Raspunsuri

Vineri, a inceput a 19-a editie a Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Pe cei “mai vechi” pe blog nu ii va surprinde faptul ca, si de aceasta data, aleg sa promovez aici aceasta manifestare a culturii si frumosului in forma ei cea mai pura. Dupa cum stiti, sunt un sustinator al turismului cultural (da, sunt absolut convins ca si de aceasta data Monica Macovei va citi cum stie ea mai bine si ii va da tot “turism electoral”), fie ca vorbim despre teatru, jazz sau diverse expozitii. Iar evenimentele care au loc in aceste zile in Sibiu aduc aduc un plus de imagine nesperat, in fiecare an, atat orasului din Transilvania, cat si intregii tari.

Sunt multe evenimente care ne vor pune in 2012 pe harta europeana si chiar mondiala a culturii. Printre ele se numara si Festivalul Sergiu Celibidache, despre care insa vom discuta saptamana viitoare. Pana atunci, celor care au cateva zile libere sau care sunt doar in trecere prin Sibiu le recomand sa profite de ocazie, sa urmareasca programul festivalului si sa poposeasca pentru cateva ore intr-o alta lume, intr-un alt oras, pe o alta scena.

P.S. Va amintesc si aici de o mica informare transmisa si pe Facebook. In semn de multumire pentru interesul acordat prezentei mele pe aceasta platforma, persoana ce va da paginii mele „Like-ul” cu numarul 10.000 va fi invitata sa viziteze Palatul Parlamentului alaturi de mine. Urmariti, asadar, evolutia paginii, atat pe Facebook, cat si pe blog.

 

Ghita Bizonu’, doar in jurisprudenta doamnei Macovei reforma Justitiei incepe cu postularea prezumtiei de vinovatie in ceea ce ma priveste. Dintr-o perspectiva mitologica deja, e de inteles. La baza legendei justitiarei de serviciu sta formarea ei in paradigma si metoda de lucru ceausiste. Puteti citi angajamentul ei de procuror in slujba regimului ceausist, pe http://www.luju.ro. De acolo si nervii de fier, metodele defecte si caracterul revansard. Este precum Hera in apararea copiilor ei – printre care il regasim, evident, si pe favoritul panteonului anticoruptiei portocalii, Daniel Morar – geloasa ca supusii de altadata nu mai dau o iota pe ce spune. Si, pe langa ei, parca pana si Zeus ar intenta un proces de divort. Nu inteleg, totusi, un lucru – unde a fost Monica Macovei pe vremea premierului Boc. Sau absenta ei din prim-plan se explica printr-o blocada la conferintele de presa ale partidului? Sau poate, pur si simplu, nu a gasit niciun corupt demn de infierare in cei patru ani ai guvernarii PDL. Sigur, si slugarnicia ramane ca varianta de lucru… Nu am auzit-o insa laudand independenta justitiei sau acuzand guvernul Ponta pentru interventie politica in cazul achitarii domnului Falca…

Porthos, nu mi-a sarit in ochi faptul ca cititi editorialele de pe Hydepark. Ce m-a impresionat, insa, este numele editorialistului pe care il citati. Sau, mai bine zis, nu neaparat numele, cat faptul ca tie chiar iti pasa ceea ce zice acel cineva. Vorbim, cred, de acelasi om care, indirect, recunostea infrangerea electorala a PDL in acest an. Un om care vorbeste despre lectiile dure date de guvernarea PDL si care, in acelasi timp, alaturi de colegii sai, dovedeste zi de zi ca nu a invatat absolut nimic din dezastrul pe care l-au lasat in urma lor. Intrebati-l, de exemplu, de Roberta Anastase si va va spune ca este cea mai buna numaratoare din politica romaneasca.

Lucian si Blogideologic, Guvernul a publicat o ordonanta prin care se elimina retinerea anticipata de 16% pe tranzactiile de la bursa. Este, din cate stiu, o problema ridicata atat de oamenii implicati in tranzactiile propriu-zise, cat si din partea jurnalistilor din presa economica. Si este, de asemenea, un semn ca spre deosebire de cei din PDL, acest guvern apleaca urechea si actioneaza in consecinta la sesizarile primite dinspre societatea civila.

Iuliu Ratiu, asa este, inainte de Revolutie am activat in cercetare. Spre deosebire de mine, insa, doamna Macovei nu da semne ca s-ar fi desprins de acele vremuri. Nu o spun doar eu, o arata si un raport al Departamentului de Stat SUA, conform caruia “sistemului judiciar ii lipseste impartialitatea, iar uneori este supus influentelor politice”. Te invit sa ghicesti dupa chipul si asemanarea cui a fost reformat acest sistem judiciar, metodele carui ministru al Justitiei au fost implementate pentru a se ajunge, dupa 8 ani de regim, la aceasta concluzie trista.

Romanasii, nu cred ca vorbim prea mult despre Traian Basescu, avand in vedere ca si el vorbeste… mult. Asa este, una din promisiunile USL este aceea ca vom scapa tara de mostenirea dezastruoasa lasata de PDL. Dar rolul cel mai important pentru a curata Romania de portocalii le revine in primul rand romanilor care vor fi prezenti la vot, pe 10 iunie, la locale, si apoi la alegerile parlamentare. Aceste doua momente sunt cruciale pentru a le da o lectie dura celor din PDL, un dus rece care sa ii mai readuca cu picioarele pe pamant. Pentru ca, pana una-alta, ii vad foarte energici in atacarea guvernului instalat de mai putin de o luna. Ceea ce indica un lucru: oamenii acestia nu au invatat absolut nimic din greselile si raul pe care l-au facut romanilor in ultimii ani.

Bibliotecaru, asa cum reiese din atributiile Consiliului European, acesta are rolul de a oferi orientarile si prioritatile politice generale care sunt necesare dezvoltarii Uniunii Europene, asa cum este prevazut in Tratatul de la Lisabona. Nu este vorba de orgoliu sau o miza personala. Cel care va implementa directivele stabilite in cadrul Uniunii Europene va fi Guvernul. De aceea mi se pare normal ca Primul Ministru sa participe la aceasta intalnire. Si, din cate-mi amintesc, Traian Basescu a renuntat acum o luna sa mai fie premierul acestei tari, deci nu ar fi avut ce sa mai caute acolo.

Radu, faptul ca m-ai inclus in comentariul tau, alaturi de alti participanti la discutiile de pe blog, ar trebui sa iti arate ca nu doar mie mi se pare in neregula infuzia de personal de la Palatul Cotroceni, in contextul in care pedelistii presedintelui Basescu stau cu abacul pe la coturi sa numere schimbarile de la nivelul guvernului. Asta si faptul ca toti acestia provin din tabara PDL, ceea ce demonstreaza detasarea presedintelui Romaniei de orice tip de politica sau preferinte partinice. A fost doar o observatie de bun-simt, in contextul in care una dintre tezele cotroceniste promovate energic in ultimii ani a fost cea a austeritatii. Or, banuiesc ca acesti consilieri prezidentiali fac voluntariat la palatul din deal. Sa fie, deci, austeritate, dar nu pentru catei…

Justias, eu cred ca pe langa cele doua “restante” enuntate la Chicago, Traian Basescu ar trebui sa isi revizuiasca palmaresul de promisiuni si sa se declare infrant la, probabil, cea mai mareata si promisiune/minciuna de-a sa. In fond, romanii nu traiesc bine. Iar el, spre deosebire de primul mandat, a avut in ultimii ani toate parghiile necesare pentru a schimba ceva in viata romanilor. Nu a facut-o. Sau a facut-o, dar mult in rau. Depinde din ce perspectiva privim. Asta daca nu ii reducem pe romani la nivelul camarilei din jurul sau, la oamenii care au trait mai mult decat bine sub obladuirea sa. Asa ca, inainte sa modifice el granitele judetelor si sa reformeze sanatatea, i-as propune sa nu uite sa inceapa cu inceputul.

