Cine este noul Secretar general al NATO

Jens Stoltenberg va prelua, la 1 octombrie anul acesta, de la Anders Fogh Rasmussen, funcția de Secretar general NATO.

Stoltenberg a fost, o lungă perioadă de timp, premier al Norvegiei (2000-2001, 2005-2013) dar și lider al Partidului Laburist (2002-2014). Născut în 1959, el a fost, de-a lungul anilor parlamentar (începând cu 1993, dar a avut și diverse posturi ministeriale (la mediu, la industrie, la finanțe).

Interesant este faptul că tatăl său – Thorvald Stoltenberg a fost și el un lider laburist dar și ministru de externe în perioada de dinainte și de după încheierea Războiului Rece (1987-1989, 1990-1993). Cariera lui a fost, în principal, diplomatică (a stat trei ani, ca ambasador, în Iugoslavia) dar a condus, timp de 12 ani, și Organizația de Cruce Roșie din Norvegia. Este membru în Comisia Trilaterală.

Am scris despre familia Stoltenberg deoarece i-am cunoscut foarte bine pe amândoi – pe Thorvald Stoltenberg în perioada 1990-1992, când l-am întâlnit, în calitate de ministru de externe, la numeroase reuniuni internaționale – iar pe Jens Stoltenberg l-am întâlit, atât în calitate de prim-ministru (în 2001) cât și în calitate de președinte de partid.

Noul Secretar general al NATO este o persoană deosebit de deschisă, cu numeroase contacte, atât în spațiul atlantic, cât și în Rusia, are o mare experiență politică și – sunt convins – va fi un lider echilibrat și eficient al NATO.

25 de gânduri despre “Cine este noul Secretar general al NATO

  1. Indiferent de gradul de civilizatie(indiscutabil mare),de bunele intentii,va face jocul marilor puteri. Ne va mingiia pe crestet,isi va exprima regretul pentru pierderile de ostasi romani ,suferite in teatre de razboi indepartate si va pune parafa pe….de exemplu: cumpararea de hirburi zburatoare americane. Nu ne trateaza ca parteneri ci ca vasali!

  2. Mă întreb oare ce-ar zice distinsul şef NATO dacă ar afla că nivelul de trai al celor pe care SUA îi sfătuieşte să-şi mărească bugetul de apărare ( dar oare cine ne atacă, sau chiar dacă şi-ar pune unii mintea cu noi, la ce ne-ar folosi prăpăditele noastre mijloace de apărare ?!) este la genunchiul broaştei 😉
    S-ar putea însă ca altora să le folosească, reuşind, pe bani grei să-şi lichideze stocurile de armament de mult expirate .
    Cu alte cuvinte, noi românii suntem obligaţi să luăm de la gura copiiilor,, ca să dăm la gura puştilor ! De foc !

  3. Cui ii pasa domnule profesor…?

    Daca un guignol este inlocuit de catre un alt guignol…interesant ar fi de urmarit papusarul care manevreaza pe fiecare guignol in parte….

    N’est pas…???

    PS. Pentru cei care nu stiu ce este acela un guignol, ar trebui sa urmareasca emisiunea de pe Canal +……

    http://www.linternaute.com/dictionnaire/fr/definition/guignol/

    guignol, nom masculin

    Sens 1 Marionnette originaire de Lyon. Synonyme pantin Anglais glove puppet
    Sens 2 Théâtre où ce sont des marionnettes qui sont mises en scène. Anglais Punch and Judy show
    Sens 3 Se dit d’une personne qui fait des pitreries [Familier]. Synonyme clown

  4. @Sa invatam sa fim pro-romani

    Postulatul de baza al unui stat e ca isi vede de propriul interes. Consecintele sunt multe, desi multi se incapataneaza sa fie naivi si se lasa „surprinsi” de ele: Nici Rusia, nici China, nici SUA, nici vreo tara din UE nu intra in relatii comerciale, economice, sau de alta natura cu Romania decat pentru ca au ceva de castigat. Ceea ce nu inseamna ca Romania are neaparat ceva de pierdut, schimburile comerciale nu sunt un joc cu suma fixa.

    Si atunci care sa fie interesul national al Romaniei ? Ar trebui Romania sa se orienteze spre vreo „axa”, sau pur si simplu sa cumpere de la cel mai ieftin si sa vanda celui care da cel mai mult ?

