Cele două Ucraine

Acesta este titlul editorialului meu de azi din Jurnalul National. Editorialul poate fi citit aici.

 Cum se numește ceea ce s-a întâmplat, în ultimele săptămâni, în Ucraina? Revoluţie, lovitură de stat? Dacă este revoluţie, ea este tot portocalie sau face parte dintr-o nouă generaţie de mișcări „revoluţionare”, de după Primăvara arabă?

În 2004, după primul tur de scrutin (echilibrat) – 41,96% din voturi pentru Iuscenko și 41,37% procente pentru Ianukovici (care era și premier) –  în al doilea tur raportul a devenit 51,49 pentru Ianukovici (premierul în funcţie!) faţă de 48,51% pentru Iuscenko.

 Nota bene. La alegerile prezidenţiale din România, din 2004, în primul tur, eu am obţinut 41% din voturi iar Băsescu 33%. Actualul președinte, pe modelul de la Kiev, a invocat fraudarea alegerilor – ceea ce s-a dovedit o minciună – și, în circumstanţe complexe, în turul al doilea, raportul de voturi s-a schimbat (?) 51% pentru Băsescu și 49% pentru mine. Dacă aș fi cerut renumărarea voturilor, probabil că am fi avut în București un „euromaidan”!

 Să revenim… În 2004, în Ucraina, sub presiunea străzii, Curtea Supremă a decis un al treilea tur de scrutin ( de fapt, repetarea celui de-al doilea), în care Iuscenko a obţinut 54,05% din voturi. S-au făcut multe analize în legătură cu pregătirea minuţioasă a „revoluţiei” din Ucraina (culoarea portocalie, finanţarea, rolul ONG-urilor „neutre” – gen Freedom House, Open Society Institute – rolul serviciilor de informaţii, logistică – lasere, echipamente de sunet). De asemenea, au fost analizate, pe larg, mișcări de același tip în Georgia (în 2003) sau, anterior, cu ocazia alegerilor din Serbia (mișcarea anti-Miloșevici) sau în România (de ce oare s-o fi îmbrăcat, pentru prima dată, Traian Băsescu în portocaliu, la campania pentru alegerile locale din București, în vara lui 2004?) Este evident, oricum, că aceste mișcări – construite în jurul alegerilor parlamentare sau prezidenţiale – pentru a le orienta într-o anumită direcţie – reprezintă confruntări geo-strategice în spaţiul fostei Uniuni Sovietice sau în zona fostului spaţiu de influenţă al Uniunii Sovietice.

Așa cum scriam și cu alt prilej, iniţiativele din cadrul Parteneriatului estic al UE (susţinut de SUA) reprezintă, pentru Rusia, în esenţă, extinderea doctrinei Truman (de „îndiguire”) de la periferia sistemului comunist de după război (Germania de est, Cehoslovacia, Polonia) la zone interioare ale fostei URSS, ceea ce s-a întâmplat recent la Kiev și în Crimea.

În condiţiile actuale, unitatea Ucrainei este atacată din interior (de diferitele grupuri etnice), dar și din afară (să nu uităm că în Crimea se găsește o mare bază navală a Rusiei).

Evenimentele din ultimul timp au evidenţiat existenţa a două Ucraine, separate în opţiunile lor de istorie, etnie, rude, educaţie. Pentru a-și păstra unitatea și a ieși din jocul marilor puteri, ucrainenii ar trebui, în primul rând, să depășească, ei înșiși, acest clivaj. Înţelepciunea și diplomaţia ar fi principalele arme.

54 de gânduri despre “Cele două Ucraine

  1. @ Cris
    O îmbârligătură şi mai mare, apropo de liberalism: “Negative Externalities and Sen’s Liberalism Theorem” (Externalităţi negative şi teorema liberalismului, a lui Amartya Sen).

