Erdogan si ultimii 10 ani

Acesta este titlul articolului pe care l-am publicat in revista Qmagazine si pe care il redau mai jos:

?????????????????????????????

Era o duminica de iulie. In 2004. La vreo doua luni dupa ce, la Bucuresti, in timpul unei vizite oficiale, Recep Tayyip Erdogan imi oferise o copie a sabiei lui Stefan cel Mare, ca un gest simbolic de prietenie al Turciei fata de Romania. Indiferent de faptul ca noi sustinem, in continuare, ca sabia a fost furata iar turcii spun ca ea a fost luata in batalia de la Razboieni…Oricum, la aniversarea domnitorului (in 2 iulie 2004), am transferat acest dar catre muzeul Manastirii Putna.

Era al doilea an al mandatului de premier al lui Erdogan. Avusese o viata politica dificila. Fusese ales primar al Istanbulului in 1994. Curtea Constitutionala i-a interzis insa partidul. Tot pe atunci, un tribunal l-a condamnat pentru incitare la ura religioasa, la zece luni de inchisoare, din care a executat patru luni, in 1999. Si al doilea partid pe care l-a creat a fost interzis, dar urmatoarea formatiune politica pe care a generat-o, Partidul  Justitiei si al Dreptatii, a castigat alegerile din 2002. El insa nu a putut intra in parlament, desi era cel mai popular politician, pentru ca avea o interdictie in a obtine o functie publica. Vi se pare ceva cunoscut? Doar dupa modificarea Constitutiei, si dupa unele alegeri partiale, a putut fi desemnat premier, in 14 martie 2003. In luna iulie 2003, eram deja in vizita la Ankara si la Istanbul. Am completat atunci infrastructura juridica a relatiilor bilaterale, am discutat despre proiecte economice, despre fotbal …

Era o perioada in care interesul nostru pentru aderararea la NATO avea nevoie de un sprijin solid din partea Turciei (si a Greciei). Si l-am avut. A functionat o solidaritate regionala de exceptie. Fluxurile comerciale depaseau deja un miliard de dolari. De altfel, in 2004, cu ocazia unei vizite la Bucuresti, am organizat, impreuna, un Forum romano-turc  al oamenilor de afaceri, unde au participat zeci de firme si foarte multi tineri si unde premierul Turciei a anuntat hotararea de a se renova Casa lui Dimitrie Cantemir din Istanbul.

Era intr-o seara frumosa de iulie, pe malul Bosforului.  Erdogan ma invitase, impreuna cu sotia mea, sa fim martori (noi am spune nasi) la casatoria fiicei sale, Esra, cu Berat Albayrak, fiul unui renumit ziarist turc.  Ceremonia a avut loc la Centrul de conferinte Lufti Kirdar din Istanbul, sala unde avusese loc cu putin timp in urma reuniunea NATO, in prezenta a 7000 de invitati, asezati la sute de mese. Am stat pe podiumul inalt, impreuna cu mirii, cu parintii lor si cu ceilalti martori ai casatoriei, am urmarit ceremonia si, la final, am semnat ca lucrurile chiar s-au intamplat.

Era si un exercitiu de ceea ce s-a numit “diplomatia mariajului”. Nu prin miri, ca in Europa medievala, ci prin martori. Alaturi de noi, au mai fost invitati, in aceasta calitate, Costas Karamanlis – premierul Greciei, regele Iordaniei, Abdullah al II-lea si presedintele Pakistanului. Erdogan incerca, in acest fel, sa creeze un pod intre civilizatia musulmana si cea crestina. Asa cum a incercat acelasi lucru in politica interna, cautand o solutie intre radicalismul religios si linia intens secularizanta, o imbinare intre traditie si modernism avand ca obiectiv dezvoltarea tarii.  Dupa mai bine de zece ani de politica viguroasa (determinata si de rezervele europene privind aderarea Turciei), sprijinita de un amplu program de investiti majore, Recep Tayyip Erdogan a fost ales, din primul tur, presedinte al Turciei, dupa ce Constitutia tarii fusese modificata in sensul unei republici semiprezidentiale, asemanatoare Republicii Franceze. “Noua Turcie” – proiectul lui Erdogan si al partidului sau s-a confruntat la alegeri cu miscarea condusa din SUA de catre imamul Fetullah Gulen care incercase in ultimii ani crearea unui “stat paralel” prin “infiltrarea in arterele sistemului” a unor procurori, judecatori si politisti, adepti ai miscarii, care sa reactioneze din interior. Cu toate acestea, Erdogan a reusit sa impuna principiile sale de dezvoltare a tarii, inclusiv cele de politica externa – “zero probleme cu vecinii”, lansate inca din 2002.

