Meciul de fotbal

Am fost ieri la meciul de fotbal cu Ungaria. Probabil ca intre zecile de mii de spectatori au fost si unii care erau interesati de partida. Cei mai multi au venit, insa, fie sa socializeze, fie sa-si consume adrenalina. Ca dovada, la peluze, timpul a fost utilizat, in mare masura, cu ruperea scaunelor si in bataia cu jandarmii sau in aruncarea la distanta a petardelor. Televiziunile au mentinut toata ziua asteptarea „razboiului” romano-ungar, care n-avea nicio legatura cu fotbalul. Oricum, prea mult fotbal nu am vazut, vreo 15-20 de minute in total, motoarele echipei noastre oprite in repriza a doua, faze streotipe , cu atacuri pe extreme si aruncarea mingilor in careu, nicio actiune pe centru, niciun un-doi intre atacanti, niciun sut periculos pe poarta din afara careului. Altfel, inteleg, de la oficialii fotbalului ca nu a fost rau. Poate. Cred insa ca ar trebui sa propunem ca meciurile la care participam sa aiba numai o repriza. In rest, atmosfera de „sarbatoare” – un fel de revelion, cu pocnitori si petarde (probabil si in ideea ca urmatoarele meciuri  le vom vedem de acasa, terenul urmand a fi suspendat). M-a impresionat faptul ca suporterii de la peluze nu prea aveau treaba cu suporterii ungurilor. Suporterii dinamovisti se certau cu suporteii stelisti si le aruncau scaune in cap celor de la Cluj. In perioadele de armistitiu, am auzit si scandari „Romania, Romania”, alternate insa cu strigatul de lupta, preluat direct din spiritul Olimpic, „pe ei, pe mama lor”. La sfarsit, „armatele”, multumite ca si-au facut datoria, s-au dus linistite spre casa, supravegheate, cu duiosie, de jandarmi. Fara bani, fara sponsori, fara jucatori in marile echipe europene, fotbalul romanesc ofera, deocamdata, doar iluzii. Parerea mea…

38 de gânduri despre “Meciul de fotbal

  1. Probabil ca cei mai castigati au fost chiar…suporterii maghiari, care banuisc ca s-au amuzat copios de spectacolul oferit de ai nostri…in lupta cu…tot ai nostri, dar un pic in uniforma – a se intelegei jandarmii…

  2. In mai putin de doua sute de cuvinte domnul Adrian Nastase a spus totul .
    Aveti multi dintre voi o asemenea capacitate de sinteza ?
    Eu cred ca avem jucatori buni , mai buni decat cei din perioada 2004 – 2006 ( Minteoan , Barcauan etc ).
    Avem un antrenor catastrofal , sustinut ( din frica ? inertie ? ) de comitetul federal si mai prost decat el .
    Motivul invocat de asa-zisii neutri , Mircea Sandu si noul faraon FRF , Burileanu , era legat de montantul despagubirilor pe care Maria Sa Piturca le-ar reclama in caz de destituire – 500000 de dolari ? Pentru domnii Sova si Ponta nu a fost o nebunie sa despagubeasca Bechtel cu 38 de milioane de euro , sau 44 de milioane de dolari , pentru a parasi tronsonul de autostrada a carui constructie necesita ( Suplacu de Barcau Bors e gata o treime ) inca 180 de milioane de dolari , plus o cheltuiala de un million si jumatate de dolari pe an pentru paza , deci despagubiri la 20 % din valoarea proiectului …
    Cui credeti ca era mai bine sa fie platite penalizarile pentru reziliere de contract , lui Piturca ,sau lui Bechtel ( atentie , nu iubesc deloc comportamentul Bechtel santajist si lacom dar de lucrat au lucrat bine ) ?

