Ion Ratiu

images

 

 

 

 

 

In 17 ianuarie, s-au implinit 15 ani de la moartea lui Ion Ratiu. Avea 83 de ani in 2000, când a plecat, odată cu un mileniu care dispărea, cu o elegantă ce nu se mai potrivea noilor bătălii politice. Se născuse in 1917, in acelasi an cu tatăl meu. L-am cunoscut bine in Parlamentul primei Constitutii, intre 1992 si 1996, atunci când a trebuit să propunem noi proceduri si reguli de functionare. Im amintesc că am mers impreună la Londra, pentru a prelua idei si modele – ora premierului in Parlament, sesiunea săptămânală de intrebări si răspunsuri, formula motiunilor simple, etc. Am fost, al[turi de el, la Clubul parlamentar britanic, pe care l-am „reprodus” la Bucuresti, pentru a permite dialogul intre deputati de culori diferite. Volumele sale de note zilnice – cele publicate – contin numeroase informatii despre viata politică romănească, despre personalităti, evenimente. Cine mai are, din păcate, răbdarea de a le mai citi? Ele rămân, oricum, o cronică fascinantă a unei perioade complicate a tranzitiei românesti.

Vă voi da un exemplu – relatarea vizitei parlamentare pe care am efectuat-o impreună, la Moscova, in noiembrie 1994 (Ion Ratiu, „Marele lobby: România in NATO”, 2002, pag. 250 si urm.):

 

„Miercuri, 23 Noiembrie 1994

…Probleme cu plecarea la Moscova. Eram programaţi să plecăm azi-dimineaţă la orele 11.00. N-am avut nici o confirmare că vom fi primiţi bine. Discut cu Năstase. Cum ei, ruşii, ne-au invitat, ar fi o greşeală, i-am spus, să nu mergem. „Da, dar să nu fim trataţi ca o ţară din lumea a treia”!, a ripostat Năstase. De acord. Să mai încercăm, însă. Aşa am ajuns să vorbesc de mai multe ori cu ambasadorul Ostrovenko şi cu Gheorghieş, Consilierul Ambasadei noastre din Moscova. Suntem aşteptaţi acolo. Rămâne acum ca Rîbkin, Preşedintele Dumei, să con­firme că el va cere lui Elţîn, care acum e la Pskov, să ne primească oricând vrea el, la sfârşitul săptămânii, Sâmbătă sau Duminică.

La şedinţa Biroului Permanent, s-a votat cu un vot împotrivă (Berceanu), şi o abţinere (Cristian Rădulescu) să ni se dea mandat, lui Năstase şi mie, să decidem dacă mergem, sau nu, la Moscova în cele din urmă. E o victorie a bunului simţ, a diplomaţiei şi a puterii de convingere ce am fost nevoit să aplic. Să sperăm că va ieşi bine şi că vom merge.

Ne vine confirmarea de la Rîbkin din Moscova. Năstase mă infor­mează că mergem. E bine că ne-am lăsat greu. Să înţeleagă că noi nu mergem cu „să trăiţi”. „Aţi avut un mare succes, îmi spune Ghibernea. II felicit pe Ostrovenko la telefon. „We both deserve congratula­tions. We did it together, a fost reacţia lui. Sunt sigur că e bine, aşa. Sper că n-o să mă întorc de la Moscova dezamăgit.

Am călătorit într-un „Falcon 50 – avion de opt locuri, foarte con­fortabil. Ne-au dat o masă bună şi am citit materialul informativ ce ni s-a pregătit. Bun. Călătoria a durat aproape trei ore. La aeroport ne-a aşteptat Mitiukov, cel care, împreună cu Nikonov, reprezintă Rusia la AAN (Adunarea Atlanticului de Nord, n.b.). Prima impresie: Când ne-am dat jos din avion, soldaţi în unifor­mă. Ne-au cerut paşaportul. într-o cameră de recepţii Mitiukov ne-a rostit un cuvânt de bun sosit. A vorbit, apoi, lung, Năstase. Am zis şi eu ceva, referindu-mă la Titulescu, care vroia relaţii bune cu URSS, şi Băteanu, care vroia să afle „secretul îmbogăţirii enorme şi rapide a câtorva ruşi – cum e bine ştiut!

Adevărat convoi de maşini: Poliţia, Năstase cu steagul României, altă maşină de serviciu, altă maşină mare, neagră cu ambasadorul nostru, tot cu steag. Apoi eu, singur, tot într-o maşină mare, iar după, restul dele­gaţiei noastre câte doi de maşină: Nicolae Băteanu (PDSR), F. Asztalos (UDMR), C. Hoară (PSM), P Suhov (Minorităţi), plus însoţitorii noştri: D. Ghibernea, O. Şincai şi S. Postolache şi cei de la Ambasadă.

Ne-am instalat în camera de şedinţă. A venit după câteva minute delegaţia Dumei, în frunte cu Preşedintele ei, I.P. Rîbkin.

Rîbkin a deschis şedinţa. Ne-a vorbit lung, despre programul greu legislativ ce are acest „al 8-lea Parlament în istoria poporului rus. Apoi descrie retragerea trupelor din ţările satelite, din Ţările Baltice din Germania de Est şi despre ce se întâmplă în Caucaz, Transnistria etc.

Năstase a fost mai concret. A adus discuţia la Basarabia, Bucovina de Nord, Moldova, Armata a 14-a şi de ce nu e eliberat Ilie Ilaşcu. A menţionat de Tezaurul României. Eu m-am referit la legăturile eco­nomice strânse care existau între România şi URSS. Ceea ce producem noi este şi astăzi cerut în Rusia. Dar am sugerat că e mai important ca ei să ne spună care sunt problemele care trebuie discutate. Noi am venit cu inima deschisă. Noi vrem relaţii bune.

