Ion Ratiu

images

 

 

 

 

 

In 17 ianuarie, s-au implinit 15 ani de la moartea lui Ion Ratiu. Avea 83 de ani in 2000, când a plecat, odată cu un mileniu care dispărea, cu o elegantă ce nu se mai potrivea noilor bătălii politice. Se născuse in 1917, in acelasi an cu tatăl meu. L-am cunoscut bine in Parlamentul primei Constitutii, intre 1992 si 1996, atunci când a trebuit să propunem noi proceduri si reguli de functionare. Im amintesc că am mers impreună la Londra, pentru a prelua idei si modele – ora premierului in Parlament, sesiunea săptămânală de intrebări si răspunsuri, formula motiunilor simple, etc. Am fost, al[turi de el, la Clubul parlamentar britanic, pe care l-am „reprodus” la Bucuresti, pentru a permite dialogul intre deputati de culori diferite. Volumele sale de note zilnice – cele publicate – contin numeroase informatii despre viata politică romănească, despre personalităti, evenimente. Cine mai are, din păcate, răbdarea de a le mai citi? Ele rămân, oricum, o cronică fascinantă a unei perioade complicate a tranzitiei românesti.

Vă voi da un exemplu – relatarea vizitei parlamentare pe care am efectuat-o impreună, la Moscova, in noiembrie 1994 (Ion Ratiu, „Marele lobby: România in NATO”, 2002, pag. 250 si urm.):

 

„Miercuri, 23 Noiembrie 1994

…Probleme cu plecarea la Moscova. Eram programaţi să plecăm azi-dimineaţă la orele 11.00. N-am avut nici o confirmare că vom fi primiţi bine. Discut cu Năstase. Cum ei, ruşii, ne-au invitat, ar fi o greşeală, i-am spus, să nu mergem. „Da, dar să nu fim trataţi ca o ţară din lumea a treia”!, a ripostat Năstase. De acord. Să mai încercăm, însă. Aşa am ajuns să vorbesc de mai multe ori cu ambasadorul Ostrovenko şi cu Gheorghieş, Consilierul Ambasadei noastre din Moscova. Suntem aşteptaţi acolo. Rămâne acum ca Rîbkin, Preşedintele Dumei, să con­firme că el va cere lui Elţîn, care acum e la Pskov, să ne primească oricând vrea el, la sfârşitul săptămânii, Sâmbătă sau Duminică.

La şedinţa Biroului Permanent, s-a votat cu un vot împotrivă (Berceanu), şi o abţinere (Cristian Rădulescu) să ni se dea mandat, lui Năstase şi mie, să decidem dacă mergem, sau nu, la Moscova în cele din urmă. E o victorie a bunului simţ, a diplomaţiei şi a puterii de convingere ce am fost nevoit să aplic. Să sperăm că va ieşi bine şi că vom merge.

Ne vine confirmarea de la Rîbkin din Moscova. Năstase mă infor­mează că mergem. E bine că ne-am lăsat greu. Să înţeleagă că noi nu mergem cu „să trăiţi”. „Aţi avut un mare succes, îmi spune Ghibernea. II felicit pe Ostrovenko la telefon. „We both deserve congratula­tions. We did it together, a fost reacţia lui. Sunt sigur că e bine, aşa. Sper că n-o să mă întorc de la Moscova dezamăgit.

Am călătorit într-un „Falcon 50 – avion de opt locuri, foarte con­fortabil. Ne-au dat o masă bună şi am citit materialul informativ ce ni s-a pregătit. Bun. Călătoria a durat aproape trei ore. La aeroport ne-a aşteptat Mitiukov, cel care, împreună cu Nikonov, reprezintă Rusia la AAN (Adunarea Atlanticului de Nord, n.b.). Prima impresie: Când ne-am dat jos din avion, soldaţi în unifor­mă. Ne-au cerut paşaportul. într-o cameră de recepţii Mitiukov ne-a rostit un cuvânt de bun sosit. A vorbit, apoi, lung, Năstase. Am zis şi eu ceva, referindu-mă la Titulescu, care vroia relaţii bune cu URSS, şi Băteanu, care vroia să afle „secretul îmbogăţirii enorme şi rapide a câtorva ruşi – cum e bine ştiut!

Adevărat convoi de maşini: Poliţia, Năstase cu steagul României, altă maşină de serviciu, altă maşină mare, neagră cu ambasadorul nostru, tot cu steag. Apoi eu, singur, tot într-o maşină mare, iar după, restul dele­gaţiei noastre câte doi de maşină: Nicolae Băteanu (PDSR), F. Asztalos (UDMR), C. Hoară (PSM), P Suhov (Minorităţi), plus însoţitorii noştri: D. Ghibernea, O. Şincai şi S. Postolache şi cei de la Ambasadă.

Ne-am instalat în camera de şedinţă. A venit după câteva minute delegaţia Dumei, în frunte cu Preşedintele ei, I.P. Rîbkin.

Rîbkin a deschis şedinţa. Ne-a vorbit lung, despre programul greu legislativ ce are acest „al 8-lea Parlament în istoria poporului rus. Apoi descrie retragerea trupelor din ţările satelite, din Ţările Baltice din Germania de Est şi despre ce se întâmplă în Caucaz, Transnistria etc.

Năstase a fost mai concret. A adus discuţia la Basarabia, Bucovina de Nord, Moldova, Armata a 14-a şi de ce nu e eliberat Ilie Ilaşcu. A menţionat de Tezaurul României. Eu m-am referit la legăturile eco­nomice strânse care existau între România şi URSS. Ceea ce producem noi este şi astăzi cerut în Rusia. Dar am sugerat că e mai important ca ei să ne spună care sunt problemele care trebuie discutate. Noi am venit cu inima deschisă. Noi vrem relaţii bune.

Masă tot la hotelul nostru, „President Hotel”, la restaurantul de la etajul 14, în vârful edificiului. întâlnirea cu guvernul, programată pen­tru ora 2.30 p.m., a fost amânată până la 4.00. Au într-adevăr probleme. Se dezbate bugetul etc.

Ne-a primit Bolşakov, cu o serie de asistenţi. El e Viceprim-minis-tru. Cernomîrdin e în străinătate. In cuvântul lui de bun venit, numai generalităţi legate de problemele „de tranziţie”. Nimic despre noi. Năs­tase, cam la fel. A dezvoltat însă problema colaborării noastre econo­mice. E remarcabil cum oamenii ăştia pot să utilizeze atâtea cuvinte pentru a spune aşa de puţin.

Bolşakov e tipul fostului mare comunist. Solid, compact, privire directă, autoritar. Zâmbeşte din când în când. Exudă încrederea în sine. Când am ajuns la timpul ce ne-a alocat, pur şi simplu s-a ridicat, ne-a strâns mâna etc…

Vineri, 25 Noiembrie 1994

La „Foreign Policy Association”, ne primeşte preşedintele ei. Discuţie lungă, cvasi-filosofică. Ca de obicei, între Năstase si gazdă. Mi-a venit însă, şi mie rândul: Fiecare naţiune se întoarce la constanta ei. Noi, românii, avem nevoie de supravieţuire care ne ghidează politi­ca externă. Dumneavoastră, ruşii, aveţi nevoia de a împărtăşi altora adevărul ce deţineţi. Aţi avut pan-ortodoxia, pan-slavismul, pan-comunismul. Sunteţi o naţiune mare. Acum că aţi respins comunismul, care vă dădea întreaga lume ca obiectiv, sunteţi în căutare de o doctrină capabilă să însumeze acest mesianism. Am presupus că există o auten­tică dorinţă de a repudia imperialismul, dar numai cu un semn de între­bare. Şi la câţi? Poate prea puţini! Şi cum democraţia nu are nici o tradiţie de durată în Rusia, ce altceva pun în locul comunismului?

A reacţionat foarte bine. A acceptat că e problema lor principală. De aceea atâta dezorientare. De aceea atâtea partide. De fapt, Rusia n-a avut decât cinci dume. Prima în 1904, care a durat abia două luni. Apoi a doua, care a durat doi ani şi jumătate. A treia, până în 1912. A patra până la Revoluţie şi preluarea puterii de Kerensky. Şi asta e a cincea, aleasă după ce Elţîn a tras cu tunul în ultimul Parlament sovietic.

Intrunire cu Mitiukov şi Nikonov şi Adrian Pujanovski, care este Preşedinte. Subcomitetul anti-monopolist. De asemenea, Preşedintele Grupului Parlamentar de prietenie ruso-română.

După masă, cu V.P. Lukin, Preşedintele Comitetului pentru probleme internaţionale. Era secondat de Bogomolov. Amândoi bine informaţi.

Foarte interesantă discuţia cu Valerian Viktorov, Vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei. Bărbat înalt, bine făcut, cu mână mare, fermă. Ei nu pot modifica legile. Le aprobă sau le resping şi le trec, dacă le aprobă, Preşedintelui spre promulgare. Instituie şi încetează starea de necesitate şi utilizarea trupelor în afara graniţelor ţării. în fine, tot lor le revine dreptul de a introduce o moţiune de neîncredere în Preşe­dintele Rusiei.

Ne-am dus cu toţii la marele Muzeu Tretiakov. Expoziţie retrospec­tivă a marelui lor pictor Repin. M-au interesat diferitele portrete. Re­marcabile, mai ales cele ale lui Tolstoi, în tot felul de posturi, inclusiv la coarnele plugului. Apoi, vasta pictură „Volga Boatmen”. Kari, cari­caturistul finlandez, ar fi foarte, foarte interesat. Repin are multe tablouri vaste. Cel cu împăratul Alexandru III, în mijlocul unei mulţi­mi, merită menţionat. Rama e excepţională. O operă de artă în sine. Am remarcat un autoportret din tinereţe al lui Repin ce semăna cu Petofi. Deputatul ungur Asztalos, spre amuzamentul meu, a fost de acord. „într-adevăr. Mă întrebam de ce-1 ştiu eu aşa de bine pe omul ăsta?” Remarcabil pictor. Atâtea stiluri.

Seara, la Ambasada română. Clădire absurdă. Salonul e ca o sală de aşteptare într-o gară mare. Construită de Ceauşescu după indicaţiile lui, acum vreo 20 de ani, are o singură calitate: e într-o parte a Mosco­vei unde au putut achiziţiona mult teren. Au o grădină mare.