Era prin 2003. Sefa mea de cabinet de la guvern, Mihaela Nistorescu, ma anunta ca ma suna premierul Turciei. El imi spune direct ca un vas de pescuit turcesc se “ratacise” in apele teritoriale romanesti si ma ruga sa vad despre ce este vorba. In ziua urmatoare, l-am sunat si i-am spus ca nu este nimic grav. De-a lungul anilor, am dezvoltat o relatie personala bazata pe sinceritate si afectiune. Ne-am intalnit si la diverse reuniuni internationale, unde ne-am sustinut reciproc. Im aduc aminte de o reuniune organizata de Forumul international Bertelsmann, avand ca tema “Europa in miscare spre o era noua”. Intr-un panel referitor la “Europa largita, strategii diferentiate de integrare”, am participat impreuna cu premierul turc, prezentand opinii complementare la raportul lui Joschka Fischer, vicecancelarul german.

Duminica de care vorbesc era  acum zece ani. O zi calduroasa de vara. Amintirile sunt inca puternice. De pe podiumul pe care stateam alaturi de miri, i-am salutat pe cei 7000 de   nuntasi, vorbindu-le despre Romania si mai ales despre viitor.

Concluzia mea, acum, Turcia si-a folosit bine acest deceniu de istorie.

 

77 de gânduri despre “Erdogan si ultimii 10 ani

  1. in 2004 aceeasi tactica s-a aplicat ca in turcia la alegeri. intre cele 2 scrutinuri ati fost acuzat ca fraudati alegerile si voturile :)). sa intelegem ca tot de vreo grupare mafiota din sua poporul roman a fost mintit? sa intelegem ca basescu, justitia si politia sunt conduse de criminali din sua si aserviti lor? daca da, atunci sa stiti ca eu intuiam asta demult. daca nu atunci am intuitie proasta.
    oricum, nu asta este important. important este ca cei care v-au condamnat pentru banii de la acel simpozion sunt niste fatarnici pe care osanda vesnica in focul iadului ii asteapta nu pentru ca zic eu ci pentru ca Hristos a spus. justitia lor este o justitie de cacat pe care sper sa se traga apa cat mai curand.
    daca intradevar in romania, cazul dumneavoastra este similar celui din turcia atunci justitia si politia sunt incizitie iar noi suntem in perioada medievala iobagi si sclavi pe terenurile unui nobil. tocmai de aceea trebuie sa -l alegem pe ponta presedinte ca sa puna el mana pe justite si sa spulbere toata inchizitia.

  2. daca miza alegerilor este mentinerea incizitiei atunci pot intelege motivul pentru care ponta este asa puternic incat din partea dreptei le trebuie 1000 de candidati ca sa echilibeze cel putin balanta. DUMNEZEU SA LE STRICE TOATE PLANURILE SI DUMNEZEU SA FIE PREZENT IN FIECARE URNA SI SA-SI FACA MILA DE NOI.
    sincer eu tot m-am gandit dece asa multi candidati de dreapta dar acuma daca este ceea ce cred atunci ced ca pot zice ca pot intelege.

  3. tariceanu cred ca va fi singuru candidat de care ar trebui sai fie frica lui ponta pentru ca ii acceptat de toata dreapta si ramas in mentalul colectiv gratie lui basescu ca fiind cel care a subminat economia nationala prin cresterea pensiilor si salariilor. mie doar de tariceanu mi frica. spun frica pentru ca privind in urma parca ar fi fost ales presedinte pentru 2014-2019 inca de acum 6-5 ani exact de catre basescu. si a ramas in mentalul colectiv si ca un „combatant” al lui basescu. deci multe voturi din stanga vor curge catre tariceanu.

  4. COPILUL SI ULTIMII 10 ANI. De la corn si lapte la telefon cu internet. „Nu cred ca mai exista copil de clasa I care sa nu aiba telefon cu internet” a declarat premierul Ponta ieri, la Tg. Jiu. In urma cu 10 ani, premierul Nastase inca facea eforturi pentru ca tara sa le ofere copiilor un corn si o cana cu lapte. Iata insa progresul afirmat de premierul Ponta in mandatele lui Basescu si mai ales in vreme de criza. Ori poate se refera doar la guvernarea sa, fiindca in iunie 2014 inca se discuta despre o masa calda pentru elevi. Si ce sa vezi din iunie si pana acum? Tara a trecut, in doar cateva luni, catre masa calda virtuala, servita prin internet. Luati de va uitati! Priviti si salivati!

