În esență, în Dosarul Zambaccian, procurorii au formulat două acuzații: luare de mită, direct sau indirect, prin intermediul soției mele, de la Irina Jianu, fost inspector șef al I.S.C. și de la Ioan Păun, fost funcționar diplomatic al Ambasadei României în China (actualmente, se pare, director la fabrica de bere de la Sebeș, unde acționar principal este Octavian Crețu), constând în prestarea de servicii, privind asistența la achiziționarea unor bunuri din China, depozitarea acestora, plata unor cheltuieli de transport, pe parcurs intern și extern, cheltuieli privind indigenizarea acestora, respectiv taxe vamale și alte obligații fiscale, executarea unor lucrări de construcție și reparații la imobilele din Zambaccian, Christian Tell și Cornu, prin intermediul unor societăți comerciale românești (CONIMPULS, VERTCON și REGAL GLASS) controlate de Irina Jianu. Scopul mitei: păstrarea în funcție și asigurarea unui statut de autoritate Irinei Paula Jianu, în funcția pe care o avea precum și numirea în funcția de consul general al României la Shanghai și prelungirea misiunii diplomatice a lui Ioan Păun.
La fond, în unanimitate, cei trei judecători au considerat că aceste acuzații sunt neîntemeiate.
Șantaj constând în amenințările făcute la adresa lui Ioan Păun prin intermediul denunțătorului Crețu Octavian (acționarul principal de la Borsec), amenințări având ca scop, să-l determine pe acesta să-și retracteze declarațiile date în calitate de învinuit, să revină la cele date, în calitate de martor și să nu predea organelor de urmărire penală documentele doveditoare ale presupuselor fapte de corupție.
Toate acuzațiile au făcut obiectul unui singur dosar (Dosar nr.8/P/2006) care, inițial a fost restituit Parchetului de ICCJ, pentru că se încălcaseră dispozițiile legii răspunderii ministeriale. Ulterior, el a fost disjuns în două dosare: Trofeul Calității și Zambaccian (termopanele).
Probele de acuzare:
- Acte de urmărire penală, declarate nule de instanța supremă în primul ciclu procesual, preluate fără nici o procedură legală în al doilea ciclu procesual, folosindu-se procedee și nu proceduri cum ar fi conversia actelor juridice, străină dreptului penal;
- Interceptări ambientale, înregistrarea convorbirilor cu Octavian Crețu, în 13 și 14 martie 2006, realizate înainte de intrarea în vigoare, la 6 septembrie 2006, a textului de lege (art.91 C.p.p.) care permitea acest lucru;
- Autorizațiile de interceptare date de un judecător care nu avea abilitatea legală la acel moment – modificările care ar fi permis acest lucru au intrat în vigoare tot la 6 septembrie 2006;
- Înregistrările convorbirilor au fost declarate de experul oficial INEC (expertul statului) neautentice, nereale și inexistente în memoria aparatului cu care s-au realizat; așadar, nici conținutul lor nu poate fi avut în vedere, elocvente în această direcție fiind constatările expertului care, în mod neechivoc, constata: „la examinare, în memoria echipamentului tehnic în litigiu nu se găseau înregistrările de expertizat… suporturile optice L1 și L2 nu sunt suporturile originale ale înregistrărilor conținute, ceea ce conduce la concluzia că înregistrările în litigiu nu sunt originale și, prin urmare, nu sunt autentice… înregistrările în litigiu nu conțin caracteristici care să poată fi considerate („amprente”) ale echipamentului tehnic examinat astfel că nu se poate stabili dacă înregistrările în litigiu au fost realizate sau nu prin intermediul echipamentului tehnic prezentat.”;
- Cu toate acestea, argumentele condamnării mele s-au fundamentat, în măsură covârșitoare, pe cele două înregistrări ambientale și pe transcrierile acestora, deși au constituit obiectul cererii de înlăturare a lor din procesul penal, în baza dispozițiilor art.64, alin.(2) C.p.p. asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat;
