Cartea chineza

Acesta este titlul editorialului meu de azi din Jurnalul National.

In 2005, cand Traian Basescu a devenit presedinte, relatia cu Beijingul a fost abandonata in mod deliberat. Nu doar pentru a se urma drumul unei singure axe, ci si pentru motive ideologice, China fiind pentru regimul Basescu un fel de “imperiu al raului”. In timp ce SUA , Germania, Franta incheiau contracte fabuloase cu Beijingul, Romania isi refuza accesul la o sursa importanta de finantare si de proiecte de infrastructura, ramanand prizoniera unor conditionalitati umilitoare.

Aceasta abordare a fost cu atat mai stupida cu cat premizele generate de  contactele politice din perioada 2001-2004 erau dintre cele mai favorabile – chiar daca Romania, in aceeasi perioada, reusise si integrarea in NATO sau finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeana. Pe atunci, in urma vizitelor mele in China – inclusiv in perioada epidemiei de SARS, cand doar premierul Frantei si cu mine am trecut granita chineza – Romania era considerata de premierul chinez “cel mai apropiat si mai sincer prieten al Chinei din Europa”.

In afara contactelor politice, au fost discutate atunci proiecte importante, cum ar fi : dezvoltarea in Romania a unui parc industrial si tehnologic, construirea unei fabrici de medicamente, deschiderea unei sucursale a Bancii Chinei, participarea constructorilor chinezi la realizarea Centurii Bucurestiului, a autostrazii Nord-Sud, a Canalului Siret-Dunare, a podului de la Braila, implicarea firmelor romanesti in proiecte hidroelectrice in China, fiind incheiate contracte importante de catre Eximbank, Institutul de metale neferoase rare, Pharmaser, Kwerner, Antibiotice Iasi si multe altele. Din pacate acele proiecte, lasate la cheie in 2004, nu au fost continuate de echipele lui Traian Basescu. In acest context, chiar vizita premierului Boc, din 2011, la Beijing, nu putea fi decat un fiasco.

De aceea, actuala vizita a premierului Chinei la Bucuresti are semnificatia de a inchide o paranteza de aproape 10 ani in care Romania “a ignorat” in mod stupid relatiile cu China. Proiectele anuntate la inceputul acestei saptamani, unele reluand idei mai vechi, altele mai noi, in conditiile schimbarii de generatie la nivelul liderilor chinezi si demonstrand dorinta unei legaturi consolidate cu Europa, in principal cu partea sa centrala si de est, demonstreaza si capacitatea Romaniei de a pune impreuna liderii politici din aceasta zona a Europei pentru proiecte comune cu valente strategice.

Sigur, nu trebuie sarit de la o extrema la alta. Romania, in conceptia mea din totdeauna, trebuie sa aiba o politica externa indreptata spre toate azimuturile, pentru promovarea si realizarea intereselor sale, atat prin relatiile sale speciale cu SUA si UE, dar deschizand, mai larg, portile si spre China, Rusia, Orientul Mijlociu.

37 de gânduri despre “Cartea chineza

  1. Daca nu gresesc, directorul general responsabil de relatiile UE cu China este un roman. Si? Ce am preluat noi din politica UE fata de Orientul Indepartat? Mai nimic, ca avem alta agenda, prea putin racordata la evolutiile internationale de profunzime.
    Expertii afirma ca si UE pare in pierdere de viteza, comparativ cu SUA sau America Latina (in privinta relatiilor cu Orientul Indepartat).
    Statele membre ale UE care au strategii consistente de politica externa actioneaza si pe cont propriu. Noi, nici macar in marja UE.
    Poate actuala reuniune de la Bucuresti sa ne mai deschida putin ochii. Bine, nu lui Basescu, dar macar decidentilor din domeniul economiei.

    Apreciază

  2. Board game este un joc cu piese mobile pe o planşetă pre-marcată. Cele mai notorii sunt jocul de şah, precum şi jocul de Go. A trecut ceva timp de când au fost realizate primele programe de computer care pot bate jucători de şah foarte performanţi. Însă de abia relativ recent, un program de computer a fost capabil să învingă un jucător de Go având o valoare medie.

