Articol publicat in Q-magazin – 8 mai 2009.

Saptamana aceasta, israelienii au sarbatorit 61 de ani de la crearea statului lor. Am participat cu placere la receptia oferita, cu aceasta ocazie, de ambasadorul Israelului la Bucuresti, la Ateneul Roman. Revazand foarte multe persoane cunoscute, mi-am amintit numeroasele vizite pe care le-am efectuat in Israel, precum si liderii politici sau religiosi israelieni, intalniti pe un parcurs de aproape douazeci de ani. Ar fi multe lucruri de povestit, dar voi relata numai vizita pe care am efectuat-o in Israel, in iulie 2001, in calitate de prim-ministru, la invitatia premierului Ariel Sharon – desemnat ca sef al cabinetului israelian aproape in aceeasi perioada ca mine.

Era una dintre primele mele vizite in exterior in calitate de sef al guvernului. Ideea de baza a fost aceea de a obtine sprijinul Israelului si al lobby-ului evreiesc, in SUA si in principalele capitale europene, pentru obiectivele fundamentale de politica internationala pe care ni le propusesem. Un alt obiectiv important l-a reprezentat si incurajarea investitiilor israeliene in Romania, intr-un moment in care incercam, cu tenacitate, accelerarea procesului de modernizare economica.

De la aeroport am mers direct la sediul Guvernului israelian, unde am avut o lunga si interesanta discutie, intre patru ochi, cu premierul Sharon. Am vorbit despre interesele romanesti, despre cele israeliene, despre situatia din regiune. Sharon mi-a promis sprijinul Israelului, inclusiv in zonele pe care le puteau influenta in Statele Unite, in legatura cu accepxarea noastra ca membru NATO. Am discutat despre cooperarea posibila in domeniul high-tech, cercetare, agricultura si in domeniul militar.

Am comentat proiectele de pace in Orientul Mijlociu si am afirmat cu convingere ca nu am venit sa adaugam noi proiecte la cele deja existente, dar ca putem oferi canale de comunicare eficiente cu lumea araba. Un alt subiect s-a referit la situatia muncitorilor romani in Israel si la nevoia reala de a le asigura acestora un statut corect si sansa de a beneficia de asigurari sociale si de sanatate. Va amintiti, poate, fapxul ca pana cand s-au eliminat vizele pentru calatorii in spatiul UE, la 1 ianuarie 2002, romanii care doreau sa munceasca in exterior, mai ales in constructii, se canalizasera pe zona Israelului. Unii dintre ei, din pacate, erau fortati sa lucreze in conditii aproape inumane.

Delegatia pe care o conduceam cuprindea numerosi ministri si cateva zeci de oameni de afaceri, care au discutat cu omologii  lor si au participat la un seminar economic.

Mi-l amintesc, cu multa simpatie, pe Ariel Sharon – o legenda a israelienilor – si care se zbate, in continuare, intre viata si moarte, dupa accidentul cerebral suferit in 2006.

Considerat un dur, datorita istoriei sale in armata si rolului sau in razboaiele din zona, este regretat acum de foarte multi, asa cum, in mod paradoxal, este regretat si Yasser Arafat. Personalitatea lor puternica ar fi putut garanta aplicarea si durata unui acord de pace. Instabilitatea politica interna, atat in Israel, cat si in teritoriile palestiniene, pare sa nu faciliteze un astfel de acord in aceasta perioada, desi noul prim-ministru, Benjamin Netanyahu, avand o reputatie de politician al drepxei conservatoare, ar putea incerca sa relanseze un astfel de acord dupa recentele alegeri prezidentiale din SUA.

E adevarat insa ca si el este „prizonier” al sprijinului parlamentar al partidelor religioase de extrema-dreapxa. Fac o paranteza pentru a spune ca Bibi Netanyahu, in ciuda acuzatiilor politice din ultimii ani, a revenit spectaculos  pe prima scena a politicii israeliene. Ne-am intalnit in multe randuri, inclusiv atunci cand l-am invitat, cu familia sa, la ferma noastra de la Cornu, unde am discutat mult despre viziunea sa privind dezvoltarea economica bazata pe ideea dezamorsarii conflictului politic prin dezvoltarea economica a zonelor arabe adiacente. Am vorbit chiar si despre o posibila legatura maritima pana la Constanta. Va marturisesc insa ca dialogurile noastre au abordat si subiecte mai putin sofisticate, dar extrem de atractive, dat fiind ca oaspetele meu practicase horticultura si a dirijat o ferma de vite si de pasari la Herzliya.

Revin la vizita din 2001 si la dejunul spectaculos oferit de premierul Sharon la Hotelul „King David”, la care au participat sute de invitati. In discursul meu m-am referit la o anecdota care punea in lumina capacitatea de a planifica strategic si de a intelege miscarile viitoare ale partenerilor:

„Se spune ca un tanar calatorea intr-un compartiment de tren cu un Rabin. La un moment dat, tanarul intreaba:

Rabi, cat e ceasul?

Rabinul nu-i raspunde. Dupa o vreme, tanarul intreaba din nou cat e ceasul. In final, Rabinul ii raspunde astfel:

– Dragul meu, ne apropiem de ultima statie. Asa cum te vad, probabil ca nu ai unde innopxa si o sa-mi ceri sa te iau acasa la mine sa dormi. Esti tanar, esti dragut, eu am o fiica, s-ar putea sa va indragostiti unul de celalalt si da-mi, te rog, un singur motiv pentru care mi-as da fiica cuiva care nu are bani nici macar sa-si cumpere un ceas.”

