Atlasul Dunării

FullSizeRender

Zilele acestea, m-am ocupat de pregătirea unui atlas de hărti reprezentând Dunărea. Cred că este important să impulsionăm Uniunea Europeană să acorde mai multă atentie Strategiei Dunării, strategie ce a avut tara noastră drept co-initiator. De-a lungul secolelor, in special in ultimii 200 de ani, importanti oameni politici si eminenti juristi români „s-au bătut” pentru apărarea intereselor nostre in „chestiunea Dunării”. De la Kogălniceanu si profesorul Ursianu la Grigore Antipa, Gheorghe Bibescu sau Dimitrie Sturdza. De altfel, acesta din urmă a publicat un volum extrem de pretios, la Berlin, in 1904, despre libertatea de navigatie pe Dunăre. Harta pe care am anexat-o provine din acest volum.

31 de gânduri despre “Atlasul Dunării

  1. Interesantă inițiativa,sper doar să nu uitați cum stă treaba cu mafia judiciară și să vă alaturați inițiativei Ghișe de a eficientiza și scoate din cloacă justiția.

    Apreciază

  2. Sunt curioasă, popor român, dacă te întreabă un nene, repede, pe stradă, băgându-ţi sub nas un microfon personalizat de la cine ştie ce televiziune de ştiri, în timp ce tu ai mâinile ocupate cu cele două sacoşe pline şi te pregăteşti să urci în autobuz, cine conduce România astăzi, tu ce naiba răspunzi?

    Ai tu Preşedinte? Nu, ai mai mult Primă Doamnă , cu minijupă şi ambiţii pe care nu şi le mai poate ţine în frâu. Toate interviurile preşedintelui ales de tine sunt peste hotare; atenţia lui nu se îndreaptă către interior, ci către „Diaspora –dragostea mea”, pentru dânsa se va zbate să-i dea vot prin corespondenţă, şi-n general tot ce vrea, căci orice neamţ gospodar îşi face iarna car, vara sanie şi-şi aranjează din primul mandat alegerile pentru cel de-al doilea. Politica lui externă este atent supravegheată de MRU, băiatul acela cu ochii în mişcare, cel care vorbeşte atât de bine maghiara când cere voturi şi care ţi-a explicat, totuşi, într-o limbă românească destul de literară, că tu de averea fundaţiei Gojdu te poţi lipsi fără regrete. Ca şi de Tezaurul de la ruşi.

    Dacă Brigada -diverse -anticorupţii l-a reţinut pe cumnatul premierului şi şi-a băgat nasul în oala cu sarmale a mamei lui Ponta, tu ce crezi că va urma? Eu cred că va urma: „Victore, Victore, putem noi, mamă, să ne luptăm cu ăştia?” Te vei bucura, popor român, că ai scăpat de Ponta şi de guvernul lui ? Eşti sigur că te-ai uitat bine ce vine din spate ? Ai văzut cum a plecat Ponta , fără să te anunţe, la MARELE LICURICI, pentru nişte întâlniri cu oameni de afaceri americani, şi de acolo, într-un moment de răgaz, adică între cele două vizite la Pentagon şi la CIA, ţi-a transmis ce bine a colaborat uriaşa coleopteră cu Maior de la SRI şi cu Predoiu de la SIE?

    Ai tu cumva Parlament ales de tine prin vot? Este că-l urăşti de moarte că mai are o brumă de imunitate , cât un firicel de aţă de care se agaţă cea mai originală dintre democraţii ? Este că-l dispreţuieşti pentru că încă se mai apară, penibil, zicând că aşa e legea , în loc s-o asculte pe madam Gorghiu? Dânsa fost aleasă preşedinte de partid în cel mai european şi civilizat mod, adică pentru că aşa a vrut Iohannis, şi-atunci marii bărbaţi ai PNL-ului, care suspină cu Brătienii în braţe, zi de zi, şi-au dat seama că ea e cea mai potrivită , doar a fost purtătoare de cuvinte la neamţul magic şi, nu-i aşa ? trebuie să fi fost de mare excepţie ca să poarte cuvintele unui necuvântător!

    Deci, nu Preşedintele, nu Guvernul, aflat în fibrilaţii, şi nu Parlamentul, cu coada între picioare, se ocupă de viitorul tău…Atunci, reiau întrebarea: cine te conduce pe tine , popor român?

    A, şi apropo, fără nici o legătură , desigur , cu cele de mai sus, ai avut cumva curiozitatea să citeşti denunţul doamnei Udrea?

