Formula din titlu îi aparține lui Băsescu. A folosit-o în conferința de presă de la Cotroceni. Poate că în România avem două națiuni distincte care înțeleg diferit. În plus, pare că mai există o a treia națiune – cea care vorbește pentru primele două – formată din Traian Băsescu.

Știu că va fi complicat cu „națiunile” în anul ăsta. Oricum, m-am gândit să pun pe blog pentru cei interesați – „români sau politicieni” – declarația mea din 9 septembrie 2013, în recursul din Dosarul Zambaccian. Vor găsi explicații și răspunsuri pentru acuzațiile absurde din dosar.

„Îi rog mult” însă (am folosit, din nou, o sintagmă – marca Băsescu) pe „românii și politicienii” de la B1 TV să nu o citească. Ea ar putea să-i influențeze în rău. Dacă nu o vor citi, vor putea să difuzeze, în continuare, deontologic, numai acuzațiile din rechizitoriu.

Declarație din 9 septembrie 2013

Mă consider în mod constant nevinovat de acuzațiile aduse de către Ministerul Public în această cauză, care a fost disjunsă dintr-o altă cauză, Dosarul nr. 8/P/2006, dosar în care 12 judecători ai instanței supreme au considerat că urmărirea penală a fost viciată, dispunând anularea acesteia.

Doresc să subliniez, încă o dată, caracterul politic al demersurilor împotriva mea, începând din 2004, și care s-au materializat în 25 de dosare, unele dintre ele fiind menținute doar cu coperțile goale, într-o ordine numerică. Spre exemplu, Dosarele 8, 9, 10, 12, 46 din 2006 și altele.

De-a lungul timpului, dosarele au fost conexate, disjunse și astfel s-a ajuns la acest dosar „cocktail”, în care sunt incluse importuri, reparații, termopane și așa mai departe.

Chiar și după condamnarea mea în dosarul Trofeul Calității, care trebuia să aibă o semnificație „emblematică” – formulă folosită atât în Raportul Comisiei Europene, cât și în declarațiile Șefului Statului – presiunile politice, și chiar și judiciare au continuat. Este vorba, în special, de modul cum s-a judecat liberarea mea condiționată și felul în care au fost exercitate căile de atac de către DNA, după părerea mea, cu rea-credință.

Sigur, am fost în ultimii ani în acest sediu de circa 200 de ori. Obiectivul acestei hărțuiri judiciare a fost eliminarea mea din viața politică și lucrul acesta a fost, în mare măsură atins.

Aș vrea să fie consemnată o coincidență, după părerea mea interesantă, momentul în care s-a anunțat în acest dosar sentința dată în prima instanță. Ziua era 30 martie 2012. În acea zi a avut loc o întâlnire de lucru cu Delegația Comisiei Europene, la sediul CSM, delegația fiind condusă de către doamna Catherine Day, secretar general al Comisiei Europene și la care au participat președintele CSM, vicepreședintele CSM, președintele ICCJ și procurorul general. Această informație a fost luată de pe site-ul CSM.

Aș vrea să-mi exprim un punct de vedere personal în această chestiune, într-un moment în care se discuta despre Raportul pe justiție, din partea Comisiei Europene. În opinia mea, la acel moment, a existat o presiune simbolică, pentru un anumit tip de soluție „gospodărească”. Evident, sunt conștient că nu există probe în acest sens, dar coincidența este în mod evident în favoarea unor speculații în această direcție.

Dosarul acesta mi-a dat posibilitatea să reflectez, în acești ani, atât la mobil, cât și la context. Vreau să dau un singur exemplu: bătălia care a început împotriva mea în anii 2005 – 2006, în special de către ministrul justiției de la acea vreme, trebuia să fie „încununată” de aprobarea unei cereri de percheziție la apartamentul meu din strada Zambaccian și la Cornu.

În mod surprinzător, în data de 7 martie 2006, cererea de percheziție a fost respinsă de către parlament, ceea ce a însemnat o mare lovitură pentru proiectul inițial, de discreditare și de intrare în logica aceasta la instanță.

Am recitit ieri transcrierea dezbaterilor parlamentare de la acel moment, publicate în Monitorul Oficial. Pentru mine, a fost o lectură destul de tristă, cert este că ministrul justiției de atunci, doamna Monica Macovei, a ieșit din parlament destul de „șifonată”, votul fiind puternic majoritar pentru respingerea cererii.

