Dezbatere despre Grecia

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice

vă invită joi, 12 februarie a.c., începând cu orele 16.00, la dezbaterea cu tema

„Grecia – Ce fel de schimbare?”
Invitații speciali ai aceastei dezbateri sunt  George CIAMBA, secretar de stat pentru Afaceri Europene, MAE și  prof. univ. dr. Cristian SOCOL, Departamentul de Economie și Politici Economice, ASE. Moderator:  prof. univ. dr. Adrian NĂSTASE, președintele FET.
Evenimentul va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47.

43 de gânduri despre “Dezbatere despre Grecia

  1. Hollande nu era deloc pregatit pentru Romania la intalnirea cu Iohannis – in cuvantul lui vorbeste de controlul la frontiere pentru jihadisti ( subinteles pana acum nu v-am crezut capabili sa le controlati , inaintea jihadistilor , cu atat mai mult acum ) si aminteste de tigani ( ” umanitate si fermitate ” – clar , fara unchiul Sam Bush in 2002-2005 , nimeni nu ne ia in seama in Europa de Vest .
    Atac greu anti-romanesc in Le Figaro , un politolog american , Russel Mead , interviu pe pagina de fond , vorbind despre Putin : ” vazand reaua guvernare si esecul reformelor structurale in Romania si Bulgaria , intelegem de ce UE nu este interesata de Ucraina ” – atac asasin , chipurile in UE problema nu este Grecia , mafia italiana , deriva lui Orban – Jobbik , generalii croati si Croatia fara pata etc etc problema este ca Romania , care nu merita , a fost acceptata … Russel pledeaza , in interviu , pentru a inchide ochisorii in fata lui Putin ( ” daca ajutam Ucraina va fi si mai agresiv ” ) ca sa intelegem cine ii canta la masa …

  2. Mumu
    februarie 10, 2015 la 2:57 pm

    Se poate pune problema și așa cum spuneți dumneavoastră, dar o consider o manieră de interpretare, nu o relatare exactă a faptelor. Expansiunea islamului cu sabia este un lucru de necontestat, în același timp, consider Cruciadele aceeași mâncare de pește. Slăbirea Imperiului Bizantin îl face pe împăratul Alexis I să trimită o scrisoare către papa Urban II în care cere ajutorul Europei latine pentru a respinge pe turci. Era mai înțelept, în opinia lui, să se lupte cu ei în Asia, să nu-i aștepte în Europa.

    Asta după ce „califul cel nebun” din Cairo distrusese Biserica Sfântului Mormânt, dar la reconstrucția căreia contribuiseră și mahomedanii; ar mai fi existat o scrisoare a unui călător, Petre Schimnicul, pelerin, în care se descria cu lux de amănunte persecuțiile la care erau supuși creștinii. Scrisoare inexistentă, doar mărturii despre ea. S-ar fi cerut în această scrisoare ajutorul papei. Lucruri, probabil, adevărate, în opinia mea.

    O altă cauză a Cruciadelor a fost ambiția unor cetăți italiene care doreau să-și dezvolte puterea comercială. Acest motiv „lumesc” se regăsește, probabil, și în expansiunea Islamului. Nu vă mai plictisesc (urăsc discursurile lungi și scorțoase care adorm cititorul), decizia i-a aparținut Papei Urban și și-a pledat cauza în Conciliul de la Piacenza cu ajutorul scrisorii lui Alexis I. După 9 luni de călătorii în scopul unui sondaj de opinie a celor care ar fi trebuit să susțină material și uman războiul, se ia decizia în cadrul consiliului de la Clermont… În discursul său Urban vorbește despre o „stirpe blestemată, părăsită de Dumnezeu”, răzbunare (cei care întorc obrazul?), „Domnul v-a dăruit gloria armelor”, îi îndeamnă să pornească la drum pentru a se izbăvi de păcate, etc.

    În cadrul acestei armate au intrat așa: oameni din popor, călugări și sihaștri (și-au lăsat locul de rugăciune pentru a omorî alți oameni), șerbi și vasali ai seniorilor care au fost dezlegați de stăpânii lor, orășenii care se înrolau erau scutiți de taxe, deținuții erau eliberați și li se promitea tuturor izbăvirea veșnică de păcate dacă ar fi murit în luptă. Chiar și condamnările la moarte au fost comutate în serviciu militar pe viață. Tot felul de vântură-lume s-a înrolat atrasă de mirajul bogățiilor Orientului, unii au plecat cu cățel și purcel, iar o oaste de prostituate i-a însoțit până în Antiohia. Nobilii nu s-au prea înghesuit la prima Cruciadă.

    Trei armate pornesc spre Asia (din Franța, Germania și Renania), dar în drumul lor, cam neaprovizionați, ce să vezi, își potolesc setea de evlavie (și foamea) atacând evreii din Germania și Boemia. Ajunși la Constantinopole, răsplățile lui Alexis li s-au părut subțiri și s-au dedat la jafuri și violențe în suburbii… După marșul obositor de 800 de km pentru a traversa Asia Mică (în cadrul căruia unii seniori s-au despărțit de grosul armatei și au mai jefuit pe ici-pe colo), au asediat 8 luni Antiohia. Mai știți povestea cu Lancea Sfântă dar falsă, cu care au fost însuflețiți cruciații? După toate aventurile, acuzarea de duplicitate a lui Alexis ( nu era facebook și sms pe atunci, se produceau tot felul de încurcături), cruciații s-au întors sub zidurile Cetății Sfinte și, culmea, turcii cu care veniseră să se bată fuseseră deja alungați. Fatimizii cu o mie de oameni au rezistat 40 de zile. Ce povestește un nobil, martor ocular, Raymond d’Agiles, în plin extaz, despre cucerirea Cetății? „…s-au văzut lucruri minunate. Mulți sarazini au fost decapitați… alții au fost străpunși cu sulițele sau au fost siliți să sară din înaltul turnurilor; alții au fost torturați zile în șir, iar apoi au fost arși de vii. Pe străzi se vedeau mormane de capete, de mâini și de picioare tăiate. La tot pasul, călcai pe cadavre de oameni și de cai”. Există mărturie o scrisoare a acestui cruciat plin de evlavie. Alți contemporani adaugă și alte detalii despre femei înjunghiate, prunci smulși de la sânul mamelor; musulmanii rămași au fost în întregime masacrați și supraviețuitorii evrei au fost închiși într-o sinagogă și arși de vii.
    Aceste informații se regăsesc în istoriile civilizațiilor, fapte nu opinii.

    Acum, dacă mi-ați atras atenția asupra războaielor pașnice de apărare, care s-au petrecut sub zidurile cetăților europene, amenințate la ele acasă, reevaluez total Cruciadele. S-au dus cu bețe cu puf de gâscă în vârf, ca să le explice musulmanilor cum nu e frumos ce fac ei și i-au convins să se convertească la creștinism.

