Nu plecați. Suntem în breaking news

 

  • Va deveni PMP al patrulea membru român al PPE? În general, PPE are câte un singur membru din fiecare țară. Din România sunt deja trei membri: PNȚ-CD, UDMR și PDL. Va pregăti, cumva, PMP o fuziune cu vreunul din aceste partide?
  •  S-a speculat și pe tema că PNL și-ar dori să se „mute” de la liberali la „popularii europeni”. Nu cred. Îmi aduc aminte, totuși, de presiunile pe care le-a făcut Băsescu, în 2005-2006, pentru o fuziune între PD și PNL. Rezultatul a fost crearea PLD prin dezertarea lui Stolojan și fuziunea parțială cu PD. Așa s-a creat PDL – un fost partid social-democrat, fuzionat cu o „bucată” liberală și care a solicitat înscrierea la popularii europeni. Să nu întrebați care este ideologia PDL. Era, evident, până curând – ideologia prezidențială. Acum, nu știu…
  • Reamintesc un fragment dintr-un interviu „celebru” al lui Băsescu, din 6 ianuarie 2005, din Adevărul:

          ” Liliana Ruse: …ca observator independent, credeți că PNL și PD ar trebui să fuzioneze?

            Traian Băsescu: Cel puțin sufletește rămân pe soluția aceasta, și dacă aș spune că nu, aș  minți… Cred că trebuie să se facă fuziunea. Trebuie realizat un singur partid. După ce     PNL și PD își fac congresele acum, ar trebui ca februarie, martie, mai să fie perioada în  care cele două partide să analizeze soluția fuziunii și să o decidă„.

Credeți că s-ar putea ca Băsescu să reia această formulă? Eventual și cu PDL, dar și cu PMP? Credeți că Alina Mungiu-Pippidi și societatea civilă vor relua ideea din 2002-2004, aceea de a uni partidele de opoziție, pentru a lupta împotriva guvernului PSD? Se pare că cei zece ani de regim Băsescu au confirmat că, în 2004, am avut dreptate. Am ales „răul cel mai mic” dar „răul ăsta mic” a generat un imens haos.

82 de gânduri despre “Nu plecați. Suntem în breaking news

  1. Avem suficienti vicepresedinti liberali ? Avem ! Cum deschide unul gura , cum apare o problema … Astazi vi-l prezentam pe … Sorin Frunzaverdeeee !!! Partidul Liberal , prudent , doreste sa mai infofoleasca o vreme intentia de a intra in “marea familie popular-europeana ”, dar lui Sorin Frunzaverde nu i-a spus nimeni sa fie mai discret , asa ca domnia-sa afirma , cu subiect si predicat , ca se OCUPA PERSONAL SI NEGOCIAZA DEJA CU “FAMILIA ” .
    Presedintele liberal se grabeste sa precizeze ca SF nu are mandat . M-as intreba ,insa , daca este posibil ca intr-un partid un VICEPRESEDINTE sa negocieze fara mandat ceva ( si nu orice , ci afilierea la grupul PPE ! ) , despre care PRESEDINTELE nu are habar ? Sau mai exact , este acest lucru credibil ? As spune ca nu …
    Pentru ipoteza din finalul postarii dumneavoastra , cu absorbtia PNL-ului intr-o formatiune politica din care a plecat de putina vreme campioana absorbtiilor din Romania , as avea un mic scenariu , din categoria “Daca dorim sa revedem…”, posibil de derulat dupa ce opozitia va constata cu uimire cate lucruri si cate valori au in comun Blaga cu Antonescu , MRU cu doamna Udrea si Macovei cu Johannis , precum si ca sunt mai multe fineturi care ii apropie decat grozavii care ii despart :
    …Bucuresti , 5 noiembrie , 2014 ; sediul PNL+PMP+PDL+FC+ PNT-CD +altele , intre cele doua tururi de scrutin la prezidentiale . Opozitie unita , doamne inlacrimate in fundal , atmosfera solemna tip nenorocire … d-na Udrea in deux –pieces negru , lipsit de decolteu , sta in picioare . Pe scaun , in dreapta ei , Crin Antonescu , trist , marcat de o suferinta ascunsa … Discurs antologic al doamnei Udrea , din care se retin , din nefericire , doar ultimele cuvinte :” Draga Crin …” Analistii politici , in breaking-news-uri , remarca faptul ca , spre deosebire de giganticul sau predecesor din 2004 , doamna Udrea nu –si sterge lacrimile cu maneca si cu dosul palmei , ci scoate discreta din poseta sobra , o batista . Gestul este interpretat in fel si chip . Analistii nu au ajuns nici pana astazi la o concluzie …
    Istoricii ne spun ca au urmat 10 ani de progres si civilizatie ; nenumaratele guverne Traian Basescu au adus linistea sociala si bunastarea mult-asteptate …
    O singura neimplinire: se pare ca, in mod surprinzator , Antonescu Crin nu si-a castigat mandatul de europarlamentar si asta dintr-o neglijenta absolut stupida a unui functionar din Marele Partid Popular Civic Liberal Taranist Crestin si Democrat , care a uitat sa-l treaca pe lista !