    Apreciază

  3. Sper ca asta să fie cea mai mare realizare a Guvernului Ponta !
    L-aş ierta pentru celelalte nerealizări, dar în plus vom beneficia de mai multe posibilităţi de alegere !
    Iritarea UE vădeşte clar că putem negocia inteligent în folosul României. Rămâne de văzut dacă actualul guvern are oameni capabili să o facă !
    Iar aici vă revine şi dvs un rol deosebit de important !

    Apreciază

  4. Această deschidere sper să ducă la o creștere a investițiilor străine directe, că tare prost mai stăm de vreo câțiva ani. Iar toate astea să se traducă în bunăstare și în locuri de muncă.

    PS. Aștept cu nerăbdare să văd cum vom lua startul și în relațiile bilaterale cu Iranul, odată cu semnarea acordului de la Geneva. UE lucrează la ridicare sancțiunilor și speră la cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie 2014 să se reia schimburile comerciale – sper să fim pe val.

    Apreciază

  5. Va recomand cartea d-lui dr. Gheorghe Ratiu „Comorile din tara dragonilor”, aparuta in acest an la Ed. Paco. Autorul a vizitat intreaga China, inclusiv Hong Kong-ul in peste 50 de calatorii de afaceri efectuate in China in ultimii 20 de ani. Este o carte entuziasta despre aceasta tara si care confirma cele relatate in articolul dvs. : conducerea chineza pastreaza sentimente de prietenie ferma cu Romania, care din pacate nu au fost valorificate de noi.

    Apreciază

  6. Absolut , dar absolut idiot , Basescu a spus Nu la orice actiune inceputa inainte de 2004 . China , ” renegocierea Bechtel ” – doi ani in care vizirul Dobre a sabotat , cu firman de la sultan , acest proiect majestuos , ca sa-l faca , prin penalitati , si mai scump , pana si rapirea ziaristilor in Irak era opera PSD , dupa el …

    Apreciază

  7. Am intuit ca ideea de deschidere a guvernului Ponta catre China a fost la indemnul si cu sprijinul dvs. discret. Exceptionala initiativa , profitabila,benefica nu numai datorita viitoarelor avantaje economice , dar mai cu seama pentru moralul acestui popor ingenunchiat de umilinta si esecurile la care l-a supus Regimul Basescu ! Simtim toti o stare de bine in tara , binevenita inainte de Sarbatori .

    Apreciază

  8. Conform Deutche Welle, UE este ca o casa: are usa mare si aratoasa in fata (Germania) si usa din spate (Romania si Europa de Est), usa dosita la care bate China, ca sa faca in ciuda..Europei! Germania si Comisariatul UE sunt contrariate ca nu au fost contactate primele, ca sa le dea voie la chinezi sa vorbeasca cu est-europenii. La Inalta Poarta trebuie sa sti cum sa te apleci si pe unde sa bati ca sa ti se deschida.

    Atitudinea imperiala la adresa statelor din estul Europei este jignitoare. De ce nu a investit suficient pina acum Germania, Franta, Belgia, Danemarca, Olanda si UK in Europa de Est, ca sa nu mai fie nevoie acum de investitiile chinezesti?

    Politicile Europei bogate fata de Europa saraca au fost si ramin chioare.

    http://www.dw.de/china-knocking-at-europes-back-door/a-17255036

    Apreciază

  9. Este foarte bine constuit acest pod(inchis pana acum) pentru Romania!
    Suntem bucurosi ca poporul chinez ne simpatizeaza, dar cred ca ne atrage si invidii totodata.Ideea este ca trebuie sa fim cu ochii in patru, deoarece si chinezii si romanii impreuna cu alte natii doresc sa convietuiasca si sa traiasca normali intr-o lume normala!
    Oare de ce unii oamenii vor bogatii, atata timp cat cei mai multi de langa ei abia o duc de pe o zi pe alta , sau mai rau isi distrug familii(sau nici nu le mai construiesc)….
    Felicit Guvernul pentru intalnirea CHINEZA ce cu siguranta va fi una reusita in timp.

