Iată câteva fotografii de la ultimile evenimente organizate la Fundatia Europeană Titulescu – dezbaterea de joi, referitoare la atentatele de la Paris; dezbaterea referitoare la situatia post-electorală din Republica Moldova; lansarea volumului coordonat de ambasadorul Nicolae Ecobescu; lansarea volumelor ambasadorului Neagu Udroiu:
Până la „căderea” lui Băsescu, Udrea era o sursă foarte credibilă pentru simpatizanții și susținătorii tagmei celor doi.
Dintr-o dată, spusele lui Udrea nu mai sunt serioase, adică afirmațiile ei despre unii procurori și judecători, și despre Coldea.
Nu știe Udrea? minte Udrea? de ce-ar vrea să demoleze tot eșafodajul construit de Băsescu, Macovei, ea însăși et co? De ce n-ar avea încredere în Justiția pură și oarbă?
În privința conferințelor de la fundație, felicitări și toată admirația mea.
Mă uit la domnii din fotografii și mă gândesc: ce s-au schimbat! ce m-am schimbat! ce ne-am schimbat!
E tanto il tempo se ne va…
ce ne face micutzul Titulescu astazi domnule Nastase?
+Despre Ion D. Sârbu / Întrunirile naţionale şi internaţionale [din fandomul SF, n.n.] sunt interesante atât prin temele pe care le pun în discuţie, cât mai ales prin oamenii care participă la ele. Dacă-i cunoşti deja, e un moment propice pentru a-i revedea şi a afla ce au mai făcut, de când v-aţi văzut ultima oară. Dacă sunt nume şi chipuri noi (şi, în general, sunt), atunci este cel mai bun prilej pentru a-ţi extinde lista cunoscuţilor. Cu aceste gânduri mă implicam în 1987 în organizarea Consfătuirii Naţionale de Science Fiction, care urma să aibă loc în Craiova, deşi îmi era destul de greu, fiind eu însumi un fel de invitat (veneam de la Cernavodă, unde eram profesor). Doream, mai ales, să cunosc persoane şi personalităţi noi. Existau atâtea lucruri pe care nu le ştiam şi la care voiam să am acces, încât aş fi făcut pentru asta o mulţime de lucruri, la care nici nu m-aş fi obosit să mă gândesc, de obicei. Era cea de-a doua consfătuire de profil pe care Cetatea Banilor o organiza, cea dintâi fiind în 1976, pe vremea generaţiei de aur a cenaclului Henri Coandă (Alexandru Mironov, Ion Ilie Iosif, Marius Ghergu, Titus Filipaş, Radu Honga, Marius Stătescu, Carmen Cioroianu, Florin Marian Diloiu). Aşa că ar fi trebuit să se ridice la înălţimea aceleia, cel puţin. Întrunirile s-au ţinut în marea şi impresionanta Casă de Cultură a Tineretului, situată pe Calea Severinului (dar şi la Teatrul Naţional), iar oaspeţii au fost cazaţi, în cea mai mare parte la motelul acesteia. În după-amiaza celei de-a doua zile, invitatul excepţional al Consfătuirii a fost scriitorul şi publicistul Ion D. Sîrbu. Despre scriitorul I.D. Sârbu auzisem şi citisem destul de puţine lucruri, în mod oficial. Ştiam că devenise craiovean prin adopţie, securitatea comunistă stabilindu-i domiciliul forţat aici, în 1964. Că fusese unul dintre studenţii preferaţi ai lui Lucian Blaga, iar apoi îşi luase o teză de doctorat la catedra acestuia. Şi mai ştiam că făcuse puşcărie politică dar că, în ciuda opresiunilor la care fusese supus, îşi păstrase intact statutul de intelectual – continuase să publice cărţi, piese de teatru, devenise secretar literar al teatrului craiovean. Drumurile noastre nu se intersectaseră însă niciodată până în acel moment. Aşa că era de explicat emoţia care mă cuprinsese cu o zi înainte, când Alexandru Mironov ne-a anunţat că reuşise să-l determine să accepte invitaţia de a urca pe scena Teatrului Naţional pentru a ne povesti câte ceva din aventura sa literară şi intelectuală. -Greutatea cea mare, ne-a explicat Al. Mironov, în secret, nu a fost să-l determin pe dumnealui să vină, ci pe soţia sa să-l lase să vină. Domnul Sîrbu este destul de bolnav, iar doamna sa îl păzeşte ca o adevărată vulturoaică. L-am luat, pur şi simplu, pe semnătură. Dacă-mi aduc bine aminte, domnul Ion D. Sîrbu a fost cel de-al doilea invitat care a luat cuvântul, în acea după-amiază târzie, pe scena Casei de Cultură. Sala era aproape plină, iar eu bănuiam că printre reprezentanţii cenaclurilor care-şi anunţaseră prezenţa se mai găseau şi diferiţi “intruşi”, interesaţi în mod direct de ceea ce se spunea acolo (de la intelectuali care nu voiau să rateze ocazia de a fi în direct cu lumea bună, până la securiştii trimişi de partid să supravegheze, pentru ca