35 de gânduri despre “Raspunsuri

  1. Sper să fiu scuzată pentru off topic…

    Tocmai am fost prin oraş şi am constatat cu stupoare că, într-o bună bucată de municipiu ( ceea ce mă face să cred că peste tot e la fel ), candidatul „independent” la CJ, Diacomatu, a SCHIMBAT AFIŞELE ELECTORALE DE PE STÂLPI!!! În cele noi, are o mină puţin schimbată şi a introdus şi un nou mesaj electoral. Eu n-am văzut aşa-ceva în 23 de ani, în nicio campanie electorală. Pur şi simplu, a înlocuit un rând de afişe ( foarte multe la număr, mult mai multe decât ale USL ), cu altele noi. Pe ce bani????

    Reiterez ce spuneam acum câteva luni, cu updatarea informaţiilor. S-AU ALOCAT SUME IMENSE, la care mi-e şi frică să mă gândesc, pentru a câştiga alegerile. Nu am văzut asemenea risipă de bani în cei 23 de ani de după decembrie 1989. Nu mai dau acum exemple. Spun doar că e înfricoşătoare de-a dreptul determinarea cu care PORTOCALIII vor să pună mâna pe judeţ! Şi, din păcate, vor şi pune, pentru că, la nivel înalt în PSD, nu s-a înţeles că Bunea Stancu nu mai e dorit de brăileni. Şi nu e problema PSD ( şi implicit USL ), care va fi tras în jos de acest personaj. Primarul Simionescu nu are asemenea probleme, cred că va câştiga.

    Eu abia aştept să treacă această campanie electorală, pentru că nu mai suport eforturile concentrate ale presei locale de a-l defăima, pe bună dreptate însă, pe Stancu, în defavoarea „independentului” portocaliu până în măduva oaselor. Şi din câte am înţeles, şi foarte dubios ca om/relaţii/comportament. Pe mâna ăstuia va încăpea judeţul.

  2. @ Adrian Năstase

    Vă mulțumesc pentru răspuns. Citesc ce zice respectivul pentru că mi se pare că din când în când are și idei interesante. Însă nu m-aș baza pe buna lui credință. Sigur că dacă-l întrebăm despre Roberta va spune că e cea mai bună numărătoare de voturi. Și are avea dreptate, pentru că e bună din perspectiva PDL-ului.

    Credeți că se poate minți într-atât încât să fie convins că e și cea mai cinstită? Sigur că n-ar recunoaște. Dar după cum spuneam nu m-aș baza pe buna lui credință. Îmi amintește cumva de Adrian Severin.

    Îmi cer scuze că vă pun o întrebare directă. Dar sunt complet bulversat de discuțiile pe tema gazului de șist. Dumneavoastră aveți o opinie clară în acest sens? Nu vă întreb care este aceasta, pentru că ar fi o întrebare potențial incomodă. E foarte greu de dat un răspuns direct pentru că ne aflăm în mijlocul unei confruntări ruso-americane. Indiferent ce răspuns ați da, cineva vă va eticheta ca inamic.

    Mi-e teamă că Băsescu a lăsat PSD-ul la putere tocmai pentru scoate din foc castana fierbinte cu mâinile altcuiva. Mă întreb dacă nu cumva soluția corectă este amânarea deciziei până după alegeri. Până atunci putem face studii de impact peste studii de impact.

    M-am mai uitat la cine a semnat acordul din partea Chevron. Se numește Chevron Romania Holdings B.V., probabil un vehicul special înregistrat în Olanda. Dacă se produce vreun dezastru ecologic, e ca și cum ai trage la răspundere o fantomă. Nu s-ar putea cere garanții lui Chevron Corporation (cotată pe NYSE și valorând 195 mld.$), adică unei entități capabile să plătească despăgubiri practic nelimitate? Așa cum a făcut BP în cazul dezastrului ecologic cu platforma marină.

  3. @ Adrian Năstase

    Felicitări din nou guvernului Ponta pentru modul în care a reacționat la semnalele presei și ale celor implicați în investițiile pe bursă, eliminând impozitarea anticipată!

    Poate că ar trebui luată în considerare eliminarea impozitului pe câștigurile de capital, așa cum a fost în perioada guvernării PSD. S-ar putea ca acest lucru să atragă din nou capitaluri speculative, într-un moment când valuta a fugit din România. Aceasta ar putea echilibra natural cursul (e drept că pe o perioadă scurtă, dar suficient de lungă pentru alegerile din toamnă).

    Am mai putea să ne gândim la deductibilități fiscale pentru grecii care încearcă să-și mute afacerile din Grecia. Ar fi un aflux de capital benefic chiar și pe termen mediu sau lung. Nu sunt diferiți de noi din punct de vedere cultural și își doresc un stat care să nu-i jupoaie. N-ar fi amuzant să mute OTE-ul cu totul în România din motive fiscale? Interesante sunt participațiile OTE în alte țări și subsidiarele (precum OTEGlobe), nu infrastructura din Grecia care este mai slabă decât cea a Romtelecom.

    Pe ansamblu guvernările de „dreapta” au mărit impozitele, în timp ce guvernele de „stânga” le-au micșorat.

  4. Dom profesore de dreot

    sa ma scuzati da pre mine nu ma intereseaza ata sitautiunea dvoastra, cat calarirea intitutiilor si principiilor de drept.
    Asa ca is mai interesat de ce judecatorii pot zice eu aplic legea generala nu p’a speciala.. (adica ce haz mai are sa dea parlamentu legi?)
    De ce judecatorii nu se supun legii si sunt „aparte” (de ex aia cu scpritu-n nas. Ailalta care arestata fiind ptr luare de mita a fost scoada din preventiv fiindc de abia atunci judecatorii au considerat ca nu procuroru dispune areatu preventiv. Si asa aiai de cadn judecatorii isi permit sa judece legea ?!)
    Ca pornind de aici ajungem si la situatiunea dvoastra …

    In rest mersoa stiu ce inseamna reforma pe la noi.
    Reforma inseamna
    1)demolare. Nu stii ce sa faci, nu stii cum s afaci , nu stii nici ce vrei sa faci. Asa ca „reformezi” ca deh tu te ;upti cu „trecutu”
    2)un nou inceput. Continuu. Daca nu continuu macar odata la 4 ani. Asa ca nu iti maio bati capu’ sa temini , sa plici ceva. Ntz! tu „reeformezo” si probelemele sa le rezolve altii! Ca esti „novator” nu … conservator!! (asa si critica lu Oprescu de catre Tatal Tuturor Gropilor si Asfaltangiilor: Oprescu nu a facut nimic! Decat a treminat ce au inceprt alatii! Ce a inceput Oprescu?! Ca printre hibele culturii noastre este mitu inceputului.. Finalizarea da-o dracului, pe cine intereseaza? Totu e sa incepi ! De ex incepi ca primar sa schimbi niste tevi. Daca termini treaba cine sa te mai stie? Ntz! Incepi cu tam tam si apoi lasi santu in mijlocu strazii. Asa ca nspe ani toti vor stii ca tu ai inceput!!! mai ales cand isi vor rupe unii picioarele, planetarele si gatu in inceputu tau)
    E ca ala din Ciuma care de 20 de ani tot slefuia prima fraza a marelui sau roman (noroc ca a facut ciuma ni nu s -a mai chinuit!!)