Cină excelentă. Din nou Mitiukov şi Nikonov, plus Krîlov. „Nu eram sigur că putem să venim”, i-a spus Năstase, indicând ca nu ni  s-au asi­gurat întâlniri la nivelul cel mai înalt. „Nici eu nu ştiam dacă să vin, sau nu, la această cină”, i-a răspuns Krîlov. Conversaţia mea cu Niko­nov, care era la dreapta mea la masă, a fost autentic interesantă, nu numai diplomatică. Ei au destule probleme. Cred că el vrea să meargă spre democraţie. Mă întreb ce influenţă are? Mai ales că, aud, e evreu. Cunoscând prea bine prejudecăţile ruşilor împotriva evreilor, e un semn de întrebare.

După cină, la un cognac, limbile s-au dezţelenit şi s-a discutat foarte deschis despre Moldova, Ilie Ilaşcu, Pactul Ribbentrop-Molotov, Armata a 14-a, Lebed. Vorbind de Lebed, se pare că acest general are mai mare popularitate în Rusia decât Elţîn însuşi.

Sâmbătă, 26 Noiembrie 1994

Mi-a făcut atâta plăcere să mă trezesc odihnit. Peisajul de la fereastra mea de la etajul al 7-lea, aşa cum îmi imaginam eu Moscova. Fluviul Moskva, mare, imediat după o grădină, loc viran, cu arbori desfoliaţi. Una din cele 7 clădiri, tip „Scânteia”, pe care Stalin le-a inventat, în depărtare, la orizont. Şi totul acoperit într-un linţoliu de zăpadă albă, pură. Le-am spus acest lucru şi celorlalţi, la micul dejun. Şi ei încântaţi.

Ne-am împachetat bagajele. N-am pus bocancii mei din piele de ure­che de elefant dar m-am gândit s-o fac. Ieşit afară să ne urcăm în ma­şini, era frig. „N-aveţi nimic să vă puneţi pe cap?” mă întreabă Băteanu, care a apărut cu papion şi un fular mare, roşu. Şi Ghibernea m-a sfătu­it să-mi iau ceva. M-am urcat din nou sus şi mi-am luat căciula. N-am regretat. La Zagorsk, frig mare. Aproximativ minus şapte grade. Mai şi sufla un vânt rece, chiar viscol. Pe pământ, zăpadă bătătorită şi gheaţă. Aşa-mi trebuie. Am cărat bocancii de la Bucureşti la Moscova şi-i duc înapoi. Dar, aici, unde aveam nevoie de ei, nu i-am adus. Noroc cu colegul meu Suhov, deputatul lipovean care avea nişte ghete anti-dera-pant, cumpărate în Germania. L-am ţinut de braţ tot timpul.

Am stat vreo 2 ore şi mai bine. Extrem de interesant. Am început cu prima biserică ridicată deja în sec. al XlII-lea, de Serghei. Am vizitat şi pe cea care în timpul comuniştilor a fost utilizată ba ca sală de dans, ba ca poligon de tragere pentru soldaţi. Acolo e icoana sfântului care a prorocit Revoluţia, prima, a lui Lenin, relaxarea lui Stalin în 1943 şi schimbarea actuală. Dar a prorocit şi că ea nu va dura mult. Că va fi urmată şi de cea mai mare urgie şi de sfârşitul lumii.

Se fac liturghii încontinuu. Sute de pelerini, pravoslavnici, cu lumâ­nări, mătănii. în a doua biserică vizitată, moaştele Sfântului Sergiu. Coadă imensă ca să ajungă să i se închine. Intr-o altă biserică, cea con­struită de Ivan cel Groaznic, mi se pare, coşciugul original, cimentuit pe margini, pentru că pelerinii, când îl sărutau, rupeau cu dinţii o infimă părticică s-o ia cu ei ca moaşte sfinte.

E un complex imens Zagorsk-ul, înconjurat de un zid, mai multe biserici, fiecare diferită ca aspect dar toate în acelaşi stil, cu multe tur­nuri, unele albastre, altele aurii.

Ne-am dus să vedem şi Academia Teologică. Clădire frumoasă, mare, are şi un muzeu impresionant al religiei creştine. începe cu cata­combele din Roma, primele biserici, cum mi s-a explicat. O reprodu­cere a Colosseumului, ca să ne arate cum primii creştini erau devoraţi de animale. Prima biserică în Rusia, în Kiev, a lui Vladimir. Şi multe altele în machetă. Icoane, odăjdii, cărţi sfinte, giuvaiere, cruci, piep­tarele episcopilor, mitropoliţilor şi patriarhilor lor. Camera unde a lu­crat Patriarhul Tihon (?). Exponate, fotografii, diplome etc. din viaţa lui acopereau complet toţi pereţii.

Apoi medalii, inclusiv „Steaua Roşie”, cred din România. De ase­menea, daruri primite. Printre ele, cutia mare din lac pictat cu scene din istoria pravoslavnică a Rusiei, ce i-a dat Stalin Patriarhului în 1945, la sfârşitul războiului, drept mulţumită pentru mobilizarea spiritului de rezistenţă o dată cu legalizarea ortodoxiei. Multe, foarte multe icoane şi picturi din Occident, majoritatea neidentificate. Piesa cea mai valo­roasă e un triptic, unic, de Fra Angelico din sec. al XlII-lea.

Aici e a treia Romă „şi alta n-o să mai existe”! Interesant. In sala unde ne-am lăsat paltoanele înainte de începerea turului în seminar, am întâlnit nişte călugări franciscani. Le-am vorbit în franţuzeşte, erau francezi şi italieni. Şi ei turişti.

La Moscova am luat masa şi ne-am dus să vizităm fondul de pietre preţioase şi Muzeul din Kremlin. Sunt două lucruri separate. Primul e un fel de „The Crown Jewels”. Toate pietrele preţioase ce se găsesc în abundenţă în Rusia, mai ales în Siberia. Apoi diamantele. Cele mai mari, cele mai frumoase. Apoi briliantele şi diversele forme în care sunt tăiate şi şlefuite diamantele. Pe urmă diademele, coroanele etc, moderne, special făcute pentru a fi puse şi mai mult în valoare, şi cele mai vechi, de la primii ţari încoace. Impresionant ce avea familia Ţaru­lui Nicolae al II-lea. Totul foarte frumos prezentat în vitrine iluminate, în două camere cu lumină scăzută. Gărzii noastre, Postolache, i s-a cerut să-şi predea pistolul la intrare! Accesul în această parte a muzeu­lui e foarte restrâns. Abia vreo 30-40 de persoane.

Cu totul altfel, în Muzeul cel Mare. Remarcabil. Mii de oameni. Sală după sală. îmbrăcăminte, arme, căleşti, tot ce-ţi poţi imagina din trecutul clasei conducătoare a Rusiei. Nu din perioada comunistă. In prima parte a muzeului am văzut şi Ordinul „Victoriei” şi ni s-a expli­cat că numai şapte oameni l-au primit, printre ei şi Regele Mihai.

Repede la aeroport. Mitinkin ne aştepta să-şi ia rămas bun. Schimb de cadouri jos la avion pe un început de viscol, acompaniaţi de ambasadorul nostru şi corpul diplomatic din Ambasadă.

Călătorie excelentă, mâncare puţină, dar bună. îmi scriu jurnalul, cea mai mare parte de timp.

La Otopeni o baterie de gazetari ne aştep­tau. Năstase lung, dar bine. Nu mi-a lăsat mult de spus. Dar m-am referit la Nicolae Titulescu şi la constanta politicii româneşti care tre­buie să însemne relaţii bune cu Rusia. Ele erau aproape îngheţate. Am fost fericit să particip la acest prim pas spre normalizarea lor. Am explicat că toate problemele au fost ridicate. De la Ilie Ilaşcu, Moldova, Basarabia şi Bucovina de Nord, Tratatul de bază între ţările noastre, până şi Tezaurul nostru evacuat la Moscova. Pe care, de altfel, nu l-am văzut nicăieri, în muzeu!

După ce am vorbit presei, şi-mi luam rămas bun de la toţi cu care am fost la Moscova, Ghibernea vine la mine: „De ce nu faceţi un Partid îm­preună, domnul Năstase şi Dumneavoastră. M-aş înscrie şi eu”. M-am uitat la el. Părea foarte serios, am răspuns totuşi: Asta nu se poate. Dar am spus-o zâmbind, ca să indic oarecum, că am considerat sugestia lui ca o butadă. Un lucru e sigur. Năstase şi-a exprimat, cu toată seriozi­tatea, satisfacţia că am fost împreună în această acţiune parlamentară. Şi rezultatele au fost cu adevărat bune. Ambasadorul Ostrovenko s-a ospitalizat. Are probleme cu circulaţia sângelui la un picior. A venit însă, Nr. 2 de la Ambasada lor, care vorbeşte foarte bine româneşte. Evident, a fost încântat de faptul că vizita a avut loc şi de felul cum a decurs.

Duminică, 27 Noiembrie 1994

Mă sună Ungureanu de la BBC din Londra. Vorbim despre vizita noastră la Moscova. Dau un raport total favorabil. E în interesul nos­tru, al ambelor ţări. E constanta politicii noastre externe, cum o definea Nicolae Titulescu. Trebuie să avem relaţii bune cu Moscova. Le-am confirmat că am discutat toate problemele, fără excepţie.”

PS am adăugat o fotografie celebră – Ion Ratiu, in 1991, inconjurat de minerii care veniseră in „vizită” la Parlament.

