Dezbatere la Fundatia Titulescu

Fundația Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice vă invită marți, 14 octombrie, la orele 16:00, la dezbaterea cu tema Ucraina – o nouă cutie a Pandorei?. Invitații speciali ai acestei dezbateri sunt  Adrian SEVERIN, vicepreședinte al Fundației Institutului Social-Democrat „Ovidiu Șincai”,  Dan DUNGACIU, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, şi conf.dr. Armand GOȘU, Facultatea de Științe Politice a Universității București.

Evenimentul va avea loc la Casa Titulescu, Șos. Kiseleff nr. 47, sector 1.

25 de gânduri despre “Dezbatere la Fundatia Titulescu

  1. “Kurzii din Germania se mobilizează contra Daech (ISIS ori Califatul din Mesopotamia şi Levant)”. În mod formal, chiar statul german sprijină aceste acţiuni al kurzilor instalaţi pe teren teuton. Germania trimite kurzilor din Siria şi Irak ajutoare masive sub forma puştilor de asalt HK G3. Este, din nou, o “şmecherie occidentală”. Germania chiar vrea să se debaraseze de armele G3 pe care le deţine în stoc, pentru a trece – pentru ei- la armele G36. Arguţia germană, că puşca G3 este mult mai bună decât Kalaşnikovul, nu mă convinge.

    Apreciază

  2. „conf.dr. Armand GOȘU, Facultatea de Științe Politice a Universității București.”: O nulitate patentată şi băsist până în măduva oaselor. Sau „pontist sub acoperire” cum ar zice Mircea Badea.

    Apreciază

  3. Cea mai grea problema in dezbatere este cea a alegerii unei cai singulare. Toate evenimentele din tari ca Ucraina duc spre aceasta unica alegere: ori cu SUA-NATO-UE, ori cu Rusia.

    Moldova a incercat la un moment dat, recent, sa spuna rusilor ca ei vor sa aiba relatii bune, politice si economice, si cu UE si cu Rusia. Ori tratamentul pe care il aplica Rusia, pe fata afirmind ca nu se opune apropierii de UE, dar in spate impunind taxe, si mentinind trupe in Moldova, reaminteste de cinismul lectiilor de la Kremlin.

    Problemele incep chiar cu aceste centre gravitatioanale pentru tarile mici de la periferii, aflate in vecinatatea lor. UE, NATO, SUA si Rusia sunt problema, recte modul lor de a face politica de vecinatate. Toate duc politici expansionist-imperialiste.

    Una din solutii este ca tarile mici si mijlocii, fie din UE, fie din spatiul CSI sa se apropie si sa formeze aliante informale, si sa puna presiune la „centru” pentru a isi apara interesele, care sunt legate de vecinatatile lor. Tarile din UE au aceasta sansa, intr-o cvasi-democratie care le permite un anumt joc. Mai greu cred la Est, unde sunt regimuri inchistate.

    Ca strategie, ar trebui accentuat pe pericolul comun si de lunga durata pe care il reprezinta islamismul extrem si terorismul. Cooperarea pe aceste teme pot ajuta la rezolvarea unora care treneaza. Nu Moldova este pericol pentru Rusia, ci Arabia Saudita. De acolo au curs miliarde spre miscarile Wahhabi, care de fapt este un terorism international sponsorizat de statul Arabia Saudita, terorism care a fost acoperit de petrolistii Bush & Co si urmasii lor, pentru a-si apara interesele de haita. Cine plateste pretul lacomiei cu vietile lor si PE BANII LOR?

    Apreciază

  4. Tot comportamentul dement al lui Traian Basescu sau al altor politicieni imi aduce aminte de un banc :

    Un evreu batran si intelept , proprietar de fabrica de vinuri si care se afla pe moarte ( de vreo 30 de ani ! ) si-a chemat fiii la el ca sa le dea ultimele sfaturi. Acesta le-a spus fiilor :

    – Dragilor , in viata ultima smecherie pe care poti s-o faci este munca si

    – Vinul se poate face si din struguri .