    Apreciază

  10. Bună dimineaţa!
    Agitaţia publică mi-a adus aminte de alte episoade româno-chineze de care nu sunteţi străin. Îmi amintesc de pregătirea unei vizite de stat în China anilor ’90. Parlamentul nu vroia să aprobe, nu ştiu termenul exact, o notă verbală în legătură cu un ajutor de multe tone de zahăr trimis la solicitarea Guvernului României din China. Ce bătălie parlamentară! Adrian Păunescu încerca să convingă explicând ce va însemna China. L-au făcut comunist. La scurt timp Cancelarul Germaniei încheia acorduri de multe mărci. Puţini au înţeles atunci. Azi Adrian Păunescu a fost răzbunat pentru nedreptele umiliri! Mulţumesc

    Apreciază

  11. Cartea chinezeasca nu trebuia s-o dam din mana.

    Noi romanii am avut intoteauna o afinitate in colaborarea cu poporul chinez. Cu toata ca nu avem aceeasi cultura, la un moment dat, la nivel relational ne-am inteles foarte bine si am sa va zic si de ce:

    Dacii cei mai drepti dintre traci……
    Confucianismul……..

    Cu toate ca suntem doua popoare despartite de o mare distanta, atat Confucius cat si dacii au avut un numitor comun:

    Cinstea si corectitudinea, atat in promisiunile onorate, cat si in felul de a te comporta in societatea de acasa in care ai crescut cat si in colaborarile si schimburile comerciale cu popoarele straine de cultura ta.

    Fii onest, fii corect si vei vedea ca vei fi cautat, nu trebuie decat sa fii cinstit pentru a razbi in ceea ce-ti propui.

    Romania din ultimii ani s-a abatut grav de la linia trasata de catre stramosii nostri, astfel incat unii romani au imbratisat o cultura straina de invatamintele noastre stramosesti.

    Este deajuns sa ne intoarcem ;la ceea ce am fost odata si la invatamintele pentru care am fost cunoscuti in lume, adica:

    DACII, CEI MAI DREPTI SI CEI MAI CINSTITI DINTRE TRACI….:

    Apreciază

  12. Un editorial stralucitor ! Mi-a placut expresia „paranteza de istorie” pe care a-ti folosit-o si in emisiune la Antena 3, dar as adauga si eu ca ulterior ar trebuie sa i se deschida o usa de celula lui basescu.

    Samanta dezvoltarii economice a Chinei a fost zonele economice favorizate pentru investitorii americani. Ulterior aceasta idee a fost folosita si in Rusia de Putin. Dar cred ca ideea e consumata si nu ar mai avea efect daca ar fi folosita si in Romania. Ce s-ar putea face ar fi reducerea pretului la electricitate pentru investitori straini. Astfel oferta Romaniei ar deveni mai atractiva in afara de costul redus cu forta de muca.

    Apreciază

  13. Cartea chinezeasca… am crezut ca este alt articol despre lucrari politice, dar asta este una care trebuie jucata… care trebuia jucata…

    Chinezii au inteles ca ori esti in expansiune, ori in regres, pe loc nu poti ramane… Expansiunea lor majora se desfasoara in bazinul Pacificului, peste tot pana in Australia, si mai nou in Africa, dupa minerale. Statele africane foste colonii ale puterilor europene mai au inca factori de decizie formati in acele vremuri, asa ca UE a putut calma expansiunea chineza din Africa, insa China a ales sa atace mosia prin gradina vecinului, adica pe la noi, prin est, stiind ca noi am luat plasa cu europenizarea si ca-i vom accepta fara ezitari.

    Ponta dupa parerea mea, cu toate asigurarile ce si le-a luat, a trezit suspiciuni nu numai la Bruxelles, mai ales ca acestea pot fi alimentate propagandistic printr-o invocata nostalgie dupa un trecut anume al Romaniei deloc depasit in mod real, cata vreme sorgintea clasei conducatoare si a averilor este cam aceeasi… sau provin din ceea ce s-a construit atunci si jefuit apoi…

    Basescu, care-i mult mai rodat in incurcaturi de tot felul, a ales sa stea deoparte… Batranul lup de mare si de uscat, stie el ce stie… Cel mai mult ii este frica de decredibilizarea externa, iar Ponta a inghitit pe nemestecate galusca caci invocand foamea bugetara si internationalismul constructiv de tip jet-set, s-a decredibilizat… Sigur, nici un lider nu i-o va spune in fata sau in presa, dar fiecare are sinea sa…