    Apreciază

  3. Una dintre cele mai mari enigme ale culturii noastre post-1989 se referă la natura factorului de tip game-changer ce a produs tranziţia de la romantismul revoluţionar al bardului Adrian Păunescu, la romantismul megalitic al seniorului Corneliu Coposu.

    Apreciază

  4. Nu prea am chef acum de nimic, nici nu mă lungesc la vorbă (sper), dar e mare frăsuială cu fosta primă doamnă, Elena lui Udrea, văd. Să nu îndrăznească să mă contrazică vreunul, că atât îi trebuie! I-au dat drumul nu i-au dat drumul, iată, mâine de dimineață o cheamă iară, săraca, abuzată de-a lungul și de-a latul, mi se rupe inima!

    @Zev, nu cred că este o femeie de succes, pentru că nu văd ce poate ea personal să facă, în ce domeniu poate străluci… înafară de glamour, și acolo pentru că poate să cumpere, nu să creeze.

    Că vorbește coerent? Ce să spun, nu vorbește nimeni mai bine decât ea! Om politic? Răspundeți singuri.

    Frumoasă??? Uitați-vă mai cu atenție în jur. Moravuri? Om fi trăind noi într-o anumită epocă, dar aterizatul din floare-n floare nu și-l trece nicio doamnă în CV. Oare de ce?

    O elegantă? Nu știe să se îmbrace, în sensul că nu are măsură. Întotdeauna poartă haine care ne permit să ghicim modelul lenjeriei, are sfârcurile mereu zburlite către public și decolteul nu lasă nici un pic de loc imaginației. Parcă am văzut-o odată într-un costum de doamne-ajută și avea bluză cu jabou. O fi având vreo iritație și se chinuia s-o ascundă. Să nu uităm de ținutele roz-bombon, o grețoșenie de nedescris. Ținute fără sutien, fuste deasupra genunchilor, ce mai…

    Afaceri? Care afaceri? Pe bune?

    Are tupeu, nerușinare , aroganță, și n-ar fi o problemă, căci au multe, dar nu s-au așezat pe floricica potrivită. Îi ține în șah acum? Da, și nici nu-i de mirare; cu atâta material, consider că se descurcă slăbuț.

    Victimă? Prin definiție, doamna Udrea nu poate să fie victimă. Să mă preocupe acum pe mine că se înghit între ei, probabil pe motive curat financiare? Doar dacă mi le-am rezolvat pe toate în viață și atât mi-a mai rămas. Este printre puținele ființe din lume pe care n-o pot compătimi, nu-i pot acorda nici un fel de prezumție de nevinovăție, nu m-a mișcat celula cu WC fără ușă, nimic. Nu am dovezi că a făptuit una sau alta, dar am convingerile mele. Și-l plac pe Vozganian.

    Cred că va scăpa de toate necazurile Elena Udrea. Spre deosebire de Vozganian.

    Apreciază

  5. @Luminița Arhire

    Poate nu știți, există și un grup online care se autointitulează „O țară curată, fără politicieni”, sau așa ceva. Mai ziceți ceva!

    Mama spune mereu, că dacă ți-e frică de răspuns, nu întreba.

    Apreciază

  6. Cam comod .
    Avem Dunare , ne-a pus Dumnezeu mana in cap .
    Dunarea exista si pe vremea dacilor .
    Nu avem nici un merit ca vietuim pe langa ea .
    Si francezii au Sena dar o folosesc pentru ca au domesticit-o , ca au investit in amenajari , porturi , semnalizari , ecluze .
    Ce e important e sa avem noi realizari datorita efortului nostru , nu Mamei Natura .
    Un popor educat si cai de comunicatie construite prin efortul nostru

    Apreciază

  7. D-le Nastase , cei care conduc astazi Romania nu au in cap decat arestari , confiscari , dosare penale , sa vanda tot pe nimic , sa puna impozite si taxe , sa distruga ceea ce inca mai functioneaza si sa se tina cu dintii de putere ! Nu par deloc interesati de lucruri serioase , de proiecte majore .
    Cine sa se mai bata pentru interesele Romaniei când aceasta tara este condusa de straini prin intermediul a doua institutii de forta ?

    Iar la felul cum merg lucrurile in Ucraina , harta pe care ati prezentat-o s-ar putea sa sufere ceva modificari . Undeva in dreapta sus …

    Apreciază

  8. @ serbanfl

    Ti-am citit postarea si cred ca ai dreptate !