    Cam asa si cu politica … Poate fi facuta de politicieni si oameni adevarati dar poate fi facuta si de putregaiuri umane ca Traian Basescu , Viorel Lis , Monica Macovei , Adrian Vicleanu , etc.

    http://www.click.ro/vedete/romanesti/foto-exclusiv-viorel-lis-patit-rusinea-vazul-tuturor-uite-ce-facut-oana-de-jena

    Apreciază

  5. Văzând cum se apropie în paşi de dans data alegerilor , Monica Macovei apasă acceleraţia şi ne mărturiseşte că are un candidat “de vis” pentru premier , în caz că s-ar alege dânsa prezidentă . Nu ne lasă să ne perpelim mult în ghearele incertitudinii, ci ridică un pic draperia de pe producţia onirică a domniei-sale , şi hait ! cine se află în copăiţă ? un băiat bun la toate , îl cunoaştem… Daniel Morar !
    Care Daniel Morar ? Păi, ăla care potrivit gândirii actualului preşedinte era excelent pentru Palatul Cotroceni… ăla care în concepţia ambilor visători a fost ideal şi pentru conducerea DNA … ăla care a înnobilat pentru ceva vreme şi CSM-ul …ăla al cărui fund a umplut adâncitura lasată de Azpasia în fotoliul CCR.
    Într-o excelentă parodie după “Cei trei muschetari ”, de pe vremea idilică a filmului mut, una dintre cele mai amuzante scene era cea în care apăreau “eghileţii reginei ” ; aceştia aveau o formă care nu se potrivea la nimic – nu puteau sta pe umeri, nu se puteau ataşa la rochie , nu puteau fi ornament, de nici un fel . Erau informi şi de-un “fără rost ” evident . Apoi , pe măsură ce se derulează pelicula , regina mai scoate când şi când din sipet eghileţii buclucaşi şi încearcă să le dea un sens ; până la sfârşit , efortul său este sortit eşecului , spre deliciul publicului .
    Eu aşa mă gândesc la Daniel Morar … ca la eghileţii celor doi atleţi ai democraţiei, Băsescu & Macovei . Cu singura diferenţă că aceştia doi, din păcate , i-au găsit mai mereu o întrebuinţare.

    P.S. Un tânăr care nu are drept de vot încă, lansează pe internet , către alţi tineri cu drept de vot , apelul patetic de a pune ştampila pe Macovei; tânărul urăşte baronii locali şi corupţia, şi iubeşte , desigur , instituţiile ANI şi DNA , precum şi pe intelectualii Cărtărescu şi Liiceanu.
    El crede că Macovei trebuie ştampilată : “…Pentru că e singura bună. Pentru că e singura şansă. Şansa democraţiei vestice”…
    Până să aflu cum se numeşte tânărul , am fost un pic contrariată citind scrisoarea deschisă ; nu-mi venea să cred că Mirel Bran, corespondent “Le Monde ” este încă minor …în fotografii părea destul de matur … în fine , lucrurile s-au lămurit : m-am înşelat , autorul în pantaloni scurţi se numeşte, se pare, Andrei Greceanu .

    Apreciază

  6. E panica mare la palat ! Cred ca Baselu prin iesirea din seara asta tocmai le-a mai bagat ceva voturi in traista lui Ponta si Yohannis si i-a propulsat in turul 2 .

    Dar cea mai socanta a fost fatza lui Basescu ! O fata de om nebun , disperat , panicat … Am auzit ca mai nou bea whiski-ul sec si foloseste cuburile de gheata doar ca sa se trezeasca . Mai precis , ritualul este urmatorul :
    este dezbracat de hainele pishate , este dus la dush cu apa rece , i se schimba pampersii prezidentiali si apoi este introdus intr-un sarcofag de aur plin cu cuburi de gheatza , pentru reimprospatare .

    De fapt , iesirea lui Baselu din seara asta a fost generata de gelozie !!! Acesta este indragostit pana peste cap de Nutzy si ii este frica sa nu o piarda ! Rechinii stau la cotitura …. Nicolae Gutza ( de Maimutza ) , Cristi Borcea , Marcel Toader , fostul sot al lui Teo Trandafir , Costin Marculescu , Viorel Lis , etc. Acestia ii vor da ” perversa de pe Targu Ocna ” lui Baselu . Unul din acestia ii va lua felia de tort din farfurie !

    Eu merg pe mana ” regelui ” Gutza … Are 10 victime pana acum , cam toate de teapa lui Nutzy . Deci va fi floare la ureche . Dealtfel , Nicolae Gutza de Maimutza i-a si pregatit divei din Plescoi un palat in comuna Glina si care va fi decorat ultimul racnet : vopsit in roz , izolat fonic cu cofraje de oua , cu pitici de gradina , cu leduri , cu sclipici , cu palmieri de plastic si cu lei din gips la intrare . Asa cum ii place lui Nutzy ! Sa nu resimta trecerea de la un presedinte la un rege !

