Intelegem prin tatuaj „introducerea materiilor colorante vegetale sau minerale sub epiderm la diferite adâncimi, cu scopul de a produce o coloratiune sau desenuri, persistând un lung timp desi nu totdeauna indelibile”. Definitia ii apartine lui Nicolae Minovici (1868-1941), medic legist, fratele lui Mina Minovici si creator al primului serviciu de salvare din Bucuresti. El a scris o carte despre tatuaje, publicată in 1898, carte in care arăta, la sfârsitul secolului 19, ca tatuajul nu mai este un apanaj al „criminalilor” si al celor din „clasele de jos”, el fiind răspândit si la „clasele superioare”. In cartea lui sunt prezentate diferitele tipuri de tatuaje, procedurile de tatuare si sunt reproduse categoriile de tatuaje – embleme patriotice si religioase, embleme inscriptiuni, embleme militare, embleme metafore, „embleme amoroase si erotice”, embleme fantastice si istorice. Tatuajul pe care l-am reprodus il reprezintă pe legendarul Leonidas. Probabil că „titularul” era, incă de pe atunci, un suporter al echipei Dinamo.
Tatuajele ar trebui folosite, astăzi, si de oamenii politici. Culorile tatuajului (rosu, albastru, verde, portocaliu) ar arăta orientarea politică. Dificultatea tine de faptul că tatuajele se sterg foarte greu iar traseistii ar avea o mare problemă. La Jilava, unii dintre cei „internati” acolo mi-au spus că aveau o mare dificultate când isi tatuau numele iubitelor si la eliberare descopereau că iubitele respective isi aleseseră alt drum.
PS Inteleg că la Palatul Sutu a fost organizată o expozitie despre tatuajul din România, cu prezentarea reproducerilor din cartea lui Minovici. Imi propun să merg să o vizitez.
Eh .. acu 50 de ani singurul tatauj „admisibil” era ancora – numa ptr cei car4 facusera armata la marina. Semn „de corp”. Restu erua derbedei, golani sau puscariasi… Si latele mai „elaborate” expuneau pe cel care le avea la aprecieri gen ” da si in Africa sunt foarte moderne”. Iar piercincgu ? ” Mai ramane sa iti bagi un os de gaina in nas ca canibalii”.
De un se vede ca unoeri progresul este regres!!
(io fiind conservator si reactioner consider ca tataujul ori este „de corp” adica certifca paratenenta la un cipr militar mai dificil ori este Papua Noua Guinee , Si piercingu ? Nu zic decat ca ma vazut tineri cu sarma in nas!!)
Cand am vazut filmul „300 Spartans”, cu regele Leonidas, care impreuna cu o mana de luptatori s-a impotrivit pana la moarte armatei lui Xerxes, in batalia de la Termopile, am avut, pret de o clipa, nostalgia regilor patrioti, desi stiam ca imitatia toxica a modei presedintilor a distrus monarhiile, cum niciun razboi nu ar fi reusit. Am notat, cu acel prilej, cateva reflectii despre frica si despre moarte, nu le am acum la indemana, dar ideea era ca poti invinge frica si moartea alegand sa mori cu eroism, in picioare, chiar daca cobori cu o clipa mai devreme in lumea stramosilor (o credinta similara au avut maresalul Ion Antonescu si presedintele Nicolae Ceausescu), decat sa consimti la ingenuncherea poporului tau. Despre traseisti, parerea mea e ca sunt o expresie a coruptiei politice, asa cum vad si acum „negocierile” pe care le fac „incoruptibilii”, pentru a veni la guvernare. Nu numai tatuajul ar fi o solutie, ci si microcipul. Ceea ce va rezulta din coruperea politica a parlamentarilor nu va fi durabil, dar poate vom invata din mintea cea de pe urma, un reset de sistem ar fi necesar, desi ma tem ca este adanc inradacinata prejudecata, pe care am auzit-o vanturata din departari, ca pentru a ne fi bine trebuie sa ne fie inainte rau.