    „Jucaria de arestat ” i-a fost sterpelita lui Basescu de catre cuplul Blaga – Macovei cu cca. 1 an inainte de alegerile prezidentiale , reparata si pusa apoi la picioarele lui Iohannis .

    http://www.realitatea.net/dosar-de-politician-florin-munteanu-si-marcel-piteiu-regii-gazului_1129709.html

    Dealtfel , ” jucaria de arestat ” i-a si facut campania electorala lui Iohannis , nefiind zi de campanie fara vreun PSD-ist sacrificat ! Aceasta jucarie l-a facut pe Iohannis presedinte !

    Tot ” jucaria de arestat ” i-a rezolvat si pe Elena Udrea & Videanu deoarece i-a considerat principalii vinovati de caderea PDL-ului si erau numai buni de sacrificat , de dat ca exemplu !

    Alina Bica & diicot erau bratul armat al Elenei Udrea , deci cu ea trebuia inceput ! Si oricum , Kovesi o urmarea mai demult pe Alina Bica din alt motiv , prezentat de presa …

    Traian Basescu este speechless si fara reactie ! Nu intelege cum i s-a intamplat lui asa ceva si nu stie cum sa reactioneze in continuare deoarece are si el problemele lui legate de justitie ! Si nu mai este presedinte ! Dar este foarte indragostit … Spera in ajutorul venit de la iccj .

    „Jucaria de arestat ” vrea sa intre complet in gratiile lui Iohannis si pentru asta va ataca la varful PSD ! Iar toata operatiune cu Udrea , Bica si Videanu le confera forta si oarece credibilitate !

    Vinovatul principal pentru aceasta situatie este d-ul Victor Ponta , cel care ( din teama , naivitate sau who cares ? ) atunci când avea ocazia ( decembrie 2012 ) sa opreasca toate aceste abuzuri , a preferat sa le legitimeze si sa faca pact de coabitare cu ticalosii !

    Apreciază

  9. monsieur je vous transmet un tres court message pour vos amis.il m ‘est parvenu d’un etourdi par hasard ;cerna, cernica,cernavoda,ciornoe more.apropos du question du danube.veuillez agreer mes meilleurs sentiments

    Apreciază

  10. Acum se va vedea cat de puternic (psihic) este Ponta.
    La urma urmei, cu fratele arestat si urmarit penal, Basescu nici nu s-a sinchisit. Ba mai mult, declara cu fermitate ca totu este o facatura. Deci, nu vad de ce Victor ar trebui sa demisioneze, cu o ruda prin alianta in aceeasi situatie, adica, in conflict cu procurorii.
    Problema este daca PSD il va sustine pana la capat.
    Totusi, nu pot sa inteleg de ce si-a lasat familia sa intre in afaceri cu fonduri europene, fie si in asociere. Ca face contabilitate la alte firme, nu-i bai, cu conditia sa o faca corect, mai ales, la capitolul declaratii fiscale si plata darilor la stat la timp. De exemplu, contabilul meu imi spune: ,,Baiete, vezi ca acea cheltuiala nu merge pe firma…out !…sau: nu poti deduce TVA la benzina decat in proportie de 50%, cu conditia sa-ti treaca benzinarul codul fiscal pe bon” ……si astfel platesc de ma aplec pe 25 ale lunii. (Z)
    Oricum, nu se mai pune acum problema de santaj….ori e vinovat, ori nu e.
    Dupa parea mea, este vinovat moral. El , ca procuror, trebuia sa se opuna aventurismului economico-financiar al familiei.
    Desigur, apare si cealalta problema: ce ar trebui sa faca familiile politicienilor ? Sa mearga in somaj ? Sa emigreze ?
    Fratele presedintelui Basescu este om de afaceri. Nu pentru asta a fost arestat, ci, pentru luare de mita si trafic de influenta.
    Probabil ca in Romania (mai catolica decat papa), ar trebui reglementat prin lege ce anume pot sa faca membrii familiei si ce nu.
    Daca ar merge in somaj, ar putea fi acuzati ca ,,mananca” din banul public cuvenit celor realmente saraci si fara noroc.
    Ar putea fi buticari in piata. Dar ar fi eliminatI repede de concurenta tuciurie traditionala.
    (Z)
    Oricum, inaintam treptat catre un regim politienesc-gestapoist subordonat intereselor economice straine. Cei care se bucura si vor la putere sa ia aminte ca au si ei neveste, soti, copii, veri, cumnati, etc, care nu pot trai doar din salariul si diurna alesilor capi-de familie.
    Daca isi vor mai lua salariul….in conditiile in care nimeni nu-si va mai asuma responsabilitatea sa semneze pentru ceva.
    Si procurorii au nevoie de bani, deci sa se gandeasca bine ce-si doresc sa se intample in Romania.
    (Z)