  3. Aș tria suporterii înainte de a le da drumul peste hotare și cred că este datoria majoră a fiecărei federații naționale, nu numai ale celei maghiare, române, engleze, ori care ar fi ele. Disputa dintre galeriile autuhtone (Dinamo-Steaua), se desfășoară pe stadioane de ani și ani, doar că acum a fost și riposta pentru multiplele provocări ale suporterilor maghiari. Nu place nimănui s-audă ce s-a strigat, nu fac cred plăcere scandările rasiste sau ultranaționaliste. Ați fost acolo, în tribune, așa că probabil v-ați format o părere obiectivă asupra celor desfășurate acolo. O bilă albă forțelor noastre de ordine care s-au repliat și-au asigurat cum nu se poate mai bine o cât de cât desfășurare civică, și-au preîntâmpinat ripostele la scandări, insulte, injurii și provocări de altă natură, carem n-au fost puține.

  4. Mda…,,armatele de suporteri” sunt aceleasi ca au participat si la diversele mitinguri ,,anti” din ultimii ani, pe orice tema: politica, mediu, etc.
    Pana la urma, asta este Romania de azi. Mai multe tari-iluzii/reflexii deformate – in oglinzi inselatoare, toate, laolalta, intr-o singura tara…oare unde o fi originalul ? (Z)

  5. Se spune ca aceste confruntari din arenele sportive reprezinta o proiectie a razboaielor dintre popoare . Daca la aceste confruntari ” sportive ” se mai adauga si ura istorica dintre cele doua popoare , rezultatul este cel de aseara … Si oricum , cam acesta este publicul de fotbal in general .
    Eu va recomand sa va orientati si spre alte sporturi (individuale sau de echipa ) prea putin promovate dar mult , mult mai frumoase : basket , rugby , box , judo …

  6. In weekend-ul acesta am descoperit ca a mai aparut un sport in Romania . Ar putea fi sportul nostru national pentru ca oricum oina a inceput sa dispara . Nu stiu cum se numeste ( o combinatie de pescuit cu nu stiu ce ! ) dar cred ca ofera cea mai multa adrenalina !!!

    Mai precis , in acest weekend am vizitat pentru prima oara clisura Dunarii ( din Caras pana la Orsova ) si am vazut pescari care si-au amplasat corturile in care dormeau chiar pe marginea soselei !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Adica , vehiculele treceau la cativa centimetri de locul in care acestia dormeau cu capul !?

    Ce parasutism , ce bungee jumping , ce parkour ? Alea-s parfum . Asta mi se pare mai tare si decat ruleta ruseasca ! La ruleta mori intr-o clipita sau traiesti , 50% – 50% . Aici e treaba complicata … Ori mori rapid si apari la stiri , ori scapi si apari la stiri , ori ramai schilodit pe viata si te cheama la Acces din rect , ori zbori direct la pesti , ori zbori direct in Serbia , ori te aduna de pe parbriz cu spaclul , ori ii iei cu tine si pe cei din masina , ori , ori , ori . Practic , combinatii de n luate cate n .

    Cred ca nici baietii aia de la ICR New-York care serveau coctailuri de etnobotanice cu matreata diavolului , cu Mary Jane , Ecstasy , serul adevarului , drogul violului , ketamina , votca si whatever 🙂 nu aveau astfel de senzatii !!! Suierul acela care-ti trece pe la urechi , briza aceea placuta , mirosul de anvelopa arsa , clinchetul planetarelor defecte … O nebunie !

    M-am tot gandit ce-i poate face pe acesti oameni sa practice tocmai acest ” sport ” când sunt alte sporturi mult mai spectaculoase !!! Eu cred ca acesti oameni pescuiau doar din placere ( nu de foame !) , admirau natura si peisajul in ciuda frigului crancen , erau oameni responsabili si de o inteligenta remarcabila , oameni realizati material/spiritual si carora nu le-a mai ramas de facut decat acest sport … Practic , au tot ce si-au dorit !
    Ma insel cumva ? 🙂

