Pedepsirea Gabrielei Ghiță

În România, pare că, în această perioadă, justiția este singura industrie care funcționează în mod performant. Atât de performant încât sentințele numeroase de condamnare nu mai pot fi motivate în intervalul de 30 de zile prevăzut de lege.

Mi se pare interesant și faptul că deși Codul penal (și cel vechi și cel nou) permit judecătorului și conștiinței sale să aprecieze dacă pot dispune suspendarea executării pedepsei – în anumite condiții prevăzute în art. 91 din noul Cod penal – cu toate acestea, în baza unor recomandări ale doamnei Catherine Day și ale unui „ghid” al ICCJ (e vorba, bănuiesc, de un nou izvor de drept), în cazul anumitor acuzații – și anume de corupție – suspendarea pedepsei nu trebuie dispusă ci doar pedeapsa închisorii cu executare. Dacă întâmplător, judecătorul ar decide o pedeapsă cu suspendare, atunci el ar trebui să adauge și o notă cu explicații amănunțite.

Așa s-a ajuns, de exemplu, ca un om de 78 de ani, cu mari probleme de sănătate, să fie condamnat, în Dosarul „Transferurilor”, la închisoare cu executare. Nu cunosc dosarul, și nu mă pot pronunța pe fond dar cred că o pedeapsă cu suspendare ar fi evitat ca el să fie dus direct la spitalul penitenciarului.

În cazul Gabrielei Ghiță, este evident că ea a fost pedepsită. Pedepsită pentru atitudinea ei în Dosarul Flota, pedepsită pentru că a asistat-o în proces pe Irina Jianu, în Dosarul „Trofeul calității”, proces în care a evidențiat abuzurile de procedură în cele două faze ale sale.

Nu cunosc detaliile dosarului său dar mi se pare ciudat că după ce, la fond, a fost condamnată la 2 ani cu suspendare în recurs să fie condamnată – pe baza Ghidului – la doi ani de închisoare cu executare.

Am sentimentul neplăcut că se încearcă „domesticirea” tuturor celor care au avut curajul, în acești ani, să ridice vocea împotriva regimului Băsescu.

Am avut și am, în continuare, o mare admirație pentru Gabriela Ghiță, o adevărată luptătoare și un caracter puternic în această lume a trădărilor, compromisurilor și oportunismului.

 

 

 

 

 

 

49 de gânduri despre “Pedepsirea Gabrielei Ghiță

  1. ce de coincidente..pacat de tara asta si de oamenii care traiesc in ea..ma bucur nespus domnule prim-ministru ca sunteti activ intelectual si ca ne trimiteti parerile dv..cat mai avem de asteptat pana la normalitate? in ce tara din lume se intampla ce se intampla in justitia noastra???

  2. De acord , clar , ce s-a facut impotriva lui Adrian Nastase in iunie 2012 este o crima murdara .
    Paroxismul murdariei securiste basiste era atins cateva zile dupa comedia de proces , cu inregistrarile discutiei lui Bradisteanu cu familia , date , abject , pe postul public , la Telejurnal .
    Ce au facut in ianuarie 2014 este alta murdarie . Amanarea verdictului dupa Sarbatori , pedeapsa enorma pentru o poveste cusuta cu ata alba securista de anii Postelnicu – Vlad , o alta mizerie .
    Sa nu uitam , in fata acestei nedreptati , ca exista o MARE CORUPTIE in Romania .
    Ca nu puteai intra la Ministerul Invatamantului sau Sanatatii , in anii guvernarilor PSDR sau PSD , fara ca portarul in halat albastru sa nu te apostrofeze si sa-ti ceara ” cinste ” sa intri , in fata politistului care il acompania .
    Ca posturile din functiunea publica din orice domeniu se eliberau in schimbul a mari sume de bani date functionarilor din ministere , directori de spitale sau Directii de Sanatate , inspectori generali din invatamant , sefi de politii judetene .
    Ce sa vorbesc de autorizatiile de constructie , de avizele de mediu , pompieri , cerute de firmele care indrazneau sa investeasca in anii 1990 – 2000 ? Mita enorma ceruta de basbuzucii din ministere , prefecturi , consilii judetene .
    Foarte , foarte bine ca se lupta cu acest flagel , mostenit de la fanarioti , Parchetul anti – coruptie .
    Foarte bine ca sunt facuti sa transpire si sa se roseasca de enervare distinsi tovarasi artagosi , rau crescuti , incompetenti si corupti , din agentii , administratie , prefecturi .
    Foarte bine ca se lupta astazi cineva in Romania cu hidra coruptiei .
    Nu din cauza lui Iohannis , Antonescu sau Tariceanu a pierdut PSDR alegerile in 1996 ! Ci din cauza unei coruptii de neimaginat , tolerate de PSDR .
    In 2004 , imbogatirea tarii si prosperitatea care apareau faceau coruptia , tot vie si nederanjata , mai putin sufocanta pentru cetateanul roman .
    Serviciile , pozitia neclara a lui Adrian Nastase privind angajarea in Irak si Afganistan , au décis ce rezultate va arata calculatorul ….

  3. Mie mi se parea , domnule profesor , ca Inalta Curte se descurca binisor cu condamnarile cu executare chiar si fara GHID ; pesemne , insa , ca doamnei Livia Stanciu nu i se parea la fel . Sa arestam , sa arestam , sa arestam …Cum ar spune @sadicu , din colaborarea dintre DNA si SRI , care sunt „DUMNEZEU PE PAMANT”sa nu scape nici pasarea cerului !
    Eu cred , domnule profesor , ca dincolo de puterea discretionara care i-a fost conferita Justitiei ( o contradictie in termeni – insasi Justitia sa nu fie calauzita de lege !!!) faptul ca sunt oameni carora li se pare DUMNEZEU PE PAMANT intemnitarea altor oameni , ce nu au ucis , nu au torturat si nu au siluit, face posibil , pana la urma ,si acest comportament care , vrand probabil sa fie profesional si rece , cade in extrema grotescului .Lucrurile se petrec, nu-i asa ? „IN APLAUZELE GRELE A CANALIEI DE ULITI …”
    Atata timp cat chiar atitudinea publicului va incuraja abuzul , acesta nu va inceta ; vor fi in continuare arestati oameni in varsta , aflati intr-o suferinta psihica ce inseamna ea insasi infernul lipsei de discernamant si prapastia uitarii si carati din spitalul civil in spitalul penitenciarului – poate fara ca macar sa –si dea seama de schimbare …Prezinta aceasta pedeapsa valenta indreptarii „pacatosului „? A carei indreptari ?
    Doamna Gabriela Ghita este condamnata la doi ani de inchisoare pentru o presupusa divulgare de subiecte de examen intr-o Romanie cu mai toate subiectele divulgate , cu mai toate concursurile masluite , cu mai toate diplomele cumparate , cu impostura intinzandu-se , lasciva , in toate mediile sociale , dar mai ales murdarind foita subtire de tigara , aruncata deasupra , pe care scrie NOUA ELITA .
    Am citit , in masura in care au fost publice , scrisorile deschise , luarile de pozitie ale doamnei , care , venind din sistem, a indraznit sa se lupte cu sistemul utilizand propriile lui arme .
    Poate ca a pierdut, astazi, aceasta batalie ; asta nu inseamna ca sistemul (acel DUMNEZEU PE PAMANT , cum il numeste @sadicu) a castigat …

    Ma gandesc ca au fost vremuri cand executiile publice se incadrau la divertisment si adunau multimi de oameni in piete ; publicul venea devreme , ca sa ocupe locuri de unde spectacolul sa poata fi urmarit in toata splendoarea lui . Nu-mi imaginam , citind aceste lucruri , ca in secolul XXI va exista o categorie de oameni insufletiti de placerea inumana ca in Romania cineva , neincetat si tenace , aresteaza , aresteaza , aresteaza…

  4. La cat de stramb e statul de drept in Romania, numai o lustratie a tuturor celor ce s-au livrat santajului si coruptiei din pozitia de judecatori si procurori in ultimii zece ani ar mai da o speranta de refacere a moralului populatiei. In conditiile in care cei mai multi bugetari au fost obligati sa accepte reducerea salariilor, cum le sta bine la criza, zice-se, acesti inalti dregatori ai statului au venituri mai mari decat chiar membrii guvernului. Toata tara este paralizata de frica metafizica de un posibil proces dres de DNA pe baze inventate sau ‘trase de par’. Sunt excedat de cliseul independentei justitiei cand aceasta pune o intreaga tara ‘pe butuci’, nefiind responsabila nimanui, cu exceptia clicilor instalate partinic la conducerea acesteia.