  5. Ceva amuzant. Nice io nu as fi fost mai acid!

    Trebuie să recunoaştem, este de-a dreptul ilar să-l auzi pe A. Videanu cum deplânge soarta Europei, inclusiv a României, întrucât au venit socialiştii la putere, iar francezul Hollande nu stăpâneşte mecanismele reformei statului la fel ca domnia sa şi la fel ca partidul din care dl Videanu face parte. Vai de poporul francez, văduvit de personaje vizionare ca dl A. Videanu!
    Dacă tot au plecat „liberalii”, atunci nu-i oare un lucru inteligent ca cei care i-au susţinut să se victimizeze cât mai mult, singurul scop fiind interesul personal? Era ceva cât se poate de previzibil, şi aşa s-a şi întâmplat. Aşa încât am ajuns să citim despre demiteri ca în anii ’50 (şi asta la televiziunea publică, înţesată de jurnalişti instalaţi pe criteriul obedienţei politice), despre tentaţia sandinistă, despre întoarcere populismului şi a naţionalismului, despre limitarea libertăţii presei ş. a. m. d. Cei care se dedau la asemenea lamentaţii de o indecenţă jenantă sunt cei autointitulaţi liberali, duşmanii statului bunăstării, a statului redistributiv, cei care se închină la altarul pieţei libere şi al ierarhiei sociale impuse de aceasta. Sunt cei care spun despre românii de pe treapta de jos a scării sociale că ei au ajuns acolo din cauza leneviei lor şi a faptului că sunt prost educaţi, singura lor abilitate fiind aceea de a sta cu mâna întinsă la un stat care i-a învăţat rău, că nu sunt adaptaţi economiei de piaţă, ornându-şi afirmaţiile cu nenumărate invective menite să le demonstreze nimicnicia
    În fond, lucrurile stau exact pe dos. Adevăraţii liberali ai României sunt cei care se trezesc dimineaţa şi pornesc la lucru, cei care cultivă, cu unelte medievale, terenurile agricole ale României, cei care nu sunt deloc protejaţi în faţa arbitrariului pieţei. Cei care îşi clamează foarte vocal liberalismul, ei bine, să fiţi siguri că majoritatea sunt dintre aceia care-şi obţin veniturile din sinecure, sunt bugetari ancoraţi la mai multe surse de bani, slujbaşi numiţi în posturi foarte profitabile din punct de vedere financiar. A devenit aproape o axiomă aici, la noi: cei care muncesc efectiv în ramurile productive ale economiei (agricultură, industrie) sunt catalogaţi drept socialişti, dacă nu de-a dreptul comunişti, şi identificaţi ca leneşi, în timp ce aceia care sunt plasaţi în posturile finanţate din munca (multă, puţină, nu contează) a primilor se autointitulează liberali meritocraţi (este de-a dreptul rizibilă campania de presă dusă în numele mult-clamatei educaţii occidentale care i-a fost hărăzită fostului premier Ungureanu; parcă am trăi în societăţi primitive din punctul de vedere al educaţiei, şi nimeni de pe-aici n-a călcat pragul vreunei instituţii de învăţământ din spaţiul occidental sau de aiurea).

  6. Domnule Nastase, am si eu citeva nelamuriri legata de anuntata marire a pretului la energia electrica pina la finele lunii iunie a.c pentru populatie si consumatori industriali, asa cum se pare ca s-a convenit cu FMI (banuiesc de guvernele portocalii):

    1. De ce nu se rediscuta cu FMI marirea preturilor diferentiat pentru populatie si consumatorii industriali?

    2. De ce nu se (re)negociaza cu FMI ca preturile pentru consumatorii casnici / populatie sa creasca doar atunci cind cresc si salariile si ajutoarele sociale?

    http://www.mediafax.ro/social/exclusiv-pretul-la-energia-electrica-creste-pana-la-finele-lunii-iunie-cu-5-pentru-toti-consumatorii-9677874

  7. @Domnule Nastase: poate imi raspundeti si mie ce ati gasit nepotrivit in postarea urmatoare de ati sters-o cu totul, nu numai ca nu i-ati dat drumul
    :
    Pana Unde Merge Tupeul Unguresc?

    “Incalcand legislatia care, din 2002, prevede in mod expres interzicerea cultului criminalilor de razboi, “Fundatia Pro-Odorhei” a decis ca, pe 27 mai, in Duminica Rusaliilor, sa inhumeze la Odorheiul Secuiesc, ramasitele criminalului Nyro Joszef, dezavuat si in Ungaria. Nascut la Jimbor, membru al Partidului National Maghiar, interzis chiar de Horthy, in 1939, stabilit dupa Dictatul fascist de la Viena, la Budapesta, ca reprezentant al ungurilor din teritoriile anexate, acesta a infiintat la 14 dec. 1940, Partidul Ardelean, de tip nazist, antisemit si antiromanesc si revista de orientare nazista “Magyar Ero”, indemnand la exterminarea romanilor si evreilor. Decorat de Horthy cu “Coroana Corvin”, pentru “atitudine maghiara”, pentru atitudinea sa notorie antisemita si antiromaneasca, el avea sa-l tradeze pe acesta, trecand de partea Partidului “Crucea cu Sageti”, dupa 15 oct. 1944. Fascist radical si adept al actiunii prin teroare si propaganda, cautat dupa razboi, ca orice criminal, a colaborat indeaproape cu Vass Albert, alt criminal notoriu, intemeind la Munchen si Cleveland mai multe asociatii revansarde unguresti, dar, din fericire pentru victimele sale, a decedat la 16 oct. 1953 la Madrid.”
    PRESEDINTELE SCMD,
    Col. (r) Mircea DOGARU

