Doctor în șmecherii

Joi, într-o șuetă de campanie cu prietenii de la B1 TV, Băsescu „a susținut principiul „check and balance” și a anunțat că este în favoarea unei modificări legislative „imediate”, astfel încât șefii de la Parchete și de la Înalta Curte de Casație și Justiție să fie propuși de CSM. Nu mi-a venit să cred…

În 2004, în contextul negocierilor cu UE, pentru închiderea capitolului „justiție și afaceri interne”, stabilisem prin lege ca șefii Parchetelor să fie propuși de către CSM. În 2005, Băsescu și Macovei – ca ministru al justiției (cu complicitatea Comisiei Europene) au schimbat regulile – urmând ca propunerile să fie făcute de ministrul justiției, adică de Macovei – procurorul ceaușist pe care Băsescu l-a trimis în sinecura de la Bruxelles! În felul acesta au fost numiți Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi.

Acum, pentru că Băsescu nu-și mai poate da „pase” cu ministrul justiției și, oricum vom avea, din decembrie, un alt președinte, Băsescu vrea ca propunerile să fie făcute de CSM.

CSM-ul de acum este „bun”, cel din 2004 era „rău”. La CSM, la începutul mandatului, Băsescu a avut „marea bătălie” cu „niște brontozauri ai fostului regim”. Prin „brontozauri”, Băsescu înțelege, evident, magistrați care nu-l ascultă. Acum, la CSM nu mai există „brontozauri”… Așa că ei ar putea face propuneri, în locul ministrului justiției, care este sau poate deveni „brontozaur”.

Faptul că nu s-a respectat, timp de 10 ani, separația puterilor, nu se pune. Statul de drept a rezistat. Băsescu a fost, el însuși, „check and balance”.

