Zilele trecute, a ieșit de sub tipar volumul „Drept internațional economic”, pe care l-am pregătit împreună cu Ion Gâlea, un tânăr și competent specialist în drept internațional, în prezent director general pentru afaceri juridice în MAE și lector la Universitatea din București.
Lucrarea constituie o noutate în literatura juridică română, abordând relațiile economice din perspectiva dreptului internațional.
În afara unor chestiuni de ordin mai general (izvoarele și subiectele dreptului internațional economic), în volumul publicat în Editura C.H.Beck, sunt examinate: regimul juridic al investițiilor în UE, Organizația Mondială a Comerțului (aspecte instituționale, taxe vamale, clauza națiunii celei mai favorizate, tratamentul național, subvenții, anti-dumping, soluționarea diferendelor etc.), FMI, Banca Mondială, soluționarea diferendelor referitoare la investiții.
Cartea am gândit-o ca suport pentru un curs de masterat pe care trebuia să-l încep în februarie, la ASE. Sunt convins că vor fi însă numeroși economiști, dar și juriști interesați să consulte o lucrare ce abordează o zonă de frontieră.
Istoria sclaviei tale
„Istoria sclaviei tale” analizează modul în care, de-a lungul istoriei, guvernele au acționat împotriva libertății.
Spre deosebire de animale sau alte resurse, noi, oamenii, putem fi manipulați și forțați să producem mai mult prin simpla inducere a sentimentului de frică față de ceea ce ni s-ar putea întâmpla în viitor. Iar ceea ce ni s-ar putea întâmpla înseamnă război, închisoare, foamete etc.
Toate acestea sunt produse sau controlate de către guverne.
Un film documentar cu adevărat revelator, a cărui teză centrală este că nebunia istoriei și civilizației poate fi înțeleasă dacă o privim în termeni de “fermă umană” – adică elitele care controlează lumea ne “cresc” ca pe animale.
Vezi și:
Sclavia modernă – un film documentar despre visul nefericit al sclavilor moderni, care nu aspiră decât să se lase prinși în hora sistemului de alienare prin manipulare
Resurse umane – contabilizarea sclaviei – un documentar complex despre subiectul vast al controlului social, examinând istoricul, filozofia şi, nu în ultimul rând, patologia elitelor mondiale
Vizionare online Istoria sclaviei tale subtitrat:
http://youtu.be/-FqlPu0RbHo
Din nou, felicitări. Dl. Năstase e formidabil. Nimic nu-l abate de la preocupările sale și de la pasiunea sa.
La mai multe!
E minunat să faci ceea ce-ți place.
Euforia poloneză cu gazul de şist s-a terminat. http://www.lemonde.fr/planete/article/2014/04/14/total-abandonne-le-forage-de-gaz-de-schiste-en-pologne_4400989_3244.html
Pentru ca amintiti de World Trade Organization – WTO, exista mult pesimism in aer, mai precis la posibilitatea ca aceasta sa dispara. Scopul WTO a fost liberalizarea comertului prin eliminarea taxelor si tarifelor. Teoria spunea ca tarile membre vor avea de beneficiat si se vor dezvolta impreuna, indiferent daca sunt bogate, in curs de dezvoltare sau sarace. Practica ultimilor 20 de ani a aratat ca beneficiarele reale au fost tarile dezvoltate, in special cele nordice.
La o alta scara, apare ca UE urmeaza aceleiasi traiectorie ca si WTO. Din acest aranjament unionist european tarile dezvoltate beneficiaza cel mai mult, iar geometriile de dezvoltare devin din ce in ce mai indepartate de telurile generoase trasate la inceput de fondatorii europeni.
Tarile in curs de dezvoltare ca Romania sunt mult prea speriate de ursul de la est si de lipsa alternativei ca sa mai zgindere stapinii de la Bruxelles. Si atunci politicienii se angajeaza viguros in lupte politice interne, uitind de problemele reale ale Romaniei.