    Apreciază

  2. Nu va suparati, autointitulata reprezentanta a Societatii Civile nu a fost votata, aleasa, ci autopropulsata.Ea ca si Cristian Preda au bravat, au slujit CDR si pe Emil Constantinescu, nu pt. principii, ci din interes, sarind in barca lui Basescu pt. a nu ramane pe tusa..Nu reprezinta intelectualii sau Romania Curata, ci teama de anonimat, oportunismul clasic, lipsa de echipa si de idealuri, de sacrificii si fapte concrete in slujba celor multi, napastuiti, mintiti si furati decenii si secole. Negativismul lor e lipsa de constructie, de organizare si sudura sufleteasca,, profesionala, intelectuala!Frustarile ii fac colerici, ipocriti,invidiosi, agenti electorali= gica contra, cand ei nu ajuiona.ng la bucate ;I n-au cutitul in mână.Nu-i mai asculta nimeni, pt ca nu-i inteleg, nu sunt sociabili, n+au darul de a inaripa, a innobila, a insufleti!
    2.Daca dupa 25 mai Blaga nu obtine un scor de minim 7-8 parlamentari europeni, va fi silit sa demisioneze si PMP si PDL vor fuziona. Arbitru va fi Antonescu daca nu va face primul pas spre Blaga.Pavelescu=o gluma]n PNT pt. care Maniu si Coposu n-au somn!
    3. Dreapta nu se poaste uni ca in 1996 decat pe greselile stangii!

    Apreciază

  3. Z tu-ţi dai seama ce penibil eşri ?!
    Devii de-adreptul greţos !
    P.S.
    „Pe Antonescu, are cine sa-l atace, slava domnului. (Z)”
    Te pomeneşti că eşti mândru că te numeri printre ei ….
    Jalnic !

    Apreciază

  4. Ulciorul

    de Omar Khayam

    Ramai sa mai ciocnim o cupa
    La hanul vechi de pe coclauri
    Caci pentr-un vin si pentru tine
    Mai am in san trei pungi cu aur
    Ramai sa ne-alungam tristetea
    Si setea fara de-alinare
    Cu vinul negru de la hanul
    Din valea umbrelor fugare

    Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
    Din care bei infrigurata
    E faurit din taina sfanta
    Din taina unui trup de fata
    L-a faurit candva olarul
    Cel inspirat de duhul rau
    Din taina unui trup de fata
    Frumos si cald ca trupul tau

    Inmiresmeaza-te frumoaso
    Ca pe-un altar de mirodenii
    Cand zarea-i plina de albastru
    Cand lumea-i plina de vedenii
    Si-atat cat darurile noastre
    Mai au pe margini bucurii
    Caci maine in zadar vei bate
    La porti de suflete pustii

    Ca maine-om putrezi-n morminte
    Uitati nepomeniti de nimeni
    Caci maine vor veni olarii
    Sa fure lut din tintirime
    Si trupul tau care mi-e astazi
    Cel mai iubit dintre limanuri
    Va fi un biet ulcior din care
    Vor bea drumetii pe la hanuri

    Apreciază

  5. Da se pare ca mesajele de aici again goes ashtry! However,

    Trebuie sa recunosc ca decizia curtii lui Traian took me aback!

