Tema „licuriciului” în politica românească

Acesta este titlul editorialului meu de astazi din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

Tema „licuriciului” a fost lansată – spun jurnaliștii – de către Traian Băsescu, pentru a defini opțiunea sa exclusivă pentru Statele Unite, în politica externă.

 Această temă a fost preluată, recent, și în politica internă, de către PMP, partid pentru care Băsescu a devenit marele „licurici”, patrimoniul ideilor sale devenind ideologia noului partid. Liderii PMP au declarat că vor să ducă mai departe „viziunea lui Traian Băsescu”. Sigur, s-ar putea răspunde, simplu, că ar fi bine să o trimită cât mai departe de noi. Dar se pune o întrebare fundamentală – a avut, vreodată, Traian Băsescu „viziune”? Eu nu am elemente să cred acest lucru. Poate că a avut „viziuni”.

Săptămânile trecute, într-o dezbatere televizată, „intelectualul lui Băsescu”, Cristian Preda, i-a reproșat lui Cătălin Ivan că a participat, anul trecut, la Bruxelles, alături de mine, la instalarea unui bust al lui Titulescu – donat Parlamentului European. De fapt, Fundația Europeană Titulescu reușea, în acest fel, să marcheze „prezența” lui Nicolae Titulescu și în „capitala” Europei, după ce organizase, în ultimele două decenii, acțiuni similare la Geneva, la Berna, la Strasbourg, la Atena, la Paris, la Bratislava și în alte metropole europene.

 Promotorul ideilor „ciuce” în PMP, traseistul șef, Cristian Preda, dorește, probabil, să toarne în bronz „viziunea” lui Băsescu și să o instaleze la Bruxelles, în locul statuii lui Titulescu.

 PMP promovează „schimbarea în bine” a României (parcă am mai auzit sloganul ăsta!). Probabil însă că ei doresc „schimbarea la loc” a României. Probabil că ei doresc să ducă România înapoi la politica de tăiere a salariilor și pensiilor, la izolare internațională, la manipularea justiției pentru scopuri politice. În zece ani, nici măcar un singur obiectiv extern nu a putut fi realizat. România se chinuie să obțină un sfert de măsură, în acest an, pentru intrarea în Spațiul Schengen, după eșecul din 2010-2011.

 Viziune nu înseamnă povești cu Albă ca Zăpada, nici vânătoare de vrăjitoare, nici măcar broaște cu ochi bulbucați care să caute gaura șarpelui.

61 de gânduri despre “Tema „licuriciului” în politica românească

  1. Nu visez in mod cert nu visez, tema licuriciului expus criticilor de dl. Adrian Nastase s-a metamorfozat in tema Crin Antonescu demsacind un forum cu o baza piramidala constituita numai din „gâzi,bădii , ciuvici si ciutaci” cel putin acestia din urma simbriasi si nu volunlaristi precum „cei mai inteligenti cititori”, cititorii domnului Adrian Nastase!

    Nu incerc sa raspund naivilor sau profesionalistilor care enunta ca Cacarau ar fi tradat USLeismul , dupa dansii probabil o noua doctrina stanga – dreapta , de fapt nici nu contest faptul ca dl. Crin Antonescu un demisionar sau demisionat a facut ce a facut si fara sprijinul jealnic al adevarat tradatorului Tariceanu a intors armele precum romanii au facuto de mai multe ori in decursul istoriei , considerind postum gestul ca un mare act de patriotism.

    Eu de fapt nici nu doresc sa reamintesc colegilor ca tradatorul a fost Dl. Ponta atunci cind i-a inmanat presedintelui cea mai de temut arma , pactul de coabitare.Tot Ponta speriat ca ceva pozitiv se va intampla pe scena romaneasca a respins candidatura la ministerul de interne a domnului Johannis , in deplina cunostinta ca acest gest va fractiona USLeul.

    Vizionarul Antonescu s-a regasit indepartat si inlocuit de ideile pe care marsase alaturi de prea fericitul PM Ponta si atunci cu un gest pur romanesc a intors armele!

    DA , Antonescu a avut partial dreptate si atunci cind a enuntat ca Ponta-PSDeul este cel mai mare pericol si nu deja muribundul politic sforar Basescu.
    PSDeul tinde sa devina un partid totalitarist. Sa-ti jignesti adversarii politici asa cum a facut domnul Iliescu este inpardonabil este un gest al partidului si politicianului totalitarist!