61 de gânduri despre “Doctor în șmecherii

  1. Domnule Ponta, Opriti-l Pe Basescu Pana Nu Este Prea Tarziu!

    Scriitorul Michael Crichton isi argumenteaza declansarea actiunilor neprevazute care fac deliciul romanului sau Si Fi( citat din Basescu, altfel S.F.), Jurassic Park, pe teoria haosului. Conform acestei teorii oricat de perfect ar fi un sistem, este suficienta o singura intamplare neluata in calcul, aleatoriu aparuta, care sa dea peste cap intregul sistem si sa duca la instaurarea haosului. Iubitul nostru presedinte, avand in vedere ca nici pana astazi nu a terminat de citit singura carte pe care a pus vreodata mana in viata lui, nu are de unde sa stie acest lucru, motiv pentru care, exact ca pe modelul in care ne asigura in campania pentru prezidentiale ca, nici vorba de criza economica, pentru ca dupa ce a furat alegerile sa ciomuiasca veniturile romanilor pana la os, vine acum si, plin de importanta vizionar mesianica, ne asigura ca nici vorba de vreun pericol la doi pasi de tara noastra si ca situatia este sub control total. Si asta in timp ce la Odessa, la o aruncatura de bat de granita noastra de est, conflictul ruso-ucrainean se termina in macel de scenarii horror sustinut logistic de mama Rusia si serviciul ei de spionaj si pus in aplicare de rusii transnistreni.
    Si unde mai pui ca in respectivul context nu-l mahalageste doar pe premierul Victor Ponta, care intr-o luare de pozitie plina de bun simt elementar si bazata pe realitate a descris situatia actuala si a anuntat romanimea cam ce masuri intentioneaza guvrnul sa ia pentru a descuraja o noua escaladare a conflictului respectiv cu adresa catre Republica Moldova si implicit tara noastra ci, se apuca sfatos si plin de imoprtanta, sa-i dea sfaturi lui Putin si lui Obama pe princpiul “nu are importanta ca va fi razboi, conteaza cine si-l asuma”. In servilismul lui maladiv licuricesc, chiombu uita ca respectivele evenimente nu se desfasoara in Alaska, ci pe teritoriul european si scoate pur si simplu din ecuatie atat partenerii din UE si pozitia acestora fata de Rusia, cat si pe ceilalti parteneri NATO. trasferand intreaga importanta a interventiilor ce trebuiesc facute pentru curmarea acestei stari conflictuale cu o evolutie imprevizibila jandarmului american.
    Asta da proba de politica internationala! Este adevarat ca aceasta disciplina este putin mai dificila decat sa te imbraci in echipament adolescentin de campanie electorala si manuta in manuta cu parasuta, imbracata si inscriptionata ca tine, sa te apuci si, de la inaltimea fotoliului mprezidential sa te mai caci o data nu numai pe Constitutie si pe poporul roman, ci si pe simbolurile democratiei in lume respectiv drapelele UE, NATO si Tricolorul tarii tale pentru care in conditii de campanie electorala varsai lacrimi de cabotin crocodilicesc.
    Inca de cu mult timp in urma scriam ca acest golan nu se va lasa dus de la Cotroceni decat incatusat sau inchis intr-un safe conform precedentului Antonescu. A doua sa suspendare mi-a dat perfecta dreptate. Este clar ca pentru el singurele sanse de a ramane incotopenit in tronul prezidential constau, fie intr-o lovitura de stat (ceea ce nu-l duce capu’ oricat de tembel si schizofrenic ar fi), fie in existenta unui conflict armat care, temporar si constitutional, sa justifice prezenta lui peste limita mandatului la conducerea tarii. Ori, animalul asta ne-a dovedit in zece ani de marasm politic in care a inteles el sa ia decizii in numele romanilor, ca este in stare de orice samavolnicie, inclusiv declansarea unui razboi fie el civil, sau cu oricine aiurea de pe pamant, numai pentru a nu se lasa dus direct la Rahova cu aceeasi duba cu care-si cara el acum adversarii politici.
    Cert este ca situatia din Ucraina trebuie rezolvata cat se poate de urgent, deoarce se pare ca lucrurile au fost total scapate de sub control conditii in care, Doamne Fereste!, actualul joc de glezne practicat atat de rusi cat si de europeni in alianta cu Uncle Sam s-ar putea transforma in ceva ce nici nu-mi vine sa scriu cum se numeste.
    Si mai este cert un fapt! Oricat s-ar da Basescu cu curu’ de pamant , varsand bale pline de venin la ore de maxima audienta de la pupitrul Administratiei Prezidentiale, iarna care vine il va gasi pe salile tribunalelor romanesti si nicidecum cu painea si cutitul puterii discretionare in mana.
    Mai greu ne va fi ca, exact in finalul romanului Jurassic Park, cand dintr-o pestera se pregateau sa-si ia zborul carduri si carduri de preistorici carnivori (sac!), sa scapam de basistii implantati de regimul dementului in toate structurile de putere si decizie ale Romaniei.