    Apreciază

  11. O colega (bine intentionata) spune ca denuntul madamei Udrea ar trebui citit cu atentie.
    Eu nu l-am citit si nu-l voi citi.
    Si stiti de ce ? Deoarece, din punctul meu de vedere, un potentat – beneficar si artizan timp de ani de zile al unui sistem pe care l-a incurajat si de care a profitat pentru a-si materializa interesele personale nu poate avea, prin definitie, credibilitate.
    La ce bun sa atragi atentia, cu probe extrem de indoielnice (greu verificabile), asupra a ce este putred in Danemarca, dupa ce ai consolidat acel sistem si l-ai facut aproape inexpugnabil ? Inteleg frustrarile doamnei Udrea, abandonata -temporar-de sistem si implicit de Basescu (chiar daca in declaratii formale recente spune altceva pentru a nu parea drept fazan in raport cu declaratii anterioare), dar nu probemele ei personale au relevanta, ci, faptul ca sistemul a evoluat atat de mult, incat a devenit capabil sa-si devoreze chiar si mentorii deveniti inutili, ba chiar adevarat balast si indezirabili. Sau, de ce nu, sa-i puna la adapost, un timp, dupa ce ,,tinta” principala va fi fost atinsa, iar lumea, in traditia-i caracteristica, va incepe sa uite.
    Asa cum uita cu seninatate cat rau a facut romanilor aripa pedelista a ,,noului” partid liberal sau ca ,,vechii” leberali au facut r…..praf cat timp au fost co-guvernanti.

    Apreciază

  12. fosta basarabeanca
    Stimata colega, va contrazic, cu scuzele de rigoare:
    Elena Udrea ESTE o personalitate de succes. De ce ?
    1. A stiut foarte bine sa exploateze contextul si…slabiciunile asazisului ,,sex tare” ; (Z)
    2. A stiut la nivel exceptional sa-si transforme vicile si imperfictiunile fizice (de la mama natura n.r.) in atuuri/tabuuri…iata de ce admir femeia…..niciodata nu vei afla (ca barbat n.r.) care este versiunea ei adevarata.
    😉

    Apreciază

  13. @ ZeV, despre „revoluţia culturală” a lui Nicolae Ceauşescu.
    Şi Laura Stoica, şi Silvia Dumitrescu, au dat „masă” ori „greutate” lumii culturale româneşti http://www.ziarulring.ro/stiri/monden/222466/Socant-Laura-Stoica-STIA-ca-va-muri-TANARA Cântecele lor sunt atât de diferite de “cântecele lui Ceauşescu” ! Nicolae Ceauşescu a fost în esenţa lui ideologică un belakunist, iar nu un suporter al ideologiei naţionalismului românesc. De exemplu, este mizerabilă maniera în care a impus naţiunii române cântecele sale ce respectau ESTETICA lui György Lukács. Subliniez iarăşi periculozitatea cărţii “Estetica” scrisă de belakunistul György Lukács, tradusă pe româneşte şi publicată în anul 1972 cu permisiunea şi chiar la ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu, la începutul “revoluţiei culturale”. Intenţia dictatorului, complet reuşită, a fost augmentarea efectelor rele şi groteşti ale “revoluţiei culturale” din România. Opul belakunist transmitea cititorului, odată cu lectura lui, şi o maladie extrem de gravă a spiritului. Anume, credinţa falsă a reificării. Reamintesc totodată că acum i se face o mare nedreptate, printr-un gest profund anti- românesc şi de o răutate gratuită, genialului cantautor moroşan Ducu Bertzi. Toţi cei care îl atacă pe Ducu Bertzi “uită” în acelaşi timp, “strategic” şi “util anti- românesc”, să ne spună deschis ceva încontra cântecelor lui Nicolae Ceauşescu bazate pe Estetica lui György Lukács ! Moroşenii erau legitimaţi ca parte din Romanitate la începutul secolului XIII de cancelaria papei Inocenţiu al III-lea.

    Apreciază

  14. E clar! Doamnele ne dau clasă la calitatea politică și literară a comentariilor! Ultima revelație e „fosta basarabeanca”. „Am fost sâmbătă la grădina mea” este o mică bijuterie literară.
    Dacă aș fi prim-ministru, de pe acest blog aș alege purtătorul de cuvânt.

    Apreciază

  15. ZeV
    februarie 18, 2015 la 9:57 am
    SUCCÉS, succese, s. n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei acțiuni); reușită, izbândă. ◊ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire bună, favorabilă, cu răsunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succes, lat. successus.