    Americanii și în ziua de azi se apără de Islam la Islam acasă, temându-se ca aceștia să nu-i invadeze. Faptul că au niște interese economice vitale pentru ei, este o uimitoare coincidență. De fapt, vor să le bage democrația și pacea în cap. Toate războaiele din lume, dar toate, s-au dus pentru motive cât se poate de concrete, economice. În opinia mea. Se spune despre războiul Troian că a fost dus pentru o femeie, însă eu cred că a fost doar un PRETEXT, cum au fost și Cruciadele, și expansiunea Islamului.

    Maica Tereza a fost o misionară, nu cruciații.

    Să ne auzim numai de bine întotdeauna, niciodată de război.

  3. Tranziţia politicii româneşti din 1962, termeni cheie : Criza rachetelor ; Cuba ; JFK, Europa de Răsărit ; bombardament nuclear ; Intercontinental Ballistic Missiles ; glavnyi konstruktor ; Koroliov ; Lună ; Ivan Efremov (prezentat pe româneşte de Adrian Rogoz) ; Cor Serpentis ; Pierre Teilhard de Chardin ; Moskova ; comuniştii francezi ; Joliot-Curie; Bucureşti ; comuniştii români ; decuplarea politicii externe româneşti de politica Moskovei. Dar politica industrială şi de inovare a României rămânea, în esenţă, tot sub umbrela Moskovei!

  4. februarie 11, 2015 la 10:28 am

    Scuze, am uitat, „Civilizații istorisite”, volumul 12, „Era credinței”, partea a treia, Will și Ariel Durant. Printre altele.

  5. @Titus Filipaş
    @centru

    Etnogeneza poporului român rămâne unul din marile semne de întrebare ale istoriei Europei, nefiind menţionată nici în izvoarele literare antice, nici fundamentată arheologic. Singurele lucruri certe sunt următoarele:

    -românii reprezintă o oază de latinitate într-o mare de slavi (doar la vest, fino-ugrici ) ;
    -folclorul românesc (inclusiv portul popular) este muntenesc şi prezintă asemănări izbitoare cu cel balcanic ;
    -există comunităţi de macedo-români (aromâni sau vlahi), care vorbesc un dialect înrudit cu limba română, răspîndite în sudul Balcanilor, Dobrogea, nordul şi centrul Greciei, sudul Albaniei, sud-vestul Bulgariei şi în Serbia ;
    -numele de roman/român era purtat de locuitorii Imperiului roman de Răsărit ( Imperiul Bizantin – nume convenţional folosit pentru a desemna Imperiul roman în Evul Mediu ), care se întindea până la Dunăre şi pe teritoriul căruia se vorbea latina populară până la apariţia popoarelor migratoare (slavi şi bulgari);
    -în jurul anului 900, când ungurii s-au stabilit în Câmpia Panonică, existau formaţiuni statale conduse de Menunorut, Glad şi Gelu care cuprindeau o populaţie amestecată formată din români, slavi, avari şi kazari ;
    -restul sunt doar supoziţii (sau fantezii pseudo-ştiinţifice), însă din punct de vedere politic este total irelevant ce populaţii au găsit aici ungurii, căci dacă s-ar aplica legea primului ocupant atunci cvasi-totalitatea locuitorilor Statelor Unite ar trebui fie să plece înapoi în ţările de origine ale strămoşilor lor, fie să accepte să trăiască într-un stat condus de amer-indieni şi să adopte ca limbă oficială amer-indiana (sau unul dintre dialecte ).
    -cohorta dacică din Britannia nu este un caz singular ; în unităţile de auxiliari erau recrutaţi localnici (ne-cetăţeni romani până la legea lui Caracalla) ; la mijlocul secolului III a existat chiar un general roman care s-a proclamat împărat, Regalianus, ce se pretindea urmaşul lui Decebal.

    Important este faptul că poporul român aparţine civilizaţiei europenene în aceeaşi măsură ca şi celelalte popoare neo-latine, şi nu din 2007 când a fost admis în UE, ci din momentul în care legiunile romane au păşit pe acest pământ : cucerirea Daciei a reprezentat cheia intrării noastre în Europa !

    În ceea ce priveşte „nelegiuita agresiune rusească în Ucraina”, să lăsăm discuţia pe altă dată, dar să reflectăm între timp la cât de mult s-a înrăutăţit situaţia românilor de acolo de când una dintre primele măsuri ale guvernului ultra-naţionalist post-Maidan a fost abrogarea Legii Limbilor Minorităţilor. Un alt subiect de reflecţie ar putea fi statutul Transnistriei, care a existat până acum doar sprijinită de Ukraina. Sau recrutările făcute prioritar din rândul minorităţilor pentru a fi trimişi drept carne de tun…

  6. @ Luminita Arhire

    Stimata doamna , se pare ca fiecare vede altceva !

    Din punctul meu de vedere , d-ul Ponta a cazut in capcana PDL-ului si se comporta astazi aproape ca si odiosii aceia pe care i-am enumerat : Vasile Blaga , Emil Boc , Videanu . Si este complet lipsit de viziune economica ! Singura preocupare a dansului este sa aduca bani la buget ( cu orice mijloace ! ) , sa inventeze impozite si taxe noi si sa consolideze statul politienesc creat de Traian Basescu ! Las la o parte nepotismele gretoase ale dansului …

    Daca d-voastra sunteti multumita de prestatia dansului , asta este ! Eu nu sunt . Oricum , nici n-am avut asteptari prea mari de la un procuror …

  7. Stiu ca o sa-mi sara toata lumea-n cap , dar asta e parerea mea !

    Eu nu cred ca grecilor le este chiar asa de greu cum vor ei sa arate lumii intregi , cata suferinta pe capul lor ( cu 13 salarii , cu toate ajutoarele sociale posibile si cu salarii si pensii de min. 2-3 ori mai mari ca-n Romanaia , iar preturile-s la fel , si unde aproape nimeni nu plateste nimic la stat , evaziunea fiind de peste 40% ) !!! .

    Eu cred pur si simplu , ca prin genialul lor joc politic intern , grecii le-au dat-o pe „dansa-n-transa” marii capuse financiare a lumii si le-au tras-o cu aproape 300 de miliarde de euro , iar capusele se uita ametite si habar nu au cum sa reactioneze ! De necrezut !

    Bravo Grecia , yasou Ellada !

  8. „revoluţia română din decembrie 1989” –etichetă folosită ca paravan pentru mascarea doctrinei imperialiste germane Drang nach Osten aplicată asupra noastră- a marcat totodată instalarea sălbăticiei în România. Sinuciderea trezorierului campaniei lui Klaus Iohannis pentru instalarea neaşteptată şi bizară a patricianului saxon în funcţia supremă din statul România se înscrie –nu-i aşa ?- tot în această „sălbăticie”. Imputabilă integral –în descrieri externe- „naturii primitive” a poporului român.

  9. @ gazda or all help ,

    Cine-mi explica si mie , va rog , care-i explicatia faptului ca atunci cand urmaresc pe net antena 3 si realitatea tv ( concomitent ), pe ecranele celor doua posturi , apar ore diferite ( antena 3 este mereu defazata in urma realitatii tv .cu 7- 9 minute ).