  2. Maria Diana Popescu : +În Elveţia, la Basel fiinţează „Bank for Internaţional Settlement” (Banca pentru Reglementări Internaţionale” – B.I.S./B.R.I., mama băncilor, creată în anul 1930 de vechile clanuri bancare, numită „clubul cel mai exclusivist, secretos şi puternic”, despre care se spune că a fost elementul cheie din spatele celor două războaie mondiale. Ani la rînd, B.I.S. şi-a menţinut o imagine aproape anonimă, operînd în spatele scenei, în clădirea unui hotel abandonat. Astăzi, sediul băncii, un zgîrie-nori ce se înalţă ca traiectoria unei rachete deasupra oraşului medieval Basel, a devenit cunoscut sub numele de „Turnul de la Basel”. B.I.S. are imunitate guvernamentală, nu plăteşte impozite, are propria poliţie, fiind deasupra legii precum „Mayer Rothschild envisioned”. Strategia B.I.S. impune băncilor centrale ale celor 55 de state membre să acţioneze independent de guvernele lor acasă. Adică să execute cerinţele acestui purtător de virus monetar. Regulamentul B.I.S. serveşte unicului scop de consolidare a sistemului internaţional de banking privat, fiind un real pericol pentru economiile naţionale. Cum guvernele au căzut în capcană, acceptînd împrumuturi în monede străine, s-a creat criza datoriei în valută. Băncile internaţionale au venit ca vulturii în numele salvării financiare, iar statele au devenit „naţiuni debitoare” sub controlul F.M.I. şi B.I.S., obligate să redirecţioneze producţia la export, pentru a cîştiga valuta necesară achitării uriaşelor dobînzi. În spatele tuturor războaielor şi crizelor financiare se află bancherii. Dar sîntem manipulaţi cu ştiinţă să credem că acestea fenomene apar în mod natural în economia capitalistă şi au o ciclicitate ce ţine de „mecanismele pieţei libere”. În realitate, crizele financiare şi războaiele care le precedă sînt create şi alimentate de către bancheri, pentru a stoarce profituri uriaşe, pentru a regla conturi politice şi a-şi consolida dominaţia globală. Pentru bănci, războaiele sînt cel mai rapid mod de a crea mai multe datorii şi, prin urmare, de a face tot mai mult profit. Iată de ce le place războiul! Federal Reserve şi alte bănci internaţionale oferă, de asemenea, ajutor pentru a porni războaie cu finanţarea lor.Thomas Jefferson, tatăl capitalismului pieţei libere şi Adam Smith, au remarcat că „finanţarea războaielor de către bănci a dus la tot mai multe războaie.” Cei mulţi, săraci şi naivi se ucid între ei, îşi destramă graniţele şi lasă societatea la îndemîna invaziei străine, în timp ce bancherii prosperă, întărindu-şi puterea şi controlul asupra omenirii. Criza din zona euro a început ca o criză bancară, pentru ca în scurt timp să degenereze într-o criză a datoriilor suverane pentru ţările împrumutate cu de-a sila de căpuşele finanţei mondiale. Acum, se pare că băncile de top ale lumii au intrat în conflict cu propriile nelegiuiri şi vor să scape de „balast”. Bancherii care au săvîrşit infracţiuni cheie în avantajul băncilor, sînt ajutaţi să se sinucidă. Rechinii finanţei mondiale ştiu că dacă aceşti „sinucigaşi” ar fi anchetaţi, ar atrage de la sine căderea capetelor implicate, iar băncile ar risca închiderea. Cu toate acestea, băncile îşi continuă jocul murdar şi nu vom afla prea curînd ce se întîmplă cu adevărat în spatele ghişeelor celebre. După cei 11 bancheri de top care s-au sinucis de la începutul anului, fostul director al ABN Amro, Jan Peter Schmittmann a fost descoperit mort, înainte de Paşti, împreună cu soţia şi fiica sa, iar poliţia a numit-o, fără alte comentarii: „tragedie de familie”. De la începutul lui 2014, numărul bancherilor care s-au „sinucis” sau au murit brusc în condiţii suspecte a ajuns la cel puţin 15. Pentru a observa şi înţelege dominaţia nelegiuită a băncilor în lume e suficient să ne amintim şirul bancherilor siliţi să-şi ia viaţa. Popoarele care încă îi mai aşteaptă pe americani ca să le scape de dictatori şi de tiranie şi pe bancheri să le „ajute” financiar, le urez spor la tras căruţa machiavelică a Ocultei Mondiale şi a bancherilor-cămătari. + Sursa http://www.agero-stuttgart.de

  3. În romanul utopic Mândră lume nouă (Brave New World, de Aldous Huxley), economia este descentralizată şi Henry-Gorgiană, iar politica este Kropotkinescă şi cooperativă.

  4. Chiar daca pierzi , Crin Antonescu ,in fiecare zi sustinatori neinsemnati ,asa ca mine si ca apropiatii mei , tu sa-ti vezi linistit , draga , de drumul tau si de politica ta inteligenta ,ca in natura nimic nu se pierde ci totul se transforma ; adica , nu te mai sustinem noi , astia mici , se-ntampla… dar talerul balantei se reechilibreaza , deoarece uite ce sustinator mandru ti-ai gasit :
    “Este esenţial ce a spus Crin Antonescu (…) dacă a spus că nu are importanţă ce program avem, ci să fim hotărâţi să blocăm accesul PSD la funcţia prezidenţială. A spus exact ce trebuie pentru că, dacă vă uitaţi în programele lor au diferenţe sensibile.(…) Să fie o simplă alianţă anti-PSD, să blocheze ajungerea la toate pârghiile puterii a PSD, a lui Victor Ponta ”.
    Il recunosti ? Fugi de-aici , cum sa nu-l recunosti…e ala despre care spuneai , mai acum cateva luni : “ penalul penalilor, cu flotă, cu spălare de bani, cu casă din Mihăileanu, cu dosare deschise.. Penalul penalilor, tăticul penalilor… ” .
    Dar ce conteaza ce-ai spus acum cateva luni … astazi inteleg ca miza voastra este comuna si luptati cot la cot sa scapati tarisoara de PSD si de ala mai comunist decat Stalin – adica de Daniel Constantin , dupa cum l-a demascat , vigilent , un lider liberal dintr-o capitala de judet .
    Asta-i grija ta acum , draga … sa ne scapi de maleficul Ponta , ca impreuna cu luminosul Basescu si cu imaculata Udrea sa construiti voi o societate democratica si multilateral dezvoltata, cum nu s-a mai vazut ! De dreapta , desigur …