69 de gânduri despre “Ion Ratiu

  1. Un om mare intr-adevar. A fost o placere sa citesc, si, desi subiectul nu este de actualitate, sunt multe de invatat de aici. M-a amuzat oarecum faptul ca se refera la interventiile dvs. ca fiind „lungi dar bune” :).
    Exact cum afirmam intr-un articol precedent, ne lipsesc oamenii care privesc inainte si nu stau cu capul plecat cand merg la niste vizite in afara granitelor.
    Tara inca are nevoie de dvs. domnule Nastase. Sper sa reveniti cat mai curand pe prima linie a politicii romanesti.

    https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2015/01/22/antena-3-europa-libera-a-secolului-21/

    Apreciază

  2. Ratiu avea creier !
    Cand bizonii taranisti sareau sa-i aplaude pe ortacii lui Cozma intrati cu ghioagele in Parlament in 1991 septembrie , Ratiu ii apostrofa violent pe ortaci ” va dati seama ce faceti ? Distrugeti Tara ! ” .
    Din text se vede ca avea inteligenta si creier , Nastase este in prim plan , ca lider si persoana competenta recunoscuta , intr-un text taliban ( Ciorbea , Diaconescu , Coposu , mai nou Predoiu ) ar fi predominat contrele la adresa lui Nastase , cu riscul punerii in dificultate a pozitiei comune romanesti .
    PS – cadoul pontist adus Moldovei pentru Mica Unire ” in forma aproape finala a Masterplanului ” – in stilul sau inconfundabil , pe care sper sa il uitam rapid , asa cum uitati sunt Ciorbea si Radu Vasile ( dar nu Boc , care a facut totusi ceva ) , adauga ceva despre un avion de la Otopeni care nu a decolat din cauza cetii nu stiu cu ce , cu cel care sa fi adus la Iasi Masterplanul , oricum ceva supra , supra realist …

    Apreciază

  3. si eu domnule Adrian Nastase citesc cu placere tot ce scrie Luminita Arghirie. Neplacerile mele se nasc din ce nu scrie distinsa doamna!
    Oare va scri ceva placut pe acest thread?

    Apreciază

  4. Citesc cu placere ceea ce scrieti,iar reproducerea relatarilor lui Ion Ratiu ma face sa ma intreb si eu, ca si altii, chiar nu este posibila, in Romania,existenta unui plan de tara?
    Si acesta sa fie educatia?
    Din cauza lipsei de educatie a ajuns Romania sa fie condusa asa cum este condusa.

    Apreciază

  5. Fragmentarium, proiectele alternative ,,made in Romania” se bat intotdeauna cap in cap si nu vor asigura niciodata dezideratul suprem al poporului roman si anume, unitatea nationala bazata pe coerenta in diversitate.
    Cineva a incercat ideea de pacte pe domeni strategice (Basescu Traian n.r.), dar caracterul sau conflictual si arogant nu a permis amorsarea dincolo de masa critica a unitatii de viziuni pe teme strategice de interes national, neputand depasi naravul de a se erija in sef de partid si sef al executivului, de facto.
    Un presedinte care ramane claustrat in apartenenta de suflet si ideologie la partidul care l-a propulsat, nu va putea PRIN DEFINITIE sa devina un mediator autentic si eficient intr-o societate polimorfa. Din pacate, nici Yohannis nu va putea fi altceva decat un fel de Basescu (mai),,soft”. Daca ar fi vrut si ar fi putut sa fie altceva, i-ar fi dat cateva replici acide obraznicei Alina Gorghiu care se agata precum raia de pantalonii prezidentiali si de imaginea presedintelui, intocmai ca Elena Udrea de ancora lui Basescu.
    Poate nu intamplator, ambele veleitare parvenite au absolvit ,,magna cum laude” (adica pe branza cu smantana) o scoala privata, adica pe parai. (Z)
    In ceea ce priveste voluptatea dvs de a echivala stiinta politica cu scrima profesionista si cu jocul subtil si derutant de oglinzi, reprezinta exact motivul pentru ca nu l-am votat, in 2004, pe domnul Adrian Nastase.
    Daca politicianul se adreseaza cetatenilor carora le cere votul, atunci, trebuie sa spuna clar si limpede, ca negrul e negru, albul e alb si sa definineasca foarte bine cenusiul, nuanta predominanta in toate naturile.
    ..Si nu in ultimul rand, sa articuleze discursuri/comentarii scurte spre medii, nu sa se uite vorbind pentru Sfantul Duh, ca marii nostril oratori interbelici care au facut…….praf.

    Apreciază

  6. Dl.Adrian Nastase nu doresc sa abuzez de optiunea oferita de blogul dumneavoastra ,,observ insa ca am o problema de moralitate care inca o data rog a fi scuzat doresc sa o lamuresc , deoarece acuzele au aparut publicate aici, vorbesc de acuze si nu critici!

    Am sa incep cu inceputul „geneza”….la inceput era un scriitor pe la Romania Mare si Tricolorul care nu are rost sa-l nominez , aici fiind cunoscut ca Marcus.
    Asta era cam pe vremea cind eu va criticam ambitiile ,intr-un blog al JNeului blog din care o data cu venirea lui Basescuy la putere am fost scos asa cum doreste Dl. Marcus & Co sa fiu banat acum !

    Recunosc am fost pacalit de ideea domnului respectiv ca ar putea sa scrie o carte reala despre distrugerea flotei romane , despre implicarea lui Traian in aceasta fapta mizerabila..

    I-am acordat sprijin logistic, informational si financiar , si i-am sugerat si idei……cartea a fost publicata in 2006 sau 2007.

    Cartea s-a constituit in final ca o dedicatie ,memoriei mamei autorului sotiei si celor doua fiice. Din aceasta cauza pentru ai opri suvoiul ticalos de delatiuni am apleat ,fata de autor la rememberul acestor persoane , se pare in zadar!

    Ce-mi spunea mie autorul cartii la publicare , citez din memorie, dedicatia autorului…”CUM AS PUTEA SA PUN MAI MULTA SUBSTANTA MUTUMIRILOR MELE……….
    Sau poate mai sugestiv este citatul din carte sau cuvintul inainte din post-fata si cum il zugravea el pe Vasile.
    „: Cuvintul multumesc devine golit de continut semantic in fata unor atitudini sau gesturi ale unoor semeni de-ai nostri intro lume nebuna ,marcata in general de egoism de nepasare de indiferenta fata de cel de langa noi sau si mai rau de proliferarea raului la o scara………
    Acestea sunt grsturi si atitudini in care altruismul face casa buna cu generozitatea iar setea de prezentare a unor adevaruri istorice in ciuda
    eforturilor unora de trecere a lor in uitare……………………………………
    Tot ele , aceste atitudini sau gesturi mai sunt imbracate si in modestie ,ele tind catre sublim..
    Neavand insa la indemana un alt cuvint in limba romana pentru a imi exprima gratitudinea fata de un astfel de comportament uman ,tin sa-i multumesc omului care prin contributia lui financiara a facut posibila publicarea acestei inbcercari literare omului care a dorit sa fie consemnat doar ca vasile si mi-a oferit acest ajutor neconditionat……”……
    In final cartea publicata nu constituia nici o acuza impotriva distrugeriii flotei , in doua sesiuni ca ministru de T.B., Autorul mentiona o singura data neacuzator numele acestuia la nu stiu ce pagina….Punea pe prima pagina ca sa-mi insele asteptarile la insistentele mele fara a publica si istoria disparitiei navei Prahova,,plasmuia de asemeni un nume ….may day may day Sa bordarea flotei romane o falsa idee un fals nume acuze aduse comunismului care crease aceasta flota ,gaunoasa sau nu critica oranduirea ceausista cea vinovata de constructia unor nave de proasta calitate,inducea idea circumstantelor atenuate ale faptelor si vinvatiei lui Traian B, adauga un singur episod din cea ce insistasem eu , episodul in care dl. Marinescu , inca sub spraveghere judiciara pleca insotindul pe Presedintele Basescu in strainatate, mici acuze asupra unor directori din NAVROM,PETROMIM , ROMLINE, adica il exonera pe Traian , si bineinteles umlea paginile cartii cu amintiri , fara substanta si fara legatura cu titul pompos al cartii.
    .Prostul de Vasile fusese folosit pentru ca domnul scriitor sa fie recapacitat de noul presedinte, in ideea carti aparent bau-bau pe finalul caruia transant aprea doar subintelesuri de tipul „sanchi Traiane , dadeam eu in matale!
    Dupa ce nu a fost capacitat , au urmat o serie de acuze ,directe,publicate pe blogul nasit de carcotac ,dar publicate si aici prin care brusc marcus devenea criticul lui Basescu , c multe marlanii si putina substanta marlanii chiar mai mari decit marlanismele lui Vasile sau ale…lui George Ban ,de exemolu,, dar totul a fost un mare fals , cu falsa moralitate si absolut neprincipial.

    Eu am recidivat in prostie si nu imi reprosez nimic , in amintirile unui alt pseudo-moralist si critic actual al meu din ale carui acuze despre mine , ca ticalos, mincinos, fara stiinta numararii copiilor din orfelinate lipseste amintirea gestului de „maretie,ssi altruism”pe care l-am facut si fata de domnia sa , gest pe care ca sa-i improspatez memoriile l-am facut si pentru copii neajutorati de oriunde!

    Eu de fapt am ajuns ,poate sa fiu patetic, desi vorbesc ,despre lipsa de moralitate daca vreti a unei cart isi nu neaparat a autorului ei !
    De cind m-a inselat moral , nu cred c scriitorul Mumu Marcus a mai scris ceva in afara delatiunilor despre fostul laudat Vasile sau laude despre laudaci !
    Asta da valoare morala , invati din moralitatea lui Marcus si nu din greselile neinvatatului Vasile!

    Apreciază

  7. Mi se pare a fi un mare demagog acest Alexis Tsipras, şeful de la Syriza ! Grecia modernă a avut nevoie de forţe externe ca să se nască şi apoi să “crească”! Dacă te uiţi la geografia evolutivă teritorial-administrativă a Greciei moderne, constaţi că politeia aceasta a crescut exponenţial ! Păcat că vlahii/armânii (cu excepţia unui grup de rezistenţi numiţi anarho-separatişti) s-au lăsat folosiţi în halul acesta de grecotei ! Un stat născut cu forcepsul n-are nici un viitor ! Însă va fi ajutat mereu, şi mereu, şi mereu, din exterior. Pentru că există o teamă multi-continentală, de proporţii Bilderberg, faţă de legitimitatea vlahilor cu dovezi încă de la anul Domnului 212.

    Apreciază

  8. Foarte frumoasă și interesantă această întoarcere în trecut! Păcat că astăzi nu reușim să stabilim relații bune cu Rusia, iar un păcat la fel de mare este și izolarea unor oameni de stat, care ar fi putut contribui la prosperitatea poporului român și la o mai bună vizibilitate a României în lume.
    Nu știu de ce am sentimentul că astăzi în politica noastră există o inflație de „cozi de topor”, oameni care nu au vocație și nici fundamente teoretice ori profesionale.

