„Euro-maidan” la București?

Anul 2004 – Revoluție portocalie la Kiev. Modelul este preluat,  în același an, de Băsescu și de Alianța DA la București.

Anul 2014. Schimbarea, în condițiile cunoscute, a puterii politice la Kiev. Dezertarea PNL de la guvernare și procedura de remaniere reprezintă pretextul pentru Băsescu și pentru partidul său – PMP – pentru a forța o schimbare a guvernului Ponta prin formule asemănătoare celor de la Kiev? Cel puțin asta ar rezulta din intenția de a ataca la Curtea Constituțională o eventuală remaniere (și deci păstrarea aceluiași premier și aceluiași program de guvernare) combinată cu declarația lui Cristian Preda, reprezentantul PMP, care anunța duminică, la ora 13.00, că dacă Ponta nu-și dă demisia pentru a-i permite lui Băsescu să numească un alt candidat de premier, atunci ei vor ieși în stradă. De fapt, vor merge în fața guvernului. Reamintesc și faptul că, recent, Băsescu își manifesta intenția de a scoate oamenii în stradă.

În ceea ce privește procedura de remaniere, ea este prevăzută de art. 85 din Constituție și nu de art. 110 cum, incorect, susține Băsescu. De altfel, în momentul despărțirii PNL de PD, tot premierul Tăriceanu a format noul guvern (fără să-și dea demisia), chiar dacă el fusese numit din partea unei alianțe (DA) și nu de către PNL. Băsescu nu a avut nici o reacție atunci și a semnat decretul de numire pentru noii miniștri aprobați de Parlament. La fel se întâmplă și acum.

Sper că Băsescu nu-i va lăsa pe iresponsabilii din partidul pe care îl păstorește să repete la București „euro-maidanul” de la Kiev.

 

73 de gânduri despre “„Euro-maidan” la București?

  1. Luminita Arhire
    La A3 , Antonescu a fost penibil. Stralucitor de penibil. Din pacate, unii dintre telespectatori au ramas doar cu senzatia stralucirii. Pana la urma, nici nu mai conteaza cauza, nu-i asa ? Doar traim in democratia americana a sclipiciului.
    Sincer, decat un Antonescu – instabil psihic imprevizibil, mai bine un instabil psihic consecvent, precum Medvedev…pardon, Traian Basescu.
    Poate aste e adevarata strategie de imagine a lui Traian Basescu: sa ne faca sa credem ca se poate si mai rau.
    (Z)
    ps
    Este foarte bine ca domnul Antonescu si-a luat la spinare jucariile si s-a retras, la timp, in confortul somnului de frumusete cu care s-a obisnuit dupa atata amar de ani. El crede ca timpul curge acum in favoarea lui, presupunand ca in rarele momente de trezie chiar se gandeste la perspectiva. Om trai si om vedea. (Z)
    Cei ramasi, desigur, cu sustinerea noastra, vor continua programul de guvernare, adica, se vor ocupa si cu munca in aceasta tara. Nu-i nimic, mergem cu calm inainte, pana la capat (si) cu proiectul politic pentru care am votat, Sunt convins ca multi penelisti gandesc ca noi si se vor exprima ca atare, mai devreme , sau mai tarziu. O majoritate tacuta a poporului roman, devenita mai putin vulnerabila la manipulare, oricum, intelege cum sta treaba.
    (Z)
    ps
    Este bine ca Victor Ponta isi pastreaza calmul imperturbabil si nu raspunde cu aceeasi moneda la torentele de atacuri si calomnii grobiene venite dinspre Cotroceni, opozitie si mai nou, din zona fostilor aliati.
    Si eu sunt de acord cu Ponta: Usa guvernului ramane deschisa pentru ,,fiii ratacitori”. Asa ne invata traditia noastra ortodoxa. Felicit consilierii premierului, in primul rand, pe Catalin Ivan (un om al dialogului prin definitie, pe care, l-am cunoscut personal).
    (Z)

