„În umbra președintelui”

Acesta este titlul editorialului meu de astazi din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Anul acesta, la Editura Michel Lafon, din Paris, a apărut cartea „În umbra președintelui”, scrisă de șeful Protocolului lui Jaques Chirac. Paul Poudade – autorul volumului – diplomat de carieră, fost ambasador în Ungaria și, ulterior, în Turcia, mi-a atras atenția, la început, prin faptul că enumeră, între limbile străine pe care le vorbește, și limba română și se referă și la o călătorie a sa în România – ca student – pe la mijlocul anilor ’60, unde obținuse o bursă din partea Institutului francez de limbi orientale.

Cartea este interesantă pentru cei care vor să afle mai multe lucruri despre felul în care funcționează protocolul și ceremonialul la nivelul cel mai înalt.  Pe mine m-au interesat însă dezvăluirile sale despre felul în care au decurs – în anii 2001-2004 –  diverse reuniuni internționale sau vizite la nivel înalt la care a participat Jaques Chirac.

Astfel, el relatează, între altele, vizita lui George Bush în Normandia (mai, 2002); întâlnirea cu Putin, de la Sochi (iulie, 2002); Centenarul Antantei cordiale, cu Regina Elisabetha (aprilie, 2004; vizita în Algeria (martie, 2003); călătoria în China (noiembrie, 2004); întâlnirea la vârf a Grupului G8 la Evian (primăvara anului 2003); aniversarea a 60 de ani de la Debarcarea în Normandia (iunie 2004).

Mai menționează faptul că în 2004, la începutul anului, președintele Chinei, Hu Jintao, a fost într-o „vizită de stat” în Franța iar în toamnă, președintele Chirac, în cadrul unui turneu în Asia, a vizitat și el China. Am descoperit, din cartea lui Poudade, că președintele Franței este un mare cunoscător al artei chineze, așa cum este pasionat de civilizațiile „primitive”, reprezentate în muzeul Branly, pe care l-a ctitorit, la Paris.

Volumul este interesant pentru că prezintă și unele aspecte mai puțin cunoscute: rolul soției lui Jaques Chirac – Bernadette – în influențarea unor decizii de personal, conversațiile telefonice frecvente ale lui Chirac cu Rafic Hariri – premierul Libanului și prieten intim al președintelui Franței (prin intermediul căruia, de altfel, am obținut o întâlnire cu Jaques Chirac, la Paris, după „neînțelegerile” legate de pozițiile Franței și României referitoare la intervenția în Irak, în 2003); relațiile personale excelente cu Jean Chretien, premierul Canadei (între 1993-2003), sau cu cancelarul Gerhard Schröder – pe care îl considera un mare prieten -, relațiile reci cu premierul spaniol José Maria Aznar, cu premierul Berlusconi sau cu Tony Blair.

Am mai aflat din cartea ambasadorului Poudade că, în iunie 2004, la a 60-a aniversare a Debarcării în Normandia, unde a participat și cancelarul Schröder (într-o ipostază complicată), acesta a evocat, în discursul pe care l-a ținut, figura tatălui său, soldat în Wehrmacht și care a murit în România, în 1944 – al cărui mormânt, a povestit el, fusese descoperit de curând!

Mi-a reținut atenția și prezentarea rolului consilierilor diplomatici și al celor care se numesc, în limbaj diplomatic, „sherpa” – reprezentanții personali ai șefilor de stat sau de guvern (îmi aduc aminte, cu nostalgie, de rolul pe care l-au avut, în astfel de calități, în acțiunile mele de politică externă, ambasadorii Traian Chebeleu sau Mihnea Constantinescu).

Închei această scurtă prezentare cu celebra frază, rostită, în 2002, la Johannesbourg, de către Jaques Chirac: „Casa noastră arde și noi privim în altă parte”.

26 de gânduri despre “„În umbra președintelui”

  1. Cei mai în vârstă poate îşi aduc aminte de un banc, de care la rândul meu mi-a adus aminte preşedintele la umbra căruia se ofileşte până şi un vlăstar Harward, atunci când cu perfidie l-a adus în discuţie şi pe celebrul Roubini :
    Se spune că una care dă un ceas cu rubine, câştigă mai mult decât alţii/altele într-o lună::oops:
    Poate cineva să jure că preşversul n-a făcut, avându-i în faţă pe cei doi P (Ponta şi Petrescu) măcar o vagă aluzie sexuală atunci când l-a adus, hodoronc-tronc, în discuţie pe … Roubini ?! 😉
    Mira-m-aş !

  2. Cuvintele de sfirsit ale lui Chirac sunt valabile astazi atit pentru UE cit si pentru alte tari si organizatii internationale in deriva.