    Sa dai un asemenea veridict de catre proprii tai coechiper este deja pentru traian Basescu un vot de blam, el alaturi de partidele lui fiind initiatori si sustinatorii plangerii respective. Pentru Blaga, asa cum spunea pe undeva fara sa vrea Zev si pe alt segment este o discreditare directa.

    La fel si pentru Ponta care a pupanmiini murdare care l-au avertizat pe Basescu ca nu-i momentul sa destabilizeze inca o data tara.

    Acum fara opozitie , cu execeptia celei critica a lui Antonescu , intrun USD dominat de bancnotele mari ale dolarului PSDisi , dl. Ponta va putea aplica mai bine solutiile social de stanga alaturi de doleantele UDMReului intro Romanie mai mica pentru romani si mai mare pentru anume nationalitati ai caror leaderi stapanesc politicile favorizante semenilor pe care ei ii reprezinta..

    Apreciază

  6. asta nu poate decat sa-mi confirme parerea ca „suceala” lui crin a fost sugerata de catre departamentul de stat al sua in schimbul sustinerii la prezidentiale. doar ca ce sa vezi…teapa!

    Apreciază

  7. Stimata Gazda,

    Si eu cred ca este gandita o „adunare” a opozitiei astfel incat, „atunci”, sa fie usor de retinut si cumva, depersonalizat…cand zici „opozitia democratica” este altceva decat pmp, pdl, pnl, fc, pnt cd, etc….

    Acuma sa vedem , deocamdata, liberalii se alinta, fac mauri, asta din cauza ca prin alianta cu psd, le-au crescut semnificativ procentele, asa ca se lasa o leaca mai greu….:) 🙂 ca si presedintele lor….:) 🙂

    Dupa alegerile pentru parlamentul european, este posibil ca scenariul sa sufere , totusi, modificari….si sa fie lasati drakului din brate cu totii….urmeaza sa vedem, depinde si de psd.

    Acum, am si eu o nedumerire : de ce toata lumea il ademeneste pe Ponta, tanarul si promitatorul nostru PM, sa candideze pentru Cotroceni?

    Oare, este el la varsta si experienta necesare ca sa se retraga la Nitzu Vasile (depou de troleibuze ITB, pe timpul comunistilor, nu stiu daca mai exista si nu a fost retrocedat si s-au construit vile cu WC in curte 🙂 🙂 🙂 ?!

    Daca dorim un presedinte care sa respecte atributiunile conferite de Constitutie, apoi acela trebuie sa nu „faca” in sens basescian nimic, in nici un caza sa se substituie primului ministru.

    Cui i-ar folosi ca Ponta sa dispara din peisajul executiv la varsta frageda de 40 de ani, tocmai cand ar trebui sa performeze si mai bine ca PM?! Pai, eu cred ca in nici un caz prietenilor psd….:) 🙂

    Asa, atat despre Ponta.Dar cine?! Nu este greu de vazut.Exista candidati, se va alege unul , care sper sa nu fie, totusi Tariceanu. Iar imi aduc aminte cu placere de Nea Nicu Vacaroiu, ce calm si tihna era in scurtul rastimp cat a fost presedinte interimar.Asa un om, potolit, nu se gaseste frate in toata Romania?!

    In caz ca se alege Oprescu, care este un candidat valabil, atunci trebuie sa-si cristalizeze discursul ca este cam evaziv….

    Cu stima.