    Am remarcat situatia asta de vreo 2 – 3 saptamani .

    Care-i misculatia antenei 3 de a fi in urma orei oficiale a Tarii cu 7- 9 minute ?

    In tarile avansate , toate televiziunile sa bat sa fie primele in anunturile lor de breaking news ! CNN -ul stie oare ce face antena 3 ?

  10. Asta da , stat de drept .
    La doua luni de la plecarea sefului statului , persoana politica pe care el o aprecia cel mai mult , Elena Udrea , este tinta a 6 mandate de arestare iar la aceasta ora este in arest .
    O probabilitate din doua – 1 )Traian Basescu a protejat-o si a aprobat cel putin tacit actiunile ei , DNA si procuratura nu au intervenit pentru ca presedintele nu-i lasa , ceea ce inseamna ca nu avem separatia puterilor si ca DNA actiona la ordinul presedintelui , ca Adrian Nastase a fost persecutat si lichidat politic la ordin basist , cand avem atata nevoie astazi de Adrian Nastase
    2 ) Elena Udrea plateste expunerea ei cu presedintele Basescu , este victima unor actiuni ostile care i se adreseaza lui Basescu de fapt .
    Nu ca mi-ar place de ea dar simt o jena vazand multimea atatata de mirosul sangelui , linsajul acestei femei singure , atat de imatura – gestul cu degetul la nas , prilej de mare dezbatere intelectuala pentru presa si televiziunile romanesti , arata ca avem in fata o persoana cu manierele unei eleve de la un colegiu tehnic …

  11. Elena, Elena…păi bine, măi fato, papagalii ăştia care se calcă pe picioare, care mai de care, să te toarne cu aplomb şi cu sume exacte, sunt „prietenii tăi” ? Şi dinozaurul ăla pleşuv, cu ochii împrăştiaţi, care s-a grăbit să probeze astăzi dacă-i încape fundul în scaunul pe care i l-ai ţinut cald la PMP, zici că-ţi este protector ?

    Tragedie, Eleno…părerea mea e că să-i uiţi…şi să nu te mai prefaci că te mănâncă nasul ori de câte ori te gândeşti la ei ( aşa cum ar spune o prompteristă, nu mai pune inutil degetul la „NARA DREAPTĂ A NASULUI”, ştiut fiind că anatomia umană este plină de nări, amplasate unde nici nu te-aştepţi, de-aia este bună precizarea că-i vorba CHIAR despre nara nasului –pentru această uluitoare precizie iubesc eu enorm prompteristele ! ).

    Uite, spre exemplu, băiatul ăla de succes în afaceri , cu pietre preţioase pe faţă şi cu perucă de marchiz pe creştet, a scris la DNA cum a întrebuinţat el o şpăguţă minoră de 300 000 de lei noi ! Rezulta din memoriile lui că o parte consistentă din bani s-au dus pe aniversarea ta minunată, Elena, pe când erai tu zână , în rochie albă , cu trenă, cât să priceapă tot prostul de dinozaurian că eşti disponibilă pe relaţia: un divorţ rapid -o nouă căsnicie de succes!

    Şi nu numai atât -o altă parte s-ar fi investit ca să te odihneşti, ca o adevărată Eleni, legănată de valurile mării Egee în insula Mykonos, şi ce frumos a fost, şi uite cum ăla a scris tot..tot..tot…cu mic-dejun în cameră şi oră de masaj la SPA…

    Băiatului ăluia, super narcisist, nu i-a strâns nimeni la uşă degetul de metrosexual, cu unghia dată fin cu lac transparent, ca să scrie toate astea… el a înţeles exact cum merge şi încotro se îndreaptă Statul de drept şi a „cooperat” benevol cu anchetatorii…

    …………………………………………………………………………………………………….
    Oricât de cenuşie a fost lumea de dinainte de 1989, cred, prieteni , că atât de urâtă şi de mizerabilă din punct de vedere al relaţiilor dintre oameni, nu a fost niciodată.

  12. Ar mai trebui facuta Moldovei o donatie de tehnica militara, folosita, dar in buna stare. Vreo 24 de MLI-84, vreo 24 lansatoare de artilerie reactiva APRA, vreo 12 tunuri a.a. 2x30mm,…nu de alta dar vedem ce greu pot fi livrate arme in timpul unui conflict.

  13. Andrei Cornea este ” eseist, istoric al artei, clasicist, publicist și filosof român”; așa zice WIKI …ceva cu atâtea definiții în WIKI, mă îngroapă prin necruțătoare superioritate. Deci, de pe soclul ăla la care o ignorantă ca mine n-ar putea ridica măcar privirea, nici în viața asta, nici în reîncarnările care vor urma buluc, domnia-sa reușește, cu puterea cărturarului de excepție , să se smiorcăie că nu l-a mai văzut demult pe Băsescu Traian, ca apoi să-și revină, pentru că fostul președinte i s-a ivit , totuși, ca o păpădie în bătaia agitației mediatice, la vreme de Congres PMP.

    Cine și ce să-i spună de la obraz lui Andrei Cornea, când domnia-sa este atâtea chestii culturale , simultan?

    Ia să vedeți ce bine le zice , din condei :

    ”Traian Băsescu trebuie să aleagă între „blonda de la Cotroceni“, cu toate relațiile ei dubioase de familie și de amiciție, și sutele de mii de oameni care au boicotat referendumul din 2012, pentru ca țara să nu cadă pe mâna unei clici conduse din umbră de infractorul Voiculescu.”

    Teribilă reflecție! șI și eu care credeam că ”relațiile ei dubioase( aproape) de familie și ( sigur) de amiciție ” sunt 90 % cu Băsescu Traian !

    Pe de altă parte , e bine de știut că niște sute de mii de cetățeni cumsecade au salvat statul de drept din ghearele celor peste 7 400 000 de puciști dezlănțuiți, înarmați cu ștampile și tușiere, în 2012. Halal democrație, maestre!

    Mai departe, Andrei Cornea se bucură de apariția meteorică a lui Băsescu la Congresul PMP, cu o sfială șăgalnică , de adolescent căruia i-a dat SMS, în sfârșit, colega cea mai frumoasă din clasă, cu un text conținând numai cinci greșeli de ortografie clare, pe care el, însă, n-are cum să le observe, deoarece este mult mai prost decât ea!

    Tragismul situației în care este pus adoratul lui, aflat în pericol de a-i fi demolat, cu ciocănele și dăltițe potrivite , însuși mandatul de-un succes monstruos, îl face pe Andrei Cornea să scoată artileria grea și să aștearnă următorul truism fioros și patetic:

    ” Am putea descrie această dilemă ca pe un conflict clasic și, așa cum știm, de nerezolvat, între pasiune și datorie ”

    Filozof, de!…noi, ăștialalți, nu știm să sintetizăm așa profund!