Masă tot la hotelul nostru, „President Hotel”, la restaurantul de la etajul 14, în vârful edificiului. întâlnirea cu guvernul, programată pen­tru ora 2.30 p.m., a fost amânată până la 4.00. Au într-adevăr probleme. Se dezbate bugetul etc.

Ne-a primit Bolşakov, cu o serie de asistenţi. El e Viceprim-minis-tru. Cernomîrdin e în străinătate. In cuvântul lui de bun venit, numai generalităţi legate de problemele „de tranziţie”. Nimic despre noi. Năs­tase, cam la fel. A dezvoltat însă problema colaborării noastre econo­mice. E remarcabil cum oamenii ăştia pot să utilizeze atâtea cuvinte pentru a spune aşa de puţin.

Bolşakov e tipul fostului mare comunist. Solid, compact, privire directă, autoritar. Zâmbeşte din când în când. Exudă încrederea în sine. Când am ajuns la timpul ce ne-a alocat, pur şi simplu s-a ridicat, ne-a strâns mâna etc…

Vineri, 25 Noiembrie 1994

La „Foreign Policy Association”, ne primeşte preşedintele ei. Discuţie lungă, cvasi-filosofică. Ca de obicei, între Năstase si gazdă. Mi-a venit însă, şi mie rândul: Fiecare naţiune se întoarce la constanta ei. Noi, românii, avem nevoie de supravieţuire care ne ghidează politi­ca externă. Dumneavoastră, ruşii, aveţi nevoia de a împărtăşi altora adevărul ce deţineţi. Aţi avut pan-ortodoxia, pan-slavismul, pan-comunismul. Sunteţi o naţiune mare. Acum că aţi respins comunismul, care vă dădea întreaga lume ca obiectiv, sunteţi în căutare de o doctrină capabilă să însumeze acest mesianism. Am presupus că există o auten­tică dorinţă de a repudia imperialismul, dar numai cu un semn de între­bare. Şi la câţi? Poate prea puţini! Şi cum democraţia nu are nici o tradiţie de durată în Rusia, ce altceva pun în locul comunismului?

A reacţionat foarte bine. A acceptat că e problema lor principală. De aceea atâta dezorientare. De aceea atâtea partide. De fapt, Rusia n-a avut decât cinci dume. Prima în 1904, care a durat abia două luni. Apoi a doua, care a durat doi ani şi jumătate. A treia, până în 1912. A patra până la Revoluţie şi preluarea puterii de Kerensky. Şi asta e a cincea, aleasă după ce Elţîn a tras cu tunul în ultimul Parlament sovietic.

Intrunire cu Mitiukov şi Nikonov şi Adrian Pujanovski, care este Preşedinte. Subcomitetul anti-monopolist. De asemenea, Preşedintele Grupului Parlamentar de prietenie ruso-română.

După masă, cu V.P. Lukin, Preşedintele Comitetului pentru probleme internaţionale. Era secondat de Bogomolov. Amândoi bine informaţi.

Foarte interesantă discuţia cu Valerian Viktorov, Vicepreşedinte al Consiliului Federaţiei. Bărbat înalt, bine făcut, cu mână mare, fermă. Ei nu pot modifica legile. Le aprobă sau le resping şi le trec, dacă le aprobă, Preşedintelui spre promulgare. Instituie şi încetează starea de necesitate şi utilizarea trupelor în afara graniţelor ţării. în fine, tot lor le revine dreptul de a introduce o moţiune de neîncredere în Preşe­dintele Rusiei.

Ne-am dus cu toţii la marele Muzeu Tretiakov. Expoziţie retrospec­tivă a marelui lor pictor Repin. M-au interesat diferitele portrete. Re­marcabile, mai ales cele ale lui Tolstoi, în tot felul de posturi, inclusiv la coarnele plugului. Apoi, vasta pictură „Volga Boatmen”. Kari, cari­caturistul finlandez, ar fi foarte, foarte interesat. Repin are multe tablouri vaste. Cel cu împăratul Alexandru III, în mijlocul unei mulţi­mi, merită menţionat. Rama e excepţională. O operă de artă în sine. Am remarcat un autoportret din tinereţe al lui Repin ce semăna cu Petofi. Deputatul ungur Asztalos, spre amuzamentul meu, a fost de acord. „într-adevăr. Mă întrebam de ce-1 ştiu eu aşa de bine pe omul ăsta?” Remarcabil pictor. Atâtea stiluri.

Seara, la Ambasada română. Clădire absurdă. Salonul e ca o sală de aşteptare într-o gară mare. Construită de Ceauşescu după indicaţiile lui, acum vreo 20 de ani, are o singură calitate: e într-o parte a Mosco­vei unde au putut achiziţiona mult teren. Au o grădină mare.

Cină excelentă. Din nou Mitiukov şi Nikonov, plus Krîlov. „Nu eram sigur că putem să venim”, i-a spus Năstase, indicând ca nu ni  s-au asi­gurat întâlniri la nivelul cel mai înalt. „Nici eu nu ştiam dacă să vin, sau nu, la această cină”, i-a răspuns Krîlov. Conversaţia mea cu Niko­nov, care era la dreapta mea la masă, a fost autentic interesantă, nu numai diplomatică. Ei au destule probleme. Cred că el vrea să meargă spre democraţie. Mă întreb ce influenţă are? Mai ales că, aud, e evreu. Cunoscând prea bine prejudecăţile ruşilor împotriva evreilor, e un semn de întrebare.

După cină, la un cognac, limbile s-au dezţelenit şi s-a discutat foarte deschis despre Moldova, Ilie Ilaşcu, Pactul Ribbentrop-Molotov, Armata a 14-a, Lebed. Vorbind de Lebed, se pare că acest general are mai mare popularitate în Rusia decât Elţîn însuşi.