  5. Am terminat Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Babes-Bolyai. La un curs de procedura civila, Profesorul Deleanu ne-a intrebat pe cine alegem dintre Nastase si Basescu. Aproape toti am zis ca pe al doilea. Profesorul Deleanu a ramas uluit si ne-a atras atentia ca acest individ este si singurul capabil sa ne bage in scandaluri diplomatice si ca apucaturile lui sunt usor despotice. Ne-am zis ca Profesorul Deleanu este depasit de situatie si ca nu intelege necesitatea reformelor. Basescu era viitorul si Nastase era doar un individ plin de case si miliarde ascunse prin tari straine. Timpul a dovedit ca Profesorul Deleanu a avut dreptate, ca domnia sa aborda situatia ca un adult si noi – nu pot evita cuvantul! – ca niste putoi. Sigur, erorile premierului Nastase nu trebuie uitate (in special aroganta reprosata de PresedinteleIliescu), dar „nastasismele” sunt plimbari duminicale in Parcul Central din Cluj-Napoca, pe cand ‘basismele’ echivaleaza cu aerele unui don de cartier care se vrea onorabil ca un judecator din Vechiul Testament.

  6. La ce fel de strategie sa ne mai asteptam din partea D-ului Basescu, ce mai urmeaza, ce mai pregateste, ce rol va juca sau va incerca sa joace in urmatorii ani, cat de greu ne va fi cu el sau fara el ?

    Nici macar cei care il studiaza foarte bine, adversarii politici nu stiu ce o sa urmeze…din pacate

  7. Mesajul lui Liviu, desconspira un fapt ingrijorator , junimea noastra este incapabila sa judece logic, este superficiala si mai usor de manevrat decit un tanar analfabet!.
    Sa fie vina noastra , poate da in unele cazuri in mod sigur mai sunt si exceptii ,dar cum exceptiile nu fac totusi regula… Quo vadis Domine?

  8. krudus,

    Si dumneata esti un Liviu! Dumneata propui ca sa construim fara temelie!
    Ca sa construiesti trainic nu consolidezi o societate bolnava dupa propriile tale principii, minciuna,abuz , scandal!
    Iliescu si mai tirziu unul din continuatorii acestuia Basescu a consolidat zidurile subrede , vremelnice cladite pe interese personale, santaj, dosare de turnatori arse dosare de turnatori aruncate proostimii ca niste false margaritare.
    Aveti o antipatie preluata de la Basescu privitor privatizarea PETROM, o privatizare imperfecta dintrun anumit punct de vedere , chiar si al meu, dar aceasta privatizare impreuna cu alta tot asa de criticata a fost poate pretul acceptarii unei Romanii nepregatita in comunitatea europeana.
    Este adevarat OMV prelucreaza si resurse autohtone , dar pretul la pompa
    il face OMV in cartel cu Petrotelul/Lukoil sau cu khazacii de la Midia?
    Pretul la pompa nu este oare dublat de acciza pe care o impune guvernul,guvern a lui Nastase, Tariceanu ,Traian Boc si acum Ponta-Sarbu?
    Ce guvern isi poate rade propriul buget , prin micsorarea accizelor, buget saracit de nefunctionalitatea industriei autohtone sufocata de invazia productiilor intrate in tara de la oligrahii europeni ,americani sau rusi,productii care au pina la urma toate subventii masive de la propriile guverne ?

    Nastase Adrian este un om cult , inteligent , nu asa de spontan si golan cum ar dori unii sa fie dar nu toti putem si si intelectuali rasati dar si nastradini hogea.
    Nastase nu este un gavrila, Nastase este o personalitate care a dovedit ca poate administra o tara satisfacator , chiar si alaturi de o sleatha de hoti!

Lasă un răspuns