    Apreciază

  8. Azi a fost o zi foarte frumoasa si fiind liber nu am putut rata ocazia de a merge la pescuit.Spre seara,m-am intors acasa,(cu coada intre picioare pentru ca nu am prins nimic 🙂 ) si pentru ca sotia se uita la un film pe HBO,mi-am zis…hai sa dau o raita pe internet.
    Intrand pe blogul lui Adrian Nastase,l-am descoperit pe ZeV,sarind intr-un picior de bucurie pe aici.
    Zic:”vai de mine,doar nu o fi picat nava cu care s-a intors Traian Basescu de la Congresul PPE”!
    Ii zmulg sotiei telecomanda din mana si disperat dau pe canalele de stiri.
    Pe B1 TV,reclame,pe Antena 3,reclame,pe Realitatea TV,ce sa vezi? Traian Basescu era,(cred),cu nepotica la frizerie.Foarte tonic,foarte fericit,foarte implinit,la fel cum cum a fost si ieri si alaltaieri.Starea unui om caruia i-au iesit toate,mult peste asteptari.
    Citesc mai linistit si atent ceea ce a scis ZeV,apoi realizez despre ce e vorba.
    Offffffffff!!! Draga prietene ZeV:tu nu ai dormit noaptea trecuta,iar azi n-ai pus mancare in gura pana nu ai aflat decizia CCR.
    Pai eu am scris 2 sau 3 mesaje prin care am incercat sa te linistesc pe tine,pe fratii si surorile tale de suferinta de pe blog.
    Pai nu avem,noi basistii asteptari de la Traian Basescu pe cat aveti voi temeri.Nu-i sufficient ca a reusit,saptamanile astea, sa tranteasca la pamant o alianta de 70%? Nu-i suficent ca a reusit sa treaca PNL in opozitie si cu ce zestre?Niciodata in existent sa post-decembrista. PNL nu avut atatia parlamentari,presedinti de consilii judetene,primari,consilieri locali.
    Stiai ca PNL+PDL, au impreuna aproape 60% din alesii locali,(raportat la numarul de locuitori)? Stiai ca in 29 de judete s-a refacut alianta D.A.?
    Ti se pare putin lucru? Ti se pare putin lucru sa rupi jumatate din armata adversarului si s-o mai si intorci impotriva sa?
    Acum nici Basescu nu-i ”superman” sa resolve si PNL si PSD dintr-un singur foc.Mai sunt 9 luni pana la alegerile prezidentiale,adica timp berechet. 🙂
    Sunt 58 de grei ai PSD,(oameni de la varf si baroni locali),ale caror dosare penale sunt la ”ultima strigare” in instanta,(dupa cum ai observant,in ultimii 3 ani,DNA ,a reusit sa instrumenteze in mod profesionistl dosarele penale,iar rezultatele le cunoastem cu totii).Intradevar,din 2005 si pana prin 2008,s-a mers destul de greoi,dar mi se pare normal.Pana la castigarea alegerilor de catre Traian Basescu,procurorii nu au anchetat inalti demnitari sau functionari publici. Intre timp,procurorii au dobandit experienta,au curaj,au determinare,iar colaborarea DNA& SRI,este ”D-zeu pe pamant”,in sensul ca nu scapa nici pasarea cerului.
    Apoi exista acel dosar cu ordonanta ASF,si din cate am vazut in aceste zile,NU ESTE GLUMA,DIMPOTRIVA,E GROASA RAU DE TOT.
    Sunt 1000 de pagini de interceptari telefonice si ambientale si deocamdata in mass-media au aparut doar ”picaturi”.Toate drumurile duc spre Victor Ponta.Am vazut aseara ca cei de la antena 3,i-au lasat din brate pe Daniel si Laura Chitoiu,incercand sa sugereze ca Ministrul de Finante,l-a indus in eroare pe Victor Ponta atunci cand a semnat acea ordonanta de urgenta.
    Si daca ar fi asa,sti cum se cheama? Neglijenta in serviciu.
    Imagineaza-ti ca atat Radu Rusanu cat si Laura si Daniel Chitoiu,risca ani grei de puscarie pentru ceea ce au facut ceea ce-i oblige sa coopereze cu autoritatile.N-am nici o indoiala ca Daniel Chitoiu are multe a le povestii procurorilor:de exemplu,cum a reusit un infractor de drept comun precum Gruia Stoica ,(aproape),sa puna mana pe CFR Marfa.
    Dar ceilalti ministri liberali,acum ca au fost aruncati de la guvernare,crezi vor tacea? Asa cum am scris,eu am fost convins pana in ultima clipa ca Ponta o sa-l accepte pe Klaus Iohanis,ministru de interne si vicepremier,(posturi care ,oricum,erau in ”parohia” liberalilor) chiar daca asta ar fi insemnat sa inghita o ”broasca” mare si amara.
    Guvernul Ponta avea in parlament o majoritate mai mult decat confortabila si foarte sigura,rezultat al vointei populare exrimate in 2012,o majoritate cu care ar fi putut sa mute muntii din loc.
    Acum dispune de o majoritate ”carpita” si foarte nesigura,in care,cel putin 100 de parlamentari ,(cumparati de ”generalul izmana” de pe unde a apucat),sunt dispusi sa incline balanta in partea cealta cand simt ca ”se impute branza”.
    E mai bine pentru Ponta sa aiba de-a drepta sa un minstru de la UDMR,in locul unuia de la PNL?
    Oricat s-ar straduii angajatii antenei 3 sa explice publicului restrains pe care-l are ca negrul e de fapt alb,ca steagurile unei minoritati sunt de fapt steagurile unor comunitati:NU TINE.
    Eu nu vorbesc in numele romanilor ca altii de pe aici,eu vorbesc in numele apropiatilor,(total dezinteresati de politica):PONTA A PREFERAT UN UNGUR IN LOC DE UN SAS…asta s-a retinut,in jurul meu ”nepolitizat”.
    Voi continua!