    Urmarea va fi una fireasca, UE pt a nu pierde influenta in Romania va supralicita in fals doar pt a torpila cele hotarate cu China, apoi va dezumfla oferta si gata… anihilarea va fi totala, si urmata de nefrecventarea acestui guvern cam jucaus…

    Deci se va ajunge la cele spuse a priori de Basescu, dar atentie, intr-o vreme cand PSD va fi in cursa electorala!!!
    A naibii potriveala, mai ales cand ti-o faci cu mana ta…

    Ponta recunosc, are intentii foarte bune, numai ca nu stie ceea ce stiu toti marii maher-i ai planetei: sa vrei ce-i bine, dar s-o strecori printre realitati!
    Nu poti forta lucrurile frontal, indiferent cat de tanar esti… Trebuie sa prezinti niste garantii, pe care tocmai ti le-ai distrus…

    Deci invariabil va pierde, cu cartile astea… iar daca va reusi sa se mentina totusi pe plan intern, gratie populatiei PSD, a unitatii si a baronilor aferenti, va fi un alt om politic contra naturii, care din aceasta cauza nu isi va putea servi tara cu toate eforturile si energia depuse… va fi iar pe o bicicleta fara lant… Adevarul e ca in ultimul timp parea a-si fi gasit lantul, dar de data asta i-l vor ascunde nu Basescu, ci maher-ii de afara…

    Singura speranta pt Ponta este de a schimba cartile din mers, ca de obicei, fara remuscari, dupa model Basescu… doar ca are la masa mari cartofori dispusi la orice, si nu stiu daca ii va mai merge…

    Ce face tractoristul numarul 1 al Romaniei in acest timp? Se relaxeaza, se amuza, asteapta sa-i cada perele coapte in cap lui Natafleata, si nu uita sa-si felicite liderii mondiali apropiati, pt orice… caci stie, va avea iar nevoie de ei, ca un predictibil si credibil ce este, prin antiteza cu Ponta, si la anu’…

    Ba mai mult, arata ca el tine haturile cu CSAT-ul lui, si ca premierul e ocupat cu munca de jos, baga carbuni in afacerile tarii…

    De observat insa atitudinea lui Antonescu, el a inteles toate astea si joaca in felul lui, asteapta pe o parte perele alea, si pe cealalta expirarea mandatului…

    Si romanii asteapta ceva, scumpirile anuntate…
    Amuzant este deci ca toti asteapta cate ceva, insa numai Ponta rupe frontul, el nu poate astepta, el trebuie sa guverneze printre baltoace…

    Apreciază

  14. “Tulipele Bitcoin” n-au atins preţul maxim. Moneda virtuală Bicoin a fost inventată de un programator japonez pe nume Satoshi Nakamoto. Personajul rămâne încă foarte misterios. În spatele monedei Bitcoin se află o ideologie contemporană, anume “utopia cyberlibertariană”. Care a fost anunţată lumii întregi prin Manifestul Crypto Anarhist din anul 1988. Oricum, eu n-am priceput nimic din acel Manifest, ceea ce nu-i grav. Dar firma Virgin Galactic acceptă de pe acum plata în Bitcoins pentru viitoarele sale zboruri spaţiale. http://www.nytimes.com/2013/11/27/opinion/much-ado-about-bitcoin.html?hp&rref=opinion

    Apreciază

  15. „Amuzant este deci ca toti asteapta cate ceva….”
    Şi mai amuzant este punctul tău de vedere, o bălmăjeală din care cu greu se poate înţelege altceva decât că ţii prea mult la coada câinelui şi la grozavele puteri pe care le mai zăreşti prin grădina Cotroceniului !
    Cu siguranţă că nici UE, dar nici USA nu vor înghiţi uşor acest sammit, care aduce din nou în prim plan China, dar mai ales ceea ce reprezintă ea :
    Una din principalele forţe ale unei uniuni ( BRICA) ce dă fiori actualului monopol financiar constituit din BM, BE şi FMI , de ale cărei „bune” intenţii nu se mai îndoiesc decât cei care nu au beneficiat de ele, sau cei care au fost făcuţi părtaşi personali la marile dezastre organizate împotriva propriilor popoare !
    Numai un cretin putea rata oprtunitatea intrării în hora ce va mătura de la butoanele globale nişte organisme dovedit malefice.
    Teama de a nu schimba un stăpân cu altul nu se justifică atunci când ştii să negociezi inteligent încă de la începutul colaborării.
    Când se ştie că toate, nu numai că par, dar şi sunt mai altfel discutate decât atunci când eşti cu cuţitul la os.
    Cam cum suntem noi acuma , când trebuie să acceptăm toate hachiţele şi condiţiile umilitoare şi dezastruoase pentru ţară !