    EVANGHELIA DUPA PRICOPIE.
    La inceput era Cuvantarea. Si Cuvantarea era la Victor Viorel. Eu am uitat-o acasa pe a mea. Si Victor Viorel era Cuvantarea. La inceput a facut Victor Viorel guvernul. Si guvernul era netocmit si gol. Intuneric era deasupra culoarelor din Palatul Victoria si un miros dumnezeiesc de ciorba de burta se purta pe deasupra meselor la restaurantul Rijn. Si a zis Victor Viorel: „Sa fie guvern!” Si a fost guvern. Si vulpea nu era cetatean al Romei. Si nu a zis Victor Viorel:”Sa fie manuale!” Si nu au fost manuale. Si Dumnezeu a primit inca un nume. Gata, nu mai stiu, vreau la minister!

    DIN APOCALIPSA SF. IOAN TEOLOGUL (cu comentariu).
    „Ca iata diavolul va sa arunce dintre voi in temnita, ca sa fiti ispititi, si veti avea necaz zece zile”. Zile? Ani, nu zile!

  5. Domnule glumind putin, atita i-a batut Stefan Cel Mare pe turci ca atunci cind s-a terminat razboiul si-a pierdut si sabia ramasa la ei si a sarit repede sa le plateasca tribut !
    Turcia este departe de noi nu degeaba a fost imperiu !

  6. JOHANNIS PARACIOSUL.Procesul legislativ intr-un stat de drept are la baza cetateanul, care are libertatile de opinie, de exprimare, de a alege si de a fi ales si continua prin reprezentantii sai pe linia institutionala legislativa la nivel local, districtual si national, respectiv consilierii si parlamentarii. In unele situatii si temporar, executivul primeste drepturi legislative, sub rezerva aprobarii faptelor si actelor sale legislative de catre reprezentantii nationali ai cetatenilor. Justitia este institutia care verifica respectarea legilor elaborate prin institutiile legislative, fara a avea nici o atributie si nici un fel de drept de a se amesteca in procesul legislativ. In urmare, in cazul ordonantei de urgenta ” a migratiei primarilor” justitia are a veghea ca aceasta ordonanta sa fie aplicata in litera si in spirit, pana la aprobarea ei de catre parlament. Amestecul justitiei in procesul legislativ, prin institutia procuraturii, poate fi considerata ca fiind o tentativa de a rasturna prin forta ordinea constitutionala, adica o tentativa de lovitura de stat. Incercand reprimarea institutiilor sau persoanelor cu atributii legislative, procuratura poate fi considerata si in situatie de rebeliune in statul democratic si de drept. In particular. JOHANNIS incearca sa il priveze de libertate pe DRAGNEA pentru faptul ca primarii nu il doresc ca sef de partid pe JOHANNIS. Ordonanta nu contine elemente de presiune asupra primarilor pentru a-si parasi formatiunea politica, facand apel la libera constiinta a fiecaruia. Libera constiinta pe care nu doreste sa o respecte tocmai unul care se da liberal. Doar JOHANNIS este vinovat pentru faptul ca primari din PNL cred ca e mai bine sa paraseasca partidul decat sa fie condusi de JOHANNIS. JOHANNIS, in opinia mea, se face vinovat de denunt calomnios, de instigare la tentativa de lovitura de stat, de instigare la rebeliune, de instigare la incalcarea normelor statului de drept. JOHANNIS cunoaste aceste lucruri, deoarece el nu se prezinta la procuratura ca parte vatamata, asa cum ar fi firesc daca ordonanta de urgenta ar contine elemente de presiune asupra primarilor, ci in calitate de „petent”. Este foarte vizibil ca JOHANNIS nu are habar despre mecanismele institutionale ale democratiei si statului de drept si de aceea nu are ce cauta ca presedinte al unui astfel de stat. Autointitulatii liberali ar trebui sa il decada din candidatura si sa il inlocuiasca cu un candidat responsabil, de urgenta.

