Evoluţia relaţiilor româno-chineze după 1989. Scurta sinteza

 Am gasit in documentele mele o scurta sinteza (nu mai stiu cine a realizat-o) despre relatiile romano-chineze:

” 11. Evoluţia relaţiilor româno-chineze după Revoluţia din decembrie 1989

            Început glacial şi stângăcii politico-diplomatice româneşti

Revoluţia din decembrie 1989 din România, prin semisurpriza acesteia, procesul mascaradă cu uciderea brutală a cuplului Ceauşescu şi, mai ales, prin transmiterea episoadelor importante de către posturile de televiziune, a avut un mare ecou în lume, determinând, iniţial, un val de simpatie, apoi de suspiciune.

Conducătorii chinezi, care-l cunoscuseră bine şi-l cultivaseră pe Ceauşescu timp de două decenii – acesta efectuase 8 vizite oficiale în China – după un prim moment de derută şi-au revenit, şi la 27 decembrie 1989 au exprimat noilor autorităţi române emanate: respectul pentru dreptul poporului român de a-şi alege regimul politic şi speranţa menţinerii şi dezvoltării relaţiilor de prietenie bilaterale, pe baza celor cinci principii ale coexistenţei paşnice.

Cu toate acestea, primii ani după revoluţie marchează o etapă de  relativă îngheţare şi stagnare a relaţiilor bilaterale.

Mulţi revoluţionari, membri ai noilor formaţiuni politice şi reprezentanţi ai mass media, în urma zvonurilor  aberante că Ceauşescu ar fi fugit în China şi, mai ales, pe extrapolarea evenimentelor din piaţa Tian An Men, se pronunţau arogant împotriva dezvoltării relaţiilor cu China, iar un candidat la preşedinţie a avansat chiar ideea ruperii legăturilor cu China comunistă şi stabilirea de relaţii cu Taiwanul.

În aceste circumstanţe, schimburile comerciale au scăzut drastic iar acţiunile de colaborare economică în derulare au îngheţat.

Ulterior, România face şi gafa diplomatică de a se erija în apărarea drepturilor omului în China, inclusiv prin sprijinirea rezoluţiei iniţiată de SUA în cadrul Comisiei drepturilor omului de la Geneva de condamnare a Chinei.

12. Începutul unei reaşezări a relaţiilor româno – chineze

             Se pare că aceste comportamente derutante ale noii puteri de la Bucureşti n-au fost până la urmă decât nişte accidente de creştere ale unui organism nou aflat în căutarea propriei identităţi.

În ceea ce priveşte China, lucrurile nu stăteau chiar aşa cum credeau unii români.

Demersul  diplomatic din octombrie 1990  al noului ministru de externe român, Adrian Năstase, altminteri un fin cunoscător al problemei chineze,  care întreprinde o vizită de evaluare şi de pregătire a unor contacte viitoare, permite  accesul la o  realitate foarte mult schimbată în bine din punct de vedere economic, cu zone economice speciale, o creştere spectaculoasă a produsului intern brut şi o scădere semnificativă a inflaţiei. Convorbirile cu ministrul de externe Qian Quichen şi cu preşedintele Yang Shangkun relevă  aceeaşi disponibilitate, înţelegere şi răbdare a părţii chineze în relaţiile cu România. Sunt identificate domeniile de colaborare în spiritul  noilor schimbări  geopolitice – efectele reunificării Germaniei, tensiunile din  URSS,  – care antrenează noi provocări în relaţiile bilaterale şi care, oricum,trebuie să redevină prioritare. Primele măsuri care se impun sunt înfiinţarea unui nou consulat în China şi înlocuirea sistemului de clearing prin plăţi în valută. Eşafodajul politico – diplomatic începe să prindă contur, dar mai ales, viaţă. Chinezii spun că un drum lung de zece mii de li  începe cu un pas. Iată că acest pas a fost făcut.

In anul următor, preşedintele  Iliescu vizitează China. Contactele diplomatice se multiplică. Se produce o normalizare a  raporturilor   dintre cele două ţări pe baza principiilor de drept internaţional şi se încheie noi instrumente juridice. În 1997, are loc vizita în China a preşedintelui Constantinescu, după ce, în acelaşi an România fusese vizitată de  preşedintele chinez Jiang Zemin.

   13. Reviriment şi aşteptări

            Relaţiile şi contactele româno – chineze, astfel reluate, înregistrează un trend crescător. Ministrul de externe din 1990, Adrian Năstase, devine în  anul 2000 prim – ministru. Targetul guvernului este multiplicarea eforturilor pentru asigurarea premiselor favorabile integrării României în Alianţa Nord Atlantică şi în Uniunea Europeană.

Totodată, guvernul şi primul ministru român acţionează constant pentru menţinerea unui dialog politic activ cu China, conectat, însă, la priorităţile agendelor naţionale şi la urmărirea actualizării sistematice a programelor bilaterale de schimburi şi cooperare.

În acest context, premierul român întreprinde în anii 2002 (25-29 iunie), 2003 (13-15 mai), 2004 (16-18 februarie), trei vizite importante în China, soldate cu semnarea mai multor instrumente juridice de colaborare şi cu convenirea de noi înţelegeri şi acţiuni de cooperare bilaterală, în diverse domenii, demersuri politico-diplomatice ce conduc la configurarea unui fundament solid al relaţiilor româno-chineze, ancorat pe respectul şi avantajul reciproc şi observarea mutuală a păstrării opţiunilor fiecărei ţări în ceea ce priveşte obiectivele şi priorităţile lor de politică internă şi externă.

În concecinţă, volumul schimburilor comerciale  în anul 2003  depăşeşte un miliard de dolari, mai mare decât cel din perioada dinainte de 1989, când nivelul schimburilor era de 780 milioane dolari.

De fapt, perioada 2000 – 2004 este cea mai fastă din istoria ultimilor douăzeci de ani. « România devine cel mai important partener al Chinei în Europa ». Remarca aparţine preşedintelui  chinez  Jiang Zemin, un prieten declarat al românilor, cunoscător al limbii române şi îndrăgostit de poezia eminesciană.

Relaţiile speciale româno – chineze sunt consfinţite în anul 2004, cu prilejul  vizitei de stat  în ţara noastră a   preşedintelui Hu Jintao prin semnarea Declaraţiei Comune a României şi a Republicii Populare Chineze privind stabilirea unui  Parteneriat Amplu de Prietenie şi Cooperare.