    Apreciază

  16. Domule Premier,Adrian Nastase!
    Am citit cu mare atentie editorialul dumneavoastra si pot afirma ca din foarte multe puncte de vedere sunt de acord cu abordarea dumneavoastra legata de relatia romano-chineza”
    In trecut a existat o puternica colaborare intre cele doua tari,atat dn punct de vedere economic cat si politic,Dupa 1989,datorita considerentelor de ordin,mai mult,subiectiv,Romania s-a indepartat de China cum de altfel s-a indepartat si de Rusia.
    Dupa o perioada foarte indelungata de timp,guvernul condus de domneavoastra a incercat sa revigoreze relatiile cu China,(cu precadere in domeniul economic).Trebuie subliniat faptul ca exceptand,Corea de Nord,nici o tara din lume nu-si poate permite sa ingnore cea de-a doua putere economica a lumii.
    Este regretabil faptul ca demersurile dumneavoastra au ramas in faza de proeiect si chiar abandonate dupa schimbarea puterii in 2004.
    Dar nu e tarziu,nici chiar acum sa fie inchise sau redeschise acele paranteze la care ati facut referire.
    Totusi tin sa va contrazic dintr-un anumit punct de vedere.
    In articolul dumneavoastra,spuneti la un moment data…”Romania era considerata de premierul chinez cel mai apropiat si mai sincer prieten al Chinei din Europa”.Est o afirmatie lipsita de relevanta si-am sa ma explic.
    Eu colaborez in domeniul economic,(la nivel micro),co o serie de companii din China.Astfel am fost nevoit sa vizitez de mai multe ori acea tara.
    N-am intalnit niciodata un popor atat de ospitalier…o ospitalitate dusa la extrem. Uzeaza foarte mult de acesta caracteristica,nu doar in relatiile inter-personale ci si comerciale,unde in mod normal ar trebuii sa prodomine pragmatismul.
    Colaboratorii mei din China exporta produse in tari mari precum :Franta,Italia,Grmania,etc.Astfel,firma mea nu inseamna mai nimic pentru ei,deoarece vanzarile pe piata noastra sunt substantial mai reduse.
    Dar cu toate acestea,chineziii ma trateaza ca pe un adevarat ”rege”.
    Cand merg in vizita la ei,se dau peste cap ca sa-mi ofere tot ce au ei mai bun,ceea ce pentru mine si sotia mea reprezinta un adevarat calvar datorita diferentei de fus orar,(nu ne lasa sa ne odihnim deloc decat noaptea cand la ei este zi).
    De la simplii colaboratori comerciali am devenit prietenii lor cei mai buni,apoi ne-am trezit ca suntem si mebrii de familie.
    Asa ca am convingerea domnule Nastase ca acele consideratii ale Premierului Chinei legate de Romania,nu au corespondet in realitate ci este,asa cum am precizat,doar un exercitiu de ospitalitate dusa la extrem.
    Toate tarile din Europa si de pretutindeni care colaboreaza mai mult sau mai putin cu China,sunt catalogate de catre oficialitatile chineze …”cele mai apropiate si mai sincere prietene ale Chinei”.
    Deci si in concuzie,acel exercitiu de curtoazie are doar valoare simbolica.

    Apreciază

  17. Stati linistiti – prin investitiile chineze , Romania nu scapa, nici un milimetru mai putin, din situatia de „colonie” europeana (in cazul in care s-ar teme cineva de asta de o eventuala „evadare” a Romaniei de sub hegemonia UE).
    Pentru ca afacerile UE in Romania sunt pe domeniile
    – IT
    – industrie auto si extractiva ,
    – lohn (mica industrie)
    – bancar
    in timp ce investiile chineze sunt pe domeniile :
    – agricultura
    – transporturi
    (adica exact acolo unde suntem deficitari pe relatia economica cu UE).