„It took almost 20 years to reach an acceptable conclusion via last year’s famous Bali compromise. Without going into too much detail: According to most experts, developing nations benefit the least from the new agreements. And that’s why it’s not hard to predict that the Doha Round will probably have been the WTO’s last.”
http://www.dw.de/not-much-life-left-in-the-wto/a-17562977
felicitari d-le Nastase , ati fost si ve-ti ramane o personalitate pentru Romania , si chiar mai mult , o sa treaca si acest iad ,…
Felicitari, sper sa o achizitionez si sa ajunga si in librariile din orasul meu sau din apropierea orasului meu
Dimitrie Costea : +Popa Duhu în lumina documentelor / Editura Golia din Iaşi a tipărit, anul trecut, lucrarea Pe urmele arhimandritului Isaia Teodorescu (Popa Duhu), învăţătorul lui Ion Creangă (247 p.), autor fiind venerabilul preot Mihai Mocanu, originar din Cogeasca Veche. Ca tot ce se leagă de biografia marelui povestitor humuleştean, cartea se citeşte cu interes şi chiar cu plăcere, fiind remarcabilă prin bogăţia documentării, realismul interpretării faptelor şi claritatea expunerii. Creangă l-a evocat pe fostul său profesor în medalionul Popa Duhu şi în Amintiri din copilărie. Acesta apare ca o figură pitorească, învăluită de simpatie şi humorul anecdotic al prozatorului : “duh neastîmpărat şi neîmpăcat chiar cu sine însuşi”, care “purici mulţi nu făcea într-un loc”, spirit neconformist “mare de inimă, dar de gură şi mai mare”, cinstit şi sărac, bun şi darnic cu copiii. Unii comentatori (Leca Morariu) s-au îndoit de existenţa lui reală, bănuindu-l o plăsmuire a lui Creangă. Primul care a susţinut realitatea vieţuirii sale a fost G. Ibrăileanu şi, după el, au venit cu dovezi incontestabile preotul profesor D. Furtună, Gh. Ungureanu ş.a. S-a descoperit apoi şi portretul în ulei al lui Popa Duhu, executat de pictorul Constantin D. Stahi în 1864, când arhimandritul era rector al Seminarului „Veniamin Conachi”. Un comentator clujean, N. Iuga, l-a considerat „un Diogene moldovean”, apropiere cu care pr. Mihai Mocanu nu poate fi de acord, pe bună dreptate, austeritatea traiului monahal creştin fiind total diferită de traiul „conform naturii” al filozofului cinic din antichitate. Trecând la expunerea datelor biografice, autorul acceptă anul naşterii 1812, propus şi dovedit de D. Furtună. Fiu al diaconului Teodor din Cogeasca Veche, mort de timpuriu, orfanul Ion Teodorescu a deprins cititul la strana bisericească din sat, după Ceaslov, Psaltire şi Paremii. Având o copilărie grea în familia numeroasă a răposatului dascăl, tînărul cere la Mitropolia din Iaşi să fie primit la Seminarul de la Socola, cel mai vechi seminar din ţară (înfiinţat în 1803). Avea 22 de ani şi a fost primit la intervenţia unchiului său, (fratele mamei văduve) Neofit Artimescu, ieromonah la Mînăstirea Trei Ierarhi. Anii petrecuţi la Seminarul Socola (1834-1842) vor fi pentru el „timpul său de aur”. Aici, în cei opt ani de şcoală, s-a format ca om de cultură, citind cu nesaţ cărţile din biblioteca Seminarului şi învăţând mai multe limbi străine (elina, latina, franceza, rusa). Este promovat, încă elev fiind, în 1836, ca liturghizitor, apoi, cu timpul, ca profesor şi administrator. Suferind însă de reumatism şi spondiloză, cere şi i se