Mafiotii ( Justitia independenta 🙂 ) se sfasie intre ei … Cica , Coldea este cel mai periculos dintre ei pentru ca are liceul la seral si a fost exmatriculat si din facultate in anul I …
http://www.cotidianul.ro/razboiul-elenei-udrea-cu-creatiile-lui-basescu-seful-sri-generalul-coldea-si-procurorul-sef-al-dna-255965/
http://www.cotidianul.ro/cine-verifica-povestea-si-ascensiunea-neamurilor-lui-florian-coldea-in-sri-255891/
Cum ar zice stimabilul blogideologic,
Ostiola psihedelică și psihastenică prioritizează și eficientizează retrocesiv aberoscopul percepțional, ranversând behaviorist circumnutația și tuiționismul, computând sinereza aberativă și sinestezia simpaticolitică, zerotajul aluvial și dialogismul radiativ.
Ce oximoron palestric pendinte de o pentadă ar perfectiviza mai bine, ar percola mai prezidial un peripateticism mai insculpat, decât abioza ranflurată a pseudoesteziei abjurate?
Ai?
Omul se tatueaza aproape de cand exista. Dar, exista tatuaje si tatuaje…
In antichitate, in Egipt era o arta, in Roma si in Grecia se marcau cu tatuaje infractorii, hotii etc. (ca sa ne limitam la extreme).
Capitanul englez Cook a intalnit tatuati artistic in Samoa; de la polinezianul „tatau” vine cuvantul tatuaj.
Pentru politica romaneasca, intr-adevar e complicat rau cu eventualele tatuaje colorate. Prea multi par mai aproape de tatuajele antice romane sau grecesti. Cel putin asa „zic” DNA, rapoarte europene de specialiate sau reprezentanti ai Inaltei Porti. Contra acestei opinii nu vad reactii semnificative in societate…
Interesantă (şi poate utilă ) ideea tatuării politicienilior, cu atât mai mult cu cât tatuajul este la modă de prin anii 1990-2000 încoace. Pe de o parte, nu ar denatura finalitatea simbolică pe care o are încă din neolitic ( însemn de apartenenţă la un grup – etnic, religios, criminal, politic în cazul nostru – şi, în acelaşi timp, semn punitiv pentru traseişi – cum se aplica sclavilor vinovaţi în Antichitate ); pe de altă parte, ar reprezenta un ritual de iniţiere, politică evident, datorită durerii îndurate în momentul realizării. Cu toate acestea, nu e sigur că expoziţia de la Palatul Şuţu va stârni un viu interes. Altele sunt evenimentele care atrag în momentul de faţă atenţia publicului : arestările spectaculoase făcute de DNA, declaraţiile care se doresc incendiare ale Elenei Udrea, şi – din păcate – diviziunile din PSD.
Dl. Adrian Năstase ne spunea acum câteva zile că „splituirea” partidului nu va rezolva problemele. Aşa este, dar „splituirea” apare şi din divergenţe ideologice (nu este cazul facţiunii Geoană-Vanghelie cu a sa „România Noastră” şi nici a viitorului partid al milionarului S. Ghiţă, primii fiind decişi să pună capăt „sultanatului politic” al lui V. Ponta, iar cel de-al doilea să declanşeze o cruciadă împotriva „boşorogilor comunişti” – la ei, este vorba doar de demagogie şi oportunism ) ; însă apariţia PD-ului în 1993 s-a datorat nu numai orgoliului de lider al lui Petre Roman, dar şi politicii sale de dreapta, în totală contradicţie cu linia pe care Ion Iliescu încerca să o impună. Aderarea la Mişcarea Populară Europeană (2006) nu a schimbat practic orientarea PD-ului, devenit PDL în 2007, ci i-a continuat evoluţia spre dreapta, partidul ajungând să oploşească sub poala lui Traian Băsescu cele mai abjecte forme de corupţie, mascate sub doctrina încurajării acumulării de capital.