    Apreciază

  7. Luminita Arhire
    Si eu as fi tentat sa o amprentez cu o stampila pe doamna Macovei, undeva pe o suprafata, moale, rotunjita si ascunsa discret vederii. (Z)
    O stampila confectionata din fier, de culoarea rosului aprins si la temperatura flacarii democratiei aprinsa de Basescu cu bricheta.
    As fi ingaduitor si as lasa-o sa aleaga intre doua simboluri imprentabile pe viata, care o reprezinta perfect pe distinsa doamna: o zvastica, sau ,,666″.
    (Z)

    Apreciază

  8. Un bărbat tânăr, înalt, solid, plin de veselie, este întrebat de juriul concursului TV la care participa:

    – Cu ce vă ocupați?
    – Păi, am o firmă.
    – Și, merg afacerile?
    – Atât cât să nu trebuiască să merg la muncă…

    Dialogul este absolut autentic și arată cum e înțeles capitalismul în România: un prilej de „a nu mai merge la muncă”!

    Apreciază

  9. Felicit echipa Zev pentru noua alianta cu tiganii penticostali din Romania.

    Inrebarea cum isi va gasi tanarul Cioaba tatal la sapte ani sau maxima latina ‘”Quod licet Iovi not licet bovi?” nu isi mai are rostul .
    Sau poate ne desluseste „negociatiorul pacatelor pontiste George Ban!

    Ba Dorine dadusi in tanti Udrea si tatucul Traian sau aia de se alie cu Udrea acum citeva luni sunt tigani de alta culoare?

    Mana dreapta cu care dl. Ponta… face si desface ,UNPR au reusit un mare act istoric alianta cu tiganii lui Dorin Cioaba pentru sustinerea dl. Ponta la presedentie , adica intelegeti , nu PSDeul a facut alianta si aliatii aliantelor lui Traian Basescu!

    Acum se pare ca asta-i o lovitura cumplita impotriva nazistului Johannis , o tradare a tiganilor din Sibiu pina la urma care sunt nemultumiti ca in centrul Sibiului s-au revigorat palatele si catedralele ,asezamintele medievale de alta si nu palatele tiganesti sau in contrast „bidonhouasele”!

    Ei acum cu PSD fruntea dar si biserica penticostala pe langa preacuviosii nostri ortodoxi inainte…tovarasi.. vorba lui ghita .sau a nostalgicului Filipas …era mai bine!!

    Apreciază

  10. Domnule Vsile, nu stiu cum faci, dar ai un dar fantastic de a intra in cvadraturi si clenciuri de logica deformata, un dar aproape unic pe blog, trebuie sa recunosc.
    Mai pe romaneste, iti dai singur la picioare, ca in fotbalul romanesc. (Z)
    Se spune despre fotbal ca, spre deosebire de rugby, ar fi un sport de gentlemani practicat de derbedei.
    La fel este si cu blogareala, pare-se….(Z)
    Am retinut ca ,,Ponta n.r.) este politicianul de la putere care centreaza si da cu capul in acelasi timp.,fiind la putere”
    Mai domnule Vsile…n-ati spus voi, leberalii, ca puterea erodeaza si din acest motiv, v-ati pitulat in opozitie, alaturi de adevaratii vostri prieteni (Boc, Udrea, Anastase, Videanu, etc) ?
    Cine l-a pus pe Crin Antonescu sa sparga USL-ul, pentru care (si) eu am votat ? ; ATENTIE, stimate receptor cu probleme de acord fin…..nu neaparat pentru Victor Ponta.
    Eu stiu cine l-a pus, ca doar suntem in zorii matriarhatului, este ? (Z)
    Deci, hai sa ne hotaram, domnule Vsile:
    1. Puterea erodeaza, opozitia consolideaza;
    SAU:
    2. Puterea ofera avantaj din start (daca te tii – cu calm si zambetul pe buze – de treaba, neatacandu-ti golaneste contracandidatii), opozitia se face de ras prin clampaneala sterila si atacuri murdare, fara asumare de responsabilitate;
    Nu se poate si calare si pe jos, in acelasi timp, draga domnule ,,logician” de serviciu. Mai mult sau mai putin secret, dupa cum vor muschii guvernatorului tradator de natie. (Z)
    Apropo, spunea cineva, pe alt blog (un basist – udrist) ca Basescu se va arunca in aer (ca un terorist veritabil cu centura de siguranta FMI la brau – adaug eu), pentru a fragiliza echilibrul clasei politice si a diminua la maximum/minimum sansele contracandidatilor ciorii vopsite de la Plescoi.
    Dar, la ce asistam ? La un mare fass (fiss) beshinoid exalat la o televiziune de can can (NU IN CALITATE OFICIALA DE PRESEDINTE, STIIIND CA ESTE ILEGAL) care induce un singur efect:
    Efectul ,,Marilyn Monroe” – cand trece Udrea peste un ventilator (adica, il ,,pasheste” pe Base). (Z)
    Daca poarta pantaloni, se produce efectul alternativ :
    ,,Efectul bluzei”.
    😉