lucrurile să nu o apuce pe făgaşe nedorite). Aşezat între Ion Ilie Iosif şi Alexandru Mironov, I.D. Sîrbu a luat destul de abrupt cuvântul, scuzându-se pentru că ne tulbura ordinea prestabilită a convenţiei, prezenţa sa printre noi fiind neaşteptată chiar şi pentru el. -Domnul Alexandru Mironov, aici de faţă, este principalul vinovat. Domnia-sa a reuşit să mă convingă să vin pe această scenă, aducându-mi argumentul suprem: “Şoarecele B. şi alte povestiri”. Pentru că domnişoarelor, doamnelor şi domnilor, este adevărat: cândva, m-am apropiat şi eu de genul literar pe care-l susţineţi cu asiduitate dumneavoastră. Numai că eu consider că ficţiunile mele sunt mai mult fantastice decât SF. Domnul Mironov a venit însă cu o motivaţie imbatabilă: acţiunea cărţii se petrece pe o altă planetă decât Pământul. Şi chiar despre asta am de gând să vă vorbesc, acum. Avea un stil absolut fascinant. De regulă, după primele 4-5 minute de atenţie acordate unui vorbitor, publicul începe să se plictisească, treptat, se foieşte, îşi mişcă picioarele pe podea, oftează, îşi face vânt cu programul piesei de teatru sau cu vreun ziar, întoarce capul şi discută în şoaptă cu vreun cunoscut. Ion D. Sîrbu nu a avut parte de nimic din toate astea, deşi a vorbit aproape o oră. Răstimp în care adunarea aceea eclectică a fost numai ochi şi urechi, neîndrăznind aproape nici să respire. Povestea publicării “Poveştii şoarecelui B” constituie, în sine, o naraţiune de aventură science fiction. -Mi-am luat servieta cu romanul sub braţ şi m-am prezentat, în audienţă, la directorul editurii Dacia, din Cluj. Un om foarte amabil şi politicos. A luat teancul de foi dactilografiate şi m-a asigurat că voi primi un răspuns în cel mai scurt timp. M-am întors acasă şi m-am pus pe aşteptat. Într-adevăr, cam după vreo două luni, am primit o scrisoare din partea editurii, în care eram invitat la discuţii. Asta este! m-am bucurat. Îl vor tipări, altminteri mi-ar fi trimis o notiţă scurtă de refuz prin poştă. Aşa însă era o chestie de tocmit pe text. M-am înarmat cu răbdare şi, la data fixată, m-am prezentat din nou în antecamera biroului directorial. Când, în sfârşit, am fost invitat să intru, directorul m-a invitat să iau loc şi mi-a spus că a citit el însuşi, cu mare atenţie, volumul. Că îl găseşte bine scris, că are şarm şi că, în fine, este publicabil la editura pe care o conducea. M-a întrebat însă de ce am plasat acţiunea din “Şoarecele B.” pe o planetă din Galaxie, când, la noi în ţară, se făcuseră paşi promiţători în această disciplină? Pe scurt, mi-a pus manuscrisul în braţe şi m-a îndemnat să rescriu partea cu amplasarea geografică. M-am întors acasă şi m-am apucat de lucru. Nu este un lucru tocmai uşor să modifici cadrul; trebuie să umbli chiar şi la personaje, să te atingi şi de acţiune… În fine, am terminat şi m-am deplasat, într-un suflet la editură. Aici, surpriză: directorul fusese schimbat, iar înlocuitorul său mi-a cerut să-i las cartea, ca să o citească. I-am lăsat-o. Când m-a chemat pentru discuţii, s-a legat, exclusiv, de amănuntul geografic. M-a întrebat cu ce gând ascuns am plasat eu acţiunea în România. Voiam cumva să le oferim capitaliştilor capete de acuzare împotriva noastră? Păi ce eram noi, oameni lipsiţi de inimă, făceam vivisecţii pe bietele animale? Plasează, tovarăşe, toate experimentele astea sadice în America, se ştie ce fac ăia acolo în laboratoare şi mai au obrazul să o numească ştiinţă aplicată. Am luat manuscrisul şi am revenit acasă. Fără replică. L-am refăcut şi, la data convenită, m-am prezentat la editură. Aici, alt director. Deja mă obişnuisem. Domnul de dincolo de birou a procedat exact ca precedentul: m-a trimis acasă, fără volum, şi apoi m-a rechemat să-l discutăm. Excelentă carte, tovarăşe scriitor, excelentă, dar de ce ai plasat dumneata acţiunea în Statele Unite? Cum să publicăm noi asta cu numai câteva luni mai înainte ca secretarul de stat american să ne viziteze ţara? Păi vrei să pierdem Clauza Naţiunii Celei Mai Favorizate? De ce nu scrii dumneata o carte, în care acţiunea să se plaseze la noi, la Cluj? Uite, profesorul universitar şi poetul Mihai Beniuc a făcut multe lucruri interesante chiar în domeniul amintit în carte. Aşa că ia manuscrisul şi du-te acasă pentru rectificări. Vă închipuiţi că am luat manuscrisul şi că m-am întors acasă. Dar nu pentru rectificări. L-am aruncat într-un sertar, unde a şi rămas vreme de