aprobă mutarea provizorie („vremelnicească”) la Mînăstirea Vorona din jud. Botoşani (la 20 aprilie 1845). La Mînăstirea Vorona, timp de 6 ani (1845-1851) este preot liturghizitor şi iconom (administrator). Odihnit, cu sănătatea parţial refăcută, Isaia Duhu se reîntoarce la 20 decembrie 1851 la seminarul Socola, unde slujeşte ca preot, duhovnic, iconom şi profesor „provizoriu” cu o jumătate de normă. Nemulţumit de condiţiile oferite, el înaintează un protest la Mitropolia din Iaşi şi se gândeşte să plece la SF. Munte Athos, dar nu-şi poate îndeplini dorinţa. Atunci se îndreaptă spre Mînăstirea Neamţ, care era un mare centru de cultură al Moldovei. Desele lui mutări aveau o motivaţie reală: starea precară a sănătăţii, nedreptăţile ce i se făceau, prea multele atribuţii cu care era împovărat etc., deci nu atât firea lui nestatornică, nemulţumirea de sine, de care scrie Ion Creangă. Autorul lucrării afirmă, cu drept cuvânt, că unele „covorbiri”, de pildă aceea cu mitropolitul Calinic Miclescu, în biserica Buna Vestire, sînt exagerări prin care Creangă se războia indirect cu înalţii prelaţi care îl caterisiseră. La Mînăstirea Neamţ, sub oblăduirea luminată a bunului stareţ Neonil Buzilă şi a arhimandritului Dionisie Romano, Isaia Teodorescu a fost profesor şi director al Şcolii Domneşti de la Tîrgu Neamţ, deschisă la 1 iunie 1853, în prezenţa domnitorului Grigorie Alexandru Ghica. Aici i-a avut, printre elevi, pe Ion Creangă şi pe viitorul filozof Vasile Conta. Creangă remarcă aici bunătatea lui Isaia Duhu, care cumpăra din banii lui fructe şi alte bunătăţi pentru şcolarii săi destul de săraci. După decesul stareţului Neonil şi plecarea arhimandritului Dionisie Romano ca episcop la Buzău, Isaia Duhu nu se înţelege cu înlocuitorii celor menţionaţi, care nu erau de părere ca elevii să înveţe şi altceva decât Ceaslovul şi Psaltirea, cum voia directorul Isaia Teodorescu. Cu sănătatea zdruncinată, acesta revine la Iaşi şi face o pauză de un an de zile, după care este numit, în 1858, pentru a treia oară, la Seminarul de la Socola, ca profesor de Istoria bisericească şi Tâlcuirea Noului Testament. Dorinţa lui de a preda un curs de „religie naturală” la Academia Mihăileană, înfiinţată de Mihail Sturza-Voievod în 1835, ca prima şcoală de învăţământ superior din Moldova, nu este acceptată în 1858. Între 1860 şi 1864, Isaia Teodorescu devine student la Facultatea de Teologie din Iaşi, obţinînd „Atestatul nr. 1 din octombrie 1864”. În acelaşi an este numit „rector” al Seminarului „Veniamin Conachi”, iar titlul de licenţiat în teologie i-l aduce şi pe acela de arhimandrit. E numit, de asemenea, membru al Comitetului de Muzică şi Declamaţie din Iaşi şi ia legătura cu Eduard Caudella. Îşi dă însă demisia, în 1865, din funcţia de director („rector”) al seminarului din cauză că s-a opus secularizării învăţământului teologic, deranjând prin competenţa sa pe cei lipsiţi de vocaţie religioasă. Ca fondator al periodicului „Predicatorul moralului evanghelic” (de la 8 oct. 1864 până la 8 iulie 1865), el publică peste 80 de predici rostite în bisericile din Iaşi şi din împrejurimi, cele mai multe fiind ale sale şi unele ale elevilor din cursul superior al seminarului. Ziarul era subvenţionat de Mitropolie şi din foarte puţinele abonamente ale