    Apreciază

  9. Din cate am auzit, Ion Ratiu a finantat armele pentru evenimentele din 1989, asa ca binemerita de la patrie, cum zic francezii. A fost oricum un excelent politician, asa ca merita mai mult de la taranisti in particular si de la romani in general. Insa probabil ca, avandu-l pe Ion Ratiu in frunte, taranistii nu ar mai fi putut fura in halul in care au facut-o si nici nu ar fi putut fi pacaliti de aliatii politici. Daca nu ma insel, fruntasii partidului i-au si facut un afront memoriei sale, nu mai tin prea bine minte, dar parca a fost ceva legat de inmormantarea sa. Pozitia si averea lui Ratiu ii permiteau comportamentul deschis si prietenos, dealtfel englezesc si care iti ofera si el, dar in alt mod, timp de gandire. Desigur ca ideea de unire a fortelor spirituale ale adversarilor politici, in folosul tarii, era una progresista, aproape de ideal si la antipodul ideii basiste ca numai Basescu stie si face. Vizita la Moscova a fost, probabil una reusita datorita formarii agendei de problematici. Dar, dupa atatia ani, ce am rezolvat?
    Viata politica romanesca a lui Ion Ratiu a fost din unele motive un succes si din alte motive un esec. Oricum, ne-a aratat cat de rai si de animalici putem fi, in viata si in politica. Cine mai este, astazi, asemeni lui Ion Ratiu? Cine si-l mai doreste ca model comportamental?
    Ratiu a fost surclasat de Hrebenciuc, despre care am aflat ca a vandut functii: iata de ce oameni inteligenti si competenti au ajuns la marginea societatii in timp ce Romania a fost condusa haotic si incompetent, pentru ca au fost promovati oamenii cu bani. De fapt, cred ca acel credit pentru orice cu buletinul a fost infiintat in special pentru cumparari de functii. Si fiecare partid mai important si-a avut Hrebenciucii sai.
    Ion Ratiu a fost un exemplu ca, in politica romaneasca, un ideal de comportament a putut fi atins. Pentru prima si ultima data.

    Apreciază

  10. @Vsile

    Dragă domnule Viorel Grigorenco, regret profund să o spun, dar constat că tu eşti profund bolnav. Eşti rupt de realitate, sau mai exact trăieşti într-o lume a ta, paralelă cu realitate, chiar opusă acesteia. În acea lume tu eşti singura persoană neprihănită, altruistă fără limite, clarvăzătoare la secundă, cinstită, inteligentă şi doctă fără limite, anticomunistă, antisecuristă şi cu multe alte virtuţi speciale, iar toţi ceilalţi sunt comunişti, securişti, proşti, retrograzi.
    Viorele, halucinezi frate! Priveştete în oglindă şi poate te întorci la realitate!

    Viorel

    În deliru-ţi fără limită, neînţelegând ce te-a lovit, arunci flăcări în toate direcţiile, acuzi pe Marcus, insulţi pe Cârcotaşu, te scuzi, minţind cu neruşinare, la gazdă.
    Viorele cine se scuză se acuză!
    Dorem să lămuresc cum este cu trecutul tău necomunist şi nesecurist, dar, tu refuzând să pricepi că eu nu sunt nici Marcus, nici Cârcotaşu, m-am gândit să mai amâm. Eu dragul meu, sunt coşmarul tău, sunt cel care ţi-a documentat cu acribie viaţa mizeră de puşlama de port. Şi totul este cules doar din documente publice şi din spusele tale directe.
    Iubitule, pregăteştete să te coc la foc mic, să te frăgezeşti bine.

    Apreciază

  11. http://www.dcnews.ro/credite-chf-protest-in-fa-a-parlamentului-dupa-aprecierea-francului-elve-ian_465676.html

    Eu chiar nu inteleg de ce nu-i serveste nimeni pe oamenii astia cu un vin fiert ” Casa Isarescu ” . Cica e bun si scump … Sa se mai incalzeasca si ei nitel … Si poate vorbeste d-ul Ponta cu rudele sale sa-i sfatuiasca cumva ( d-ul Cazancioc , d-ul fin Oprea , d-ul nas Maior , d-na Daciana ) sau poate nevasta lui Crin Antonescu . Sa le puna o vorba buna la Bruxelles.
    Sau poate turnatorii Ambasadei Americane ( d-ul Vasile Blaga si d-na Macovei ) sa le faca o intrare si lor ca sa aiba la cine sa se planga ! Sau cel mai bine la d-ul Basescu care le-a spus „Sa traiti bine ! ”

    Sau cel mai bine si cel mai bine ar fi sa mearga la Iohannis sa-i ajute sa faca un lucru bine facut 🙂 Un NIMIC bine facut este mult mai mult decat un NIMIC simplu .

    Eu n-am cum sa-i ajut …

    Apreciază

  12. @ vsile

    Spovedania ta imi aduce aminte de Emil Boc ! Pardon , de Emil Bobu ! Aia cu ” Recunosc ca am fost un prost si o sluga netrebnica ! ”

    Ai incredere in mine ca-ti vreau binele 🙂 !

    Fa-ti sepuku !

    Apreciază

  13. Am citit si eu(multe multe pagini chiar le-am recitit) toate volumele aparute in Romania. Cred ca Ratiu n-a avut ocazia, asa cum ar fi dorit, sa explice poporului roman de ce trebuia sa opteze in 1990 pentru partidele istorice si repectiv pentru Ratiu ca presedinte. Asta fiindca „onor” conducerea Romaniei l-a obstructionat in tot ce a facut in vederea instaurarii unui climat democratic. Da, stiu ca Iliescu s-a opus cu toate puterile ca sa nu infiinteze un post independent de televiziune invocand tot felul de motive care s-au dovedit mincinoase.. Citind paginile din volumele de memorii, in care descrie sicanele la care a fost supus atunci cand a dorit sa scoata ziarul propriu, plus celelealte mizerii la care a trebuit sa faca fata(devastarea casei si a sediului PNTCD, furturile savarsite de oamenii fostei securitati, infiltrati in cadrul personalului redactional, etc), m-au umplut de revolta. Toti cei din fruntea FSN-ului(mai putin d-l Nastase ) au incercat sa-l sicaneze in asemenea masura incat sa-l determine sa se reintoarca in Anglia. Am ramas uluit de cata bunatate a dat dovada acest mare om politic, inclusiv altruismul lui pe teme de politica externa, contributia lui la promovarea intereselor Romaniei in vederea accederii in NATO. D-l Nastase isi aminteste desigur participarea la diversele intalnirii cu oficialii NATO din perioada 1994-1997, plus respectul de care se bucura printre oficialii straini responsabili cu promovarea parteneriatului pentru pace, NATO-tarile est europene..
    Acum, cand au trecut atatia ani de la trecerea in nefiinta a acestui mare roman, ar fi cazul ca sa-i recunoastem meritele privind contributia sa la democratizarea Romaniei.

    P.S. Dar m-a mai mirat si mai mult atitudinea colegilor sai taranisti, in frunte cu Coposu, fata de Ratiu, in ciuda altruismului dovedit prin finantarea ziarului partidului, precum si a altor sume date la cererea seniorului Coposu. Cat despre marele democrat Constantinescu, fostul presedinte, am ramas stupefiat citind cat de mult s-a implicat in treburile guvernului, inclusiv in blocarea anumitor numiri in cabinetul Ciorbea, etc etc

    Apreciază

  14. Redau o listă cu nume de intelectuali români respectuoşi învăţăturii ideologului sovietic Mihail Suslov, cel care a făcut prima reabilitare a lui Imre Nagy. La 16 iunie 1989, la Budapesta a avut loc ceremonialul reînhumării lui Imre Nagy. Acolo au participat, ori au trimis semnăturile lor de “sprijin pentru idee”, şi numeroşi intelectuali români din Occident care cereau în mod expres “Autonomie pentru TRANSILVANIA”, anume domnii şi doamnele : Stelian Bălănescu, Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Mihai Korne, Ion Vianu, Dinu Zamfirescu, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, George Barbul, Doru Braia, Dina Brătianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea. Iară „Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreună cu Forumul Democratic Maghiar. Această delegaţie compusă din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestăţii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar (…)” Reamintesc că liberalul Dan Amedeo Lăzărescu, deşi călătorea frecvent în Occident, nu s-a raliat vreodată acestei declaraţii anti- româneşti infame. În ce stare ignară faţă de cunoaşterea problemelor româneşti reale se aflau aceşti intelectuali români semnatari pentru autonomia Transilvaniei (cu o menţiune augmentativă specială pentru Paul Goma ce reducea în totală neruşinare populaţia României care contează în Absolut doar la “el” şi la “Nicolae Ceauşescu”, un Paul Goma care a declanşat prin mişcarea lui complet iresponsabilă din anul 1977 procesul fragilizării României ca stat naţional) ! Niciunul dintre aceşti intelectuali români n-a revelat vreodată evenimentul istoric Ausgleich din anul 1867 ca fiind declanşator al ideologiei maghiarizării forţate ce a transformat trei milioane de români aflaţi în Transleithania la Vest de linia de frontieră care separă acum România de Ungaria, în unguri prea zeloşi pentru noua lor “apartenenţă etnică”. La vremea lui, Mihai Eminescu demasca evenimentul “kakanic” din anul 1867 (ca să folosesc terminologia lui Robert Musil) precum şi fenomenul maghiarizării forţate a românilor din Transleithania, fenomen la care “s-a dat dezlegare” deplină iarăşi după anul 1989. Vedeţi în ce frenezie au fost desfiinţate şcolile româneşti “din lipsă de bani”, pe de o parte, şi pe de altă parte uitaţi-vă ce sume uriaşe au fost cheltuite de statul român pentru menţinerea cu dotare completă, ca infrastructură şi personal didactic, a unor şcoli care după lege pot avea şi numai cinci elevi etnici maghiari ! Totodată liderii UDMR au creat ei înşişi, în mod premeditat, fenomenul artificial de enclavizare de tip bandă GAZA a comunităţilor locale formate din etnici maghiari! Domnul Ion Raţiu are marele merit că a refuzat semnarea Declaraţiei de la Budapesta din 16 iunie 1989. Cei de pe lista semnatarilor au fost trădători de România!