Sâmbătă, 26 Noiembrie 1994

Mi-a făcut atâta plăcere să mă trezesc odihnit. Peisajul de la fereastra mea de la etajul al 7-lea, aşa cum îmi imaginam eu Moscova. Fluviul Moskva, mare, imediat după o grădină, loc viran, cu arbori desfoliaţi. Una din cele 7 clădiri, tip „Scânteia”, pe care Stalin le-a inventat, în depărtare, la orizont. Şi totul acoperit într-un linţoliu de zăpadă albă, pură. Le-am spus acest lucru şi celorlalţi, la micul dejun. Şi ei încântaţi.

Ne-am împachetat bagajele. N-am pus bocancii mei din piele de ure­che de elefant dar m-am gândit s-o fac. Ieşit afară să ne urcăm în ma­şini, era frig. „N-aveţi nimic să vă puneţi pe cap?” mă întreabă Băteanu, care a apărut cu papion şi un fular mare, roşu. Şi Ghibernea m-a sfătu­it să-mi iau ceva. M-am urcat din nou sus şi mi-am luat căciula. N-am regretat. La Zagorsk, frig mare. Aproximativ minus şapte grade. Mai şi sufla un vânt rece, chiar viscol. Pe pământ, zăpadă bătătorită şi gheaţă. Aşa-mi trebuie. Am cărat bocancii de la Bucureşti la Moscova şi-i duc înapoi. Dar, aici, unde aveam nevoie de ei, nu i-am adus. Noroc cu colegul meu Suhov, deputatul lipovean care avea nişte ghete anti-dera-pant, cumpărate în Germania. L-am ţinut de braţ tot timpul.

Am stat vreo 2 ore şi mai bine. Extrem de interesant. Am început cu prima biserică ridicată deja în sec. al XlII-lea, de Serghei. Am vizitat şi pe cea care în timpul comuniştilor a fost utilizată ba ca sală de dans, ba ca poligon de tragere pentru soldaţi. Acolo e icoana sfântului care a prorocit Revoluţia, prima, a lui Lenin, relaxarea lui Stalin în 1943 şi schimbarea actuală. Dar a prorocit şi că ea nu va dura mult. Că va fi urmată şi de cea mai mare urgie şi de sfârşitul lumii.

Se fac liturghii încontinuu. Sute de pelerini, pravoslavnici, cu lumâ­nări, mătănii. în a doua biserică vizitată, moaştele Sfântului Sergiu. Coadă imensă ca să ajungă să i se închine. Intr-o altă biserică, cea con­struită de Ivan cel Groaznic, mi se pare, coşciugul original, cimentuit pe margini, pentru că pelerinii, când îl sărutau, rupeau cu dinţii o infimă părticică s-o ia cu ei ca moaşte sfinte.

E un complex imens Zagorsk-ul, înconjurat de un zid, mai multe biserici, fiecare diferită ca aspect dar toate în acelaşi stil, cu multe tur­nuri, unele albastre, altele aurii.

Ne-am dus să vedem şi Academia Teologică. Clădire frumoasă, mare, are şi un muzeu impresionant al religiei creştine. începe cu cata­combele din Roma, primele biserici, cum mi s-a explicat. O reprodu­cere a Colosseumului, ca să ne arate cum primii creştini erau devoraţi de animale. Prima biserică în Rusia, în Kiev, a lui Vladimir. Şi multe altele în machetă. Icoane, odăjdii, cărţi sfinte, giuvaiere, cruci, piep­tarele episcopilor, mitropoliţilor şi patriarhilor lor. Camera unde a lu­crat Patriarhul Tihon (?). Exponate, fotografii, diplome etc. din viaţa lui acopereau complet toţi pereţii.

Apoi medalii, inclusiv „Steaua Roşie”, cred din România. De ase­menea, daruri primite. Printre ele, cutia mare din lac pictat cu scene din istoria pravoslavnică a Rusiei, ce i-a dat Stalin Patriarhului în 1945, la sfârşitul războiului, drept mulţumită pentru mobilizarea spiritului de rezistenţă o dată cu legalizarea ortodoxiei. Multe, foarte multe icoane şi picturi din Occident, majoritatea neidentificate. Piesa cea mai valo­roasă e un triptic, unic, de Fra Angelico din sec. al XlII-lea.

Aici e a treia Romă „şi alta n-o să mai existe”! Interesant. In sala unde ne-am lăsat paltoanele înainte de începerea turului în seminar, am întâlnit nişte călugări franciscani. Le-am vorbit în franţuzeşte, erau francezi şi italieni. Şi ei turişti.

La Moscova am luat masa şi ne-am dus să vizităm fondul de pietre preţioase şi Muzeul din Kremlin. Sunt două lucruri separate. Primul e un fel de „The Crown Jewels”. Toate pietrele preţioase ce se găsesc în abundenţă în Rusia, mai ales în Siberia. Apoi diamantele. Cele mai mari, cele mai frumoase. Apoi briliantele şi diversele forme în care sunt tăiate şi şlefuite diamantele. Pe urmă diademele, coroanele etc, moderne, special făcute pentru a fi puse şi mai mult în valoare, şi cele mai vechi, de la primii ţari încoace. Impresionant ce avea familia Ţaru­lui Nicolae al II-lea. Totul foarte frumos prezentat în vitrine iluminate, în două camere cu lumină scăzută. Gărzii noastre, Postolache, i s-a cerut să-şi predea pistolul la intrare! Accesul în această parte a muzeu­lui e foarte restrâns. Abia vreo 30-40 de persoane.

Cu totul altfel, în Muzeul cel Mare. Remarcabil. Mii de oameni. Sală după sală. îmbrăcăminte, arme, căleşti, tot ce-ţi poţi imagina din trecutul clasei conducătoare a Rusiei. Nu din perioada comunistă. In prima parte a muzeului am văzut şi Ordinul „Victoriei” şi ni s-a expli­cat că numai şapte oameni l-au primit, printre ei şi Regele Mihai.