  7. E greu de crezut ca ne vom putea intelege mai bine cu turcii decat cu fratii intru crestinatate (vest)europeni, cu care totusi nu prea ne intelegem. Poate ca turcii isi vor sterge printre altele si dezonoarea de a-i lua viata domnitorului brancovean si a celor patru fii ai sai daca se vor crestina(In felul acesta se vor indeplini si niste profetii, nu stim cat de exacte, care afirma ca la un moment dat Tarigradul va fi din nou al crestinilor…). Din pacate pentru ei este posibil ca acest lucru nu se produca prea curand, pentru ca familia cea mai competenta in crestinari ar putea fi ocupata in urmatorii ani cu explicatiile legate de niste vanzari(anterioare).

  8. Drujina – o asociaţie spontană de luptători predatori medievali care se garantează reciproc ca bodyguarzi. Călugărul dominican Guillaume de Rubrouck (1215-1295) descrie o asemenea drujină de iniţiere, observată în periplul său prin Turan. Dacă îl citim atent şi pe călătorul Ibn Battuta, rezultă că mongolii puseseră foarte hotărât capăt acestui asociaţionism prin drujine. La vreo doi ani după confruntarea între Carol Robert de Anjou şi Basarab Întemeietorul, călătorul Ibn Battuta (1304-1377) vizita de două ori Dobrogea, unde mesajul împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul fusese poate adus de către găgăuzi. Berber sunnit, Ibn Battuta se născuse în Maroc, cam la o dată între anul 1304 şi anul 1307. Ibn Battuta studiază teologia sunnită precum şi jurisprudenţa Chariya. Datorită unor strălucite studii de dogmatică mahomedană, Ibn Battuta capătă supranumele absolut glorios de ‘Shams ad-Din’, adică ‘Soarele Religiei’. Diplomat în legislaţia islamică, Ibn Battuta va practica meseria de Cadiu (qadi) sau de jude în unele ţări vizitate. În călătoriile sale, Ibn Battuta depăşeşte uneori tărîmul „Dar al-Islam”. Shams ad-Din Ibn Battuta şi-a început călătoriile, ce vor totaliza 120 000 km, pe la vârsta de 20 de ani, cu prilejul unui hagialâc la Mecca. Performanţa sa, în termenii geografiei fizice, depăşeşte chiar şi performanţa de călător a veneţianului Marco Polo. Ibn Battuta vizitează majoritatea ţărilor mahomedane, desemnate „Dar al-Islam”. Ibn Battuta ajunge chiar să studieze cărţile vechi din Marea Bibliotecă a oraşului islamic sahelian Tombuctu –în altă grafie ’Timbuktu’– unde se păstrau atâtea mistere uitate despre vechea spiritualitate africană (vezi şi cartea noastră «De la mitul astral la astrofizică»). Când Ibn Battuta era pe drum, părinţii lui mor din cauza “ciumei celei mari”. După mulţi ani ajuns iarăşi în Maroc, sultanul local îl obligă să dicteze unui scrib povestea peripeţiilor sale. Şi va fi astfel consemnat uimitorul text pentru generaţiile viitoare: “Un dar pentru aceia care contemplează frumuseţea oraşelor şi minunile călătoriilor”. Călătorul Ibn Battuta a murit în Maroc, la o dată incertă, cândva între anul 1368 şi anul 1377. Pe la 1332-1333, itinerarul îl poartă pe Ibn Battuta de două ori prin Dobrogea şi Basarabia istorică, actualmente furată de Ucraina, singurul stat din Europa mulţumit de roadele pactului Ribbentrop-Molotov. Din Turcia selgiucidă, unde vizitează oraşele Erzurum şi Konya (Iconium), Ibn Battuta ajunge la Sinope. Se îmbarcă la 1332 AD pe o navă care traversează Marea Neagră până la portul genovez Caffa, din Crimeea. Ibn Battuta îşi cumpără o tânără sclavă, şi o căruţă cu atelaj. Se alătură unui convoi regal care călătorea spre Astrahan, oraş aflat la vărsarea fluviului Volga în Marea Caspică. Expert în jurisprudenţă, Ibn Battuta aduce mărturie despre viaţa fără tâlhari în condiţii de Pax Mongolica: „La fiecare oprire a convoiului pentru popas, oamenii dau drumul cailor, boilor şi cămilelor în păşunea din stepă, ziua şi noaptea, fără ciurdari şi paznici. Toată libertatea aceasta este posibilă datorită severităţii legilor împotriva hoţiei. Orice persoană găsită în posesia unui cal furat este obligată să îl restituie alături de alţi nouă cai de aceeaşi calitate. Dacă persoana prinsă cu bunul furat nu poate împlini această condiţie, toţi fiii săi vor fi luaţi robi. Iar hoţul fără avere şi fără copii este ucis precum oaia cea stearpă”. Vă imaginaţi destinul geambaşilor –unele popoare întregi practicau meseria– pe timpurile de Pax Mongolica, fericite vremuri pentru neamuri cinstite.