Mai tulburătoare este „splituirea” lui Victor Ponta după prezidenţiale : pe de o parte, un prim ministru capabil şi eficient, iar pe de alta, un şef de partid ce lasă impresia că nu ţine situaţia sub control, ba mai mult, că este controlat de „greii” partidului, şi care-şi continuă declaraţiile emfatice în sprijinul promovării „tinerilor”, când singurul criteriu de promovare ar trebui să fie competenţa. Iar ca nimeni să nu se îndoiască de inconsecvenţa politicii sale, după ce propune ca membrii de partid anchetaţi penal să sufere sancţiuni care pot ajunge până la excludere, îl reprimeşte pe Şova, pe numele căruia se încearcă instrumentarea unui dosar penal !
Unde este liderul carismatic de dinainte de alegeri, cel care a făcut greşeala colosală să candideze la prezidenţiale în timp ce era în fruntea guvernului, astfel încât toate numulţumirile populaţiei, chiar şi cele de ordin personal, să-i fie puse în cârcă ? Nu a digerat înfrângerea ? Regina Elisabeta I a Angliei (1533-1603) spunea că un conducător de stat trebuie să aibă un stomac de struţ. Ar fi cazul ca V. Ponta să se preocupe mai puţin de strategiile prin care îşi poate îmbuna adversarii politici şi să se intereseze mai mult de baza sa electorală, cele 35-36 procente din electoratul României, procente pe care n-ar trebui să le considere bătute în cuie, mai ales acum, când pe scena politică europeană asistăm la o renaştere a stângii. Syriza (Grecia) şi Podemos (Spania) nu sunt partide de „twitter” cum au fost definite pe acest blog (decât, poate, în măsura în care Klaus Iohannis este un preşedinte de „Facebook”) ; ele au drenat electoratul de stânga, nemulţumit că partidele tradiţionale l-au trădat. Dacă vor reuşi pariul economic pe care şi l-au propus, rămâne de văzut. Oricum, pe moment este bine că ele există, pentru că atunci când în stânga eşichierului politic apare un vid, acesta este ocupat de partide extremiste, anti-sistem.
Inteleg ca Nicolae Minovici era un vizionar, de vreme ce tinea cu Dinamo pe vremea la care echipa nici macar nu se infiintase! 🙂
augustinradescu,
evident…
Filosoful scoţian David Hume nu reuşea să identifice firul de cauzalitate. Marmota Punxsutawney Phil uneori dovedeşte că are succes.
Doamna Merkel l-a vizitat pe Viktor Orban in Ungaria, prima vizita a sa acolo din 2010, intr-un moment cheie: cu doua saptamini inainte de vizita lui Putin in Ungaria. Este un moment extrem de interesant. Orban doreste o cooperare intensa cu Rusia. Aparent ii displace modelul european si american, si are motive bune, dar nu stiu cit de sincere sunt. Pentru ca o „cooperare” cu Rusia nu va schimba decit stapinul, din Uncle Sam, in Dedushka Vasia.
Patrunderea Rusiei in Europa de Est prin cai Troieni (sa le spunem ‘troika’, ca-i pe placul rusilor), nu poate decit sa aiba scopul de a sparge constructia europeana, si de crestere a influentei Rusiei. Probabil rusii le-au promis ceva ungurilor, si acel nu ma indoiesc ca are de a face cu integritatea Romaniei, Slovaciei si altor tari care contin minoritati unguresti. Ungurii spera ca roata americana a Istoriei, care acum e in pana, sa fie schimbata cu una ruseasca.
Intleg ca SUA considera sa furnizeze armament letal Ucrainei. Pe mine ma sperie chestia asta…
http://www.dw.de/merkel-stresses-need-for-open-society-at-meeting-with-hungarys-orban/a-18230051
@Cris
Crezi sincer că asta-i fascinaţia şi puterea Istoriei noastre, a românilor ?
[…] http://www.adriannastase.ro/2015/02/02/despre-tatuaje/ […]
E .. de la Mininovici cetire.. cand a murit intenmeietirul actualei case regale suedeze .. pe bratul sau a fots descoperit un tatuaj : Mort aux rois! (Moarte regilor) Facut pe cand era doar soldatul Bernadotte
@T-Rex – cum poti debita asemenea enormitati ?
Ungaria s-a ridicat in masa in 1956 impotriva comunismului stalinist .