  5. Cu alte cuvinte, „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”! Ori împotriva „noastră” nu trebuie să avem obstacole. Profesionalismul și corectitudinea adevărate delicte în magistraturaă, iar insinuările în dosare, devin probe reale în procese. Doamne, în ce lume trăim?! Dosarul „Flota” și „Trofeul calității”, devin iată probe într-un alt proces, pentru că, odată „ridicat” împotriva regimului actual, o poți face mereu. Și ca „mereu” să nu existe se pot iată insinua diverse incompatibilități care pot schimba dintr-o mișcare sentințe judecătorești, magistrați condamnați „cu executare” a pedepsei. Se face curat, se mătură în fața celui care se dorește absolvit de orice vină, iar „curajoșii” reținuți pe un număr de ani. Nu știu cine va mai avea încredere în justiția română, până când aceasta nu va fi pe deplin revizuită, reformată, readusă la valoarea de JUSTIȚIE. Acum, în această perioadă, este mult, chiar f. mult terfelită și chiar ineficientă. Oare când va deveni cu adevărat credibilă?

  6. Nu cred eu ca nu exista in dosar elemente care sa justifice condamnarea sa… Ah, ca aceasta condamnare s-a redactat apoi cu abnegatie sau fara, asta-i alta poveste…

    Care este exact acuzatia? Ca a aparat-o pe dna Jianu nu cred, ca a avut dubii cu privire la Flota iar nu cred, astea nu sunt articole de legi, deci exista si o fapta incadrabila, dle Nastase. Care este?

    Cred ca nu trebuie insa sa estompati cu acesta tema, una dintre consecintele reale ale guvernarii: min. Mediului, Korodi, ca membru proaspat al executivului roman, sa-i zicem Ponta III, s-a declarat de acord cu autonomia tinutului secuiesc! Exact, platit fiind din banii romanilor, dupa voia si maiestria politica a dlui Ponta…

    Va mai vota vreun roman PSD-ul, vreodata? Vor spune ca s-au saturat de baronii si de ungurii lor… altii mai aerisiti vor spune ca le este frica de inca un partid-stat, caci la noi evolutia fireasca este catre dictatura… altii ca le este sila de blaturile stiute si nestiute… altii ca le-a fost inlocuita, furata, optiunea din 2012… altii ca nu s-a construit nimic… altii ca se vinde pamantul agricol aiurea… altii ca nu s-a vandut…

    Dupa cum observati, toate astea sunt direct imputabile si incet-incet se concentreaza, si la fel va fi si pierderea electorala previzibila… Ca sa ce? Ca sa camuflam ce, candidatura lui Ponta? Pai de ce trebuie camuflata, este secreta? Trebuie Ponta fortat sa devina presedinte, il caracterizeaza cumva modestia?

    Ca sa castige presedintia, Ponta va trebui sa raspunsa raspicat la o singura intrebare: pe cine va desemna premier? Daca o nimereste, se alege, dar daca raspunde gresit, nu trece in turul doi… Crede cineva ca oricare dintre prezidentiabili nu-i vor propune lui Basescu executivul?

    Deci atentie, reusite nu prea, dezamagiri multe, parsivitate si tradare, ungurii, blaturi, plus aceeasi oferta catre Basescu din partea adversarilor… Ce ziceti?

  7. Si inca ceva, vad ca premierul stabileste presedintele senatului, desi este vorba despre o alta putere in stat… Ce-i asta?

    Mai mult, tot el stabileste zilnic candidatii la prezidentiale… Ce-i asta?

    Nu este asta suprema dovada de evolutie catre partidul-stat?

  8. „Scandal la mitingul de la Tg. Mureş. 4.000 de maghiari au participat la manifestarea CNS. Preşedintele Partidului Jobbik, printre participanţi” http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/update-scandal-la-mitingul-de-la-tg-mures-4-000-de-maghiari-au-participat-la-manifestarea-cns-presedintele-partidului-jobbik-printre-participanti-328492.html Autonomie şi Belakunism / „Uitarea autonomiei” promisă (??!!, sînt sceptic că informaţia asta este veridică) la 1 decembrie 1918 a fost combinată de Valahii conducători în România Mare cu Legea Mârzescu. Comunismul s-a infiltrat în România prin Belakunism. Nicolae Ceauşescu a fost în esenţa lui ideologică un belakunist, iar nu un suporter al ideologiei naţionalismului românesc. De exemplu, este mizerabilă maniera în care a impus naţiunii române cântecele sale ce respectau ESTETICA lui György Lukács. Cartea belakunistului György Lukács a fost tradusă pe româneşte şi publicată în anul 1972, cu permisiunea şi chiar la ordinul dictatorului Nicolae Ceauşescu, marcând astfel la începutul “revoluţiei culturale”. Intenţia dictatorului, complet reuşită, a fost augmentarea efectelor rele şi groteşti ale “revoluţiei culturale” din România. Am spus aici, pe forum RL, de câteva ori chiar, adevărul iluministului scoţian Francis Hutcheson, preluat şi de Titu Maiorescu : Filosofia politică şi Estetica sunt strâns legate. Reamintesc aici doar o mostră din Filosofia politică a lui Georg Lukacs : „Vom ruina omenirea, copil după copil.”

  9. Iata inca un motiv, poate ca cel mai important, ca romanii sa voteze masiv la europarlamentare…….sa o faca, evident, cu gandul la interesul national al Romaniei.
    Motivul vizeaza depolitizarea si depepeizarea justitiei.

  10. DC, stai bre liniștit, dacă poporul va vrea partid-stat, va fi partid-stat. Dacă nu, nu!

    Luminița Arhire, apreciez enorm sinceritatea Dvs cu privire la votul DA. Ar fi totuși interesant să și „amănunțiți”.

    O sadică musculiță de oțet se tot bagă în seamă. Dar mai sunt câteva luni și va dispărea oțetul…

    Fostul premier bascist M R Ungureanu nu mai e tuns zero, cel puțin în exteriorul craniului. Și-a tras freză de Hitler. Ii stă bine, adică i se potrivește.

  11. L-ați văzut aseară pe noul ministru al energiei? Un om excepțional, cu o minte limpede-cristal și cu o putere de comunicare nemaiîntâlnită. Dacă ar fi doar această descoperire, Victor Ponta își merită deja funcția.

    Dar nu e doar atât! Pe lângă acest ministru, ceilalți trei prezenți aseară la A3 (sport, finanțe, IMM) au indus un optimism adevărat în oamenii descurajați de cei zece ani de sclavie.

    Când vezi astfel de oameni, ieși din indiferență și vii să votezi. Un prim pas, dar cel mai important, cred eu, este alegerea europarlamentarilor. Dacă PPE va pierde, deja se va simți imediat atenuarea mizeriilor basciste. Iar în noiembrie, Băsescu va dispărea TOTAL din politică. Fără gorilele din servicii și din justiție care îl protejează acum, va ajunge la adevărata sa valoare: ZERO!

  12. Vai Doru Coarna ce dileme ai.Daca aveai „gindirea” la tine nu puteai sa te intrebi ce-i asta de premierul pune presedintele Senatului(alta institutie).Nu premierul Ponta il pune ci Ponta „seful” aliantei de partide care are majoritatea,majoritate care poate face asta oriunde in lume.

  13. Domnului Doru Coarna, probabil, in incercarea perpetua de a ne scoate din sarite, deverseaza prin taste cea mai mare ineptie pe care a produs-o de cand am aflat de existenta (virtuala a) dumnealui:
    ,,Ca sa castige presedintia, Ponta va trebui sa raspunsa raspicat la o singura intrebare: pe cine va desemna premier? Daca o nimereste, se alege, dar daca raspunde gresit, nu trece in turul doi… Crede cineva ca oricare dintre prezidentiabili nu-i vor propune lui Basescu executivul?”
    COMENTEZ:
    Din pacate, ineptia este atat de imensa, incat incep sa cred ca acest diversionist virtual de meserie chiar ne desconsidera entelegenta (atata cata o fi).
    Mai omule instrainat (Doru Coarna n.r.) , chiar nu vei reusi sa ne enervezi ca sa stam acasa in ziua votului. (Z)
    Vom vota, masiv, stimabile, cu procurori si observatori cu tot in sectiile de votare.
    Si vom vota, sper eu ca pentru ultima data, IMPOTRIVA regimului Basescu. Traian Basescu este doar varful icebergului, el nici nu mai conteaza pentru noi. Dar sistemul nu poate fi nimicit, fara a i se taia capul. (Z)
    Nu vor putea sa ne intimideze, deoarece, suntem, cu totii, cetateni europeni, fie ca va place, fie ca nu. Doar europeni, deoarece inca avem viza pentru America. (Z)
    E foarte greu acum sa ne deportati in masa in Siberia, iar inchisorile romanesti abia fac fata la actualul numar de detinuti. Pana la urma, va trebui sa intervina FMI si sa faca lobby pentru legea amnisitiei…daca se poate orice cand vrea muschii lui Sam (vezi cazul Timosenko), nu vad de ce nu s-ar putea si in Romania.
    (Z)