  9. …Pe de alta parte, daca toate statele ar merge pe principiul „zero probleme cu vecinii” planeta ar putea ramane fara conflicte; ceea ce in zilele noastre ar parea de-a dreptul absurd…(Statele mici si mijlocii isi pot permite un astfel de principiu, sau cel putin ar putea incerca. Marile puteri insa se amesteca, desigur in mod …”constructiv si dezinteresat” in treburile vecinilor mici si mijlocii; a se vedea situatia din Ucraina sau pozitia ministrului rus de externe la recenta declaratie a premierului roman legata de Republica Moldova…)

  10. @george ban

    Iar n-ai inteles nimic: Am vrut sa scriu ca esti un „sir” dupa cum te exprimi. 😀 😀 😀
    Dar in loc de sir, am tastat gresit si a iesit serb(an) 😀
    Incolo, cred ca ai inteles ce am scris, nu?

    P.S.Tine-o tot asa: in curand vei fi un leu( de hartie)

  11. Vornicul Grigore Ureche scria despre bătălia de la Valea Albă (Războieni, 1476) propoziţia care mă înfioară : „Viteajii cei buni au pierit cu totul atunce”. Suferim şi acum.

  12. Am fost mereu fascinat de legatura dintre Elois si Morlocks din nuvela Masina Timpului de H.G.Wells, scrisa in 1895.

    Am citit prima data aceasta carte noaptea tarziu, la lumina lanternei…pe sub patura deoarece tatal meu imi spunea sa ma culc la ora fixa, la fel ca la armata…si atunci stingeam lumina din camera mea si treceam la…citit…..
    –––––––––––––––
    Are You An Eloi Or a Morlock?

    http://www.thecommonsenseshow.com/2014/04/30/are-you-an-eloi-or-a-morlock/

    Are you an Eloi or a Morlock? Are you the hunter or the hunted?

    Are we awake, or brainwashed?
    This article will identify the dichotomy that the citizens of this country exist under.

    As Americans, we live in an unparalleled and an unprecedented time in American history. The historical American character has been one of resisting tyranny and meeting force with force. This is best exemplified by the fact that our Founding Fathers rebelled, in part, over a mere 2% tax on tea. Our Founding Fathers also rebelled against the Quartering Act, unreasonable search and seizure, violation of due process rights and the denial of the right to trial by a jury of one’s peers. Unfortunately, today, It feels like America simply accepts this kind of abusive treatment from their government as the cost of living in the system which we have had imposed upon us.

  13. Dl.Petrache (Lupu)

    Reactia Ministrului Rus de externe este o reactie indreptatita cum tot asa de indreptatite ar fi si pretentiile noastre asupra Basarabiei sau a altor teritorii ocupate de Ukraina de exemplu ..desi in acea zona este tacere , tacerea Mioritiei!

    Dar de ce nu comentati tacerea aliatilor nostri atunci cind PMeului statului sau pur si simplu cetatenii statului cer sub o forma sau alta reunirea teritoriilor ocupate sub pactul Molotov-Riobetrop.

    Dl. Orban al Ungariei sprijina direct actiunile separatise ale maghiarimii romane si tot acele state de care vorbeam eu , si aici includ alaturi de Europa si Statene Unite , TAC , tace Germania, tace Anglia ,acea anglie care cel putin au avut vâna sa organizeze un referendum!

    Sa vorbest aparenti ca prostu-n public, populist nu-l califica pe dl. Ponta ca un adevarat promotor al unirii Basarabiei cu Tara Mama!

  14. @Taranul, septembrie 15, 2014 la 8:21 pm

    Eu stimate domn imi tot spun parerea de cativa ani buni, militand pentru aceasta parere si incercand sa deschid ochii multor romani, totul, numai pentru a ma regasi singur in fata dusmanului……

    Daca toti ceilalti romani se complac in aceasta stare de fapt….cine sunt eu oare sa-i scot cu forta din aceasta mlastina…???