  2. ERATA
    Am scris din greseala U, in loc de ZeV. De la ce vine U ? Habar n-am…cred ca tastatura are vointa proprie.
    😉

  3. Doru Coarna
    D-vs nu v-ati saturat de ,,tactici de lupta politica” intr-o tara devastata de conflicte aboslut neproductive pentru poporul roman, stimulate de prezenta nepermis de indelungata la butoane a unui nemernic teleportat din tenebre direct la Cotroceni ?
    Nu inteleg ce fel de a,,analisti fini” v-ati dori pentri domnul Ponta…care sa-l sfatuiasca – sa ce ? – sa vorbeasca si sa se comporte precum Basescu si mai nou, Crin Antonescu, adica grosier si iresponsabil ? Asa ati invatat la scoala si in familie, ca bataia e rupta din rai ? Ati fost indus in eroare, domnule Doru Coarna. (Z)
    Inca mai exista oameni normali la cap in aceasta tara domnule Coarna, care, isi propun sa faca ceva, muncind. Eu stiu ca Romania este pentru dvs, de acolo de departe, ca un fel de joc pe calculator. E adevarat, in virtualul jocului, orice este posibil…chiar si capete zburate cu gun-uri ce genereaza fascicule de energie concentrata, explozii devastatoare, invazie de extraterestri, accelerari cuantice de particule de te ia ameteala, etc.
    (Z)

  4. Liberalul Sadic,

    Va gudurati inutil draga domnule, Antonescu nu va fi nici o data basist!
    Cum dracu de-l vedeti acum pe Antonescu intro alta lumina deoarece el
    a ramas acelasi politician , usor ingimfat, dar coerent si cu un anume simt al dreptatii care lipseste cu desavarsire politicienilor romani, cu o exceptie tatucul Iliescu care isi mai amintea din cind in cind de baroni!

    Luminita , esti tu oare aceea de la capatul tunelului, or b a?

    Colegul basist sadic este mai cu picioarele pe pamant decit dumneata!
    Antonescu Crin , botezat de securistii lui Basescu falimentarii de la EVZ Cacarau, porecla pe care au reluato ca la felul doi PSDistii
    a avut puterea , altruismul daca vreti sa renunte la sansele pe care le avea
    la presedintie dar sa nu mearga din compromis in compromis pina la victoria finala ci sa intervina printrun om de valoare , pe care observ ca-l considera superior lui insusi, in redresarea a ce se mai poate carpi in aceasta tara!
    Este adevarat insa ca nu va mai fi presedinte , daca nu-l mazilesc al lui ,cine stie ,este tanar mai are si alta sansa!
    Asta nu inseamna ca eu cred in Antonescu ca un posibil presedinte extraordinar , dar pot afirma ca putea fi mult mai bun decit Traian Basescu.
    Luminita , tare-i greu sa fi si partinic dar si echilibrat sau a fi echilibrat corect . cinstit cel putin cu eul tau inseamna a fi anti psd ?
    La basisti inteleg ,acolo este vorba de iubire si iubirea este oarba!

    PS.
    Sadicule nu mai fura idei , chestia cu Antena 3 am sesizato deja de o saptamana, luptatorii anti-basisti de la antene publicau pe fundalul ecranelor TV in mai toate emisiunile un Antonescu stramb si deformat mai urat decit iubitul dumitale Traian! In contradictie Ponta care le intorsese curul o perioada , era tanar asa cum este dar mai luminos si mereu cu un zambet ironic!
    Acum sincer, daca nu l-at fi cunoscut pe Traian chiar ca m-as fi gandit ca i-au deformat antenele si lui ,chipul si infatisarea!
    Ai partial dreptate cind vorbesti de Gadea eu nu am urmarit emisiunea respectiva , daca a fost si Micea Badea , inseamna ca Gadea nu a mai dorit sa repete greseala pe care a facuto cu Ungureanu ,dar a dorit „sa-l faca ” pe Antonescu ,dar cu cine cu un latrau impotriva lui Antonescu este prea putin , cred ca mai bine il invita pe Mugur Ciuvica ,unul dintre „membrii staborului” critici cu adevarat ai puterii basista sau USLista ar fi fost mai potrivit. dar cine stie poate la invitat si staborul a refuzat mizeria!