câţiva ani, până să îl propun Editurii Cartea Românească, la care avea să apară, în 1983. Sala a aplaudat în picioare, vreme îndelungată. Nu numai povestea în sine (care, trebuie s-o recunoaştem, dincolo de patina umoristică cu care o înnobilase vorbitorul, constituia o adevărată aventură kafkaiană contemporană), ci mai ales şarmul omului cu povestea, micile gesturi făcute (poate involuntar) în scopul de a capta şi a menţine atenţia, schimbările de ton, iscusinţa oratorică în a-şi răsuci fraza, în aşa fel încât auditoriul să nu ştie până în ultimul moment ce avea să se întâmple. Toate elementele aparent nesemnificative care demonstrau, o dată în plus, că omul de pe scenă fusese atâţia ani la rând secretarul literar chiar al teatrului în care, acum, îşi ţinea publicul cu sufletul la gură. Au urmat şi alţi invitaţi, dar se simţea că structura de rezistenţă a spectacolului se încheiase. La sfârşit, când lumea a ieşit în foaier, să fumeze o ţigară şi să comenteze, am reuşit să mă apropii de Alexandru Mironov şi să-l rog să mă prezinte invitatului după-amiezii. Domnul Sîrbu m-a privit cu interes şi, aflând că venisem din Cernavodă la această convenţie cu un grup de 18 liceeni, m-a întrebat cum de am reuşit să le insuflu acea dorinţă de cunoaştere, care să-i facă să-şi dorească şi altceva decât discoteci şi plimbări pe malul Dunării. Într-un avânt aproape necugetat, am îndrăznit să-i fac invitaţia: -Păi, domnule Sîrbu, cel mai bine ar fi să aflaţi direct de la ei. Dacă nu aş şti că soţia dumneavoastră vă aşteaptă neliniştită acasă, aş îndrăzni să vă invit la o şedinţă de cenaclu, într-una din camerele hotelului. S-ar bucura extraordinar şi ar avea ce le povesti colegilor, la întoarcerea acasă. După câteva secunde de meditaţie şi după o consultare fugitivă cu domnul Mironov, care râdea într-un dinte, clătinând din cap, a fost de acord. -În ultimii ani, mi-a cam lipsit acest tip de motivaţii. Soţia mea nu se va supăra, dacă voi mai întârzia o jumătate de oră. După dumneata, domnule profesor. Am sunat adunarea şi, în cinci minute ne găseam cu toţi (ba chiar şi mai mulţi, deoarece aflând de vizita neaşteptată, câţiva bucureşteni aflaţi pe coridoare au acceptat ideea de a sta înghesuiţi precum sardelele, numai să poată să-l vadă mai îndeaproape pe filozof), într-una din camerele unde eram cazaţi, la etajul întâi. Şedinţa ad-hoc, plănuită pentru 30 de minute s-a întins pe aproape două ore şi, la scurt timp după începerea ei, a trebuit să lăsăm uşa deschisă, iar pe coridor, în jurul ei, s-au mai postat vreo zece scaune şi taburete. Ion D. Sîrbu ne-a povestit o mulţime de lucruri atunci: despre o vizită pe care a făcut-o în Germania, despre Lucian Blaga, despre cum se ţineau cursurile la facultate înainte de 1945, despre Camil Petrescu şi Ion Minulescu, despre filozoful D.D. Roşca, despre filozofia teatrului, despre viitorul apropiat al umanităţii şi, mai ales, despre adolescenţă. Avea răspuns la orice întrebare, fără să pară însă prolix sau obositor. A pus întrebări la rândul său şi i-a provocat pe tinerii mei liceeni să nu-şi risipească clipele frumoase ale adolescenţei şi să profite la maxim de ea, deoarece pofta nesăţioasă de cunoaştere a acestei vârste dispare, de obicei, odată cu ea. Într-un târziu, cu vădită părere de rău, şi-a cerut scuze că nu mai poate să stea şi ne-a rugat să-l căutăm pe Alexandru Mironov, ca să-l ducă acasă cu maşina. La plecare, cernavodenii i-au cerut autografe, care pe ce a avut – pe cărţi, pe reviste, pe foi de hârtie, iar uneia dintre fete i l-a dat chiar pe mâneca unui tricou. Anii au zburat, exact cum ne spusese, aproape fără să ne dăm seama. Unii dintre liceenii aceia sunt şi acum alături de mine, organizând cu multă pricepere superba Academie de Vară ATLANTYKRON. Iar câţiva mai păstrează încă acel autograf, într-un loc secret de pe lângă inima lor, o comoară simbolică, vorbindu-le încă despre acea sete de cunoaştere care i-a făcut să mă însoţească în urmă cu peste un sfert de secol către conştiinţa unui OM – Ion D. Sîrbu.+ Articol de Aurel Cărăşel. SURSA http://revistanautilus.ro/fandom/ion-d-sarbu/
Infiintarea Fundatiei Europene Titulescu este una dintre cele mai bune idei.