  7. Cele cinci judete moldovenesti de peste Prut au facut mai bine decat Piturca , Burileanu , Casa Fotbalului la inaugurarea careia venea Platini , Arena National si cluburile romanesti cu bugete de zeci de milioane de dolari : 1 la 1 in deplasare cu Rusia !
    Gol marcat de un basarabean roman , Epureanu ( ” un moldovean ” in ochii rusilor si a oligarhiei colhoznice – KGB de la Chisinau ) .
    Fenomenal !
    Pentru posteritate , mostra de prostie crasa a mass mediei romanesti a anilor 2000 – 2010 : Andreea Esca , la Stirile ProTV : ” din ce in ce mai mult virusul Ebola se apropie de frontierele Romaniei ” .Ce m-as distra sa o faca cineva pe savanta Esca sa creada ca are Ebola ea insasi ….( Esca , cu un rol imens in manelizarea Romaniei in anii 1997 si 2010 , impreuna cu Antenele noastre aliate , aparatoare ale binelui si dirijate de oameni fara prihana ,caricaturi de securisti si popi transformti in ziaristi isterici ) …. Acelasi post de televiziune numea ziua inmormantarii printesei Diana ” cea mai trista zi din istorie ” … Seful lor , tenebrosul Sarbu , companionul marii starlete Janine , proprietarul unui apartament avenue Montaigne la Paris , il convoca prin 2007 pe CT Popescu ca sa-l traga la urechi pentru slaba ( pentru el ) audienta a Gandului – CT Popescu parea iritat , dar a intrat in rand , astazi Gandul si Mediafax ne prezinta zilnic harti cu destramarea Romaniei in secuime ( prezentate ca si cum ar arata un joc pe calculator ) sau asa-zise declaratii de razboi ale lui Putin sau revelatii senzationale despre Ponta – o pubela foarte urat mirositoare .
    O lege a presei , pentru salubrizarea Romaniei , nimic ?
    Am pe parabola posturi de actualitati slovace si cehe – imaginati-va ca relateaza de la expozitii de arta , interviuri cu conservatori de muzee –
    posturi unguresti – emisiuni despre cum cumperi o casa sau un apartament , il renovezi si il vinzi cu profit , documentare despre De Gaulle , imagini de pe strazile unguresti , cu oameni care par fericiti , eleganti si normali psihic , posturi poloneze – se vorbeste economie … la noi fete dezbracate se tin in hora intr-o statiune kitsch de pe Litoral in jurul a doua dulapuri libidinoase cu chelie , dincolo avem sezatori unde 4 isterici ne prezic nenorociri , stai dincolo avem trei benzi de anunturi , toate anuntand nenorociri , nu stii pe care sa o citesti , in plus de legatura in direct de la nunta lui Zoe Nagy sau venirea lui Dragnea la restaurant .
    La ce foloseste televiziunea in Romania ?
    Totul este ultra-abject – scapi de murdarie la postul TVR 2 , daca ai noroc , la emisiunile culturale , si , ironie , la emisiunile in limba maghiara , daca sunt traduse , unde poti vedea interviuri cu artisti tineri si ambitiosi , reportaje cu tarani normali in Harghita , documentare despre baronul Banffy …

  8. Nici fotbal nu mai avem,, ca mai toate sporturile de echipe: hanbal masculin si feminin, rugby, gimnastica, volei, etc.
    Ne lipsesc valorile, elitele de tip Dobrin, Hagi, Dumitrache, Lucescu, Gica Popescu, Chivu, etc.Nu mai avem repere nici in sport, neglijat financiar de la dl Mironov incoace.Sponsorii nu se inghesuie, condamnarile i-au decimat pe investitori, iar liantul, catalizatorul, marca Micea Lucescu, Cosmin Olaraoiu, Dan Petrescu preferă sa antreneze in strainatate!!
    La federatie, lipsa experientei, a spiritului de echipă si de sacrificiu face ca performanta si eficienta sa intarzie până un Chivu sau Gica Popescu nu preiau conducerea FRF!
    Spectatorii, oricat ar fi de patrioti, daca sunt straini si certati cu civilizatia, cultura, nobletea,eleganta si cei 7 ani de acasa, sa stea acasa la o bere, palinca sau Odobesti!Am ratat o lectie nu numai de footbal, ci de noblete, elegantă, diplomatie europeană!Galeriile cu yesmeni si pitifelnici, firma de pază bune de….. aruncat!
    Personal îii astept de miercuri pe Mircea lucescu, antrenor si Chivu, presedinte!