  14. adanic
    Dvs ce-ati fi vrut ? Ca domnul Ponta sa-si dea demisia ? Pai de ce ? Chiar toti votantii USL sa fie dezamagiti ?
    Nimeni nu va obliga sa-l votati, in alegerile viitoare. (Z)
    PS
    Totusi, sper eu ca va va veni mIntea la cap si ,,cap” si veti reveni, Veti fi primiti dupa pilda fiului risipitor: cu toata consideratia.
    (Z)

  15. @ GB,

    bre, eu n-am vazut decat intentii si promisiuni, adica exact ceea ce tot vad de vreo 24 de ani, ba chiar mai multi… e drept insa, facute de oameni tineri si fara ezitari…

    N-am inteles insa viziunea, nici mecanismul, nici targetul, cu exceptia faptului ca ei toti vor binele nostru si al tarii, luptand cu Basescu in fata caruia au jurat sincer, diverse… Nu mai amintesc ca in acelasi timp, secuii urlau dupa autonomie pe strazile ROMANIEI, iar premierul isi prezenta ograda…

    Dar am vazut si un Gadea mieros, nu inchizitorial precum cel din seara aia de pomina cu Crin Antonescu, cand se matamorfozase in plutonier major de militie… Deci, daca-l intalniti pe acel Gadea, sa ne anunte sa-l evitam… nu?

    Si inca ceva: daca PPE va pierde europarlamentarele… Pai iar va trebuie ceva? Ati zis ca-l dati jos pe Basescu ca d-aia nu merge treaba, n-ati vrut decat sa bagati protestatarii la loc in casa la televizor, ca se speriase Basescu, apoi ati conspirat cu el la referendum, apoi ati coabitat cu el desi luptati (tot cu el, n.n.), apoi… in fine aventuri peste aventuri, dar vad ca iar va trebuie ceva, aveti guvern la comanda, aveti parlament la comanda, aveti program optional de guvernare, aveti suportul presedintelui si serviciilor, dar va lipseste parlamentul european, il vreti si pe acela…. ca sa ce, sa dati linistiti gazele si aurul, pamanturile agricole, acum si porturile… Si daca s-ar putea ca toate astea sa se desfasoare fara supravegherea justitiei si a restului de institutii, nu? OK, am inteles…

    De ce insa nu te-ai uitat si la Realitatea parca, unde tot aseara Gise a avut chestii sinistre, dar notorii, de dezvaluit?

    Uite insa care-i riscul: cu talibani de genul tau si al Aya-ei, copiii astia chiar incep sa creada ca reprezinta ceva, devin lacomi, apoi brutali, apoi pierd alegerile cu toate voturile stranse cu migala de-a lungul anilor de catre sistem, apoi acuza, apoi sunt demisi, apoi sacrificati… Nu faceti nimanui nici un serviciu bun voi lingaii, toti dictatorii au avut tzutzerii lor de casa si de conjunctura, in fapt profitori tolerati si sinecuristi, dar cand buba a plesnit doar unul a recunoscut ca „am fost un prost!”… ceilalti cauta inca flacari violet, interventii americane, voturi externe, motive puerile care sa le acopere prostia, sfidarea si aranjamentele…

    Succes!

  16. George din nou pe araturs,

    Subiectul era altul „injustitia din justitie”. Dar am inteles dupa dumneata dar in realitate din gurile a tot mai multi romani ,ca Ponta este excellent si „se merita” pe post, pentru ca a descoperit secretul energiei vesnice furnizate de epocala descoperire si numire a unui ministru cap limpede prin ale carui surse transpira deja mari majorari la combustibili, energie si bineinteles viata!
    Eu si sper ca si altii ca mine nu vor mai vota un PSD in mod sigur din cauza de Ponta&Sarbu, clan mai degraba scenenarist dar mai putin si realizator. Alde Basescu ce sa spun vechi sau noi , acelasi rahat, ii vad deja ca racoleaza tineri aiuriti dezamagiti de Ponta, si avind in vedere ca Antonescu NU , ca spuneti voi este basist, Base nu ca-i pestential,Ponta este o farsa ,atunci nu mai am sanse decit sa urmez indemnul aceluiasi Ponta sa votez UDMReul si sa ma mut in republica saseasca infiintata cu sprijinul celor citiva carmaci ai tarii , Basescu , Ponta si bineinteles raspopitul Sarbu!

  17. @ Gavrila spune : „La cat de stramb e statul de drept in Romania, numai o lustratie a tuturor celor ce s-au livrat santajului si coruptiei din pozitia de judecatori si procurori in ultimii zece ani ar mai da o speranta de refacere a moralului populatiei.”
    Subscriu !

  18. Noul Machiavelli si planul New Labor: Cum va lasa Victor Ponta electoratul de stanga cu buza umflata (alerta ideologica)

    Declaratia lui Victor Ponta, lansata sambata si reluata duminica, potrivit careia „Daca presedintele va fi de centru-stanga, trebuie sa fie un premier de centru-dreapta”, merita mult mai multa atentie decat s-ar putea crede. Am mai scris pe subiect, cand evaluam preliminar teza pontista ca un compromis, din perspectiva relatiilor cu liberalii, de posibila echilibrare prin coabitare a celor doua ramuri ale puterii executive.

    Daca lucrurile ar fi stat asa, nu ar fi fost nimic iesit din comun, ceea ce s-a intamplat se mai poate intampla, probabil ca am fi continuat sa ne bem linistiti ceaiul de la ora 5. Iata insa ca noi coroborari de informatii, dezvaluiri si evenimente, in care numele lui Ponta apare alaturi de nume grele din politica mondiala, din literatura ideologica strutocamilara sau din mainstreamul neoliberalist (retele, banci, media, internationale sau dambovitene) arata ca afirmatia repetata a lui Ponta depaseste cu mult ceea ce initial s-ar fi putut crede ca s-ar restrange la posibilitatea de refacere a USL si, pe consecinte, la coabitare.

    Lucrurile sunt mult mai complexe, se pare ca au fost pe indelete gandite si planificate, sub forma unei alte strategii, total diferite de cea pe care Ponta o proslavea cu inflacarare la congrese si conferinte social-democrate, despre „Romania sociala” si „Dreptate pana la capat”, cu care smulgea ropote de aplauze. In esenta, noua strategie va urmari o mega manipulare a electoratului de stanga, care, in final, va ramane inselat, dezamagit in asteptarile sale.

    Intreaga operatiune de mutare a PSD-ului spre centru, dupa modelul „progresistilor” lui Tony Blair, va avea drept rezultat o deposedare a electoratului de stanga de principala sa constructie politico-organizatorica, cel mai mare partid din Romania. Nu numai ca talpa tarii va fi lipsita de singura forta politica in stare sa-i apere si promoveze interesele, dar va fi facuta sa creada ca aceasta continua sa existe si sa o faca intr-un stil modern si performant, gratie mega-vizionarului centrist care nu-si mai incape in pielea de Mic Titulescu, ci vrea sa intre in cea a unui Nou Machiavelli.

    Pe fond, nici pomeneala de vreo combinatie geniala care ar lega mai bine rezultatele economice de nevoile sociale sau de vreun progres bazat pe „valorile libertatii, corectitudinii, dreptatii si responsabilitatii”, asa cum se spune in noul program de guvernare, inaintat forului parlamentar. Practic, dupa cum va intelege oricine va pune cap la cap informatiile si evenimentele, va fi vorba de o mega-manipulare si o mega-afacere in folosul exclusiv al dreptei neoliberale.

    Asa-zisa corectie ideologica, care-l anima pe Ponta, de mutare spre centru a PSD si de aducere in ideologia acestuia a unei componente liberale, va insemna de fapt mutarea spre dreapta a intregului esichier politic, ceea ce va transforma Romania dintr-o tara de stanga intr-o tara de dreapta. Dar acest lucru se va intampla numai la nivel politic, intr-o tara saracita, cu mari disparitati sociale si cu statut de colonie sau semicolonie, aspiratiile de stanga vor continua sa fie majoritare, dar nu vor mai avea posibilitatea de realizare, ideologic si politic.

    PSD va oferi neoliberalilor, prin strutocamilaria ideologica preconizata de Ponta, punctele vulnerabile prin care sa fie agatat si facut ostatic intereselor intregii cohorte bancare-corporatiste. Lucratura este rafinata, se aseamana cu o transmutatie genetica, catusele folosite de dreapta neoliberala pentru aducerea PSD-ului pe taramul intereselor sale sunt ideologice, incorporate in insasi ideologia acestui partid de centru-stanga, ceea ce echivaleaza cu o modificare de ADN ideologic.

