Stefan Andrei

Acesta este titlul editorialului meu din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici:

A plecat dintre noi  cu nemultumiri si regrete. M-a sunat in ziua in care am iesit de la Jilava. Stia “subiectul”. Trecuse si el pe acolo. Imi trimisese o carte, in ianuarie, despre istoriile sale “dintr-un patrar de veac romanesc”, carte intitulata “Din frac in zeghe”. Stia ca eu pot sa inteleg, mai bine decat altii, titlul volumului. Mai ales dupa condamnarea din 6 ianuarie.  Si eu ii trimisesem carti, la timpul respectiv. Am povestit in Flacara lui Paunescu o istorie de acum vreo 35 de ani, cand tanar cercetator in drept international si membru al ADIRI, fusesem invitat de regretatul Nicolas Fotino sa-l insotesc  la o conferinta de trei zile, pe teme internationale, in Norvegia. Evident ca raspunsul de la pasapoarte a fost negativ. Fotino a mers la Stefan Andrei care a intervenit si mi s-a dat viza de plecare. Povestea a fost mai complicata. Oricum, faptul ca nu am ramas in Norvegia i-a nedumerit pe multi…

Nu l-am intalnit pana la Revolutie. Dosarul sau, “politic”, a impus, in circumstantele de atunci, o pedeapsa. Nu cred ca a meritat-o.  Cand a iesit din inchisoare l-am intalnit de mai multe ori. Vorbeam des la telefon. Mai ales dupa ce se mutase la Snagov. Incheia, de fiecare data, cu celebrul  sau “te pup pe amandoi obrajii”.Citea ce scriam in Jurnalul National iar eu citeam memoriile sale din Flacara. Avea o memorie fabuloasa. Venea  la reuniunile de la Fundatia Titulescu unde cuvintele sale erau ascultate cu respect.

In cartea pe care am mentionat-o si pe care a adaugat o frumoasa dedicatie – “cu admiratie, pretuire si prietenie …, cu urarea de a trece teafar prin inchisorile in care am fost tinut si eu acum 20 de ani”, sunt incluse cateva pagini omagiale ale unor apropiati. Capitolul pe care l-am scris poarta titlul “Diplomat veritabil, profund iubitor de tara”. Redau cateva randuri de acolo: “La Stefan Andrei, formatia diplomatica era mult mai pregnanta decat orice influenta de tip comunist. A fost membru in Clubul Diplomatilor Europeni… Stefan Andrei a fost, ca sef al diplomatiei, un om care a urmarit constant interesul national. A activat in perioada comunista pentru ca asa i-a fost destinul”.

El va reprezenta, in continuare, pentru multi, un reper luminos al unei perioade intunecate, un diplomat veritabil si un profund iubitor de tara.

128 de gânduri despre “Stefan Andrei

  1. @ Centru
    Armia căzăcească de la Dunărea de Jos a fost creată de generalul Pavel Kisseleff. Sovieticii au încercat să o reactiveze pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Un general sovietic în retragere a venit în Delta Dunării sub pretextul „depănării de amintiri”. Lipovenii – unii dintre aceştia i-ai amintit şi dumneata- s-au comportat demn, dovedind astfel că asimilaseră bine o conştiinţă românească. Dar în acelaşi timp a fost prezentă acolo şi diversiunea unor etnici maghiari, conaţionali de-ai noştri, care se mutaseră în Deltă –legea lui Ceauşescu le permitea aceasta – şi organizau provocări. Miliţienii primiseră ordine stricte să nu se lege de ei. Cred că decizia luată de Nicolae Ceauşescu a fost corectă.