    În sfîrșit, din fericire, nu-i musai să citiți ”UN CONFLICT TRAGIC ”, editorialul de maturitate politică al lui Andrei Cornea, din REVISTA 22 –revista intelectualului amator . Vă puteți plictisi de moarte și în alte moduri, mai omenești, credeți-mă !

  14. Domnul Dorin Tudoran îl batjocoreşte pe crucificatul Elie Dulcu / Am aflat mai întâi aceasta dintr-o „cronică literară” a criticului Nicolae Manolescu. Am povestit pe blog circumstanţa. Acum voi trimite la relatarea altcuiva despre acel „eveniment literar” creat de Nicolae Manolescu, împreună cu evaluarea morală făcută criticului: +Întâmplări ”programate” cu precizie astronomică mă fac să cred că, în lumea noastră efemeră, oricât de perfecte şi frumoase ar fi uneori lucrurile, oricât de omeneşte ne-am bucura de realizările ieşite din comun ale unora dintre confraţii noştri, există întotdeauna ceva sau cineva care, în mod implacabil, printr-o iute şi neagră străfulgerare anulează aproape orice urmă de sens al vieţii fireşti, aşa cum a lăsat-o Cel de Sus, în orânduiala Sa tainică şi indiscutabilă. La sugestia criticului literar Dan Culcer – plecat din ţară în 1987, în prezent stabilit în Franţa, la Paris, cetăţean francez şi redactor-şef al revistei ”Asymetria” – am scris un articol referitor la Ion Gheorghe şi poezia sa. Text publicat integral în ”Asymetria”, cu un preambul al cunoscutului critic, la data de 8 august 2014. Acelaşi articol, fără biobliografia lui Ion Gheorghe şi fără introducerea domnului Dan Culcer, dar cu nişte fotografii în plus, a văzut lumina tiparului şi în generosul cotidian buzoian ”Opinia”, pe 14 august, cu două zile înainte ca marele poet să-şi aniverseze cel de-al 79-lea an de viaţă, dintre care, aproape 60 dedicaţi literaturii. Dupa apariţia din cele două publicaţii, când credeam că pot savura fireasca bucurie de a fi făcut un gest onorant pentru mine şi necesar pentru Ion Gheorghe, un prieten bun mi-a trimis un link cu editorialul lui Nicolae Manolescu, din ”România Literara” nr. 32 (1/08/2014-7/08/2014) – în fapt, un articol intitulat Lao Tse si USR. Ca o ”întâmplare întâmplatoare” (cum spune un personaj din a 12-a noapte shakespeareană), articolul respectiv a apărut exact cu nouă zile înainte de aniversarea zilei de naştere a (auto)marginalizatului poet, care, pe 16 august, împlinea 79 de ani. Cum lui Ion Gheorghe nu-i mai poate contesta nimeni valoarea operei, musai trebuie să i se găseasca măcar un singur nod în papură. Nu are rost să caut vreun presupus motiv corect al gestului manolescian. Nu e prima data şi nici primul autor lovit în moalele capului de către venerabilul critic, de regulă asemenea intervenţii având loc atunci când ”pacientul” se află într-un fel de sală de reanimare. […] Odată înfiptă seringa cu conţinut necunoscut în vena pacientului, criticul literar N. Manolescu – care, ciudat, din 1982 şi până la apariţia articolului respectiv, nu a făcut niciun efort, obligatoriu în profesia şi la calibrul său moral, de a descifra tainicele împrejurări ale unui cel puţin misterios plagiat -, tresare discret, pe fundalul muzical al imnului naţional ”Deşteaptă-te…” […] Scopul articolului a fost atins. M-am documentat cât am putut despre descoperirea lui Dorin Tudoran. […] Povestea plagiatului e tare misterioasă, labirintică. Nu are rost să insist. E vorba de timp şi de zădărnicie. […]+ SURSA https://mifrim.wordpress.com/2014/10/05/la-o-aniversare/ Eu aveam anterior opinie înaltă despre domnul Dorin Tudoran, exprimată de mine într-o convorbire particulară cu domnul @Dezideriu Duraş. Acea evaluare avea drept motiv întemeiat citatul: „Ei pot să demonstreze orice despre tine.” Am cunoscut aceasta pe propria-mi piele. De aici, încrederea mea totală acordată lui Dorin Tudoran. Însă era numai extrapolare prin candoare. Nu am să înţeleg vreodată batjocorirea crucificatului Elie Dulcu făcută aici http://www.dorintudoran.com/precautie-si-disolutie-adevarul-de-weekend-si-adevarul-zilnic/

  15. Zilele acestea mi-am amintit cu spaimă de vremurile care au premers ambelor războaie mondiale. Şi m-a strivit gândul că, născându-mă în plin război, ciclul vieţii mele se va încheia simetric, tot în război.

  16. @Mihaela Erika Petculescu
    Pentru a vă dovedi buna credinţă, vă rog să demantelaţi chiar dumneavoastră „analizele” istoricului maghiar Tamaş Laioş (în grafia ungurească Tamás Lajos), Dar ţin eu să vă reamintesc contextul general. La anul 1167, prin victoria zdrobitoare de la Sirmium obţinută de strategia Comnenilor, Hungaria a fost desfiinţată, fiind înlocuită de conceptul geopolitic ecumenic numit Ungrovlahia.

  17. @centru, nu prea ma amestec in comentariile colegilor, totusi: numele Elenei Udrea a aparut in cele doua dosare initiate in SUA si UE, adica Microsoft si Bute; nimic de facut, din acest punct de vedere, acuzarea si, probabil, inculparea ei nu putea fi evitata, altfel unchesii Sam si Olaf ne dadeau cu pipele in cap. De aici o prima linie de actiune, anume ca Elena Udrea sa iasa cat mai bine din asta. Eventual, daca tot intra in ancheta penala, sa ajute la spalarea lui Traian Basescu. Marele pericol pentru ea (pericol care a si inceput sa o atinga) era aparitia, ca tot era in cercetari, a unor dosare (acuzatii) interne. Ceea ce s-a si intamplat si inca e departe de a fi aparut tot (dl Ghise, aseara, vorbea de neglijenta in serviciu, vorba foarte credibila, poate iti amintesti, de exemplu, cum calculam noi aici ca Elena Udrea prevazuse bani la minister pentru mai mult de 5 hectare de perdele, munti de hartie igienica,…), acuzatii pe care delegarea de semnatura nu le poate atenua, ca sa nu zic ca acest stil de conducere (invatat de la Basescu!) ii poate aduce plangeri penale din partea fostilor secretari de stat, pentru santaj. Si vedem ca un dosar intern o si trimite in preventie si nu Microsoft ori Bute.

  18. Oricum s-ar incheia discutiile de la Minsk, este clar ca politica de aparare a Romaniei trebuie mult imbunatatita, imediat.