Repede la aeroport. Mitinkin ne aştepta să-şi ia rămas bun. Schimb de cadouri jos la avion pe un început de viscol, acompaniaţi de ambasadorul nostru şi corpul diplomatic din Ambasadă.

Călătorie excelentă, mâncare puţină, dar bună. îmi scriu jurnalul, cea mai mare parte de timp.

La Otopeni o baterie de gazetari ne aştep­tau. Năstase lung, dar bine. Nu mi-a lăsat mult de spus. Dar m-am referit la Nicolae Titulescu şi la constanta politicii româneşti care tre­buie să însemne relaţii bune cu Rusia. Ele erau aproape îngheţate. Am fost fericit să particip la acest prim pas spre normalizarea lor. Am explicat că toate problemele au fost ridicate. De la Ilie Ilaşcu, Moldova, Basarabia şi Bucovina de Nord, Tratatul de bază între ţările noastre, până şi Tezaurul nostru evacuat la Moscova. Pe care, de altfel, nu l-am văzut nicăieri, în muzeu!

După ce am vorbit presei, şi-mi luam rămas bun de la toţi cu care am fost la Moscova, Ghibernea vine la mine: „De ce nu faceţi un Partid îm­preună, domnul Năstase şi Dumneavoastră. M-aş înscrie şi eu”. M-am uitat la el. Părea foarte serios, am răspuns totuşi: Asta nu se poate. Dar am spus-o zâmbind, ca să indic oarecum, că am considerat sugestia lui ca o butadă. Un lucru e sigur. Năstase şi-a exprimat, cu toată seriozi­tatea, satisfacţia că am fost împreună în această acţiune parlamentară. Şi rezultatele au fost cu adevărat bune. Ambasadorul Ostrovenko s-a ospitalizat. Are probleme cu circulaţia sângelui la un picior. A venit însă, Nr. 2 de la Ambasada lor, care vorbeşte foarte bine româneşte. Evident, a fost încântat de faptul că vizita a avut loc şi de felul cum a decurs.

Duminică, 27 Noiembrie 1994

Mă sună Ungureanu de la BBC din Londra. Vorbim despre vizita noastră la Moscova. Dau un raport total favorabil. E în interesul nos­tru, al ambelor ţări. E constanta politicii noastre externe, cum o definea Nicolae Titulescu. Trebuie să avem relaţii bune cu Moscova. Le-am confirmat că am discutat toate problemele, fără excepţie.”

PS am adăugat o fotografie celebră – Ion Ratiu, in 1991, inconjurat de minerii care veniseră in „vizită” la Parlament.

69 de gânduri despre “Ion Ratiu

  1. Georgica , ramai acelasi delator , inch is intro lume pe care ti se pare ca o cunosti, o lume a meschinariei pe care o imbatisezi… din pacate !
    Ai intervenit vulgar , si prost , si te alaturi mizeriei care din pacate se pare ca o inghiti cu mare placere!
    Pentru „c”ul romanesc domnule delator fratele meu a fost deportat si a murit in orasul Abai la mii de kilometri departe de casa ,asa ca ar trebui sa-l mananci si dumneata dar si alti mizerabili!

    Apreciază

  2. Luminita Arhire
    Pentru a nu se crea confuzie in mintile infierbantate ale domnilor Centru si Vsile, dati-mi voie sa precizez ca v-ati referit la artistul Blaga, nu la buldogul cel de toate zilele prezentului.
    😉 😉

    Apreciază

  3. Luminita Arhire
    Pentru a nu se crea confuzie in mintile infierbantate ale domnilor Centru si Vsile, dati-mi voie sa precizez ca v-ati referit la artistul Blaga, nu la buldogul cel de toate zilele prezentului.
    😉 😉

    Apreciază

  4. Luminita A.

    Din pacate asa cum banuiam adevarul va supara in mod sigur nu va doare..
    Faptul ca am fost inselat este intradevar o chestiune a mea personala , dar miza ,miza inselaciunii o percepeti ? Era vorba de logica omului onest si nu doresc sa dezvolt mai mult subiectul , desi la dumneavoastra si in acceptiunea dumneavoastra observ ca aplaudati necinstea !

    Eu il avizam pe dl. A.Nastase ca si eu va citesc cu placere , pentru ca accept critica ca o chestiune corecta si normala , ce nu accept este tacerea complice a criticilor.si daca in a fi inselat si a recunoaste inseamna pentru dumneata acoperire de ridicol ,inseamna ca ati educat aiurea generatii de copii care acum nu se umplu de ridicol atunci cind scriu bazaconii acoperite de tacerea propriei lor profesoara de etica!!
    Ma asteptam sa „taceti ” si sa nu scriti nimic pe idea threadul oferit de gazda si ati confirmat , atata puteti, la fel ca orisice alt delator , oscilati intre ridicol la sublim!!
    Succes in continuare si mare audienta!

    Apreciază

  5. Luminita A.

    Din pacate asa cum banuiam adevarul va supara in mod sigur nu va doare..
    Faptul ca am fost inselat este intradevar o chestiune a mea personala , dar miza ,miza inselaciunii o percepeti ? Era vorba de logica omului onest si nu doresc sa dezvolt mai mult subiectul , desi la dumneavoastra si in acceptiunea dumneavoastra observ ca aplaudati necinstea !

    Eu il avizam pe dl. A.Nastase ca si eu va citesc cu placere , pentru ca accept critica ca o chestiune corecta si normala , ce nu accept este tacerea complice a criticilor.si daca in a fi inselat si a recunoaste inseamna pentru dumneata acoperire de ridicol ,inseamna ca ati educat aiurea generatii de copii care acum nu se umplu de ridicol atunci cind scriu bazaconii acoperite de tacerea propriei lor profesoara de etica!!
    Ma asteptam sa „taceti ” si sa nu scriti nimic pe idea threadul oferit de gazda si ati confirmat , atata puteti, la fel ca orisice alt delator , oscilati intre ridicol la sublim!!
    Succes in continuare si mare audienta!