Orban se viseaza in autocrat , nu-i place sa fie criticat , intr-un regim democratic nu poate face ce vrea – de aceea ii admira pe Erdogan si Putin .
Iar cardasie lui cu Putin este orientata imptriva Romaniei !
Cris
februarie 2, 3:40pm
Am avut și eu intenția de a scrie în stil „blogideologic”. Dar nu aș fi reușit mai bine decât Dvs. Printre hohote, vă transmit felicitări!
În ultimul timp, blogul Dlui Năstase promovează ironia fină, „instigatorul” fiind chiar patronul lui. Este o relaxare să intri aici, eu chiar am devenit dependent.
Cu cat un domeniu este mai inutil si mai facil, cu atat va castiga mai multi adepti! Nu va dau exemple, sunt evidente… in zilele noastre, cam tot!
@ Centru
Cum începea revoluţia maghiară de la 1956 / Luptele din Kremlin l-au depus pe Gheorghi Malenkov în februarie 1955, urmează scoaterea lui Imre Nagy din funcţia de prim ministru în aprilie 1955. Dar, surpriză mare!, Imre Nagy nu-i trimis în Siberia, nici măcar nu-i închis în vreo puşcărie din Ungaria, ci este lăsat să locuiască („ca un paşă”, mărturia unui contemporan) într-o vilă centrală din Budapesta, într-un cartier privilegiat. Bănuiesc că vila aceea nu fusese primită de comunistul Imre Nagy ca moştenire de la tatăl său, ci fusese confiscată de comuniştii maghiari de la vreun burghez. Totuşi, este linişte, linişte mare la Budapesta, până în februarie 1956. Atunci, la Congresul 20 al P.C.U.S., liderul sovietic Nikita Hruşciov în reabilitează pe comunistul maghiar Bela Kun. Pozitiv corelat cu această reabilitare a lui Bela Kun (şi există o logică în toate corelaţiile pozitive), ideologul sovietic Mihail Suslov îşi exprimă sprijinul faţă de Imre Nagy. De la acel moment începe tulburarea la Budapesta ! „Revoluţionarii maghiari” in ovo fac plimbări ostentative, individuale sau în grupuri mici, prin faţa locuinţei lui Imre Nagy. Se înfiinţează la Budapesta Clubul Petöfi, după numele celebrului revoluţionar maghiar şovin de la 1848. Să reamintesc şi un citat al conducătorului revoluţiei maghiare de la 1848, Lajos Kossuth: „Românii, o hoardă mai josnică decât vita!” Fără să-i cunoască ideile reale, revoluţionarii români de la anul 1848, Nicolae Bălcescu şi Cristian Tell, îi acordau încredere totală acestui Kossuth. Masonul Ludovic Kossuth favoriza politica „Divide et Impera”, şi astfel creează o diversiune, prezentându-le junilor munteni pe frumoasa lui nepoată. Al cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina un duel între Tell şi Bălcescu, cei doi tineri uitând jurământul solemn pronunţat la „Frăţia”. Ca semn al ingurgitării politicii culturale promovate de Petöfi, revoluţionarii maghiari de la 1848 vor bombarda Preparandia românească din Arad, şi vor arde Biblioteca românească din Sibiu, unde învăţase carte mai înainte Aaron Florian (o bibliotecă bună într-un oraş valorează cât o Universitate, considera Thomas Carlyle). Aaron Florian a fost profesorul de istorie al lui Nicolae Bălcescu la şcoala de la Sfântu Sava, înfiinţată după principiile Ideologiei lui Destutt de Tracy. Reamintesc, Ideologia primară a lui Destutt de Tracy a fost inserată ca un acquis în ideologia naţionalismului românesc. În fine, nu aceasta era tema, ci felul cum începe revoluţia maghiară de la 1956. Deci ea începea totalmente întru spirit belakunist şi anti- românesc. Îmi place şi felul cum descriu maghiarii răscoala Curuţilor : „război de independenţă naţională maghiară” 🙂 „Ungurii sunt comici!” Afirmaţia îi aparţine lui Mihai Eminescu, şi este valabilă şi acum. Să o substanţiem ceva mai mult, şi cu date mai noi. Poema linguşitoare „Ode à la Reine de Hongrie”, scrisă de Voltaire în anul 1742, a fost sursă de inspiraţie pentru Compromisul/Ausgleich de