    Imediat dupa decembrie 1989, Europa sufocata de reziduurui poluante, a gasit un “dumping ground” excelent intr-o Romanie ametita, cu institutii si legislatie cvasi zero in materie de poluare si protectie a mediului, cu “intreprinzatori” verosi dispusi ca pentru cativa dolari sa accepte sa depoziteze pe teritoriul tarii gunoaiele si reziduurile poluante ale bogatasilor din vestul Europei, care altminteri ar fi trerbuit sa plateasca sume considerabile si sa depuna eforturi serioase pentru a scapa de mortul din casa.
    Asa insa, hai la Romania, ca se poate! Si, pana sa ne desteptam, tone dupa tone de reziduuri care mai de care mai poluante au otravit solul si subsolul carpato-danubian.
    Iata-ne ajunsi in anul de gratie 2012, cu conducerea tarii data pe mana unui derbedeu capabil de orice marsavie pentru a se mentine la putere, ale carui acte de tradare ale interesului national isi gasesc efectele si in incercarile demente ale iredentistilor maghiari de a scapa de povara unor ramasite pamantesti ale unui conational de-al lor, condamnat la uitare si blam vesnic de catre comunitatea internationala pentru faptele si atitudinea sa nazista, antisemita si antiromaneasca manifestata in timpul ororilor generate de mintea bolnava a lui Hitler in perioada celui de-al doilea razboi mondial, orori care au intrat in Istoria universala sub denumirea de Holocaust, prin aruncarea hoitului puturos in gradina vecinului, adica a eternei primitoare si rabdatoare gazde romanesti.
    Si nu oricum ! In mintea revansarda a ungurimii iredentiste si vesnic provocatoare debarasarea de starvul (incinerat se pare) nazistului ar fi trebuit sa se faca cu mare tam-tam, onoruri militare, cavalerie husareasca, discursuri patetice in care Ziua Nationala a Romaniei sa fie catalogata de ungurime drept zi de doliu national etc.
    Dar ce sa vezi? Ghinion ! Dupa suturiea uneltelor tradarii interesului neamului ale basescului de la guvernare, guvernul Ponta nici sa nu auda de atare blasfemie si umilinta nationala, motiv de interzicere categorica a circotecii planificate de unguri pentru 21 mai si de intristare profunda a extremistilor maghiari, care si-au exprimat regrete publice fata de indepartarea pedeleului de la guvernare, prezenta sa la Palatul Victoria fiind garantul pentru orice batjocura la adresa romanilor le-ar trece ungurilor prin cap.
    Si uite asa, poluarea spirituala pusa la cale in capitala Ungariei cu ajutorul cozilor de topor imbracate in sutane preotesti , dar cu tunici impopotonate cu grade ale serviciilor secrete maghiare pe dedesubt, reprezentate de preapopimea sa Laszlo Tokes, a esuat lamentabil, intr-o urna funerara goala, in care era de presupus sa se afle ramasitele nazistului Nyro.
    Cred ca suntem singura natiune din lume care acceptam in Parlamentul Romaniei o formatiune intrupata pe considerente etnice, neinregistrata juridic ca partid politic, care militeaza fatis , in etape mici este adevarat dar apasate, pentru dezmembrarea statului national si unitar Romania, prin ruperea Transilvaniei de la patria mama, iar extraparlamentar acceptam prezenta oficiala si in legalitate ale unor formatiuni extremiste activ iredentiste, antiromanesti, care din ce in ce mai des recurg la provocari mai mult decat evidente cu adresa la fiinta noastra nationala.
    In perioada interbelica, prin Legea Marzescu din 1924, defunctul Partid Comunist Roman a fost scos in afara legii deoarece, condus fiind de la Moscova, milita pentru autodeterminarea populatiei din Moldova, cu alte cuvinte exact pentru ceea ce militeaza astazi, conduse de asta data de la Budapesta, UDMR-ul si organizatiile extremiste secuiesti, desprinderea unor teritorii romanesti de la matca lor.
    Ori, daca problema Moldovei am vazut cum s-a rezolvat, prin participarea noastra la un razboi devastator, in Europa postebelica constituita intr-o Uniune fara granite, cu populatia libera sa circule, sa munceasca si sa traiasca oriunde in acest permietru dezinhibat de pretentii revansarede si iredentiste, asemenea atitudini ar trebui sanctionate aspru prin scoaterea in afara legii a unor astfel de formatiuni politice ale caror unic tel este dezmembrarea Romaniei. A venit timpul sa le atragem serios ungurilor atentia ca si rabdarea noastra are limite si ca este cazul sa-si bage mintile in cap intr-o tara in care, ca etnie, au mai multe drepturi decat cetateniii de bastina ai tarii respective.

  8. #karakas: marirea nu face parte din de-regrementarea treptata 2013-2017 cand se va produce practic o crestere cu 100%(dap, dublare) a pretului energiei pentru consumatori

    5% in iunie este practic o crestere „pe sest” ptr a acoperi probabil niste gauri din buget care nu-i asa e grevat de povara pomenilor electorale ce vor sa vina

    calendarul dur 2013-2017 se va aplica astfel unui pret marit din start

    sa traiti…bine

  9. ok, vad ca Guvernul a dat o dispozitie prin care ” şi-a rezervat dreptul de a limita sau bloca tarifele la energia electrică până la şase luni”.

    Totusi, cred ca masura cresterii preturilor ii afecteaza in primul rind pe cei multi saraci, pensionari, tarani, familii cu multi copii si venituri mici. Ei ar trebui protejati in mod special de Guvern, indiferent de ce cloncane biserica corporatist-imperialista a FMI.

    http://www.mediafax.ro/social/guvernul-si-a-rezervat-dreptul-de-a-limita-sau-bloca-tarifele-la-energia-electrica-pana-la-sase-luni-9413869

  10. @All
    stimati colegi,in ultima perioada ziare.com s-a transformat intr-o oficina portocalie mai inraita chiar decat evz.ro. fie prin materialele de fond ,scrise evident la comanda, fie prin comentariile de pe forum unde actioneaza zi si noapte o pleiada de postaci portocalii care continua sa latre la luna.
    va invit sa dam, fiecare in masura timpului disponibil,o replica acestei gasti de aparatori ai unei lumi deja disparute-guvernarea basista-pedista.

  11. Un interviu interesant al lui Adrian Balaban Grajdan in Lumea Justitiei

    http://www.luju.ro/opinii/interviu/interviu-exclusiv-fostul-sef-al-isc-balaban-grajdan-despre-adresa-trimisa-la-inalta-curte-in-dosarul-lui-adrian-nastase-asa-cum-in-dosarul-trofeul-calitatii-prejudiciul-isc-este-zero-conform-expertizei-tot-asa-si-efectul-actiunii-mele-pe-latura-penala-in-

    In marele scandal creat in jurul dosarului „Trofeului Calitatii” din momentul in care seful Inspectoratului de Stat in Constructii Adrian Constantin Balaban Grajdan (foto) a trimis la Inalta Curte adresa prin care arata ca institutia sa nu a fost in niciun fel prejudicata prin actiunea cunoscuta sub numele de „Trofeul Calitatii in Constructii”, multa lume s-a intrebat de ce Balaban Grajdan nu a denuntat presiunea facauta de DNA in anul 2008 atunci cand s-a cerut cu insistenta de catre procurorii anticoruptie constituirea ISC ca parte civila in acesta dosar. Luni, 28 mai 2012, fost sef al ISC, Constantin Grajdan, a acordat un interviu in exclusivitate pentru Lumeajustitiei.ro in care explica momentele cheie care au stat la baza demersului sau de a informa Inalta Curte ca nu exista niciun prejudiciu creat institutiei pe care a condus-o si de a retrage calitatea de parte civila a ISC din acest dosar. Adrian Balaban Grajdan – despre care amintim ca a fost destituit de premierul Victor Ponta, pe un singur motiv si anume ca nu a fost informat de demersul sau catre instanta suprema – este o persoana care, in pofida parerilor unora si altora dintre analisti sau jurnalisti si-a pastrat continuu pozitia profesionala, din 2008 si pana in prezent, considerand ca demersul sau in a arata ca nu exista prejudiciu este unul de buna-credinta, dezinteresat si in scopul aflarii adevarului. Actele trimise de fostul sef al ISC catre Inalta Curte, le puteti citi, unele in premiera, atasate la finalul interviului.