Vreau să menționez că percheziția în Zambaccian trebuia să cerceteze termopanele din aluminiu și lemn și, ca să fiu mai exact, am să citez din cererea de percheziție: „Se precizează că domnul deputat Năstase Adrian ar fi primit bunuri importate din China (tâmplării aluminiu, lemn, termopan) existând probe că acestea ar reprezenta obiectul mitei”.

A rezultat, de altfel, și din dezbateri că DNA-ul a dorit să intre în apartament  pentru a produce probe. M-am referit la acest moment, 7 martie 2006, pentru că, la acel moment, DNA-ul s-a aflat într-o situație extrem de nefavorabilă, eforturile depuse părând că nu duc nicăieri și, în acele condiții, peste 2 sau 3 zile, în 10 martie 2006, a apărut operațiunea de provocare cu trimiterea lui Octavian Crețu, pentru a mă înregistra cu aparatura oferită de DNA. Cred că aceste lucruri trebuie puse în context și înțelese în acest fel. Octavian Crețu spune că a fost sunat de un prieten, de pe un telefon neutru sau necunoscut și i-ar fi spus că eu i-am cerut să vorbesc cu el. Pe parcurs, în procesele verbale de la DNA, mențiunea permanentă este că Adrian Năstase l-a contactat pe Crețu Octavian. Voi reveni la aceste chestiuni.

În legătură cu acuzațiile care mi-au fost aduse, aș vrea să fac următoarele precizări:

Cu privire la pretinsa luare de mită, direct sau indirect, prin intermediul soției mele, în ceea ce o privește sau din partea Irinei Jianu, vă rog să rețineți argumentele instanței de fond cu privire la modul de numire și de menținere în funcție a acesteia. De asemenea, rog a fi revăzute declarațiile martorului Miron Mitrea, cu privire la această numire. În esență, domnul Mitrea și-a asumat această numire, explicând și felul în care s-a făcut. Acesta numise, sau avea de gând să numească pe altcineva și persoana respectivă, cu o seară înainte de numire, a organizat un mare chef la restaurant și, în aceste condiții, pentru că numirea trebuia anunțată a doua zi, a făcut această numire cunoscând-o personal pe Irina Jianu.

De aceea, afirmația că numirea doamnei Irina Jianu aș fi făcut-o eu, nu poate fi susținută în nici un fel. De altfel, declarațiile martorilor Blănculescu Ionel și Sechelariu Sergiu au subliniat competențele profesionale și deontologice ale doamnei Irina Jianu.

Setul de documente, care există în dosar, privind trecerea inspectoratului în subordinea cancelariei dovedește că inițiativa guvernului și forma plecată de la guvern a proiectului de lege a fost aceea prin care inspectoratul rămânea în cadrul ministerului controlului. Această soluție a fost acceptată și în prima cameră din parlament, fiind modificată, însă, la senat și oricum în a doua parte a anului 2004, încât ar fi stupid să se creadă că în anul 2002 Irina Jianu se pregătea să dea mită pentru această eventuală decizie, de după 2 ani a senatului.

Nu există nici o probă, directă sau indirectă, că între mine și doamna Irina Jianu ar fi existat vreo înțelegere frauduloasă, în sensul de dare/ luare de mită sau în sensul oferirii de avantaje materiale / servicii în schimbul numirii, menținerii sau consolidării poziției de inspector general ISC al doamnei Irina Jianu.

Trebuie adăugat că în perioada 2001 – 2004 nu s-a pus niciodată problema schimbării doamnei Jianu, care și-a dat demisia în anul 2005.

Formulele folosite în acuzare vizează, în primul rând, luarea de mită, pentru numirea în funcție; era vorba de momentul de după adoptarea noii reglementări.

Ori, atunci nu s-a făcut decât o operațiune de continuitate, pentru toți cei care fuseseră transferați în subordinea cancelariei. Cum e posibil ca procurorii DNA să pună în dosar, pentru a încerca să dovedească favorizarea de către mine, ca premier, a Irinei Jianu, Decizia de numire a ei în funcție, omițând să le pună și pe cele de numire ale celorlalți șefi ai agențiilor guvernamentale, trecute în subordinea guvernului în 2004: Mircea Ursache, președinte AVAS, Liviu Harbuz – președinte ANSVSA, Alexandru Popa – președinte ARIS, Matei Eduard Gabriel – președinte ANPC, Diaconu Constantin – președinte al Agenției Naționale pentru Sport – toate semnate în baza OUG 11/23 martie 2004?? În ceea ce privește consolidarea sau întărirea autorității doamnei Jianu (acesta ar fi fost un alt obiectiv al luării de mită) această chestiune nu are nici o logică. Eu nu cred că primul ministru poate să acorde autoritate cuiva care nu reușește să-și impună autoritatea, iar doamna Jianu, din afirmațiile în alt proces, avea multă autoritate, în sensul de personalitate foarte puternică. De aceea, nu cred că poate fi justificată în nici un fel această acuzație.