    Lipsiti de un partid de centru-stanga autentic, electoratului de stanga, devenit peste noapte un fel de mare ideologica muta, din punct de vedere al intereselor sale specifice, diferite de centru-dreapta si chiar opuse celor neoliberale, nu-i va ramane decat sa voteze strutocamila cu eticheta „PSD”, alaturi de grupusculul din business. Va fi limpede, desi prea tarziu, ca intreaga roata electorala de stanga va da apa la moara dreptei. Manipularea sau escrocheria, daca vreti, ar fi perfecta, iar autorii si-ar freca mainile multumiti.

    Nu cred ca ar trebui sa ne mai miram de ce acolo unde deja acest fenomen de malversatie ideologica, politica si electorala se intampla, de ceva vreme, un procent infim din populatie detine majoritatea bogatiilor, iar restul este proletara, in cel mai autentic sens al cuvantului.

    Sa ne intelegem, pluralismul ideologic al unei puteri sau guvernari se poate obtine si poate functiona prin competitie si compromis numai prin aliante de partide. USL a fost o astfel de alianta, care a functionat atata timp cat compromisurile politice nu au afectat unilateral identitatile ideologice, care exprima interese fundamentale ale unor segmente distincte de populatie.

    Asa-zisul pluralism ideologic al unui partid este o aberatie colosala, un atac la identitatea ideologica, implicit la interesele pe care le reprezinta si pentru care trebuie sa lupte. In interiorul unui partid, care este o structura centralizata, concurenta libera intre ideologii este imposibila, ordinul de partid impune orice decizie, banii cumpara orice politica, media formateaza orice opinie, este clar ca „centrismul” si „liberalismul” pe care le vehiculeaza Ponta, sub sigla stangii social-democrate, creeaza posibilitatea de manevra in orice directie cu acoperire ideologica, pe care intotdeauna banii o controleaza.

    Nimeni nu l-a auzit vreodata pe premierul Ponta sa vorbeasca de „patriotismul economic”, as spune ca dimpotriva, daca ne uitam la politicile sale prin care da liber la Pungesti, la Rosia Montana, la Portul Constanta, mai recent, exemplele sunt numeroase si in crestere, nu vreau sa substitui sau sa repet analize economice. Ba cred ca celor care l-au sustinut le-a netezit un anumit deznodamant. Aceeasi cale de obtinere a profitului neoliberalist din resurse si active romanesti vor lua si educatia, sanatatea si constructiile, aflate in planul retelei lui Blair, „Global Network of Delivery Leaders”, de imbunatatire a „furnizarii” de servicii.

    Acum, cel putin pentru mintile lucide ale stangii social-democrate, in actiunile lui Ponta totul se leaga si duce catre un sens. La adapostul unui discurs pe cat de sforaitor antibasist pe atat de ipocrit, nu face decat sa cumpere timp pentru a-si construi mecanismul de conformare si a-si pune partidul si societatea in fata faptului implinit, o tara de stanga cu un esichier de dreapta si, implicit, cu un leadership de dreapta. Ar mai ramane tamaia si lumanarea pentru a canta vesnica pomenire telului de la Revolutie, de propasire economica si sociala a Romaniei. Acestui cleste, caruia aproape i-a construi un brat juridic, „statul de drept”, prin toate acele sustineri pro-Basescu si contra naturii PSD, cu Morar la CCR, Kovesi la DNA et caetera, motivate de „respectarea” pactului de coabitare, ii mai trebuie bratul ideologic si politic. Aceasta dimensiune a pus-o intr-o strategie cu ajutorul „celui mai destept om din domeniu”, cum il numeste pe Jonathan Powell, fostul sef de cabinet al lui Tony Blair, pe care este gata sa o puna in aplicare.

    Felul in care Ponta a confiscat PSD-ul si cum isi propune sa-l disloce ideologic de pe zona traditionala, cu electorat cu tot si in detrimentul acestuia, aduce in discutie, in modul cel mai acut cu putinta, problema raportului dintre lider si partid. Ponta a dat asigurari natiunii, luni seara, la Antena 3, sa stea linistita, perspectiva este clara, si-ar dori „candva” sa fie presedinte, dar pana la sfarsitul anului vrea sa fie prim ministru. Cel mai probabil asa va fi, nu am auzit de vreun congres sau vreo conferinta PSD. Poate dupa 25 mai.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16785053-muta-victor-ponta-psd-spre-centru.htm

  19. Au Ofilit Crinii Si Au Reinflorit Calinii !

    Dar Crinii nu numai ca au ofilit dar au si putrezit si put al dracului de tare. Mai ales cand fac vorbe de discurs dispretuitor si incriminant avand ca tema Calinii si tradarea lor. Pai se poate, domnule Crin, sa spui si sa arati cu degetul catre Calin cum ca s-ar fi dat cu peseditii si le pupa mana pentru cariera politica, cand mataluta pana acum putin timp in urma, catarat pe umerii PSD-ului si cu Dom’ Ponta de mana, priveai increzator la palatul Cotroceni asteptand voturile pesediste pentru a te introna ca sef de stat? Sunt de acord d-l Tariceanu la o adica s-ar putea zice ca a tradat PNL-ul al carui fondator a fost. Dar ia sa analizam un pic ce a tradat. In opinia mea domnia sa nu a fost de acord cu o sinucidere colectiva pe model de adepti guru sau precum femeile japoneze la venirea americanilor in insulele nipone in ww2 si a ales o cale rationala si de bun simt de a se inhama politic la un program de guvernare al carui adept si inititator ai fost si talica pana cand te-ai consultat cu chiombu pe motiv de probleme moldovenesti.
    Daca pe dumneata te-a apucat durerea de cap si crezand ca esti sus in sondaje, nu pentru ca esti declarat antibasist si aliat cu psd-ul, ci pentru ca esti frumos, destept si promovator de Yohannis ai decis sa iesi precum sarpele la drumul mare, tragand si naivii in PNL dupa dumneata asteptand sa fiti calcati pe cap , chiar crezi ca toata lumea este dispusa sa dispara pe limba dumitale?
    Eu zic sa-ti faci o socoteala sumara si vei vedea ca “miscarea” politica pe care ai facut-o dupa vizite nocturne la chiombila ti-a adus numai si numai bube rele pe tacalie cum ar fi o scadere brusca in sondaje, o gramada de critici din partea alegatorilor intr-adevar tradati in sperantele lor de mai bine cu USL-ul la carma, scoaterea domnului Tariceanu din umbra politica in care tot dumneata l-ai trimis dupa fulminantul discurs in care faceai trimiteri si la codoasa batrana, izolarea parlamentara si cate si mai cate.
    Dar este o vorba si anume “capul face, capul trage”! Poate ca momentan nu simti efectele tampeniei facute intr-un exces melodramatic de cabotinaj politic insa sigur le vei simti la europarlamentare, ca despre prezidentiale, mai bine tac.
    Asa ca, Domnule Crin, poti fi fericit dupa resurcitarea politica cu succes pe care i-ai aplicat-o d-lui Tariceanu. Ti-a iesit mai bine chiar decat o face SMURD-ul lui Arafat.

  20. Da. Și eu am rămas tablou când am auzit despre Ghidul Înaltei Curți elaborat de una dintre judecătoare, pare-mi-se…

  21. Stimata Gazda,

    terorismul juridc functioneaza.daca cineva se astepta sa se estompeze, nu stie cu ce are deaface. mai urmeaza, este , nu-i asa, batalia finala!

    Cei care au fost pedepsiti pe nedrept, sa nu piarda nadejdea dreptatii, iar cei care si-au distrus semenii cu sentinte starmbe, sa nu inchida linistiti ochii, rasplata va veni, cu siguranta.Raul a fost comis, sa avem rabdare si nadejde. Nesocotirea drepturilor justitiabilului , este flagranta, Day si ICCJ prin seful ei , ar trebui oricum actionati la instante internationale pentru o suma intreaga de abateri , pe care nu le detaliez aici. Ar fi un pas.

    Stimata gazda, cred ca tanarul si promitatorul nostru PM, iar a pierdut o ocazie sa taca….

    Am urmarit cu interes aseara interviul sau cu Gadea. Zice PM : daca sunt presedinte, voi nominaliza un liberal….mai TZACA, dar de cand pana cand presedintele are voie sa nominalizeze el pe cine vrea? Daca majoritatea este dominata de non liberali, ce faci , TZACA, ce faci? pe care liberal il nominalizezi?! Tocmai bine, daca iesi presedinte, ai sa ai o majoritate PSD&co, ce faci atunci? Pe cine nominalizezi, nu cumva pe Tariceanul? Ce ziceti stimata gazda, n-am dreptate ca mai bine tacea?!

    Cum spuneam, Ponta trebuie lasat la executiv, nu este copt pentru functia de presedinte!

    Presedintia este o treaba serioasa si delicata, pentru tipi mai putin sturlubatici.