  9. Am frecventat cursulde vioară a profesorului Anton Adrian Sarvaş. L-am găsit, acum, pe Google, ca autor de studii şi alte compoziţii pentru vioară. La Liceul de muzică nr. 1, din str. Principatele Unite.
    Era un tip de o sobrietate extremă. Constituţie ascetică, permanent îmbrăcat la patru ace, păr alb, permanent impecabil, pantofi cu scârţ. Vorbea măsurat, încet, fără nerv. Vorbesc de anii ’60. Am aflat cu surprindere, de fapt nu eu, ci tatăl meu, că nu lipsea de la niciun „cuplaj” cum erau organizate meciurile, de regulă pe stadionul 23 August. Întrebat fiind, cum de se împăca imaginea sa, ca profesor sobru, cu cea a unui suporter pe stadion, a răspuns cinstit: Acolo, pe stadion, mă descarc, ca să pot fi sobru la şcoală!
    Domnule Năstase, văd că la dumneavoastră nu este cazul pentru o asemenea explicaţie. Dumneavoastră chiar sunteţi suporter. Păcat! Fotbalul, la noi, este un sport de golani, pentru golani! Aţi văzut ce e pe teren şi ce e-n tribune, nu mă puteţi contrazice!

  10. As dori sa contrazic toate spusele de la acest articol.Da recunosc,fac parte din una din acele galerii ce au facut deplasarea din tara. Acum ma astept ca toti ce vor vedea comentariul sa ma eticheteze ,asa cum se face in general in Romania, drept un alcoolist, drogat, pus pe scandaluri,distrugeri, hulgian in toata regula, ce nu a terminat nici macar 8 clase. Si as vrea sa va lamuresc de pe acum ca sunt student la a 2 a facultate , in anul 3, deci nu sunt chiar asa incapabil din punct de vedere psihologic.Si legat de meciul de aseara, da, aveti dreptate, era mult mai bine daca meciul avea o singura repriza. Dar legat de ce ati spus legat de evenimentele din peluze as dori sa detorsionez aceste informatii oferite de dumneavoastra poate din necunostiinta de cauza sau din lipsa de informare. 1. Suproterii dinamovisti nu au avut niciun conflict cu vreuna din galeriile adverse, langa ei fiind aflati doar cei de la Universitatea Cluj, galerie de care pe dinamovisti ii leaga o prietenie intre galerii (acum poate va veti intreba cum vine aia, caci vazand ce ne ofera mass-media, e imposibil asa ceva) ce dateaza de ani multi. Iar ele erau singurele galerii romanesti de la peluza nord, in timp ce galeria stelista s-a aflat la pleuza sud la inelul intermediar, deci intalnirea ar fi fost imposibila. Iar incidentele de la peluza sud au avut loc intre diverse galerii din tara aflate la primul inel al peluzei, si firma de paza BGS, ai carei angajati, intr-un exces de zel si de grandomanie, au incalcat legea in multiple randuri prima oara prin lovirea persoanelor neinarmate si nevinovate. Daca ma credeti mincinos, va aduc si dovezi ,dar va rog sa ma scuzati daca vor fi cam directe.