  2. @MariusMioc – la sedintele CP executiv in cauza Ceausescu nu este clar , foloseste ambiguitatea , se spune ” trageti la picioare ” . Cine sa fi spus ceva contra acestui personaj in anii 1980 ? La teleconferintele cu prim secretarii de partid de la judete , in aceleasi zile , unul din cei 41 nu a spus nici ” pss ” cand Ceausescu tinea acelasi discurs . Chiar in momentul arestarii la Targoviste , unul din cei doi militieni se apropie de el in pas de defilare si-i da onorul …
    Out off topic – zero kilometri de autostrada inaugurati in 2014 ? In plina campanie prezidentiala ? Catastrofal . Rezultatul taraganarilor si tergiversarilor lui Sova din 2012 si 2013 , cand nici un santier , chiar finantat de UE , nu a fost inceput ( Timisoara Lugoj Deva ) . Consecinta enormai incompetente de la CNADR . Eu am numarat doar in 48 de ore doua accidente ( coliziuni frontale ) – Arad , Adjud – cu 6 morti ( o familie bacauana , copii inclusiv , plus gemenii de la Arad )

  3. @ZeV. Nu-i nevoie sa-l tamaiati asa pe Ponta, il vei sfinti fiind el inca in viata si va ajunge pe fresce si icoane precum Basescul. Romania nu prea poate sa vanda arme Ucrainei din alte motive decat supararea Rusiei, care a devenit cel mai mare vanzator mondial de armament. La zecile de miliarde de dolari vanzari, Rusia nu are de ce se supara iar Ucraina e tara independenta, cumpara de la cine vrea. Insa Romania nu poate raspunde la trei caracteristici ale unei cereri ucrainiene. Ucrainienilor le trebuie armament performant, mai performant decat cel rusesc, imediat si in conditii speciale de plata, fiindca ucrainienii nu au bani. Peste toate, le trebuie un armament pe cat se poate post-sovietic, fiindca nu au timp de recalificari de personal. Mai calificate ar fi, deci, Polonia, poate Cehia, Germania (daca mai are redegisme in uz sau in stoc). Aspectul financiar, al platii, implica un mare risc, care nu este de neglijat. Ori noi ar trebui ca de abia acum sa incepem sa fabricam si in 3-4 zile mare lucru nu putem produce. Ucrainienilor le trebuie astazi, ei acum sunt dati peste cap de navala blindata a muscalilor. Pe de alta parte, Sf. Ponta a facut niste promisiuni fata de Moldova si, daca reusim sa producem ceva in plus, ar trebui sa tinem pentru ei.

  4. ZeV

    ce nu iti vine sa crezi ? C’esti la biserica?!
    Astia ni-s (ne)oamenii .. si din punctu lor de vedere au obtinut o „mare” victorie europeana impotriva PSD si lu Ponta …
    Dar asta ar fi trebuit sa o stii .. de ani de zile. Si sa nu iti iluzii cu privire la contiintele lu Plesu, Liiceanu, sau unui CTP. Ca erau deja cam corupte si au pus zadeavn umarul la crearea junui un regim malefic… Fara mare placere imi aduc aminte ca asa s-a instlat si cultu’ lu incultu’ numa ca a trebuit mai mult timp si unele realizari din partea zisului Nae pana sa devian Erou Intre .Eroi samd …

    Oricum atentie! Ca dupa cate vezi se lanseaza zicala „Traian Basescu sa ne ierti/ ca=n 2012 eram beti!!” ca dupa ce nea Nuztau le-a ratat Kodruta au invatat soriceii ce sa chitaie ..

    Nu de lata dar altu mai gras / Ca pe Dragnea l-au ras, Geaba zice Victorash ca AMR 74 ca o condamnare a sefului campaniei sale .. excat la deschidera campaniei este un punct castigat – stii tu de cine!!
    (a ma astept ca Nemtzu sa zica „sa fiu suplu sa nu fac ca Grofasz la Stalingrad deci sa ma retrag! Traiasca Noutzy presedinte!!!!”)

  5. T-Rex,
    Poti fi mai precis privitor curajul sistemului comunist, curaj manifestat intro tara in care „capul plecat sabia nu-l taie” era evanghelia comunista?
    Cine oare in afara de tovarasul dumitale Ceausescu indraznea sa aibe curaj, cred ca nu va referiti la curajul tovarasului St.Andrei?
    A fost unul Parvulescu din cei 24 de milioane ….dar tovarasul respectiv avea nesperata varsta la care nu masi ai nici o speranta, restul prindeau nitel curaj dar si ala controlat daca evadau din inchisoarea ceausista R.S.Romania!