  22. A început să fie tradusă opera lui Shakespeare în GIF-uri animate. GIF este acronimul de la Graphic Interchange Format, un fişier de imagine numerică inventat în anul 1987. Omniprezentul #high-five este un exemplu de reacţie GIF http://giphy.com/search/high-five/ . Spre deosebire de limbajul scris obişnuit, înţeles doar de om, nu şi de maşină, reacţiile GIF sunt înţelese şi de om, şi de maşină (Inteligenţa Artificială).

  23. Domnule Năstase, pentru început, vă doresc sănătate.

    În ce privește „Ghidul” Curții, înțeleg altfel situația: cred că a fost inventat ca să se poată da vina pe el, ca o justificare (iată, cerințe crâncene, presiune, alte cele) pentru niște sentințe care ar fi fost EXACT aceleași oricum. Nu pot să cred că de frica „Ghidului” s-au dat sentințele de acest fel. Poate în mod excepțional…

  24. Zev, aveti dreptate daca va referiti la UE neoliberala, al carui model supranational sper sa apuna pe 25 mai. Nu as cadea in pericolul generalizarii, D-stra nu ati facut-o, dar altii o fac, sa nu se uite ca UE a oferit Romaniei o umbrela politica si economica in vremuri grele (iar NATO una militara la fel de importanta). Ma astept ca o UE socialista, dupa 25 mai, sa opereze corectiile calitative si cantitative prin care sa-si regaseasca echilibrul originar (si definitoriu, pana la urma). PPE-ului i-as face totusi o concesie, criza a fost o situatie exceptionala care a obligat-o la masuri exceptionale. Mobilizarea resurselor pe verticala, cum se intampla in astfel de cazuri, a fost necesara, varful nu creeaza resurse, ci le aduna, excesiv uneori, de la altii, incepand de la baza piramidei. Cam asa a ajuns UE neoliberala, in opinia mea, o piramida, in loc sa fie o sfera, desi si acolo exista centru si periferie, Presupun, nu stiu daca utopic sau nu, ca un model de integrare ar putea fi un sferoid cu aceeasi putere pretutindeni, dar cu centrul niciunde, ceea ce s-ar putea obtine prin egalizarea nivelurilor de dezvoltare si prin consensul deciziilor (si alternarea locurilor in care se iau deciziile). Panortodoxismul, cu sinodul panortodox de la Istanbul, din 2016, care isi propune eliminarea divergentelor, a sciziunilor si realizare unitatii crestin-ortodoxe, ar putea oferi un exemplu si politicii, pentru un pan-est-europenism, pe aceleasi valori si directii, care sa restabileasca identitatea geopolitica a Estului. Avem o nevoie vitala de acest pan-est-europenism. Ceea ce observ acum, sustinerea unui puci si a unei puteri ilegitime, in loc ca tarile din zona sa fi fost primele care sa contribuie la respingerea unei lovituri de stat si restabilirea puterii legitime, ma fac sa nu mai cred in ordinea actuala, in care amenintarea, intimidarea, forta impun atitudini si agende politice.

  25. Se pare ca vizita premierului Chinei in Romania,l-a influentat foarte mult pe Victor Viorel Ponta in sensul ca au inceput sa-i placa chinezariile.
    A incercat sa demonstreze ca USL chiar daca a murit,nu se preda inventand acel substitut intitulat USD.
    Relatia simulate dintre Victor Viorel Ponta si Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu,este tot un fel de chinezarie atata timp cat cel din urma este seful unui partid liberal,(sic!) cu un singur membru si restul,like-uri pe facebook.
    Tariceanu le-a vandut pesedistilor,blana ursului din padure,reusind sa creeze disensiuni in interiorul PSD.
    Dupa cum se observa,gesturile penibile si jalnice ale tariceanului,din ultimul timp,ii determina pe liberali sa fie si mai uniti.
    Cum s-ar spune,unora le ia D-zeu mintile la batranete.Unde sa mai punem faptul ca omul cu cele mai multe prenume din Romania,(si poate si din Europa),se viseaza Presedinte al Romaniei.
    Sa presupunem ca intr-un eventual tur 2,(cu toate ca Tariceanu nu ar putea obtine in primul tur mai mult de 5%),am avea o confruntare intre Tariceanu si Klaus Iohanis:un familist serios,(cum ii sta bine oricarui sas),care nu a zburat din floare in floare precum altii.
    Foarte multa lume,nu cunoaste deocamdata faptul ca Tariceanu este la a 5-a casnicie si de asemenea nu scunoaste ca in general sotiile din ”galeria” sa,sunt in general cu 30 de ani mai tinere decat el.
    Atunci cand un om se recasatoreste a doua oara,este acceptabil si de intels.
    Dar daca cineva se casatoreste a 3-a oara dupa care a 4-a oara,dupa care a 5-a oara,(si nu avem certitidinea ca se opreste aici) cu femei carora le-ar putea fi tata,se cheama ca avem dea face cu o deviatie grava de comportament.
    Imaginati-va ca suntem in Romnia,(o tara ortodoxa si ca atare,profund conservatoare) si nu in Franta .
    Imaginati-va ca marea majoritate a celor care se prezinta la vot sunt personae de varsta a doua si a treia.
    Dar mai exista un aspect:Victor Viorel Ponta fuge ca ”dracu de tamaie” de candidature la cea mai inalta functie in stat.
    In doia ani,a scazut in intentie de vot de la 60% la 22%.
    Dar fuga de responsabilitate reprezinta a doua natura a lui Ponta,prima fiind,minciuna.

  26. Felicit actuala majoritate a Parlamentului care a ,,indraznit” sa-si exercite dreptul constitutional si s-a opus abuzului procurorului de caz.
    In rechizitoriu, procurorul basist ne spune ca ,,ordonanta nu era…urgenta” (sic!)
    Bravo, Parlament al Romaniei. Rusine, PNL-ule !
    Bai frate, iata o tema serioasa de dezbatere. Pana acum procurorii se ocupau cu felul in care se respecta legea.
    Acum, incearca sa-si bage cozile in..felul in care SE ELABOREAZA LEGILE ! Inadmisibil !
    CURAT NECONSTITUTIONAL !
    Sper ca romanii sa stranga randurile si sa mearga masiv la vot. O data, de doua ori, ..de nspe ori, pana cand regimul inchizitorial (pepeisto/fascist) Basescu va fi nimicit.
    Dupa aceea, ma voi gandi serios pe cine sa votez, intre doamnele cu renume ale patriei. Evident, pentru postul de consilier economic al premierului.
    😉

    In schimb, CE FACE lobbystul nesimtit Gitenstein ? Ia ghiciti….ne da noua romanilor lectii despre..justitie (sic!)
    Sa te impusti in cap, nu alta
    Romane, asculta imnul national in fiecare dimineata.

    Ia citeste romane, daca inca ti-e neclar cum sta treaba:
    CITEZ:
    ,,La ordinul lui Traian Băsescu, patronul foii mortuare „România liberă”, Dan Grigore Adamescu, l-a angajat pe Mark Gitenstein. Astfel, americanul şpăgar a devenit consilier special al companiei Astra Asigurări, deţinută de individul respectiv. Contractul de consiliere a fost semnat la Washington, cu firma de avocatură Mayer Brown, unde Mark Gitenstein a revenit după terminarea mandatului de ambasador SUA la Bucureşti. El se va ocupa, chipurile, de strategia de dezvoltare externă a companiei şi de o posibilă listare pe bursa de la New York, sau pe cea de la Londra. Compania de asigurări a securistului Adamescu are o cifră de afaceri de 200 de milioane de euro. În fapt, conform unor surse din Serviciile Secrete, Mark Gitenstein va fi remunerat cu un salariu lunar de 100.000 de dolari (?!), pe un contract încheiat pînă în decembrie 2014, pentru lobby-ul pe care îl va face în favoarea lui Traian Băsescu la Washington. Asta înseamnă de cca. 7 ori mai mult decît salariul preşedintelui Americii!!! Prin Gitenstein, Băsescu speră să recîştige poziţia pe care a avut-o în ochii stăpînilor yankei, înainte ca aceştia să ia în calcul şi varianta Victor Ponta. Astfel, s-a ajuns în stadiul în care, între cei doi, se dă o bătălie pentru influenţă şi sprijin la Washington, în care fiecare are mercenarul său plătit, respectiv Victor Ponta pe Wessley Clark şi, mai nou, Traian Băsescu pe Mark Gitenstein, plătit cu banii lui Adamescu. Adăugăm la suma asta astronomică şi cei cca. 50.000 de dolari primiţi, tot pe lună, de evreul şpăgar de la Fondul Proprietatea. Mai multe detalii despre aceste mason ordinar in link http://dantanasescu.ro/2014/03/09/domnul-gitenstein-vrea-reforma-pe-piata-de-capital-din-romania.html”
    COMENTEZ:
    Ai citit, romane? Ai vazut cat ridica limbricul obraznic Gitenstein , pe luna, marte si pamant ? Si pen’ ce, mai frate ? …pen’ ce ?
    Poate ca acum pricepe si basistul de serviciu (oricare ar fi el), de ce este ,,vizat” Chitoiu de politia politica a Dictachiorului.
    Unii dintre noi (care train efectiv pe aici) si cand dormim, tinem ochii larg deschisi…si vom vota cu sete, din pacate, iarasi negativ. Imi pare rau, dar nu cred ca este vina noastra. Sper sa fie ultimele doua dati.