În legătură cu problemele ridicate de imobilul din Zambaccian, aceste chestiuni au fost discutate cu Sergiu Sechelariu și concretizate în înțelegerea avută. În mod paradoxal, eu am pus la dispoziție terenul, partenerul nostru în această chestiune a vândut 3 din 4 apartamente construite, mai mult, mi-a cerut și banii pe apartamentul pe care eu îl dobândisem. Vreau să precizez că, în fața unui scandal iminent, la începutul anului 2005, chiar am plătit această sumă de bani, făcând, sigur, o acțiune civilă pentru a clarifica acest aspect, iar în afara acestor chestiuni mai trebuia să plătesc și ferestrele de la apartamentul respectiv ?! În mod normal, când ai o înțelegere cu cel care construiește pe terenul tău, nu te interesează decât ca materialele de construcție să fie de calitate, iar apartamentul să fie predat la cheie. Eu mă văd acuzat, împreună cu soția mea, că am făcut importuri de sute de bideuri și wc-uri, consemnate, de altfel, în foile de import, în condițiile în care am făcut o statistică la cele 4 apartamente și, iată, în total există 3 căzi de baie, 6 dușuri, 11 wc-uri, 2 bideuri și 16 chiuvete, acestea pentru toate cele 4 apartamente, iar la etajul 3, unde locuim noi,  sunt obiecte sanitare de proveniență Italia. Care ar fi fost rolul acelor sute de obiecte sanitare? Cred că erau pentru constructor, pentru alte obiective. De altfel, și dintr-o declarație a domnului Păun rezultă că în acele containere erau sute de obiecte sanitare.

În motivarea sentinței, se arată că materialele din cele 10 containere depășesc, într-adevăr, necesarul pentru un apartament, dar „cel puțin la început nu a existat o înțelegere clară cu privire la modalitatea de împărțire a imobilului”, „și se justifică volumul mare al materialelor de construcție și al obiectelor”.

La începutul anului 2002, primarul general al Bucureștiului, respectiv domnul Traian Băsescu, i-a transmis  primului ministru de atunci și, în copie, și domnului Iliescu, o scrisoare în care sesiza neregularitățile din construcția din Zambaccian nr.16. În acel moment, agenția Mediafax a dat un comunicat, referitor la „firma care construiește imobilul din Zambaccian, care aparține premierului Adrian Năstase…” În aceeași zi, pe 26 ianuarie 2002, Mediafax face o corectură și transmite „firma care construiește imobilul de pe strada Zambaccian, imobil în care premierul Adrian Năstase deține un apartament”. Deci, practic firma CONIMPULS corectează informația inițială.

Și din acest punct de vedere, avem o confirmare suplimentară, la toate celelalte, în legătură cu împărțirea imobilului și cu proprietatea la momentul 2002 și nu la momentele 2004 – 2005.

În ceea ce privește imobilul din Christian Tell, eu cred că aspectele principale au fost lămurite pe deplin de judecătorii fondului, care nu au reținut nici un fel de implicare a mea în dotarea sau amenajarea acestuia. Vreau să vă spun că din tot acest dosar, această acuzație mi se pare cea mai extravagantă, în condițiile în care au existat contractele de vânzare-cumpărare, în condițiile în care imobilul respectiv a fost trasferat prin certificatul de moștenitor, în condițiile în care în apartamentul respectiv locuiesc copiii lui Paul Opriș. A considera că eu sunt proprietarul acelei clădiri și că acele cheltuieli de reparații  mi-au fost oferite, (contravaloarea lor) de către Irina Jianu pentru menținerea ei în poziția de inspector general, este greu de acceptat.