  6. Zev,

    Exagerezi din nou pe dorsala Ponta!

    In mod sigur „inteligenta” domnului Ponta se trage doar din „plasament politic si electoral ” , din fericire pentru romani ,invers de cum muta nebunul pe tabla de sah !
    Daca Basescu ar fi produs un nu hotarat ajutotului militar pentru Ukraina , dl.Ponta ar fi fost pro inarmarea Ukrainei.

    Aveti dreptate intro privinta , poate „iesirea” domnului Adrian Nastase sa-l aduca si pe micul Titulescu pe o poteca mai neteda !

  7. papasha
    Dupa limbaj, as spune ca iti place scandalul, la lesin, mai nene. Foarte bine, daca vrei scandal in continuare, ai de unde alege..are balta deltei, pardon, dreptei, peste, sau, mirosuri de peste dupa o zi intreaga de mers pe jos in praf si caldura pe la Targu Carbunesti.
    (Z)

  8. Nu au fost analizate deloc relaţiile dintre Ştefan Andrei şi Hans-Dietrich Genscher, în consecinţele lor pentru România. Şi trebuia. Pentru că neamţul acesta a jucat un rol capital în succesul “revoluţiei din decembrie 1989” care a distrus România.

  9. @Vsile spune : “A fost unul Parvulescu din cei 24 de milioane ….”
    Te referi la jigodia de Constantin Pârvulescu ?

  10. Blogi,

    Aberante asertiuni, De unde pina unde revolutia a distrus Romania ,sufletul chinuit al tribunului nu va da pace sau nostalgia anilor tineretii dumitale fara caldura , lumina , dar adanc patruns de actul de constructia al omului de tip nou. Rezulatul acestei educatii oamenii de tip nou ,educati de dumneata ,politicieni slabi sau corupti, averisti ,lingai,fara scrupul, profitori sub umbrela unei asa zise democratii cu o revolutie confiscata de esalonul 2 si de autorii morali securistii din sistemul comertului exterior sau transporturi , altadata oameni de incredere ai lui Ceausescu , la carma tari atunci si acum!

  11. blogideologic, cum poţi să spui că revoluţia din 1989 a distrus România, cînd în perioada de după revoluţie România a avut în frunte oameni ca Adrian Năstase? Şi în prezent România e condusă de „micul Titulescu”, om lansat şi sprijinit în devenirea politică de domnul Năstase. Găsesc insultătoare pentru gazda noastră aprecierile dv. negativiste despre România de azi, care are totuşi o economie la un nivel mult superior celui ceauşist.
    http://www.romanialibera.ro/politica/institutii/premierul-prezinta-bugetul–in-2014-vom-avea-cel-mai-mare-pib-dupa-revolutie-317900

  12. @Vsile, aveti un punct de vedere valid, anume ca Ceausescu vorbea pentru toti. Insa tovarasul „meu” Ceausescu spunea si el niste lucruri adevarate. Din pacate pentru el, nu s-a facut inteles, pentru ca pe romani atunci nu prea ii interesa care e treaba cu banii Occidentului, si de ce trebuie sa raminem independenti. Romanii visau Kent, ciunga si sa ajunga ca in Dallas. Si au ajuns, vezi toti burtosii cu Rolls Royce si ghiulelele de aur dupa ei.

    Atunci cind a fost vorba de a reforma institutiile comuniste pentru a tranzitiona spre capitalism, nu s-a pus problema sa pastram si noi ceva industrie, ceva agricultura, ceva banci. Pe nimeni nu a mai interesat binele comun, ca era confundat cu comunismul. Am tacut si am sperat ca odata ce vom fi in UE, ne vom dezvolta. Tacerea asta ne-a costat enorm!

    Pe de alta parte e si vina Occidentului, ca ne-au exploatat slabiciunile de tot felul, de la cele administrative la forta de munca ieftina dar calificata. Tot ce a facut Occidentul a facut in primul rind pentru avantajul lor, nepasindu-le ca suntem in epoca de piatra economic vorbind compatariv cu tarile exploatatoare.