    Prima dovada : https://www.youtube.com/watch?v=em31eEkEa9s&feature=youtu.be
    Acesta este un parinte, care insotit de fiica sa de 14 ani. a venit sa vada un meci de fotbal, nimic mai gresit atunci cand de paza si „ordine” se ocupa niste baieti care isi arata muschii fata de oameni nevinovati ( acest om este si cardiac) folosind spray-uri lacrimogene, bastoanele din dotare, dar pe langa acestea si alte arme albe precum bastoane telescopice, si pumnale (box-uri, cum mai sunt cunoscute), facandu-l pe acesta sa lesine dupa care au continuat sa -l loveasca. Rezultatul loviturilor primite? Multiple contuzii craniene si alte cateva diagnostice care ar parea desprinse dintr-un atac terorist.

    A doua dovada
    https://www.facebook.com/StirileProTV/photos/a.10150319023767266.340327.205118627265/10152492901972266/?type=1&theater
    Acesta este un suporter al clubului Universitatea Cluj, care in invalmaseala creata a fost lovit de nenumarate ori cu picioarele in cap de catre angajatii firmei de paza, creandu-i acestuia leziuni faciale in zona fruntii, provocandu-i sangerarea masiva dupa cum arata si poza postata de mine. Poate acum poate voi fi acuzant in gand sau verbal in urmatoarele comentarii de multa lume pentru ca tin partea suporterilor sau ca as incuraja manifestatiile lor. Fac parte din aceasta lume de putini inteleasa, limitata, si sincer va zic ca am marturia a zeci de fosti sportivi (unii dintre ei chiar actuali jandarmi) si toti au recunoscut ca aceste spectacole de culoare si lumina oferite de galerii si tot ce se intampla in lumea noastra, ce unii o vad ca fiind antisociala (da, putem fi categorisiti drept pleava societatii de catre limitati, dar ganditi-va ca am ramas singurii ce lupta cu adevarat pentru libertatea pura de exprimare in tara asta, suntem singurii ce au sprijinit localnicii din Pungesti). Si ca sa va mai dau cateva exemple de actiuni „malefice” ale galeriilor din tara, tot noi am fost cei ce in 2010-2011 s-au oferit voluntari, pe banii lor, sa participe la actiunile de dezapezire in judetul Bacau, la acei oameni care aveau casele acoperite de nameti,dar bineinteles ca mass-media nu poate prezenta aceste actiuni ale unei mase de oameni denigrata, in care se arunca cu noroi de fiecare data.
    O seara buna va doresc, nu mai spun alte cuvinte pentru a nu fi interpretate gresit

  11. Structura numelui rîului Incul (Pantikapes la Heorodot), afluent al Bugului pontic dinspre partea sa stângă, arată limpede că este vorba despre un cuvânt românesc. Fără îndoială că numele acesta exista deja la momentul când s-a produs năpraznica lovitură khazară în Romania Orientală nord-pontică. Totuşi, totuşi, totuşi, aici mi s-ar putea da replica : ‘Împăratul Constantin Porfirogenetul nu îl consemnează drept „Incul”, ci drept „Chingilous”. ‘ Ca răspuns, îl pot invoca pe marele nostru cărturar N. Ș. Tanaşoca : “În chip surprinzător, bizantinii nu găsesc în originea romană a românilor, pe care o cunosc și, prin Ioan Kinnamos, sînt cei dintîi care să o ateste, un temei de solidaritate cu strămoșii nostri, deși ei înșiși se socotesc și se numesc romei, adică romani. Înverșunarea cu care bizantinii se obstinează să vadă în români o etnie barbară, străină de Imperiu și numai tolerată, nu-și are egal decât în literatura maghiară despre românii din Transilvania.”