În ceea ce privește sumele de bani din China, vă rog să constatați că sunt neacoperite de probatorii, afirmațiile denunțătorului, domnul Păun, care susține că o sumă de aproximativ 700.000 USD i-ar fi fost trimisă în China de familia nostră, pentru achiziționarea unor bunuri. Sumele primite de domnul Păun au fost de ordinul a 35.000 USD și aveau destinația unor cheltuieli legate de medicii chinezi pe care i-am consultat, dar în mod special, de care avea nevoie mama soției mele, aflată într-o stare foarte complicată din punct de vedere medical. Pot să vă spun că și eu am fost consultat de medicii chinezi atât la Beijing, cât și la București, care au pregătit, atât pentru noi cât și pentru prieteni, medicamente naturiste. De altfel, în acea perioadă, la hotelul Triumf, unde medicii au locuit, ei au consultat mai multe persoane – colegi sau cunoscuți.

Banii, în discuția cu Octavian Crețu, atunci când am menționat că „Ioan Păun, în condițiile în care ar fi fost în dificultate financiară, putea folosi banii rămași la el”, viza banii care au fost înmânați în scopul menționat mai sus. La fel de incorecte sunt și mențiunile trimiterii unor sume de bani, prin intermediul Tarom, prin curier Tarom; singura dată când am trimis o mapă în China a fost atunci când am trimis, de fapt, dosarul medical al mamei soției mele, soția mea fiind în China în acel moment și acel dosar trebuind a fi prezentat medicilor chinezi.

Aș vrea să fac câteva precizări legate de „corpul delict” din acest dosar. „Corpul delict” se află într-un alt dosar și, într-adevăr, suma de 118.650 USD a fost sechestrată în dosarul Trofeul Calității. Deci, în acest dosar nu există „corp delict”. În momentul în care am descoperit că o parte din acești bani fuseseră tipăriți la sfârșitul anului 2004 – 2005 de către Trezoreria americană, evident, m-am întrebat cum este posibil acest lucru, pentru că există în dosar procesul verbal, în care se spune că banii trimiși la DNA sunt „banii pe care i-am primit din partea familiei Năstase”, iar după aceea banii sunt fotografiați și există un dosar întreg cu fotografiile și seriile respective. În acest moment – poate cunoștințele mele nu sunt îndestulătoare – dar nu se mai poate discuta această problemă în termeni de bunuri fungibile. Atunci când împrumuți 1 kg de zahăr și, peste un timp, dai înapoi o altă pungă cu 1 kg de zahăr. De fapt, aceasta este explicația pe care judecătorii fondului o dau pentru această situație, la pag.45 a hotărârii. Banii materializați în bancnote, sunt bunuri de gen, fungibile, care, prin natura lor, permit folosirea și înlocuirea lor cu alte bancnote. Aceasta a fost teoria pe care a lansat-o ministrul justiției, doamna Monica Macovei – omul a avut nevoie de bani, i-a luat din dulap și apoi i-a pus la loc. Mai ales că judecătorii vorbesc, la pag.47, de bancnote corp delict, mie mi se pare că ar trebui clarificată.

De altfel, într-o declarație inițială a domnului Ioan Păun, acesta spune că se află în posesia unei sume de 120.000 USD, care i-a rămas din suma acordată de familia Năstase pentru cumpărături. Din aceasta, 50.000 USD sunt bancnote noi, cu serii consecutive, fiecare teanc fiind legat cu o banderolă cu inițialele băncii BEP.

De fapt, ceea ce este important, este că această mențiune specială vizează serii de bancnote, în special după nr. 602, în borderoul respectiv, cu serii succesive pentru bancnote tipărite după jumătatea anului 2004 și în 2005. Aceste lucruri arată că, de fapt, s-a dorit sublinierea faptului că a avut loc o tradițiune, un transfer al banilor anume și că, de fapt, banii care sunt transmiși la DNA sunt acei bani care au fost primiți personal. Or, se vede de aici că sumele și acești bani au o proveniență mult mai complicată și nu vreau să speculez pe această chestiune.

În legătură cu pretinsa luare de mită, în mod direct sau indirect, prin intermediul soției mele, în ceea ce îl privește pe Păun Ioan, vreau să se rețină că nu am primit nici un bun pentru menținerea sa în funcția de consul general și șef al consulatului general al României la Hong Kong sau pentru menținerea sa în străinătate. Se folosește denumirea de consul general pentru un anumit grad în structura corpului consulat. Pe de altă parte, șeful consulatului general este cel care, din punct de vedere administrativ, conduce această structură. Acest lucru este important pentru a se înțelege transferul lui Ioan Păun de la Ministerul Economiei și Comerțului la Ministerul de Externe, în structura corpului diplomatic, timp de un an și jumătate.