    In fine, ne trezim ca acest sistem nu functioneaza si incercam sa-l schimbam din interior, pentru ca si Occidentul realizeaza astazi consecinta lacomiei lui. In final se ajunge la discutia incomoda despre egalitate, despre distributia echitabila a bogatiei, despre exploatare, despre interesul national. Ne intoarcem de unde am plecat…

  13. T-Rex,

    Comentariii inutile, puncte de vedere eronate, intelegere eronata a dictaturii comuniste.

    Domnule , romanii visau libertate, visdau un pasaport care sa le permita sa evadeze „liber consimtit” din marasmul care le era impus. Dorinte ? Bineinteles ca aveau dorinte poate si chiungamul pe care il trafica Traian, dar toti , absolut toti doreau LUMINA ,CALDURA,UN SPATIU MEDIATIC DECENT,SI DACA SE PUTEA SI CARNE , LAPTE UN SI OUA FIE SI ASTEA LA CARTELA!
    Dar cine stie ,in comparatie cu cei peste 23-24 de milioane dumneata si inca citiva p[oate le aveati …..
    La o coada de citeva sute de persoane romanii se atasau din instint si numai dupa citeva minute intrebau, dar ce se fvinde aici ? Si bineinteles ca nu era vorba de blugi sau ciunga!
    Mare rusine si saraca natie cu oameni care uita si iarta asa de usor!

  14. Bio,

    Ma refer la un comunist care a avut curajul sa infiereze in fata un dictator, in nici un caz nu ma refeream la nostagicii care au profitat de sistem si isi burduseau congelatoarele cu produse alimentare sfidindu-i pe amaratii de la imensa coada zilnica din Romania ,coada care incepea la orele 0500 si poate se termina la orele 2400.

    Dumneata de cite ori ai stat la coada ca sa ai in casa mancare pentru copii?

  15. Dumnezeu să-l ierte! Adevărat șef al diplomației românești, om integru, capapbil, profesioist. Niciodată, după el, România nu a mai reușit să aibă atâtea contacte diplomatice, economice, sociale. Bun ministru de externe a pierdut România!

  16. T-Rex,

    Nu este vorba daca imi place sau nu. Prostiile plac uneori poporului nu neaparat roman!
    Sunt pur si simplu trist si „ridat” cind observ cum ganditi!

  17. @Vsile, nu toata lumea gindeste la fel. Eu zic ca e de bine. Altfel, am avea o socieate de tip comunist, unde unul gindeste si vorbeste pentru toti.

    Nici mie nu imi place cum gindesti, dar te accept. Mi se pare ca faci parte din „selecta” societate basista, unde securismul si otrava sunt la ele acasa. Nu imi place cum incerci sa insulti, sa bagi strimbe, sa insinuezi, ca as fi tovaras cu Tovarasu, ca spun prostii, ca as fi fost nu stiu unde si cine etc. Metode securiste, sau mai nou, DNA-iste.

    Te descalifici intr-un dialog civilizat folosind atacul la persoana in orice tara vorbind de orice popor. Asta in cazul in care esti o persoana reala, si nu un troll.

  18. Bio,

    Te rog a nu divaghezi aiurea , eu viorbesc de actul de curaj !Ce s-a spus despre Parvulescu este egal cu ce s-a spus de Nastase in trecut sau de Johaniis acum , Parca si dumneata erai un critic si al lui Nastase si traseist acum si al lui Johannis.
    Cine a spus despre Parvulescu aiureala pe care o spui dumneata Ceausescu?
    Cit de inversunati sunteti atunci cind nu doriti sa fiti inteligent!

    De partea cealalta chiar daca nu ma trag din banii Craiovei sunt si eu un roman ,precum se vede mai putin fatarnic decit altii.
    Inca o data eu nu judec tineretile comunist rusofile ale tovarasului Parvulescu cum pentru stiinta dumitale nu iau in considerare nici barfele care le-a spus unul ca dumneata despre raposatul erou Marin Nastase ,post perioada in care toti strigam , Traiasca si Infloreasca Prietenia Ruso Romana!

Lasă un răspuns