la 1867. Politicienii moderaţi unguri au clamat mereu, deşi în mod fals, că pretenţia Ausgleich de la 1867 se baza pe similitudinea cu actul popular românesc de la 1859 (Mica Unire). De ce spun eu „în mod fals”. Pentru că actul Ausgleich de la 1867 a fost instituit de contele von Beust dintr-o judecată a sa eronată : spera să reînvie Sfântul Imperiu Roman ! Dar politicienii extremişti maghiari din Transleithania (n-a existat de fapt Ungaria Mare dinainte de Trianon, a existat numai Ungaria Mare dinainte de Mohaci) popoarelor, care avea capitala şi parlamentul instalate la Budapesta, au folosit resursele imense colectate prin impozitarea popoarelor în scopurile unei ideologii a maghiarizării forţate a popoarelor Transleithaniei ! Metodologia maghiarizării forţate funcţionează cu mult succes în Transilvania şi Moldova de acum, de asemenea chiar la Bucureşti ! De ce se poate spune, cu argumente noi, că „Ungurii sunt comici!” Aceiaşi politicieni „moderaţi” ce comparau pretenţia Ausgleich de la 1867 cu Mica Unire românească de la anul 1859, deveneau extremişti în refuzul de a incorpora Dreptul Roman ca fundament civil al statului „lor” (am pus ghilimele pentru că acel construct distopic rezultat din Ausgleich nu era de fapt „Ungaria ungurilor”, ci Transleithania popoarelor), deşi aceasta a fost principala grijă a legislatorilor români după Unirea de la anul 1859 (vezi „Codul lui Cuza”). De fapt întregul program anti- românesc al politicienilor unguri, fie cei „moderaţi”, fie cei „extremişti”, este în esenţă un program comunist. Friedrich Engels scrisese la anul 1949 din bucuria – dar bucuria lui Engels era o bucurie à la Pol Pot! – că fuseseră instalate tribunalele de sânge împotriva românilor : “[Românii sunt] un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… [ei sunt] suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi [vor ] rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice… Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte.” (vezi articolul din 13 ianuarie 1849 intitulat “Lupta maghiarilor” publicat în ziarul Neue Rheinische Zeitung). Bela Kun avea perfectă dreptate atunci când susţinea că ungurii prin însăşi firea lor sunt comunişti ! De altminteri întreaga burghezie maghiară a susţinut cu entuziasm Republica Sovietică Maghiară a lui Bela Kun. “Opinca românească” a spulberat Republica Sovietică Maghiară. Însă răul ideologic imens fusese făcut. De atunci ungurii confundă, până la identificarea totală, Republica Sovietică Maghiară, de durată scurtă, însă de existenţă reală, cu mitul „Ungaria Mare dinainte de Trianon” ! După Compromisul/Ausgleich de la 1867, politicienii maghiari au implementat un frenetic program comunist-nepman avant la lettre de industrializare, folosind bani colectaţi prin impozitarea tuturor popoarelor din Transleithania. De ce au implementat politicienii unguri acest program de industrializare cu sprijinul statului ? Pentru că fabricile deveneau şcoli de maghiarizare forţată pentru populaţia rurală săracă de diverse etnii venită la oraş. Către sfârşitul primului război mondial, muncitorii maghiarizaţi, înrolaţi obligatoriu şi îmbrăcaţi în haină militară de către regimul KundK, au devenit principala forţă armată bolşevică din Imperiul autro-ungar. Ei au ocupat, fără teamă de vreo pedeapsă, chiar şi Viena imperială ! A fost nevoia de intervenţia ţăranilor români sub arme, ţărani români ardeleni conduşi de Iuliu Maniu, pentru eliberarea Vienei de sub teroarea muncitorilor maghiari bolşevici ! Dar sfârşitul Republicii Sovietice Maghiare la anul 1919 n-a însemnat de facto sfârşitul comunismului belakunist. Acest spirit malefic căpăta substanţă şi forţă cominternistă. Comunismul