Formula „stat de drept” mi s-a parut, in ultimile doua decenii, fascinanta. In primul rand, pentru ca ea are geometrie variabila. Apoi pentru ca ea poate fi un pretext perfect pentru orice conditionalitate externa in cadrul unei formule de diferentiere „democratica”.

In esenta, acest concept s-a construit in antiteza cu varianta absolutismului monarhic, „statul sunt eu”. Sigur, o organizare politica ce nu mai era bazata pe vointa politica a regelui ci pe vointa suverana a natiunii reprezenta un progres semnificativ. In acest fel, vointa „despotului” era cenzurata de lege (de reglementari juridice adoptate de reprezentantii poporului in parlament). Este adevarat, acum pare ca vointa suverana a poporului este cenzurata, in diferite modalitati.

Sunt convins ca notiunea „stat de drept” pentru Japonia este diferita de cea europeana. In mod evident, si dreptul pe care se bazeaza SUA este diferit de dreptul pe care se bazeaza Franta sau Germania sau UE, in ansamblu. De exemplu, in SUA – in unele state membre ale federatiei – este prevazuta pedeapsa cu moartea. Sau este larg aplicata legea lobby-ului. Asa incat formula „stat de drept” este distincta pentru fiecare  stat, in functie de specificul sau national, de istoria sa, de realitatile sale economice si sociale. Marxistii considerau ca dreptul este expresia vointei de clasa.  Abordarea UE poate sugera un „remake”. Atunci cand se face trimitere la „statul de drept”, ca „valoare” a UE, sunt avute in vedere nu principii imuabile, de drept natural, ci interese ce se metamorfozeaza continuu in interiorul Uniunii, inclusiv in relatia centru- periferie. „Dreptul” pe care se bazeaza „statul de drept” al UE se modifica in permanenta, in functie de aceste interese. „Statul de drept suntem noi”.  In fiecare saptamana, „statul de drept” al UE este diferit pentru ca reglementarile pe care se sprijina „statul” sunt modificate continuu – la nivel fiscal, comercial, in materie de drepturi ale omului, de minoritati, de politica externa.

Formula „stat de drept” in spatiul european  introduce deci o referire meta-nationala, si anume la dreptul scris sau la cel produs de „glosatorii” de la Bruxelles. Problema pentru noi este aceea de a avea un rol propriu in elaborarea „dreptului” european pe care se bazeaza „statul de drept” european. Din pacate, uneori, pare ca Romania se comporta pe mai departe ca o tara ce se afla in afara UE si trebuie sa „adere” la un set de principii si de valori. Eu cred ca trebuie schimbata atitudinea noastra si, impreuna cu alte state membre, sa participam la elaborarea conceptului de „stat de drept”, conform si cu interesele noastre.

PS Si o intrebare teoretica : ar putea Romania sa raspunda pozitiv „cererilor” din partea UE si SUA de a respecta „statul de drept”, in conditiile in care reglementarile juridice („statul de drept”)  din SUA si UE sunt adeseori contradictorii? Evident ca daca discutam despre interese politice, acestea pot fi identice.