    Domnule Balaban, in 2008 erati director al Directiei Legislatie din ISC. Cum s-a constituit ISC parte civila in dosarul lui Adrian Nastase si in ce masura acest lucru a fost determinat de procurorii DNA de caz?

    La 21 iulie 2008 mi-a fost repartizata adresa DNA inregistrata la ISC sub nr. 6661/21.07.2008 prin care procurorul sef Sectie al DNA Dorul Florin Tulus si procurorul Danut Volintiru au solicitat institutiei sa comunice daca intelege sa se constituie parte civila in procesul penal din cazul cunoscut publicului sub numele de „Trofeul Calitatii”. In urma solicitarii de puncte de vedere legale in raport de solicitarea DNA, avand in vedere ca am constatat ca nu exista in evidenta contabila a institutiei niciun prejudiciu si, mai mult decat atat, nici macar in continutul adresei DNA nu se facea referire despre ce anume prejudiciu ar fi fost vorba, am formulat o adresa de raspuns catre parchetul anticoruptie in care am precizat ca ISC se constituie parte civila in masura in care instanta va retine un prejudiciu. Precizez ca la elaborarea acestei adrese m-am consultat cu specialistii DNA, deoarece eu fusesem imputernicit sa depun la DNA toate documentele legate de „Trofeul Calitatii” incepand cu anul 2006. Procurorii DNA nu au fost multumiti de pozitia mea, aceea ca instanta sa stabileasca daca exista un prejudiciu, precum si de faptul ca am refuzat sa formulez un alt raspuns, motiv pentru care la data de 5 august 2008 directorul Directiei Generale Juridice a ISC a redirectionat solictarea DNA catre Directia Contencios, care la randul ei a solicitat puncte de vedere legale, din nou, de la celelalte directii ale institutiei. S-au elaborat o serie de puncte de vedere de catre directiile interne, care au evidentiat ca nu exista prejudiciu, motiv pentru care, la 20 august 2008, directorul general Ioan Sorin Malinescu a comunicat DNA urmatoarele, citez din document: „La aceasta data, ISC nu detine informatii privind determinarea certa a vreunei pagube sau existenta vreunui prejudiciu cauzat de catre persoanele mentionate in adresa dvs (…) de asemenea, in situatia in care DNA constata existenta unor pagube in dauna ISC, va rugam sa ne comunicati intinderea acestora, cu referire la situatiile generatoare, eventual o copie a actului de sesizare a instantei de judecata, in vederea formularii unei cereri de constituire ca parte civila, potrivit art. 15, alin (2) din Codul de procedura penala”.

    Cum s-a ajuns la celebrul raport al specialistilor DNA care, peste capul ISC, a stabilit ca exista un prejudiciu? Ce au facut cei din conducerea ISC dupa ce DNA le-a pus raportul de constatare pe masa si a insistat ca institutia sa se constituie parte civila in dosar?

    Neoficial, am primit un CD cu raportul specialistilor DNA la institutie, pentru ca ulterior, documentul sa ajunga si pe cale oficiala, fara a fi insa insotit de documente justificative, care sa argumenteze continutul raportului ca atare. Tot neoficial, doamna Dorina Isopescu, care era inspector general al ISC la acea vreme, mi-a spus ca daca nu ne constituim ca parte civila, trebuie sa contestam raportul DNA. I-am spus sa mi-l trimita la directia mea pentru a face contestatia, intrucat eu personal nu eram de acord sa ne constituim parte civila, neavand niciun argument juridic ce emana din documentele avute la dispozitie la acel moment. De atunci nu am mai cunoscut evolutia actiunii, dar am aflat ca in cele din urma ISC s-a constituit parte civila si ca toti colegii de la directiile interne au semnat pentru acest lucru. Asa s-a emis la 26 septembrie 2008 o adresa catre DNA in care s-a mentionat, citez, urmatoarele: „Raportul de constatare intocmit de catre Serviciul specialisti din cadrul DNA indica faptul ca incalcarea unor prevederi legaloe, ca efect al activitatii economice derulate pentru organizarea evenimentului si acordarea Trofeului Calitatii in Constructii – 2004, a condus la crearea uni prejudiciu material Inspectoratului de Stat in Constructii – ISC pentru care institutia noastra se constituie parte civila”. Chiar din formularea adresei se poate observa ca ISC nu s-a constituit niciodata parte civila cu adevarat, ci doar a achiesat la raportul de constatare al DNA, chestiune pe care juristii o vor transa pe viitor.

    Ati fost numit inspector general la ISC in data de 18 mai 2012, iar dupa cateva zile, in 23 mai 2012 ati trimis la Inalta Curte adresa prin care ati atestat ca ISC nu a inregistrat niciun prejudiciu in „Trofeul Calitatii” si ca nu se constituie parte civila in proces. Care a fost motivul pentru care intr-un timp atat de scurt ati socotit ca trebuie sa solicitati instantei sa ia act ca ISC nu este parte civila?

    Cronologic, in dimineata zilei de 21 mai 2012 am fost sunat de Ioan Sorin Malinescu, fostul director al ISC care in anul 2009 a fost demis din functie si a obtinut reincadrarea in functia de director general pe calea instantei. Domnul Malinescu este persoana care a si semnat in 26 septembrie 2008 adresa catre DNA prin care ISC se „constituia” parte civila exclusiv pe baza raportului DNA. Malinescu mi-a cerut o audienta. M-am informat de la Serviciul personal despre situatia juridica a dumnealui, in conditiile in care il stiam un bun profesionist. Am discutat cu juristii institutiei pentru a afla care e parerea lor, eu stiind la acel moment ca exista o hotararea judecatoreasca de reincadrare ce trebuia pusa in executare. Dupa care am cerut sefului de personal sa-mi precizeze pasii legali ce trebuiau parcursi pentru executarea hotararii judecatoresti. A doua zi dimineata, zi in care l-am chemat la mine in birou pe dl Malinescu, am purtat cu acesta o discutie pentru rezolvarea situatiei sale, alaturi de seful Serviciului personal. L-am informat ca il voi repune in functie, potrivit deciziei instantei, dar i-am atras atentia ca prima data in care voi constata ca nu-si va indeplini intocmai sarcinile profesionale, il voi da personal afara. Malinescu mi-a replicat ca niciodata nu a si-a incalcat atributiile, iar eu i-am reprosat atitudinea de obedienta din 2008, cand a constituit institutia ca parte civila, impotriva vointei noastre. Malinescu mi-a replicat ca a facut ceea ce i s-a cerut si ca nu a avut incotro. Intrucat stiam ca a doua zi, la Inalta Curte era procesul „Trofeul Calitatii”, despre care se anuntase in presa ca era ultimul termen, l-am intrebat pe Malinescu daca nu-i are pe constiinta pe cei acuzati in acest dosar. Mi-a raspuns ca nu, intrucat el nu s-a constituit niciodata parte civila, motiv pentru care i-am cerut sa-mi aduca dosarul pentru a ma convinge. Studiind dosarul, am regasit adresele din 2008, in care se arata ca acea constituire de parte civila erau doar in baza raportului DNA si nu al vointei institutiei, documentele interne avute la baza adresei catre DNA fiind contrare constituirii de parte civila. Aceste documente le-am gasit in arhiva Directiei juridice si nu la dosarul de caz al institutiei. Acesta a fost motivul pentru care am tras concluzia ca s-a facut o mare eroare, fata de care eram chemat sa o indrept, prin informarea Inaltei Curti asupra situatiei reale. L-am intrebat pe dl Malinescu daca semneaza alaturi de mine documentul, a spus ca da, dar intrucat nu era in acel moment angajat al institutiei, adresa a plecat la instanta numai sub semnatura mea, dar elaborarea adresei a fost contributia amandurora.