    Toti avem experienta intelegerilor care merg pe hartie dar scartaie in realitate. Si din experienta asta am invatat ca cea mai tentanta oferta nu valoreaza nici cat o ceapa degerata daca e facuta de un om care nu isi tine cuvantul. Orice ar spune Nastase sau altii, Rusia a dovedit ca este un astfel de partener. A semnat un tratat cu Ucraina, punandu-i garanti pe SUA si Anglia, prin care garantau unitatea Ucrainei in schimbul folosirii bazelor militare din Crimeea. Pe urma au asteptat o slabiciune a Ucrainei si au anexat Crimeea, fara sa le pese de tratatul semnat, de situatia in care i-a pus pe garanti, fara sa discute compensatii financiare, ca un hot la drumul mare. Cu un asemenea partener nu ai ce discuta: azi faci contract pe cinci ani cu 400$/metrul cub de gaz. Maine, daca pretul pe piata internationala scade te ameninta cu armata daca nu continui sa cumperi de la el cu pretul la care te-ai inteles. Poimaine insa, daca pretul gazului creste iti rupe contractul in fata si-ti cere ranjind 800 $ si nu oricand ci in mijlocul iernii.

    Nu stiu in ce masura chinezii isi respecta cuvantul dat, desi am citit nu o data din experienta companiilor americane ajunse in China ca un contract facut cu o companie chineza e doar orientativ, nu prea poti sa-i obligi sa-l respecte intr-un tribunal chinez. Eu unul as fi circumspect. Au dat grecii Pireul chinezilor ? Sa asteptam sa vedem ce iese din intelegerea asta pe termen mediu.

    UE si SUA isi respecta contractele, poti macar sa stii ca daca ai o intelegere cu ei o vor duce la capat. In SUA chiar poti sa ai incredere cand spun ca o sa-si apere aliatii. Si in UE poti sa ai incredere ca isi respecta propriile reguli. Nu sa speri ca o sa-ti puna bani in mana intinsa, dar competitia e cinstita si daca o tara mica precum Finlanda reuseste sa fie un lider intr-un domeniu precum IT-ul depasind in anumite privinte chiar Germania, asta nu inseamna ca cel mare va incerca sa-i puna bete in roate celui mic. Imi pare rau dar cu Rusia nu te poti astepta la fair-play !

  5. SImona Halep s-a calificat in finala de la Roland Garros.
    Eu nu cred ca va castiga finala.
    Scuze pentru ca am spus asta 🙂
    Simona Halep este foarte buna, dar Maria Sharapova este rusoaica.
    Iar cu rusoaicele nu e de glumit.

  6. INTERSANTA ALEGERE, mai ales ca dl. Jens Stoltenberg, este laburist …. putintel in condradictie cu ce se intampla la C.E.

  7. Mulţumim lui Dumnezeu !!! Pe Dâmboviţa, se zvonea că în cărţi pentru secretariatul NATO ar fi şi Băsescu nominalizat. Pe de altă parte dacă era să fie botezat ca secretar NATO nu s-ar mai fi preocupat de ” unificarea dreptei ” în România.

  8. Adrian Nastase…cel mai inteligent si fin politician de pe scena politica romaneasca.Pacat ca un om de o asemenea valoare este inchis in puscarie din motive penibile,in loc sa ajute Romania cu ideile si implicarea sa.Probabil ca unii oameni si-ar fi dorit si ar fi fost multumiti ca un fost Prim Ministru al Romaniei sa locuiasca intro garsoniera confort 3,si acolo cu chirie daca s-ar putea.Oricum important este ca sunt oameni care apreciaza valoarea sa ca om politic si ce a facut pentru Romania in timpul guvernarii sale.Iar faptul ca acum este inchis nu face decat s-ai creasca si mai mult valoarea sa,ajungand astfel un erou!

  9. Coincidence!
    1. Halep castiga. Meciul e comentat de catre un fost baiat de mingi, anume ctp-escu!
    2. Psd cauta un candidat credibil/castigator pt prezidentiale! Cine guitza, autopropunandu-se? Geoana…

    Ma cam umfla rasul../plansu’…

  10. Într-o discuție pe TV 5 Monde despre re-regionalizarea Franței, discuție între jurnaliști, politologi, un geograf și un demograf, aud sintagma „les barons locaux” referitoare la șefii locali.
    Mai întâi am crezut că n-aud bine și am ciulit urechile așteptând să se mai zică o dată, iar dorința mea s-a împlinit: s-a mai zis o dată, de data asta „barons et princes locaux”.
    Ei, asta-i una bună! Noi ne-am luat după ei? sau ei după noi?