preoţilor. Autorul afirmă că Popa Duhu „a fost unul dintre cei mai dotaţi predicatori ai Iaşului din secolul al XIX-lea”, punându-i predicile alături de Didahiile lui Antim Ivireanul. Strângerea şi publicarea acestora într-un volum de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ar fi un real act de cultură, scoţând în evidenţă marele talent de orator religios al acestuia. Capitolul ‘Relaţiile arhim. Isaia Teodorescu – Ion Creangă ; admiraţia elevului faţă de profesor ‘ (p. 66-82) este unul dintre cele mai substanţiale. De fapt nu e vorba numai de admiraţie, cât mai ales de afinităţile spirituale dintre Creangă şi Popa Duhu. Aceştia aveau multe asemănări : originea ţărănească, isteţimea minţii, credinţa în Dumnezeu, deprinderea învăţăturii în tinda bisericii, rîvna continuă de a se cultiva, sinceritatea şi cinstea, dragostea de şcolarii lor, sărăcia şi boala. Îi despărţea însă talentul (Creangă era un povestitor genial, cu un humor ca nimeni altul, Popa Duhu era un mare orator bisericesc şi un mare moralist). Preotul profesor D. Furtună din Dorohoi a remarcat înrudirea lor spirituală în trei articole publicate, în 1931, în ziarul „Lumea” din Iaşi. Creangă l-a întâlnit pe Isaia Teodorescu mai întâi în 1853, la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ, apoi i-a fost elev la Seminarul din Socola (unde a urmat doar cursul inferior, de 4 clase) şi în 1860, când ia fiinţă, la Iaşi, Facultatea de Teologie, pe care, în 1864, Isaia Teodorescu o şi absolvă. În 1887, cu doi ani înainte de a muri, Creangă se duce la Târgu Neamţ, ca să-şi revadă rudele şi locurile copilăriei. Atunci el arată unde locuia Popa Duhu, de care îşi aminteşte cu duioşie. Cu această ocazie îl vizitează şi pe Eminescu, aflat în spitalul Mînăstirii Neamţ. Om de o cor
ectitudine pilduitoare, arhimandritul Isaia Teodorescu a fost însărcinat şi cu inventarierea bunurilor materiale ale Mînăstirii Aroneanu, în vederea aplicării decretului de secularizare a averilor mînăstireşti. De menţionat, de asemenea, activitatea de întemeietor de şcoli a lui Popa Duhu. Acesta a sprijinit nu numai înfiinţarea „şcolicicăi din satul Cogeasca Veche”, mica lui „pătrioară”, dar şi a mai multor şcoli : Aroneanu, Cucuteni, Bucium şi altele. Un capitol mişcător al cărţii este Început de apus, descriind lipsurile şi mizeria îmbătrânirii premature a unui om care s-a jertfit toată viaţa pentru binele bisericii şi al şcolii. I se încredinţează posturi bisericeşti umile, nepotrivite rangului de arhimandrit : „superior” la biserica Sf. Sava, la biserica Nicoriţă din Tătăraşi. Bolnav, sărăcăcios îmbrăcat, se stinge la 25 decembrie 1877, fiind înmormântat la cimitirul „Eternitatea”. Nu i se mai ştie mormântul. Lucrarea preotului Mihai Mocanu, clară, bogată şi însufleţită, este rodul unei îndelungate munci de documentare. Rămâne o carte de referinţă pentru orice viitor biograf al lui Isaia (Duhu) Teodorescu. Ea se cere conpletată cu publicarea periodicelor acestuia. Iar cine va scrie vreodată monografia satului natal Cogeasca Veche va găsi o parte din material în capitolele Despre Cogeasca preistorică şi Arboreştii din Cogeasca Veche.+ Sursa : Preluat după TIMPUL, REVISTĂ DE CULTURĂ, numerele 7-8 iulie-august 2006 Redacţia şi administraţia : B-dul Carol nr. 3-5, Casa Conachi, IAŞI