. Nu ştim care va fi evoluţia Parteneriatului într-o istorie viitoare, cum va fi ajutat de guverne să se concretizeze sau, dimpotrivă şi din păcate, să fie lăsat în desuetudine. Ambele ipoteze au gradul lor de probabilitate  şi depind într-o măsură  considerabilă de voinţa politică şi de interesul pe termen lung  al părţilor.

Este foarte interesant să facem o trecere în revistă a mizelor  şi raţiunilor acestui Parteneriat. Un tablou succint al anului 2002, de exemplu, ne arată o Chină într-o expansiune absolut formidabilă, din punct de vedere economic, tehnologic  şi demografic. O rată de creştere de 22 milioane locuitori pe an şi problema resurselor o obligă la un efort continuu şi la o strategie pe termen lung. Trebuie să-şi asigure resurse umane supercompetitive. Are un acord cu o universitate americană să pregătească 600  cadre, probabil viitorii  conducători chinezi. În 4 ani  China a construit 15000 km de autostrăzi.Investiţiile străine au fost de 48 miliarde dolari ( în anul 2008  au ajuns la aproape 75 miliardce dolari). Exportul de produse chineze este esenţial, iar costurile acestora sunt influenţate în mod covârşitor de costul transportului. La nivelul Chinei, volumul de transport este absolut imens şi trebuie găsită undeva o locaţie intermediară pentru Europa. Drumul  spre Europa, prin Constanţa – aici apare miza românească – este mai scurt cu 12 zile decât prin Rotterdam şi e mai ieftin. Costurile cu transportul pe ruta Constanţa  – Viena sunt de  trei ori mai mici decât pe ruta Rotterdam –  Viena. Astfel, se conturează o primă oportunitate : amenajări portuare în Constanţa pentru mărfurile chinezeşti, iar ca derivat , folosirea experienţei şi tehnologiei chineze pentru construcţia de autostrăzi, poduri, linii de centură în România.

Mulţi specialişti chinezi lucrează în  cadrul Parcului de înaltă tehnologie de lângă Beijing. Accesul specialiştilor români ar fi o oportunitate benefică pentru ambele părţi.

Eforturile reciproce nu trebuie să se consume doar în schimburile comerciale .Alternativa cea mai profitabilă o constituie investiţiile în cadrul unor proiecte mari, care în China  ar putea fi localizate în zonele de nord – vest şi vest, iar în România  în modernizarea unor hidrocentrale, în infrastructură şi în parcurile tehnologice, industriale şi  în zonele greenfield  care ar putea  fi o soluţie de viitor, aplicabilă ambelor părţi şi care ar ieftini foarte mult produsele. Alte oportunităţi de colaborare a fost învederate în cursul vizitei  în Hong Kong, unde la acea dată nu locuia niciun cetăţean de origine română,  în ciuda cosmopolitismului şi  deschiderii  caracteristice a noii entităţi chineze care  se situa între primii zece  actori ai comerţului mondial  şi unde era în plină expansiune o cyber – piaţă cu totală diversificare. Cerinţa expresă era vinul românesc, deosebit de apreciat în zona respectivă, dar şi  industria confecţiilor, a mobilei şi şantierele navale

Acesta ar fi pe scurt tabloul mizelor economice româno chineze.

În anul 2003, în China are loc schimbul de generaţii la vârf, la nivel politic, statal, guvernamental.

Vizita oficială din mai 2003 a premierului român în China a reprezentat, în condiţiile cvasiizolării politice a Chinei pe plan internaţional, ca urmare a carantinei determinate de răspândirea epidemiei de pneumonie atipică/SARS, o acţiune politico-diplomatică inteligentă, menită, pe de o parte, să marcheze o anumită solidaritate a României cu China, în consonanţă şi cu proverbul existent în ambele limbi huan nan shi zhen yiao – prietenul la nevoie se cunoaşte – fapt deosebit de apreciat de conducerea şi opinia publică chineză iar, pe de altă parte, să impulsioneze cooperarea între cele două ţări, în toate domeniile.

În acest context, premierul Wen Jiabao, în discursul din Marea Sală a Poporului/Renmin Dahui Tang din Beijing, alături de aprecierea înaltă dată stadiului relaţiilor bilaterale şi demersului primului ministru român, a relevat şi disponibilitatea Chinei de adâncire a relaţiilor bilaterale prin eforturi continue pe trei direcţii:

  • menţinerea intensităţii schimburilor de vizite la nivel înalt şi consolidarea relaţiilor politice
  • dezvoltarea activă a comerţului şi cooperării economice şi financiare
  • strângerea cooperării şi consultării în afacerile internaţionale şi acordarea reciprocă de înţelegere şi sprijin pe aspecte de interes pentru cealaltă parte.

Primirea delegaţiei române  de către Preşedintele R.P.Chineze, de către premier şi de Preşedintele Adunării Naţionale Chineze spune mult despre importanţa acordată de chinezi acestei vizite.

De altfel, în cursul discuţiilor,  în problematica externă s-au evidenţiat numeroase poziţii identice sau apropiate partea chineză exprimând de fiecare dată apreciere faţă de atitudinea constantă a României privind problema Taiwanului şi Tibetului, respectul pentru opţiunea României de aderare la structurile europene şi euroatlantice, precum şi încrederea că România, în calitate de nou membru al Uniunii Europene, va sprijini dezvoltarea relaţiilor Chinei cu UE.

De remarcat şi ecoul larg pozitiv pe plan internaţional al periplului diplomatic al premierului român în contextul SARS din China.

În cursul anului 2004 se deschide, în prezenţa primului ministru român, Biroul de primire turistică a  României în China, iar României i se acordă statutul de destinaţie turistică. Tot în cursul acestei vizite, se încheie mai multe acorduri bilaterale, se pun bazele pregătirii facilităţilor pentru  Jocurilor Olimpice de la Beijing din anul 2008 şi pentru  construitrea  pavilionului României la Expoziţia de la Shanghai din 2010 care, după închiderea expoziţiei va fi utilizat ca sediu al Consulatului General al României la Shanghai.