  27. Asa cum anticipam avem in aceasta a doua marțe neagra,deja doua reactii dure din partea Ambasadei SUA la Bucuresti si a Comisiei Europene la adresa puterii dupa votul dat astazi in parlament in vavoarea neinceperii urmaririi penale impotriva lui Daniel Chitoiu.

  28. @George Ban raspuns la postarea – martie 11, 2014 la 8:29 am

    Nu am amanuntit mecanismul intim al votului din 2004 , pentru ca explicatia este pe cat de simpla , pe atat de plicticoasa: la acea vreme nu ma preocupa mai deloc fenomenul politic , lucrurile mergeau bine , am o meserie asa-zis liberala si inregistrasem o firma in domeniu in 2003 , beneficiind de toate avantajele guvernarii Nastase ( om luat din somaj , peste 45 de ani , cu salariul minim pe economie platit de stat , impozit infim pe dividende , etc.) ,dar , judecand dupa ureche , m-am gandit ca daca toate lucrurile astea bune s-au intamplat pe o guvernare de stanga , oohoho ! ce miere va curge pentru meseria mea liberala cu o guvernare de dreapta ! Nu a fost un vot negativ , guvernarea Nastase fusese pentru mine cu totul multumitoare .
    Sigur , cultivam si marota ca alternanta la guvernare este benefica pentru democratie .
    Din pacate , ca de atatea alte ori , s-a dovedit ca “mai binele ”este dusmanul binelui ; nu spun ca a fost rau in vremea guvernarii Tariceanu , insa tzunami-ul “de dreapta ”Basescu-Boc ( in masura in care nu este ridicol sa socotim ca fiind de dreapta mizeria aia de guvernare ) mi-a taiat respiratia . Scriu cetatenii pe blog ca guvernarea Nastase a ridicat coruptia la cote insuportabile ; nu stiu , eu personal nu am constatat , am mai avut in perioada aceea si mici lucrari de la buget –mergeam la ofertari sau la licitatii, mai si castigam si nimeni nu mi-a cerut vreun comision vreodata . La fel si in perioada Tariceanu . Nu eram membra a niciunui partid, cum nu sunt nici acum , dar stiu ca participau la aceste ofertari sau licitatii si membri ai diverselor partide si simpatizanti din tot spectrul politic ; uneori castigam , uneori pierdeam . Dar si la ceilalti era la fel …
    Este insa, strict ,experienta mea personala !
    Sunt convinsa ca , in functie de imprejurari , alti oameni au avut experiente triste in guvernarea Nastase ; acestia au votat negativ ( “raul cel mai mic ”, cum se spunea atunci ) si ii inteleg , desigur . Eu insa nu am fost in acesta situatie . Nu m-au interesat promisele tepe, in Romania “lupta cu coruptia ” a avut un caracter prea vindicativ si tot ceea ce este strident vindicativ nu ma atrage si nu ma convinge .
    Sau , poate, are dreptate @Ghita bizonu’ , care-mi sugereaza sa iau in calcul ca a fost pur si simplu lipsa de ratiune !

  29. Unii comentatori au decretat că nimeni nu va mai vota PNL.
    Alții – că nimeni nu va mai vota PSD.
    Sper ca aceștia să țină minte până în mai, ce au prevestit în febr.-mart.
    Eu voi ține.

    Acum zic doar că ei își exprimă niște dorințe arzătoare.

  30. Ce grandioasa interventie anitcoruptionalo-patriotico-antiaccizica a avut presedintele nostru in aceasta seara ! Ia sa vedem ce l-a interesat pe domnia-sa mai mult dintre subiectele atinse … Manifestatia extremista de la Targu Mures ? As! Buzunarul romanesc usurat de acciza ?Raspuns gresit ! Ei bine , prioritare nu au fost aceste subiecte ; prioritatea –prioritatii pentru care s-a zvarcolit si s-a rupt domnia-sa in figuri la ora de gratie 19.30 , a fost Daniel Chitoiu ,adica impertinentul ala care a facut publica interventia telefonica pentru asigurarea stabilitatii scaunului lui Ghetea , ala cu dezvaluirile despre traficul de influenta si despre creditul cu sase zerouri …
    Cred ca de-acum , dragi concetateni , am intrecut masura , ne dau astia afara din Europa daca nu-l poate ancheta DNA-ul pe Chitoiu si ceea ce ma doare cel mai mult este ca si insusi @sadicu o sa ne certe iar pe blog ca nu-l lasam pe Dumnezeu-pe-pamant sa lucreze ! Mai ales ca si Ambasada –fara –ambasador s-a inflamat . Ne-au pus ei procurorii in functii , au venit la sedinta de bilant , sa se convinga ca – vorba lui Basescu Traian la numirea lui Ionut Matei la ICCJ – „E FOARTE BINE , TINEM LUCRURILE SUB CONTROL – ” , totul parea OK , si na , problema , Parlamentul se pune stavila !!!
    Mi-a placut si cum a punctat presedintele silabisind care sunt formatiunile politice ocupate cu mega- coruptia transpartinica : PSD … PNL… UDMR . Nici urma de PDL in discurs , surasul feciorelnic al acestuia nu s-a itit in propozitie .
    Ca sa nu mai amintesc dizertatia epocala despre metoda dezgustatoare a gratierii si efectele ei nocive asupra sefilor de state ; procedeul infam afecteaza , de cele mai multe ori, verticalitatea prezidentiala, asa cum magistral a remarcat si Jose Manuel Barroso in lista scurta cu ceea ce nu aveau voie sa faca Ponta si Antonescu , pe vremea cand mai imparteau acelasi camin si aceeasi lovitura de stat , in 2012. Interesanta mi s-a parut si interpretarea basesciana , de-o originalitate subtila , a fenomenului : gratierea se aplica atunci cand n-ai incredere in Justitie ( de obicei in primul mandat , cand n-ai reusit sa decapitezi toate conducerile institutiilor de forta si sa-ti cocoti toti slugoii in functii ) in timp ce , in mod natural , ea dispare in cel de-al doilea mandat , adica dupa primele 4 200 de schimbari in sistemul judiciar !!!

  31. Comentariul numărul 31 de la http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/update-scandal-la-mitingul-de-la-tg-mures-4-000-de-maghiari-au-participat-la-manifestarea-cns-presedintele-partidului-jobbik-printre-participanti-328492.html#top_articol : +ABC-ul istoriei lor efemere: – în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei – în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955. – Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX? Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom. – Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană. – După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699). – În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie. – În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie. – În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România. Trebuie subliniat imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat). – În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941. Ca o sintetizare a relaţiei dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă. Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră. +

  32. Ţelul iredentist al revoluţiei din 1956 / “Cluj: Peste o sută de tineri maghiari au comemorat Revoluţia din Ungaria din 1956″ http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/cluj-peste-o-suta-de-tineri-maghiari-au-comemorat-revolutia-din-ungaria-din-1956-242046.html ”Intonarea imnului Ungariei” relevată de articol mărturiseşte ţelul iredentist al revoluţiei din anul 1956 în Ungaria. Revoluţionarii anului 1956 l-au chemat la conducere pe Imre Nagy, care fusese locotenentul cominternistului Bela Kun în Republica Sovietică Maghiară din 1919. Mai mult, revoluţionarii maghiari ai anului 1956 îl reabilitaseră pe Bela Kun, deoarece în Republica Sovietică Maghiară ei vedeau concretizarea visului nebun chemat Ungaria Mare. Reamintesc că în anul 1919, trupele lui Bela Kun şi Imre Nagy au fost spulberate de Armata Regală Română.