La un canal de televiziune, această înregistrare – ilegală și dovedită a fi contrafăcută – a fost reluată, în mai multe rânduri, fără a fi prezentate aceste aspecte importante;
- Acuzațiile principale au fost formulate de denunțători – Popa Cristina, Păun Ioan, Deju, care inițial au fost martori, apoi au fost puși sub învinuire și după aceea au „denunțat” faptele primind prin același act de trimitere în judecată soluții de scoatere de sub urmărire penală;
- NB: Parchetul s-a încurcat complet la retrimiterea dosarului în judecată, după restituire, când a uitat (voit sau nu) să dea vreo soluție cu privire la aceștia întrucât, soluția de scoatere de sub urmărire penală din primul ciclu procesual fusese declarată nulă absolut de ICCJ. Este de menționat aici aprecierea, plină de substanță juridică și umană, a Profesorului universitar doctor George Antoniu, Director științific onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, Președintele Asociației Române de Drept Penal care, în opinia transmisă la instanță, făcea următoarea observație: „Avem îndoieli asupra justeții procedeului folosit de organele de anchetă de a transforma un posibil învinuit în martor, spre a-l determina să formuleze acuzații la adresa inculpaților. De asemenea, nu credem că merită încrederea acordată acestor așa ziși martori, preocupați mai curând să-și acopere propriile ilegalități decât să exprime adevărul”;
- Declarațiile lui Păun Ioan (martor, făptuitor, învinuit, denunțător, parte vătămată – calități în cadrul aceleiași cauze) trebuiau analizate numai în perspectiva compatibilității calității de martor cu cea de parte vătămată, situație pe care o apreciez ca fiind contrară pricipiului conform căruia nimeni nu poate fi martor în propria cauză („el nu poate fi propriul martor, martorul sprijinirii acuzațiilor formulate de el prin denunț… declarațiile lui nu sunt mijloace de probă prevăzute de lege, ele constituind numai surse de informare pentru organele judiciare…”);
- Procurorii l-au determinat pe martorul / denunțător Crețu Octavian să poarte tehnica de înregistrare, ascunsă, la întâlnirea cu mine, l-au instruit, în sensul provocării la discuții care să conducă la conturarea unei eventuale vinovății în privința mea și l-au încurajat în această atitudine prin însoțirea lui, la locul întâlnirii, de către un ofițer de poliție judiciară. În textul art.68, alin.(2) C.p.p. se prevede: „Este oprit a determina o persoană să săvârșească sau să continue săvârșirea unei fapte penale în scopul obținerii de probe”.
- Eu nu am avut nici o posibilitate de a influența cariera diplomatică a lui Păun Ioan – cum au susținut procurorii. MEC, prin Memorandumul nr.540923/16.02.2006, a dispus suspendarea temporară a reprezentantului MEC la Shanghai „Ca urmare a faptului că domnului Ioan Păun i s-a schimbat încadrarea, din cea de martor în cea de învinuit, în Dosarul penal nr.8/P/2006”; era o măsură legală în conformitate cu dispozițiile art.60 din Legea nr.269/2003 care reglementează Statutul Corpului Diplomatic și nu s-a datorat în nici un mod dezvăluirilor Irinei Jianu sau a unei presupuse amenințări, ci schimbării calității procesuale a lui Păun, făcută de DNA; de asemenea, la data da 31 mai 2005 (guvernul Tăriceanu) încetase detașarea lui Păun Ioan, de la MEC la MAE, iar el și-a reluat activitatea la MEC; în urma intervenției prietenului Crețu Octavian, devenit între timp vicepreședinte al Partidului Conservator, membru al coaliției de guvernare din perioada respectivă, Păun Ioan a fost recuperat de grupul de interese Crețu și numit în funcția de consilier economic la Amabasa României din China de ministrul economiei și comerțului, domnul Codruț Sereș, membru al P.C., în toamna anului 2005; este de reținut că în perioada de pregătire pentru plecarea la post, Păun Ioan a făcut un stagiu și la grupul de firme Aqua, aparținând domnului Crețu;