    In mod normal, interesele EU in Romania nu ar trebui sa fie afectate de relatia economica Romania-China, pentru ca nu se intersecteaza.

    Cu exceptia fondurilor pe agricultura, unde e posibil ca UE sa nu accepte
    ca din banii ei deductibili sa se produca alimente pentru China .
    Si mai e problema pe sectorul – energii regenerabile- unde UE baga bani – teoretic.

    Apreciază

  18. Crezi ca tin eu la coada vreunui caine, sau ca vad puteri extraordinare la Cotroceni? Iti inteleg nervozitatea, dar daca ai apucat sa mizezi totul pe guvernarea asta, nu te supara dar nu este vina mea… Tu continua sa speri, eu voi face eforturi sa fiu optimist, desi nu sunt de felul meu, si mai departe Dumnezeu cu mila…

    Tarile astea din BRICS nu sunt ceea ce par, sunt colosi cu picioare de lut, au avut o perioada buna cata vreme exista lupte intestine in occident pt globalizare, cine-o face, dar ele nu pot guverna planeta, nu au capacitatea, rutina si recunoastrerea unanima ca s-o poata face, nici daca ar vrea. Cu alte cuvinte, una e sa-ti sune telefonul din Rio, si alta de la Washington… inca!

    Nu trebuie sa uiti ca deocamdata suntem datori la astia, maleficii, si ca daca Viorel reuseste, vom fi si la chinezi…

    Stii cum se numeste serviciul de spionaj extern al vreunei tari din BRICS? Dar pe al americanilor il stii? Ei, vezi, asta-i diferenta… Si in plus, daca o mai ia vreunul razna, precum raposatul Saddam, cine-l potoleste, brazilienii? Indienii? Chinezii? Trebuie forte strategice globale, gata risipite peste tot, nu de aparare! Nici rusii nu le au…

    Deie Domnu’ ca tu sa ai dreptate si Ponta sa reuseasca, iar eu sa ma insel si sa raman asa, dezamagit de mine insami! Sincer, mi-ar conveni.

    Dar n-as vrea sa pierdem totul pt un trenulet, fie el si de mare viteza…

    Apreciază

  19. Până și Ceaușescu (pe care îl disprețuiesc profund) cultiva relații economice și de prietenie cu toate țările INDIFERENT DE ORÂNDUIRE SOCIALĂ, cum se zicea atunci, pentru a-i asigura României un climat favorabil, simpatie și relații economice profitabile.
    Numai prostu satului care râde singur de ce spune a drăcuit Rusia, a pus la spate China fiindcă chipurile ar fi comuniste (el n-a fost și nu e! nuuuu…).
    În loc să își exercite principala lui prerogativă, politica externă, să lege relații, să încheie acorduri, să aducă investitori, să dea garanții pentru seriozitatea României, le dă telefoane procurorilor și-i cheamă pe judecători la cafea…
    Mmmm….cu cine l-a votat.

    Apreciază

  20. Ce ți-e și cu lipsa diacriticelor!
    Citesc „Samanta dezvoltarii economice a Chinei…” și-mi zic: măi, ce dracu e cu Samanta la dezvoltarea economică a Chinei?
    până vin de-acasă și mă liniștesc: sămânța, secule!
    Eu, cu tastatura pe românește pot să scriu și englezește, dar cu ea pe englezește nu pot să scriu românește.
    George Pruteanu, my love…

    Apreciază

  21. Doru Coarna
    Nu te supara stimate coleg….dumneata chiar ai pierdut de tot si iremediabil simtul ridicolului ?
    Pai cum vine asta ? Ba Ponta , chipurile, s-a decredibilizat in ochii suzeranilor de la Bruxelles, ba, dimpotriva, va face birocratii decidenti sa supraliciteze in favoarea Romaniei, dar (spui d-ta), o vor face provizoriu, dupa care..harsti !…la fund cu Romania.
    Domnule, d-ta duci o acuta lipsa de concediu, crede-ma, stiu ce vorbesc.
    O placuta supriza amicul dumitale, domnul Marian Nicolae, pe care, il felicit sincer.
    Si mai ales, il felicit sincer pe premierul Romaniei, domnul Victor Ponta.
    Mai spui ca Basescu stie ce face ? Desigur ca stie, amice Doru Corna. Problema e ca noi nu stim si, chiar daca am stii, stim sigur ca nu e in interesul Romaniei si al poporului roman.
    (Z)
    ps
    Nu concura cu domnul Sadic, mai lasa-i si celuilalt amic o marja de libertate spre raul maxim posibil, pentru a va completa armonios, nu a va suprapune redundant.
    (Z)