  12. Centrule, televiziunea in Romania nu se reduce la ProTV si Antene.
    Virulenta domniei tale imi devoaleaza faptul ca acele posturi inregistreaza cote mari de audienta, deci te deranjeaza ca multi romani se uita la acele televiziuni. Inclusiv d-ta, faci acest lucru (probabil, din tentatia ancestrala a omului de a fi, uneori sado-masochist), in loc sa folosesti telecomanda (vorba lui Basescu 😉 ). Acelasi Basescu, care intreba obsesiv : Antena 3 e aici ?” ,,Da, este inca aici” -i se raspundea, si este bine asa, Centrule. Cineva trebuie sa reaminteasca natiunii si strainatatii ca , in Romania, cel putin 7,4 milioane de romani si-au dorit si isi doresc schimbarea, pe cale democratica, nu prin lovituri de stat.
    Chiar daca dreptacii incearca tot felul de diversiuni si petarde cu dosare, sau rup aliante votate de romani, puternic mediatizate in sens diversionist, de celelalte televiziuni de stiri.
    La ce vrei sa se uite romanii, spre a se informa ? La B1TV , a ofiterului acoperit nr.1 ? La centurista lui Basescu -Lavinia Sandru si ofiterul sub acoperire nr.2- Cosmin Guse ? (Z)
    Te informez ca in grila de programe mai exista: TVR1, TVR News, Russia Today, CNN, Arte HD, Mezzo HD, Viasat History HD, Fashion TV HD, Travel HD, Trinitas TV….si multe altele, fara numar.
    Am fost in Spania, Italia, Grecia…am remarcat o calitate execrabila a programelor (foarte putine, de altfel), pur si simplu, se vorbeste intruna, pe toate canalele, muzica ioc, arta ioc, filme americane (vechi si proaste) traduse in italiana si spaniola…..de-a dreptul oribil.
    Romania este in plutonul fruntas al Europei la capitolul ,,viteza Internet”, dar si la diversitatea posturilor de televiziune receptionabile.
    Centrule, stii ceva ? Mai scuteste-ne cu antipontismul si…basismul dumitale sub acoperire.
    (Z)

  13. Amicul Carcotas si Golanii,

    De fapt golanii se identificau si printre intelectualii , profesorii, scriitori din Piata Universitatii!

    Fotbalul ramane un sport care antreneaza masele indiferent daca masele sunt golani sau intelectuali , refularea acestora pe stadioane este diferita de la caz la caz la unii dintre negolani chiar ingrijoratoare!.

    Eu insa nu port trece cu vederea faptul ca iluzia oferita de fotbalul romanesc este cladita pe iluziile oferite de politicienii romani propriilor lor suporeporteri alegatorii!

    Daca echipa Romaniei ar fi fost o legiune romana ….ar fi fost bineionteles decimata , nici un efort special nici un ados de luciditate chiar atunci cind ar fi trebuit mai mult!

    Trimitetii in Afganistan sau reporteri de razboi in ISIS!

  14. Lecţii de românism http://ro.wikisource.org/wiki/Scrisori_c%C4%83tre_Vasile_Alecsandri / Recomand călduros pentru lectură scrisorile prinţului nostru Ion Ghica (din nobila familie a Ghiculeştilor, nişte falşi fanarioţi) adresate bardului naţional Vasile Alecsandri. Marele nostru erudit Bogdan Petriceicu Haşdeu (un român fundamental din Podolia) considera această relaţie epistolară drept un nucleu ideologic de Românism.

  15. ion adrian, după un lung „boicot” al acestui blog, reapare în forță. Pentru a face propagandă anti-PSD și anti-Ponta. Cât se mai plătește, admirator al sânilor Udrei? („Aș vrea să-mi odihnesc capul pe sânii Doamnei Udrea”, ziceai acum ceva timp pe aici. Ai reușit?)

  16. Excelent articolul si amar pe deasupra dar adevarat.
    Vad ca unii de aici nu mai pot de grija lui Ponta si il „introduc” in orice.
    CENTRULE- poate statul sa intervina intre doua entitati private ? FRF este privata si cum de gindesti ca statul poate sa-i plateasca datoriile sau timpeniile pe care le-a facut Mircea Sandu ?
    Dar tu nu,la „razboiu”, baga-l pe Ponta la inaintare indiferent de subiect.Deontologule care esti !