O notă aparte a acestei vizite  o reprezintă contribuţia premierului român în dezvoltarea relaţiilor de dialog şi colaborare între Internaţionala Socialistă şi PC Chinez, fapt deosebit de apreciat de preşedintele RP Chineze, Hu Jintao, cu prilejul vizitei sale de stat în România din iunie 2004.

14. Un scurt bilanţ al relaţiilor actuale româno – chineze

 În mod cert, relaţiile româno – chineze au înregistrat un crescendo în ultimii douăzeci de ani, ceea ce reprezintă un succes remarcabil  datorat într-o foarte mare măsură existenţei unui  fundament politic solid asumat de toate partidele parlamentare  care a susţinut Parteneriatul amplu de prietenie şi cooperare dintre România şi China, convenit la nivelul celor doi şefi de stat în anul 2004 .

Statistica contactelor  diplomatice din ultimii douăzeci de ani la nivel de înalţi demnitari până la şefi de stat ne arată un scor interesant : 24 vizite chineze în România şi 40 vizite româneşti în China, românii având de partea lor un procent de  60%.

Rezultatele economice şi investiţionale sunt însă paradoxale şi indică un avantajclar pentru China. Chinezii, deşi au umblat mai puţin au obţinut şi cele mai bune rezultate. Pe ansamblu, creşterea economică la nivelul anului 2008, s-a tradus printr-un volum al schimburilor comerciale de peste trei miliarde  dolari SUA, cu o balanţă deficitară, însă, pentru partea română.

În ceea ce priveşte investiţiile, în România există 9524 de societăţi chineze şi societăţi mixte româno-chineze cu o valoare a investiţiilor de circa 315 milioane dolari SUA, situând China pe locul 16 în clasamentul general al statelor care au investiţii în ţara noastră, în timp ce,în RP Chineză sunt doar două firme cu capital românesc, cu investiţii de circa 1,3 milioane dolari.

Menţionăm în cele ce urmează  modul în care  au evoluat  celelalte sectoare:

  • pe plan cultural, ştiinţific, sportiv şi turistic prin realizarea anuală  a unor schimburi de studenţi, vizite de delegaţii profesionale în diverse domenii, de oameni de cultură, artişti, sportivi, turişti, pe baza unor Programe de cooperare, reînnoite la intervale de 4  – 5 ani;
  • în domeniul mass media, prin schimburi de delegaţii şi programe între televiziunile centrale, agenţiile de presă naţionale şi funcţionarea în România a trei corespondenţi chinezi de presă permanenţi, precum şi a redacţiilor ziarelor Luluo Huabao şi Ouzhou Huabao, dedicate chinezilor emigranţi din România şi Europa;
  • pe plan juridic – prin manifestarea valabilităţii şi aplicabilităţii a peste 50 de instrumente juridice bilaterale, în diverse domenii;
  • pe plan consular – prin desfiinţarea reciprocă a vizelor pentru paşapoartele diplomatice şi de serviciu, dar cu menţinerea vizelor de intrare, cu formalităţile şi taxele aferente, pentru toţi posesorii de paşapoarte simple (în cazul chinezilor, inclusiv pentru deţinătorii de paşapoarte pentru afaceri publice);
  • la nivelul autorităţilor locale (judeţe, municipii, oraşe) – prin desfăşurarea de numeroase schimburi directe în baza a 30 de acorduri de înfrăţire;
  • la nivel neguvernamental, prin funcţionarea în cele două ţări, între altele: a Asociaţiei de prietenie româno-chineză cu sediul central la Bucureşti şi numeroase filiale în majoritatea judeţelor, Institutului Confucius de la Sibiu şi Cluj  şi, respectiv, Asociaţiei de prietenie chinezo-română în cadrul Asociaţiei de prietenie a poporului chinez cu străinătatea de la Beijing, care organizează diverse acţiuni cu prilejul marcării zilelor naţionale, a altor evenimente majore din istoria celor două ţări şi popoare;

pe plan internaţional – prin menţinerea unei colaborări  şi consultări permanente, apropiate, în cadrul ONU, altor organizaţii internaţionale, precum şi prin acordarea de sprijin reciproc în promovarea unor iniţiative, alegerii unor reprezentanţi în diferite posturi ale organismelor şi organizaţiilor internaţionale (precum: sprijinirea de către China a candidaturilor României pentru alegerea ca: membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU (mandatul 2004/2005), membru în Consiliul ONU pentru drepturile omului (mandatul 2005/2007) şi respectiv membru în ECOSOC (mandatul 2007/2009) şi susţinerea de către România a candidaturii oraşului Beijing pentru organizarea Jocurilor Olimpice de la Beijing (2008), şi a candidaturii oraşului Shanghai pentru organizarea Expoziţiei Mondiale de la Shanghai (2010).

               .

            15. Importanţa majoră a relaţiilor româno-chineze  pentru interesul naţional al Românei

O analiză SWOT ne arată că în prezent, între România şi China coexistă o mulţime de factori, atât favorabili cât şi  nefavorabili privind o conlucrare bilaterală pozitivă în toate domeniile.

Elementele nefavorabile derivă din datele obiective diferite, legate de suprafaţă, populaţie, aşezare geografică, resurse naturale, istorie, cultură, tradiţie, obiceiuri, limbă apartenenţă la alianţe politice şi militare, dar şi din punct de vedere al intereselor şi aspiraţiilor diferite pe plan internaţional.

Lipsa oricărui contencios teritorial, tradiţia bună a relaţiilor prieteneşti şi de conlucrare activă în toate domeniile din ultima parte a secolului XX, o anumită complementaritate economică, împărtăşirea aceloraşi valori pentru demnitate şi identitate naţională, integritate teritorială, cultivarea păcii şi combaterea terorismului, edificarea, în plan internaţional a unei ordini politice şi economice mai echitabile, sunt elemente favorabile menţinerii şi dezvoltării ascendente a legăturilor dintre România şi China.

Ameninţări nu există. Oportunităţile chineze au fost menţionate cu ocazia analizei mizelor Parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare.

Alături de intensificarea raporturilor în cadrul Uniunii Europene, NATO, al parteneriatului cu SUA şi cu statele vecine, inclusiv cu Rusia, dezvoltarea unor relaţii pe baze pragmatice, sănătoase şi a avantajului reciproc cu China – stat membru permanent al Consiliului   Securitate al ONU – prezintă o importanţă majoră pentru ţara noastră.