  11. În general, nu-mi displace guvernarea, mai puțin câteva politici/măsuri „punctuale”, cum se zice acum, deși punctual nu înseamnă pe puncte, ci acela care ajunge la timp la o întâlnire.
    Una dintre politicile care nu-mi convin e acordarea de tichete de vacanță bugetarilor. După mine, guvernul ar trebui să aibă mai multă grijă de sectorul privat, nu de cel bugetar. Așa cum face acum, încurajează oamenii să se angajeze la stat, în vreme ce ar trebui să-i încurajeze să se angajeze la privat.
    Iată cum vine vorba despre stânga și dreapta! Asta pentru cei care susțin că nu există stânga și dreapta. Ba există. Stânga își aplică politicile de stânga precum asta cu grija față de lucrătorii la stat.

  12. Putin respinge acuzațiile SUA precum că Rusia ar avea trupe în Ucraina și spune: nu Rusia, ci SUA duc o politică internațională agresivă, au baze militare în toată lumea și se amestecă în toate conflictele, ba pe unele chiar le creează.

  13. Simona, Panaceu Divin !

    Domnul este mare si bun si din cand in cand isi intoarce fata si catre noi si ne trimite leac, daca nu de vindecare, macar de alinare pentru ceea ce traim ca popor de mai bine de douazeci de ani de cand ne-am recastigat “libertatea”. Tinand cont ca aceasta “libertate” consta in umilirea noastra zilnica de catre o asa-zisa clasa politica lipsita de orice moralitate sau valente de bun simt elementar cupida, veroasa, pusa pe mintit, furat si imbogatire personala grabnica din banul public in frunte cu, precum motu’ la maroniu, ultimul jeg politic care printr-o intamplare nefericita, blestem sau pedeapsa divina se lafaie hahaind grotesc in fotoliul de presedinte al Romaniei, cate o aparitie de vis ca cea a Simonei Halep in cotidianul atat de aspru care ne marcheaza traiul, pentru foarte multi dintre romani la limita supravietuirii, vine ca un balsam ceresc sa ne trezeasca din cenusiul zilnic si sa ne aduca aminte ca viata poate fi si frumoasa.
    Daca in ultimii douazeci de ani dintr-o tara in care se eradicase analfabetismul am ajuns sa detinem de departe primul loc in Europa la numarul de analfabeti, fiind deasemeni “campioni” la toate racilele colective care bantuie in societatea contemporana incepand cu un nivel de trai cu iz somalez si terminand un sistem de sanatate aflat la pamant din toate punctele de vedere, performante ca ale Simonei Halep sau ale altor romani, indiferent ca sunt in domeniul sportiv, al competitiilor olimpice scolare sau al saloanelor internationale de inventii vin sa ne faca sa uitam macar pentru o clipa de faptul ca am ajuns sa fim tratati ca membri unei ex-colonii africane, unde mai marii Europei isi bat joc de drepturile noastre elementare de a ne alege liderii si sa traim din nou clipe de bucurie maxima egale cu cele din zilele in care lumea auzind ca suntem romani pronunta imediat cu respect si admiratie numele Nadiei, a lui Nastase sau Hagi scotandu-si totodata palaria in fata unui popor in stare sa dea asemenea valori mondiale.
    Ascensiunea fulminanta a Simonei, care intr-un an de zile a crescut precum Praslea, cat altii in sapte ani, dominand astazi competitiile internationale de tenis feminin, ne da sperante de mai bine si ne face sa uitam pentru moment de toate relele care ne alunga tineretul din tara.
    Bravo, Simona, tine-o tot asa si nu uita ca pentru milioane de romani performanta ta este performanta lor, iar succesul tau le face zillele mai usoare!

  14. Politica voltairiană pro-Rusia, care a permis tratatul de la Kuciuk Kainargi din 1774 precum şi achiziţionarea Crimeii de către ţarina Caterina cea Mare în anul 1782, continuă şi acum. Este dovedită prin vânzarea navelor de război Mistral – de concepţie şi de construcţie franceză- care vor acţiona pentru Rusia în Marea Neagră. Surse : 1/ http://www.lemonde.fr/ameriques/article/2014/06/05/obama-prefererait-que-paris-suspende-la-vente-de-mistral-a-la-russie_4433058_3222.html ; 2/ http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/mistral–arma-data-de-paris-agresorului-de-la-kremlin-338129

  15. Nicule,

    Erou este Basescu, dl. Nastase va ramane asa cum ai spus ,poate cel mai inteligent politician romnan care a fost in politica romaneasca dupa 1989!