  19. @Mihaela Erika Petculescu
    Dumneata nici măcar nu citeşti comentariile noastre. În fine…, eu tot le scriu. Ni s -a păstrat mărturia foarte credibilă a lui Photius, care preţuieşte stilul concis şi de mare claritate al lui Zosimus. Lauda venea din partea unuia dintre cele mai culte personaje care au existat în lumea romană, şi care au existat vreodată în lume ! Zosimus advocatus fisci este cunoscut de umanişti ca fiind autorul unei istorii a împăraţilor romani, intitulată „Historia romana” sau „Historia nova”, alcătuită din şase cărţi. Această istorie începe cu împăratul Augustus, şi ea tratează foarte rapid şi sumar perioada până la 270 AD. An de la care încep detaliile puse în scris de Zosimus, detalii ce ne interesează pe noi foarte mult. Iar printre aceste detalii multe, nu apare deloc menţionată şi „retragerea aureliană” de la 271 AD ! Historia Nova, după toate aparenţele un text care nu a fost finisat, foarte probabil a fost scrisă între anii 498 şi 518 AD. Şi noi credem că laudele patriarhului Photius pentru acest text sunt cu totul îndreptăţite! Pentru că scrierea întocmită de comitele Zosimus (din nou, Fotie este cel care depune mărturie în privinţa acestui rang pentru funcţionari inventat de împăratul Constantin cel Mare) arată cu deosebită acuitate prezenţa unei adevărate “filosofii a istoriei”, ca să folosim aici un termen inventat abia în secolul XIX de către Hegel. Deşi, începînd cu englezul Bentley Richard (1662 –1742), teologi şi istorici au considerat relatările lui Zosimus a fi confuze şi dezordonate, noi le acordăm un credit absolut. Încercăm chiar să ghicim elementele noi de filosofia istoriei surprinse “in ovo” de către avocatul fiscal Zosimus. Chiar în această reclamată confuzie şi dezordine a textelor unui advocatus fisci, noi surprindem un binom extrem de relevant pentru filosofia unei istorii noi. Pe de o parte, Zosimus descrie dezagregarea graduală a vechii civilizaţii din imperiul roman. Pe de altă parte, Zosimus reaminteşte subiecte conectate cu istoria persană, grecească, macedoneană, tratarea fiind în contrast cu ostensiva lipsă de acurateţe a relatărilor despre evenimente petrecute în partea apuseană a imperiului roman. Să extrapolăm pornind de la aceşti poli ai binomului relevat nouă în „confuzia” lui Zosimus. Construind noi elementele unei filosofii a istoriei pentru timpul în care trăia numitul advocatus fisci Zosimus. Compari doar subiecte din acelaşi domeniu. Herodot, când îi compară pe traci cu inzii, stabileşte extensia unui domeniu fiziografic pe care îl denumim spaţiul geografic arian. Sau chiar mai simplu spus, Arian. Este un spaţiu de excelenţă a civilizaţiei. În această interpretare, el este opus regatului Turan. Alexandru cel Mare ştia că va putea domina acel spaţiu uriaş numai când va deveni stăpân peste Bactria (Nordul Afganistanului de azi). Teoria istorică afirmă că Bactria este ţara de origine a triburilor ariene, care între veacurile XXV şi XX înainte de Christos s- au revărsat peste lume. Alexandru cel Mare reuşea să cucerească Bactria în anul 334 înainte de naşterea Domnului. Bactria este celebră şi pentru zăcămintele sale de lapis lazuli, nişte pietricele semipreţioase având culoarea mării Mediterana sau culoarea cerului senin. Din asemenea pietricele bactriene de lapis lazuli a fost măcinat, mult mai târziu, de către meşteri zugravi ai Moldovei Muşatine, albastrul de Voroneţ. Inspirat certamente de lectura din Herodot, acţiunea lui Alexandru Macedon stabilea în spaţiul arian unitatea, aproape uniformitatea civilizaţiei elenistice. Domeniul ei geografic mergea din Tracia până la Gange. Filosofii gimnosofişti ai acelei epoci erau de fapt yoghini. Creştinismul timpuriu, prin apostolii Andrei şi Toma, încearcă poate să repete şi performanţa lui Alexandru Macedon. Fără să mai reuşească unitatea pe acel spaţiu, necum uniformitatea lui. Dar în secolele IV, V, şi VI se întâmplă un miracol. Spaţiul Arian produce, nu în uniformitate ci în dihotomie, două civilizaţii supreme, neîntrecute încă. Una dintre ele a fost civilizaţia dinastiei Gupta, din India de Nord. Atunci literatura, arta şi teatrul îşi elaborează canoanele. Simultan înfloresc ştiinţele şi gândirea religioasă. Religia oficială a imperiului Gupta -a cărui civilizaţie ariană era simultană civilizaţiei excelenţei din Romania Orientală a secolelor IV, V, VI – era budismul tantric care evită metepsihoza. Într –adevăr, budismul tantric promite iluminarea omului într –un singur corp şi într –o singură viaţă, eliminând astfel multiplicităţile existenţiale. Tantra este o doctrină a iluminării despre unitatea Eului individual şi a lumii sensibile. Este aici un element de universalitate care anticipează parcă senzualismul european al iluministului Condillac. Budismul tantric depăşeşte cu un grad oralitatea ezoterică a învăţăturii dobândite din reflecţia profundă asupra naturii omului total şi a raporturilor sale cu universul. Învăţătura iluminării astfel dobândite era transpusă într -un text sacru purtând numele generic Tantra în limba sanskrită. Teologia budismului tantric mai este cunoscută drept Vehicolul textelor, ori Tantrayana în sanskrită. Fineţea teologică a budismului tantric îi determină pe mulţi să considere că timpul Gupta înseamnă şi timpul când a fost atins idealul fiducial şi apogeul civilizaţiei indiene a excelenţei. India culturală modernă aflată în dezvoltare a ales tocmai acel model fiducial al excelenţei ca ‚benchmark’. Iar succesul pe care îl cunoaşte romancierul indian V.S. Naipaul, laureat al premiului Nobel pentru literatură, se datorează şi faptului că el incorporează valorile budismului tantric în opera lui. Cea de a doua civilizaţie supremă a spaţiului arian a fost creată în Romania Orientală a secolelor IV, V, şi VI. Să observăm că prin textele Călugărilor Sciţi, apoi învăţătura Părinţilor Cappadocieni şi a Sfinţilor Ierarhi, această civilizaţie influenţează hotărâtor lumea şi epoca noastră. Căci, se ştie, calendarul ce îl folosim acum a fost construit de un călugăr scit (Dionisie Exiguus), iar fundamentele gândirii abstracte din ştiinţa modernă sunt aşezate de alt călugăr scit (Pseudo Dionisie Areopagitul). Şi nu voi fi de acord cu eminentul savant teolog român, părintele Gheorghe I. Drăgulin, ce asertează că Dionisie Exiguus şi Pseudo Dionisie Areopagitul sunt unul şi acelaşi personaj real. Însă ipoteza istorică lansată de domnia sa, anume că Pseudo Dionisie Areopagitul este de fapt tot un călugăr scit, mi se pare deosebit de valoroasă şi ader la ea. Pare veridică. De altminteri părintele Drăgulin demonstrează convingător asemănarea celor două stiluri de gândire, observate la Dionisie Exiguus şi la Pseudo Dionisie Areopagitul, ale căror texte le compară în paralel. S-a vorbit frecvent şi sincer despre miracolul românesc, adică despre miracolul menţinerii unei insule de latinitate în Orientul european. După retragerea aureliană, cele trei secole de civilizaţie superioară creată în Romania Orientală explică prea bine şi forţa miracolului românesc. Care există. Aceasta este de altminteri şi ideea centrală a protocronismului. Spuneam că în Historia Nova, discursul lui Zosimus parcurge foarte rapid evenimente din imperiul roman care încep cu domnia lui Augustus şi ajung până la anul 270. Zosimus nu pare impresionat, nu adaugă detalii. Care încep să curgă prin textul său abia după ce la conducerea imperiului vine un om supranumit de contemporanii săi Manu ad ferrum şi Restitutor Orbis, dar şi ucis, prin trădare, de aceeaşi contemporani temători de fierul care ucide, „mille, mile, mille, occidit”, aşa suna refrenul unui cântec legionar din timpul său. Este vorba despre comandantul cavaleriei dacice, Lucius Domitius Aurelianus, care devine împărat în o