belakunist fonda chiar şi Partidul Comunist din România la anul 1921, sub ghidarea unuia dintre locotenenţii lui Bela Kun, pe nume Fóris István (devenit Ştefan Foriş). Frontiera dintre România Mare şi URSS era perfect transparentă pentru acest Ştefan Foriş, el trecea într-un sens ori altul de câte ori voia ! Ordinele către comunismul belakunist din România veneau de la Moscova. Aşa avem Revolta de la Lupeni din anul 1929, ori mineriadele din anul 1990. Şi este necunoaştere a istoriei locale să afirmi că „revoluţia maghiară de la 1956” avea caracter anti-comunist ! Liderul sovietic Nikita Hruşciov era în totală conivenţă cu belakunistul Imre Nagy atunci când venea vorba despre anexarea Transilvaniei. A fost nevoie de întreaga diligenţă a liderului chinez Ciu En Lai, format în Franţa şi deci în spirit pro-latin, pe lângă conducerea de la Moscova pentru a fi hotărâtă, cu
trupe sovietice, stoparea iredentismului belakunist instalat în 1956 în Ungaria ! (Nu ştiu cine era la acel moment ambasadorul român la Pekin). Şi abia cu intervenţia chino-sovietică este recunoscut Dreptul Roman în Ungaria, principiile sale, modernizate de Napoleon, fiind incorporate în Codul Civil maghiar din anul 1959, şi nu întâmplător, adaug eu, aceasta se producea exact la un secol după actul românesc de la 1859. Nu-i aşa că „Ungurii sunt comici” ?
Nu stiu daca tatuajele mai rezolva ceva si nici macar dangaua. Oricum exista doua feluri de migratori politici: cei, practic, necunoscuti si care au aparut imediat ce partidele au devenit organizatii de escrocherie, in sensul ca unii muncesc si, atunci cand partidul escroc ajunge la putere, vin altii sa guverneze, iar cei care au muncit primesc suturi in fund. Si politicienii care sunt mai cunoscuti si care nu mai au nevoie de insemne, oricum majoritatea lor le au pe acelea de grad. Si, oricum, daca isi tatueaza cuvantul Adam, acesta – le ei – nu va deveni niciodata Amsterdam.
Filosoful scoţian David Hume considera că nu există propriu zis un principiu al cauzalităţii independent ori „în sine”. Iară ceea ce era denumit de către alţi filosofi, contemporani lui, principiul cauzalităţii, David Hume considera că reprezintă numai o aplicaţie a principiului asociaţionismului. Conjuncţia constantă a evenimentelor care permite să se extragă relaţii cauzale stabile se bazează pe asociaţionismul subiacent. Este mai întâi şi mai întâi imersia inductivă a omului în fluxul experienţelor. În felul acesta, cauzalitatea în evenimentele simple ajunge să poată fi „explicată” ca un fel de astrologie a conjuncţiilor terestre cotidiene încercate de un om (inquiring mind).
Acum am citit:
Cris
februarie 2, 2015 la 3:40 pm
Colega, vrei sa ma omori..prin ras ?
😉 😉 😉
centru
februarie 2, 2015 la 9:57 pm
Mai baiatule, de ce il jignesti gratuit pe T-Rex ? A scris, fara patima, cam acelasi lucru pe care il spui tu (legat de interesele teritoriale ale ungurilor).
Problema celor ca tine (extrem de grava) consta in faptul ca (ei/voi) nu citesc/cititi cu atentie si pana la capat, intr-o stare de calmitate, singura care permite intelegerea.
ps
Probabil, cand citeai, tot la sosele te gandeai.
Nah, ca am dat-o-n versuri…
😉
@centru
Stimate colocutor, alături de fixaţia aproape patologică (oricum, greu de explicat în termeni de normalitate) pe care o etalezi generos faţă de Ponta, observ şi lipsă crasă de informaţie istorică.
În Ungaria a apărut primul regim comunist din Europa, constituit după Revoluția din Octombrie 1917 din Rusia, sub denumirea de „Republica Sovietică Ungaria” care, din fericire, graţie Armatei Române, a existat doar între 21 martie și 6 august 1919
Aşa că mai uşor cu „T-Rex – cum poti debita asemenea enormitati ?”.