  17. George Ban
    Nu e nevoie, domnul Ion Adrian are la dispozitie o poza din TABU, pe care o aseaza, noapte de noapte, sub perna. Sau, poate, poza recenta cu aranjarea bluzei…. (Z)

  18. Vsile
    Ce are starea fotbalului romanesc (o institutie eminamente privata), cu politicienii ?
    Politicienii induc, e adevarat, tot felul de iluzii, dar fotbalistii, realmente, joaca prost. Asta e realitate pura, nu este iluzie. (Z)
    Stii de ce joaca prost ? Ei, aici este similitudinea cu intreaga societate romaneasca:
    In fotbal, ca si in Romania (in genere), 11 muncesc (mai bine, sau mai putin bine), dar, din munca primilor, se infrupta de vreo 10 ori mai multe ,,moase”, mai multi birocrati si/sau intreprinzatori indemanatici.
    Pricipiul Dorelului.
    (Z)
    De asemeni, in Romania, toata lumea se pricepe la fotbal, ba mai mult decat atat, simultan, la toate activitatile posibile si imposibile.
    Pricipiul ,,stiu de toate, dar fac totul prost”.
    (Z)

  19. Raul Raul
    ,,Iar incidentele de la peluza sud au avut loc intre diverse galerii din tara aflate la primul inel al peluzei, si firma de paza BGS, ai carei angajati, intr-un exces de zel si de grandomanie, au incalcat legea in multiple randuri prima oara prin lovirea persoanelor neinarmate si nevinovate.”
    COMENTEZ:
    Astfel de replici, din partea suporterilor, le-am tot auzit, in ultimii ani.
    Este justificarea huliganului de profesie.
    Am fost pe cateva stadioane, niciodata fortele de ordine nu au generat conflicte, ci, au facut-o, exclusiv, suporterii. Jandarmii, intotdeauna, au reactionat. Au facut-o, din pacate, cu jumatati de masura.
    Daca eu as fi comandantul jandarmeriei, in urma distrugerilor de bunuri publice practicate de derbedei (ruperi de scaune, aruncare cu pietre si sticle, petarde, etc), as actiona mult mai in forta, dupa care, as interzice, intrarea pe stadioane, a galeriilor de forbal. Macar vreo 5 ani, pana va potoliti, prin maturizare.
    Mama ei de adrenalina… (Z)

  20. santinela
    Victor Ponta este singurul adversar viabil si cu reale sanse de a fi ales, adversar al basismului si dreptacismului de ocazie si de forma.
    Doar nu va asteptati ca insi, precum Centru, Vsile, Ion Adrian, etc, sa-l mangaie pe cap. Daca ar putea, l-ar sterge si de pe buletinul de vot, in conformitate cu principiile democratiei originale specifice statului de drept inspirit/expirat de atasati si porumbitze voiajoare.
    Pacat de simpaticul Sadic, este singurul care spune, articulat, onest si fara ezitare, ca este basist. Iata, un barbat adevarat,
    Ceilalti o scalda, iar in cel mai bun caz, inca nu constientizeaza ca, de fapt, sunt impregnati cu spiritul si mentalitatea de sorginte basesciana. Sau, pur simplu, nu vor sa o recunoasca explicit.
    Uneori, se mai agata de o asazisa simpatie fata de domnul Adrian Nastase, ca sa distraga atentia, dar cine-i mai crede, mai ales, in plina campanie mioritica (adica, de tot r…..) ? (Z)
    ps
    …..,,de tot rasul”, sper ca nu va gandeati la altceva.
    😉

  21. Îmi repugnă sportul ca profesie din care se câștigă bani și de pe urma căruia mulți chibiți câștigă bani. Oricât m-ar fi enervat comunismul, trebuie să recunosc că asemenea barbarii nu se petreceau atunci pe stadioane.
    De ce însă la meciurile de tenis nu se vede așa ceva, indiferent de cine câștigă și cine pierde?

  22. Zev,

    Chiar ma faceti sa rad ! Pe fondul unei „luni”nereusita „you made my day”?