    ctombrie 270, Anno Domini. Istoria celor cinci ani de domnie ni- l arată pe Aurelian ca pe un împărat mereu victorios, care nu ceda în faţa vreunei provocări. Este plauzibil scenariul în care împăratul Aurelian iniţiază încă de la sfârşitul anului 270 noua circumvalaţiune a cetăţii Roma. Limitele Urbei eterne depăşiseră mult vechiul Murus Servii Tullii, datând din secolul IV înainte de naşterea Domnului. Astfel că în vara lui 271, consemnează Zosimus, o bună parte a zidului construit paralel cu malul rîului Tibru devenise realmente convingătoare, disuasivă, atât pentru cetăţenii romani cât şi pentru duşmanii poporului roman. Din cauza aceasta, Historia Nova a lui Zosimus nu consemnează nicio luptă a lui Aurelian cu barbarii chiar în Italia. Cât despre luptele purtate de Aurelian în perioada 270 – 271 cu barbarii, aflăm de la Zosimus că Aurelian a plecat cu trupe din Roma, şi a trecut prin Aquileia pe drumul către Panonia. Aquileia se afla în cel mai nordic punct de pe litoralul Golfului Adriatic (Sinus Adriaticus). Panonienii erau înrudiţi cu Ilirii, dar acolo erau prezenţi şi alţi inşi, mai mult ori mai puţin agresivi. Să încercăm să îi identificăm pe acei barbari oarecum transformaţi, dar aflaţi în conflict cu Imperiul Roman la anul Domnului 271 în Câmpia Panoniei. Ponderatul şi moderatul autor Zosimus din Antichitatea târzie îi numeşte „sciţi”. El nu poate fi acuzat de invenţie deliberată. Zosimus foloseşte lucrările cronografilor greci Dexippus, Eunapius şi Olympiodorus. Herennius Dexippus, care apărase el însuşi Atena împotriva goţilor încă non-„socii”-alizaţi, scria la modul cel mai concret despre luptele cu aceşti goţi pe care efectiv îi cunoscuse, deci scria într -un text care ne-a rămas cunoscut sub numele Scythica. Vechii greci îi considerau pe goţi a fi totuna cu sciţii. Prin această identificare scitică, în termenii filosofiei istorice putem spune că vechii greci îi considerau şi pe goţi ca aparţinând spaţiului arian. Jordanes va pedala şi el pe aceeaşi filosofie a istoriei propusă în germene de filosofii greci amintiţi, pentru că îi identifică pe goţi cu geţii. Atunci când Zosimus scrie că Aurelian i- a îmblânzit pe sciţi în Panonia, foarte probabil că este vorba despre nişte goţi non-„socii”-alizaţi. Zosimus este unica sursă care afirmă că împăratul Aurelian a luptat apoi cu succes împotriva barbarilor (goţilor) la Dunărea de Jos. Trebuie să îl credem pe Zosimus. După luptele cu goţii ajunşi în Câmpia Panoniei, împăratul Aurelian începe o mişcare a trupelor pentru a pregăti cucerirea Palmirei. Ai cărei lideri se revoltaseră împotriva puterii romane. Este greu de crezut măcar vreun moment că Aurelian renunţase la trupele sale dacice credincioase. Însă recursul atunci realmente foarte masiv la trupe venind în anul 271 din Dacia nord-dunăreană creează istoricilor ulteriori, cu excepţia acestui Zosimus, lucid advocatus fisci, impresia falsă a unei “retrageri aureliene” din Dacia în cea de a doua jumătate din 271 AD. Evident, foarte mulţi dintre acei daci pe care împăratul Aurelian îi mână să lupte în Arabia nu vor mai reveni în provincia Dacia Felix. Asta se va întâmpla, pentru unii, din simplul motiv că ei muriseră în luptele pentru cucerirea Palmirei la 272 AD. Iar pentru cei rămaşi vii, din simplul motiv că ei se mută pe teritoriile de facilităţi mari (dar şi de fiscalitate imperioasă) chemate Dacia ripensis şi Dacia mediterranea. Dacă regula “Nu se colectează impozite, deci nu există populaţie” ar fi adevărată, atunci s-ar putea conchide că şi populaţia României actuale ar fi mai mică! Faptul că administraţia romană la 271 A.D. a încetat, într-un mod oficial, să mai ofere facilităţi şi să mai strângă impozite în Dacia Felix nu arată că populaţia Daciei Felix s-a retras ! Unui inteligent advocatus fisci îi erau evidente aspectele acestea ale Istoriei Noi. Apoi, numele Dacia Mediterranea nu trebuie înţeles eronat ca fiind o Dacia mediteraneană, ci o „Dacia dintre pământuri”. Cu semnificaţia că teritoriile înconjurătoare era locuite de populaţii cu aceeaşi etnie? Aşa înclin să cred.

  20. Cui Ne Lasi, Tu, Nutzy Draga ?

    Cu bratari inox la mana, Nutzy-i zi de primavara,
    Zambet tamp ea afiseaza, cea mai casta domnisoara.
    Prinsa-n corzi si-nghesuita cu reporteri anturaj
    Ioana D’Arc a Romaniei ne da pilde de curaj.

    Pe spil vechi si securisme, de la Cotroceni citire,
    Ea incearca abureala dand puletilor de stire
    Cum ca-i victima, sarmana, tinta pentru general
    Ce-o pandeste la poteca s-o vare la “cremenal”.

    De malai ciordit cu zvastu’ la romani in caraiman
    Mucles, tace Nutzy, ca votantu’-i prostovan.
    E credul si rezoneaza la lacrimi de crocodil
    D-aia l-a facut traianu personaj de vodevil.