    Constat, intradevar cu intirziere, de unde se trage iubirea dumitale pentru Basescu, explicatia sta chiar in cele doua silabe care despart orasul dumitale de origine!

  5. @ Draghi:

    V-ați pus problema că s-ar putea ca Florin Georgescu să nu vrea să fie ministru?
    Mulți comentatori propun miniștri fără să se întrebe dacă oamenii aceia vor să fie.

    Nu văd un impediment în vârstă. Ceilalți miniștri nu aveau 34 de ani și sunt convinsă că nu v-au plăcut. (electoratului nu-i place nimeni în afară de el însuși).
    Ponta a devenit prim-ministru la 38 de ani, Matteo Renzi – la 39…

  6. Îmi „plac” prezicerile de tipul: nimeni nu va mai vota PSD/PNL/Antonescu/Ponta…
    Cei care le fac se gândesc la intenția lor și o extind asupra întregului electorat.
    Au făcut un sondaj de opinie pe scara blocului, cu cei pe care i-au găsit acasă, și au dat verdictul.
    Ar fi bine să-și noteze aceste ziceri și să le scoată după alegeri.

    „Predicția” mea e că prezența la vot va fi scăzută, dar ASTA e și dorința mea.
    V-am mai spus: trebuie să voteze doar cei care știu ce votează.
    Cei care votează ÎMPOTRIVA cuiva sau a ceva, să stea acasă!
    Trei milioane dacă votează, să voteze în cunoștință de cauză!

  7. Ucraina: Inadaptarea de criza, o greseala strategica occidentala. Orice politica externa si de securitate care incearca sa solutioneze cu metode vechi probleme noi, ale unei realitati internationale complet schimbate, este daunatoare si neproductiva, indiferent cine ar aplica-o. In mod cert, decizia Washingtonului, de luni seara, comunicata de Pentagon, de a fi suspendat toate legaturile militare cu Moscova se inscrie intr-o astfel de greseala paradigmatica. Graba si izul, ca sa nu zicem nostalgia, de razboi rece nu sunt buni sfatuitori intr-o criza atat de complexa si de contradictorie cum este cea din Ucraina. In astfel de situatii, cu atatea variabile si interconexiuni, exista intotdeauna riscul de a fi contrazis de evolutiile din teren. Pe de alta parte, o decizie unilaterala este susceptibila de defectiuni in relatiile de alianta sau parteneriale. In mod evident, suspendarea totala de catre Statele Unite a legaturilor militare cu Rusia intra in contradictie puternica cu pozitia NATO, de descurajare a escaladarii crizei ucrainene, dar si cu intreaga politica europeana si euroatlantica, din ultimele doua decenii, post-razboi rece, care a facut posibile parteneriatul si cooperarea in Consiliul NATO –Rusia. Gestul militar al SUA, care, la limita, ar putea fi interpretat si ca o autoexcludere din NATO, nu poate lasa indiferenta Europa. In primul rand, pentru ca ar fi inacceptabila o asemenea greseala din partea aliatului atlantic, in al doilea, ca diferentiere de interese, pentru ca are o altfel de expunere si angrenare cu rusii, care sunt parte europeana, iar climatul de securitate este o constructie comuna. Si cerinta Americii de sanctiuni economice impotriva Rusiei, la care UE se opune, tine de aceeasi recuzita anacronica a razboiului rece. Trecand peste nerealismul unei asemenea masuri, care este greu de crezut ca fata de un colos, cel mai mare din multe puncte de vedere, va putea functiona ca in cazurile unor tari obisnuite, acestea vor afecta serios interesele economice ale UE. In acelasi timp, inducerea de catre americani a unor asemenea dizarmonii economice pentru europeni ar putea pune sub semnul intrebarii perspectiva acordului de liber schimb SUA-UE, in negociere. Nu poate fi contestata reputatia lui Zbigniew Brzezinski, de specialist in problemele razboiului rece, dar consilierea actualului presedinte al SUA cu aceleasi vechi metode este discutabila, sub raportul adaptarii si eficientei. Scoaterea de la muzeu a masinariei ruginite a propagandei razboiului rece, in noile conditii, cand nu mai exista sisteme social-politice si blocuri militare opuse, reprezinta o mostra grosolana de politica neadaptata. Un discurs cu instigari belicoase impotriva Rusiei, despre „zdrobirea” Ucrainei sau „pericolele” la adresa Poloniei, Romaniei sau tarilor baltice, ar mai putea gasi audienta, daca ar invia, la fostii lideri comunisti, care nutreau false aspiratii de independenta sau de nealiniere. Desi, daca ne amintim bine, „ceausescizarea” relatiilor cu departarile, pentru a sintetiza, prin cel mai cunoscut exemplu, un anumit tip de politica, aidoma celei de spargatori de greva, s-a dovedit a fi, in final, un bumerang. Astazi, saizecisioptizarea ar fi tot atat de neverosimila si de necredibila ca amenintarea unei fosile de dinozaur. Sau ca discursul brzezinskist, ca de pe o alta lume.