    Sigur ca relatiile personale intre demnitari din tari diferite sunt extrem de importante. Ma intreb daca liderul Romaniei ar fi avut relatii personale bune cu Putin, nu ar fi fost util pentru NATO, SUA si UE sa poata utiliza un asemena moderator regional in conflictul de la estul Romaniei? Asa, Merkel face cartile. Sau o relatie buna cu Merkel, sa obtinem acest statut de incredere, de moderator regional?

    In loc sa ne umflam pieptul cu axe de parteneriat strategice imaginare, nu ar fi fost mai eficient sa lucram tacut pentru consolidarea relatiilor cu acesti aliati si pe alte paliere decit cele militare? Cit a investit SUA in economia romaneasca pe timpul actualei Presedentii? Dar Anglia? Dar Germania? Dar Olanda? Noi cit am reusit sa investim in tarile astea, in businesuri, si cit profit real a avut Romania?

    Avem aceasta imagine de colonie, si in mare masura suntem. Dar ce facem sa scapam de stigma asta, in afara de sloganuri nationaliste care imbarbateaza populatia (bune si ele pina la un punct)? Suntem liberi in UE sau suntem prizonierii ei? Eu zic ca suntem liberi in masura in care stim sa ne eliberam.

  3. Aflat într-un proces accelerat de de gonflare , atît cantitativ cât şi calitativ , Partidul Naţional Liberal anunţă cetăţenii cu bucurie că s-a mai pricopsit cu un vicepreşedinte : binecunoscutul Costel Caraş , cel care şi-a dobândit funcţia în cadrul unui elaborat , bine-cumpănit şi frământat , desigur , proces de fuziune prin absorbţie pentru partidul domniei-sale , recte Partidul Popular , în albia exclusivistă a PNL-ului . Cum , nu-l stiţi pe Costel Caraş ? Păi , foarte rău că sunteţi atât de obositor de ignoranţi , pentru că bravul vicepreşedinte a declarat cu ocazia preluării funcţiei de conducere că formaţiunea sa aduce PNL, în urma fuziunii, un potenţial de peste un milion de voturi (!!!!!) , precum şi 30-40.000 de noi membri.
    Păi , Klaus , în aceste condiţii , avându-se în vedere că la ultimele alegeri PNL a obţinut peste 800 000 de voturi , eu cred că domnul în cauză , care -şi estimează valoarea la circa 1 000 000 de alegători , trebuia uns direct PREŞEDINTE al partidului !
    Cât despre faptul că absorbitul are 30 000-40 000 de membri , înseamnă că doi cetăţeni dintr-o mie sunt cotizanţi la măria-sa “ fuzionatul ” partiduleţ , ceea ce nu este chiar de colea ! Doamne , se va umple de cotizaţii Partidul Naţional Liberal …de fapt , dacă este să ne luam după datele oficiale ale PNL-ului , “ fuzionatul ”ar aduce un spor de 25- 30 % membri de partid în marea familie liberală !
    Asta da , lovitură de piaţă ! Acum , de pe aceste poziţii întărite , după ce a realizat cu succes FUZIUNEA MICĂ , poate negocia PNL-ul cu mult mai mult spor FUZIUNEA MARE cu PDL!

  4. @

    Adrian Nastase

    Legat de interesul pe care ambasadorul l-a purtat Romaniei:

    In 1972, Paul Poudade a publicat volumul “L’enseignement en Roumanie” (Ed. La Documentation francaise, Paris)