- Suma de 118.650 USD, „corp delict” în acest dosar, a fost trimisă de Mihaela Păun (soția lui Ioan Păun) prin curier diplomatic din China și predată DNA în Dosarul penal nr.8/P/2006. Procesul verbal în care s-a menționat expres: ” DNA desfășoară proceduri de urmărire penală în Dosarul nr.8/P/2006, în care soțul meu are calitatea de învinuit. Suma de 118.650 USD a fost primită de soțul meu în perioada august 2002 – februarie 2004 de la Dana și Adrian Năstase, în vederea achiziționării unor bunuri din China” (proces verbal, întocmit la 5 septembrie 2006, în Dosarul 8/P/2006), nu a fost consemnat în acest dosar, ci în dosarul nr. 514/1/2009 al ICCJ Secția penală – dosar „Trofeul Calității”, unde s-a pus sechestru asupra acesteia;
- Am depus acte oficiale din care rezultă că o mare parte din bancnotele depuse la DNA, cu afectația „aparținând lui Adrian Năstase și Daniela Năstase”, au fost emise și puse în circulație ulterior datei la care se pretinde, de către denunțătorul Ioan Păun și soția acestuia, că ar fi fost primite de la familia Năstase (225 de bancnote sunt tipărite în perioada mai 2004 – august 2005 și puse în circulație în 2006); Păun s-a apărat spunând judecătorilor că este posibilă o confuzie între banii personali (economii de peste 40.000 USD) și banii proveniți de la familia Năstase întrucât el îi ținea în același dulap din apartamentul pe care îl ocupa în ambasadă;
- Păun nu a explicat însă cum putea primi salariul, de-a lungul anilor, în bancnote cu serii consecutive și fără nici o indicație privind banca comercială prin care s-a făcut transferul lor? Și, mai ales, de ce atunci când a plecat definitiv de la post (martie 2005) nu a adus banii cu el, în România?
- Știa că trebuie să se întoarcă. Orice om cu responsabilitate, având asupra lui o asemenea sumă de bani, care nu-i aparținea, i-ar fi restituit proprietarului. Toate aceste întrebări, rămase fără răspuns, fac necredibilă mărturia lui Păun!!!
Știu că, pentru cineva din afară, este greu de descifrat acest dosar de 12.000 de pagini, în care au fost adunate diverse acuzații împotriva mea, timp de 8 ani, de către o echipă de procurori de la DNA, și în care, pentru că nu au fost găsite probe tangibile, au acționat asupra unor persoane pe care, prin șantaj, le-au transformat în denunțători, procedând și la contrafacerea unor probe (suma de dolari – „corpul delict”).
Pentru că nu există un CSM care să se ocupe și de „reputația” celor condamnați, voi continua să prezint public aspecte legate de acest dosar. Evident că nu este vorba de o nerespectare a sentinței și nici de un atac asupra JUSTIȚIEI. Este vorba, într-un dosar finalizat, de o „cale de atac” neconvențională – prezentarea datelor dosarului în fața unei curți cu juri care este opinia publică.
E prea mult . N-au fost doar ” sub-victime ” din ” nemesime ” ( Ardeal si Banat ) ci si din Bucuresti . Duceti diversiunea la o paralela Odessa 1941 – Timisoara -Cluj – Bucuresti 1989 ? E groasa rau ! Inainte vorbeati de ” impiedicarea invaziei unguresti ” pentru ca semi-analfabetul alcoolic Carp a deschis focul impotriva compatriotilor lui in plin centru de metropola , ziua in amiaza mare . Acum ma plimbati la Odessa 1941 si la ” timisoreanul ” Iepan ? ” Timisorean ” egal chipurile tradator ? Iepan e o javra de acord , dar d-ta faci amalgamul timisorean tradator , ceea ce e josnic ! Ai curajul sa spui parintilor victimelor gloantelor Armatei ceausiste intre 17-21 decembrie ca fiii lor sau nu au existat sau au fost tradatori si ca de fapt ucigasii lor ,lasi care au pus la cale un masacru si mai mare dupa cedera ceausismului , aparand eroi , sunt de fapt extraordinari ?