    Am totusi dubii ca liberalii lui Antonescu vor devenii fruntea dreptei nu pot sa cred ca fostii combatanti ai lui Basescu vor fi gata sa-l proclame pe Crin sau pe Johannis ca imparat.

    Cum nu cred ca dl. Antonescu va reusii sa-l izoleze pe Basescu si pe Udrea,atata timp cit uneltele lui Traian sunt inca active in alte partide asa zis de dreapta.

    Pentru naivii care acuza trecerea liberalilor la Dreapta Populara am o singura intrebare ,care ar fi fost rostul liberalilor romani intro alianta europeana care in tarile europene nu a trecut pragul electoral?

    Nu pot sa termin fara sa citez inteligenta cugetare a gongoristului domn Gavrila ,genial si geniala „aliteratia, l-as numi si vanzator de tara, ca tot a facut ‘marina comerciala” care de fapt este o rima si nu neaparat o aliteratie,încît să imite sau să evoce, să sugereze un fenomen, o stare de spirit, sau ceva din realitate peste comprehensibilitatea cuvintelor din vers decit daca sensul eventualei aliteratii sau in sensul pur al cuvintelor în care acele sunete apar ar defini pe tot romanul ca vanzator de tara pentru ca a facut o scoala comercială, sau daca vrea Gavrila navală,si nu pe acela care dupa cea mai inalta treapta a tării a adus numai deservicii propriilor concetaţeni!

    Si colegul George Ban da cu banul pe aceiasi melodie cantata de fosta doamna Cocos.
    Liberalii cei mai huliti dintre „dreptaci” au scos in conditiile unor atacuri permanente un scor destul de bun, as spune rezonabil fara sa-i ofere alegatorului sarmale si mici ,fara sa foloseasca autobuzul sau sacosa cu ulei si faina , in mod cert nu au fraudat intentile alegatorului prin exit-poluri false , prelucrate dupa metode care mai tarziu au fost asimilate si de basescu & Co si adunati cu voturile lui Mircea Diaconu la un loc chiar depoasesc partidul mamut , care la o adica fara sprijinul traseistilor unguri, vaiculesti sau opresti din cistigatori aperenti pot ajunge sigur perdanti!

    Acum sincer nu prea cred nici in eventualele futuriste planuri ale dreptacilor, pe cârca cui se vor realizate aceste planuri pe carca lui Nicolae, Voiculescu, Exon, Chevron…. nu prea cred, romanul se doreste inca amarastean slujbas in sistem ,beneficiar al adaosului de subzistenta al politicilor de stanga!

    Pe scurt cred ca daca Dreapta va fi reunita de Crin Antonescu atunci dezbinatorul tarii va fi un politician, in sfirsit, mort!

  2. @Maximmause
    Excelent comentariul din mai 28, 2014, 10:05 !
    O analiză deosebită a unei situaţii de fapt, care din păcate se opreşte înainte de a arăta adevăraţii vinovaţi de ceea ce se întâmplă în lume !
    Credeţi că dacă UE ar fi fost altceva decât o alcătuire la fel de mafiotă ca aceea din plan naţional, aceste treceri demente de peste noapte la de la stânga la dreapta, sau de la liberali la populari ( ăştia se sfiesc să-şi zică „creştini-democraţi”) făcute de Băsescu şi acum de Antonescu, mai bine zis de cei din spatele lor, ar fi fost posibile ?!
    Mergând şi mai departe cu analiza am descoperi şi cine stă în spatele celor de la UE, dar văd că pe acest blog există o anumită reţinere atunci când vine vorba de asemenea subiecte, aşa că……
    P.S.
    O scurtă mulţumire adusă domnului Marian Nicolae pentru o postare anterioară, oarecum asemănătoare tematic, văd că n-a mai apărut !

  3. @ Zev,

    asta-i parerea mea, daca ai o alta nu ai decat sa-ti construiesti singur avioane si rachete ca sa te aperi, sau sa te predai senin cu sentimentul ca ai ras toata economia nationala si ai construit cateva averi inutile…

  4. PREŞEDINTELE SCUIPĂTOARE Traian Băsescu

    Aşa va rămâne în istorie vizionarul fără viziuni de la Cotroceni.
    Un om de cifre a calculat cum că 2 mc ar fi volumul scuipatului celor 95 % de români hotărâţi să-i administreze lui Traian Băsescu acest simbol al scârbei – scuipatul în ochi, suficient ca să-l înece. Pentru economie de timp şi spaţiu a făcut-o Adrian, în numele celor mulţi. Acest tânăr se destăinuia pe sticlă, mai ună seară, că după mulţi kilometrii făcuţi pe jos până la “ţintă” abia de mai avea salivă în gură, şi că de fapt ce i-a proiectat pe moacă lui Traian Băsescu a fost de consistenţa unei paste.
    După ce, neinspirat, s-a şters cu dosul palmei, pa faţa jui *JON a rămas cicatricea stigmatizării care îl va însoţi şi peste groapă, în eternitate…