  5. M-am convins definitiv….Cu basistii nu ai cum sa comunici. E ca si cum ai incera sa vorbesti cu un gibon, sau cu…un blogger basist.
    😉
    De exemplu, Basescu, cu greu a baiguit (dupa ce un consilier i-a suflat/notat pe un biletel) sintagma MTO. Nici eu nu l-am auzit in timp ce pronunta stingher ceva ce nu intelegea. Daca era responsabil si nu un smecheras portuar invatat sa,,ciupeasca” de ici, de colo, ar fi spus in romaneste, ,,tinta de deficit”.
    Dupa parerea mea, Basescu s-a facut iarasi de ras, antrenand in dispute politicianiste, doar in scop de campanie LA CARE NU ARE DREPTUL CONSTITUTIONAL, o idee generoasa, pe care, a incercat si (partial) a reusit sa o duca in derizoriu. De altfel, am observat la basisti:
    1. orice masura buna e buna doar daca o luam noi (adica Basescu Traian n.r.);
    2. Orice masura proasta e din vina adversarilor politici (adica, adversarii lui Basescu Traian n.r.)
    Imi amintesc ca si eu printr-a patra, desi, mai luam si note mediocre, ma dadeam mare utilizand, hilar si stangaci, neologisme pe care nu le intelegeam. In stenogramele televizate, parca ma vedeam pe mine, cel de atunci, privind betivanul arogant si badaran cum isi bate joc de femei care au invatat mai multa carte decat el. Diferenta dintre mine si Basescu consta in faptul ca eu, elev fiind, nu consumam bauturi alcoolice si nu fumam. 😉
    Daca marinarul ar fi spus simplu SI CLAR, ARTICULAT PANA LA CAPAT, in ambele limbi, Medium Term Objective – Obiectivul bugetar pe termen mediu, poate ca l-as fi crezut ca stie despre ce vorbeste. Dar nu cred ca o va face vreodata, cel putin in engleza.
    😉
    Asa, un marlan fara stiinta de carte, si-a propus doar o bascalie mediatica de doi bani, sa mai uite lumea de frate si Bercea, in conditiile in care tintele de deficit au fost respectate , asa cum Romania s-a angajat (as spune impotriva intereselor ei) prin reprezentanul sau autoerijat in mod ilegitim in demnitatea de,,sef al statului”. Basescu stie bine ca economia Romaniei este stabila ,are un rating bun SI PERMITE APLICAREA MASURII DE REDUCERE A CAS, de aceea il ataca pe Ponta…si de aceea. De altfel, tendinta europeana s-a schimbat radical, accentul trecand pe stimulare si creare de locuri de munca.
    Nota bene
    ..Si are o fiica pe masura. Ii seamana leit.
    (Z)
    Iar opozitia anti-basista (asa isi spun ei), in loc sa aplaude implementarea unei masuri pentru care au introdus motiuni si paramotiuni (fiind un adevarat jalon in programul dreptei de eventuala guvernare), se comporta aidoma basistilor.
    Spuneti voi, stimati colegi cu simpatii de dreapta: am eu pe cine sa votez, din zona dreptei ? Da, sau ba ?
    (Z)
    Pe de alta parte, eu ma bucur de un singur lucru: scenariul apocaliptic, pentru care s-au batut basistii, a esuat.
    N-a picat Basescu in 2012, dar nici nu a reusit sa distruga echilibrele macro ale Romaniei si sa arunce tara in haos, asa cum si-a propus.
    Iar daca privim la felul in care actioneaza procurorii, tot mai dezinhibati de basism, iata, ca sunt semne bune pentru tara in anul ce va sa vina. Un an care ar trebui sa fie cel al reluarii dialogului constructiv intre stanga si dreapta din Romania. Poporul roman nu are culoare politica. Altfel, nu prea vad (mare) viitor pentru aceasta tara, atat de chinuita si stresata, in ultimii 10 ani.

  6. DA dle Presedinte A.Nastase”Casa arde si NOI privim in alta parte”
    Cati Romani inteleg…??? parerea mea foarte putini,mai grav este ca din aceata multime fac parte si cei care decid soarta Romaniei,uitand de increderea acordata individual sau de Grup,nauciti de aerul PUTERII.

  7. Nu s-a inteles, nu lipsa cunostintelor de specialitate reprezinta problema cuplului tragi-comic dr. Viorel- Ph.D. Garlic, ci faptul ca nu s-au invrednicit sa-i prezinte lui Basescu o fundamentare credibila, dar cel mai important cred eu, este ca premierul a mintit o tara intreaga ca au fost jigniti crunt la Cotroceni… Daca ne gandim ca la fel o fi mintit el si in 2012 cand s-a intors cu lista lui Barroso si ne-a spus ca ce a patit el acolo a fost inimaginabil, si ca tot asa va proceda mereu, pt imagine, pt posteritate… au dreptate aia ce-i spun Ponthausen…

    Daca il mai citim si pe nea’ Nelu, fondatorul circului, se intelege ca mai trebuie ceva timp pt ca Ponta sa ajunga la nivelul de a minti credibil, in vederea cuceririi presedentiei…

    Ca sfat, Viorel minte mereu in avantajul sau, cum altfel, asa ca daca il auzim spunand ceva schimbam sensul in dezavantajul sau, si acela-i adevarul…

    De ex. cand ne spune ca se vrea doar premier pana in 20166, noi trebuie sa pricepem ca se vrea mintenas prezident… cand spune ca aiuritul de Crin a rupt USL-ul, noi citim ca el l-a rupt… Cand spune ca vom fi independenti energetic, desi asa ceva nu se poate, intelegem ca niciodata…

    Cum anume sa ne minta el credibil, il las sa descopere singurel…

    Dar eu tot nu inteleg, de ce sa spui ca ai fost tratat urat cand nu-i asa? Spune naibii ca omu’ avea o marcanta indispozitie, chestii d-astea… Ce castigi daca il ponegresti pe Basescu, el oricum pleaca si nu el candideaza… Va dati seama ce apa la moara primesc contracandidatii sai? Intreaga campanie electorala vor vorbi despre plagiat, mitomanie, pregatire superficiala, masuri luate pe genunchi, etc….