    Apreciază

  15. Domnii de la CDR nu i-au dat lui Ratiu nici un post important .
    Avea Ratiu loc langa Berceanu care perora ” ne-ati blocat ? va vom bloca ! ” , langa Severin , care , inainte de a fi lobbyst , era prezentator de scuze Germaniei , langa Basescu care reforma Transporturile cantarind stewardesele Tarom ( lipsa civilizatiei angajatilor Tarom nu este din pacate in raport cu greutatea lor ) , langa Ciorbea ( prima lui aparitie de prim ministru , flancat de Thomsen si Fogg si plangandu-se ca un cersetor , este o rusine nationala , langa Radu Sarbu , langa Danut Petre ?
    Nu , un tip inteligent si cultivat , eficace ( si-a facut , din nimic , companie maritima in Anglia ) , nu avea loc in stolul de insecte al CDR …
    Out of topic – DN1 ucide din greu in Prahova , nu doar anonimi , ci si alesi locali – imi amintesc de un prefect de Prahova din 1995 , Balanoiu , plangand ca un copil la inmormantarea sotiei lui , victima a DN 1 ; 19 ani mai tarziu , suntem in acelasi punct , un deputat PSD de Prahova isi are sotia intre viata si moarte din acelasi motiv – nepasarea si incuria enorma a asa zisului Stat in fata problemelor de infrastructura ucide .

    Apreciază

  16. Zgonea , astazi ” Ponta sa nu demisioneze , a facut o figura frumoasa la prezidentiale ” .
    Cine e de acord sa ridice mana . Multumesc .
    Da , o figura frumoasa , locul al doilea din doi candidati . Vandut si injunghiat pe la spate de Facebook si Twitter , am uitat .
    Imi place sa vad ca in Romania adevarul si competenta , inteligenta si curajul sunt valori de mare pret .
    Sa sarbatorim respectul romanesc pentru aceste valori inchinand o cupa de spumos de Buciumi si pentru frumoasa victorie a trupelor ruse care , dupa 236 de zile de asediu , au respins din aeroportul Donetsk pe cei 96 de soldati si militieni ucrainieni care isi aparau acolo tara .
    Prosit !

    Apreciază

  17. @Vasile:esti bolnav irecuperabil. Nu sunt eu Mumu si cu atat mai putin ma intereseaza viata ta particulara. Nu esti doar obsedat, dar esti si mitoman. Imi cer scuze gazdei si participantilor la acest blog pentru nesimtirea dumitale. Ai ceva sa-mi reprosezi (cu toate ca nu inteleg inversunarea cu care continui aceste mahalagisme la adresa mea), imi stii si numarul de telefon si adresa de blog. Lasa oamenii in pace si nu-i trage in mocirla marotelor dumitale. Inceteaza!
    sa fii intelept,
    marcus

    Apreciază

  18. @Centru
    Toti premierii Romaniei au facut ,,ceva”. Despre Boc, pot spune ca este singurul care nu a facut absolut nimic, chiar daca ar fi vrut, pentru ca nu el a condus guvernul.
    Apropo, mai este in PDL, sau o sustine, in continuare, pe cea mai in etate dintre cele doua doamne care au absolvit Dimitre Cantemir. ? (Z)
    @Vsile
    Luminita Arhire scrie intotdeauna ceva placut si frumos, pentru ca asa este adevarul: placut si frumos. Desigur, nu pentru toata lumea, dar asta nu este problema colegei noastre. (Z)

    Apreciază

  19. @Vsile

    Domnule Grigorenco, mai sus, îi spui domnului Năstase „Asta era cam pe vremea cind eu va criticam ambitiile ,intr-un blog al JNeului blog din care o data cu venirea lui Basescuy la putere am fost scos asa cum doreste Dl. Marcus & Co sa fiu banat acum !”
    Dragă Viorele, deformezi în totalitate realitatea. Tu nu l-ai criticat pe domnul Năstase. Tu l-ai calomniat şi insultat în toată regula şi în mod continuat. L-ai făcut hoţ şi corupt, demolator prin privatizări frauduloase al economiei ţării şi ai argumentat astea prin fel de fel de presupuse exemple aiuritoare care circulau în mediile anti năstăsiste. Ai spus repetat că este ţigan şi că nu trebuie să ajungă preşedinte, urmând altui ţigan, respectiv domnul Iliescu, despre care ai colportat ca şi despre domnul Năstase o presupusă biografie prin care îi „demonstrai” originea ţigănească. Exemplele de insulte şi calomni pe care le-ai proferat sunt mai numeroase, dar nu trebuie să facem un inventar exhaustiv.
    Viorele dragă, ai un caracter mizerabil, foarte asemănător cu cel al lui Sile, cu care te asemeni inclusiv fizic.

    http://i224.photobucket.com/albums/dd5/mumu12345/Persoane/Sile-1.jpg~original

    Ei, ce zici? Aşa-i că semănaţi? „Marile caractere” se aseamănă.
    Spui că eu, în viziunea ta profund eronată fiind Marcus, aş dorii să fii „banat”,
    Fals Viorele! Eu nu te doresc „banat” .
    Sunt doar extrem de mirat cum de domnul Năstase te suportă pe blogul său, să-i insulţi şi calomniezi pe majoritatea comentatorilor şi destul de des chiar şi pe dumnealui. După părerea mea, interzicerea apariţiei tale n-are nicio legătură cu libertatea de exprimare şi după cum probabil eronat crede gazda, nici cu sporirea numărului de comentarii prin discuţiile contradictorii pe care le provoci. Cred că dacă vor dispărea insultele tale, vor apărea alţi comentatori decenţi, sau cei prezenţi îşi vor mări frecvenţa comentariilor, scăpaţi de stresul insultelor tale.
    Domnule Grigorenco, aşteaptă cu nerăbdare viitorul episod!

    Apreciază

  20. Centru
    ,,Imi place sa vad ca in Romania adevarul si competenta , inteligenta si curajul sunt valori de mare pret .”

    Fii fericit, in curand, valorile ne vor re-napadi din toate partile si vor face din Romania ,,mica Germanie”. (Z)

    Asa este, stimate coleg. Avem exemple nenumarate de competenta, inteligent si curaj:

    1. Cel mai curajos premier

    Emil Boc, pentru curajul de a-I spune verde in fata (ma rog, cat verde a mai ramas prin padurile defrisate ale Ardealului) : ,,stimabile, stai, naibii, la Cotroceni”;

    2. Cea mai competenta parlamentara

    Roberta Anastase, pentru ca stapaneste Aritmetica la perfectie; ba chiar foloseste integrale la masa de pranz;

    3. Cea mai profesionista ministresa prestidigitatoare

    Elena Udrea, pentru ca a stiut sa volatilizeze banii MDRT fara ca cineva, din Justitie, sa o intrebe de sanatate;
    Nici macar comisia super-menestrelului Ludovic Orban, nu a reusit o asemenea performanta;
    BONUS: A descoperit noi legi ale fizicii, depasind-o astfel pe Semiramida, construind piscine suspendate si terenuri de fotbal cu susul in jos, inversand sensul gravitatiei;

    4. Cel mai abil sofer (pe langa care, Titi Aur este un amarat incepator)

    Ludovic Orban, pentru ca poate aseza cand vor muschii lui si unde vrea el o masina exact cu rotile in sus, fara ca el sa pateasca ceva (in toate sensurile
    posbile);

    5. Cea mai discreta avocata a Romaniei

    Alina Gorghiu, pentru ca nimeni nu si-a dat seama ce legatura exista intre activitatea domniei sale, anterioara politichiei si prezentul CV de 1,5 m liniari.
    (Z)

    Apreciază

  21. Unii, se supara ca separatistii rusi ataca si ocupa un aeroport, dupa ce in Ucraina un regim legitim a fost indepartat prin lovitura de stat orchestrata din afara.
    Le spun sa se roage la Dumnezeu (daca sunt credinciosi) sau la Geoana (daca sunt atei) ca Romania, sprijinita masiv de aliati, sa impiedice avansul rusilor pana la portul Odesa (în engleză Odessa, în ucraineană Одеса, în rusă Одесса).
    (Z)

    Apreciază

  22. E .. Ratiu a avut mare noroc ca aia care il simpatizau nu il intelegeau.. Ca Ratiu zicea ca el ramane fidel ideilo lui Keynes si aia de il doreau prezidel ziceau „da da cum facea Thatcher!!”
    Ma rog nitel mai taziu cand unii s-au prins ca parca Ratiu nu zice ce cred ei … l-au cam tras pe linie moarta!!! Partiduletu lui..

    Da sper ca nu a fots prea mirat ca nu si-a putut trage tembeliziune .. In definitiv traia in Anglia in anii „razboiului undelor comerciale” a iliadei radiourilor pirat cand SAS debarca in forta pe Freedomia sau cand infanteria marina engelza navalea pe cate un bampor (ultima oara parca in 89!!!! Liberty halesc you!!) Da ma rog astea sunt amaunte pe care sicoretoea vi le-a ascuns da?!

    Apreciază

  23. mumu
    Sunt foarte suparat pe administratorul blogului pentru ca, in mod intentionat, ti-a sters o liniutza banala din urmatoarea formulare:

    ,,Priveştete în oglindă…”
    (Z)

    ps
    In fine, trecand peste gluma nevinovata si detaliul nesemnificativ in context, citesc cu placere frumosul adevar pe care il formulezi despre colegul nostru Vsile, chiar daca domnia sa il va percepe invers. Sper sa-i foloseasca, pana la urma si sa depaseasca, cu ajutorul colegilor, pasa neagra prin care trece de o buna bucata de timp.
    Fiind pe un blog al unui lider social democrat, iata ca principiul solidaritatii functioneaza din plin. Eu ii colegului Vsile doresc multa sanatate si putere de munca.
    (Z)

    Apreciază

  24. @Vsile
    @all commentators

    Viorele dragă, cu halucinaţiile tale reuşeşti să scoţi tot ceea ce este mai rău într-un om. Îmi cer scuze pentru imperativele fără cratimă „Priveştete” şi „pregăteştete” scăpate la ianuarie 25, 2015 la 5:59 pm. Deci: „Priveşte-te” şi „pregăteşte-te”.

