Partidul Popular European este un fel de UDMR mai mare. El cuprinde și opțiuni de stânga și opțiuni de dreapta și opțiuni de centru – într-un fel de „talcioc” politic, unde totul se vinde și se cumpără pentru a se câștiga cât mai multe voturi și a se obține, astfel, cât mai multe funcții în birocrația UE. Principiul de bază al PPE și „valoarea” supremă promovată pare a fi, mai nou, traseismul. Astfel, PDL – un partid membru al Internaționalei Socialiste – a migrat, în întregime, la începutul lui 2005 – când a început mandatul lui Barroso – către PPE iar acum, întâmplător, înainte de stabilirea finală a configurației politice din Parlamentul European, PPE a „furat”, în baza „valorilor europene”, șase parlamentari de la ALDE. Astfel, PNL s-a transformat în PNL-AP (aripa populară).

În acest fel, la acest moment, din PPE fac parte, din România, un partid național țărănesc creștin democrat (PNȚ-cd), un partid „curcubeu” (UDMR), un partid democrat-liberal (PDL) și un partid liberal (PNL), fiind în așteptare o mișcare populară (PMP) și o forță civică (FC). Deci 4+2 partide. Ce unește oare aceste partide? În cadrul PPE, vor coexista „viziunea” lui Coposu, cu „viziunea” lui Brătianu și cu „viziunea” lui Băsescu iar Aurelian Pavelescu, Monica Macovei și Cristian Preda le vor duce mai departe.

Care este însă ideologia Partidului Popular European? Evident, „popularismul”. O ideologie care este bazată pe anti -. La fel cum s-a întâmplat și în România în ultimii zece ani, unde acțiunea politică a fost anti – anti-Băsescu, acum fiind și anti-PSD sau anti-Ponta.

PPE, după cele două mandate catastrofale ale sale, reprezentate prin comisia condusă de președintele Barroso, au fost caracterizate prin criză economică, dezbinare și discriminare. În aceste condiții, PPE, în loc să accepte falimentul politicilor sale, ne îndeamnă să căutăm un țap ispășitor – mișcările extremiste și eurosceptice, care, în realitate, derivă din chiar deciziile dezastruoase ale dreptei europene din acești ani.

În România, vă aduceți aminte, după guvernarea de dreapta, a CDR, la alegerile din 2000, PRM a câștigat, pe baza votului anti-sistem, 25% din voturi. În 2004, la alegeri, după „o guvernare de succes” (nu contați pe modestia mea) PRM nu a mai obținut nici măcar voturile necesare pentru a intra în parlament. Și atunci, cine este de vină pentru rezultatul voturilor extremiste și anti-sistem, din 25 mai, la nivel european? E simplu – vina aparține felului în care a fost guvernată Europa de către dreapta de la Bruxelles, în timpul celor două mandate falimentare ale lui Barroso.

Amuzant mi s-a părut apelul recent al premierului britanic, David Cameron, care le cerea colegilor săi, după diverse conversații telefonice cu unii lideri europeni, între care și Viktor Orban! (oare de ce nu o fi vorbit și cu „prietenul” său Traian Băsescu?) „să tragă învățămintele de pe urma rezultatelor alegerilor”. M-am întrebat însă de ce oare partidul său – Partidul Conservator – s-a clasat pe locul al treilea la alegerile europarlamentare din Marea Britanie?!