    Apreciază

  9. Dacă uităm răul făcut asupra noastră înseamnă că ne desconsiderăm pe noi înşine ca naţiune modernă. Cinci milioane de români au dispărut din ţară după dezatrul naţional românesc ce s-a chemat (se mai numeşte încă eufemistic aşa) “revoluţia română din decembrie 1989”. De uităm, ne merităm supranumele de “stupid people” pe care ni l-a ataşat ca etichetă de naţiune alogeno-cominternistul Silviu Brucan imediat după evenimentele regizate din exterior, dar petrecute la noi, în decembrie 1989. Atunci noi am împuşcat doi bătrâni în ziua de Crăciun. Am considerat că făcuserăm un gest sublim, cu semnificaţie planetară!

    Apreciază

  10. Sa speram ca nu o sa uitam niciodata de cei care au condus aceasta tara numai pentru interesele ei lor si ne-au umilit si ne-au adus inapoi in timp.

    Apreciază

  11. basesc A Scos Constitutia La Produs European !

    Vazand chiombila ca violurile sale publice aplicate fara pic de pudoare (daca nu altceva) Constitutiei Romaniei au ajuns sa nu mai trezeasca nicio reactie in Romania, ce credeti domniile voastre ca s-a gandit (de parca ar putea sa si gandeasca euglena dracului?) : “Ia s-o iau eu pe coana Constitutie si, pe modelul proxenetilor mioritici, s-o scot putin la produs si afara din tara, ca vaz ca ie la moda sa incurajam turismul erotic !”.
    Zis si facut!
    A luat-o pe tanti Constitutie de par si a dus-o in suturi (ca sa stie cine este pestele) tocmai la intalnirea europeana a popularilor, unde le-a facut acestora o demonstratie live de sex total si fara carcnire din partea victimei cu saraca Mama Legilor din Romania. Cu alte cuvinte trogloditu’, din pozitia sa neutra de artbitru intre partidele din Romania, s-a apucat sa bage la greu si cu oralul dat la maximum clipuri publicitare, recomandand cu caldura noul sau partid de nici unu la suta, Miscarea Populara, celor care au probleme fie cu hemoroizii, fie cu vezica. Si asta deoarece a vazut ca orisicat a incercat el cu ocazia jelaniei Udraresei la CC, pe motiv de neconstitutionalitate a guvernului Ponta 3, sa faca in tara pe agentul electoral, romanii au ras si cu curu la o asa nastrusnicie, aratandu-i mijlociul si spunandu-i sa nu mai manance cacat deoarece un partid care nu exista in Parlament, recte Miscarea Populara, nu are cum sa iasa cu jalbe in protap adresate slugilolr de la CC.
    Asa ca macar popularii europeni sa stie ca el face tot posibilul pentru ca tuta de fixa sa reintre la viitoarele alegeri in Parlamentul European.
    Lasand caterinca la o parte, macar asa de amoru’ artei, nu gaseste se nimeni in tarisoara noastra draga sa convoace ambasadorii straini la Bucuresti si sa-i informeze ca un asemenea discurs este o incalcare grava a Constitutiei tarii, mai ales ca-i recidiva, ea fiind suficienta pentru o noua “lovitura de stat’ data de Parlament ? 🙂

    Apreciază

  12. Venind secolul XIX, atingem universalitatea în cultura română prin Ideologia primară şi prin Epistema de modernitate (aşa cum este aceasta definită de către Michel Foucault). În cultura noastră medievală, atingeam universalitatea prin Isihia.