Am precizat insa ca Romania si Israelul se afla in acelasi fus orar si ca si noi si ei ne ghidam, in primul rand, dupa interesul national, dar mergem impreuna in acelasi tren si am ales sa fim parteneri.

Nu cred ca i-am socat prea tare pe participantii la dejun…

As adauga fapxul ca, tot atunci, am mers si la Ierihon, unde am vizitat biserica romaneasca, aflata in teritoriile de sub jurisdictia Autoritatii Palestiniene. Acolo am luat parte la o slujba religioasa oficiata de arhimandritul Ieronim Cretu, care doi ani mai tarziu a fost decorat cu Ordinul National „Serviciul Credincios” in Grad de Cavaler pentru contributia deosebita la pastrarea si promovarea valorilor spirituale ale neamului romanesc.

Am asistat cu emotie la inaltarea crucii pe turla edificiului si am donat, din partea Guvernului, o suma de bani necesara finalizarii bisericii. Am donat si doua icoane pe care le adusesem, impreuna cu sotia mea, de la Bucuresti pentru aceasta veritabila „ambasada spirituala” a Romaniei in Tara Sfanta.

Intorsi la Ierusalim, am participat, impreuna cu primarul orasului, cel care a devenit ulterior premier – Ehud Olmert -, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Maccabiah – acest eveniment sportiv, organizat o data la patru ani, la care participa reprezentantii comunitatilor evreiesti din intreaga lume si care a primit statut olimpic in 1961.

Am vizitat, de asemenea, Memorialul Eroilor si Martirilor Holocaustului „Yad Vashem”, unde am asistat la o ceremonie religioasa in „Sala Numelor” si am aprins o flacara ceremoniala in memoria martirilor. Am oprit cateva clipe langa Yad Vashem pentru a depune o coroana de flori si la mormantul lui Itzhak Rabin – pe care il intalnisem ultima data in Israel intr-o alta vizita, cu putin timp inainte de asasinarea lui.

In aceeasi zi, am fost primit de presedintele statului Israel, Moshe Katsav, cel care a demisionat in urma cu ceva timp. L-am reintalnit, in acea vizita, pe Shimon Peres, in vremea aceea vicepremier si ministru al afacerilor externe – o mare personalitate a diplomatiei internationale. M-am intalnit, de asemenea, cu presedintele Knessetului, Avraham Burg, si cu presedintii  unor partide parlamentare.

As adauga cateva cuvinte despre intalnirea cu Yasser Arafat, presedintele Autoritatii Palestiniene, la Palatul Prezidential al Autoritatii.  Arafat avea o mare autoritate asupra palestinienilor, fiind cel care reusise sa obtina, in 1973, recunoasterea miscarii sale si sa se impuna ca rep
rezentant legitim al poporului palestinian.

Pe Arafat – care cunostea foarte bine Romania -, il intalnisem, prima oara, in 1994, la Forumul Crans-Montana de la Bucuresti, cand organizasem, intr-o perioada de blocaj comunicational, o intalnire cu Shimon Peres,  in cadrul Forumului creat de bunul meu prieten Jean Paul Carteron.

Am participat atunci la primirea lui Yasser Arafat de catre presedintele Ion Iliescu. Lui Arafat ii placea foarte mult mierea. In ziua urmatoare, i-am trimis, din productia proprie, de la Cornu, doua borcane mari cu miere de salcam, un gest de prietenie apreciat ca atare. In 2001 m-a primit extrem de amical. Nu intelegea de ce nu deschidem o reprezentanta in Teritorii, legatura diplomatica fiind realizata doar prin intermediul unui diplomat cu sediul in Ambasada din Israel.

Am avut, in 2001, mai multe intalniri cu rabinii din Israel si SUA. Am apelat la ei pentru a obtine sprijinul necesar proiectelor noastre, in special privind decizia ce urma sa fie luata la Summitul de la Praga din 2002 vizand extinderea NATO. Imi amintesc ca Rabinul-sef al Statelor Unite, Rabi Friedman, aflat atunci in Israel, a promis sprijinul sau neconditionat atat in nume personal, cat si din partea comunitatii. Ei mi-au impartasit si o tristete legata de cele peste 800 de cimitire evreiesti din Romania, din care mai bine de 500 se afla in localitati unde nu mai exista comunitati de rit mozaic si unde deci, nimeni nu mai are grija de ele.

Am povestit cu alt prilej despre intalnirile de mai tarziu, din 2007, din Israel, dar imi aduc aminte si de prima mea vizita cand, la unul din chibuturi, am luat cativa metri de furtun pentru irigatii cu duze de picatura la radacina plantelor. Am revenit atunci la Bucuresti si am trimis furtunul respectiv  la o fabrica  unde se realizau produse din cauciuc, sugerandu-le sa produca ceva asemanator. Dupa o vreme, au raspuns ca nu are cine sa produca duzele de plastic pe care sa le fixeze in furtun. Nu vreau sa fiu rautacios. Au fost si multe urmari pozitive, multi oameni de afaceri israelieni care au inceput sa vina sa investeasca in Romania. Am obtinut, in anii urmatori, un sprijin politic substantial din partea statului israelian cu care Romania a avut si are un parteneriat special, fiind singura tara din zona care a avut legaturi diplomatice continue cu Israelul, din 1948 si pana in prezent.