    Apreciază

  25. @Vsile. Nu stiu exact cine este Mumu, insa iti garantez ca Mumu nu este Marcus. Si da-mi voie sa iti fac o sugestie: expune-ti parerile fata de subiectele oferite cu generozitate de dl Nastase si atat, nu te mai angaja in dispute cu alti comentatori. Nici macar in replici. Pentru aceasta tine si intretine dl Nastase blogul si nu ca sa ne paruim pe aici.

    Apreciază

  26. @ nastase ianuarie 25, 2015 la 11:48 am
    Vă mulțumesc mult.
    Și vă mulțumesc încă o dată pentru ” flash”-ul nostalgic clipind peste acel timp pe când domnul profesor Tudor Opriș descoperea talente și modela neobosit caractere; remember-ul dumneavoastră e încă o dovadă că Blaga nu a greșit cînd a numit ”aducerea aminte ” ca fiind ”…singurul triumf al vieții / asupra morții și ceții… ”

    Apreciază

  27. @ nastase ianuarie 25, 2015 la 11:48 am
    Vă mulțumesc mult.
    Și vă mulțumesc încă o dată pentru ” flash”-ul nostalgic clipind peste acel timp pe când domnul profesor Tudor Opriș descoperea talente și modela neobosit caractere; remember-ul dumneavoastră e încă o dovadă că Blaga nu a greșit cînd a numit ”aducerea aminte ” ca fiind ”…singurul triumf al vieții / asupra morții și ceții… ”

    Apreciază

  28. @vsile, ianuarie 25, 2015 la 12:56 pm

    Ați fi putut să nu vă acoperiți de ridicol și să nu comentați nimic; n-ați făcut-o. Îmi pare rău pentru dumneavoastră, așa cum mai demult am scris că-mi pare rău pentru @Sadicu.
    Cred că este urâtă viața dumitale îndestulată, @vsile . Și mai cred că de aici încolo nu se mai poate schimba mare lucru.

    Apreciază

  29. @vsile, ianuarie 25, 2015 la 12:56 pm

    Ați fi putut să nu vă acoperiți de ridicol și să nu comentați nimic; n-ați făcut-o. Îmi pare rău pentru dumneavoastră, așa cum mai demult am scris că-mi pare rău pentru @Sadicu.
    Cred că este urâtă viața dumitale îndestulată, @vsile . Și mai cred că de aici încolo nu se mai poate schimba mare lucru.

    Apreciază

  30. Maria Diana Popescu, Agero : +Scrutinul crucial pentru viitorul Greciei, privit cu sufletul la gură de întreaga Europă, a dat cîştig de cauză, cu procentaj zdrobitor (39, 5%), stîngii radicale, Syriza, lui Alexis Tsipras, un lider foarte tînăr (41 de ani) şi carismatic, dar înspăimîntător pentru Bruxelles şi pentru organismele financiare internaţionale, care a venit cu mesaje clare pentru grecii sătui de anii de sacrificii. Alexis Tsipras poate însemna nu numai pentru Grecia, ci şi pentru întregul continent, scînteia unui nou curent democratic, care să schimbe Europa din temelii. Alexis Tsipras doreşte să pună capăt austerităţii impuse Greciei de troica U.E. B.C.E. şi F.M.I. La aflarea primelor rezultate, Angela Merkel şi-a schimbat pe dată tonul de bariton în mesajul televizat. Poate că a venit timpul ca liderii forţoşi ai Europei să priceapă că, batjocorirea unor state membre în baza unor tratate fiscale oneroase se apropie de sfîrşit. Suveranitatea statelor din U.E. şi demnitatea cetăţenilor trebuie să redevină sfinte. Este ceea ce îşi doreşte Tsipras pentru Grecia. În contextul în care Uniunea Europeană continuă să fie propriul ei adversar, de bună seamă, se vor petrece reformări forţate (asemănătoare celor din Grecia) în sinusoida continentală, iar unele ţări vor fi luate pe nepregătite. Aştept ca din Grecia, mult mai hotărîtă să se extragă din sclavia colonialismului financiar, să ia startul unele schimbări de anvergură în Europa. Poate că de aceea, prevăzătoare, B.C.E. a pus pe piaţă un fenomen nemaiîntîlnit: cea mai mare invazie de bani din istoria Europei – peste 1.100 de miliarde de euro. Mario Draghi, Preşedintele B.C.E., italianul instruit la şcoala finanţelor de pe Wall Street a anunţat că instituţia sa va cumpăra active publice şi private din zona euro în valoare de peste 1.100 de miliarde de euro, respectiv 60 de miliarde de euro pe lună, începînd cu luna martie pînă la finalul lunii septembrie 2016, considerînd acţiunea sa ca un tratament administrat anemiei şi deflaţiei din zona euro. Acesta este doar un enunţ oficial. Un înveliş care ascunde cu totul altceva. Sper să nu credeţi tot ce declară tătucii finanţelor mondiale. Printarea masivă de bani se va îndrepta ca nişte căruţe fără cai de la B.C.E., nu spre bunăstarea popoarelor Europei, ci spre instituţiile bancare de pe teritoriile ei, aflate în moarte clinică din cauza creditelor neperformante – o plasă în care bancherii-rechini şi-au prins singuri ghearele netăiate. Unde mai punem că în toate lucrează mîna lungă şi nesătulă a F.M.I. O altă intruziune riscantă vine din partea celui mai şiret imperiu colonizator din istoria omenirii, care îşi va consolida urgent prezenţa în coloniile est-europene, dorind ca şi România să fie o ţară discreţionară, de care să se poată folosi în caz de nevoie. Noi nu sîntem în război cu nimeni, dar Conform Bloomberg, Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a anunţat că N.A.T.O va construi şase centre-armată şi va suplimenta prezenţa militară în Europa de Est, inclusiv în România, contextul crizei ucrainene fiind doar un motiv de faţadă, care maschează fenomenul de ocupaţie graduală sub umbrela unui plan semnat de ţările N.A.T.O, pe 5 septembrie 2014 – plan care prevede crearea unei forţe de reacţie rapidă. Avem deja o prezenţă numeroasă a N.A.T.O. în România, Bulgaria şi în alte ţări din estul Europei. Prezenţa militară N.A.T.O. pe teritoriile aliaţilor, precum şi numărul militarilor care participă la exerciţii terestre au crescut considerabil în ultimul timp. La fel şi numărul avioanelor şi cel al navelor militare. Forţînd extinderea spre Rusia conform planului, S.U.A. devine iresponsabilă şi periculos de insistentă. La rîndul ei, N.A.T.O., cu aliajele sale chimice S.U.A.&C.I.A., se arată tot mai anacronică şi agresivă. Poate că ar fi trebuit lăsată la vatră odată cu Tratatul de la Varşovia, astfel ca O.N.U să-şi recîştige statutul de organism al securităţi şi păcii pe glob, care să prevină şi să lichideze focarele de război dintre naţiuni, să stăvilească extinderea imperiul colonialist american, sub masca de eliberator al popoarelor. Ar trebui ca şi U.E. să-şi recapete independenţa faţă de politica imperialist-agresivă a S.U.A. şi să nu-şi mai fie propriul duşman. Atentatele de la Paris, menite să readucă Franţa pe orbita Washingtonului (stăpînii omenirii nu acceptă reîntoarcerea supuşilor fără curgere de sînge) şi politica de austeritate impusă de U.E. ţărilor membre, au dus la victoria stîngii în Grecia, acutizînd criza democraţiei, grăbind, în acelaşi timp, decăderea capitalismului de tarabă şi generînd revigorarea partidelor extremiste. Renaşterea acestora trebuie judecată tot în contextul unor desfăşurări internaţionale cu grad ridicat de pericol. În pauza dintre atentatele de la Paris, Noul Război rece şi prăbuşirea preţului petrolului, francul elveţian a fost ajutat să se umfle nemăsurat în pene. Dolarul nu se lasă mai prejos, de ceva timp nu se mai opreşte din creştere şi a dat în boala numită gigantism. Tiparniţa de bani, folosită de americani ori de cîte ori dolarul îşi scrântea picioarele, a deveni leac şi pentru anemia monedei Euro. Atunci, clinic vorbind, este explicabilă legătura amoroasă dintre instituţiile de cămătărie internaţionale, fabricile de credite de pe teritoriile statelor şi tiparniţele de bani, care le ţin în viaţă. Eu îl aştept pe Preşedinte să pună umărul la dezvoltarea Ţării şi la eradicarea sărăciei, nu la întărirea bazelor militare pe teritoriul nostru, dar dînsul fentează şi se întîlneşte mai întîi cu Victoria Nudelman (venită, fireşte, să-şi ceară partea din victoria făcută cadou, şi cu ordine precise din partea „Statuii Libertăţii”), apoi merge la discuţii de cîţiva franci cu Mugur Isărescu, pe care îmi doresc nespus să-l văd cît mai repede ridicîndu-şi pensia de la un ITM. Ce contează pentru ei şaptezeci şi cinci de mii de datornici în franci care vor rămîne fără case şi bunuri şi îşi vor pune ştreangul? N-au contat nici cei şapte sute de mii de români împrumutaţi în euro, ţepuiţi de bancherii-cămătari, cărora tot guvernatorul le-a dat mînă liberă la înşelăciuni şi fraude prin clauze abuzive. Tastaţi pe Google titlurile: „Bancherii şi recuperatorii au abuzat milioane de români”, „Bancherii şi crimele capitalismului corporatist”, Bancherii şi recuperatorii sfidează naţiunea”, „Afară cu băncile din ţară”, partea I şi a II-a, „Străchinile lui Isărescu”, „Trădarea lui Mugur şi Yuanul”, „Bancherii americani au început să se sinucidă”. În mod sigur nu veţi fi de acord cu ceea ce se petrece în spatele ghişeelor aparţinătoare miilor de filiale bancare străine de pe teritoriul Ţării şi instituţiei B.N.R., condusă de longevivul guvernator Mugur Isărescu – pe vremea socialismului, funcţionar la B.N.R., astăzi în graţiile bilderbergilor. La întîlnirea cu Iohannis, Isărescu a specificat destul de clar: „Pentru debitorii în moneda elveţiana trebuie găsită o rezolvare generală şi urgentă, altfel, încrederea în sistemul bancar se va prăbuşi.” Guvernatorul nu a dorit niciodată o soluţie salvatoare pentru românii înşelaţi de bănci, aşa cum a procedat Ungaria de pildă, durerea sa fiind protejarea cele peste 40 de bănci străine care au ocupat România. Încrederea în sistemul bancar s-a prăbuşit oricum. Nici musca nu le mai trece pragul bancherilor-cămătari. Românii prăduiţi de bănci trăiesc de pe o zi pe alta. Care ar fi soluţia? Aceeaşi pe care islandezii au aplicat-o: arestarea bancherilor supuşi familiei Rothschild şi înapoierea banilor celor păgubiţi de bănci la creditele în euro şi franci elveţieni. Interesele colonizatorilor noştri nu permit acest lucru, însăşi clasa politică românea