    Apreciază

  22. PS
    -Care CSAT ? Cine a participat, i ce s-a discutat , pe ce teme (in interesul Romaniei) si ce se va indeplini din ,,deciziile” luate, ca eu nu sunt informat, domnule Doru Coarna ? Va ascult cu atentie.
    (Z)

    Apreciază

  23. @ Radu,

    tot de lut, dar pamantul ala galben este amestecat cu dolari, cu portavioane, si cam cu tot ceea ce-ti imaginezi sau iti doresti…

    Datoria catre China a rezultat din debalansarea comerciala, va scade cand SUA se apuca sa construiasca, sa inoveze, sa exporte… ei se misca repede in ocazii d-astea, au mai trecut prin asa ceva si stiu sa iasa…

    Singura problema economica reala din America zilelor noastre, este creditul scump, dar odata ce economia va fi asanata de banii virtuali, lucrurile repornesc de la sine, automat, si sa vezi minune, dispare datoria…

    Dealtfel, marii economisti nici nu o iau in considerare… asta-i doar subiect de talk show-uri politice…

    Normal ca eaa nu va fi platita concret niciodata, dar cand tot chinezul va manca de la MacDonalds pe franciza…

    Stii, noi amaratii ne ingrijoram de astia mari… si stabilim copilareste ierarhii, aia sunt primii, ailalti pe doi… cand eram copii faceam la fel cu chitaristii, cu fotbalistii…

    Apreciază

  24. @Cris
    Habar nu am cum sa scriu romaneste la tastatura. Poate ma inveti tu …
    De asemenea mai adaug ca e Deng Xiaoping parintele cresterii economice in China. Mie mi se pare ca prea ne raportam la straini, in loc sa ne facem treaba acasa – China, America, Rusia si atlii. Oricum s-ar schimba atmosfera pe scena politica internationala nu ne da nimeni mura in gura, desi noi asa speram ! Am avut si noi conducatori mari precum Alexandru I Cuza, Ceausescu, Adrian Nastase mai recenti dar nu ne face nimeni munca. De exemplu in Europa a fost Renasterea iar la noi nu s-a mai facut pe principiul ca au facut-o ei si noi nu trebuie sa o mai facem, sau calendarul gregorian care s-a introdus in Europa inclusiv in Ungaria pe la 1600, iar la noi abia in 1919 !
    Astept sa ma inveti cum sa scriu cu litere romanesti ca nu mie lene sa invat, chiar imi place! Si nu sunt singurul care scrie asa daca citesti si alte comentarii, poate ne inveti pe toti.

    Apreciază

  25. @ Cris, despre nişte fugari nord-coreeni.
    Raportul Tismăneanu insista asupra rolului nefast jucat de influenţa lui Kim Ir Sen asupra gândirii voluntariste a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Lucrurile nu stau chiar aşa. Nicolae Ceauşescu aplica în mod clar o regulă de cut-off în relaţia sa de natură doctrinară cu dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen. Ştiu de exemplu o întâmplare ce aruncă o lumina revelatoare asupra acestei relaţii doctrinar-comuniste. O întâmplare despre care povesteau marinarii de pe o navă de transport românească înainte de 1989. Bănuiesc că traficul de mărfuri pe mare între Coreea de Nord şi România nu era deosebit de intens. Dar el exista, totuşi. După plecarea unei nave româneşti dintr-un port nord-coreean, au fost acostaţi de o barcă încărcată cu nord-coreeni refugiaţi. Nu s-au ţinut după ei, probabil barca lor aştepta o navă cu un pavilion convenabil. Drapelul românesc era suficient de vechi şi spălăcit, aşa încât galbenul se transformase în alb. Refugiaţii nord-coreeni au crezut că este vorba despre o navă din Franţa. Căpitanul navei româneşti a dat ordin ca bieţii oameni să fie ridicaţi la bord. Însă nu s-a întors cu ei în portul nord-coreean. Prin radio, a cerut instrucţiuni din ţară după ce a raportat situaţia în care se găsea. Vă daţi seama că în România, hotărârea asupra destinului fugarilor nord-coreeni nu putea să fie luată decât de Nicolae Ceauşescu personal. Hotărârea din România a fost : Nava românească trebuia să se apropie de primul port neutru, acolo repuşi în barca lor pentru a vâsli până la port. Aşa s-a şi întâmplat. Mai departe nu se mai ştie nimic despre ei. Dar nici un român nu îi are pe conştiinţă.