    Cine la numit pe Gino . dar Burleanu, aud? Cu alte cuvinte cine conduce fotbalul romanesc , nu politicul in cazul nostru condus de Victor Ponta si amicii domniei sale ?
    Acum nici cu Mircea sau Mitica nu am ajuns campioni mondiali dar cel putin „ne straduiam”!

  23. Chiar dacă e cinic ce scriu acum, tot o s-o fac:
    Dacă ar sta în puterea mea, eu n-aș trimite niciun jandarm la porcăriile astea, ci i-aș lăsa pe „ultrași”, bătăuși, scandalagii, primitivi, ȚOPÂRLANI hai s-o spunem p-aia dreaptă! să se omoare între ei. Așa s-ar mai împuțina.

  24. Cris
    Pot sa se omoare, n-au decat, dar sa o faca la groapa de gunoi Glina, nu pe stadioanele care ne-au costat milioane de dolari, facand, totodata, de ras, o natiune intreaga.

  25. Ha, ha! Vasile îşi aminteşte de „golanii” din Piaţa Universităţii spre a-i opune golanilor de pe stadion. Pomeneşte de „intelectuali”. Probabil se consideră a fi printre ei. Ei bine, golan o fi fost, intelectual ba şi pe-acolo nu prea se găsea categoria asta. Dl. Iliescu a folosit un cuvânt care şi azi, în DEX are acelaşi înţeles. Acesta-i şi înţelesul pe care i l-am dat în intervenţia mea.
    Văd, de altfel intervenţii mult mai dure:

    bătăuși, scandalagii, primitivi, ȚOPÂRLANI hai s-o spunem p-aia dreaptă! să se omoare între ei. Așa s-ar mai împuțina.

  26. Mare mizerie zev dar asta-i lumea in care traiesti sa te auto-mutilezi pe rand in basist si apoi in pontist, este totusi un chin pervers.!

    Acelasi apel care-l faceam catre Adrian B. unde erai si ce faceai inainte de , 89 , 99,2004, nu mai revin la 09…ca ala-i prefixul tau!
    Adrian a recunoscut „in direct” ca inainte de 89 el era trimis afara!

    Inca o data dl. Ponta a furat alegerile din start , este politicianul de la putere care centreaza si da cu capul in acelasi timp.,fiind la putere, sau la putere o fi Ion Hannis , cel pe care armata de dezinformare a PSDeul il umplea de respect cu scenariii josnice , apropriere de Basescu , intilniri nocturne, dar si de dl.Adrian Nastase cu excesul de case!

    Acum la betie Traian a rezolvat fara sa vrea si aceasta schisma , Ponta este Ion Hanmis si Johannis este Ponta, ambi hoti , mizerabili farseori, neprihanita este doar rebotezata uda rea!

    De unde concluzia ca daca-si baga dracul coada , ar putea descoperi ca diavolul poate fi si o dama!

    Stau si ma gandesc cit de rablagit , deformat prin dezinformare poate si segmentul electorilor din Romania cit de deformat a iesit dupa 89 cit de imund diversificare a decazut dupa multi ani de iliism o sincopa de CDRism si in 10 ani de basism ?Acum ,spre fericirea generala, o mai mica parte dintre electori impartiti in basisti mai mare neimbucurator in pontisti sau jumeristi de-ai lui Johannis dar se pare toti si unii si altii inca nu nu inteleg ca motorul care regleaza sanatatea natiei este CRITICA!

    Zev cit de pervers poate fi un individ care mimeaza ca nu intelege ca acest instrument este adresat si trebuie folosit in primul rind impotriva puterii!

    Stau si ma gandesc , ani de zile mazgaleam voturile lui Ceausescu , si credeam ca sunt unicul deoarece rezuultatul era acelasi 99.99% , acum procentele sau mai schimbat , dar rezultatul este acelasi , oare are vre-un rost ca mai critic segmentul acelora care nu se prezinta la vot, eu cu cine sa votez cu Zevi sau cu Ioni Adriani ?

Lasă un răspuns