  5. SURPRIZĂ NAŢIONALĂ

    Mai toate firmele de vidnjare
    Reclamă o suspectă criză
    De fecale. Şi-ntreabă de ce oare ?
    Românii pun la cale o surpriză :
    Stochează-n pungi a lor dejecţii
    Pentru plecarea laşului Traian ;
    Să-i fie lui şi altora ca lecţii
    Când părăsi-va Cotrocenii în ăst an.

  6. Vsile,
    mai 29, 2014 la 8:34 am
    Nu visez in mod cert nu visez, tema licuriciului expus criticilor de dl. Adrian Nastase s-a metamorfozat in tema Crin Antonescu demsacind un forum cu o baza piramidala constituita numai din “gâzi,bădii , ciuvici si ciutaci” cel putin acestia din urma simbriasi si nu volunlaristi precum “cei mai inteligenti cititori”, cititorii domnului Adrian Nastase!

    Nu incerc sa raspund naivilor sau profesionalistilor care enunta ca Cacarau ar fi tradat USLeismul , dupa dansii probabil o noua doctrina stanga – dreapta , de fapt nici nu contest faptul ca dl. Crin Antonescu un demisionar sau demisionat a facut ce a facut si fara sprijinul jealnic al adevarat tradatorului Tariceanu a intors armele precum romanii au facuto de mai multe ori in decursul istoriei , considerind postum gestul ca un mare act de patriotism.

    Eu de fapt nici nu doresc sa reamintesc colegilor ca tradatorul a fost Dl. Ponta atunci cind i-a inmanat presedintelui cea mai de temut arma , pactul de coabitare.Tot Ponta speriat ca ceva pozitiv se va intampla pe scena romaneasca a respins candidatura la ministerul de interne a domnului Johannis , in deplina cunostinta ca acest gest va fractiona USLeul.

    Vizionarul Antonescu s-a regasit indepartat si inlocuit de ideile pe care marsase alaturi de prea fericitul PM Ponta si atunci cu un gest pur romanesc a intors armele!

    DA , Antonescu a avut partial dreptate si atunci cind a enuntat ca Ponta-PSDeul este cel mai mare pericol si nu deja muribundul politic sforar Basescu.
    PSDeul tinde sa devina un partid totalitarist. Sa-ti jignesti adversarii politici asa cum a facut domnul Iliescu este inpardonabil este un gest al partidului si politicianului totalitarist!

    Am totusi dubii ca liberalii lui Antonescu vor devenii fruntea dreptei nu pot sa cred ca fostii combatanti ai lui Basescu vor fi gata sa-l proclame pe Crin sau pe Johannis ca imparat.

    Cum nu cred ca dl. Antonescu va reusii sa-l izoleze pe Basescu si pe Udrea,atata timp cit uneltele lui Traian sunt inca active in alte partide asa zis de dreapta.

    Pentru naivii care acuza trecerea liberalilor la Dreapta Populara am o singura intrebare ,care ar fi fost rostul liberalilor romani intro alianta europeana care in tarile europene nu a trecut pragul electoral?

    Nu pot sa termin fara sa citez inteligenta cugetare a gongoristului domn Gavrila ,genial si geniala “aliteratia, l-as numi si vanzator de tara, ca tot a facut ‘marina comerciala” care de fapt este o rima si nu neaparat o aliteratie,încît să imite sau să evoce, să sugereze un fenomen, o stare de spirit, sau ceva din realitate peste comprehensibilitatea cuvintelor din vers decit daca sensul eventualei aliteratii sau in sensul pur al cuvintelor în care acele sunete apar ar defini pe tot romanul ca vanzator de tara pentru ca a facut o scoala comercială, sau daca vrea Gavrila navală,si nu pe acela care dupa cea mai inalta treapta a tării a adus numai deservicii propriilor concetaţeni!