    scă fiind inamicul numărul unu al societăţii româneşti. România va rămîne în continuare sub scara Uniunii Europene, plătind scump (economic, social), cu toate că fiecare preşedinte venit la cîrmă prin roata norocului a promis în vînt că nu vom mai fi generaţie de sacrificiu. Ceea ce scriam într-un editorial din 31 august 2014 se pune în practică acum. Bruxelles-ul susţinea atunci ca fiind indispensabilă o creştere a salariilor în Germania (iată, s-a întîmplat) „pentru ca ţara să-şi poată ajuta vecinii europeni rămaşi în urmă”, afirmase, impresionat de „sărăcia” nemţilor, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune. Potrivit declaraţiei tîmpe, înseamnă că germanii, atunci cînd îşi vor ridica salariile mărite vor da buzna în ţările europene cu cele mai mici venituri şi vor împărţi, aşa la întîmplare, pe stradă, procentul rezultat din majorări. Laszlo Baci, la salariile românilor, care reprezintă o cîtime din salariile germanilor de ce nu te-ai gîndit matale? România este pe primul loc cu cele mai mici salarii din U.E.! Pe fondul războaielor şi crizelor care au răvăşit complet omenirea, puterile lumii îşi trag spuza pe turta lor, călcînd pe cadavre şi oferind în schimb, ca supliment de viteză, indispensabil decimării populaţiei, pandemii fabricate în laborator, şocuri şi experimente periculoase, despre care se minte cu neruşinare acută că ar avea doar origini teroriste. Cum niciodată criminalii nu-şi lasă complicii în viaţă, nerozii vor bifa în desfăşurător alte lovituri sub steag fals în Europa şi în lume, dînd vina pe terorism. Dacă aţi crezut că şefii statelor au defilat la Paris la un loc cu mulţimea, precum a informat media din întreaga lume, v-aţi înşelat. Marşul de la Paris, unde liderii mondiali şi-au dat mîna în faţa camerelor de luat vederi a fost o făcătură mediatică. „Liderii lumii mărşăluiesc în faţa mulţimii de la Paris”, scria cu litere de şchioapă presa din Franţa şi din întreaga lume. Dar, oameni buni, adevărul a fost cu totul altul. Stăpînii lumii, mai puţin unchiul actelor teroriste de pe glob, s-au aliniat sub forma ochiului în piramidă pe o stradă închisă, bine păziţi de coloane de jandarmi, – filmaţi separat, pe străzi unde publicul nu avea acces -, iar mulţimea pe o alta. Pe strada închisă de cordoane erau prezente numai trupele speciale, iar în primele rînduri, doar politicienii, filmaţi în prim plan, pînă la bust, ca să nu se descopere ce nu trebuia descoperit. După o plimbare pe strada goală şi închisă, liderii politici ai lumii au urcat în limuzinele de lux, bucuroşi că au reuşi să epateze cu prezenţa lor straşnic păzită. Cu siguranţă pe toţi ne considera naivi, astfel nu şi-ar permite un simulacru de factură mondială.+ SURSA http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Victoria%20lui%20Tsypras%20de%20mdp.htm

    Apreciază

  31. Maria Diana Popescu, Agero : +Scrutinul crucial pentru viitorul Greciei, privit cu sufletul la gură de întreaga Europă, a dat cîştig de cauză, cu procentaj zdrobitor (39, 5%), stîngii radicale, Syriza, lui Alexis Tsipras, un lider foarte tînăr (41 de ani) şi carismatic, dar înspăimîntător pentru Bruxelles şi pentru organismele financiare internaţionale, care a venit cu mesaje clare pentru grecii sătui de anii de sacrificii. Alexis Tsipras poate însemna nu numai pentru Grecia, ci şi pentru întregul continent, scînteia unui nou curent democratic, care să schimbe Europa din temelii. Alexis Tsipras doreşte să pună capăt austerităţii impuse Greciei de troica U.E. B.C.E. şi F.M.I. La aflarea primelor rezultate, Angela Merkel şi-a schimbat pe dată tonul de bariton în mesajul televizat. Poate că a venit timpul ca liderii forţoşi ai Europei să priceapă că, batjocorirea unor state membre în baza unor tratate fiscale oneroase se apropie de sfîrşit. Suveranitatea statelor din U.E. şi demnitatea cetăţenilor trebuie să redevină sfinte. Este ceea ce îşi doreşte Tsipras pentru Grecia. În contextul în care Uniunea Europeană continuă să fie propriul ei adversar, de bună seamă, se vor petrece reformări forţate (asemănătoare celor din Grecia) în sinusoida continentală, iar unele ţări vor fi luate pe nepregătite. Aştept ca din Grecia, mult mai hotărîtă să se extragă din sclavia colonialismului financiar, să ia startul unele schimbări de anvergură în Europa. Poate că de aceea, prevăzătoare, B.C.E. a pus pe piaţă un fenomen nemaiîntîlnit: cea mai mare invazie de bani din istoria Europei – peste 1.100 de miliarde de euro. Mario Draghi, Preşedintele B.C.E., italianul instruit la şcoala finanţelor de pe Wall Street a anunţat că instituţia sa va cumpăra active publice şi private din zona euro în valoare de peste 1.100 de miliarde de euro, respectiv 60 de miliarde de euro pe lună, începînd cu luna martie pînă la finalul lunii septembrie 2016, considerînd acţiunea sa ca un tratament administrat anemiei şi deflaţiei din zona euro. Acesta este doar un enunţ oficial. Un înveliş care ascunde cu totul altceva. Sper să nu credeţi tot ce declară tătucii finanţelor mondiale. Printarea masivă de bani se va îndrepta ca nişte căruţe fără cai de la B.C.E., nu spre bunăstarea popoarelor Europei, ci spre instituţiile bancare de pe teritoriile ei, aflate în moarte clinică din cauza creditelor neperformante – o plasă în care bancherii-rechini şi-au prins singuri ghearele netăiate. Unde mai punem că în toate lucrează mîna lungă şi nesătulă a F.M.I. O altă intruziune riscantă vine din partea celui mai şiret imperiu colonizator din istoria omenirii, care îşi va consolida urgent prezenţa în coloniile est-europene, dorind ca şi România să fie o ţară discreţionară, de care să se poată folosi în caz de nevoie. Noi nu sîntem în război cu nimeni, dar Conform Bloomberg, Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a anunţat că N.A.T.O va construi şase centre-armată şi va suplimenta prezenţa militară în Europa de Est, inclusiv în România, contextul crizei ucrainene fiind doar un motiv de faţadă, care maschează fenomenul de ocupaţie graduală sub umbrela unui plan semnat de ţările N.A.T.O, pe 5 septembrie 2014 – plan care prevede crearea unei forţe de reacţie rapidă. Avem deja o prezenţă numeroasă a N.A.T.O. în România, Bulgaria şi în alte ţări din estul Europei. Prezenţa militară N.A.T.O. pe teritoriile aliaţilor, precum şi numărul militarilor care participă la exerciţii terestre au crescut considerabil în ultimul timp. La fel şi numărul avioanelor şi cel al navelor militare. Forţînd extinderea spre Rusia conform planului, S.U.A. devine iresponsabilă şi periculos de insistentă. La rîndul ei, N.A.T.O., cu aliajele sale chimice S.U.A.&C.I.A., se arată tot mai anacronică şi agresivă. Poate că ar fi trebuit lăsată la vatră odată cu Tratatul de la Varşovia, astfel ca O.N.U să-şi recîştige statutul de organism al securităţi şi păcii pe glob, care să prevină şi să lichideze focarele de război dintre naţiuni, să stăvilească extinderea imperiul colonialist american, sub masca de eliberator al popoarelor. Ar trebui ca şi U.E. să-şi recapete independenţa faţă de politica imperialist-agresivă a S.U.A. şi să nu-şi mai fie propriul duşman. Atentatele de la Paris, menite să readucă Franţa pe orbita Washingtonului (stăpînii omenirii nu acceptă reîntoarcerea supuşilor fără curgere de sînge) şi politica de austeritate impusă de U.E. ţărilor membre, au dus la victoria stîngii în Grecia, acutizînd criza democraţiei, grăbind, în acelaşi timp, decăderea capitalismului de tarabă şi generînd revigorarea partidelor extremiste. Renaşterea acestora trebuie judecată tot în contextul unor desfăşurări internaţionale cu grad ridicat de pericol. În pauza dintre atentatele de la Paris, Noul Război rece şi prăbuşirea preţului petrolului, francul elveţian a fost ajutat să se umfle nemăsurat în pene. Dolarul nu se lasă mai prejos, de ceva timp nu se mai opreşte din creştere şi a dat în boala numită gigantism. Tiparniţa de bani, folosită de americani ori de cîte ori dolarul îşi scrântea picioarele, a deveni leac şi pentru anemia monedei Euro. Atunci, clinic vorbind, este explicabilă legătura amoroasă dintre instituţiile de cămătărie internaţionale, fabricile de credite de pe teritoriile statelor şi tiparniţele de bani, care le ţin în viaţă. Eu îl aştept pe Preşedinte să pună umărul la dezvoltarea Ţării şi la eradicarea sărăciei, nu la întărirea bazelor militare pe teritoriul nostru, dar dînsul fentează şi se întîlneşte mai întîi cu Victoria Nudelman (venită, fireşte, să-şi ceară partea din victoria făcută cadou, şi cu ordine precise din partea „Statuii Libertăţii”), apoi merge la discuţii de cîţiva franci cu Mugur Isărescu, pe care îmi doresc nespus să-l văd cît mai repede ridicîndu-şi pensia de la un ITM. Ce contează pentru ei şaptezeci şi cinci de mii de datornici în franci care vor rămîne fără case şi bunuri şi îşi vor pune ştreangul? N-au contat nici cei şapte sute de mii de români împrumutaţi în euro, ţepuiţi de bancherii-cămătari, cărora tot guvernatorul le-a dat mînă liberă la înşelăciuni şi fraude prin clauze abuzive. Tastaţi pe Google titlurile: „Bancherii şi recuperatorii au abuzat milioane de români”, „Bancherii şi crimele capitalismului corporatist”, Bancherii şi recuperatorii sfidează naţiunea”, „Afară cu băncile din ţară”, partea I şi a II-a, „Străchinile lui Isărescu”, „Trădarea lui Mugur şi Yuanul”, „Bancherii americani au început să se sinucidă”. În mod sigur nu veţi fi de acord cu ceea ce se petrece în spatele ghişeelor aparţinătoare miilor de filiale bancare străine de pe teritoriul Ţării şi instituţiei B.N.R., condusă de longevivul guvernator Mugur Isărescu – pe vremea socialismului, funcţionar la B.N.R., astăzi în graţiile bilderbergilor. La întîlnirea cu Iohannis, Isărescu a specificat destul de clar: „Pentru debitorii în moneda elveţiana trebuie găsită o rezolvare generală şi urgentă, altfel, încrederea în sistemul bancar se va prăbuşi.” Guvernatorul nu a dorit niciodată o soluţie salvatoare pentru românii înşelaţi de bănci, aşa cum a procedat Ungaria de pildă, durerea sa fiind protejarea cele peste 40 de bănci străine care au ocupat România. Încrederea în sistemul bancar s-a prăbuşit oricum. Nici musca nu le mai trece pragul bancherilor-cămătari. Românii prăduiţi de bănci trăiesc de pe o zi pe alta. Care ar fi soluţia? Aceeaşi pe care islandezii au aplicat-o: arestarea bancherilor supuşi familiei Rothschild şi înapoierea banilor celor păgubiţi de bănci la creditele în euro şi franci elveţieni. Interesele colonizatorilor noştri nu permit acest lucru, însăşi clasa politică românea