    In ceea ce ma priveste, mi-am facut datoria fata de tara mea Romania si acest popor. O datorie care m-a costat scump, iar aici nu vorbesc despre partea materiala.

    Nu mai am ce comenta, mi-am dus crucea pana pe Dealul Golgotei si va pot spune cu mana pe inima ca daca nu-mi sareau prietenii in ajutor, eram deja sus pe cruce, fara a mai avea sansa sa va scriu aceste cuvinte…….

    Un lucru este cert…nu te poti impotrivi vointei poporului roman.
    Iar daca in acest moment poporul meu cel romanesc doreste sa fie argat in tara lui si sclav pe pamantul stramosesc…..al parintilor sai…..pot eu oare sa-l impiedic…….?

    Nu, nu pot, drept pentru care am sa-l las sa-si satisfaca curiozitatea de a vedea cum este sa te intorci in timp cu cateva sute de ani ca poate dupa aceea pricepe….si daca nu pricepe credeti ca le va parea strainilor rau…?

    Eu unul nu cred acest lucru.
    Sunt trist, ma doare, dar dragoste cu de-a sila nu se poate, tot la fel cum nici cartea nu se invata cu parul…….

  15. Filip G spune:septembrie 19, 2014 la 10:39 am
    http://vosganian.ro/?p=5508&cpage=8#comments

    Ce tara e asta,ce fel de viitor are?

    Aseara fiul meu elev in clasa 11-a imi spune.
    Tata,cand implinesc 18 ani,merg la sora mea in Germania sa lucrez.

    Eu ii zic;
    -Ramai sa faci o facultate,masterat ca sora ta.

    Raspunsul a venit promt;
    -la ce ia folosit surorii mele facultatea masteratul?

    Stiu,incerc sa-i schimb viziuna.
    Dar ce ma fac ca eu i-am invatat sa gandeasca logic si pragmatic?

    Da tu stat nu dai doi bani pe viitorul acestei natii.

    Tara te vrea prost,era un slogan.
    Nu pune intrebari ,resemneaza-te.
    Acceptati statutul care nu-i statut de biped care foloseste creierul.

    Romania ramane tara celor ce accepta statutul de turma si conditia de asistat.
    Daca ai initiativa si respecti legea intri in faliment.

    Am auzit o teorie interesanta”statul nu poate intra in faliment”asta e viziunea bancilor care fac afaceri cu statul.Daca privim prin ochii cetatenilor”Modernizarea institutiilor statului ”sub mandatul lui Basescu a fost falimentara.

    Ori un stat falimentar nu poate avea decat oportunisti care considera ca lor li se cuvine totul.Populatia sa fie atenta la firimiturile ce cad de la masa stapanului.In nici un caz cetateanul sa fie liber,sa fie dependent de faramiturile aruncate inainte si in timpul campaniei

    Trista perspectiva de viitor are tara asta.
    Si cati cetateni o iubesc inca…………..

    • Din nefericire ai mare dreptate.Eu sunt una care a avut curaj sa investeasca gandind ca am macar locul de munca ptr. copii mei ,si…?In 1990 aveam 2 apartamente iar acum mai am doar unul si ptr. ala ma judec cu o firma de mafioti ca nu vad ce cauta recuparatorii in ecuatia asta ca eu am imprumutat de la banca iar banca a dat pe doi bani creanta mea camatarilor care m-au jupuit de unu si-l vor si pe al doilea.In 1990 ptr. muritorii de rand erau facilitati, ptr. curajul lor acum sunt facilitati ptr. cei ce tepuiesc acest stat al nimanui dar al tuturor hotilor.Sper ca un conducator tanar sa vina si cu idei noi.

  16. Mariane Nicolae,

    Eu nu am urmarit povestea copiilor acstrui domn Filip.

    Nu doresc nici sa exagerez patriotard posibilitatile pe care le are un copil „cu carte ” in Romania, desi as putea spune ca si acolo in Germania sau America asa cum suna si cintecul de indemn de parasire a Romaniei sansele sunt ale celor mai merituosi , ceilalti se scufunda incercind alte profesii ,”alt noroc” .
    Problema ramane insa una , cei mai multi precum se vede si din „invatamintele domnului Filip” prefera sa se prostituese profesional sau fizic in tarile respective decit un loc de munca conform studiilor in Romania.

Lasă un răspuns