Ioan Păun, fiind consilier în Ministerul Economiei, a fost transferat sau a fost detașat în Ministerul de Externe, lucrând în structura ambasadei sau consulatului din Shanghai. Numai în perioada ianuarie 2004 – martie 2005 a fost în sistemul diplomatic și consular, în calitate de consul general.

Vreau să subliniez că nu a fost identificat nici un act de serviciu care să fi fost îndeplinit de mine, ca un contraechivalent pentru pretinse foloase primite de la Ioan Păun. Chiar el recunoaște că nu a primit nici un ajutor în evoluția profesională, doar că a încercat să se pună bine cu „șeful”. În declarația acestuia din 17 februarie 2012, afirmă că nu a încercat să cumpere influența doamnei Năstase pentru a fi menținut în misiune, însă a dorit să aibă o relație bună cu aceasta. „Nu am fost favorizat în relațiile de serviciu în nici un fel”.

Ioan Păun se afla în misiune încă din anul 1998, la Beijing, cu funcția de consilier economic, misiunea expirând în februarie 2002. Întâlnirea cu soția mea a avut loc în 2002, iar propunerea prelungirii misiunii sale în străinătate, printr-un memorandum din 15 martie 2002, se află la Ministerul de Externe. Prin acest memorandum, ambasadorul României la Beijing a făcut o solicitare expresă, în mod evident fără nici o influență din partea mea. Mai târziu, propunerile de numire la Hong Kong și Shanghai s-au făcut de către MAE, după obținerea tuturor avizelor din minister și a altor avize de specialitate, prin HG 357 din 27 martie 2003, respectiv 1098 din 18 septembrie 2003. Repet, printr-un act colectiv al guvernului. Precizez faptul că, în guvern, votul este unul cu unanimitate sau prin consens, oricare dintre membrii guvernului având drept de veto.

Deși am solicitat desecretizarea ședințelor de guvern, această cerere mi-a fost respinsă. Aș vrea să fac câteva precizări, legate de faptul că, în acele ședințe, au fost expuse precizări de către ministrul de externe, domnul Mircea Geoană, și la acel moment au fost discutate mai multe numiri de consul general, la Hong Kong, Shanghai și Chicago. De altfel, din câte îmi aduc aminte, referirile din partea ministrului de externe au fost favorabile și au subliniat utilitatea acestor numiri.

Pe Ioan Păun l-am întâlnit de trei ori, cu ocazia vizitelor în China, cred că de fiecare dată la ambasada României. Nu am discutat cu acesta nimic despre bani, nici despre bunuri pe care să le cumpere pentru mine.

La începutul anului 2006 au fost niște lucruri mai ciudate. Este adevărat că în 5 sau 6 ianuarie Ioan Păun m-a vizitat la domiciliu, preocupat că a fost citat la DNA, într-un dosar din 2004. Am fost surprins că a încercat să ia legătura de câteva ori cu mine, însă până la acel moment nu am avut nici o întâlnire cu acesta.

Acum, după atâția ani, impresia generală care se încearcă să se creeze este că mergeam în China pentru a face cumpărături. În realitate, programul meu – și sunt depuse la dosar agendele vizitelor respective – era extrem de comprimat. Cred că au fost foarte multe lucruri importante care s-au rezolvat atunci. Îmi aduc aminte că am fost într-un magazin, unde am cumpărat câteva figurine din os. Am avut câteva ore libere până la plecarea avionului. Vreau să fie foarte clar că, în toate deplasările mele în China, am fost însoțit în permanență de oficialități din România și importante grupuri de protecție din partea gazdelor. Capacitatea mea de deplasare era extrem de limitată și, probabil, chinezii știu mai bine decât mine și DNA-ul unde m-am deplasat în acea perioadă.

Aș vrea să subliniez că, în raporturile mele directe cu Ioan Păun, acesta nu a depășit cu nimic obligațiile cuvenite unui prim ministru. De altfel, în declarațiile lui, Ioan Păun, când a fost întrebat dacă a mai acordat sprijin și altor personalități politice la cumpărarea unor produse, acesta a răspuns că, de câte ori o personalitate politică venită în China a solicitat sprijin pentru cumpărături, acesta a fost acordat și spune mai departe că „o ajutam pe persoana respectivă să meargă la locurile pentru cumpărături, să aleagă ce dorește și să se înțeleagă cu vânzătorul”. „Un asemenea ajutor a fost acordat și doamnei Daniela Năstase, în vizite private sau în delegații oficiale”. Sigur, domnul Păun avea o anumită problemă, pe care am înțeles-o mai târziu. Într-o declarație a sa spunea că, în anul 2001, după ce alegerile au fost câștigate de PSD, „am fost acuzat că sunt apropiat de Radu Berceanu și de PD și am fost pe punctul de a fi rechemat în țară. După ce lucrurile s-au clarificat – spune el – în sensul că nu reprezentam interesele PD, mi-am putut continua cariera diplomatică în China”.