Cu sau fără legături active cu România, China a fost, este şi va fi o mare putere şi civilizaţie. Istoria mai veche şi recentă a Chinei a pus în evidenţă capacitatea fabuloasă a Chinei de a renaşte din cele mai rele circumstanţe şi de a se reconstrui. Până nu demult am văzut o Chină intrată în impas, izolată de lume şi pradă propriilor contradicţii, pentru a asista apoi la o revenire spectaculoasă. Arzând etapele, China s-a transformat  rapid într-o putere regională, ajungând  apoi o putere mondială.

Am văzut, de asemenea, că în relaţiile cu China tradiţia lucrează şi că indiferent de rătăcirile temporare, lucrurile  pot intra repede pe făgaşul normal.

Toate acestea pledează pentru un adevăr simplu: fără relaţii ample şi profunde cu China, România va fi lipsită de un  preţios suport necesar interesului interesul naţional, pe plan economic, financiar, cultural, politic şi chiar strategic.”

Aceasta analiza, de acum cativa ani, trebuie completata cu evaluarile legate de prezenta delegatiei chineze de nivel inalt la Reuniunea recenta de la Bucuresti.

30 de gânduri despre “Evoluţia relaţiilor româno-chineze după 1989. Scurta sinteza

  1. Usor iz de raport de securist post-ceausist , cariera la umbra Securitatii si a tovarasei Elena . Miroase a limbaj de prim -secretar de judet – gen Moga sau Letitia Ionas .Nu va incredeti in ei , domnule Nastase !

    Apreciază

  2. Argumentul chinez

    Din considerente pe care le stim cu totii, in care dimensiunea nu este pe ultimul loc, prezenta la Bucuresti a premierului chinez este o mega-vizita. Evenimentul mi-a amintit de cunoscuta parabola cu muntele si cu profetul, care face comparabili, la nivel simbolic, cei doi termeni. In mod clar, este o victorie absoluta a premierului Victor Ponta. Practic, USL a probat, pe speta chineza (dar nu numai), cum progresul se poate naste din contrarii ideologice interne, dar si din contrarii externe, de sistem social-politic, cum bipartizanismul de esichier romanesc poate fi la fel de functional ca cel american sau de posibil ca cel german, in curs de cristalizare. Aducerea laolalta, intr-o politica guvernamentala, a valorilor euroasiatice si euroatlantice reflecta un pragmatism activ, neintalnit la niciun alt guvern, si o uimitoare putere de invatare, de eliberare de prejudecati si inhibitii, care nu pot fi trecute cu vederea nici in cele mai joase evaluari!

    Daca as vorbi despre marele zid chinezesc, marele salt inainte, orasul interzis, Mao sau Deng, probabil ca v-as retine atentia cu tot atatea lucruri spectaculare, dar nu v-as spune, totusi, esentialul. Stim cu totii secretele murdare ale ordinii capitaliste si ale clasamentului sau mondial, care se hraneste si creste din razboi. Razboiul de consum (ce trista asemanare cu societatea de consum!), ca realitate atavica si sinistra, a fost mult timp ascuns cu grija sub fardurile stridente al democratiei si drepturilor omului, dar deceniul de razboaie din secolul nostru si, mai ales, demonizarea si pretextele din cazul Siriei ne-au dezvaluit ca legea profitului a fost inseparabila, pe ceea ce sper sa ramana un stil vechi, cu legea capitalismului de razboi. Acest tip de capitalism s-a hranit din orice fel de razboi, prada din Est, obtinuta in urma Razboiului Rece, fiind cea mai puternica dovada.

    Demonizarea si pretextul, utilizate de catre capitalismul de razboi, seamana ciudat de mult cu tacticile de vanatoare din lumea animala, cu izolarea si ambuscadele care insotesc haituiala si preced atacurile pradatorilor. Dar, ca si pradatorul, capitalismul de razboi bate in retragere in fata unitatii lumii, care nu se lasa fragmentata si nu permite izolarea unei potentiale victime, cand constientizeaza ca ceea ce i se poate intampla uneia, i se poate intampla oricui. Evident, in istoria capitalismului de razboi superputerile nu au fost produse ale competitiei libere, ale economiei de piata.

    Ce aduce China, esential, in tabloul global? Dupa cum stim, China nu a rupt-o total cu comunismul, dupa cum nu a imbratisat total capitalismul. China este si comunista, si capitalista, sau, altfel spus, ceea ce este acelasi lucru, nu este nici comunista, nici capitalista. Ceea ce noi, in Europa, teoretizam ca o a treia cale, in China este, de o buna bucata de timp, o practica de succes. Ceea ce ne deosebesc, in primul rand, sunt sistemul politic, pluripartidism de o parte, monopartidism, de cealalta, si structura de proprietate, cea publica fiind dominanta in cel de-al doilea caz. Desigur, sunt si alte deosebiri, cum ar fi corelatiile dintre ramurile economice, care tin de resurse sau politicile de redistribuire, care tin de venitul national, dar determinante pentru toate sunt primele. Pretentiile celor care sustin ca pluralismul de interese ar fi cel mai bine si in mod automat servit in primul caz, le-as modera cu observatia ca o societate care se dezvolta proportional, nu neaparat in cele mai inalte ritmuri, serveste toate interesele, si pe orizontala, si pe verticala, este mai sanatoasa, mai echilibrata si mai morala, comparativ cu cele care nutresc, in supra-exces, interesele unui segment extrem de restrans, de la varful verticalei sociale.
    Prin contrast, China XXI aduce cu sine o noua filosofie sociala si politica, care respinge atat comunismul cat si capitalismul de razboi si isi aproprie gestionarea non-conflictuala si non-violenta a deosebirilor. Noul tip de civilizatie aduce mai mult fair play, mai mult autentic si mai multa relaxare, in interiorul si in afara sistemului, un filon care cred ca vine dintr-un remarcabil sincretism filosofico-religios, care cultiva concordanta dintre activitatile umane si ritmurile cosmosului (taoism), eliberarea de suferinta (budism), bazarea pe omenie, ca virtute esentiala (confucianism) etc., precepte care nu-l fac ostil, ci il apropie de tipul crestin de civilizatie. Am regasit aceste valori si in mesajul premierului Li Keqiang, adresat UE, care, spre deosebire de cei care-i cer spargerea sau confiscarea, prin federalizare, a fost de unitate si de respectare, in discutiile cu tarile din ECE, a limitelor trasate de regulamentele comunitare. Si asta in conditiile in care bazaiturile despre semnarea „repede” a unu acord concurent sau convocarea, chiar in acele momente de istorie internationala, a unui consiliu suprem intern erau la limita de a fi suparatoare sau chiar intepatoare.