    Apreciază

  6. @vsile

    Domnule Grigorenco, constat, deloc surprins, că nu contează câţi şi de câte ori colegii îţi spun că noaptea este întuneric şi ziua este lumină, tu rămâi blocat în părerea că ar fi invers, că eu, Mumu, sunt de fapt Marcus împreunat sau manevrat de Cârcotaşu. Este grav Viorele! La cei aproape 70 de ani ai tăi să refuzi să primeşti ajutor medical, nu mi se pare foarte potrivit din parte-ţi.
    Viorele, pentru tine toţi cei care transmit pe blogul domnului Năstase idei pertinente sunt fie comunişti, fie securişti, imbătrâniţi în rele şi pensionaţi din banii produşi cu sudoarea frunţii tale.
    Hai să vedem cum stai tu vizavi de comunism şi de securitate.
    Cândva, pe „Intersecţii” pe un thread în care se vorbea între altele de preparatele culinare de Paşti, Clio povestea despre cum prepară ea mielul după reţetele bunicii sale. Tu (pe vremea aceea Vasile cu a-ul inclus), ai povestit, în stilul tău dezlânat şi agramat, despre chiolhanurile de prin munţii patriei ceauşiste, la care felul principal era berbecul, pregătit în stil haiducesc. El, berbecul, din cel gras, din topul berbecesc, era după sacrificare dezîmblănat, curăţat, umplut cu bunătăţi, reîmblănat prin coasere, acoperit cu un strat de argilă şi apoi aşezat într-o groapă în care în prealabil a ars o întreagă pădure, şi în final acoperit cu jarul rezultat din arderea sterilor de lemn. Berbecul astfel pregătit era precedat de aperitive din felurite mezelui, brânzeturi, etc. şi udat cu vinuri de mai multe soiuri şi culori şi tării mărgelate şi de cele fiţoase. Participanţii, domni şi doamne, erau transportaţi în natură, ca şi produsele destinate ospăţului, cu maşini de teren cu şoferii aferenţi.
    Vasile, în vremurile acelea de criză alimentară acerbă, cine, cu excepţia organelor de partid sau de securitate împreună cu acoliţii (colaboratorii) lor, îşi putea permite astfel de ospeţe?
    Şi tu n-ai fost membru de partid! Te cred. Securitatea lucra mult mai bine cu cei care nu erau membri de partid.
    Domnule Grigorenco, ai lucrat înainte de 1989 şi o vreme după ca agent naval.
    Spune-mi, cunoşti vreun agent naval care să nu fi fost colaborator fidel sau poate chiar acoperit al securităţii?
    După capacităţile intelectuale şi viciile de caracter pe care le demonstrezi, nu cred că ai fost ofiţer acoperit (poate subofiţer). Ai fost doar un colaborator de nadejdie, plătit pentru informările livrate şi misiunile pe care le-ai îndeplinit.
    De unde ştiu că ai îndeplinit misiuni? Păi ne-ai spus chiar tu cu câteva zile în urmă la:
    http://www.adriannastase.ro/2014/12/30/amintirile-unui-cedru/#comment-241136

    „Eu cunosc libanul si libanezii de prin anii 1968-70. Am fost la Beirut
    si am urmarit si un spectacol la cazinoul de acolo , spectacol in care
    la un moment dat intrau pe scena in lupta mai multe care de lupta .
    Un super spectacol intro super scena cu o regizare fantastica.”

    Ce cetăţean român, Viorele, putea vedea în 1968-70 un super spectacol de cabaret într-un cazinou din Beirut? Îţi spun eu! Doar un vajnic colaborator al securităţii, trimis cu misiune în Liban. Adică TU, Gavrilenco Viorel.
    De fapt, Viorele, ai păstrat o legătură strânsă cu securişti trecuţi şi actuali şi după 1989. Cum altfel se poate explica asocierea în afaceri cu familia Talpeş, fapt demonstrat deja de link-urile date de colegii de blog.
    Eşti securist, Viorele, şi în realitate şi în comportament!
    Q.E.D.

    Apreciază

  7. @vsile

    Domnule Grigorenco, constat, deloc surprins, că nu contează câţi şi de câte ori colegii îţi spun că noaptea este întuneric şi ziua este lumină, tu rămâi blocat în părerea că ar fi invers, că eu, Mumu, sunt de fapt Marcus împreunat sau manevrat de Cârcotaşu. Este grav Viorele! La cei aproape 70 de ani ai tăi să refuzi să primeşti ajutor medical, nu mi se pare foarte potrivit din parte-ţi.
    Viorele, pentru tine toţi cei care transmit pe blogul domnului Năstase idei pertinente sunt fie comunişti, fie securişti, imbătrâniţi în rele şi pensionaţi din banii produşi cu sudoarea frunţii tale.
    Hai să vedem cum stai tu vizavi de comunism şi de securitate.
    Cândva, pe „Intersecţii” pe un thread în care se vorbea între altele de preparatele culinare de Paşti, Clio povestea despre cum prepară ea mielul după reţetele bunicii sale. Tu (pe vremea aceea Vasile cu a-ul inclus), ai povestit, în stilul tău dezlânat şi agramat, despre chiolhanurile de prin munţii patriei ceauşiste, la care felul principal era berbecul, pregătit în stil haiducesc. El, berbecul, din cel gras, din topul berbecesc, era după sacrificare dezîmblănat, curăţat, umplut cu bunătăţi, reîmblănat prin coasere, acoperit cu un strat de argilă şi apoi aşezat într-o groapă în care în prealabil a ars o întreagă pădure, şi în final acoperit cu jarul rezultat din arderea sterilor de lemn. Berbecul astfel pregătit era precedat de aperitive din felurite mezelui, brânzeturi, etc. şi udat cu vinuri de mai multe soiuri şi culori şi tării mărgelate şi de cele fiţoase. Participanţii, domni şi doamne, erau transportaţi în natură, ca şi produsele destinate ospăţului, cu maşini de teren cu şoferii aferenţi.
    Vasile, în vremurile acelea de criză alimentară acerbă, cine, cu excepţia organelor de partid sau de securitate împreună cu acoliţii (colaboratorii) lor, îşi putea permite astfel de ospeţe?
    Şi tu n-ai fost membru de partid! Te cred. Securitatea lucra mult mai bine cu cei care nu erau membri de partid.
    Domnule Grigorenco, ai lucrat înainte de 1989 şi o vreme după ca agent naval.
    Spune-mi, cunoşti vreun agent naval care să nu fi fost colaborator fidel sau poate chiar acoperit al securităţii?
    După capacităţile intelectuale şi viciile de caracter pe care le demonstrezi, nu cred că ai fost ofiţer acoperit (poate subofiţer). Ai fost doar un colaborator de nadejdie, plătit pentru informările livrate şi misiunile pe care le-ai îndeplinit.
    De unde ştiu că ai îndeplinit misiuni? Păi ne-ai spus chiar tu cu câteva zile în urmă la:
    http://www.adriannastase.ro/2014/12/30/amintirile-unui-cedru/#comment-241136