Ceea ce se poate afirma este că schimbările politice nu l-au afectat foarte tare pe domnul Ioan Păun, pentru că mandatul său de consul general se încheie la 15 martie 2005 – nu am aflat din ce motiv, pentru că a intervenit după alegeri – însă remarcabil este faptul că în cursul aceluiași an, 2005, Ioan Păun este trimis din nou la post din partea Ministerului Economiei și Comerțului, în septembrie 2005, în calitate de consilier economic. Mai interesant este programul său de pregătire când, rezultă din dosar, timp de o lună, august – septembrie 2005, Ioan Păun face pregătirea pentru a pleca, înapoi, la post în Shanghai. Acest lucru mi se pare extrem de interesant (în programul de pregătire consulul trebuie să meargă la mai multe instituții pentru a-și asigura pregătirea, instituțiile de stat și unele companii). Mie mi s-a părut interesant că între societățile comerciale vizitate la acel moment, societăți angajate în operațiuni comerciale pe piața chineză, figurează și Romaqua Group. Am dat acest element pentru a arăta ceea ce mai târziu a devenit evident, anume că relația dintre Ioan Păun și Octavian Crețu nu era doar o relație de prietenie. Aș vrea să mai clarific ceva. Ioan Păun declară că s-a autosuspendat din funcția diplomatică pe care o avea. Suspendarea consulului Ioan Păun din funcția respectivă a fost determinată de începerea urmăririi penale împotriva sa, în baza art.60 din Legea nr.269/2009 referitoare la Statutul corpului diplomatic sau consular. În aceste condiții, mențiunea repetată pe care acesta o face, în sensul că vinovăția pentru pierderea statutului său diplomatic mi-ar reveni mie, nu este întemeiată. Ea a fost determinată de o anumită decizie a DNA, care i-a schimbat statutul din martor în învinuit și, pe această bază, s-a aplicat norma indicată de mine.

Cu privire la pretinsul șantaj comis asupra lui Ioan Păun, vă rog să luați act că neg această acuzație, cu vehemență; ea nu are nici un suport probator și nici o legătură cu realitatea faptică. Vă rog să luați act că, așa cum am declarat și în primă instanță, susțin în contituare că înregistrările convorbirilor mele ambientale cu denunțătorul Octavian Crețu, din 13, respectiv 14 martie 2006, trebuie înlăturate din proces, fiind obținute și administrate ilegal, lucru confirmat de expertiza efectuată în cauză de un expert INEC.

Solicit a se reține, în afara declarației date în 17 februarie 2012, precizarea explicită a lui Octavian Crețu, care afirma că „transcriptul nu cuprindea decât redarea parțială a înregistrării și din acest motiv multe chestiuni discutate nu puteau fi discutate exact în logica convorbirii”.

Cu privire la inițiativa convorbirilor, la fond s-a greșit considerând că această inițiativă mi-ar fi aparținut. M-am referit chiar la mențiunea făcută de Octavian Crețu la DNA, în sensul că a fost căutat de un prieten, care i-a transmis pe un telefon necunoscut că eu doream să vorbesc cu el. De altfel, în 10 martie, el a făcut, în mod foarte ciudat, un denunț la DNA, fără să cunoască dacă se va întâlni cu mine și ce subiecte de discuție urmau să aibă loc. M-am gândit foarte mult la aceste lucruri și am încercat să înțeleg ce anume l-a determinat pe Octavian Crețu să facă acest demers. El a intrat în mod evident într-un joc și nu-mi dau seama dacă a existat și o miză personală. Căutând în hârtiile mele, am găsit un proiect de lege din 2004, nefinalizat. Este vorba despre un proiect de lege pentru restructurarea și privatizarea Societății Naționale a Apelor Minerale. Cred că refuzul de a accepta finalizarea acelei hotărâri de guvern care, în esență, transfera licențele de concesionare a apelor minerale către firmele care îmbuteliau apele, cu o miză economică extraordinară – după ce pornise acest proiect de la Ministerul Industriilor a fost, practic, respins de la Ministerul de Finanțe, evident, cu un punct de vedere pe care eu l-am împărtășit – a avut un anumit rol.