  8. @ ZeV,

    daca inca nu te-ai prins, partida este deja jucata! Iar daca ma ataci pe mine, te asigur ca o faci degeaba… eu nu sunt angrenat politic, si nici in vreun alt fel posibil, absolut deloc. As prefera sa continue Ponta guvernarea, dar ma tem ca nu se va putea intampla asta asa usor…
    Iar daca ma insel, sunt sigur ca se va gasi altcineva care s-o preia… as regreta doar faptul ca ticalosia unora sacrifica inca un tanar pe altarul lacomiei…

    Ceea ce stiu insa absolut sigur, este ca o vom duce tot mai rau, condusi fiind de asa iresponsabili… In definitiv noi nu avem nevoi de oratori talentati sau de mincinosi incalificabili, noi avem nevoie de oameni cinstiti, si atat. Orice alt talent isi cere un pret, asa ca fie platim pt apetenta lor politica, fie pt oratoria lor, fie pt instabilitate, fie pt ipocrizie, nu mai vorbesc despre incompetenta si apetitul pt dedesubturi neconventionale, adica blaturi de tot felul. Platim insa noi, doar noi, pana la urma din nivelul nostru jalnic de trai… ei nu platesc deloc, niciodata, asta-i tragedia…

    Prin urmare, te rog iar sa combati ceea ce postez eu si sa nu ma califici in vreun fel, pt ca o faci degeaba, nu mai intereseaza parerea ta despre mine, imi este suficienta cea pe care o am eu… De fapt, sus pe blog scrie ca ai nostri sunt mai destepti decat ai lor, sau ceva in genul asta… dar lasa-ma sa vad asta si la tine!

    Uite, acum Antonescu a demisionat! Nu-ti spun de ce pt ca ai sa vezi si singur, dar a facut-o dupa un calcul perfect! A calculat atat de precis si in avans incat pana si Pocora era livida nepricepand nimic iar Ponta ranjea ca dupa o malaiatza victorie… Partida insa este jucata, noteaza-ti data si ora ca sa-mi dai dreptate atunci.