Adrian Nastase
In general, presa romana – prin definitie autista – nu discuta aplicat despre ,,situatia post-electorală din Republica Moldova.” De fapt., nu discuta mai nimic din afara ,,clopotului de sticla” numit Romania. Care Romanie, abia se vede de pe orbita. (Z)
Cred ca a venit timpul sa va spuneti parerea (despre acest delicat subiect) si pe blog, domnule prim minIstru.
Cris
Foarte corect:
,,de ce-ar vrea să demoleze tot eșafodajul construit de Băsescu, Macovei, ea însăși et co? ”
Pai este foarte simplu: cand un copil razgaiat care primeste tot ce cere muschiul lui, de la parinti, se confrunta, la un moment dat, cu un refuz, ce face ? Incearca sa strice ,,jucaria” la care nu mai are acces, desi, jucaria nu are nicio vina. (Z)
ps
Va amintiti alegerile interne din PDL, castigate de Blaga ? Eu am privit FOARTE ATENT acel eveniment. Udrea se plimba cu cameramanii muci dupa ea, suflandu-si zulufeii de pe frunte cu ostentatie si cu un zambet triumfator de invingator, INIANTE de fi numarate voturile.
Ce s-a intamplat ? Blaga a adus mai multi sustinatori si a invins.
Ce a facut Udrea ? Confruntata cu o situatie pe care nu a prevazut-o, SIGURA CA VOINTA LUI BASESCU ESTE SUFICIENTA, s-a apucat sa urle: ,,FRAUDA ! Ati furat voturile!”.
Desi, stafful ei participase la numarare ! S-a confirmat ce spunea, atunci, parasuta prezidentiala ? Evident, nu. Absolut penibil.
Eu cred ca aceasta femeie ar trebui sa ajunga, nu la inchisoare, ci, la ospiciu. Dar acel ospiciu ar trebui sa fie construit cat mai incapator cu putinta.
(Z)
Americanii au procedat intelept alegind neescaladarea in Ucraina prin furnizarea de arme. Daca ar fi facut-o, Putin ar fi avut pretext pentru o invazie si cucerire a Ucrainei. Starea de fapt este ca azi Crimea e pierduta, pe timp nedefinit. Starea de fapt este ca s-a creat si consolidat o noua enclava rusofona, sustinuta militar de Rusia, si ca ea nu va dori sa fie parte a acestei Ucrainei, decit daca i se va acorda un statut special, aprobat de Rusia. Un posibil proces de pace nu poate ignora aceste realitati. Mai mult, planul de fragezire a Rusiei nu si-a atins obiectivele inca, si nu il vad pe Putin cedind cind are un asemenea sprijin popular acasa. Ne-am ales cu un alt razboi, cind rece, cind cald la est in Europa in secolul XXI. Pentru asta politicienii europeni ar trebui trasi de urechi. Dar cui ii pasa de responsabilitate? Nici un politician UE nu si-o asuma, desi ei au incalzit borshul in Ucraina. La fel si americanii, au partea lor de responsabilitate in stimularea initiala a acestui conflict.
@ZeV
Referitor la răspunsul în legătură cu „eliberarea” justiţiei (probabil şi a SRI) de sub presiunea (sau opresiunea) lui Băsescu. Întreb şi eu, aşa, retoric după ce am văzut-o pe Kovesi aruncând peste umăr jurnaliştilor când a decis urmărirea doctorului Rădulescu (cred că aşa îl cheamă) pentru „favorizarea infractorului) fiindcă i s-a părut (acesta e cuvântul folosit) că respectivul medic a exagerat starea pacientului, oare despre ce „eliberare” mai poate fi vorba?! E bine să fii optimist şi îmi pare rău că nu ot fi. Justiţia noastră e plină de specimene gen ţaţă sau „dănileţ” (e un prototip, substativ comun deci). Se vor părui între ei ca „4pede” ca să citez o altă ilustră juristă şi vor promova alţii şi altele după chipul şi asemănarea lor. Nu cred în justiţia asta, liberă şi independentă de lege.
