„Decalogul bunului politician”

Acesta este titulul editorialului meu din Jurnalul National

În volumul său, „Reeducarea de la Aiud”, Petre Pandrea – de la a cărui naștere s-au împlinit, recent, 110 ani – povestește experiențele sale de viață inclusiv perioadele petrecute în penitenciare, înainte sau după 1944. Am mai scris despre scriitorul, diplomatul, avocatul și jurnalistul Petre Pandrea, despre cartea lui – „Memoriile Mandarinului Valah” – sau despre oamenii politici pe care i-a cunoscut.

M-am gândit însă ca, în pregătirea campaniei pentru prezidențiale, să reamintesc „Decalogul bunului politician”, așa cum îl definea Petre Pandrea, cu tristețe și cu oarecare cinism. Sau poate cu resemnare:

1. Cine nu ucide, fizic sau moral, pe adversar, va fi ucis.
2. Vin la putere cu ajutor străin, cu Tercio (arabi marocani), cu ambasada engleză (Mussolini), ucid opoziția și stau trei decenii la putere (Franco și Mussolini and Co.).
3. Mă inspir exclusivamente din sacro egoismo nazionale și mi-e rușine (Mussolini și comparșii).
4. Il Duce ha sempre ragione (Propaganda lui Pavolini) și partidul fascist nu greșește niciodată.
5. Eu și partidul nu greșim niciodată (Genialul Generalissim Stalin).
6. Când aud cuvântul cultură, scot pistolul și trag (Goebbels).
7. Stoarce pe antifascist ca pe-o lămânie și aruncă-l imediat (Paukerist valah).
8. Am trei morale: una gândesc, alta vorbesc și fac ce-mi place. Morala e masca.
9. Folosește-te de tovarășul de drum și, la ultima cotitură, aruncă-l în prăpastie,ca să poți trece mai repede și mai comod.
10. Așează pe față soarele umanității și pune pe buze mierea democrației, dar ține opoziția politică în pușcării cu forme legale, cu magistrați timorați și cu avocați, anexa procuraturii. „

60 de gânduri despre “„Decalogul bunului politician”

  1. Trebuia sa aplicati punctul 1) din decalog cu derbedeul asta de Basescu atunci când ati avut ocazia !!! Asa , nu mai apuca sa faca ceea ce face astazi …
    Asta imi aduce aminte si de o vorba de duh : ” Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti ! „

  2. andrada
    ,,daca nu iese la atac ,hotarat si mistocar „…..andrada, asa putem sa facem noi, pe bloguri, adica misto, dar de la un om politic ma astept la calm, echilibru si consecventa in a duce la capat un anume proiect. Ce vreti sa faca Ponta ? Sa ia un par din gard cu el cand se duce la Cotroceni ?
    Asta ar putea face unul din tinerii bucuresteni care merge prin cluburile din Mamaia si i se pune pata atunci cand un alt individ priveste insistent la cea care il acompaniaza. (Z)
    Ponta, a facut foarte bine. Cel mai bun raspuns al unui viitor prezidentiabil este sa participe la discutii si dialog inter-institutional, chiar daca stie ca rezultatul va fi nul. Este o chestiune de principiu. Uneori, cel mai dificil lucru din lume este sa nu te certi cu interlocutorul atunci cand esti jignit. Pentru asta, ai nevoie de multa forta si mult autocontrol, chiar daca pare exact viceversa. (Z)
    Daca cetatenii isi doresc un presedinte fotbalist, il putem propune pe Mutu.
    Nu ma refer , desigur, la neamt.
    (Z)

  3. Interesant ce scrie Centru:
    ,,…britanicul spune ” Romania a fost compensata prea generos la Tratatul de Pace , vazand dezastrul ei militar ” .”
    Poate de aceea, din celebra sintagma Bucuresti-Londra-Washington a disparut veriga centrala.
    A mai ramas legatura directa prin Bluetooth…ca de venit de ,,acolo”, vin doar cateva rachete anti-rachete si, bineinteles, Chevron-ul. Uneori, ne mai ,,onoreaza” cu prezenta, cate un Gordon, sau o Nuland, de rangul n-1 in capitala federala. (Z)

  4. Cica vine in Romania, Magnus Carlsen campionul mondial de sah si se ofera sa predea gratis sah la o scoala din Bucuresti…. Sute de copii entuziasmati…. Dupa incheierea protocolului de rigoare, dl ministru al invatamantului se duce la el si ii spune…Dl.Carsen suntem onorati de vizita dv. numai ca stiti, avem o problema…la noi sahul se preda doar de cei au au facultatea de sport, deci …nu prea sunteti calificat pentru a preda la noi…Este un banc, desigur…care ilustreaza povestea fara sfarsit a formei fara fond specifice societatii in care traim.

  5. Păi dl. Nastase , privind la acest decalog , pe care observ ca il promovati, dumneavoastra sunteti un bun politician sau …..?
    Problema este ca si dl. Basescu ar fi , tot dupa decalog, un bun politician, dar oare un bun politician nu trebuie sa fie pina la urma si de folos tarii,natiei re3spective?
    Zev.
    Dumneata mai ai de trecut inca niste etape ale vietii ca sa intelegi fenomene care la randul lor sa-ti lumineze caile gandirii atunci cind iti evaluezi sau critici parintii!

  6. @ ZeV, august 7, 2014 la 12:43 pm

    Este adevarat ca exista si alti „versanti” care pot fi escaladati pentru a ajunge pe „Everest”…totusi nu uitati ca versantii respectivi sunt cel mai bine cunoscuti de catre…sherpashi si nu de catre…aplinisti…..

    Tocmai din acest motiv raman ferm ancorat in credinta parintilor mei, anume credinta crestin ortodoxa…….

    In privinta credintei dumneavoastra prefer sa nu ma pronunt.

  7. Parerea unui parlamentar, „indpendent”, despre colegii lui.

    Poate ca exagereaza, poate nu. Poate ca este numai vraful aisbergului…

  8. ZISE SFÎNTA VINERI

    Bale de bestie, bale de plăcere
    Din rânjetul pocitei javre ordinare
    Stârnesc orgasmul judelui muiere.
    Râde Satana, stând pe Isus călare !

  9. Si totusi,
    Vsile,
    august 8, 2014 la 7:29 am
    Păi dl. Nastase , privind la acest decalog , pe care observ ca il promovati, dumneavoastra sunteti un bun politician sau …..?
    Problema este ca si dl. Basescu ar fi , tot dupa decalog, un bun politician, dar oare un bun politician nu trebuie sa fie pina la urma si de folos tarii,natiei re3spective?
    Zev.
    Dumneata mai ai de trecut inca niste etape ale vietii ca sa intelegi fenomene care la randul lor sa-ti lumineze caile gandirii in mod special atunci cind iti evaluezi sau critici parintii

Lasă un răspuns