    Apreciază

  2. Ce declara un parlamentar german aflat in opozitie:

    „Parlamentul regiunii Crimea a hotarat in unanimitate unirea cu Rusia, si vrea sa cheme populatia la un referendum pe 16 martie. Guvernele UE vor spune acum ca un teritoriu nu se poate pur si simplu dezlipi de un stat, nici macar printr-un referendum. Ele au permis insa acest lucru albanezilor din Kosovo, insa nu si Bascilor. Din punctul de vedere a dreptului international treaba asta nu e arbitrara. Ce au voie unii au voie si altii. Sau daca nu au voie unii nu au nici altii.

    Kissinger are perfecta dreptate cand reproseaza occidentului ca demonizarea lui Putin nu e o strategie, ci un alibi care sa acopere inexistentza unei strategii. Cu atat mai fatala e sustinerea pe care UE si SUA o acorda noului guvern ucrainian, cu toate ca din el fac parte sase fascisti.

    Si de ce sunt blocate doar conturile lui Ianukovoici si a 17 oameni de incredere ai lui si nu si a altor oligarhi miliardari”.

    Dr. Gregor Gysi – Seful fractiunii „Die Linke” din Bundestag

    Apreciază

  3. @ Cris
    În enumerarea pe care aţi făcut-o, l-aţi plasat pe Nicolae Manolescu “ultimul pe listă”. Foarte bine ! Faţă de toate celelalte nume dinainte am mare stimă. Nicolae Manolescu este un personaj care s-a remarcat doar prin faptul că a câştigat o grămadă de bani prin mijlocirea Uniunii Scriitorilor. Asta s-a întâmplat şi înainte de 1989, şi după 1989. După 1989, ne anunţase că pregăteşte o revistă de Studii Culturale. Eu o aştept şi acum. Dar faptul simplu că revista aceea n-a mai venit demonstrează pregnant limitările sale culturale majore. Apoi, Nicolae Manolescu a dat girul său de autoritate larg recunoscută în România infamului număr 265 al revistei DILEMA gestionată de mediocrul intelectual Andrei Pleşu. S-a încercat acolo, literalmente, desfiinţarea lui Mihai Eminescu în sensul de valoare pentru cultura românească! Fără să se considere serios în revista DILEMA vreuna din temele majore pe care Mihai Eminescu le propunea ca noutate absolută pentru cultura românească ! De exemplu, includerea sensului pentru VOINŢĂ în categoria numenalului. Era aceasta şi o distincţie clară pentru societatea Junimea din provincia Moldova. Pe la începutul aceluiaşi veac XIX, în Ţara Românească, intelectualii munteni utilizau Ideologia lui Destutt de Tracy (vezi şi http://blogideologic.wordpress.com/2007/12/08/ideologia-scolilor-centrale/ ) în căutarea sensului pentru VOINŢĂ în acord cu Epistema modernă. După Gramatică şi Logică, Destutt de Tracy îşi propunea să scrie un ‚Tratat despre voinţă şi efectele sale’. Nu a reuşit să termine decât prima parte, intitulată Traité d’Économie politique. Din felul cum era formulată intenţia, putem deduce că Destutt de Tracy căuta motivaţiile pentru actele decizionale în economie. Aceasta îl atrage probabil şi pe Karl Marx să îi citeze frecvent cartea. Karl Marx îl considera pe Destutt de Tracy a fi doctrinarul burghez quintesenţial, deoarece lega ideea burgheză de proprietate cu ideea psihologică de personalitate ! Îmi place aforismul filosofului francez Stéphane Vial : “Calculatorul şi simularea suspendă modul de a fi stoic.” El spune mai multe aici http://www.franceculture.fr/player/reecouter?play=4704196 , printre altele vorbeşte despre lumea numenală. În perioada interbelică exista un profesor de filosofie, Fanu Duţulescu, la liceul Fraţii Buzeşti din Craiova care practica insistent, şi chiar pedagogic, pentru intelectualitatea oraşului, distincţia dintre numen şi fenomen. Văd aici http://en.wikipedia.org/wiki/Noumenon că în cartea „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, Schopenhauer considera „voinţa” despre care vorbea domnia sa, şi în care credea Mihai Eminescu, ca aparţinând categoriei numenului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s