Pacat ca nu Ministerul de Externe organizeaza astfel de dezbateri .
E un nivel un pic mai ridicat decat ce se face la Externe acum , receptii in Europa de Vest unde sunt invitati ” reprezentantii romanilor ” din tarile respective – indivizi in mare parte needucati , imaturi , fara relevanta – si colecte la straini pentru sala de spectacole a ambasadei din Paris .
Ce ne facem altfel ca se apropie 15 februarie ?
Data limita data de dl Ponta , marele lansator al proiectului care se face ca nu stie ca de la el vine ideea , ministrului Rus pentru ” semnarea sau nu ” a contractului gigantic Brasov Comarnic – nu Rus , venit la Transporturi acum 7 luni , a inceput sa vorbeasca fara pauza de acest proiect acum 3 ani ….
Normal , un fiasco , nu va fi nimic pe 15 februarie .
Doua mari bemoluri –
1 )proiectul de finantare in concesiune este , in mare , un nou contract Bell Helicopters ( o , tempora – CDR Ciorbea Diaconescu Opris Lupu 1998 , proiectul l-a costat postul pe Daianu , care s-a opus ) – dupa terminare Statul ar avea de platit 300 milioane de euro/an constructorului timp de 25 de ani … de alt mod de finantare nimeni nu pare sa fi auzit in noul PSD .
2] chiar terminat , sectorul nu are nici o logica , este izolat la 100 de kilometri de autostrada de la Ploiesti iar spre Brasov nu este nimic , unde se va drena , iesita de pe cei 50 kilometri de autostrada in munte , circulatia ?
Dar nimeni nu vorbeste , in tara lui Coanda si Aurel Vlaicu , de o atat de rationala si mai putin scumpa prelungire a autostrazii de la Ploiesti spre Baicoi , Campina si Comarnic …
Superbe fotografii , multumim !
Nea Nelu il sprijina pe Razvan sau invers ?
Are Udroiu o cravata , de te ia cu ameteli , fa-ti matale o pomana si ofera-i o mica atentie , de ziua lui !
Mama cum arata Celac , cati ani o avea omul asta ?
Nu pot sa-l uit cum statea el fudul intre Nixon si Ceausescu , asta-i legea universala a vietii , care nu iarta pe nimeni , „cu mortul in fata si cu fanfara la spate” .
Ministrul delegat Talvar e mereu suparat , si incruntat , de ce oare ?
Parca-i ruda cu Gabitza Oprea .
Ce a primit UDMR de la PSD http://www.romanialibera.ro/politica/partide/ce-spune-kelemen-hunor-despre-drepturile-maghiarilor-in-romania-366593
Felicit atitudinea cancelarul german si a presedintelui francez, care exclude solutia trimiterii de arme in Ucraina, solutie promovata de liderul aliantei ,,defensive” numita NATO, act care nu ar duce decat la escaladare, cu consecinte greu de anticipat.
De fapt, a cam venit timpul, dupa zeci de ani de ,,protectorat” transoceanic, ca Europa sa-si rezolve singura problemele, avand cea mai mare apropiere de orice conflict potential de pe teritoriul ei. Si cea care ar suferi cel mai mult in urma unui eventual conflict major. Altii, doar si-ar vinde armele.
Scriitorul francez Michel HOUELLEBECQ adoră “încorporarea prin produs.” [vezi seria de sensuri pe care le propune dicţionarul DEX pentru încorporare: înglobare ;înrolare ; recrutare etc]. Spre convingere, iată un excerpt din interviul de aici http://www.theparisreview.org/interviews/6040/the-art-of-fiction-no-206-michel-houellebecq +INTERVIEWER: You love citing product names. For example, “loup au cerfeuil Monoprix Gourmet” [“Monoprix Gourmet sea bass with chervil”]./HOUELLEBECQ: “Sea bass with chervil . . .” It’s appealing. I also use product names because they are, objectively, part of the world I live in. But I do, it’s true, tend to choose the product with the most enticing name. You want to eat something with chervil. It’s pretty.+
De cand astept si vestea asta …. nu mai credeam ca se poate , dar se pare ca-i pe vine ……. ce misto ar fi , buturuga mica rastoarna carul mare !
http://www.dcnews.ro/radu-cristescu–acuzaprc-c8prc-9bii-la-dresa-lui-ioan-oltean–protejat-de-prc-c8prc-99eful-ccr_466905.html
Daca-i vad si pe astia doi ( zdrentzeanu’ ala cu ochii-n toate partile , de te ameteste cand te uiti la el , si tractoristu’ parvenit de taranoi cu putoare de cioban , barbat adevarat din Bistrita ) in puscarie , ma imbat , si cred ca pe langa mine vor fi multi altii beti de bucurie , s-ar putea sa fie chiar si 7,4 milioane !!!