    OK, nu stiu cum se spune salutare pe ungureste, dar revin cand aflu… pt ca voi veti vorbi in limba asta la guvernare de acum, conform legii… ai un bozgor, trebuie sa vorbesti pe limba lui in guvern… Ha-ha-ha! Sigur, nu spun ca Ponta nu s-ar descurca, era copilotul unui pilot maghiar, dar tu nu cred…

    PS. Daca afli tu primul de la partid, spune-mi asa, colegial, cum se zice… Iti voi spune si eu cum se spune in americana „prin spatele pomului sau prin fata?”…

  9. Nu guvernul Ponta 3 nu va exista. Cariera de prim ministru pentru Ponta s-a sfarsit. PSD nu va mai fi majoritar si nu va desemna noul prim ministru.
    Stiu ca pare ilogic ceea ce spun dar e la fel de ilogic sa avem inca un presedinte care a fost practic demis printr-un referendum si inca e in functie.
    Solutia ar fi alegeri anticipate parlamentare si referendum de demitere.
    Nu imi doresc sa se intample asta pt ca ar fi instabilitate in tara dar in mod cert asta se va intampla.

  10. Există mulți electori care scriu aici și „rețele”, cu aere de superioritate:
    Voi, ăștia care sunteți membri de partid sau simpatizați partide, voi ăștia care mergeți la vot sunteți niște idioți. Noi suntem deștepți fiindcă nu votăm sau n-o să mai votăm, pentru că niciun partid nu e bun, niciun politician nu e bun.

    E părerea lor, iar ei sunt liberi să și-o exprime, însă aș vrea să știu ce propun ei în loc.
    Să nu mai existe partide?
    Să nu se mai voteze?
    Cine să conducă țara? Un singur om? Un grup de, să zicem, zece oameni?
    Cine să-i desemneze/numească? Unul dintre cei care sunt „scârbiți” de partide și votanții acestora? Dacă numai unul, ceilalți „scârbiți” ce vor zice? Vor fi de acord cu alegerea „scârbitului”-șef?
    Dacă un grup de „scârbiți” se va răzvrăti și va vrea un alt conducător?

    Poate ne spune doamna care-i disprețuiește profund pe „adulatorii” de partide.

  11. @Draghy,

    Citatul din Kissinger, m-a amuzat mult, am ras pe sub mustata…..:) 🙂

    Eram la masa , asa ca m-am uitat la prestatia micutei….nu e rea, cat pot eu sa-mi dau seama, de ce sa te mint, imi place ca are si o leaca de tzafna….si zambetul acela, usor cinic , care se deprinde in America.

    Nu uita ca se apropie si noi numiri la BN… acuma, eu sunt convins ca la un caz, Domnul Georgescu are o nuielusa lunga cu care o sanctioneaza la hands pe micutza….:) 🙂

  12. @Luminita Arhire,

    Spui :Pe de alta parte , nu va iesi lumea in strada ( ca sa ce ? ) la chemarea lui Basescu Traian ; de altfel si discursurile acestui titan al democratiei de tip european , care-ar insa pune-o si maine de-o revolutie , daca ar avea cu cine , sunt de-o stupiditate si de-o invalmaseala de teme ce nu mai produc efecte – „bleah , e Basescu , ce sa-i ceri ! ”- Ultima leguma din ghiveci e ca el

    Asta este la bunul simt, dar, sa nu pierzi din vedere ca toata vara trecuta s-au antrenat prin Bucuresti ong – urile sustinute de straini….Ei bine , stimata Luminita, ia gandeste-te putin : intra in scena intai acestia, plus pdl, liberalii si ceilalti impreuna cu ei.Pun si ei cam de 10.000 de insi?! da, cu un mic efort, da! Dupa 2-3 zile de tatonare si subtila radicalizare, incep sa iasa din vagauni inarmatii…iaca! In momentul acela , Cristiane Amampour si cei impreuna cu ea, incep sa teasa o poveste pe care nu o crede nimeni, nimeni decat atasatul american in Romania, Dl Kerry si dl. Obama.In acest moment, draga colega, considera ca ai in strada cam…12.000.000 de insi, ….:) 🙂 🙂 care cu totii striga si izbesc la unison tirania usd ista si care doresc democratie a la Mungiu &co, si care vor nominaliza repede un prim ministru, udrea, de exemplu, ca doar nu imediat , iordache…:) :),vor modifica in regim de urgenta Constitutia si-l vor realege pe viata pe satana, sau pe CICI.