Ungurii n-au avut şi n-au nicio problemă de a fi comunişti sau capitalişti, de a fi cu americanii sau ruşii. Pentru ei contează doar care soluţie le dă cele mai multe speranţe de a readuce Ungaria în graniţele din timpul regelui Ştefan cel Sfânt. Este cel mai persistent vis, cea mai arzătoare dorinţa a cvasitotalităţii ungurilor, oriunde s-ar afla aceştia în lume.
@ George Ban & ZeV:
Aferim! Aferim!
Parul meu va fi de soc/Să nu vă omor detot…
Caragiale zicea: „imparțial ca rumânul”.
Să ne consolăm cu ideea că și italienii sunt „pluriparțiali” ca și noi. Și în Italia se trece de la un partid la altul fără probleme. În ultima legislatură, parlamentari ai partidului Movimento Cinque Stelle au făcut ca și cei ai PP-Tv-ului.
Mulți rămân într-un partid pentru colegi, dintre care își fac prieteni, pentru atmosfera din organizație…
Părerea mea e că într-o perioadă de tranziție la capitalism și de criză partidele nu pot ține strict la ideologia lor fiindcă, odată ajunse la guvernare, trebuie să aplice politici de toate culorile.
Nu scuz traseismul, dar numi se pare o abatere majoră. (Pregătesc oare terenul pentru scurgerea mea din PNL în…?)
Din Memoriile lui Constantin Argetoianu:
Nevasta mareșalului Prezan a fost geniul bun sau pacostea soțului ei. Fără d-na Prezan e probabil că generalul n-ar fi ajuns niciodată comandant de armată, generalisim în timpul războiului și mareșal în timp de pace. Dar fără d-na Prezan e foarte probabil că tânărul ofițer apreciat de toți șefii lui ierarhici ca un om cinstit și de caracter, și-ar fi păstrat până la sfârșitul unei cariere mai puțin strălucite o demnitate și o libertate de cugetare și de hotărâre pe care le pierduse în cotiturile vieții.
L-am cunoscut pe Prezan înainte de 1888 pe când era căpitan în Regimentul I de Geniu comandat de tată-meu. L-am regăsit la înapoierea mea de la Paris, prin anii 1895, la Palat, împreună cu nevastă-sa. Era aghiotantul prințului Ferdinand, iar d-na Prezan, drăguță și plăpândă, era doamnă de onoare a principesei Maria.
Cine ar fi putut crede că acea perechiuță ștearsă și smerită va juca în prefacerile României rolul pe care l-a jucat? Bastonul de mareșal zăcea de pe atunci în bideul d-nei Prezan.
Îndepărtată de la Curte pentru prea multă curte în jurul ei, d-na Prezan, care pusese mâna pe jaloanele necesare, a început abia atunci să se miște în plină conștiință a puterilor ei. Nu atât frumoasă cât plină de farmec, nu atât inteligentă cât meșteră în dozarea posibilului și imposibilului, fără multă cultură, dar cu mult tact, Olga Prezan a dus decenii de-a lungul trei oameni de nas: pe Ferdinand, pe Nicu Filipescu și pe onorabilul ei soț.
Pentru sfiosul Ferdinand ea a fost o prietenă dorită cu intermitențe. Pentru Filipescu a fost marea pasiune a agitatei lui vieți, iar pentru soț – o stăpână ascultată cu smerenie.
Țin minte că, pe când eram la Paris, prin 1911, a venit Nicu Filipescu cu d-na Prezan, au închiriat un apartament și au trăit câteva săptămâni ca doi porumbei. Cum nu eram la curent și vroiam să ajung la Nicu, mă miram de toate piedicile de care mă izbeam, mai ales că știam cât ținea dânsul la mine. Mult mai târziu am aflat pentru ce se ascundea.