Imprumut guvernamental roman de la BCEI de 175 de milioane de euro .
Pentru construirea a noua mii de locuinte care vor fi inchiriate tinerilor cu venituri mici .
Este o strategie buna ?
Nu mai bine , cu un asemenea imprumut , asiguri conditii pentru dezvoltare care vor impiedica multiplicarea saracilor – modernizarea portului maritim Constanta , crearea unui hub aerian regional pe Aeroportul International Bucuresti Henri Coanda , construirea autostrazii Bors Barcau sau a centurii Sud a Capitalei ?
Un port maritim constantean cu docuri modernizate , cu perioade scurte de incarcare si descarcare , cu un nou terminal , noi cheiuri si depozite , va fi un plaman economic pentru tot Sud Estul romanesc , nu doar Dobrogea , ci si Baraganul , zona metropolitana bucuresteana si sudul Moldovei .
Un aeroport bucurestean largit , cu noi terminale , spatii de depozitare , piste , spatii de tranzit , zona de legatura a zborurilor intre Europa si Orientul Apropiat si Africa inseamna inscrierea capitalei romane ca un centru de afaceri international , cu tot ce aduce aceasta – sedii si succursale ale marilor companii , capitaluri investite , transfer de competente .
O autostrada spre Vest inseamna zone economice dinamice care o vor insoti .
Locuintele sociale ce bogatie creeaza ?
Doamna Udrea spune astăzi că excesiva ei mediatizare pune o presiune inacceptabilă pe justiție.
Adică, ea sugerează că fiind aflată într-o luptă, pe care în mod explicit o consideră inegală, cu șeful SRI, acest lucru ar influența deciziile ulterioare ale magistraților, chiar afirmă că este aproape imposibil să mai aibă parte de o judecată corectă.
La întrebarea lui Codrin Ștefănescu despre ”dosarele fabricate” ea răspunde vag, prin ricoșeu, că este posibil să se fi făcut ( fără să numească vreun caz anume) unele abuzuri.
Doamna Udrea observă public aceste lucruri dintr-un motiv banal: pentru că i se întâmplă ei… dacă altcineva, din tabăra adversă, ar avea parte de un tratament identic, dânsa și-ar vedea mai departe de cura de slăbire și de manichiura îngrijită, fără să se emoționeze, așa cum nu s-a emoționat de-a lungul celor 10 ani de mandat Băsescu.
Spre deosebire de doamna Udrea noi, ceilalți, nu suntem la fel de uimiți . Noi am mai văzut …
Interesante, pe ici, pe colo, interviurile doamnei Udrea.
De exemplu, relatarea despre Oreste Teodorescu, deși minoră, absolut minoră, vorbește mai bine decât multe altele despre caracter, onoare, principii și alte icoane invocate non-stop taman de aceia care scuipă pe ele.
Păi, zice Udrea, băiatul ăsta care are pretenția că plutește inodor și incolor prin sfere unde noi, muritorii de rând, nu putem accede, protejat la exterior de pietroaiele purtătoare de noroc din inele și de cercelușul șic din lobul stâng, ar fi copiat documente de la trustul la care a lucrat și le-ar fi plasat pe bani( cu o ușoară neliniște dacă va primi sau nu suma solicitată) cui i s-a părut lui că ar putea fi interesat – doamna fiind selectată din prima .
Așadar, când cobora Oreste pe-o scară de fum din meditația transcedentală și din integrarea în absolut, dădea o raită pe la biroul doamnei , pentru perfectarea unei afaceri sordide rău.
Doamna Udrea –aviz amatorilor!- spune că ea nu prea are obiceiul să păstreze înscrisuri (în această privință o credem integral , nu-i așa?) dar , uneori… mai ține totuși amintire câte ceva …
Mă aștept ca după această demascare , Oreste Teodorescu să ”PROLIFEREZE” ( cum ar zice Maria Coman , de la Antena 3 ) necruțător ”nește ” injurii groaznice .
Educaţia constituie principalul mijloc prin care se instituie puterea spirituală.
@fosta basarabeancă
I-am citit soțului meu ”Povestea pirului” , care mi s-a părut admirabilă ca stil și în același timp plăcută ca relatare sau metaforă- oricum aș privi-o . El mi-a atras atenția asupra simbolisticii dansului pe pământul dintre fundațiile casei , pe care mi-a deslușit-o. Puteți să ne spuneți în care parte a țării ați găsit această tradiție? Sau este de dincolo de Prut ? Aceeași întrebare- din ce zonă?