    Bai, v-au adormit sondajele… TREZITI-VA!

  8. Interesant! Nu știu aspecte de culise pe care dl. Năstase le știe din experiența funcțiilor înalte pe care le-a avut, dar i-am admirat totdeauna pe președinții Franței în aparițiile lor publice, pentru sobrietatea, echilibrul, eleganța și buna lor creștere.
    L-am urmărit, de plidă, pe Hollande într-un interviu televizat despre problemele țării: a vorbit la obiect, a răspuns la toate întrebările (cu excepția celei referitoare la viața sa privată), a fost politicos, a contrazis politicos, n-a blamat niciun demnitar, niciun politician, n-a acuzat, n-a ironizat, n-a râs…, iar în final a afirmat că are nevoie de toți francezii pentru a realiza ce și-a propus împreună cu guvernul. Într-un cuvânt, n-a făcut nimic din ceea ce face Băsescu, acest accident nefericit care mă face să-mi fie rușine, ciudă, și să-mi fie frică de faptul că s-ar putea ca „modelul” propus de el să prolifereze.
    Nu vorbesc despre politicile preconizate sau aplicate de Hollande prin guvernul său, care pot fi, ca și cele ale lui Chirac, aprobate de unii francezi și contestate de alții. Vorbesc despre ținuta de președinte, despre standardul la care trebuie să te ridici când ocupi această funcție despre care niciun președinte francez, oricât a fost de bălăcărit de media și electori, n-a spus că „a fost o umilință pentru el”, așa cum a afirmat Băsescu.

    Cum s-a putut vota așa ceva? (și-ncă ÎN DOUĂ RÂNDURI!), când era evident ce marfă e insul, încă de pe vremea când era ministru, ca să nu mai vorbesc de perioada în care a fost primar…

    Închipuiți-v-il pe președintele Franței zicându-i ministrului Finanțelor: „ați TERMINAT Harvard, Oxford…? RUBINI e de H., O…., nu dv. Dv. sunteți o catastrofă.
    Băsescu ar fi meritat ca Ioana Petrescu să-i spună: n-am terminat eu construirea clădirilor acestor universități, ci constructorii care le-au construit. Eu doar am urmat cursurile Universității Harvard și le-am absolvit, prostălăule.

  9. Rog autoritatile abilitate sa se ocupe de marinarii nostri.
    —————————————————————–––––
    Situaţie disperată pentru sute de marinari români:

    AU FOST ABANDONAŢI PE MARE !!!!
    —————————————––––––

    PUBLICAT Astăzi, la 10:18
    http://www.realitatea.net/situatie-disperata-pentru-sute-de-marinari-romani-au-fost-abandonati-pe-mare_1483831.html

    Situaţie disperată pentru sute de marinari români aflaţi în diferite zone ale globului. Navigatorii erau angajaţi ai unei firme care a intrat în insolvenţă, aşa că navele pe care se aflau au rămas fără apă şi alimente.

    Este vorba despre 5 vapoare cu aproape 200 de marinari români la bord. Unii dintre ei au primit alimente de la fundaţiile care activează în porturile în care sunt blocaţi.

    Băncile care au preluat navele fac acum eforturi pentru a-i aduce acasă. Reprezentanţii Sindicatului Liber al Navigatorilor din Constanţa cer autorităţilor să intervină de urgenţă pentru salvarea marinarilor români.

  10. Un tip inteligent si un prieten al Romaniei , Chirac .
    Ne amintim ca a incercat , pura bravada in fata deciziei fara echivoc a lui Clinton , de a include Romania pe lista intrantilor in NATO , in vara lui 1997 , cand Romania gemea sub jugul iresponsabilitatii CDR ?
    Ca el a avut un cuvant greu de spus in 2004 , cand Romania era acceptata , chiar cu aceasta corvoada fara sfarsit care este ” mecanismul de control asupra Justitiei ” ( eu cred ca , atunci cand voi parasi aceasta lume , vom fi inca sub ” controlul functionarilor de la Bruxelles prin acest ” mecanism ” ) , in UE ?
    Destul de rece cu noi , pe de alta parte .
    Discurs rece la Bucuresti in 2006 , la Congresul Francofoniei , adresandu-se lui Basescu ” ma bucur ca stiti ca Franta a ajutat Romania in integrarea in NATO si UE ” … Dar mult mai putin ostil decat domnul Sarkozy . Sa-i intelegem pe vest-europeni – au de castigat alegeri si in fata electoratului ,au nevoie de amenintari pe care sa le combata . Doar nu vreti sa-si ia lumea araba in cap , criticand Algeria pentru crimele resortisantilor ei cu dubla nationalitate sau refuzul lor de a se supune legilor statelor unde locuiesc ? Doar nu vreti sa se ia de Rusia pentru mafia lor care cumpara vile pe Coasta de Azur ? Noi si bulgarii suntem presul de sters picioarele ideal , nimeni nu spune nimic si inca chitaim de incantare daca ne acorda o privire !

