fi trebuit arestat preventiv, astfel incat niciun avion sa nu mai cada pe teritoriul Romaniei. (Z)
Sau, oricare ministru al Transporturilor ar trebui luat pe sus de mascati, dupa fiecare accident pe soselele patriei, pentru care, bineinteles, soferii nu au nicio responsabilitate. Masinile, singure, accelereaza pana la 150 km/h.
Ma gandesc ca ne-ar trebui vreo 10.000 de ministri pe an, de rezerva. (Z)
Serios vorbind, oricat de bine si-ar face treaba un ministru de la un partid, se va gasi intotdeauna un sustinator sau un reprezentant al altui partid care sa-si exprime nemultumirea pentru ,,ceva” (nu conteaza) si sa faca, eventual, un denunt…daca tot este permis, ba chiar incurajat, de noile Coduri. Cu sesizarile la CC ne-am obisnuit, dar nu ar mai eficient DNA, dupa cum bine a spus Laura Codrutza ? (Z)
De exemplu, liberalii spun ca noul Cod Fiscal, care include multe masuri liberale, sau ,,promise” de liberali, este o catastrofa pentru Romania.
Ba chiar si Adrian B. spune asta, deci nu se poate sa nu fie adevarat. (Z)
Prin urmare, Darius Valcov si Victor Ponta ar trebui arestati pe loc. Desigur, dupa ce Parlamentul retrage ,,filtrul” cu ochii inchisi, asa cum bine scrie la democratie si la Constitutie, evident.
De ce doar Justitia sa fie…oarba ? (Z)
nastase
februarie 26, 2015 la 8:11 am
Lăsați-o cum a picat…
Domnule Năstase,
referitor la comentariile obsesiv-compulsive ale domnului “adanic”, se zice că “nimeni nu-i mai surd decât cel care nu vrea să audă şi nimeni nu-i mai orb decât cel care nu vrea să vadă”. Dar poate că omul vrea să audă şi să vadă, dar nu are organul care să prelucreze semnalele transmise de receptorii de auz sau văz, ori organul respectiv există, dar şi-a pierdut prin uzare capacitatea de funcţionare în parametri nominali.
În ambele cazuri apare un “adanic”.
…si mai e ceva, stima domn adanic:
Numai cine nu munceste nu greseste. (Z)
Eu propun altceva: ca posturile de ministru sa fie scoase la concurs.
Vreau sa vad si eu ,,cetatenii patriei” cum se calca in picioare la rand sa ne arate ei cum se face treaba la Transporturi. Primii, sper sa fie SALARIATII (sau fostii) din Transporturi.
Luminita
Corect, dar cu Coldea ce aveti ? Eu l-as premia, pentru ca a rezistat presiunilor politice venite din partea fiintei duale Basescu-Udrea.
(Z)
Si inca ceva…….SRI NU instrumenteaza dosare. O fac procurorii, de aceea sunt de acord, la acest capitol, cu dvs. Serviciile pun la dispozitie informatii. De exemplu, ultimul raport prezentat de SRI lui Basescu, i-a inchis gura marinarului trancanitor. Oare de ce, daca ar fi confirmat tele-vaicareala Udrei ? Cica avea un decret de demitere, dar nu l-a semnat. Abia asta minte ca Pinocchio. Nu-l cred ca avea acel decret. (Z)
Stiti prea bine cum se poate minti apparent credibil….mai ales femeile stiu cel mai bine (vorbesc din experienta mea, scuze 😉 ).
Ele (unele, nu toate) spun asa (neaparat cu tupeu): ,,Am auzit ca…dar sigur este adevarat.”
Deci, acea femeie, evident, nu minte. Doar se poate insela, vorba piratului.
😉
@ Luminita Arhire:
Pentru mine rămâne un năvleg, încă un năvleg de pe Facebook, care le scrie colegilor năvlegi că EL e președinte, pentru ca aceștia să nu uite.
Vreți un exemplar din ielectorat?
Iată! El e adanic și e unul dintre cei mulți, foarte mulți.
Mumu
februarie 26, 2015 la 9:36 am
ZeV
februarie 26, 2015 la 9:40 am
Vă rog, nu vă răciți gura degeaba. Cum a spus Mumu, „adanic” nu aude. Și nu știu dacă nu are cu ce procesa, iar dacă n-are și crede că are, cu atât mai grav.
@ fostă basarabeancă
Alegerea de catre popor, in intelepciunea lui a lui Klaus Iohannis este o dovada ca poporul crede ca “se poate guverna cu bunatate si bune intentii “ . Fiti sigura ca lucrurile se vor schimba.
@nastase
In fata judecatorului, furtul e furt. Chiar daca exista legi speciale pt ministrii, alte legi pt pensionari, femei, profesori, infractiunea de furt, fie din avutul public fie din cel privat, judecatorul judeca la fel un ministru ca si un pensioner, un functionar, etc. Singura diferenta este marimea furtului. Una e sa furi un ou alta e sa furi un bou. Aici judecatorul trebuie sa cantareaca bine.