    „Eu cunosc libanul si libanezii de prin anii 1968-70. Am fost la Beirut
    si am urmarit si un spectacol la cazinoul de acolo , spectacol in care
    la un moment dat intrau pe scena in lupta mai multe care de lupta .
    Un super spectacol intro super scena cu o regizare fantastica.”

    Ce cetăţean român, Viorele, putea vedea în 1968-70 un super spectacol de cabaret într-un cazinou din Beirut? Îţi spun eu! Doar un vajnic colaborator al securităţii, trimis cu misiune în Liban. Adică TU, Gavrilenco Viorel.
    De fapt, Viorele, ai păstrat o legătură strânsă cu securişti trecuţi şi actuali şi după 1989. Cum altfel se poate explica asocierea în afaceri cu familia Talpeş, fapt demonstrat deja de link-urile date de colegii de blog.
    Eşti securist, Viorele, şi în realitate şi în comportament!
    Q.E.D.

    Apreciază

  8. Am citit rindurile scrise de Ion Ratiu cu emotie , cu tristete.
    Cu tristete , astazi nu cred sa mai existe o asemenea comunicare intre
    adversari politici, intre lumi diferite ( est , vest), generatii diferite.
    Dar crezul si misiunea lor aveau acelasi interes. Si se mai desprinde ceva din aceste rinduri , un mare respect al unui fata de celalat.

    De ce oare trebuie sa demolam sa negam sa urim , cind ar trebui sa construim…
    Din ’96 nu-i mai inteleg pe americani…si pe unii de la noi …

    Apreciază

  9. Am citit rindurile scrise de Ion Ratiu cu emotie , cu tristete.
    Cu tristete , astazi nu cred sa mai existe o asemenea comunicare intre
    adversari politici, intre lumi diferite ( est , vest), generatii diferite.
    Dar crezul si misiunea lor aveau acelasi interes. Si se mai desprinde ceva din aceste rinduri , un mare respect al unui fata de celalat.

    De ce oare trebuie sa demolam sa negam sa urim , cind ar trebui sa construim…
    Din ’96 nu-i mai inteleg pe americani…si pe unii de la noi …

    Apreciază

  10. Unde sunt facebook-iștii votători în grup organizat cu votul pre-implementat în cap, să-l acuze pe Ion Rațiu de atitudine pro-rusă?
    Dacă zicea dl. Năstase că a fost la Moscova în 1994 și a vorbit despre Basarabia, Bucovina și Tezaur, nu-l credea nimeni. Așa, a zis RAȚIU.

    Da. A fost un tip cu idei occidentale și comportament elegant. Dealtfel, aproape toți politicienii erau salon în anii ”90. Am revăzut un fragment dintr-o confruntare electorală…Câtă civilitate, politețe, deferență, seriozitate!
    În 2004 viața politică a luat-o la vale trasă de Băsescu-neam-prost, până a ajuns în prăpastie de unde e greu de scos.

    Apreciază

  11. Unde sunt facebook-iștii votători în grup organizat cu votul pre-implementat în cap, să-l acuze pe Ion Rațiu de atitudine pro-rusă?
    Dacă zicea dl. Năstase că a fost la Moscova în 1994 și a vorbit despre Basarabia, Bucovina și Tezaur, nu-l credea nimeni. Așa, a zis RAȚIU.

    Da. A fost un tip cu idei occidentale și comportament elegant. Dealtfel, aproape toți politicienii erau salon în anii ”90. Am revăzut un fragment dintr-o confruntare electorală…Câtă civilitate, politețe, deferență, seriozitate!
    În 2004 viața politică a luat-o la vale trasă de Băsescu-neam-prost, până a ajuns în prăpastie de unde e greu de scos.

    Apreciază

  12. Mumule,

    Ca de obicei treci cu buna stiinta pe langa adevar.

    Eu nu scriam nici la Romania Mare nici la Tricolorul , eu criticam aberatiile si mizeriile care apareau acolo . Vad ca incerci sa-ti fortezi memoria care nu te ajuta cu precizari reale. Eu tu-am spus ca l-am intrebat pe dl. Nastase si nu am primit raspuns despre o presupus club ,locatie cu care fusese improprietarit Andrei, si ti-am povestit de numele Nastase care circula de la cencelaria dansului , ca un „must” pentru persoane chiar din PSD , care incercau sa miste si ele cite ceva in afara zonei de influenta a PMeului.
    Si ti-am precizat ca exemplu doua nume din PSD unul de Tulcea si unul local , nume pe care memoria nu te ajuta sa le reamintesti!