Din Memoriile lui Constantin Argetoianu:
În toate țările civilizate, învățământul primar e pus în sarcina comunelor, numai la noi lefurile învățătorilor grevează Bugetul Statului.
La noi toată lumea e cu cuvântul DESCENTRALIZARE pe buze, însă prin descentralizare toată lumea înțelege numai drepturi, nu și îndatoriri.
ptr Cris
saracutza Noutzy Spaima Consrituutiei inca nu intelege ca ea este distribuita pe post de urma scapa turma … si se mira ca … toti se leapada de ea ..
I se potrivese foarte bine asa :
Olim lacus colueram
olim pulcher extiteram
dum cignus ego fueram !
Girat , regirat , garcifer
me rogus urit fortiter
propinat me nunc dapifer
Miser, miser !
modo niger
et ustus fortiter !
Nunc in scutella iaceo
et volitare nequeo
dentes frendentes video
(odata eram lebada pe lac , azi friptura pe-un platou si-mprejur doar dintii pofticiosi!!!) Sa zic asa „la multi ani” nu mai este op urare de bine ptr Nutzi
Frumoase fotografii!
Astazi m-am lamurit deplin ca dl CTP este una dintre persoanele care poarta pijama cu stele. Ca or fi doua stele, ca or fi trei, putin important. Semnalasem discret debutul unei linii propagandistice de felul urmator: evenimentele judiciare din aceasta perioada ar putea trezi un nou val de simpatie cetateneasca pentru Adrian Nastase. Drept care a debutat o propaganda menita a contracara posibilul trend, aratand ca Nastase a fost un om rau, detestabil si detestat. Mai, cin’ sa fie, cin’ sa fie, daca nu aceeasi onorabila companie care ni l-a daruit (pe cap) pe dl Johannis? Astazi, dl CTP, ca un cadru de nadejde si bine instruit, tranteste un comentariu despre tenis, in care face o comparatie intre Johannis si Nastase. Desigur favorabil lui Johannis si nefavorabil lui Nastase. Mestere, te-am remarcat, esti din aia cu chelie albastra! Desigur ca ziaristul neamului s-a facut ca ploua la stirea ca Johannis, vizitand un batalion de vanatori, a mancat cu nesimtire din portia soldatilor! Ce, nu avea bani sa-si cumpere un sandvis si, mai ales, niste bere?
Domnule NASTASE,sunt dintre cei care deschide zilnic calculatorul si pentru dumneavoastra,si am facut acest lucru si cand …mai bine nu.Ma intereseaza analizele si parerile dumneavoastra,de aceea.Va regasesc in toate dezbaterile si frustrarile imi provoaca o si mai mare suferinta pentru ce vi s-a intamplat .
Este interesant acest autor Michel Houellebecq, cu împătimirea lui faţă de opera de sociolog a filosofului pozitivist Auguste Comte. Oricum, lectura sa oferă argumente extrem de solide împotriva liberalismului degradant din prezent.
Imposibil să intru pe blogul meu !
Am auzit-o pe Udrea pronunțând cuvântul ABUZURI.
Singurul mod în care moașele DNA pot fi convinse de faptul că avortonul lor e abuziv este ca ele, moașele, să suporte pe pielea lor aceste ABUZURI.
Altfel le vor considera în continuare, abuziv, stat de drept.
Iată, Băsescu pune la îndoială imparțialitatea Justiției!
(Despre Udrea): „Sper să se bucure de condiții corecte pentru a se putea apăra”. Suspectează el magistrații de incorectitudine în acuzare și judecare? Se teme că lui Udrea nu i se vor crea condiții corecte?
„Sper să-mi confirme încă o dată că este un om cinstit”. Așadar, i-a confirmat în mai multe rânduri că e cinstită. Adică eu vă spun că sunt cinstită, tot eu vă confirm că sunt cinstită, vă mai confirm o dată și vă rog să sperați că o să vă mai confirm. Vă puteți îndoi de cinstea mea, devreme ce EU v-am confirmat?
„Am convingerea că, dacă va avea ocazia să o facă, o va face”. Adică s-ar putea să nu i se dea ocazia să arate că e cinstită? să nu i se dea voie să se apere? să rămână doar cu acuzațiile?
Limba noastră-i o comoară în adâncuri (și definitiv) îngropată:
„Observ că, oricât aș fi prins de viața cu nepoții” (vă așteptați să urmeze o propoziție de felul nu mă pot desprinde de viața politică. Ei, bine, cum ar zice unii reporteri, nu), urmează „observ că este o furibundă propagandă pentru demolarea a ceea ce s-a întâmplat în 2004-2014”. (nu pentru DEMOLAREA, stimabile, ci pentru DEVOALAREA…)
„Nu aici și nu acum voi vorbi despre acest lucru” (vă așteptați, ca și mine, să nu mai urmeze nimic. Și totuși, urmează ce nu trebuia să urmeze), „ci era obligatoriu să ies public și să-mi apăr mandatul” (păi, nu ziseși, bre, că nu aici și nu acum?)