@ Centru
Povestea lui Arthur Gordon Pym din Nantucket şi Contractul Social. Trebuie să vorbim foarte sincer despre nevoia noastră de alfabetizare în economia politică! Este un „lettrisme” (folosesc bonjourismul, recent s-a vorbit despre Isidore Isou, martor obiectiv care depune mărturie pentru istoria noastră, a corectitudinii românilor şi a liderilor decizionali pentru salvgardarea României în cel de al doilea război mondial!) nou. Este acesta un „lettrisme” chiar internaţionalist. Punctual nu mă deranjează intruziunea de internaţionalism nou în ideologia naţionalismului românesc. Este revenirea la tradiţia doctrinară a Partidei Naţionale. Care pleca, în discursul din prima jumătate a secolului XIX, tot de la un acquis european : Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy, nume de ideologi primari pe care le spun iar, întrucât cărţile româneşti despre opera lor şi despre influenţa lor decisivă în renaşterea noastră naţională au fost arse la anul 1948 din ordinele alogeno-cominterniştilor Walter Roman şi Lioncik Tismineţki. Fiul celui dintâi devenea Primul Ministru al României după „revoluţia din decembrie 1989”. Fiul celui de al doilea ne-a „învăţat” apoi cum să luptăm „eficient” împotriva comunismului 🙂 ! Mai este şi necesitatea adoptării unui limbaj evoluat şi adecvat pentru parcurgerea unui nou ciclu de civilizaţie. Vorbesc aici despre „ciclu de civilizaţie” în sensul propus de Giambattista Vico. În mod categoric, acesta fiind cel mai reacţionar dintre toţi marii cugetători reacţionari! Giambattista Vico este un gânditor care ne poate ajuta să scăpăm de iluziile „revoluţiei române”. Infuzate perfid în mintea noastră de emisiunile postului de Radio Europa liberă precum şi de propaganda bolşevicului Silviu Brucan. Trăiesc eu prea mult în iluzia că mankurtizarea, pânza de păianjen veninos care a încercat să prindă mintea nostră, a fost ireversibil ruptă ? Deci, care-i necesarul lettrisme (ca să nu folosesc de-a dreptul termenul alfabetizare) ca să ieşim din zilele nefaste ale naţiei noastre ? Acest lettrisme ne permite să scriem noul Contract Social pentru România în cea de a doua modernitate a sa. Pentru România de după timpul postmodern al raţiunii suspendate, al disoluţiei statale din visul România Mare, al renunţării la toate celelalte versiuni de Contract Social tradiţional. Discursul contemporan despre Contractul Social cuprinde şi o fază de calcule în Excel, spuneam. Trebuie luat în considerare marele sistem industrial de producţie care creează PIB-ul ţării. Prin Contractul Social pentru România, din pur calcul econometric iar nu din motive politicianiste, trebuie să fie asigurată o bază doctrinară din ştiinţa economică pentru integrarea populaţiei apte de muncă în procesul de producţie. Apare întrebarea legitimă : Poate fi integrată toată populaţia aptă de muncă, doritoare de muncă, în procesul de producţie ? Răspunsurile teoretice sunt tradiţional două. John Maynard Keynes spunea : Da, este posibil. Ca de obicei, Milton Friedman îl contrazice : Nu, nu este posibil. Ori, mai nuanţat: Este posibilă integrarea populaţiei aptă de a munci în procesul de producţie doar până la o anumită limită, care se cheamă „rata naturală a şomajului”. Noţiunea aceasta era ştiută şi mai înainte de Milton Friedman. Dar economistul din Chicago leagă „rata naturală şomajului” de inflaţie şi denumeşte conceptul, acum mult mai rafinat, NAIRU. Este