    Despre oportunitatile economice, cu adevarat istorice, pe care vizita premierului Chinei in Romania le-a adus tarii noastre si regiunii ECE s-a vorbit foarte amplu si in detaliu, dar dupa parerea mea argumentul cel mai de pret este, de departe, cel politic. Pe scurt, modelul non-beligerant, care nu traieste din razboi, ci din munca, care prin respingerea paradigmei capitalismului de razboi aseaza ordinea internationala pe o noua baza, privind relatiile dintre state, dintre munca si capital, dintre dezvoltare si crestere, este adevaratul castig, cel mai asteptat si mai de sustinut.

    Apreciază

  3. Trecând sintetic prin cultura noastră economică începând cu secolul XIX (deşi ar merita reamintite zicerile lui Miron Costin), putem vorbi consistent despre o descriere românească a macroeconomiei : o coroniţă împletită din patru rămurele mai mult sau mai puţin elastice. 1/ Un flux material din mărfuri şi materii prime. 2/Un flux monetar. 3/ Un flux lingvistic, ideea îi aparţine lui Mihai Eminescu, recent se vorbeşte despre un “capitalism lingvistic”. 4/ Un flux de risc, dacă îi interpretez eu bine pe Junimişti, pentru care Kant era capital prin cunoaşterea prudenţială. Ideea centrală în Economie este aceea că resursele sunt finite. De aici spolierea care ne zdrobeşte acum, fie că se cheamă aurul de la Roşia Montană, fie gazele de şist, de pe urma cărei spolieri ne vor fi poluate grav şi ireversibil aquiferele şi ni se va vinde apă de băut cu pipeta. Dar tot ce se întâmplă pe cele trei fluxuri creează undele de şoc pe fluxul de risc. Dădeam un exemplu realmente apocaliptic din Amazonia http://www.nytimes.com/2013/11/25/opinion/iowa-in-the-amazon.html?hp&rref=opinion/international unde tapiri şi jaguari rătăcesc printr-o fermă de soia cât statul Iowa. N-am înţeles atunci detaliul că un tip din Silicon Valley îşi abandonase în Vale germenii de întreprinderi de succes (care în marea lor majoritate nu au venituri) şi venise în Amazonia să vîndă tractoare pentru ferme. În mod cert avem o “lovitură de berbec” pe fluxul de risc împotriva biodiversităţii din Amazonia, iremediabil pierdută. Aş zice să nu idealizăm Silicon Valley, pentru acolo se generează de facto undele de şoc împotriva biodiversităţii şi altor aspecte calitative ale mediului. Recunosc că în Silicon Valley sunt şi oameni culţi şi generoşi, de exemplu Peter Thiel care îl citeşte şi îl apreciază pe La Rochefoucauld, dar “cu o floare nu se face primăvară”. Acum citesc chiar despre chestiunea riscului în SiliconValley, unde germeni de întreprinderi care nu câştigă nimic primesc oferte şi cotaţii fabuloase http://www.nytimes.com/2013/11/27/technology/in-silicon-valley-partying-like-its-1999-again.html?hp&_r=0

    Apreciază

  4. Iata ca viata demonstreaza ca domnul Adrian Nastase a actionat corect.
    Mai ramane acum ca politicienii cu verticalitate sa-si asume demn si responsabil (si) relatia cu Rusia. Ma astept la o vizita la Moscova a domnului Ponta si..vom mai vedea, mai ales, dupa ,,iesirea” telecomandata de la Bruxelles a lui Traian Basescu, cu rol de joc pueril de imagine destinat a contrabalansa evolutiile din Ucraina si de la Bucuresti. Basescu este un simplu mascarici care binedispune marile puteri, dar pare mare si tare in Romania. De fapt, holograma lui, el fiind demult ,,mort si ingropat”.
    (Z)

    Apreciază

  5. China si relatiile bune cu aceasta tara de-a lungul timpului constituie un atu al Romaniei.

    Un tampit, pe numele sau Patriciu, cand Iliescu dadea exemplul Chinei si propunea intensificarea comertului cu ea, se opunea cu vehementa si considera ca este dovada bolsevismului de care acesta nu s-a dezbarat.

    Uitandu-ma acum la forum am constientizat, o data in plus, ce pierdere enorma a a avut Romania prin venirea la putere a unor incapabili, in 2004.

    Apreciază

  6. @ Fragmentarium Politic,

    imi plac cele scrise de tine si iti dau dreptate 100%, dar am niste amendamente:

    – capitalismul de razboi a impins si impinge lumea inainte, este cinic dar total adevarat, creaza multe locuri de munca, asigura stabilitatea mondiala, asigura securitatea si pacea. Dezavantajul e ca scoate din circuitul bunastarii valori imense, dar asta creste competitia fortei de munca deoarece banul se castiga mai greu, insa si moneda este stabilizata!

    – China a luat, cu maximum de pragmatism, tot ceea ce a gasit ca este folositor, atat din comunism cat si din capitalism. Practic, China este o tara care foloseste un singur criteriu, cresterea economica. Pt asta ii trebuie surse si resurse, plus piete, pt astea sunt dispusi la orice…

    – modelul non-beligerant, care traieste din munca si nu din razboi, este o utopie… China il practica cata vreme nu are forta militara globala, are un singur portavion de ex…. cand va avea 20-30-40, altfel vor actiona… Orice stat care reuseste o dezvoltare uriasa, recurge pana la urma la politica de razboi, beligeranta, deoarece nu-si poate mentine status-ul… cand cresterea economica se opreste, sau se plafoneaza din cauza lipsei pietelor, sau cuceririi pietelor, atunci China isi va mentine aceste piete cu arma in mana… toti au procedat la fel, este obiectiv, nu vor face nici ei exceptie…