    Faptul ca nu la „simtzit” pe Basescu a fost totusi o lacuna care uite ca i-au adus dansului prejudicii directe ,precum si intregului popor roman.

    Ideea insa pe care o lansezi este de toata lauda , in aceste momente acest om cu toate relele pe care le are ca orice om ar trebui folosit si nu lasat sa zaca in puscarie doar pentru a satisface orgoliile unui individ sau a mai multor lealnici indivizi!

    Ce nu inteleg psedeii dupa acest blog este faptul ca nu Crin Antonescu nu are loc de Adrian Nastase , nu Crin Antonescu a semnat condamnarea lui Nastase prin „Pactul de Coabitare „ci cel mai pupat dintre romani!

  16. @ blogi,

    uite ce spune mai sus Nicu Nyky, mentinerea lui AN in captivitate reprezinta aceeasi forma de razbunare… pana cand granitele se vor schimba!!! See?

  17. @ Marian Nicolae, 5 iun. 5:01 pm:

    Și eu am făcut aceeași greșeală ca dv., cu câteva articole în urmă, mi-am dat seama în aceeași zi, dar n-am corectat-o ca să nu încarc blogul:

    Greșit: n”est pas?
    Corect: n”est-ce pas?

    Vă rog să nu vă supărați. Eu sunt cea supărată pe mine fiindcă am făcut-o. Îmi aduc însă circumstanțe atenuante: n-am mai scris demult în franceză.

  18. @ Să râdem cu Cris,

    Iată cum vine vorba despre stânga și dreapta! Asta pentru cei care susțin că nu există stânga și dreapta. Ba există. Stânga își aplică politicile de stânga precum asta cu grija față de lucrătorii la stat.

    🙂 🙂 🙂

  19. @ Cris iunie 7, 2014 la 10:04 am

    Aveti dreptate, dar pot sa va spun din experienta proprie ca de regula in franceza franciliana…va las pe dumneavoatra sa descoperiti de unde vine franceza franciliana….in scrierea curenta se sar „-ce” din n’est – ce pas si terminam numai cu n’est pas….

    Un alt exemplu va pot da din aceasta formulare:

    Est-ce que je peux aller aux toilettes…?

    Care poate lua aceasta forma:

    Puis’le aller aux toilettes…?

    Dupa cum vedeti aceasta formulare nu este gresita in vorbirea si scrierea curenta din franceza franciliana…..

    Este totusi o placere sa gasesti si alti vorbitori si ganditori in limba lui Voltaire care nu ezita sa-ti dea o mana de ajutor atunci cand „te impiedici” in frumoasa limba a lui Balzac…….

    Un alt adevar este ca limba franceza este extrem de bogata si de frumoasa astfel incat putem spune acelasi lucru in mai multe feluri diferite.

    Pe de alta parte recunosc ca de multe ori sar accentele ascutite si grave, din scrierea in franceza, din acelasi motiv din care scriu si limba romana fara caciulite…..

    PS. Caciulitele a se citi diacritice ca sa nu ma criticati din nou….

    Va multumesc Cris.

  20. @ Cris iunie 6, 2014 la 9:36 am

    Cu voia domnului profesor am sa va dau eu un raspuns sper lamuritor.

    Cum in UE se doreste instalarea Noului Ev Mediu, impreuna cu feudalismul aferent…prin repetarea in Mass Media a acestor ranguri de , baron, print, conte, a se vedea contele Kalnoky……se doreste crearea in mentalul colectiv a unui suport fizic ca sa permita instalarea adevaratilor printi, baroni si conti de mai tarzir……

    Astfel fara sa ne dam seama ne vom gasi in plin Ev Mediu Timpuriu, fara sa stim cum si de unde am ajuns acolo….

    Va rog sa ma corectati daca am facut vreo greseala aici…..

  21. @ Cris iunie 7, 2014 la 10:04 am

    Sper ca nu v-ati suparat pe mine.
    Stiu ca am limba ascutita si ironizez atunci cand sunt intepat (de altii)…….

    Nu a fost neaparat cu adresa…..
    Apreciez faptul ca si alti romani arunca o privire in gradina Versailles, pentru a vedea oare cum polenizeaza albinele florile din parcul respectiv…..

Lasă un răspuns