  11. @ ZeV:

    Nu sunt fățarnică, vicleană, falsă, duplicitară…
    Faptul că îl apreciez și îl susțin pe dl. Năstase și în același timp sunt de acord cu majoritatea hotărârilor reprezentanților PNL-iștilor nu se bat cap în cap.
    Mai există PNL-iști care îl stimează pe dl. Năstase, dar nu scriu aici.
    Părerea mea că dl. Năstase se va dedica studiului și observării vieții politice, nu e ceea ce-i doresc eu, ci ceea ce cred că va face, având în vedere și faptul că are niște restricții și după eliberare. Apoi starea de sănătate, deziluziile suferite, loviturile primite cred că nu-l vor face să-și dorească să candideze chiar dacă ar avea voie.
    Studiul și reflecția nu se fac numai în mănăstiri, ci și acasă. Participare la viața cetății înseamnă și activitatea la Fundația Titulescu, în media, la conferințe, elaborarea unor lucrări, întâlniri cu prietenii politicieni din alte țări…Nu numai politicienii participă la viața cetății.

  12. @ ZeV:

    „Asta e soarta pe care v-o rezervă dreptacii în curs de fuzionare…”.
    Faptul că mă considerați un dreptac în curs de fuzionare nu înseamnă că toți dreptacii în curs de fuzionare fac previziuni asupra viitorului d-lui Năstase. Pe cei mai mulți îi lasă rece soarta d-lui Năstase, alții ar vrea ca d-l Năstase să stea mai mult în închisoare…Fiecare dreptac în curs de fuzionare are ideile lui, așadar nu generalizați!

  13. @ George Ban:

    Ba, pot scrie și mai multe rânduri fără să abordez subiectul PNL, dar vă răspund mereu dv. și altor câțiva care îmi atribuiți idei pe care nu le am și mă bănuiți de fățărnicie.
    Tuturor celor care afirmă că n-am idei proprii, ci mi le însușesc pe cele ale majorității delegaților PNL, le spun că nu mi le însușesc, ci ele coincid cu ale mele. Dacă aș fi fost delegat, tot așa aș fi votat, iar Ghișe ar fi avut tot 144 de voturi din 1500.
    Dv. aveți totdeauna idei originale? Ideile dv. nu coincid cu ale altora?
    Problema e alta: dv. și alții ca dv. n-ați fi luat hotărârile pe care le-au luat reprezentanții PNL și sunteți convinși că ele nu sunt bune. E dreptul dv. Dacă ați fi fost PNL-ist, ați fi demisionat fiindcă nu ați fi vrut să le urmați.
    Eu consider că sunt bune și le urmez.
    Ca să fiu pe placul dv., ar trebui să le neg și să trec la gruparea Tăriceanu sau la PSD, UNPR, PC…
    Nu vreau să fiu pe placul dv.
    În privința eventualei mele plecări din PNL dacă intră Băsescu și/sau Udrea, oricât de neîncrezător ați fi, așa va fi. Văd că dv. știți mai bine ce-o să fac eu. Nu e corect.
    Eu, de exemplu, nu pariez pe ce veți face dv. dacă PSD va face o mișcare „imorală”.

  14. Out of topic -hop-si asa , hop si asa , sa ne traiasca Sova !
    Nu pupam noi autostrada de la Recas la frontiera de Vest noi anul asta .
    De ce ?
    Foarte simplu , intre Recas si frontiera avem segment Arad Pecica de 17 kilometri , terminat 85 % in iulie anul trecut , reziliat in epoca de dl Sova pentru ca compania mama Alpine era in faliment in Austria ( intre paranteze , Alpine lucra cu sub-contractori la noi , nu lucrau ei ) .
    Si , asa cum ne-am obisnuit in epoca Ponta , unde totul avanseaza cu o incetineala formidabila , cu o juridiciarizare dusa la extrem , acest segment nu are inca , de un an , licitatia incheiata . Daca sunteti interesati , si voi puteti depune oferte pentru terminarea lui , termenul de depunere a ” ofertelor ” este prelungit GRATIOS pana la 30 iulie ! Deci poate termina Max Boegl Nadlac Pecica , zero efecte , se deschide direct in reziliatul lui Ponta , neterminat si neacordat .
    Ce vreti mai mult ?
    Sova a reusit , in domeniul sau , ceva comparabil cu antrenorul brazilian Scolari – sa-ti intarzii un proiect aproape terminat cu cel putin un an , sa-ti blochezi singura iesire virtuala a marfurilor spre Vest cel putin un an – qui dit mieux ? qui fait mieux ?