Să nu mai zică nimeni că chestiile cu Coldea nu sunt adevărate!
„Elena Udrea mi-a spus despre Coldea. În mod categoric mi-a spus” (deci a fost categorică tipa, n-a glumit), „dar președintele nu are niciun mijloc de verificare” (dar un mijloc de a-i fi spus Parlamentului are, măi, Crăcănel?)
Să nu credeți cumva că Băsescu a luat acasă documente secrete de la Cotroceni! Nuuuu…
„Eu caut acum, mi-am luat toate calculatoarele să văd, cât încă sunt în reședința oficială, să văd dacă nu am în calculatoare documente secrete, ca să le șterg, că e un lucru care trebuie făcut la încetarea mandatului” (în ce zi și la ce oră i-a încetat mandatul, stimaților?).
Să nu ziceți că nu v-a spus!
„Ce i s-a-ntâmplat fratelui meu e o înscenare, și era vorba că la el au ajuns ca să dea înapoi de la un domn doar 250.000. Nu era vorba de bani ajunși de la Căpățână la el”.
Ce n-ați înțeles?
@ blogi,
in sfarsit!……
@ blogideologic:
Și vă e frig…
Stați în blogu ăsta!
@Luminița Arhire
Mă bucur că v-a plăcut povestea mea. O poveste adevărată și o metaforă, în același timp. Spre deosebire de înalt-calificații și respectabilii filozofi care scriu pe acest blog (tot respectul meu, nu este o ironie), pe mine mă preocupă mai mult viața reală, nefăcând abstracție de gândirea filozofică din toate timpurile. Un fel de filozofie aplicată.. cu disjungeri, după caz.
Toate s-au întâmplat exact cum v-am spus, cu mențiunea că am observat o paralelă perfectă între istoria unei țări și a unei gospodării simple (micro și macro, ar spune unii). Nu tot ce e vechi e bun și nu toate cele vechi sunt rele. Nimic nou sub soare, doar îmbunătățit. Inclusiv escrocheriile, vezi pirul meu de care nu pot scăpa nicicum.
Povestea cu dansul este reală și ideea le-a venit oamenilor din sărăcie, fiindcă nu aveau destui bani pentru ciment. Am ajuns la disperare până am reușit să nivelăm locul și am înțeles tot atunci, pe loc, lacrimile bătrânilor din vecini, plângând la gardul meu în ziua aceea, care au jucat trei nopți sârbe și bătute pe temelia casei noastre moștenite. Este vorba de cel mai sărac loc din România, Botoșani, malul Prutului. însă tehnica nu le este străină tuturor celor care au locuit de-a lungul acestei ape. Clima pe valea Prutului este oarecum diferită de restul zonelor cu care se învecinează, însă unitară de la nord la sud pe toată valea – secetoasă și fierbinte vara, săracă în precipitații și iarna, geroasă, crâncenă. Sărăcia caracterizează această zonă dintr-un capăt în altul. Știți cum e, geografia determină istoria. Știu, căci vin tot de pe malul Prutului, dar din partea cea mai sudică basarabeană.
Nu e Oreste Teodorescu descoperitorul veșniciei spirituale palpabile. Dacă a reușit să le ia banii proștilor, ca să le vândă fum împachetat, nu mă mir. Civilizația, evoluând cu pași de melc, uneori poticnindu-se ori dându-se de-a dura a stabilit mersul lumii. Amintirea casei pe care am doborât-o noi este veșnică, m-a marcat. Mai am un cireș de 50 de ani, sper s-o mai ducă.
Dacă refacerea unei macro-gospodării cum este România s-ar face, atunci ar dura mult și ar trebui să se întâmple cu niște bătrâni în frunte; pai cu pai, fir cu fir. Sunt mai rezervată la îndemnul: „Lăsați tinerii în față!”. Cu niște bătrâni calificați, totuși, dar bătrâni.Ceea ce nu cred că se va întâmpla. Stăm cu fundul pe un tezaur (nu e o vorbă mare) și habar nu avem unii și nu le pasă altora.
blogideologic –
Banuiesc ca ati fluierat prea tare in biserica……
@ Marius Nicolae,
Uite aşa s-au născut marile „dizidenţe”!
În cazul de faţă mai degrabă e vorba de uitat parola! 🙂 👿
@ Cârcotaşu februarie 9, 2015 la 9:29 pm
Mi-am exprimat opinia personala, fara sa dau in cap la nimeni…..