    scă fiind inamicul numărul unu al societăţii româneşti. România va rămîne în continuare sub scara Uniunii Europene, plătind scump (economic, social), cu toate că fiecare preşedinte venit la cîrmă prin roata norocului a promis în vînt că nu vom mai fi generaţie de sacrificiu. Ceea ce scriam într-un editorial din 31 august 2014 se pune în practică acum. Bruxelles-ul susţinea atunci ca fiind indispensabilă o creştere a salariilor în Germania (iată, s-a întîmplat) „pentru ca ţara să-şi poată ajuta vecinii europeni rămaşi în urmă”, afirmase, impresionat de „sărăcia” nemţilor, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune. Potrivit declaraţiei tîmpe, înseamnă că germanii, atunci cînd îşi vor ridica salariile mărite vor da buzna în ţările europene cu cele mai mici venituri şi vor împărţi, aşa la întîmplare, pe stradă, procentul rezultat din majorări. Laszlo Baci, la salariile românilor, care reprezintă o cîtime din salariile germanilor de ce nu te-ai gîndit matale? România este pe primul loc cu cele mai mici salarii din U.E.! Pe fondul războaielor şi crizelor care au răvăşit complet omenirea, puterile lumii îşi trag spuza pe turta lor, călcînd pe cadavre şi oferind în schimb, ca supliment de viteză, indispensabil decimării populaţiei, pandemii fabricate în laborator, şocuri şi experimente periculoase, despre care se minte cu neruşinare acută că ar avea doar origini teroriste. Cum niciodată criminalii nu-şi lasă complicii în viaţă, nerozii vor bifa în desfăşurător alte lovituri sub steag fals în Europa şi în lume, dînd vina pe terorism. Dacă aţi crezut că şefii statelor au defilat la Paris la un loc cu mulţimea, precum a informat media din întreaga lume, v-aţi înşelat. Marşul de la Paris, unde liderii mondiali şi-au dat mîna în faţa camerelor de luat vederi a fost o făcătură mediatică. „Liderii lumii mărşăluiesc în faţa mulţimii de la Paris”, scria cu litere de şchioapă presa din Franţa şi din întreaga lume. Dar, oameni buni, adevărul a fost cu totul altul. Stăpînii lumii, mai puţin unchiul actelor teroriste de pe glob, s-au aliniat sub forma ochiului în piramidă pe o stradă închisă, bine păziţi de coloane de jandarmi, – filmaţi separat, pe străzi unde publicul nu avea acces -, iar mulţimea pe o alta. Pe strada închisă de cordoane erau prezente numai trupele speciale, iar în primele rînduri, doar politicienii, filmaţi în prim plan, pînă la bust, ca să nu se descopere ce nu trebuia descoperit. După o plimbare pe strada goală şi închisă, liderii politici ai lumii au urcat în limuzinele de lux, bucuroşi că au reuşi să epateze cu prezenţa lor straşnic păzită. Cu siguranţă pe toţi ne considera naivi, astfel nu şi-ar permite un simulacru de factură mondială.+ SURSA http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Victoria%20lui%20Tsypras%20de%20mdp.htm

    Apreciază

  32. Mumule, sau marcusule sau cum vrei dumneata , nu vrei sa povestesti dumneata cartea May Day May Day…..

    Acum ce sa spun domnul a dat domnul a luat , vorbeam de dl. Nastase ,acela care promitea ca va fi mai atent la murdariile scrise pe blog, observ insa ca-mi publicati fara voia mea ,adresa de acasa ,, portretul, dar si ineptiile unui fals critic a lui Basescu , acela care a scris o acoperire si nu o acuza a furturilor lui Traian Basescu.
    Curios este ca alti asa zisi critici ai lui Basescu il aplauda, cititi cartea domnule Nastase asa cum va indemna Marcel Zare cu ceva vreme in urma si bucurati-va de dovezile publcate de acesta ,dovezi privitoare la distrugerea flotei romane.

    Pentru marcus am o singura intrebare , de cite ori apare in cartea dumitale ,sau a noastra cum spuneai o data , carte cu tinta clara , distrugerea flotei romane numele lui Traian Basescu!
    Marcus eu stiu ca ai primit instructiuni de la cacotac si doresti sa-mi inchizi gura , nu este nici o problema pe voi va cunosc si va admir, vorba lui Filipas romani adevarati, , problema este cu prietenii lui Adrian Nastase dupa acest blog aceia care nu te condamna ba din contra iti tin isonul!
    Acolo nu este spovedania lui Vasile, ci Vasile zugravit de Marcel Zare in pre=fata cartii , adica ,vasile de atunci si vasile precum vedeti schimbat de mizeria unui fals scriitor , fals moralist , un om fara nici o valoare morala!
    Faptul Vasile laudatul era si este ramane scris in cartea dumitale cum tot asa ramane si dovada ca aceasta carte a avut o tema pe care dumneata ai falsificato!
    Meserie romaneasca , in Romania de la geniu la mizerabilul Vasile, daca spui adevarul trebuie neaparat sa fi distrus!

    Apreciază

  33. Mumule, sau marcusule sau cum vrei dumneata , nu vrei sa povestesti dumneata cartea May Day May Day…..

    Acum ce sa spun domnul a dat domnul a luat , vorbeam de dl. Nastase ,acela care promitea ca va fi mai atent la murdariile scrise pe blog, observ insa ca-mi publicati fara voia mea ,adresa de acasa ,, portretul, dar si ineptiile unui fals critic a lui Basescu , acela care a scris o acoperire si nu o acuza a furturilor lui Traian Basescu.
    Curios este ca alti asa zisi critici ai lui Basescu il aplauda, cititi cartea domnule Nastase asa cum va indemna Marcel Zare cu ceva vreme in urma si bucurati-va de dovezile publcate de acesta ,dovezi privitoare la distrugerea flotei romane.

    Pentru marcus am o singura intrebare , de cite ori apare in cartea dumitale ,sau a noastra cum spuneai o data , carte cu tinta clara , distrugerea flotei romane numele lui Traian Basescu!
    Marcus eu stiu ca ai primit instructiuni de la cacotac si doresti sa-mi inchizi gura , nu este nici o problema pe voi va cunosc si va admir, vorba lui Filipas romani adevarati, , problema este cu prietenii lui Adrian Nastase dupa acest blog aceia care nu te condamna ba din contra iti tin isonul!
    Acolo nu este spovedania lui Vasile, ci Vasile zugravit de Marcel Zare in pre=fata cartii , adica ,vasile de atunci si vasile precum vedeti schimbat de mizeria unui fals scriitor , fals moralist , un om fara nici o valoare morala!
    Faptul Vasile laudatul era si este ramane scris in cartea dumitale cum tot asa ramane si dovada ca aceasta carte a avut o tema pe care dumneata ai falsificato!
    Meserie romaneasca , in Romania de la geniu la mizerabilul Vasile, daca spui adevarul trebuie neaparat sa fi distrus!

    Apreciază

  34. Domnul Viorel Grigorenko (cu „k” transformat în „c” pentru un naiv camuflaj) privește pe deasupra gramaticii. Ar fi interesantă o poză de la 35-45 de ani, din perioada de glorie a „rezistenței” sale anticomuniste și antisecuriste.

    Apreciază

  35. Domnul Viorel Grigorenko (cu „k” transformat în „c” pentru un naiv camuflaj) privește pe deasupra gramaticii. Ar fi interesantă o poză de la 35-45 de ani, din perioada de glorie a „rezistenței” sale anticomuniste și antisecuriste.

    Apreciază

  36. Georgica , ramai acelasi delator , inch is intro lume pe care ti se pare ca o cunosti, o lume a meschinariei pe care o imbatisezi… din pacate !
    Ai intervenit vulgar , si prost , si te alaturi mizeriei care din pacate se pare ca o inghiti cu mare placere!
    Pentru „c”ul romanesc domnule delator fratele meu a fost deportat si a murit in orasul Abai la mii de kilometri departe de casa ,asa ca ar trebui sa-l mananci si dumneata dar si alti mizerabili!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.