@ZeV
I-mi parea rau ca Dv duceti in derizoriu ceea ce am scris. M-am referit la Dl Stroe pentru ca unul ca el a dat dovada suprema a prostiei, ingamfarii si incopetentei unui ministru pus in functie fara sa aiba calitatea necesara. Sa nu-ti pese de banul public, sa-l jefuiesti, e grav. Dar sa nu-ti pese de viata unor oameni, e si mai grav. Cam acest gen de oameni ocupa functii de conducere la nivel inalt. Oameni lipsiti de cunostinte, de morala, de interes public. Poate daca ma refeream la Udrea, Berceanu, Videanu, Sandu, Remes, Mitrea, Fenechiu, etc, poate ma incadram mai bine si nu a-ti fi dus in derizoriu ce am scris.
@ Mumu
Recunosc ca am o inclinatie spre perfectionism, spre o exacerbare a sentimentului de responsabilitate, ma bazez pe experienta mea dar si a altora si actionez ca atare. Cam asta ar defini un comportament “obsesiv-compulsiv”. Si ce-i rau in asta ?. Eu respect opinia altora fara sa jignesc, fara sa incerc sa conving pe cineva, fara sa sustin ca eu detin adevarul. Pur si simplu i-mi exprim o parere, in ideea ca din atatea dezbateri poate iesi un adevar.
@ adanic,
E vizibilă „înclinaţia dv. spre perfecţionism”, cel puţin în ceea ce priveşte cunoaşterea limbii în care vă exprimaţi ( pt. ministrii… i-mi părea rău… nu a-ti fi dus in derizoriu… i-mi exprim o părere).
În ceea ce priveşte comportamentul obsesiv-compulsiv acesta se defineşte altfel, unde chestia cu dorinţa de a fi perfect e una, da-i geaba, când nema putirinţa!
@adanic
Atenţie la gramatica românească!
@adanic
Dragă domnule, deşi nu m-am adresat dumneavoastră, simţiţi nevoia să vă băgaţi în seamă şi încercaţi o interpretare proprie a spuselor mele. Greşiţi domnule! Comentariile dumneavoastră evidenţiază o tulburare obsesiv-compulsivă, nicidecum o personalitate obsesiv-compulsivă.
Ştiţi? Este o vorbă: „dacă tăceai, filosof rămâneai”. Vorbind, v-aţi etalat în toată plenitudinea sa narcisismul quasi patologic care vă umple viaţa şi vă “completează rotund” personalitatea.
Această trăsătură a personalităţii dumneavoastră irumpsese, mai mult sau mai puţin pregnant, şi prin unele formulări din comentariile anterioare, prin conţinutul pseudoblogului dumneavoastă, dar mai ales prin identiconul pe care vi l-aţi ales.
Formulări de genul ”Pur si simplu i-mi exprim o parere, …..” nu se prea potrivesc cu reclamata „personalitate obsesiv-compulsivă”.
@fostă basarabeancă
Daca vreti sa va faceti o idee daca am ceea ce va indoiti ca ma, atunci deschideti bine ochii si cand circulati cu metroul si folositi sistemul de acces cu cartela magnetica, sa va ganditi ca sunt unul din cei ce au decis si pus pe picioare acest system care functioneaza in conditii bune si azi. Cum s-ar spune “lucru bine facut”.
Am rugamintea sa nu-mi mai acordati atentie daca va fac fericit(a).
@fostă basarabeancă
Corectura:
Am rugamintea sa nu-mi mai acordati atentie daca va fac nefericit(a).
@ adanic,
Cum s-ar spune, aţi [re]descoperit mersul pe jos (cartela magnetică)
@ Adrian B.februarie 25, 2015 la 7:38 pm
„Un actor mai intelept decat tot Congresul SUA :”
Aici aveti dreptate, numai vedeti ca actorul Steven Seagal este Shihan cu 7 Dan in Aikido, adica Maestru in Aikido……sau echivalentul a…7 centuri negre……..
Este cunoscul faptul ca practicantii de arte martiale au o aplecare speciala catre spiritualitate.
Vedeti mai multe mai jos despre Take Sensei, asa cum este cunoscut in sala, sau Dojo, actorul Steven Seagal.
––––––––––––––
Steven Seagal is known worldwide for his Martial Arts abilities and deep knowledge of Aikido and Spiritually, due to the sheer size of information on Stevens martial arts career, we plan to slowly expand this “Martial Arts” section throughout 2012 to offer a more detailed history, please find below a basic introduction.
http://stevenseagal.com/?page_id=30
The Beginning
Steven Seagal, is a 7th dan degree and Shihan in Aikido.
Steven moved to Japan in his late teens and became the first foreigner to operate an Aikido dojo in Japan.
Steven was trained by Harry Ishisaka and received 1st dan degree or Shodan under the direction of Koichi Tohei.
He continued to train in Aikido as a student of Seiseki Abe, Koichi Tohei (to whose Aikido organization, Ki Society, Seagal refused to join in favor of staying with the Aikikai), Kisaburo Osawa, Hiroshi Isoyama and the second doshu Kisshomaru Ueshiba.
When Stevens then wife, Miyako’s father retired from his job as an instructor, Seagal became the new head of the organization known as Tenshin Aikido in Osaka (affiliated with the Aikikai).
Seagal is known by his students as “Take Sensei”
When Steven left his dojo in Osaka his ex wife, Miyako continued as the care-taker of the dojo up to the present day.