  33. Cum începea revoluţia maghiară de la 1956 ? Luptele din Kremlin l-au depus pe Gheorghi Malenkov în februarie 1955, urmează scoaterea lui Imre Nagy din funcţia de prim ministru în aprilie 1955. Dar, surpriză mare!, Imre Nagy nu-i trimis în Siberia, nici măcar nu-i închis în vreo puşcărie din Ungaria, ci este lăsat să locuiască („ca un paşă”, mărturia unui contemporan) într-o vilă centrală din Budapesta, într-un cartier privilegiat. Bănuiesc că vila aceea nu fusese primită de comunistul Imre Nagy ca moştenire de la tatăl său, ci fusese confiscată de comuniştii maghiari de la vreun burghez. Totuşi, este linişte, linişte mare la Budapesta, până în februarie 1956. Atunci, la Congresul 20 al P.C.U.S., liderul sovietic Nikita Hruşciov îl reabilitează pe comunistul maghiar Bela Kun. Pozitiv corelat cu această reabilitare a lui Bela Kun (şi există o logică în toate corelaţiile pozitive), ideologul sovietic Mihail Suslov îşi exprimă sprijinul faţă de Imre Nagy. De la acel moment începe tulburarea la Budapesta ! „Revoluţionarii maghiari” in ovo fac plimbări ostentative, individuale sau în grupuri mici, prin faţa locuinţei lui Imre Nagy. Se înfiinţează la Budapesta Clubul Petöfi, după numele celebrului revoluţionar maghiar şovin de la 1848. Să reamintesc şi un citat al conducătorului revoluţiei maghiare de la 1848, Lajos Kossuth: „Românii, o hoardă mai josnică decât vita!” Fără să-i cunoască ideile reale, revoluţionarii români de la anul 1848, Nicolae Bălcescu şi Cristian Tell, îi acordau încredere totală acestui Kossuth. Masonul Ludovic Kossuth favoriza politica „Divide et Impera”, şi astfel creează o diversiune, prezentându-le junilor munteni pe frumoasa lui nepoată. Al cărei joc de „nehotărâre” în alegere va determina un duel între Tell şi Bălcescu, cei doi tineri uitând jurământul solemn pronunţat la „Frăţia”. Ca semn al ingurgitării politicii culturale promovate de Petöfi, revoluţionarii maghiari de la 1848 vor bombarda Preparandia românească din Arad, şi vor arde Biblioteca românească din Sibiu, unde învăţase carte mai înainte Aaron Florian (o bibliotecă bună într-un oraş valorează cât o Universitate, considera Thomas Carlyle). Aaron Florian a fost profesorul de istorie al lui Nicolae Bălcescu la şcoala de la Sfântu Sava, înfiinţată după principiile Ideologiei lui Destutt de Tracy. Reamintesc, Ideologia primară a lui Destutt de Tracy a fost inserată ca un acquis în ideologia naţionalismului românesc. În fine, nu aceasta era tema, ci felul cum începe revoluţia maghiară de la 1956. Deci ea începea totalmente întru spirit belakunist şi anti- românesc. Îmi place şi felul cum descriu maghiarii răscoala Curuţilor : „război de independenţă naţională maghiară” 🙂

  34. Fragmantarium
    Asa cred si eu, ceva, fundamental, trebuie schimbat in structura UE si in …setul ei de valori. Practic , Europa occidentala a luat modelul american de a promova valori de exeport, bune pentru altii, dar ignorate in tarile mama, unde functioneaza alte reguli. Dar si la ele acasa, se constata o dihotomie tot mai pregnanata intre cele spuse si cele facute. De aceea s-a ajuns ca in Ucraina sa fie sustinuta o lovitura de stat, iar in Romania, sa fie pusi pe patul lui Procust al statului de drept dedicate intereselor de suzeranitate, politicienii care clintesc ceva din ordinea ,,sistemului”.
    Cat despre NATO, mi-as dori sa inteleg la ce ne foloseste ,,umbrella”, din moment ce soldatii romani mor la mii de kilometri distanta de Romania.
    Ceea ce observ este ca suntem permisivi la survolul spatiului aerian de catre avioanele NATO si ca ne punem cu usurinta la dispozitia ,,aliatilor” baze militare si tot felul de facilitati, care aduc avantaje, de regula, unei singure parti.
    Eu as spune ca, de fapt, datorita faptului ca suntem slabi si nu avem o politica externa cu personalitate proprie dedicata , in primul rand, interesului national, platim un fel de ,,taxa de protectie” umilitoare marilor puteri occidentale.
    Acestea ne ,,onoreaza”, dupa cum se observa in aceste zile, inclusiv cu privilegiul de a le consuma carnea…stricata. Macar daca, in Occident, ar fi stricata doar carnea.
    Asa vor sa faca si cu Ucraina, pe care, incearca sa o momeasca si sa-i ofere ,,marul otravit” al FMI destinat vestului semicatolicizat al tarii vecine.
    Sper sa revina Yanukovici la Kiev, inainte ca planul diabolic elaborat de mult timp de SUA impreuna cu Rusia, cu ajutorul cozilor de topor dotate cu masti si molotovuri, sa reuseasca.
    Orice ajutor occidental, inclusiv planul Marshall, nu are/nu a avut nicio legatura cu interesul tarii de destinatie. In ariergarda ajutorului, vine intotdeauna cohorta de ,,valori” si..constrangeri de tot felul, exact ca virusii….daca gasesc un mediu favorabil…..
    (Z)
    ps
    Nu cred ca UE se poate reforma din interiorul propriilor institutii, indiferent cine castiga alegerile europarlamentare. Pur si simplu UE trebuie sa renasca din…propria-i cenusa.

  35. Luminita Arhire
    Va veni si timpul ca tradatorii de tara sa plateasca.
    Va veni si timpul ca americanul spagar Gitenstein platid de Adamescu/Astra si de fondul Proprietatea, sa fie luat de guler si dat afara cu un sut in….
    Va veni si timpul va atasatul de la ambsada SUA sa fie trimis acasa, prin dispozitia autoritatilor romane, pentru amestec grosolan in afacerile interne ale unui stat suveran.
    Nu trebuie sa ne temem, atunci cand avem dreptate.

  36. @ blogideologic martie 12, 2014 la 7:03 am

    Ma inclin in fata dumneavoastra.

    Chiar daca am in vine sange de khazar…..mai nou…evreu….proportia de globule rosii romanesti este „un pic” mai mare…….fata de globulele albe khazare……..

    Drept pentru care imi scot si palaria in fata domniei voastre domnule profesor ruman Titus Filipas.

  37. Blogi,

    Lajos Kossuth a aplicat divide et impera divizind si deviind propria victima a filozofiei machiavelice .Interesul general al revolutie a alunecat pe latura nationalist-sovina . Pierzind sprijinul revolutionarilor romani din Transilvania a compromis sansele de izbanda ale revolutiei in sine!
    Nicolae Basescu un vizionar a sperat ca spiritul revolutiei este mai presus decit spiritul nationalist sovin maghiar!
    Intrebare : Cind s-a nascut iredentismul maghiar?

    Cris nici dumneata si nici de exemplu domnul Nastase , Antonescu si Sarbu Ponta nu inteleg situatia reala.

    Nu este nici o problema atata timp cit optiunile se schimba , problema este dezamagirea care nu va mai impinge la vot un mare segment de electori,reaintoarcerea unora in tabara votantilor lui Traian Basescu.

  38. Vsile
    Spuneti ca toata lumea il ataca pe Iohannis. Serios ? Cine si cand ?
    Ati mai auzit pe ceva in aceste zile vorbind despre Iohannis ? Nici macar pe liberali nu I-am auzit..iar dupa logica lui Doru Coarna, chiar si Antonescu il va desemna ca premier..pe Traian Basescu.
    😉
    Eu aud altceva, de am ajuns sa visez si noaptea numele celui mai atacat personaj politic din Romania..uneori ma trezesc subit, iar nevasta-mea imi spune morocanoasa: ,,iar ai vorbit in somn: Jos Ponta…jos Ponta…”
    😉

  39. @Luminita Arhire
    Nu-mi aduc aminte sa fi certat sau sa ma fi certat vreodata cu cineva pe blogul lui Adrian Nastase sau pe alt blog.
    Pe mine ma incanta faptu pentru ca, aidoma angajatilor de la antena 3,sunteti obsedati sa rostiti de cel putin 10 ori pe zi,numele lui Traian Basescu,facandu-i,fara sa vreti, foarte mult bine.
    Fenomenul este valabil pentru toti oamenii de succes de pe glob.Adversarii le pronunta numele de mult mai multe ori decat sustinatorii.
    Ai cumva impresia ca grupurile media care-I sprijina pe republicanii din SUA,il menajeaza pe Obama?
    De asemenea,de cartitorii de pe retelele de socializare,nu duce nici ”unchiul Sam” lipsa pentru ca ,asemenea voua,sunt obsedati ,de dimineata pana seara sa-i rosteasca numele.
    Ignoranta este cel mai puternic ”leac” atunci cand vrei sa-i faci rau cuiva.Numai ca voi nu puteti aplica aceasta reteta din moment ce va culcati noapte cu Basescu in gand si va treziti dimineata cu Basescu in gand.
    Un om politic este terminat,(vezi cazul fostilor presedinti:Iliescu si Constantinescu) sau nu conteaza,(vezi cazul politicienilor inodori,incolori,insipizi cum ar fi:Corlatean,Banicioiu,etc.),cand nimeni nu-I vorbeste nici de bine,nici de rau.
    Ca atare rugamintea mea este sa continuati. 🙂

