De mai mult timp, se vorbeste despre vechea si noua clasa politica. Innoirea clasei politice a fost o tema favorita, ani de zile, pentru multi politicieni, inclusiv pentru presedintele actual. S-a vorbit extrem de mult despre cat de depasiti sunt cei din generatia mea, sau cei mai in varsta – oameni care au contat in anii de dupa 1989, dar care sunt in buna masura si inevitabil legati (macar prin educatie, daca nu si prin experienta profesionala) si de perioada comunista. Suntem tot mai mult acuzati ca fiind “fosti”, ca fiind voci ale trecutului, oameni depasiti din multe puncte de vedere. Trece timpul si vad, foarte clar, cum generatia celor care au avut legatura cu trecutul de dinainte de 1989 este inlocuita – in politica – cu generatiile celor formati dupa. Si, din pacate, sunt putine motive de optimism in ceea ce vad in jur. Sper, totusi, sa ma insel…

Vreau, de aceea, sa trag un semnal de alarma in legatura cu ceea ce eu as numi “generatia Oajdea”, o generatie de politicieni care au crescut si s-au format, in principal,  dupa 1989, si care – cu putine exceptii – reprezinta dezamagiri dupa dezamagiri. Am sentimentul neplacut ca o generatie care, desi avea impregnata in ea tusa perioadei comuniste, a reusit totusi sa impuna la varf personalitati educate, remarcabile profesional si uman, este inlocuita de o generatie care nu-si gaseste identitatea, mult prea putin cultivata, fara capacitate de dialog, fara cultura si fara pregatire. Sigur, nu pot generaliza. Si nici nu pot (si nici nu vreau) sa extrapolez aceste observatii penbtru nenumaratii tineri formati, specializati in alte domenii decat politica.

Ce incerc sa va transmit nu este revolta naturala a unui om, care a ajuns la 60 de ani, in fata generatiilor mai tinere care ii iau locul, ci regretul ca in urma, in politica romaneasca,  nu „rasar” suficient de multi oameni de calitate. Din pacate, in noile generatii, sunt multi oameni de valoare, oameni extraordinar de competenti si cu sisteme morale solide, dar care nu aleg politica. Acesti oameni, de multe ori, nici macar nu mai aleg sa ramana in tara. Este o drama pentru o natiune care, pe alocuri chiar si in comunism, era obisnuita sa isi stimuleze elitele sa preia un rol activ in societate. Si este o drama pentru ca locul liber lasat de oamenii valorosi ajunsi la o anumita varsta nu este ocupat de  tanari competenti si remarcabili, care sa genereze optimism, ci – de cele mai multe ori – de oameni care compromit speranta in noua generatie.

Asistam de ani buni la promovarea in spatiul public – si vedem acest lucru cu deosebire la PDL (desi nu are monopolul acestui fenomen, ci doar il domina copios), a unor personaje impertinente, autosuficiente, oameni ai unei singure carti (in cel mai bun caz), oameni ai unor idei fixe. Astfel de oameni pot fi, din pacate, culesi si identificati foarte usor, iar exemplele sunt nenumarate. Din punctul meu de vedere, arhetipul lor il reprezinta Oajdea. Din pacate,  ii gasim  la toate partidele. Este un fenomen care a fost amplificat de modificarea regulilor electorale, care au permis accederea in Parlament a unor oameni fara nici un fel de substrat personal si profesional. Credeam cu totii ca Parlamentul va evolua sub aspectul calitatii atunci cand votul se personalizeaza. Din pacate, rata de innoire de peste 60% a Parlamentului a dus la impunerea unei generatii de indivizi care sunt dispusi sa se lipeasca cu superglue de scaunele din sala, in loc sa se lupte cu argumente pentru ideile lor. Un parlament care este dispus la astfel de gesturi este insa un instrument usor de manipulat pentru lideri precum Traian Basescu, pentru care inteligenta inseamna un lux inutil.

Va dati seama ca, daca am fi avut azi un Parlament in care ar mai fi existat oameni precum Ion Ratiu, Ion Diaconescu, Corneliu Coposu, Mircea Ionescu Quintus sau Radu Campeanu, acesta  ar fi fost mult mai greu de manevrat. Astfel de oameni intelegeau forta principiilor, stiau sa isi cantareasca responsabilitatea, sa judece intre diversele forme de presiune firesti intr-o democratie, sa decida in nume propriu si sa se comporte la nivelul asteptarilor populatiei. Stiau sa respecte Constitutia, chiar daca nu o votasera.

Din pacate, noua generatie este inca restanta la acest examen, si mai are de demonstrat. Avem avantajul ca, in prezent, PSD este condus de unul dintre putinii lideri din noua generatie care nu se incadreaza in caracteristicile de mai sus. Sunt si altii in partid. Misiunea lor este  aceea de a se inconjura de nume noi, aduse chiar si din afara partidului, care sa impresioneze nu prin freza, tupeu sau buzunar, ci prin intelect, cultura, civilizatie si viziune. Oameni de a caror inteligenta sa nu se teama, ci sa incerce sa le-o stimuleze. Oameni care vor sa munceasca si nu sa chiuleasca. Si oameni care cred in principii, nu doar in imbogatirea rapida. Sper ca aceste lucruri sa se intample si in celelalte partide.

Pentru “generatia Oajdea” nu mai am nici o speranta. Este o generatie esuata si “imbatranita” inainte de vreme, fara legatura cu tara care are mare nevoie de incredere si perspectiva. O generatie care ar trebui sa iasa din spatiul public maine si fata de care trebuie sa ne delimitam cat putem de rapid.

Am tot vorbit de “cele doua Romanii”. Multi dintre cei formati dupa 1989 sunt tentati sa construiasca modele in totala opozitie cu cele ce existau inainte de 1989. Suntem din nou in fata a doua Romanii – cele doua Romanii tinere si entuziaste. Una este agresiva, urata, hidoasa, tupeista si extrem de daunatoare pentru viitor. Si alta, inca educata, inca principiala, inca entuziasta si dornica de cunoastere – care se autoexclude si care nu reuseste sa gaseasca parghii de a se impune in politica si societate. Eu cred in aceasta Romanie, si in ea ar trebui sa investim cu totii – doar aceasta poate fi pozitiva si doar aceasta poate sa reprezinte o salvare.