    Barbatu’ macho politic ce-a tinut-o la fereala
    Azi i-a dat cu flit si-adio, lasand-o la pielea goala.
    Fara pavaza si garda, Nutzi totusi e barbata
    Bate nasu paesana, si-si forteaza iarasi soarta.

    Numai ca de data asta nu mai pune nimeni botu’
    De la groapa nu se-ntoarce s-o salveze taica mortu’.
    Ba mai mult, taicuta base, stiut ca persoana draga,
    Tace las, pitit sub scutec, precum galbenu’ din iarba.

  21. Profit de amabilitatea gazdei sa-i urez unei cunostinte comune si dragi ,
    LA MULTI SI FERICITI ANI CU SANATATE SI DAR DE BINE , MEREU ALATURI DE CEI DRAGI !

  22. Din Memoriile lui Constantin Argetoianu:

    Căsătoria principesei Ileana -fata mamii- cu arhiducele Anton a adus veselie în mijlocul greutăților. Copilul preferat al reginei Maria nu era și sora preferată a lui Carol.
    Progenitura regală era împărțită în trei: Carol și Elisabeta – incontestabil ai lui Ferdinand; Marioara și Nicolae – dubioși; și Ileana, fără nicio îndoială, a lui Barbu Știrbei.
    În București circula o anecdotă: Elisabeta chemând-o pe Ileana la fereastră ca să i-l arate pe Barbu Știrbei coborând din automobil: „Vino iute să-l vezi pe tată-tău!”.
    Carol a consimțit la căsătorie cu condiția ca perechea să nu stea în țară mai mult de o lună pe an, și atunci cu învoirea sa. Această hotărâre a provocat disperare din partea Ileanei și șiroaie de lacrimi din partea reginei, dar și a Ileanei legată de țara românească printr-o dragoste frenetică explicabilă mai mult prin istericalele ei de fată mare ținută prea mult în sala de așteptare, decât prin picătura românească de sânge ce-i insinuase în vine rezervatul și echilibratul domn Barbu.
    O latură interesantă de lămurit pentru cei care n-au de lucru ar fi legătura pe care neuitata noastră regină Elisabeta a strâns-o, pentru mai multe generații de madame și de vergine, între isterismul romantic literaro-muzical de importațiune străină și naționalismul dus până dincolo de limitele bunului simț și simbolizat prin „portul românesc” și „fuiorul de lână” (nu lipseau decât opincile), în mijlocul eleganțelor Louis XV și ororilor Mackardtiene.
    Nadeja Știrbei, una dintre ultimele victime ale hipnozei carmensilvice (regina Elisabeta își semna poeziile cu pseudonimul Carmen Silva), își crescuse fetele în adorația zevelcuței și a chindiei, obligându-le să graseieze numai pe românește.
    Ileana s-a pus să iubească cu toată patima moștenită de la mamica tot ce era românesc: costumele, munții, pajiștile, oile, luntrile, marinarii și limba românească. O despărțire de acestea însemna o sfâșiere a inimii pentru „domnița noastră”, fără nicio compensație, căci pe junele Anton nu-l iubea. Îl iubise pe spurcatul de Hochberg, dar mintea îi șoptea că un logodnic cu vază nu se găsea ușor în situația ei.
    Căsătoria s-a celebrat într-un cadru feeric, la Peleș. Toate au mers de minune, numai serviciul vestiarului a fost mizerabil. Deși, ca ministru de Interne, eram printre cei privilegiați, abia mi-am găsit pardesiul, iar, în locul țilindrului meu nou-nouț, m-am ales cu o jerpelitură de pălărie plouată și necălcată.
    O jertfă mai mult pe care am adus-o pe altarul patriei!

  23. Părerea mea despre Grecia:
    O capră râioasă cu coada-n sus, un greiere care crede că va primi de mâncare dacă va cânta din liră, cu o cununiță de frunze de măslin pe cap, un boier scăpătat care stă cu burta-n sus și are pretenția să fie hrănit de vecini pentru că e de viță nobilă și nu poate cu austeritatea, o țară de evazioniști cu ifose, care cred că Bugetul de Stat trebuie alimentat de zei…

    Am avut o cunoștință care trăia numai din împrumuturi și nu-și făcea probleme că trebuie să le returneze. Se împrumuta ca să-și ia mașină, calculator, perdele, aragaz, gresie, ușă, varză… ca să meargă în vacanță, ca să-și facă analize…
    Mi-a cerut și mie bani cu împrumut, dar eu am un principiu imuabil: nu mă împrumut, dar nici nu dau cu împrumut.

  24. Luminita Arhire vorbeste destre ,,prietenii” Udrei, care, s-au apucat sa vorbeasca despre una, despre alta.
    Care prieteni, Luminita Arhire ? Aceia au fost slugile.
    Prietenii Lenutzei sunt trei: Traian Basescu, Alina Bica si Ana Maria Topoliceanu. Indiciu ? In genere, prietenii se solidarizeaza intre ei. Fie in libertate, fie……
    (Z)

  25. O mare victorie a belakunismului, la anul Domnului 1990, în România! Din SURSA http://ro.wikipedia.org/wiki/Mitropolia_Ungrovlahiei cităm : “În anul 1990 titulatura patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, aceea de arhiepiscop al Bucureștilor și mitropolit al Ungrovlahiei, a fost schimbată, implicit înlocuindu-se denumirea multiseculară a Mitropoliei Ungrovlahiei cu aceea de Mitropolia Munteniei și Dobrogei.” În felul acesta, “revoluţia română din decembrie 1989” a şters din memoria colectivă a românilor ortodocşi chiar şi amintirea marii victorii de la Sirmium din anul Domnului 1167, când Romania Comnenilor a desfiinţat statul Hungaria, înlocuindu-l cu entitatea geopolitică ecumenică Ungrovlahia ! Se petrecea aceasta –la 1990- pe fondul unor atacuri continue ale presei anti-româneşti ghidată de către ziaristul Petre Mihai Băcanu – un escroc dovedit şi condamnat de justiţia comunistă a dictatorului Nicolae Ceauşescu- împotriva Patriarhului Teoctist ! Orice argumentaţie logică a Patriarhului Teoctist era desfiiinţată imediat prin replica : “Eşti un legionar!”

  26. Normal ca folclorul muntenesc este asemanator cu cel grecesc , sarbesc sau bulgaresc , doar nu ei sunt vecinii muntenilor ? Doar nu va asteptati la un folclor brazilian la taranii de la Segarcea si Dragoslavele . Ca si arhitectura bisericilor din secolele 14 , asemanari izbitoare intre Curtea de Arges si lacase similare din Serbia si Bulgaria – sa vrem sa fie ca cele din Anjou , mai greu .
    Revenind la oile noastre – 1 ) dacii nu au fost exterminati , chiar daca romanii ar fi facut asta in Dacia Romana avem triburile dacice libere in jur
    2 ) nicaieri altundeva decat in gandirea dogmatica a istoricilor unguri un intreg popor locuind un teritoriu vast , intre Nistru si Tisa isi paraseste in masa vatra in 271 ( cum sa fi trecut Dunarea o populatie atunci de cateva milioane , nu era pod , nu era Sova , nu era Ponta sa le promita ) ca sa revina IN ACELASI LOC peste un mileniu – este o nebunie !