    Ati stat fata in fata cu procurorii DNA. V-ati simtit constrans, amenintat?

    Am fost intrebat de doamna procuror Mihaela Moraru Iorga daca „pot sa duc ce mi-am asumat” si mi-a exemplificat cu un personaj de care nu am auzit din dosarul Mantog, care a platit la final mai mult decat inculpatul principal. Am fost foarte sincer cu procurorii DNA, cum de altfel imi este firea. In acel moment nu am sesizat nuantele celor spuse de doamna Iorga, dar dand filmul inapoi, realizez ca se incerca o forma de intimidare.

    Dupa amploarea scandalului si anuntarea presei ca sunteti interogat la sediul DNA, toata lumea se astepta sa fiti dus la instanta pentru arestare. De ce credeti ca procurorii DNA nu au procedat la propunerea arestarii dvs. ca in atatea alte cazuri?

    Nu stiu ce au avut in vedere procurorii anticoruptie, dar pot spune cum mi-a justificat eu actiunea. Am invocat existenta la dosar a unei expertize independente, solicitate chiar de catre instanta, in care prejudiciul scrie negru pe alb: este zero. Totodata am argumentat ca era de datoria mea, in virutea functiei publice detinute, sa informez instanta cu orice element suplimentar care nu fusese depus la dosarul cauzei pana la acel moment. Am aratat ca in fapt, la adresa trimisa la instanta, am atasat si documentele interne ale tuturor directiilor ISC care relevau lipsa prejudiciului. Si am mai aratat ca ISC nu avea in atributii posibilitatea legala de a incasa venituri din activitati de tipul evenimentului „Trofeul Calitatii”. Am cerut procurorilor DNA sa solicite Raportul Curtii de Conturi din 2004, pe care in arhiva ISC nu l-am gasit, raport despre care am cunostiinta ca nu a retinut niciun prejudiciu.

    Va simtiti un tap ispasitor? Daca am da timpul inapoi, stiind ce vi s-a intamplat, ati mai proceda la fel?

    Nu ma simt un tap ispasitor, poate doar o victima colaterala a unor orgolii exacerbate. Asa cum am declarat si in fata procurorilor, am ferma convingere ca am procedat corect, in sensul ca era obligatia mea morala sa indrept o eroare, realizata prin omisiune in 2008. Asa cum in dosarul Trofeul Calitatii prejudiciul ISC este zero, conform expertizei, tot asa si efectul actiunii mele pe latura penala in acest dosar este zero.

    Domnule Balaban Grajdan, stiu ca o sa parem rautaciosi, dar asta este, raspundeti-ne sincer: v-a rugat vreodata Adrian Nastase, personal sau prin interpusi, sa faceti aceasta adresa?

    Categoric nu, pentru ca nimeni nu ma poate obliga sa fac ceva impotriva constiintei mele, nici macar Adrian Nastase! Iar daca este sa pierd pe constiinta mea, atunci accept aceasta pierdere ca pe un castig.

    Avocatul George Moloman: „Actiunea clientului meu nu impieteaza sub nicio forma latura penala a cauzei deduse judecati”

    Contactat de Lumeajustitiei.ro, aparatorul lui Constantin Balaban Grajdan, avocatul George Moloman ne-a declarat in legatura cu situatia clientului sau: „Vreau sa subliniez un aspect foarte important. Simpla retragere de constituire de parte civila nu duce la anularea prejudiciului, daca acesta ar exista. Actiunea clientului meu nu impieteaza sub nicio forma latura penala a cauzei deduse judecatii. Pe cale de consecinta, nu duce la favorizarea vreunui inculpat cercetat in dosarul Trofeul Calitatii”.

    LA INCHIDEREA EDITIEI – Surse oficiale au anuntat ca ISC a trimis luni o noua adresa la Inalta Curte in care a anuntat ca se constituie parte civila.

    * Cititi aici adresele trimise catre ICCJ de fostul sef al ISC si documentele interne ale institutiei care infirma existenta prejudiciului

  12. @ Marcus
    Am găsit două versuri scrise de un poet fascist maghiar în cel de al doilea război mondial : “A két szeme játszadozik örömébe’/Mert a lova lába habot ver az oláh vérbee.” Bănuiesc că nu spune urări de bine la adresa rumânului (oláh ). Cine traduce ?

  13. @ Marcus
    Domnul colonel Mircea Dogaru este un om de toată isprava. În toată România, numai domnia sa şi cu mine vorbim frecvent despre Capitulaţia de la 1740, prin care Imperiul Otoman şi Franţa Luminilor garantau ca fiind legitimă frontiera Moldovei pe Bugul pontic.

  14. tiberiuretu

    da. E draguta colectia de la Ziare.com. Insa as zice ca pe aici sunt unii mai iubiti deact mandel . Asa ca sa iasa amicii blogului la bataie!
    A da. Ma mai prosteesc si io pe aiciea , multumesc gazdei ptr toleranta. Insa nu uit ca prin vara trecuta eram mai taiatt /intarziat pe aici decat pe Ziare.com!!
    Deocamdat nu prea vaz de ce m-as mai bate. Daca PSD este asa de liberal samd apai sa il apere aia pe care ii reprezinta!

  15. W de Protocacaliu

    scri matele Pe ansamblu guvernările de “dreapta” au mărit impozitele, în timp ce guvernele de “stânga” le-au micșorat.
    Asta arata in primul rand niste limite ale intelegerii … Ce consideri tu drep[ata si ce consideri stanga?! Stii cumva ca ptr multi de dreapta libertarienii tai sunt niste anarhisti ?! Apoi asta si modul in care devenisi ungurean mai arata ca nu reusesti sa intelhi ca uneori o masura trebuie luata .. si ca Nastase le-a luat corect .
    Apoi ca te lasi usor influentat de vorbe. Ca „drepata” ta boccie a fost o0 adunatura de pal;avragii care nu au avut alt scop decat sa se infrupte din buget (ma rog ptr libertarieni o cestie aproape merituoasa ca „demonstreaza” faptu ca statu trebe desfiintat). Si find nesipraviti singuru lucru de care au fost capabili a fost sa creasca taxele ! Ca veau nevoie de bani ptr „loberalisme” fata de buzunarile lor !! Le apliazi „austeritatea” netind cont ca iaste urmarea nepreiceprii si lacomiei lor! Ca a pune sa se plateasca impozit pe castigiri anticipate insa incerte e cam tampenie curata! Daca asta e dreapta ropmaneasca … apai … ###################### @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@ lor! Si a tutor „ungurenilor” !!! Apropos ai putea sa ii multumesti lui MRU personal ca pastra acea taxa desfiintata de Ponta…

    In rest. Nu stiu cat de dezirabil ar fi in acest moment capitalul speculativ. Capitalul este un animal fricos si hulpav. Si ala speculativ e si mai rau… e un bat de trestie ce se rupe si iti sparge mana (dintr-o scrisoare a unui rege asirian) Sa il inviti azi aici te exopui unor riscuri uriase .