acronimul de la termenul englezesc : Non-Accelerating Inflation Rate of Unemployment. Este o limită inferioară pentru şomaj. Dacă se scade mai mult, inflaţia începe să crească ! Toate precizările acestea se fac în cadrul discuţiei mai extinse privitoare la marele sistem industrial de producţie şi consum care creează PIB-ul. Intuitiv şi voluntarist, dictatorial dacă vreţi, Nicolae Ceauşescu lucra exact aici ! Aceasta era frontiera extremă pe care îşi trasa linia de politică macroeconomică pentru România ! Era bine, era rău ? Mai demult, într-o emisiune pe Realitatea TV, răutăciosul reporter Tatulici relua, aproape obsedant, o întrebare pe care o auzise : De ce s-a prăbuşit atât de catastrofal economia României?, iar economia Basarabiei, nu ! Ar trebui să ne întoarcem la observaţia pertinentă a lui Nicolae Georgescu-Roegen, exprimată într-un interviu pe româneşte după 1989. Economistul Roegen spunea în mod expres că modul în care dictatorul Nicolae Ceauşescu a stabilit linia de politică macroeconomică pentru România era de tip capitalist, iar nu comunist ! Iar Nicolae Georgescu-Roegen ştia ce spune ! În primul rând, cu toţii de-o anumită vârstă ne amintim, Nicolae Ceauşescu era obsedat („mesianic” – fusese comentariul la Radio Europa liberă, un comentariu pe care îl consider şi acum că a fost nepotrivit!) de crearea de noi locuri de muncă. Lucrul acesta era recunoscut de întreaga populaţie dornică de muncă. Dacă nu l-aţi auzit, înseamnă că nu aţi umblat printre oameni ! Or, regula simplă de macroeconomie spune că o economie are un mare număr de locuri de muncă numai dacă lucrează la frontiera în extensie maximă a posibilităţilor sale de producţie. Dacă era un „mesianism macroeconomic”, ei da, acesta chiar a fost! Nu îi poţi cere unui om politic autentic să acţioneze fără „patimă” ; o patimă bună, pentru că Nicolae Ceauşescu a urmat conştiincios poruncile Ecleziastului pentru Împăraţi ! O economie care lucrează la extensia maximă a posibilităţilor ţine şomajul la proporţia sa naturală – NAIRU în terminologia chicagoanului Friedman Milton. Fără ca economia să intre în regim de inflaţie. Pe de altă parte, ştiţi aforismele : ”Dacă nu curge, pică.”, precum şi „Dar din dar se face Raiul.” În termeni de economie politică anglo-saxonă, proverbele acestea româneşti exprimă foarte bine fenomenele economice numite „leakages” – adică scurgeri din Marele Cerc al Bogăţiei macroeconomice (ori the Wheel of Wealth, după economistul american Frank Knight). Adică fiecare om integrat în procesul de producţie devenea totodată la noi, înainte de anul 1989, şi un agent economic angrenat într-o mică buclă economică pe care o controla dincolo de ceea ce îi fusese asignat ca rol economic de către sistem ! Şi pentru că „toţi suntem români…, mai mult, sau mai puţin oneşti”, rezultă că în Republica Socialistă România exista un foarte mare număr de agenţi economici mititei şi individualişti care „furau de la stat”. Or, aceasta reprezintă condiţia de bază pentru cele două teoreme ale bunăstării sociale ! Citind, –pe vremuri, hăt!