  15. Ponta si cei din anturajul sau sunt disperati deoarece nu pot nici opri nici tempera taifunul declansat de prestatia jalnica pe care au avut-o, el impreuna cu domnisoara ”usturoi”, cu ocazia intalnirii de la Cotroceni cu Presedintele Romaniei.
    Televiziunile reiau la nesfarsit subiectul,pe retelele de socializare doar despre asta se discuta iar pe posturile de radio toate lumea face bascalie pe Premier.
    Justificarile penibile si lipsite de inspiratie,toarna mai mult gaz pe foc.
    Ce ar fi de justificat? O tara intreaga a vazut ca Viorel si domnisoara de la finante habar nu au pe ce lume traiesc.
    Duminica, pe site-ul Ministerului de Finante a aparut proiectul de modificare a codului fiscal,(a miliarda oara de cand Ponta e seful guvernului),iar in aceasi zi a fost retras.
    Brambureala totala si nu stie stanga ce face dreapta.
    Sa ne mai miram oare de ce toate privatizarile au fost ratate in timpul mandatului lui Victor Ponta?
    Sa ne mai miram ca doua proiecte majore,descentralizarea si modificarea constitutiei au fost respInse de toti judecatorii CCR,inclusiv de cei propusi de PSD?
    Sa ne mai miram oare de ”performanta” guvernului Ponta:zero km autostrada?

  16. Ola ! Ce ţeapă aţi luat toţi care v-aţi repezit ca guguştiucii de la un palat la altul ca să asistaţi la ţaţocraţia bine organizată, menită să mai abată atenţia de la dezastrul din România !
    Măi, oameni buni era un banc cu ce contează un floc în faţa… a nu ştiu ce, că mi-e şi ruşine să spun , că poate mai citesc şi persoane mai sensibile , dar să te cramponezi de mama focului pe o reducere de 5 % a CASului când ţara geme de taxe şi impozite, la care nici fanarioţii cu toată tagma lor de jefuitori/invadatori nu gândeau, sperând că această mânărie, oricui aplicată ar putea scoate românul din sărăcie , acum sau ceva mai târziu, este pură bătaie de joc ( dar poate de aceea s-au prins atâţia în horă 🙂 )
    Pentru a-i scoate din sărăcie, pe români trebuie să-i scoţi din sărite ( ceea ce cred că se întâmplă !) şi mai apoi din casă, ca punând mâna pe coasă.. ( scuzaţi, asta-i din alt film 😉 ) luându-şi soarta în propriile mâini !
    Dându-le peste degete sau chiar peste mâinile pline de bani nemunciţi ( era să zic însângerate :mrgreen: ) ale celor care văzând că le merge au uitat că au şi degetul mare ( regulă ovreiască atât de respectată cândva 🙄 ) , dar văzând că le merge au băgat-o nu pân-la cot, ci chiar până la umăr !
    Şi nu mă gândesc la ginecologi, ci la banul public 😉
    Inversând oarecum zicala cu cel care aruncă o piatră în apă şi 10 deştepţi se chinuie s-o scoată, aş spune că zeci de nemernici s-au străduit, şi au reuşit în acesti 25 de ani să arunce România în prăpastie şi acum este adusă o biată hardwariţă s-o scoată de acolo !
    Sub privirile şi dojenile, când părinteşti ale lui Ponta, când birjăreşti ale lui Băsescu !
    Mai mult, de pe margini, alţi specialişti gen CTP, Cristoiu, Lăzăroiu, Predoiu , Tăriceanu, MRU, TRU, Udrea, Diaconescu, dar şi cetele de muşchetari, despărţite în două, ajung să se tragă de păr ( noroc că mai sunt şi ceva doamne, că altfel s-ar trage doar de ouă ) sau cu sky &jetul urinar turnat ba în freza lui Ponta, ba-n chelia lui Traian ( care de când cu fra-su nu se poate zice că n-are destule pe cap 😉 ).