    Si cu OTE. Sezi bland OTE nu va „emigra” in Romania. Esti extrem de naiv …

  16. @ Adrian Năstase

    Vă mulţumesc pentru răspuns.
    Noul guvern ne da speranta ca ceva se va schimba in bine. Avand insa in vedere ceea ce vi se intampla dumneavoastra cu siguranta mai este mult de luptat. Trebuie eliminat „subteranul” din viata politica a romaniei! Acel „subteran” care prin subterfugii, servicii, nesimtire, coruptie, influenta, negoieri machiavelice, casete, transcrieri au murdarit si murdaresc societatea romaneasca. Avem din pacate, cu o influenta foarte mare, politie politica in romania care continua sa faca mult rau romaniei. Pentru a nu se repeta aceste lucruri va fi necesara pedepsirea acestor fapte.
    Suntem alaturi de dumneavoastra in viitoarele incercari si avem inca speranta ca dreptatea, corectitudinea, bunul simt vor triumfa in romania.

  17. @ Ghiță Bizonu’

    Gigele, de aia le-am pus ghilimele. Nici eu nu cred în „dreapta” și „stânga”. Am mai discutat subiectul, dar te ramolești. Discuția ar trebui purtată mai degrabă în termeni libertarian (stat minimal) versus etatist (stat omniprezent – inclusiv în economie).

    MRU a fost un prim ministru Ok. Mai ales că venea după idiotul de Boc. Însă trebuie să recunosc că Victor Ponta e o surpriză foarte plăcută. În primul rând pentru că ascultă reacțiile… societății civile (cât îmi displace termenul!).

    Am constatat că m-am repezit de pomană și în ceea ce privește anularea concesiunii. Oricât am căutat nu am găsit vreo astfel de Hotărâre de Guvern. Apoi am găsit sursa interpretărilor: programul de guvernare. Care este cât se poate de coerent și care prevede doar „Instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de șist până la finalizarea studiilor ce se află în derulare la nivel european, privind impactul asupra mediului, prin procedeul de fracționare hidraulica.”

    Adică exact mărețele mele sfaturi de mai sus.

    Felicitări încă o dată lui Victor Ponta. Scuze că m-am repezit ca un… bizon. Știam eu de ce îmi ești simpatic.

  18. @ Ghiță Bizonu’

    Am constat că practic ai ignorat complet răspunsul domnului Năstase. Nimic despre „doamna” Macovei?

    Cred că mai mult am comentat noi despre asta la articolul lui Aramis:
    http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2012/05/28/adrian-nastase-condamnat-la-vinovatie/

    Apropo, tot mai ești convins că Aramis e „portocaliu” și anti-Năstase? Din ce scrii, aș zice că tu te potrivești incomparabil mai bine descrierii (noroc că știu că ești pur și simplu Gică-Contra, încercând să copiezi ceva din stilul lui Harabula).

  19. @ blogideologic

    De acest colonel Dogaru vorbești?

    „Col. (r) Mircea Dogaru, unul dintre militarii care se laudă cu eroismul unei vieți petrecute în slujba Armatei. […] Primul pas norocos la vieții sale de absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie din București, care nu-i adusese decât un modest post de profesor de liceu, l-a făcut atunci când s-a însurat cu Viorela Petruț, fiica generalului-colonel Vasile Petruț. Cu mai mult timp în urmă presa a relatat că generalul-colonel Vasile Petruț fusese recrutat de GRU – serviciul secret al Armatei sovietice- încă de prin anii ‘50 în timpul studiilor militare pe care le-a făcut la Academie Frunze de la Moscova. Ajuns comandant al Trupelor de grăniceri, gen. Petruț a intrat în legături strânse cu omologii săi, inclusiv cei sovietici, din cadrul Pactului de la Varșovia. Prietenie care l-a adus în atenția serviciilor noastre secrete care, prin 1968, au descoperit că, alături de generalii Arhip Floca și Ioan Șerb, făcea parte dintr-un grup de militari români trădători care spionau în favoarea sovieticilor. Dar, în mod cu totul ciudat, în loc să fie judecat pentru înaltă tradare și eventual să fie trimis în fața plutonului de execuție, „tata socru” al actualului lider sindicalisto-militar a fost doar „mazilit” la Direcția Propagandă din Secția Politică Superioară a Armatei. Bun prieten cu Ilie Ceaușescu, generalul Petruț și-a adus acolo și ginerele. Astfel se face că măruntul profesoraș de liceu s-a trezit ajuns brusc ditamai ofițerul.”

    Am greșit. Nu era FSB (KGB). Era organizația „ecologiștilor” GRU.

    Felicitări nea Titi pentru elucidarea „enigmei” de la Bârlad!

  20. @Domnul Nastase: va multumesc!
    sa fiti iubit
    marcus
    @Blogideologic: pai, domn profesor, in legatura cu dvs. si d-l Dogaru, multi vad, putini pricep, insa tuturor ne place sa ne bagam in seama comentand 🙂
    sa fiti iubit
    marcus

  21. @ Adrian Năstase

    Ați văzut discuția de pe blogul nostru despre „Trofeul Calității”? Eu zic că este mult mai curată, nefiind poluată de „aplaudacii” prezenți aici. Ne spuneți și opinia dumneavoastră? Avem câțiva comentatori „contra” de bună credință. Eu și Aramis suntem apărătorii.

  22. @Porthos * Ref. Biografia col. Mircea Dogaru, un semi-plagiat ( nu ati indicat sursa ) dupa articolul “ Uite cine scoate rezerviștii în stradă: Col. (r) Mircea Dogaru, fost propagandist din gașca lui Ilie Ceaușescu “, al unui anume ilustru clasic in viata, Vasile Surcel, din Curentul 24 Ianuarie 2012.
    Un vechi proverb atenian spune “ Spune-mi ce citesti ca sa-ti spun cine esti”. A propos, si gazda noastra a spus ceva, fin, despre o anume publicatie Hydepark.
    Bibliografie : Larry Watts “fereste-ma, Doamne, de prieteni.”

  23. @ Socrate

    Am crezut că am stabilit că sunt un ungurean portocaliu infiltrat pe blogul domnului Năstase pentru a-i induce în eroare pe cititorii cei inteligenți.

    După cum vedeți, am fost prins citindu-l Sever Voinescu (aici am recidivat) pe Hydepark, iar mai nou am dat citate din Curentul. Ăsta al cui este? Băsescu, PDL-ul sau „serviciile”?

    Din curiozitate vă întreb – e adevărată informația din Curentul despre cei trei generali racolați de GRU? Sau e doar o intoxicare mizerabilă a „serviciilor”, ca și în cazul lui Nicolae Militaru, un patriot acuzat pe nedrept de colaborare cu același GRU?