    Apreciază

  13. Ei, și, fiindcă DNA nu mai are interceptări cu „dare și luare de mită” prin telefon, a trecut la „abuz în serviciu”.
    Ăsta e inepuizabil și nebulos precum „subminarea economiei naționale”. Aici poți să bagi cu toptanul miniștri, șefi de agenții, de autorități, de regii autonome, prefecți…
    Să te ții de-acum încolo abuzatori!

    Mi-e dor de perioada 2009-2012 când nimeni nu dădea și nu lua mită, nimeni nu deturna sau delapida fonduri publice, nimeni nu abuza și nimeni nu era abuzat…
    Aș putea s-o numesc pe drept cuvânt Epoca de Aur.

    Apreciază

  14. @ Marian Nicolae:

    Viața domnilor fără noi e posibilă, dar tristă.
    viața noastră fără domni e posibilă, dar tristă.

    Așadar, „ce bine că sunt! ce minune că ești!”.

    (Am o rezervă totuși: chiar așa? orice proastă/prost lângă tine, numai să fie cineva cu care să te uiți la televizor?).

    Apreciază

  15. @ blogideologic martie 9, 2014 la 6:57 am

    Eticheta de „stupid people’ atasata poporului roman, nu se potriveste cu realitatea. Mai degraba „innocent people” ar fi mult mai aproape de adevar.

    Noi romanii suntem cunoscuti ca cel mai cinstit si drept popor dintre traci.

    Ca sa vorbesti aceeasi limba cu Imperiul Khazar, trebuie sa fii cel putin tot atat de parsiv si de curva…pardon pentru expresie, ca si cei care fac parte din Imperiul Khazar…..daca nu chiar mai curva si mai parsiv decat acestia….

    De aici vine vorba daca esti bun esti…prost…..
    ASTA CA SA DAM CEZARULUI, CE-I AL CEZARULUI……

    Apreciază

  16. sadicu
    Daca intr-adevar ati citit (d-ta si ceata de basisti care te asista ,,dezinteresat” de la spate) cu atentie ce scriu, este un pas inainte, pentru voi, basistii, despre care eu inca ma incapatanez sa cred ca sunteti romani, nu surogate pepeiste, sau cai troieni/traieni ai steinilor de la Proprietatea.
    Sper ca d-ta sa continui neabatut pe acest drum lamuritor de realitate. Nici nu este absolut necesar sa recunosti adevarul, sau sa admiti ca te inseli, nu are nicio importanta..doar citeste si iar citeste.
    Eu si Victor vom …continua. (Z)
    Totusi, daca ai citi cu ceva mai multa buna credinta, ai realiza ca ceea ce am scris inainte de circul vostru jalnic si implicit de decizia CC (previzibila chiar si pentru un neuron functional), coincide apropape pana la suprapunere cu ce am scris DUPA.
    Acea decizie , nu a facut altceva decat sa confirme asteptarile noastre calme(cei cu repere logice ceva mai solide), nu sa imprastie prezumtive (in mintile voastre virtualizate) asazise ,,temeri”.
    E suficient doar sa deschizi Constitutia si sa citesti…exact asta au facut si judecatorii CC, nimic altceva..nu de alta, dar riscau sa fie acuzati de vreun stein de ,abuz in serviciu”, ca tot este la moda mecanismul de import made in SUA destinat a netezi cu ,,intentii bune” drumul lui Chevron & Co in Romania. (Z)
    Cat despre Basescu, cum am spus de nenumarate ori, acest om inteligent, malefic si/dar smecher nu are si nu a avut niciodata prieteni…a avut doar dusmani si pioni de sacrificiu.
    La fel a procedat si cu voi, spunandu-va cam asa
    ,,ATENTIE LA MINE, PORTOCALICI SI POPOLARI: sarim impreuna la semnalul meu de pe promontoriu in mare si vom cadea in ,,sus”…..va spun eu, taticul vostru, deci trebuie sa ma credeti” ( 😉 )
    1..2…3!
    Ce se intampla ? Uauu…Base a ramas singur, la locul lui, simuland saritura.
    Voi, Continuati !
    😉 😉