    Apreciază

  26. Bio…

    Incidentul pe care-l povestesti este deplorabil , parca mi-l amintesc, dar nu e si condamnabil!

    Comandantul navei romanesti era obligat conform uzantelor marinaresti sa-i ia pe cei aflati in pericol de scufundare cum tot asa nu avea voie sa devieze nava fara ordine speciale primite de la armator , NAVROM pe atunci. In spiritul prieteniei romano coreene, NAVROMul dupa ce a informat prin clubul de la Anvers incidentul, a ordonat reintoarcerea navei.
    Bineinteles ca acei prapaditi au fost impuscati!

    Incidente de acest fel unele tragi-comice se intamplau foarte des , nu numai pentru faptul ca flota romaneasca unea doua lumi diferite ci pentru faptul ca aveam o flota uriasa in toate colturile lumii!
    Hai sa-ti spun una nostima , un ofiter doi mecanic Melenco, il ascunde pe un prieten pe nava . Nava ajunge cu bine intrun port din Anglia, transfugul , evadatul de fapt, prinde un moment prielnic coboara dupa nava si se opreste la primul post de politie unde le explica intro romano-ittalianoengleza ca el romano plecat de la nava , nu mai stiu care…bla bla.. Tampitii de militieni englezi il iau de mana si pe sus il duc la nava, unde este inchis in atelierul mecanic aflat pe undeva prin sala masinii.Melenco speriat ca odata „repatriat” prietenul il va da in git , paraseste si el nava si merge la sediul sindicatelor docherilor si le povesteste isprava , merge si la politie, dar intre timp scandalul se declansase , docherii au intrerupt munca si au inceput un miting spontan in fata navei din macarale se arunca pe punte si pe comanda cu rahati si urina………va inchipuiti ca si Melenco a fost obligat sa „dezerteze” impreuna cu amicul sau eliberat.
    La intoarcerea in tara primii care au urcat impreuna cu autoritatile obisnuite vama/pctf/capitanie au fost si cei din clublul de la Anvers ,care i-au cerut comandatului navei socoteala ca i-a permis dezertorului sa paraseasca nava. Comandantul un hatru le-a spus „tovarasi acolo erau adunati mai muti oameni decit la Marea Adunare Nationala , ce puteam eu face in fata unei asemeni adunari!

    Apreciază

  27. În cursul primelor câteva ore ce s-au scurs de la acest incident, primele dovezi ale existenței unei conspiraţii au început să circule pe internet, aspect semnificativ, care ne permite să înţelegem că tot mai mulţi oameni inteligenţi şi înzestraţi cu bun-simţ au început să pună la îndoială chestiunea terorismului şi să sesizeze reaua-credinţă evidentă, ba chiar demonismul celor care deţin puterea. Valul iniţial de informaţii semnificative a sugerat că atacul a fost de fapt o înscenare ce a fost pusă la cale pentru a permite o nouă expansiune a puterii guvernamentale. Într-un rezumat de presă televizat, Dan Bidondi, reporter al controversatului site Infowars, l-a întrebat cu francheţe pe guvernatorul din Massachusetts, Patrick Deval: „Este de fapt acesta un nou atac înscenat ce urmăreşte să ne priveze şi mai mult de libertăţile noastre civile şi să promoveze aşa-zisa securitate naţională?” Răspunsul a fost un „Nu” laconic; dar, aşa cum au evidenţiat foarte multe mesaje scrise ce au fost trimise de telespectatori, acest incident ar putea să fie în realitate o astfel de înscenare, tot aşa cum a fost şi în cazul prăbuşirii turnurilor gemene din 11 septembrie 2001.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s