  24. @ W,

    e adevărată informația din Curentul despre cei trei generali racolați de GRU?

    Dracu’ ştie!
    Oricum, sursa fiind o somitate în materie, mă refer la Vasile Surcel, credibilitatea e pe măsură. Altfel, generalul Vasile Petruț fiind cel puţin la fel de celebru ca şi cel care ni-l face cunoscut (iarăşi Vasile Surcel) pot paria că istoria prezentată e complet aiurea. Şi tocmai putem remarca că Surcel e tizu’ lu’ Petruţ. Să fie întâmplător că amândoi sunt Vasile? Ce mister! Precis s-a amestecat KGB-u’. Ba nu, GRU-u’. Ei na, FSB-u’! Ce contează acu’? E mâna lu’ Putin dom-le, ce mai, e clar: Mircea Dogaru are dosaru’ naşpa rău! Ta-su’ ca ta-su’, da’ socru-su iera naşpa. Cum dracu’ n-au băgat de samă cadriştii ăia fraieri? Vigilentu’ Surcel a fost remarcat de vigilentu’ VV. 😆

  25. @ Cârcotașu

    Roagă-l pe inteligentul familiei tale (cel din poză) să dea un search pe Google cu toate cele 4 nume la un loc: „Nicolae Militaru, Vasile Petruț, Arhip Floca, Ioan Serb”. Vezi ce-ți iese.

    Dacă nu ai intervenit tu pe undeva, o să-i iasă povestea operațiunii „Dniester”, planul rusesc de invazie al României in 1969 (după invadarea Cehoslovaciei și reacția extrem de hotărâtă a lui Ceaușescu). Dacă vrei să o citești și în altă parte decât pe net, o găsești în cartea lui Alex Mihai Stoenescu „România postcomunistă 1989-1991“ – Editura RAO, 2008

  26. Porthos: potrivit Wiki, generalul colonel Vasile Petrut a fost, in perioada 1963 – 1982, comandantul trupelor de graniceri. Este si singura informatie din Wiki despre acest general. Informatia face ca, in articolul din Curentul, numele sau sa fie „lipit” de al altora: Arhip Floca a fost trecut in rezerva in 1968, la doar 49 de ani, deci a fost ceva cu el, iar Ioan Serb a fosr trecut in rezerva in 1971 (cu gradul de soldat!) iar, ulterior, a revenit ca director a Intreprinderii Miniere Rovinari (Wiki numeste asta trimitere in productie!), adica avea ceva cunoscuti cu influenta.

  27. @ dlnimeni

    Un search pe Google cu toate cele 4 nume la un loc: “Nicolae Militaru, Vasile Petruț, Arhip Floca, Ioan Serb” duce la povestea operațiunii “Dniester”, planul rusesc de invazie a României în 1969 (după invadarea Cehoslovaciei și reacția extrem de hotărâtă a lui Ceaușescu), pomenită și în cartea lui Alex Mihai Stoenescu „România postcomunistă 1989-1991“ – Editura RAO, 2008.

  28. @ W,
    Lăsând la o parte „eleganţa” băsesciană care ţi-e caracteristică, e momentul să-ţi spun că nu tot ce găseşti pe net merită atenţia unui „erudit” ca tine. La fel, nici presa nu prezintă încredere 100%, aşa că nu le mai cita drept sursă a cunoştinţelor tale. Altfel, poţi să ştii că dacă ar fi fost implicat în ceea ce-ţi place ţie să crezi, un ofiţer, general, pe vremea lui Ceauşescu ar fi fost pus pe liber imediat, după cum remarcă şi dl Nimeni. Şerb a fost şi degradat, Militaru nu a fost degradat doar datorită presiunilor exercitate de ruşi dar a fost imediat trecut în rezervă. Or, dintre cei pe care-i pomeneşti, Floca a fost scos în 1968, Şerb în 1971, Militaru în 1978. Petruţ nu s-a legat de niciunul din aceştia. Poate să vină şi Stoenescu să spună ce vrea. Ce nu ştii şi ignori cu nonşalanţă, este aceea că toate cazurile pe care le citezi au fost „prelucrate” pe larg, la vremea respectivă în multe unităţi militare, iar de Vasile Petruţ nu s-a auzit.
    Ceea ce laşi de-o parte este ce-ţi zisesem, adică practica de a lovi într-un om pe care nu-l cunoşti, pe baza unor date neverificate luate din presă. Obicei de cadrist din vremuri apuse. Am cunoscut pe cineva care n-a putut să ocupe o funcţie de conducere pentru că a venit un tov. de la cadre, cu dosarul în braţe şi a arătat că stătea scris, negru pe alb, că respectivul avusese un unchi care, în 1940 aruncase cu o piatră într-o vitrină a prăvăliei unui evreu. Concluzia? Clar, omu’ fusese legionar!
    Mari succesuri în munca de mare încredere ce ţi-a fost încredinţată!

  29. @ Cârcotașu

    Erai mai amuzant. Te-ai acrit cam brusc. Și bați câmpii. Tu singur observi că Militaru nu a pățit nimic de fapt. Mai mult a devenit membru supleant al CC al PCR în 1969. Și a fost reales în 1979, adică DUPĂ presupusa sa „debarcare”.

    Pe Vasile Petruț l-au pus în subordinea lui Ilie Ceaușescu. I-au „debarcat” doar pe cei pe care rușii nu i-au mai apărat suficient.

  30. @ Cârcotașu

    Ca să-ți dai seama cât ești de naiv (observă că nu am pus ghilimele) citește pagina aceasta: http://scmdbarlad.blogspot.com/ (BÂRLAD – SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE, ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE – majusculele le aparțin)

    O să găsești la un loc următoarele subiecte:

    1. Protest Constanța – în data de 19.05.2012, o delegație numeroasă din Bârlad a participat la un miting de protest organizat la Constanța împotriva exploatării gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice.
    La acest protest au participat și membri ai Filialei 1 Bârlad a SCMD.

    2. Sprijin pentru Lt (r) Alexandru Gheorghe – aducem încă odată mulțumiri tuturor aliaților noștri care au sprijinit, în seara zilei de 27.02.2012, reintegrarea Lt. (r) Alexandru Gheorghe în Piața Universității. De data aceasta, ca civil!

    Lt. (r) Alexandru Gheorghe și-a riscat cariera si viata pentru idealurile de libertate și democrație constituționala ale tuturor romanilor. A fost pedepsit pentru curajul și loialitatea sa fata de națiunea romana!
    Pe Alexandru Gheorghe îl așteaptă o serie de procese, pe care sigur le va câștiga.

    3. SCMD VERSUS INTERNATIONALA A IV-a MAFIOTA

    Joi, 11 aprilie a.c., un expert al Pentagonului in probleme romanesti a avut o discutie la sediul central cu reprezentantii Departamentului Relatii si conducerea SCMD. [Bla, bla, bla, …]

    Honor et Patria! Vae victis!
    Președintele SCMD,
    Col. (r) dr. Mircea DOGARU – articol preluat și prelucrat de cpt. MACARAN FANEL

Dă-i un răspuns lui MarcusAnulează răspunsul