    Apreciază

  17. ps-sadicule
    Vad ca ai facut o obsesie, stimate coleg, dar sunt nevoit (fara regrete) sa te dezamagesc…sunt casatorit cu o femeie. Nu cred, fara selectie naturala, in ,,valorile” de import.
    😉

    Apreciază

  18. Maximmouse
    Foarte corect…viitorul lui Ponta dpdv politic se leaga mai solid de calitatea de premier, cel putin, in acest moment. Are timp berechet, este mult mai tanar decat Basescu. (Z)
    Cei care il ,,imbie” pe Victor la Cotroceni, sunt oamenii care nu-i var binele, atat din afara, cat si din interiorul PSD.
    😉
    Un premier puternic, care strange incet incet surubul fiscalitatii si isi propune realmente sa lupte cu evaziunea fiscala, cu siguranta, genereaza opozitie transpartinica.
    La Cotroceni, ei stiu ca Victor nu va putea face ce a facut Basescu, chiar daca Constitutia i-ar permite..pur si simplu nu-i permite ,,constitutia” sa morala. Asta e problema oamenilor morali…sunt mult mai putin liberi decat ceilalti in luarea deciziilor.
    Oricum, Ponta vede corect lucrurile: presedinte si premier de culori politice diferite. In aceasta perspectiva, mi-e foarte greu sa cred ca Antonescu mai are vreo sansa la oricare dintre cele doua inalte demnitati.

    😉

    Apreciază

  19. Eu vad si parte buna a conflictului din Ucraina.
    Administratia Obama,(nu cunosc motivele),a neglijat pana acum relatia cu Europa.De asemenea,criza economica si financiara din ultimii ani,a contribuit la bulversarea relatiilor dintre statele membre ale Uniunii Europene.Mesajul comun si unitar al UE a fost inlocuit cu mesajul ”pe mai multe voci”.Era firesc ca Rusia condusa de dictatorul Vladimir Putin sa profite de toate aceste vulnerabilitati.
    Prezent la congresul PPE,Traian Basescu,a tinut un discurs in care a afirmat,printre altele,ca Moscova nu se poate impaca cu gandul ca republicile independente,desprinse din fostul URSS,nu mai apartin Rusiei.
    In consecinta,sfidand toate tratatele internationale,(pe care insusi Rusia le-a semnat),isi permite sa intervina militar violand granitele altor state ,asa cum a procedat Germania nazista condusa de Adolf Hitler.
    Am intes,regimul condus de Vladimir Putin nu recunoaste legitimitatea noii puteri de la Kiev. Asa,si? Este strict problema statului independent si suvernan numit,Ucraina,respectiv a cetatenilor acestei tari.
    Mai mult,Rusia trimite trupe in Crimea,motivatia fiind,protejarea etnicilor rusi.Intrebare:cine a agresat populatia rusofona din Crimea?
    Ce-ar fi daca intr-o buna zi,reprezentantii regimului de la Budapesta ar declara ca nu recunosc puterea de la Bucuresti si in consecinta,ar trimite trupe in Covasna si Harghita ,motivul fiind apararea comunitatii maghiare de acolo?
    Care,cred eu ca este partea pozitiva a conflictului din Ucraina.Cu siguranta,americanii vor revenii in Europa.
    Pe de alta parte,in fata pericolului reprezentat de Rusia,tarile din UE vor strange din nou randurile.
    Este foarte bine ca,incet,incet, intrega comunitate internationala se mobilizeaza impotriva Rusiei.
    Nu cred in razboi,(nici cald,nici rece),insa sunt convins ca sanctiunile economice si financiare,vor determina ursul de la este sa se retraga in barlog.