    – modelul chinezesc nu poate fi copiat, pt asta ar trebui sa ai o natiune care sa munceasca pana la epuizare cateva generatii, si care sa nu astepte cresterea nivelului de trai, ci doar castronul cu orez… Ei fiind multi, sunt obisnuiti din vremuri imemoriale cu lipsurile, asa ca au acceptat acest model singular, alte natiuni insa ar iesi in strada…

    – in sfarsit, toti trebuie sa intelegem ca China nu a fost supusa la presiuni politice de nicaieri, asa ca si-a vazut de ale ei cum a putut mai bine. La noi fortele straine joaca tontoroiul, ne impun orice si suntem obligati sa-i ascultam…

    Eu cred ca Romania ar putea utiliza forta Chinei doar in sfera comertului, adica sa devenim, prin porturile noastre, principala baza de desfacere pe piata europeana a produselor lor. Alte forme de colaborare sunt, dincolo de bunele intentii si promisiunile de rigoare, iluzorii… Li a venit, a prezentat reusitele Chinei, a promis aceleasi miliarde ca anul trecut la toti, a semnat niste promisiuni, si a plecat… Un investitor real ar fi plecat macar cu o concesiune in valiza, ori cu un contract…

    Eu sigur ca simpatizez China si chinezii, ba chiar ii invidiez pt ca au stiut sa aleaga un drum propriu de dezvoltare, inovator, pe care il urmeaza neabatut. Ne putem agata de succesul lor, sau nu. La lipsa noastra de succes insa, ma tem ca nu avem incotro… Dar trebuie sa fim realisti, centralele nucleare, barajele ciclopice, canalele uriase, se fac cu bani castigati din productia marunta, si din comert! Chiar daca ne-am lansa in mari proiecte, chiar daca am umple tara de centrale nucleare, romanul va trai tot la limita saraciei, asta-i viziunea specifica a clasei noastre conducatoare, spre deosebire de a altora…

    Adica: „cuplajul” intre economia noastra si cea a Chinei, trebuie sa se faca la nivel marunt, de intreprinzator, nu la scara economica nationala… asa ceva noi nu putem sustine in prezent, suntem prea daramati, deci visam cai verzi si fluturam utopii…

    Apreciază

  7. Da! Asta înseamnă să fii om de stat înțelept și puternic! Poate tot răul va fi spre bine. Sperăm că relațiile cu China se vor normaliza și așa cum zice și colegul „ZeV” vom avea puterea să redimensionăm și relațiile cu Rusia – cu înțelepciune și pragmatism.

    PS: Parcă-ți crește inima când vezi că vin liderii unor mari puteri și te laudă acasă și te întristezi când vezi noi, ne mânjim singuri cu noroi.

    Apreciază

  8. Alatur acestui minunat proverb chinezesc ¨ Un drum lung de zece mii de ani începe cu un pas ¨, un citat care circula pe net si-a carui autor nu-l cunosc : ¨Pune credinta in lucrurile mici pe care le faci, pantru ca in ele sta puterea ta¨ !
    Cu prilejul acestei vizite s-a vazut si mai clar halul in care am ajuns dupa guvernarea Basescu! Scandalul continuu, trimiterea in derizoriu a oricui si-a orice, ne face sa aratam azi hidos!
    Perceptia mea in raport cu aceasta vizita, rezumata intr-o singura fraza ar fi: Domnul Li Keqiang (nu Tovarasul) a vizitat Mahalaua romaneasca !
    Din fericire, la nivel inalt reprezentarea prin Primul Ministru si Guvern a respectat toate standardele diplomatice (cel putin vazut de la televizor dar inclin sa cred ca nu doar, dupa rezultatele obtinute). Daca facem abstractie de toate derapajele din spatele scenei chiar si Traian Basescu si-a jucat bine rolul cand a trebuit sa intre in scena ! Catastrofala mi s-a parut prestatia Parlamentului si-a presei /media!
    Nu ca m-as fi asteptat la mai mult din partea unui Parlament condus de catre D-l Zgonea (cred ca singura ratiune pentru care D-l Zgonea a fost ales in fruntea Parlamentului a fost aceea de-a nu supune alegatorii unui soc prea mare prin trecerea de la D-na Roberta Anastase la un personaj politic veritabil), dar speranta moare ultima ! Dupa ce au iesit cu nesimtire sa ne spuna ce n-au loc suficient, ca le mai trebuie bani, ca musai trebuie sa-si faca hotel si si-au plans de mila in direct la televizor ca au salarii mult mai mici decat colegii lor europeni ( de parca mama ar trebui sa le dea din pensia ei bani de cazare) au fost atat de nesimtiti sa lase locuri goale in sala ! NESIMTITI le spun de mai multe ori nu doar pentru ca nu au fost prezenti la serviciu dar nici nu au permis intrarea unor studenti, fie de la Stiinte Politice, fie de la filologie, dintre cei ce studiaza limba chineza si care cu siguranta si-ar fi dorit sa fie in sala !
    In timpul discursului Premierului Li Keqiang, care mie mi s-a partut cu totul deosebit ( de altfel m-a impresionat personalitatea sa, politetea si seriozitatea ) o seama de parlamentari faceau te miri ce ! Despre media romaneasca ce sa mai spun…ne dau bani ? Bani, bani, bani…nimeni nu ne datoreaza nimic cu exceptia UE care se face ca nu ne cunoaste dupa ce noi ne-am indeplinit obligatiile fata de ei si am raspuns unor cereri absurde sau impotriva intereselor noastre !
    Eu sunt de parere ca primele lucruri care trebuie importate din China sunt : politetea, responsabilitatea si seriozitatea!

    Apreciază

  9. Nu inteleg , fondurile chineze care ar finanta centrale electrice sunt imprumuturi sau ajutoare ? Ajutoare dau chinezii africanilor – Palate guvernamentale sau stadioane construite si finantate de ei , fara nimic in schimb . Mie mi s-ar parea umilitor sa ” fim ajutati ” . Am fost ” destul ajutati ” de SOS Villages Roumains si altii ca ei in anii 1990 , tineri de bani gata din Occident , fara serviciu sau elevi-studenti , care veneau 2 saptamani sa se distreze , chipurile ” ajutand ” iar apoi umpleau tarile lor de clisee negative despre Romania .
    Apropo , ofensiva de un rasism rar ( Le Figaro vorbeste astazi ) a lui Cameron impotriva noastra ( Wild Romania , bisericutele , Sapanta si tuiculita si mamaliguta , melopeele oltenesti si maramuresene nu ne ajuta prea mult , nici Charles ) , nimeni nimic de la noi cu un raspuns altul decat clisee mincinoase cu Romania rurala si inapoiata , ie olteneasca si ciobani cu oi ?
    Apropo de autorul sintezei de mai sus , e aceeasi rasa ca si consulul de la Shangai . Ii doare-n cot de Romania .