    Relatezi ceva de chiohanuri , ei DA daca asa le numesti asa a fost dar din nou te-a lasat memoria. La deplasarile pe care doua intreprinderi le faceau la muncile patriotice , deplasari care nu exceptau sambetele si duminicile , da in acele zile tineam de o parte doi trei voluntari care pregateau pentru sfarsitul zilei un batal sau o oaie, sau altceva similar la gratar undeva in Dobrogea valurita de dealuri si munti pitici imagini care tie iti lipsescv si iti vor cu desavarsire!
    Dupa 1989 , au avut loc mai multe petreceri ,in termenii tai chilhanuri, cu familie , fara amante sau prostituate , doar cu miei la protap sau in groapa acasa la mine la prieteni la tara cu rude si prieteni la peste ….toate insa au ramas doar amintiri!

    Pai am fost normal si la Beirut pentru ca am avut sase luni si carnet de marinar….dar marinaria nu a fost bratara de aur asa cum a fost pentru Marcel si Traian.In doua escale nu m-am dus sa cumpar blugi si nici saciz am vazut in toata marinaria mea un film cu James Bond si un mare show de cabaret si gata am fost interzis , pentru ca m-a turnat comandatul ca nu facusem cumparaturi si plecasem aiurea!
    In vremurile acelea au fost perioade in care congelatorul era rezerva de stat dar imi amintesc ca intr-un an am petrecut revelionul pentru ca sa cumpar impreuna cu sotia 6 pui congelati.Tu ai avut parte de asemenea chiolhanuri?
    Sincer imi pare rau ca te-am vazut ,mai tirziu, asa cum esti, impreuna cu Marcel capitan si maior ati facut un cuplu pefect!
    Asa ca uita-te in oglinda si vezi mai bine cine esti. Eu ti-am provocat in zadar memoria sa-ti amintesti ce fapta deosebita am facut si fata de domnia ta, dar bineinteles ca nu te-am umplut nici de aur si nici de rahat si din cauza asta memoria iti joaca feste, nu iti mai amintesti!
    Tu cum mi-ai rasplatit acel gest de prietenie , la fel ca Marcel falsind subiectul unei carti si ale unor dezvaluiri in a caror lipsa Traian rade cinta si danseaza?

    Apreciază

  13. Mumule,

    Ca de obicei treci cu buna stiinta pe langa adevar.

    Eu nu scriam nici la Romania Mare nici la Tricolorul , eu criticam aberatiile si mizeriile care apareau acolo . Vad ca incerci sa-ti fortezi memoria care nu te ajuta cu precizari reale. Eu tu-am spus ca l-am intrebat pe dl. Nastase si nu am primit raspuns despre o presupus club ,locatie cu care fusese improprietarit Andrei, si ti-am povestit de numele Nastase care circula de la cencelaria dansului , ca un „must” pentru persoane chiar din PSD , care incercau sa miste si ele cite ceva in afara zonei de influenta a PMeului.
    Si ti-am precizat ca exemplu doua nume din PSD unul de Tulcea si unul local , nume pe care memoria nu te ajuta sa le reamintesti!

    Relatezi ceva de chiohanuri , ei DA daca asa le numesti asa a fost dar din nou te-a lasat memoria. La deplasarile pe care doua intreprinderi le faceau la muncile patriotice , deplasari care nu exceptau sambetele si duminicile , da in acele zile tineam de o parte doi trei voluntari care pregateau pentru sfarsitul zilei un batal sau o oaie, sau altceva similar la gratar undeva in Dobrogea valurita de dealuri si munti pitici imagini care tie iti lipsescv si iti vor cu desavarsire!
    Dupa 1989 , au avut loc mai multe petreceri ,in termenii tai chilhanuri, cu familie , fara amante sau prostituate , doar cu miei la protap sau in groapa acasa la mine la prieteni la tara cu rude si prieteni la peste ….toate insa au ramas doar amintiri!

    Pai am fost normal si la Beirut pentru ca am avut sase luni si carnet de marinar….dar marinaria nu a fost bratara de aur asa cum a fost pentru Marcel si Traian.In doua escale nu m-am dus sa cumpar blugi si nici saciz am vazut in toata marinaria mea un film cu James Bond si un mare show de cabaret si gata am fost interzis , pentru ca m-a turnat comandatul ca nu facusem cumparaturi si plecasem aiurea!
    In vremurile acelea au fost perioade in care congelatorul era rezerva de stat dar imi amintesc ca intr-un an am petrecut revelionul pentru ca sa cumpar impreuna cu sotia 6 pui congelati.Tu ai avut parte de asemenea chiolhanuri?
    Sincer imi pare rau ca te-am vazut ,mai tirziu, asa cum esti, impreuna cu Marcel capitan si maior ati facut un cuplu pefect!
    Asa ca uita-te in oglinda si vezi mai bine cine esti. Eu ti-am provocat in zadar memoria sa-ti amintesti ce fapta deosebita am facut si fata de domnia ta, dar bineinteles ca nu te-am umplut nici de aur si nici de rahat si din cauza asta memoria iti joaca feste, nu iti mai amintesti!
    Tu cum mi-ai rasplatit acel gest de prietenie , la fel ca Marcel falsind subiectul unei carti si ale unor dezvaluiri in a caror lipsa Traian rade cinta si danseaza?

    Apreciază

  14. Din Memoriile lui Constantin Argetoianu, 1917-1922:

    Când a venit mareșalul Joffre la noi, generalul Coandă, președintele Senatului, a ținut un discurs și, deși citea după o fițuică, de câte ori urma să citească „marechal Joffre”, îl lua gura pe dinainte și zicea „marechal Foch”. Eram în spatele lui și, la a doua greșeală, i-am dat un pumn în spate. „Ah! Pardon! Le marechal Joffre”. A greșit de patru ori și de fiecare dată a primit un pumn în spate. Când a venit pentru a cincea oară numele lui Joffre, s-a întors către mine ca să evite pumnul și mi-a strigat în față: „monsieur le marechal Joffre!”. Capul celor care ascultau n-am să-l uit niciodată.
    Numai Joffre n-a băgat nimic de seamă. Închisese ochii de la începutul cuvântării și n-a auzit nimic, fiindcă dormea în picioare, ca caii.