Prin 1914, cu ocazia unui duel, mi-a încredințat plângând un plic voluminos pe care m-a rugat să i-l dau d-nei Prezan în caz de nenorocire. Uitase de nevastă, mamă și copii…
O dată, de două ori pe lună se „aranja” cu ministrul de Război să-l cheme pe Prezan la București ca să-i înlesnească astfel două-trei zile de tete a tete cu iubita. Câteodată nu se putea, ceea ce nu-l împiedica pe Filipescu să dea năvală. Olga îl expedia pe Prezan cu consemn de întoarcere la oră fixă ca să-l poată primi pe bătăiosul ei amant. Prezan nu zicea nimic și executa consemnul.
Ferdinand și Filipescu erau geloși unul pe altul și, cum părăsea unul Bucureștiul, spionii celuilalt urmăreau pas cu pas deplasările bănuitului. Din cauza d-nei Prezan, Nicu Filipescu nu-l putea suferi pe Ferdinand căruia îi ura să moară fie și pe câmpul Turdei, și tot din cauza ei, Ferdinand îl trata pe Filipescu de lichea, deși știa bine că nu era.
@ blogideologic:
Nu te supăra, frate român! N-am făcut-o cu răutate.
Sunt doar un Scorpion vesel și ironic, care însă acceptă și ironiile și glumele la adresa LUI, fiindcă la vârsta la care e nu mai are nimic de câștigat și nimic de pierdut.
Cred sincer că nu istoria românilor e puternică și fascinantă, ci înșiși ROMÂNII sunt puternici și fascinanți.
Puternic și fascinant ești dumneata, puternică, fascinantă și mereu fascinată sunt eu.
Să dăm, așadar, mână cu mână!
@T-Rex – 100 % de acord cu tine .
Multumesc pentru informatia despre Republica Ungara a Sfaturilor – nu era al doilea regim comunist , dupa cel rusesc ? Tu nu pari in schimb sa stii ce s-a intamplat in 1956 , cand toata Europa de Est era sub jugul comisarilor stalinisti care iti rupeau oasele in lanturi in temnita daca nu mergeai drept cum spuneau ei – milioane de unguri civili s-au rasculat , sticle incendiare si mitraliera furata de la politie , impotriva Armatei Rosii .
Ce vroiam eu sa-ti transmit este ca ungurii sunt 100 % occidentali , germanofili – germanofoni , catolici si protestanti , Orban se preface ca nu ar fi la fel de occidental ca natiunea lui .
Iar Ponta , sa-mi fie cu iertare – este o mare , mare dezamagire – ce a facut omul asta concret in 3 ani de guvernare ? O pasarela pietonala la Busteni ? O ratoiala indecenta la adresa bulgarilor ” partea bulgara nu termina partea ei din podul de peste Dunare ” cand investitia era bulgareasca 90 % ?
@Mumu, multumesc. Nu stiu de ce s-a zburlit @centru…
@ZeV multumesc, e ok, poate a avut o zi proasta. Toti avem…
@centru
Dragă domnule, când am afirmat că unele atitudini şi luări de poziţie pe care le etalaţi sunt cam „greu de explicat în termeni de normalitate”, nici prin cap nu mi-a trecut că o să fiţi aşa de grabit să-mi confirmaţi supoziţiile.
Să ştiţi, regret sincer că nu m-am înşelat. Preferam să greşesc. Mi-aş dori ca acest loc să fie populat doar cu inteligenţe şi lucidităţi non lacunare.
@centru, multumesc. E adevarat, stiu doar faptic despre rascoala ungurilor anticomunista. Dar argumentul tau ca ungurii ar fi 100% occidentali e greu de sustinut cind Orban a fost ales de doua ori, pe baza unei platforme nationalist-populiste, si nu pro-americane sau pro-europene. Parerea mea e ca ungurii nu au preferinte, ci voteaza cu oricine cred ei ca ii pot ajuta in proiectul lor nationalist, post-Trianon.
Nu prea pricep ce loc are comentariul despre dl. Ponta…pe scurt, a facut in 3 ani cit doar a visat sa faca Basescu in 10. Crestere economica, surplus bugetar, neindatorarea tarii, lucruri foarte importante. Plus masuri de reparatii pentru diverse categorii sociale, furate de Basescu si regimul lui (in timp ce ei consolidau statul mafiot).