  40. Vasile

    1) Mazare ori fasole io zic ca portul Contsanta nu are ce cauta la primaria Constanta. Asa cum nu merge nici prvatizat!
    2) In legatura cu amintirile tale : http://nastase.wordpress.com/2014/03/09/raspuns-la-o-replica/#comment-200335 sunt usor inexacte. Daca tii minte pe Ping-Pong erau cativa disperati ca se alege Nastase (pe langa previzibila votrorie la parlamantare) si disperatii aia se gandau la ceva cu bum-bum, scutieri, “maidan” (ca era epoca primului Maidan) babatier “sa ratam Europei”samd. SI ai aveam 3 dobitoci la serviciu (la puaza de trigarai) Astora ce este drept le-am explicat ca mai bi8ne voteaza pe Nutzu decat sa iasa la bataie.
    Ce-i drept ca nu imi inchipuiam ca un presedinte va forta constitutia fara rusine, va santraja incalcandf porice practica europeana si va impune pe ai “sai” . De atunci am inteles , “societatea in civil” chiar ca este o adunatura de papagali deghizata intr-una de maimutre deghizate in oameni “cu principii”

    Cat des[re mine in 2004 am votata Nastase wsi PSD. Si cred c a daca Nastase nu intircea spatele voturilor PRM iste devenea presedinte ( ce e drept urmau vreo 2 luni de „contestatie”)

  41. De Ce, Nu, Crin Presedinte ?

    Am simtit nevoia unei astfel de postari deoarece de cand Crin a intors armele si s-a urcat in monoxila ciuruita a basescului, nerealizand ca el ca el, dar trage si PNL-ul dupa el la fundul baltii, mai multa lume ma cearta ca ma dau la Crin.
    Dupa pirueta lui Tariceanu, liberalii, in frunte cu Crinu, il tin pe acesta de tradator. Treaba lor! Dar pe mine si pe alte multe milioane ca mine, care ne-am lasat mintiti de retorica antonesciana si care eram gata sa-l votam la presedintie nu ma intreaba nimeni cam cat ma simt de umilit, abandonat, batjocorit in crezul si speranta mea de mai bine etc de tradarea tulceanului? Ani de zile am vazut in Crin Antonescu solutia pentru un altfel de presedinte, un presedinte democrat cu aplecare catre valorile statului de drept si catre nazuintele neamului care i-ar fi dat votul. Motiv pentru care, uneori, desi sunt simpatizant al social-democratiei, am dat in Ponta, motivat de ideea ca USL-ul trebuie sa mearga inainte. Dar n-a fost sa fie! Dumnezeu a vrut sa ne arate calea si i-a luat mintile lui Crin care, ademenit cu zaharelul basit, a pus boticu’ si a dat-o cotita la 180 de grade lasandu-ma si lasandu-ne cu ochii in soare. Ori, in situatia asta, nu am cum sa intorc celalat obraz. Mi-ajunge cat s-a pisat basescu pe mine tim de zece ani ca sa mai suport o recidiva prezidentiala de aceeasi factura si facatura . Asa ca, NU, Antonescu presedinte !
    Si ca sa nu zica cineva ca as minti (nu pentru ca as avea nevoie de justificari, ci doar asa de amorul artei) iata cam cat de mult mi-a fost mie la inima acest om (stiu ca-i de tot rahatu’ sa ma autocitez, dar n-am alta solutie). Randurile care urmeaza au fost scrise cu putin inainte de Congresul (sau cum s-o numi) PNL in care Antonescu l-a bagat in umbra pe Tariceanu si a vituperat convingator despre codoasa batrana, basescu traian:

    Ai dat papionul pe basca de tractorist, nea Caline !

    Remarcabila initiativa realizatorilor emisiunii “Sinteza Zilei” de a oferi romanilor, la alegere, un menu de birt de cartier “varza afumata, dreasa cu “solutii a la Calin” versus “homar cu maioneza si aroma a la Crin” si asta in conditiile in care leit-motivul pupinbasistilor pana la moarte consta in refrenul lehamitizant “basescu n-are contracandidat !”.
    Apai aseara s-a vazut ca are si inca ce contracandidat!
    Revenind insa la confruntarea dintre cei doi, moderata excelent de Mihai Gadea, telespectatorul roman a avut ocazia sa vada un Calin frustrat pana la disperare de posibilitatea pierderii jiltului de presedinte al PNL si transformat in dascalul imaginat de Caragiale, preocupat de frecventa la cursuri a elevului si nu de rezultatele sale la invatatura si un Crin dezinvolt si dezinhibat, remarcabil in tinuta si retorica discursului si a ideilor pe care le-a transmis telespectatorilor, indiferent de zona politica de cantonare a simpatiilor acestora.
    In timp ce Crin si-a axat pledoaria avand ca tinta modelul de presedinte asteptat de o mare parte a romanilor cu drept de vot, oripilati de bularcaua numita traian basescu, bularca pe care au fost nevoiti s-o inghita pana la sastisire timp de mai bine de patru ani de zile, opozantul sau, cu o prestatie de model muncitoresco-hei-rupist, ne-a oferit imaginea inecatului ce se agata intru salvare de firul de pai.
    Si nu numai, in disperarea sa, a aruncat dracului papionul european de la gat, si-a pus basca tracoristului, activist de partid pe cap si mainile in solduri si a dat drumul unei tirade plina de acuze tatesti, de mahala la adresa opozantului sau, intrerupandu-l mai tot timpul, cu replici dezlanate si de prost gust, nerespectand disciplina si fair play-ul unei confruntari civilizate si de bonton, caracteristica unei anumite tinute cu care ne-au obisnuit liberalii.
    Ceea ce este ingrijorator pentru starea sanatatii lui Calin, este faptul ca acestuia i-a intrat in cap ideea ca toate meritele opozitiei sale tardive in fata lui basescu, din timpul guvernarii, s-ar datora prestatiei si angajamentului sau responsabil si calificat, amnezic insa brusc la faptul ca, acest lucru s-a datorat in proportie covarsitoare, ridicarii sale de la podea si apoi sustinerii in pozitie bipeda, de catre PSD, in principal, si a doi lideri liberali, respectiv Crin Antonescu si Ludovic Orban.
    In ceea ce priveste “solutiile pragmatico-economice” pe care el le-ar poseda in maneca si pe care acum le-a etalat doar la nivel declarativ, urmand ca ele sa fie produse salvator la momentul alegerii sale ca presedinte, iarasi a dat-o in bara.
    Cum mai poate fi credibil un fost Prim Ministru care, dupa ce a lasat o gaura de cateva miliarde de euro in visteria tarii, a fost cat pe ce sa se inece in rezervele de petrol din Marea Neagra, atribuite pe blat patriciului?

  42. Dacă toate cererile DNA adresate Parlamentului ar trebui aprobate, mă întreb de ce s-a stipulat în Constituție ca DNA să facă cereri.
    O cerere poate să fie aprobată sau nu, în urma analizării ei de către cel în drept s-o facă.

    La fel, la Primăria Capitalei: nu toate cererile de locuințe cu chirie la stat trebuie aprobate. Comisia care le primește analizează dacă cel care cere locuință cu chirie la stat îndeplinește condițiile legale: e sărac, nu a mai avut o altă/alte locuințe pe care să le fi înstrăinat (lucru pe care solicitantul îl certifică printr-o declarație pe proprie răspundere)…

  43. Zev,

    Pai dupa dragusanca obiectul de barfa ramane Johannis , de toti si de toata lumea.
    Coja/Gavlila a ajuns mare stea la Gandul publicind faptele abominabile ale lui Johannis ,traficul cu copii si organele acestora.
    Lui Coja-Gavrila ii pot spune eu unde este un copil dintre cei pierduti de parinti , adoptat de o familie americana de origine romana , surd din nastere practica tamplaria in propriul sau atelier!
    Ceilalti probabil or fi deja organe mature prin corpul lui Obama-Gitenstein sau Merkel!
    Gadea aseara il toca impreuna cu echipa si cu o abramburica mereu zambitoare in aplauzele unui public basist tot pe Johannis , Doamne Zev in ce lume traiti domnule in lumea lui Gavrila?
    Eu nu pot crede in scenariul apocaliptic in care PNLeul ar sustine o reintoarcere a lui Basescu in politica printrun guvern!

  44. Ghizoane,

    Esenta amintirilor ramane nealterata .
    Problema Nastase – PRM , parca nu este expusa corect.Sau uitam de mizeriile la care era expus Adrian Nastase prin atacuri directe sau indirecte
    de Vadim Tudor sau pe siteul personal a lui Ion Coja, parca „Rechizitoriul Vocilor din Public” un alt Ion Coja decit acela revopsit dupa 2012.
    Ce caliate aveau insa PRMistii, oamenii de rand colegii si vecinii nostri ? Pentru ca dati-mi voie sa contest o spalare de creier generala!

Dă-i un răspuns lui CentruAnulează răspunsul