    Apreciază

  15. Din Memoriile lui Constantin Argetoianu, 1917-1922:

    Când a venit mareșalul Joffre la noi, generalul Coandă, președintele Senatului, a ținut un discurs și, deși citea după o fițuică, de câte ori urma să citească „marechal Joffre”, îl lua gura pe dinainte și zicea „marechal Foch”. Eram în spatele lui și, la a doua greșeală, i-am dat un pumn în spate. „Ah! Pardon! Le marechal Joffre”. A greșit de patru ori și de fiecare dată a primit un pumn în spate. Când a venit pentru a cincea oară numele lui Joffre, s-a întors către mine ca să evite pumnul și mi-a strigat în față: „monsieur le marechal Joffre!”. Capul celor care ascultau n-am să-l uit niciodată.
    Numai Joffre n-a băgat nimic de seamă. Închisese ochii de la începutul cuvântării și n-a auzit nimic, fiindcă dormea în picioare, ca caii.

    Apreciază

  16. Mi-au placut mult scrierile dar, asa cum spuneati, cine mai are azi rabdarea sa le mai citeasca.
    Vorbeam mai demult cu Dvs. si imi spuneati ca nu intelegeti cum un tanar politician (cum este/era deputatul Boureanu) nu au deprins nimic din experienta, eleganta si timpul petrecut pe langa dl. Quintus.
    Sunt multe de spus dar cine sa mai asculte.
    Totusi, mai speram.

    Cu aceeasi prietenie,

    CC

    Apreciază

  17. Mi-au placut mult scrierile dar, asa cum spuneati, cine mai are azi rabdarea sa le mai citeasca.
    Vorbeam mai demult cu Dvs. si imi spuneati ca nu intelegeti cum un tanar politician (cum este/era deputatul Boureanu) nu au deprins nimic din experienta, eleganta si timpul petrecut pe langa dl. Quintus.
    Sunt multe de spus dar cine sa mai asculte.
    Totusi, mai speram.

    Cu aceeasi prietenie,

    CC

    Apreciază

  18. Abia acum citind din Ratiu inteleg ca avea capacitate de om de stat. Putea analiza repede, dar complex situatiiile, si stia sa ia decizii strategice corecte pentru Romania. Se vede ca era un pragmatic, probabil imprumut de la englezi:

    „E remarcabil cum oamenii ăştia pot să utilizeze atâtea cuvinte pentru a spune aşa de puţin.”

    De boala asta se sufera politicienii si azi, e adevarat mai putin ca inainte.

    Am retinut niste comentarii si intrebari ale lui Ion Ratiu care sunt valabile si azi, despre esenta rusilor:

    „Dumneavoastră, ruşii, aveţi nevoia de a împărtăşi altora adevărul ce deţineţi. Aţi avut pan-ortodoxia, pan-slavismul, pan-comunismul. Sunteţi o naţiune mare. Acum că aţi respins comunismul, care vă dădea întreaga lume ca obiectiv, sunteţi în căutare de o doctrină capabilă să însumeze acest mesianism. Am presupus că există o auten­tică dorinţă de a repudia imperialismul, dar numai cu un semn de între­bare. Şi la câţi? Poate prea puţini! Şi cum democraţia nu are nici o tradiţie de durată în Rusia, ce altceva pun în locul comunismului?”

    Ma critica lin @Zev cind spuneam ca rusii au pierdut un secol ocupind Crimea. Sigur, la figurat, pentru ca nici ei nu stau pe loc. Au ales calea spre spre orice alta zona necontrolata de alte imperii. Asta este azi raspunsul la intrebarea lui Ratiu. Au ales imperialismul, ca raspuns la cel americano-european.

    Apropo, domnule Nastase, si lui Ion Ratiu ii placea arta. Interesant ce s-ar fi intimplat daca faceati partid cu el.

    Apreciază

  19. Abia acum citind din Ratiu inteleg ca avea capacitate de om de stat. Putea analiza repede, dar complex situatiiile, si stia sa ia decizii strategice corecte pentru Romania. Se vede ca era un pragmatic, probabil imprumut de la englezi:

    „E remarcabil cum oamenii ăştia pot să utilizeze atâtea cuvinte pentru a spune aşa de puţin.”

    De boala asta se sufera politicienii si azi, e adevarat mai putin ca inainte.

    Am retinut niste comentarii si intrebari ale lui Ion Ratiu care sunt valabile si azi, despre esenta rusilor:

    „Dumneavoastră, ruşii, aveţi nevoia de a împărtăşi altora adevărul ce deţineţi. Aţi avut pan-ortodoxia, pan-slavismul, pan-comunismul. Sunteţi o naţiune mare. Acum că aţi respins comunismul, care vă dădea întreaga lume ca obiectiv, sunteţi în căutare de o doctrină capabilă să însumeze acest mesianism. Am presupus că există o auten­tică dorinţă de a repudia imperialismul, dar numai cu un semn de între­bare. Şi la câţi? Poate prea puţini! Şi cum democraţia nu are nici o tradiţie de durată în Rusia, ce altceva pun în locul comunismului?”

    Ma critica lin @Zev cind spuneam ca rusii au pierdut un secol ocupind Crimea. Sigur, la figurat, pentru ca nici ei nu stau pe loc. Au ales calea spre spre orice alta zona necontrolata de alte imperii. Asta este azi raspunsul la intrebarea lui Ratiu. Au ales imperialismul, ca raspuns la cel americano-european.

    Apropo, domnule Nastase, si lui Ion Ratiu ii placea arta. Interesant ce s-ar fi intimplat daca faceati partid cu el.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s