    Apreciază

  20. Când n-ai solutii folosesti teroarea … Ce poti sa astepti de la un nebun si un procuror ingust la minte ?

    http://www.realitatea.net/guvernul-pune-fiscul-si-inspectia-muncii-pe-capul-firmelor_1395355.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

    p.s. Stiu ca se vor gasi 2-3 neghiobi frustrati ( Maximouse , george ban , etc. ) care se vor bucura de astfel de vesti ! De aceea si suntem unde suntem , ca popor …

    Apreciază

  21. sadicu
    ,,Am intes,regimul condus de Vladimir Putin nu recunoaste legitimitatea noii puteri de la Kiev. Asa,si? ”
    ADAUG:
    Am inteles,,regimul condus de pucistii lunetisti ilegitimi de la Kiev nu vor recunoaste legitimitatea referendumului din Crimeea. Asa,si?
    😉
    ps
    Americanii NU vor veni in Romania mai mult decat au facut-o:
    avem deja o baza anti-ciori la Deveselu si un Stein la Fondul Proprietatea care ne ofera ,,privilegiul” de a nu usura de cateva zeci de mii de euro pe luna, marte si pamant.. Este exact ce si-a dorit unchiul Sam.
    Vrem mai mult ?
    ,,Pofta-n cui, romanule. Viza ? Hmm…dupa ce eliminati din Constitutia voastra depasita, sintagma neocomunista/neofascista de ,,stat national, unitar si indivizibil” :
    (Z)

    Apreciază

  22. ps
    sadicu
    Maghiarii din Romania s-au simtit mult mai incurajati de interventia americana din Serbia, care a generat precedentul Kosovo.
    De aceea Traian Basescu NU a recunoscut provincia Kosovo ca stat independent de Serbia.
    Mai sustine acest lucru, in prezent, Traian Basescu ? Ce informatii ai , sadicule ? Eventual, intreaba un ,,prieten”.
    😉

    Apreciază

  23. @ Cris martie 9, 2014 la 12:17 pm

    Cum e vorba aceea ?
    Cine se aseamana se…aduna….

    Asa ca posibilitatea ca un …prost sa fie cu cineva cu mult mai inteligent, decat el, impreuna in fata televizorului este destul de mica.

    Totusi, pierdutul timpului in fata TV nu este ceva foarte…inteligent….

    Apreciază

  24. […] De ce se agita madam Udrea cu PMPul?De fapt nu ea .(Ea nu este decat o papusa de la teatrul de papusi.)Ci cei care au conceput aparitia unui nou partid.Citind blogul lui Adrian Nastase mi-a picat fisa:vor unire cu unul din partidele care fac parte din PPE cea mai probabila fiind cea cu PNT-CD ,care pe harta electorala ,practic, nu exista. Link:http://nastase.wordpress.com/2014/03/07/nu-plecati-suntem-in-breaking-news/ […]

    Apreciază

  25. Crearea USL e „meritul” lui Băsescu.
    Destrămarea USL nu e.
    În momentul în care atitudinea anti-Băsescu nu a mai fost prioritară pentru că el nu mai contează, în momentul în care pe primul plan a trecut competiția dintre PNL și PSD ca entități distincte și extrem de diferite, USL nu a mai servit la nimic, dimpotrivă, a început să stânjenească.

    Apreciază

  26. În februarie Băsescu a afirmat că la prezidențiale îl va vota pe Antonescu.
    În mai va spune că – pe Ponta.
    În iulie – pe Ungureanu.
    În septembrie – pe dracu știe cine-i va trece prin capul lui sec…
    Cine pune bază pe ce spune ăsta? A zis el vreodată de două ori același lucru?

    Apreciază

  27. Cris,

    Sec NU diabolic DA!

    Zev,

    Amesteci interesele nationale cu doctrina de partid omitind si exceptiile , UDMR nu are doctrina ci doar interes.
    Este insa periculos ca Sarbu&Co. nu doreste sa prevada riscurile idar nici cel putin aici dl Nastase nu trage un semnal de alarma !

    Si totusi putem invata cite ceva de la imaturii nostri parinti de tip nou americani!
    Respectul fata de politic!

    Citeam pe un poster urias:

    Hillary will not go for next election!

    The doctors discovered a tumor on the brain on the recent colonoscopy!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s