–, Povestea lui Arthur Gordon Pym cel din Nantucket, eram înspăimântat aproape de schiţa Contractului Social american pe care o descria Edgar Allan Poe în anul 1838. Predatorial, predatorial, predatorial ! Iar natura lui nu s-a schimbat nici acum. Sigur, descrierea pe care o întreprindea Edgar Allan Poe este incorporată acum în ideologii mai noi : neo-libertariană şi neo-conservatoare. Loviluţia din 1989 s-a făcut pentru a se elimina quasi-infinitatea de agenţi economici mititei care introduceau „leakages” în macroeconomie şi profitau de pe urma lor pentru a menţine, inconştient în sinergie cu voluntarismul macroeconomic „mesianic” al lui Nicolae Ceauşescu, România ca un stat al bunăstării sociale unde fuseseră create realmente maximum posibil de locuri de muncă. Tranziţia economică de după 21 decembrie 1989 s-a făcut la noi fără aplicarea justiţiei distributive ! Paradoxal este faptul că un „partid istoric” resuscitat, vorbesc despre PNŢ transformat în PNŢ-CD, şi care avea realmente o experienţă istorică în justiţia distributivă, mă refer aici la doctrina economică distributivă a lui Ion Mihalache, a refuzat categoric să ia în considerare aspectele distributive în tranziţie. Iar vechi lideri ţărănişti supravieţuitori, –de exemplu Nicolae Carandino, de lucidi
tate exemplară–, care ştiau foarte bine noţiuni fundamentale de economie politică distributivă, au fost ţinuţi „sub obroc” de către conducerea PNŢCD-istă dominată de ardeleanul non-ortodox Corneliu Coposu. În fine, a reuşit să distrugă România, acesta-i un fapt ! În pripita lui vizită din ianuarie 1990 la ambasada URSS, lui Corneliu Coposu i s-a făcut un profil psihologic amănunţit de către experţii serviciilor de spionaj ruseşti. Apoi, ştim noi ceva despre conţinutul discuţiilor seniorului Corneliu Coposu cu agentul MI6 Denis Deletant înainte de anul 1989 ? Eu nu voi uita că marele Iuliu Maniu, al cărui secretar era Corneliu Coposu, se ascundea pe 24 august 1944 în casa unui agent britanic (din serviciul secret Intelligence Service, care se va transforma ulterior în MI6), pentru a nu-şi asuma funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri ! Or, actul decizional personal chiar este primul criteriu pentru definirea personalităţii !
Coposu , Doamne iarta-ma , nu era foarte inteligent . Si nu a condus niciodata nimic ,La fel ca organizatiile revolutionarilor de dupa 1989 , pe care le urati – nimeni de acolo nu a condus o Ambasada , un minister , un guvern . Macar sa Dan Iosif , Dumnezeu sa-l ierte , a fost singurul in 1991 care a replicat darz militiilor mineresti intrate in Parlament .Iar eu prefer de zece ori sa fiu dat pe mana unuia de la MI6 decat pe mana unuia de la KGB .
Acum, să-mi spui că MI6 are drept cod o Theodicee, este prea de tot ! A fost şi un film cu torturile pe care le aplicau agenţii de la MI6 concetăţenilor, în sediile puse la dispoziţie de KGB.
Imbecilii sunt liberi sa vorbeasca pe net!
Unul compara un martir, fost detinut politic, urmarit de securitate si contr
olat saptamanal in casa cu alt urmarit de militia de la moravori pentru trafic de carne vie , vanzari ilicite de tigari fost vanzator de peste la negru prin balciurile bucurestene.
Aaaa am uitat sa spun ca ultimul a ajuns revolutionar si consilier al domnului Iliescu , omul din spatele mineriadei!
@Vsile – eu inteleg ca pentru tine e prea mult chiar sa pui ” a ” dupa ” V ” , ca sa ai , normal , ,” Vasile ” , nu ” Vsile ” .Sa ma astept de la tine sa pricepi ce vreau sa spun , e prea mult . Eu nu il compar pe Coposu cu Dan Iosif . Eu ii spun lui blogideologic , care ii ataca pe Coposu si pe revolutionari , ca , asa cum au fost , nici unul , nici ceilalti , nu au avut functii de raspundere . Deci nu au putut face raul presupus de blogideologic .