    Nu vă scuzați, o polemică sănătoasă n-a omorât pe nimeni, sau n-am auzit eu. Nu contest cele spuse de dumneavoastră, decât sub aspectul că nu-l consider succes, așa cum îl înțeleg eu. Nici nu cred că este o personalitate, dar este, indiscutabil, un personaj.

    Mă gândesc mai bine și cred că trebuia să mă exprim altfel: este un om fără valoare și fără valori, cu argumentele de mai sus. Dacă se lansa în meseria de cocotă, eram de acord că a răzbit pe plan profesional, deci ar fi avut succes. A-ți folosi aceste aptitudini în mod vulgar și reprobabil pentru a face o comunitate întreagă de rușine, nu poate fi calificat drept succes. Ea s-a ocupat cu fraieritul, pe românește, ca să prospere personal. Or, dânsa a spus că a adus prosperitate neamului cu inteligența și capacitățile sale.

    Apreciază

  16. @fostă basarabeancă

    Dacă mă sperie cu adevărat ceva pe lumea asta, acela e heirupismul igienic, măturoiul mânuit cu lipsă de discernământ, adică exact ceea ce numiţi „ Grup de iniţiativă pentru o Românie curată, fără politicieni”, sau un Parlament „curat” , trecut prin ciur de însăşi madam Pipiddi . Este cea mai bună şi mai exersată metodă de a arunca şi copilul odată cu apa murdară din copăiţă. Tot ceea ce miroase excesiv a detergent coroziv de la NUFĂRUL şi a hipoclorit tip toaletă din Gara Centrală, îmi întoarce mie stomacul pe dos.

    Istoria este plină de acţiuni „purificatoare” care au adus la putere, mai întotdeauna, nişte ticăloşi mult mai determinaţi şi mult mai la vedere.

    P.S. Are dreptate George Ban ;“Am fost sâmbătă la grădina mea” este aşa cum spune el.

    Apreciază

  17. George Ban
    …Si totusi coerenta argumentelor doamnei Cris este imbatabila. Cum poti sa o crezi pe Udrea vinovata, cand este atat de sigura pe sine ?
    Iata ce spune bruneta/satena blonda foarte ,,telegent” :
    ,,Mi-a spus Ghita ca Codlea ….. ma uraste.” (!)
    Cand am auzit asta, George, am cazut pe spate. Moaama ce argument demn de un Cantemir.
    😉
    In fine, cand a iesit de la DNA, parea mai spasita, dar nu cred ca pentru mult timp. Nu-si mai ghidoneaza echipa sa comenteze pe facebook, dar il are pe avocatul Striblea un ad-hoc purtator de cuvant care face acelasi lucru: isi victimizeaza sefa.
    (Z)

    Apreciază

  18. fosta basarabeanca
    Stimata colega, nu luati intotdeauna totul in serios. Noi, barbatii, mai si glumim, nu doar ne jucam cu pistoale si pusti.
    Daca nu am glumi, uneori, ne-am bate intre noi de dimineata pana seara.
    Iata ce se intampla in Ucraina , unde oamenii nu glumesc deloc.
    (Z)
    ps
    Evident ca Udrea nu este un model demn de urmat. Dar nu-i puteti contesta succesul. Dupa cum vedeti, toata lumea nu vorbeste decat despre domnia sa. In plus are ditamai sustinerea fostului presedinte Traian Basescu.
    (Z)

    Apreciază

  19. @Luminita Arhire
    februarie 17, 2015 la 8:16 pm : „cine te conduce pe tine , popor român?”
    Răspuns unic – MECANISMUL DE COOPERARE ȘI VERIFICARE.
    Adică PPE, adică …………….., și monica macovei. (fără blaga, domnule Adrian B. februarie 18, 2015 la 1:12 am!)
    Cine nu crede să întrebe miniștrii justiției perindați în acel post după mai 2012: De ce nu s-au revăzut modificările aduse legislației de monica macovei?!
    Poate ar fi suficient să răspundă numai doamna Pivniceru, dar nu cred că-și poate asuma acest curaj, încă. Poare după alegerile pentru Parlamentul European, care nu vor fi câștigate de PPE.

    Apreciază

  20. Amintiti-va si de relativ recenta „batalie” contra proiectului Bastroe al ucraenienilor ( e drept, cei ne-portocalii), care, cu sprijin german vroiau sa sunteze interesele romanesti, distrugind un intreg ecosistem. Sper ca relatiile cu Ucraina sa mearga acum spre detensionare si armonizare a intereselor comune. Vizita recenta a ministrului de externe ucraenian pare sa indice aceasta noua directie mai prietenoasa a Ucrainei fata de Romania. Ambele state ar avea enorm de cistigat din asta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s