    Apreciază

  10. Basescu este lovit de icter produs de oftica.Am urmarit atent discursul chinezului si ce sa vezi.A spus in fata Parlamentului si a lumii ca s-a intilnit cu domnii Antonescu,Zgonea si cu excelenta sa domnul Prim Ministru Ponta. Si ATIT ! Despre „existenta” lui Basescu nimic desi a fost la el.
    Asimetricul nu a inghitit usor pilula asta si ce sa vezi a aparut cucul cu unirea Romaniei cu Moldova, Cretinul a primit lovituri peste bot in aceasta saptamina de nu s-a vazut. La mai mare si la mai multe matrafoxule !

    Apreciază

  11. Intram inapoi pe un fagas normal si meritat ,prin reluarea la acest nivel viz ibil al relatiilor cu China ,desi acestea au continuat prin relatiile initiate de d-voastra la nivel privat ; greu vad unii ca in aceasta lume primeaza economicul si fara China ,nici americanii nu pot.. .!..noi de ce sa fim tot la coada Europei careia i-am dat totul si ei nimic …ba mai, rau ne cam jefuiesc resursele …sa speram ca se va mai domoli avantul lor ,de ponta .,si vor descoperi ca …avem si valoare …si sa scapam de mascariciul lor ,basescu ,care nu mai le e de folos ,nu mai are nici o putere …cu toata rautatea care tasneste din el acum ….au trecut atatia ani de cand credeam ca vom creste …din 2004 sant 9 ani ,din care 2-3 au avut ceva plusuri economice dar in plan educational si profesional am scazut rau de tot …inimaginabil ce oameni tineri aproape analfabeti sant in administratie ……

    Apreciază

  12. Este bine de reamintit aici ca excelenta raporturilor romano-chineze dateaza de la inceputul anilor ’50 cand, vezi Larry Watts, un mare demnitar roman fusese coleg si foarte apropiat prieten la Moscova cu cel ce avea sa conduca serviciile secrete chineze pentru cateva decade. De atunci se observa o continuitate remarcabila a relatiilor foarte speciale de care s-au bucurat cele doua tari; sa ne aducem aminte de ’68 cand China ne-a sprijinit pe deschis in fata iminentului atac al Pactului dela Varsovia, la inceputul anilor ’70 cand Romania a mijlocit debutul/dezghetul relatiilor americano-chineze, culminand cu vizita lui Nixon la Pekin/a.k.a. Beijing.
    Dupa un hiatus pagubitor in a douia parte a anilor ’90 a urmat un mandat excelent cand s-a relansat relatia speciala cu China, gratie maiestriei si cutezantei Primului Ministru Nastase. Ce pacat ca romanii si-au pierdut mintile in ’94 pentru un alt hiatus si mai dureros, in conditiile in care China devenea una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii, fiind curtata de toti ce au nevoie de investitii. Nu pot sa nu mi-amintesc gestul impresionant al unei delegatii chineze importante care a tinut sa-l intalneasca pe fostul Premier, aflat in ‘carantina’ impusa de microcefali cu brat puternic.
    Sunt convins ca numai modestia il impiedica pe amfitrion sa mentioneze rolul ce-l va fi jucat pentru aranjarea acestei vizite la cel mai inalt nivel.
    Sa fie intr-un ceas bun pentru toti cei ce s-au implicat spre binele Romaniei si mult succes in realizarea proiectelor convenite.

    Apreciază

  13. @ Fragmentarium Politic noiembrie 27, 2013 la 11:21 pm

    Aveti dreptate, muntele chiar a venit la…Mahomed…..

    Premierul unei tari care numara peste 1,3 miliarde de oameni si pe care o conduce cu succes (chiar o conduce, nu ca la noi,,,) isi face timp sa vina sa-i salveze pe romani de la extinctie.

    Stiu, sunt cuvinte tari, dar pana aici s-a ajuns din cauza asa zisei smecherii dimbovitene…….si a celor care au exploatat-o pentru binele lor.

    China merita tot respectul din lume, prin acest gest, chinezii vor fi cu mult mai apropiati de noi chiar si decat italienii…numai pentru faptul ca….prietenul la nevoie se cunoaste………si chiar se cunoaste.

    China a dovedit din plin ca este prietenul nostru, fata de UE si SUA, care ne pregatise deja un culcus cald la 6 feet under……….

    https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/geos/ch.html
    Populatie China – 1,349,585,838 (July 2013 est.)

    Apreciază

  14. Ce îmi place la China e că nu dă doi bani pe „preceptele” și izmenelile americane în privința democrației, libertăților și bla bla-ul Casei Albe care încearcă să le impună modelul american și asiaticilor, și arabilor, și eschimoșilor și marțienilor…
    Bine, îi și dă mâna Chinei să se uite peste umăr la SUA, ea, China fiind un colos din toate punctele de vedere.
    Văd un documentar pe TV 5 despre exploatarea petrolului de șist și a gazelor de șist în SUA:
    Ce democrație? ce vox populi? ce transparență?
    Administrația a aflat de la specialiști că aceste zăcăminte există, nu comisie parlamentară, nu Academie, nu Biserică, nu societate țivilă, a angajat firme, firmele s-au apucat de treabă, scot ce e de scos de la 6000 de metri, cu ajutorul unor substanțe chimice, riveranii nu vor să apară în film pentru a-și spune părerea (câtă libertate!), prețul energiei a scăzut cu 30% în toată țara, economia americană s-a înviorat, s-au creat și se creează locuri de muncă, oamenii se bat să lucreze acolo…
    Concluzia realizatorilor: nu știm dacă e eco sau nu, dar SUA au luat-o din loc.
    China nu face la fel?