    Hai, să fiţi serioşi ! Totul are o limită ! Reveniţi-vă !
    P.S.
    Văd că nimeni n-a observat că toţi absolvenţii de anul acesta ai Academiei de poliţie, fo 500 la număr au locuri de muncă asigurate !
    Pe spinarea noastră :mrgreen:
    Şi la propriu şi la figurat ! 🙄

  17. Singurătatea alergătorului de cursă lungă

    Autor: Cristian Crisbăşan 03 Iul 2014 – 14:58
    http://jurnalul.ro/editorial/singuratatea-alergatorului-de-cursa-lunga-672043.html

    Cu cât eşti mai liber, cu atât te îndepărtezi mai mult. Între tine şi ceilalţi se întinde tot mai mult cuprinsul unui ocean de frică, frica lor de necunoscutul pe care-l prespupune eliberarea.

    Cu cât devii mai liber, cu atât te însingurezi mai mult. Exact ca la un maraton: pornesc mulţi, cot la cot, dar pe parcus tot mai mulţi rămân în urmă sau abandonează. Te trezeşti alergând singur, exact când eşti aproape epuizat fizic şi spiritul tău se detaşează în mod straniu de trupul care continuă să alerge mecanic.

    Solitudinea victoriei. O victorie adevărată nu este niciodată un capăt de drum. Şi nici un succes. Ci doar o convenţie. Este un succes pentru ceilalţi, ca formă de entertainment. Fix în momentul victoriei începe următoarea cursă. Dar de la distanţă nu se vede decât iluzia succesului. Admiraţia celorlalţi este o capcană, o energie impură, toxică: în convenţionalul apaluzelor, în superficialitatea adulării, în făţărnicia laudelor se coagulează un amestec otrăvit de spaimă, invidie, meschinărie, ipocrizie, ură, dispreţ, răutate, uzurpare, boicot, interes, răzbunare, revanşă – demon deghizat în hainele albe ale unui respect formal. Admiraţia pură, sinceră, dezintersată, este mai degrabă ca visul alchimiştilor.

    Cu cât devii mai liber, cu atât eşti mai puţin înţeles. Distanţa la care te afli alterează mesajul tău. Nu poţi alerga cu spatele la ţinta ta şi cu faţa la cei rămaşi în urmă. Privirile nu ţi se văd, cuvintele abia ţi se mai aud. Lucrurile care sunt probleme grave pentru ceilalţi, pentru tine nici nu mai există. Funcţionezi într-o altă paradigmă, te mişti într-un alt spaţiu – râvnit de ceilalţi, fals văzut de departe ca un privilegiu. şi nu este. Este altceva, o dimensiune în care nu mai există definiţia privilegiului. Eşti singur. Alergi singur. Nimeni nu este lângă umărul tău să simtă cât de greu şi de diferit este, de fapt, şi cum totul devine altceva decât ai fost obşnuit să ştii.

    Cu cât eşti mai liber, cu atât devii o sfidare mai mare. Faptul că tu îţi permiţi eliberarea asta irită grav: fără să vrei, eliberarea ta revelează neputinţa celorlalţi. De aceea, eşti un exemplu periculos pentru cei care vor dar nu-şi dau seama că nu pot. Sau nu-şi permit să poată. Norma nu eşti tu, nici regula. Eşti excepţia care propune existenţa lui altfel şi pune în pericol norma.
    Cu cât eşti mai liber, cu atât eşti discriminat mai mult. Nu mai eşti ca ei, restul. Şi “cine nu (mai) este ca ei, este împotriva lor”. Pentru că toate certitudinile devin nişte întrebări fluide ale căror răspunsuri nasc alte întrebări, într-un continuum al eliberării.

    Da, unii îşi cumpără cu bani o falsă libertate.

    Dar vor descoperi că nu au resursele spirituale necesare pentru a supravieţui singurătăţii.

  18. Ponta și Petrescu au făcut bine, după mine, că nu s-au justificat cu cifre în fața lui Băsescu.
    Orice ar fi spus ei, oricâte argumente ar fi adus, el ar fi adus alte cifre și alte argumente.
    El nu i-a invitat ca să afle baza politicii preconizate, ci ca să le țină o „lecție de finanțe” la gura sobei împreună cu consilierii lui atotștiutori („ia, zi, Bogdane!”).
    Orice ar fi prezentat Petrescu, el era hotărât să întoarcă legea (iar Parlamentul – să i-o întoarcă înapoi…) ca să le pună bețe-n roate. De-AIA nu s-a dus Petrescu cu liste și grafice.
    De când i-a căzut Boc (paravanul), Băsescu numai ASTA face: pune piedică, neagă azi ce-a zis ieri, întârzie, amână, e tot timpul invers față de Parlament și guvern…
    Nu-i vine să creadă că nu mai poate lua EL hotărâri în privința guvernării.
    Trebuie ignorat și luat în balon.