    Inutil sa-ti spun , ca pe intregul parcurs, vor aparea si lunetistii, atat de simpatici domnului Gitenstein, si , de asemenea se vor regla conturi mai mari sau mai mici , prin violenta, evident , scuzabila ,, pentru ca este in travaliu o democratie, nu o …pisica….:) 🙂 🙂

    Stiu, stiu, ti se pare ireal.Iti reamintesc, viata bate filmul, motiv pentru care romanii patrioti, din toate structurile statului si societatii trebuie sa fie atenti si prudenti.

  13. Partizanatul greţos al celor de la A 3 i-a deprofesionalizat decredibilizat complet !
    Singurul care nu şi-a schimbat prea mult comportamentul a fost Chireac, care dace la fel, ce ştie el mai bine : dă-n toţi cu aerul că nu loveşte pe nimeni !
    Poate şi Ursu mai păstrează nişte mormăieli din care nu poţi trage concluzii definitive.
    Cel mai jalnic Ciuvică, campion al pupincurismului (răs)plătit !
    Şi toate astea pentru că s-au aruncat la ordin, dar fără pic de discernământ, asupra lui Antonescu şi PNL, trecând sub tăcere toate greşelile celorlalţi, pe care-i apără cu orice preţ. Unii iau mai mult, alţii mai puţin , dar de fapt pierd cu toţii – credibilitate !
    Până acum , cu toată obiectivitatea de care sunt capabil, şi sunt, crede-mă, n-au coborît niciodată atât de jos, urcând la apogeu minciuna, dezinformarea şi ura.
    Toate la comandă mai vizibilă ca oricînd !
    Departe de a-mi forma convingerile, sau de a modela sau schimba părerile după emisiunile lor, am apreciat curajul dezvăluirilor extrem de curajoase, dar mai ales greu de aflat altfel. Aproape imposibil, aş zice !
    Păcat !
    Dar ce nu face omul pentru bani şi animalele sălbatice pentru hrană ? 🙄
    Unii/unele sfâşie, ucid, alţii / altele acceptă chiar şi dresajul 😉

  14. ,,Să nu mai existe partide?”
    Ba da, Cris, dar conduse de oameni responsabili care sa prveasca pe ,,geam” si ce este in exterior. O furtuna afara, de regula, nu te afecteaza in ,,casa” dar exista o limita de rezistenta a acoperisului. Depinde de intensitatea vantului (sadit) care poate duce la o ditamai furtuna.
    (Z)

  15. Doru Coarna
    Ai dreptate, partida este castigata. Mai ramane ca Victor Ponta sa candideze la presedintie si astfel, o parte din profetia dumitale initiala se va indeplini.
    (Z)
    ps
    Istericul Antonescu este terminat din ounct de vedere politic. Nu-mi place CTP, dar trebuie sa recunosc ca are dreptate. A facut un gest intempestiv, in urma replicii usturatoare a lui Victor Ponta. Omul, atat de ocupat la Senat (pana nu demult n.r.) a clacat psihic.
    Imi pare rau, este un om intellgent, pe fond.
    ps
    A venit timpul ca Ponta sa inchida usa-n nas PNL-ului. Daca vor sa umble brambura pe strada, n-au decat, sa fie sanatosi. Sa-si cumpere niste fulare. Galbene.
    (Z)

  16. Domnule Augustit Radescu, sunt calator in viitor!!???

    Daca nu va citesc nu va pot plagia, sau poate doar daca ma banuiti de puteri para-normale ,care ar putea cita din textele si ideile textele dumneavoastra necitite de mine!
    Chiar m-ati facut curios si v-am citit mesajul dumneavoastra publicat la 4.39 si cred ca , dupa dumneavoastra sunt un para-normal daca eu v-am plagiat printrun mesaj publicat la 4.21 deci inaintea publicarii mesajului dumitale!!!!!
    Eu cred ca va grabiti cu acuzele eu nu sunt un para-normal deci nu aveam cum sa va citesc si cum sa va plagiez eu insa recunosc sunt deja „un trecut”
    si cam tot ce se scie in lume si pe bloguri sunt doar plagieri dupa Vsile!