Aceste chestiuni le-am precizat și mi se par importante pentru a întări contextul în care a fost administrat acest dosar.

Aș vrea acum să fac câteva precizări legat de câteva aspecte din motivarea primei instanțe. La pag. 94, se arată că „pe baza probelor administrate în cercetarea penală și în instanță, cu referire la declarațiile martorului Crețu Octavian, coroborate cu declarațiile părții vătămate și recunoașterea parțială a inculpatului Adrian Năstase, Înalta Curte constată că acuzația este dovedită”.

Această referire la motivarea hotărârii m-a deranjat foarte mult și, pentru a o clarifica, vreau să fac câteva precizări în legătură cu încheierea din data de 31 ianuarie 2012. La acel moment, doamna procuror de ședință a solicitat ca eu să precizez dacă contest conținutul convorbirilor interceptate în mediul ambiental, audiate la acel termen de judecată. Consider, în continuare, că ele nu trebuiau ascultate, că nu reprezintă probe, că sunt obținute ilegal și că sunt trunchiate, dar instanța a hotărât acest lucru, iar răspunsul meu a fost atunci, în legătură cu proba administrată, că se ridică două probleme distincte: chestiunea vocii, pe de o parte, pe care am înțeles să nu o contest, pentru că ar fi fost stupid, și, pe de altă parte, conținutul înregistrării și am arătat că, așa cum rezultă din expertiză, această înregistrare este formată din mai multe fragmente. Prin urmare, în discuție nu era autenticitatea vocii, ci autenticitatea înregistrării, pe care apărarea a înțeles să o conteste. De aceea, cred că acest element, în coroborare cu declarațiile lui Octavian Crețu și Ioan Păun nu ar trebui reținute. Vreau să luați act că nu am făcut nici o amenințare la adresa lui Ioan Păun, ci doar am transmis un fapt care, în anumite circumstanțe, care au fost explicate și vor fi prezentate în continuare, ajunsese să fie cunoscut de Irina Jianu, chiar de la Ioan Păun și, la un moment dat (în 2006), transmis pe holurile DNA, la mai mulți avocați, avocatul meu de la acel moment fiind domnul Gheorghe Diaconescu. Am înțeles că doamna Irina Jianu ar fi făcut anumite comentarii și s-ar fi referit la anumite afirmații pe care Ioan Păun le-ar fi făcut în public, de față cu mai multe persoane.

Despre aceste modificări și comentarii ale inculpatei Irina Jianu am aflat de la avocatul meu, Gheorghe Diaconescu. Am înțeles că afirmațiile sale, inclusiv de calitatea sa de ofițer și a muncii sub acoperire s-ar fi făcut public în China, în anul 2003, cu ocazia vizitei soției mele, însoțită de Irina Jianu și de Smaranda Corbeanu. Nu știu care a fost semnificația acestor aspecte, dacă era un gest de câștigare a încrederii, dar cert este că mai multe persoane ale căror declarații există au confirmat cele două momente, 2003 și 2006.

Aceste aspecte le-am precizat pentru că afirmațiile făcute atunci au apărut la momentul trimiterii rechizitoriului în instanță și, în acel context, ele au căpătat o anumită publicitate și au creat un sentiment de nemulțumire, poate chiar de presiune publică, dar, repet, nu generată de mine ci de jocul pe care l-a făcut DNA-ul. Chiar dacă aș fi avut acces la informația oficială, și de-a lungul anilor am avut de nenumărate ori acces la informații oficiale – și nu cred că în 20 de ani au apărut de la mine informații confidențiale, cele care țin de secretul de stat. Consider că sunt suficient de „educat” în această materie și am destulă experiență. De altfel, Octavian Crețu, spunea că nu a luat în considerare această afirmație, el având în vedere că „dacă cunoștea această afirmație, în calitatea pe care o deținea, și dacă avea natura unei afirmații clasificate, secret de serviciu, și-ar fi adus sieși prejudicii”. Aș vrea să subliniez un anumit lucru. Nu știu care a fost rolul lui Octavian Crețu pentru că acesta, din declarațiile sale și din actul de sesizare, pare că a transmis în China, lui Ioan Păun, că eu l-aș fi amenințat cu devoalarea respectivă. Or, Ioan Păun nu era de față la acea discuție, aflând la telefon că eu vreau să spun despre el un anumit lucru. Dar, în măsura în care, veți vedea din acte, există în permanență o ambiguitate, fac referire în acest sens la declarația lui Octavian Crețu care afirma că dacă Irina Jianu va face publică o astfel de chestiune își pune o bombă. După părerea mea, el a receptat foarte exact sensul discuției și, din acest punct de vedere, eu cred că Ioan Păun a fost în mare măsură intoxicat cu aceste informații, el întorcându-se, în mod evident, spre alte „zone”.