    Apreciază

  11. Zev, cit poti fi de sincer cind incerci sa certifici minciuna ca adevar?

    Blogi… corecta afrimatia „Sau “pontist sub acoperire” cum ar zice Mircea Badea.”, cum ar zice dar nu zice si ar avea dreptate sa nu zica deoarece orice presupus pontist sub acoperiore nu poate fi decit un basist !

    Apreciază

  12. PS-Vsile
    ..,,acest instrument (critica n.r.) este adresat si trebuie folosit in primul rind impotriva puterii!”
    Asa este, dar defineste PUTEREA.
    Apoi, fa pasul doi (nah, ca am dat-o pe rime), identifica legatura dintre putere si unitate, respectiv, dintre zbatere si dezbinare, dupa care mai stam de vorba. (Z)
    Incepe sa ma plictiseasca acest ping – pong steril cu simpatizanti taranisti nostalgici si autisti, care nu vad mai departe de universul lor cu muchii si colturi ascutite.
    pps
    Imi amintesc cu placere de dialogul constructiv cu Sadicul, cel care vedea cum se apropie vertiginos Apocalipsa preturilor, Tavalugul protestatar nimicitor al suporterilor de fotbal – baricadati la Pungesti, iesirile ,,inteligente” si ,,devastatoare” ale circarului-sef, etc…. etc….ce vremuri romantice….
    (Z)

    Apreciază

  13. ..ppps-Vsile
    ..nu stii cu cine sa votezi ? Voteaza cu Melescanu…cum am mai spus, este un tip echilibrat, care respecta legea si interesul national al Romaniei.
    Cei mai valorosi si puternici lideri mondiali, au fost si sunt cei care au legatura cu serviciile (proprii n.r.), sau au fost in fruntea lor: premierii Isralelului, Vladimir Putin, etc.
    Iata-l pe Obama, un ins de tip leguma, poate bine intentionat, prins in mecanismul militaro-financiaro-industrial american, ca intr-un insectar. Nu poate face nimic, neavand putere reala. O stie si Snowden.
    (Z)

    Apreciază

  14. Am, acum, convingerea, ca Traian Basescu ne crede pur si simplu prosti.
    Adica, spune ca stie ceva care incalca legea fundamentala, despre cineva, care este ditamai premier al Romaniei, inca de la inceputul anului, dar nu spune nimic pana la finele acestei campanii murdare, care, din nefericire pentru el si ea, nu a dus la cresterea Udrei in sondaje, desi, neactionand atata timp, DACA ar fi adevarat si ilegal, insusi Basescu s-ar situa in afara legii (sic!) (Z)
    In realitate, Basescu minte ca un ordinar ce este, in disperare de cauza, prevalandu-se de o lege care interzice darea publicitatii a unor informatii secrete de stat, stiind ca nici macar SIE nu are voie sa dezminta, sau sa confirme, informatia de presa, fiind restrictionata chiar de legea promovata de Melescanu. Chipurile, este deranjat de aceasta lege si de refuzul lui Melescanu de a-I furniza liste, dar, in realitate, SE FOLOSESTE de aceasta lege. Este stilul lui Basescu de a transforma, in avantajul lui, tot ce nu-i convine. Nimeni nu-l va contrazice, public, din servicii, deoarece ar incalca legea, orice ar spune reprezentantii acestor servicii. Mai mult, Basescu face asta LA O TELEVIZIUNE, nu la Cotroceni si insista ca ce a fost, a fost candva, in trecut…..pana se afla adevarul, iese Udrea Presedinte. (Z)
    Basescule…te-ai sclerozat de tot. Nu uita, s-ar putea ca Parchetul militar sa lucreze…. iar Udrea, va scadea, si mai mult, in zona pragului critic.
    Poporul roman este mult mai inteligent decat iti inchipui d-ta in timp ce privesti lumea prin sticla rubinie. (Z)
    I

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s