    Si colegul George Ban da cu banul pe aceiasi melodie cantata de fosta doamna Cocos.
    Liberalii cei mai huliti dintre “dreptaci” au scos in conditiile unor atacuri permanente un scor destul de bun, as spune rezonabil fara sa-i ofere alegatorului sarmale si mici ,fara sa foloseasca autobuzul sau sacosa cu ulei si faina , in mod cert nu au fraudat intentile alegatorului prin exit-poluri false , prelucrate dupa metode care mai tarziu au fost asimilate si de basescu & Co si adunati cu voturile lui Mircea Diaconu la un loc chiar depoasesc partidul mamut , care la o adica fara sprijinul traseistilor unguri, vaiculesti sau opresti din cistigatori aperenti pot ajunge sigur perdanti!

    Acum sincer nu prea cred nici in eventualele futuriste planuri ale dreptacilor, pe cârca cui se vor realizate aceste planuri pe carca lui Nicolae, Voiculescu, Exon, Chevron…. nu prea cred, romanul se doreste inca amarastean slujbas in sistem ,beneficiar al adaosului de subzistenta al politicilor de stanga!

    Pe scurt cred ca daca Dreapta va fi reunita de Crin Antonescu atunci dezbinatorul tarii va fi un politician, in sfirsit, mort!

  7. @ Radu Humor mai 29, 2014 la 10:37 am

    Sunt inca aici, inca nu m-au…sinucis…cu toate ca si-au dat silinta……
    Totusi, pastrand o mina realista….niciodata nu-i prea tarziu……

  8. @ ZeV:

    Mulțumesc pentru aprecieri.
    Deocamdată cred că multe raționamente care circulă sunt doar speculații.
    Pot să am, ca și ceilalți colegi de organizație, păreri contrare deciziilor luate de organele de conducere colectivă în care Antonescu are doar un vot, dar, dacă vreau să rămân în partid, trebuie să le respect.
    Aștept să se limpezească apele, să se aleagă scenariile, de realitate, iar apoi voi hotărî ce voi face.
    Oricum, hotărârile Delegației permanente trebuie sancționate de congres. Dacă majoritatea delegaților va hotărî ceva ce-mi va violenta principiile, nu mă ține nimeni cu forța în partid.
    Deocamdată nu mă deranjează decât ideea că Băsescu at putea deveni prim-ministru, deși nu văd cum ar putea strânge o majoritate parlamentară, chiar dacă PNL, PDL și PMP s-ar aduna în Parlament.

  9. În privința rezultatelor PMP, s-a readeverit faptul că tot ceea ce susține Băsescu se prăbușește la vot, așa că, îl îndemn să susțină în continuare PMP și pe Udrea.

  10. @ Radu Humor mai 28, 2014 la 9:57 pm

    O parte din comentariul dumneavoastra este super ok…aici ma refer la bucatica cu si despre…Conchita…….

    Partea despre Tarul Putin….ma abtin…..
    Dumneavoastra cum ati reactiona atunci cand acesti „extraterestri infectati”….v-ar impresura tara cu asemenea mizerii morale si rampe de lansare a rachetelor nucleare..toate indreptate catre capitala….?

    Vi s-ar ridica parul pe ceafa sau i-ati invita la o cafea…?

    Eu as da cu ei de pamant de nu s-ar vedea, implicit cu vecinii mei, care au fost atat de inepti incat sa fie de acord cu amplasarea unor asemenea sisteme de distrugere in masa pe teritoriul lor…….

    Ia ganditi-va un pic si vedeti lucrurile prin prisma Tarului Putin…..
    Sunt sigur ca veti gandi cum de inca nu a dat cu ei de pamant inca…….

  11. @ Luminita Arhire:

    Găsesc că sunteți nedreaptă cu unii membri PNL atunci când spuneți că aceștia îi pupă condurul lui Antonescu și fac tot ce spune el. Ce sondaje ați făcut de ați ajuns la concluzia că aceștia sunt „o mână”?
    Sunteți sigură că PNL-iștii care au aceleași păreri cu Antonescu sunt slugarnici și de fapt convingerile lor sunt altele?
    Credeți că USL trebuia să fie etern? Cât putea să dureze o alianță stânga-dreapta? Cât au durat cele dreapta-dreapta și cele stânga-stânga?
    Știți precis ce s-a petrecut în teritoriu înainte de ruperea USL?
    Vreți ca majoritatea PNL-iștilor să creadă și să acționeze cum doriți dv.?
    Dacă majoritatea ia și va lua decizii eronate, se va vedea în viitorul apropiat, dar e răspunderea ei.
    Ce motiv ar avea majoritatea PNL să țină seama de sfaturile PSD-iștilor și ale simpatizanților PSD?

Lasă un răspuns