  19. Doar doua chestiuni:
    – inca o data, vedem ce inseamna sa zica Basescu pa ( de data asta, de la perdeluta)
    – sub numele de PNL se reface PD-FSN. Care prosteste romanii ca ar fi de dreapta! Petre, esti cel mai tare!

  20. din pacate, asistam la un conflict intre niste oameni care nu ne fac cinste si nu reprezinta interesele romanilor.

    este inadmisibil ce se intampla acum in Romania, cine este in fruntea ei acum… fie ca presedinte, prim-ministru sau mai stiu eu ce alt ministru de resort al carui nume nici nu ma mai obosesc sa-l retin.
    pe langa faptul ca toti acesti insi nu au niciuna dintre calitatile pozitiilor pe care le detin, de la diplomatie, eleganta sau, coerenta nu au nici macar bunul simt sau inteligenta sa renunte atunci cand devin penibili.

    nu avem nevoie ca un presedinte sa ne arate ca are o inteligenta bolnava si-l joaca pe degete pe acest copil care nu mai ajunge sa arate a barbat!

    avem nevoie de conducatori care iubesc Romania!

  21. Cris
    Doamna, faceti confuzie, nu-l acuzati degeaba pe colegul George Ban.
    EU am spus ca pariez ca nu veti parasi partidul, chiar daca va fi predat, fara lupta, cuplului Basescu-Udrea.
    Repet, pariez in continuare, fara nicio rezerva.
    Dar este problema dvs , stimata doamna, iar noi, putem dialoga in continuare, daca doriti, doar in zona amuzamentului intre colegi care se cunosc bine, asa cum sunt ei de fapt.
    (Z)

  22. sadicu
    De luni de zile aud din partea dumitale ca vine apocalipsa preturilor, razbioul civil cu sange improscat pe pereti, cutremure si taifunuri atot-distrugatoare de toate felurile si de toate calibrele.
    Privind, totusi, cu ochii larg deschisi in jur, vad oameni normali pe strada (mult mai normali decat in..virtual). crestere economica si incredere a investitorilor. Altfel, am fi asistat neputiniciosi la hiperinflatie si curs in degringolada al leului fata de euro. Este exact viceversa……ar restul, e can can basist de campanie ieftina. Ma rog, intr-un anume sens, ieftina. ;).
    Or sa se termine, odata si odata si campaniile astea…nu mai este chiar atat de departe acel moment ,,zero”.
    (Z)

  23. Cris
    Stimata doamna..va rog respectuos sa-l lasati pe domnul Nastase sa vorbeasca despre proiectele domniei sale, atunci cand va dori aceasta.
    Pare ca stiti chiar mai bine decat dumnealui ce anume isi doreste .
    Nu acelasi lucru as spune despre dvs, care v-ati sucit , in ultimele 6-7 luni, cu mai mult de 180 de grade. Continuati, poate ca, dupa inca 180 grade, veti reveni la normal, in beneficiul nivelului de calitate al acestui blog de elita.
    (Z)

  24. @ ZeV:

    Nu, nu știu ce vrea dl. Năstase, am scris că CRED că asta ar vrea. Nu sunteți atent la nuanțe.
    Vom vedea ce va face dl. Năstase. Dacă va reintra în politică, adică se va reînscrie într-un partid, va candida, va deveni parlamentar/ministru…, voi fi prima care va recunoaște că s-a înșelat atunci când a CREZUT că domnia sa vrea altceva, adică că studieze, să scrie, să reflecteze, să privească și să comenteze scena politică detașat, din afara ei.
    Nu m-am sucit cu 180 de grade. Exagerați. Informațiile pe care le-am aflat în filiala mea despre comportamentul PSD-ului în teritoriu și intențiile sale în privința lui Antonescu, m-au făcut să fiu de acord cu hotărârile organelor colective de conducere.
    Probabil aveți alte informații în privința atitudinii PSD-ului, plus o simpatie pentru el, și atunci e explicabil că sunteți contrariat.

  25. Mă gândesc cine ar fi în măsură să scrie peste câțiva ani, la noi, „În umbra președintelui”? Și oare ce ar fi demn de scris, referitor la…umbră? Pentru că știa el, poetul ce știa de-a scris în urmă cu ani și ani: „…Te rog, pe tine, umbră? Să redevii ființă…!” Cât de adevărat sună, mai ales în această perioadă, versurile lui Bacovia!

Lasă un răspuns