Singurul lucru pe care eu l-am făcut a fost acela de a-mi exprima nedumerirea cu privire la schimbarea declarațiilor de la DNA și să arăt că nu am înțeles schimbarea poziției lui Ioan Păun, iar Octavian Crețu spune în declarația sa: „Adrian Năstase nu a adresat o amenințare directă și personală, în ceea ce privește dezvăluirea datelor compromițătoare cu privire la partea vătămată, inculpatul a formulat o exprimare neutră lăsând să se înțeleagă o astfel de dezvăluire fără a se face publică persoana dezvăluită” și cred că știa că era vorba despre Irina Jianu.

De aici pot să explic un anumit tip de reacție, faptul că, în discuțiile intermediate de Octavian Crețu, mesajele au plecat de fiecare dată modificate și, într-un fel, aceste discuții au determinat reacții sau suprareacții.

Aș vrea să fie un lucru evident: în acest dosar care, practic, așa cum s-a văzut, este un evantai de teme, de acuzații și cuprinde, în devălmășie, o serie de subiecte, în 2006 DNA-ul a construit o operațiune clară de provocare și care, în mod evident, mă avea pe mine ca țintă.

Precizez categoric faptul că nu am vrut să-l ameninț pe Ioan Păun; eram îngrijorat și de un eventual scandal diplomatic, care putea să afecteze inclusiv viața personală a unora sau altora. În orice caz, după 200 de vizite la această instanță supremă sper că lucrurile se vor clarifica, în sfârșit, și voi avea alte preocupări în viață.

În raport cu cele afirmate de mine, am convingerea că veți reflecta asupra a ceea ce am spus și,  dincolo de achitarea mea parțială, se va stabili adevărul.

Întrebări:

Ce atestă semnătura de pe hotărârea de guvern, în legătură cu numirea consulului general al României? (avocat Cazacu)

R.: Semnătura respectivă atestă decizia care a fost luată de către guvern și transformă un act de voință într-un izvor de drept. Hotărârea este semnată de primul ministru și este contrasemnată în acest caz de către ministrul de externe, iar acest act finalizează o procedură complexă, cu numeroase chestiuni care înseamnă actele interne, nota de fundamentare și celelalte acte care stau la baza unei astfel de decizii.

Cine a avut inițiativa schimbării inițiativei guvernamentale cu privire la subordonarea ISC-ului la momentul 2004?  (avocat Cazacu)

R.: Din documentele consultate, din câte îmi aduc aminte, era vorba de unele din comisiile din senat, comisia pentru administrație locală, cred, care s-a bazat și pe anumite directive din partea Comisiei Europene.

Ceea ce este sigur este faptul că proiectul de lege menținea ISC-ul în zona ministerului controlului, iar după aprobarea în această formă la Camera Deputaților, senatorii au decis ca trei dintre instituțiile de control, inclusiv ISC-ul, să treacă în subordinea cancelariei primului ministru.

Potrivit contractului de asociere în participație, câte apartamente reveneau familiei Năstase și câte constructorului?  (avocat Viorel Roș)

R.: Unul pentru proprietarul terenului și trei pentru constructor care, de altfel, le-a valorificat conform actelor din dosar sau care vor fi depuse.

Recurentul inculpat să facă precizări cu privire la discuțiile ambientale, cu privire la transmiterea unor schimbări ale depozițiilor lui Octavian Crețu către Ioan Păun. (reprezentantul ministerului public)

R.: Eu aș vrea să vă reamintesc că discuțiile ambientale au fost constatate nule, că au fost ilegale, că au existat trunchieri în cadrul acestora.

De altfel, eu nu am nici o problemă legată de întrebare. Dar eu nu vreau, prin răspunsul la această întrebare, să validez ceea ce am contestat în legătură cu conținutul acestor înregistrări. Eu vreau să răspund la o întrebare care vizează o declarație a lui Octavian Crețu, făcută în fața instanței.