  27. @Cris – Grecia era in perioada otomana cea mai saraca provincie turceasca , 10 milioane de crestini tratati de turci ca sub-oamenii , nici un drept , abuzuri … In 160 de ani de la independenta lor , in 1981 , aveau o tara cu un PIB pe cap de locuitor de 12 mai mare decat al Romaniei , un popor educat , civilizat – preotii lor ortodocsi vorbesc curent engleza – mandru , o mare flota comerciala , un comert infloritor , mari miliardari – Niarchos , Onassis , succese sportive si culturale – Callas , Mouskouri , Roussos , JO de la Atena 2004 – nu confundati poporul grec cu baietii teribili si imaturi de la Syriza .

  28. Nu stiu de ce va revoltati, domnule Titus Filipas! Ungrovlahia era numele pe care-l dadeau ungurii Tarii Romnanesti a Munteniei sau Vlahiei (care cuprindea in vremea lui Mircea cel Batran si Dobrogea), insemnand Vlahia de dincolo de Ungaria, adica de dincolo de Transilvania si Ungaria. Asa ca pentru mine, mai istoric suna Muntenia si Dobrogea, decat Ungrovlahia, denumire data de straini acestor teritorii, ascuzand intentiile dintotdeauna ale regalitatii maghiare, de a integra in imperiul ei si Vlahia sau, sugerand prin aceasta denumire, ca Valahia este a Ungariei.Prima oara numele de Ungrovlahia apare in cronicele maghiare, apoi in cele bizantine.

  29. @Oscar Wilde
    Eu văd că este invers. Victoria zdrobitoare a Romaniei Comnenilor în bătălia de la Sirmium din anul 1167 creează începutul unei perioade de hiatus pentru statul Hungaria. Cât durează acest hiatus ? Este altă problemă, distinctă. Şi văd aici http://ro.wikipedia.org/wiki/Iachint_de_Vicina că scrie limpede : +”Româniile populare” erau numite de către cancelariile bizantine Ungro-Vlahia („Vlahia dinspre Ungaria”) și erau păstorite de Patriarhia Constantinopolului prin horepiscopi (χωρεπισϰόποι : episcopi itineranți) trimiși de perihoreții (περιχωρήτες : „supraveghetorii marginilor” în grecește) de la Vicina.+ Vicina era marcată ca localitate de importanţă în portulanul lui Idrisi încă de la anul 1154. Dar, evident, abia după anul 1167 devine sediul de facto al Mitropoliei Ungrovlahiei. Faptul că noi, românii ortodocşi, nu focalizăm prea bine atenţia noastră -criză de atenţie!, chestiune de psihologie- facilitează munca unor propagandişti maghiari extremişti precum Tamaş Laioş, profesor universitar la Cluj imediat după Diktatul de la Viena! Or, Tamaş Laioş nu vrea să admită că a existat acest hiatus în fiinţarea Hungariei ! Dacă noi, românii ortodocşi, tăcem, cine să ne apere drepturile istorice ?

  30. @Centru
    „Grecia modernă” este un stat factice. Alimentat cu bani în secolul XIX de Germania. Iar în secolulul XX, de către CCE apoi de UE, special pentru helenizarea vlahilor din Rumelia.

  31. S-a propus (nu ştiu cine a făcut propunerea) ca Grecia să îşi răscumpere ea singură datoria suverană. Dar aceasta înseamnă totala ignorare a istoriei Greciei moderne, adică istoria grecească pe ultimii două sute de ani. Statul grec modern s-a născut în cadrul ideologic al doctrinei Montesquieu-Voltaire-Gibbon elaborată în Epoca Luminilor. Deja regele Prusiei îi semnala epistolar iluministului Voltaire carenţele doctrinei privind speranţele excesive puse în Grecia. Nu este mai puţin adevărat că regele Frederic cel Mare a speculat în propriul avantaj (astfel a devenit „Cel Mare”) doctrina Montesquieu-Voltaire : Împărţirea Poloniei. Primul tratat de împărţire a Poloniei, acela din 1772, se încheie pe fondul european lobbyist-voltairian care pregătea tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774. Document european prin care ţarina Caterina cea Mare primea, doar în schimbul unui ajutor financiar personal către ilustrissimul Voltaire, dreptul de a construi NovoRossiia (sau Rusia Meridională) în spaţiul nord-pontic din Romania Orientală. Înţelegerile de la Yalta, în finalul celui de al doilea război mondial din secolul XX, nu ar fi fost posibile fără tratatul de la Kuciuk Kainargi din anul 1774. Or, vorbesc despre ceea ce se întâmpla în finalul Epocii Luminilor, aceasta deja însemna interferenţa nepermisă a ideologiei Montesquieu-Voltaire-Gibbon în teologia politică a Sfinţilor Părinţi Ierarhi. În cadrul politicii vizionare iniţiată de Mihail al VIII-lea Paleologul (cel mai mare dintre împăraţii romani, supranumit „Împăratul de Aur”), în politica delocalizării funcţiilor imperiale, drepturile imperiale în spaţiul nord-pontic din Romania Orientală fuseseră deja alocate domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei. Manualele de liceu din perioada interbelică ţineau să amintească acel aspect. Alexandru cel Bun fiind singurul împărat (de fapt Cezar) recunoscut internaţional din istoria noastră! Unii dintre istoricii militari români de astăzi cunosc acel episod privitor la drepturile noastre istorice, însă tac dintr-o prudenţă justificată. Istoricii ruşi contemporani ştiu despre drepturile imperiale transferate legal, bine documentat, către domnitorul Alexandru cel Bun. Ruşii vorbesc deschis despre ele, pentru a le critica. Şi argumentul vital din critica lor, paradoxal!, îl susţin şi eu. Pentru că frontiera spre Nord nu era clar definită. Era chiar vagă, indefinită –tipic pentru abordarea Nova Roma– eventual cuprinzând şi Transilvania rusească. Adică regiunea Zalesie cu Vladimir şi Suzdal. Aici criticii ruşi chiar au dreptate. Intellighenţia elenă de astăzi ştie prea bine că şi UE şi Rusia au tot interesul să împedice falimentul suveran al Greciei. Iar discuţiile diplomatice înţelepte ale elitei politice greceşti cu People’s Republic of China sunt destinate numai să reamintească decidenţilor supremi din UE şi Rusia că datoria suverană a Greciei –oferită acum pe un platou globalizat– pare să fie deosebit de palatabilă şi pentru China. Adevărul este că Grecia, deşi în stare de faliment suveran, are încă o mulţime de cărţi de jucat. Pe care, certamente, le va juca în continuare foarte inteligent, aşa cum face în ultimele două veacuri din existenţa sa ca un stat modern.

Lasă un răspuns