    Apreciază

  15. Despre China, eu am reținut : 1949 – independența , 1960 – asigurarea a minimum un bol de orez/zi pentru fiecare locuitor, 1968 – țăranilor li s-a spus că se pot îmbogății cât pot (ideea a fost preluată la noi sub forma mandatarilor, dar Ceaușescu s-a speriat repede), 1978 – experimentul de la Trencin (scuze dacă n-am reținut corect denumirea și nu mai am colecția revistei Lumea!), prin care s-a trecut cu adevărat la socialismul de piață, treptat – nu toți odată!
    Apoi, în mai puțin de 10 ani, China a dovedit că modelul socialismului de tip sovietic nu este viabil! (Reformele lui Gorbaciov au ocolit modelul chinez, așa că Rusia încearcă revenirea la capitalism, dar cu marea majoritate a populației obișnuită cu egalitarismul nu sunt șanse de performanțe.)
    Azi PwC estimează că valorile PIB raportat la puterea de cumpărare vor fi:
    2011 2030 2050
    1USA 15094 1China 30634 1China 53856
    2China 11347 2USA 23376 2USA 37998
    Cred că este interesant să ne amintim de anul 1972, când Mircea Malița a organizat la București primul Congres Mondial de Viitorologie, celebrul futurolog american Kahn (autorul cărții „Anul 2000”), fiind chestionat : „Domnule, dumneata cum alegi între mai multe variante?” a răspuns: „O aleg pe cea mai puţin probabilă!”, dialogul a continuat astfel: „Şi care este foarte puţin probabilă acum?” – „China.”
    Deasemeni cred că este interesant să ne amintim de anul 2011, când „prezicătorul” Nouriel Roubini , comparând China cu URSS din perioada 1960 – 1970 (!), prognoza că în 2013 „Există o probabilitate semnificativă ca China să aterizeze forţat din punct de vedere economic”.
    Fac această postare, ca mai poate intervențiile mele, deoarece am ajuns să fac alergie la stilul ipocrit de autoprezentare/autointitulare al unora, care-și zic că sunt: democrați sau creștini sau populari sau academici sau de centru.

    Apreciază

  16. Un studiu realizat în Franţa de către organizaţia de cercetări de piaţă TNS Sofres http://en.wikipedia.org/wiki/Taylor_Nelson_Sofres pentru grupul de asigurări Axa arată că tinerii sunt “mai stresaţi, mai deprimaţi, mai obosiţi” decât părinţii lor. Îndrăznesc să propun o explicaţie. Din motive pe care nu le mai explicitez, s-a creat o adevărată prăpastie de comunicare între generaţii, poate că şi o prăpastie în abordarea cognitivă, care îi împiedică pe părinţi – îi face incapabili- să propună un drum iniţiatic corect pentru progeniturile lor. http://www.lemonde.fr/societe/article/2013/11/28/les-jeunes-plus-stresses-deprimes-et-fatigues-que-leurs-aines_3521450_3224.html

    Apreciază

  17. Declaraţia din Talloires, comună din Alpii francezi cu nimic mai prejos, ori mai presus, decât Roşia Montană din Carpaţii noştri Apuseni. Este aceasta pe faţă o “Declaraţie de Ecologie Politică” (sustenabilitate, dezvoltare durabilă) http://en.wikipedia.org/wiki/Talloires_Declaration Ar fi bine şi util să o citească membrii guvernului USL din România, în special ministrul mediului, doamna Rovana Plumb.

    Apreciază

  18. Într-o vreme, Cei Patru Călăreţi ai Noului Ateism îi numărau pe : Daniel Dennett al III-lea, Richard Dawkins, Sam Harris, şi pe Christopher Hitchens (acum decedat).

    Apreciază

  19. Distanţa semantică este o metaforă utilizată pentru “relaţionare” (relatedness). Sincer, nu-mi place barbarismul acesta. Unicul avantaj, pe care l-a propus ideologul eclectic Maine de Biran (ce l-a influenţat pe Camil Petrescu în Jocul ielelor), este că ne scapă –dar nu prea elegant- de grija unei substanţe metafizice. Reamintesc dualismul cartezian Trup şi Suflet care propunea spre grija noastră două substanţe metafizice. În perioada comunistă de la noi, doar filosoful Adrian Rogoz a îndrăznit să vorbească despre dualismul cartezian în CPŞF. Acum, este un termen la modă. Dar şi mai vechi, atunci când românii achiziţionau Epistema modernă la începutul secolului XIX –vezi studiul lui George Băiculescu, mentorul academicianului Alexandru Duţu de care îl desparte doar o generaţie- ei adoptă implicit şi dualismul cartezian. Pentru că Bonnot de Condillac şi Destutt de Tracy credeau sincer în el. Mai tînărul Maine de Biran, care incontestabil aparţinea iniţial aceluiaşi grup de Ideologi primari, are primele dubii. Astfel, Maine de Biran renunţă la Conştiinţă ca substanţă metafizică şi o consideră drept un grup de “relaţionări”. Oricum, concepţia este de mare curaj intelectual şi este folosită azi pentru scrierea codurilor. Iar cine scrie codurile, stăpâneşte lumea ! Trebuie să introducem ideea aceasta –concretizată prin programare- încă din ciclul preşcolar în învăţământul din România.

    Apreciază

  20. @serbanfl
    Scriitorul Adrian Rogoz care s-a îngrijit ca redactor de forma finală a volumului lucrărilor Congresului Mondial de Viitorologie, îmi spunea că a citit pagină cu pagină toate luările de cuvânt, ca să rezulte un volum coerent. Acum mă uit că tot în 1972 a fost publicată pe româneşte ESTETICA belakunistului György Lukács. I s-a cerut lui Nicolae Ceauşescu aşa ceva?, întreb prima oară. Sînt tentat să cred că da. Oricum, în 1972 a început şi “revoluţia culturală” iar în anul 1974 CPŞF, unde Adrian Rogoz ducea o luptă ideologică disperată cu solipsismul soţilor Ceauşescu, a fost desfiinţată, iar Adrian Rogoz îndepărtat de pe rol. În locul lui CPŞF trebuia să apară o publicaţie alternativă, pentru care lupta Alexandru Mironov care vroia să o aducă la Craiova. N-a avut câştig de cauză. A apărut un Supliment al Scânteii Tineretului, unde Ion Cristoiu juca rolul principal (deşi oficial era numai redactor-şef adjunct). Alexandru Mironov îşi explica eşecul : “Ăştia au avut pile mai mari la partid şi securitate.”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s