    Cris ,sunteti ceva deosebit (i)luminiscent o (i)luminiscenta!

    Deci dupa dumneata adulatorii lui Basescu nu sunt idioti sau adulatorii lui Ponta nu sunt nici ei niste idioti, sau sxi adulatorii lui Basescu si cei ai lui Ponta. Antonescu & Co,sunt idioti. „Electorii” insa toti pot fi niste idioti deoarece nepartinici ,”au retete”, se duc la vot fara a fi adulatori,simpatizanti ,membrii al unui partid ci doar un cetateni care au sint civic si respect pentru un echilibru democratic si aleg , fara pasiune , sincer, un partid sau o persoana in care el , electorii , vad implinirea unor nazuinte , deziderate proprii sau generale!

  17. Zev,

    Va este foarte greu sa acceptati ca si un isteric are dreptate. Plagiati si copiati ideile fostilor luptatori anti-basisti de la Antena 3 , preluati toate murdariile spuse pe vremea cind Antonescu , inghitea magariile lui Sarbu,dar era tocat de sculele lui Traian de la EVZ si B1TV ,

    Continuati asa si veti dezvolta alaturi de basism , ideologia care pute, pontismul ,ideologia care inseala si preia totul in gluma!

    De fapt cind plagiati ideile manipulatoare trebuie sa recunosc ca le imbunatatiti ,asa ca cine stie incercati pe la Antene poate cine stie veti manca in loc de piine ,cozonac cu rahat!

    PS.
    Si inca ceva de partenerii dumitale unguri de cererile lor acceptate cereri care nu fac parte din programul USL observ ca taceti ,daca sesizeaza Zegrean si Basescu de aceasta incompatibilitate vai de Ponta pai cum asa, cit de sincer si loial sunteti propriilor dumneavoastra conationali aceia care au votat programul USL fara maghiari?

  18. @ ZeV:

    Șefii partidelor, câți sunt și au fost din 1990 încoace, membrii partidelor, demnitarii nu sunt dintre noi?
    Cum vă explicați că doar „iresponsabilii” au fost și sunt șefi de partide și membri?
    Intrați într-un partid și deveniți șef, dacă vă considerați ca făcând parte dintre românii responsabili, corecți și competenți!
    Toți competenții și responsabilii de pe rețele rămân pe-afară și îi lasă pe „incompetenți” și pe „iresponsabili” să intre în partide și să devină lideri.
    Nu-i mai lăsați, stimați români responsabili!
    Treceți la ofensivă!

  19. Vsile, in textul tau din 4 martie, ora 7:29 am se regasesc, cu diferente doar de forma, ideile pe care le-am postat eu in 3 martie 4:39 pm (deci anterior!)
    Chiar sper ca afirmatia mea – o simpla gluma – nu te-a inflamat real. In realitate, imi exprimam satisfactia ca sintem (cel putin) 2 care impartasim aceleasi idei. Daca se dovedeste o greseala, o sa fiu mai atent cu cine fac glume de-astea, nesarate. Sanatate!

  20. Domnule Augustin,

    Textul pe care-l incriminati este de fapt o reluare de a mea publicata in 25 Februarie.
    Recitind „cih”ul observ ca sunt intradevar asemanari de idei , bine ca nu am enuntat aproape simultan vreo noua lege a fizicii, daca mai este vre una nedescoperita !
    Eu sincer m-am plagiat din propriile mele texte si idei inspirat de textul colegului Nunwailer.
    Este totusi pozitiv ca sunt si persoane in aceasta tara care nepartinic , gandesc totusi pe aceeasi fregventa!

Dă-i un răspuns lui CrisAnulează răspunsul